Viata morala la Romani

VIAŢA MORALĂ
În ceea ce priveşte viaţa morală vom urmări câteva aspecte din viaţa familiei. În general, căsătoria era destul de bine constituită, în forma monogamică, însă cu timpul, preluându-se modelul dezmăţat al clasei aristocratice, familia a început să decadă. Mai precis, divorţul, care era destul de rar întâlnit, considerat o ultimo ratio, pe care o putea exercita doar bărbatul, în perioada republicii el se putea foarte uşor realiza atât de către bărbat, cât şi de către femeie.
Raportul dintre părinte şi copil dădea tatălui în perioada regalităţii drepturi depline asupra copiilor lui, acesta putând chiar să-şi omoare copiii sau să-i vândă ca sclavi fără să fie judecat. Tatăl putea de asemenea să îşi renege copiii în cazul în care bănuia că nu sunt ai lui, iar aceştia erau pur şi simplu alungaţi în drum. Însă în perioada republicii, pater familias nu mai era deţinătorul acestor drepturi atât de dure în cadrul familiei.
Sclavia situa această categorie socială pe ultima treaptă a societăţii. În general, sclavii erau recrutaţi dintre prizonierii de război, dintre dezertori, hoţi sau copiii vânduţi ca sclavi de către părinţii lor, de aceea numărul lor era foarte mare. Stăpânul avea dreptul de viaţă sau de moarte asupra sclavului, pe care îl puteau vinde mai departe altora. De asemenea, se practica oferirea de sclave pentru o perioadă sau definitiv, ca dar pentru a recompensa vreun prieten. Sclavii nu aveau valoare juridică, de aceea căsătoriile lor erau nule, iar copiii care reieşeau din aceste legături erau consideraţi tot sclavi. Sclavii erau utilizaţi la muncile agricole, în luptele de gladiatori sau ca servitori în case. În perioada Republicii situaţia lor se va îmbunătăţi într-o oarecare măsură, deoarece mulţi dintre ei erau cooptaţi pentru servicii în folosul comunităţii, ca scribi, educatori sau funcţionari publici. Mai existau aşa-numiţii „sclavi de lux” care se ocupau cu literatura, cu muzica sau cu ştiinţele vremii şi chiar cu filozofia.