Cultul la Romani

CULTUL:- la început, cultul se desfăşura sub cerul liber, în grote, peşteri sau în păduri, abia ulterior au apărut templele, care au crescut în dimensiuni o dată cu creşterea puterii imperiale.
- templul roman avea forma de navă, dreptunghiular, ridicat pe un podium de piatră.- el avea două sau trei rânduri de coloane, sfârşindu-se cu o CELLA, care reprezenta partea cea mai importantă din templu, unde se ţinea şi statuia sacră a zeului adorat.
- cel mai bine conservat templu din Roma, care s-a păstrat aproape intact până astăzi, este PANTEONUL, refăcut în forma actuală de Domiţian.
- el are o arhitectură circulară, cu diametrul egal cu înălţimea, iar cupola este deschisă pentru ca soarele să pătrundă cu razele sale, luminând feţele divinităţilor expuse în acest templu.
- un alt templu este cel al vestalelor, care se afla faţă în faţă cu Colosseum-ul, fiind un fel de conventum sau mănăstire, unde fecioarele zeiţei Vesta păzeau focul sacru al cetăţii.
SACERDOŢIUL:
Ritualurile publice:- sacerdoţiul era format din diferite categorii de colegii sau confrerii, dintre care amintim pe cele mai importante dintre ele:
Pontificii:- reprezentau cea mai înaltă instituţie sacerdotală, întemeiată de regele NUMMA POMPILIUS. - la început doar patru, apoi opt, ei vor ajunge la 15 membrii, care îndeplineau funcţiile teologice cele mai înalte. - mai precis, ei întocmeau calendarul anual, fixând datele sărbătorilor şi ritualurile de cult.
- ei consacrau edificiile publice, stabileau formulele rugăciunilor, care urmau să fie recitate în faţa statuilor zeilor, conduceau şi supravegheau celelalte colegii sacerdotale şi se pronunţau în favoarea sau împotriva introducerii de divinităţi noi în Panteonul Romei.
- conducătorul lor era PONTIFEX MAXIMUS, care era ales pe viaţă dintre pontificii activi. - acesta locuia în Forul roman şi avea dreptul la escortă de lictori.
- ulterior, această funcţie a fost preluată de către împăraţi, iar mai apoi de către papa de la Roma.
Flaminii:- erau preoţii diferitelor zeităţi, care se îngrijeau de aducerea jertfelor la temple. - existau 15 categorii de flamines, dintre care cei mai importanţi erau FLAMINES MAJORES, care deserveau pe Jupiter, pe Marte şi pe Quirinius, cele trei zeităţi fondatoare ale religiei romanilor.
- ei purtau veşminte specifice fiecărui templu sau zeu, pe care îl deserveau.
- dintre atribuţiile lor religioase amintim:
- nu se puteau îndepărta de Roma niciodată;
- nu trebuiau să poarte nod la haine sau asupra lor;
- dacă vreun om înlănţuit reuşea să se refugieze în curtea casei vreunui flamin, el trebuia de îndată eliberat.
- nu aveau voie să apară goi sau îmbrăcaţi sumar în public;
- nu aveau voie să călărească sau să vadă armate;
- nu le era permis să se atingă de lucruri necurate sau de morţi.
- nu toţi flamines aveau aceste prescripţii dure. În general. ele se respectau doar de cei care prestau cultul lui Jupiter.
Vestalele:- erau fecioarele de la TEMPLUL LUI VESTA, cele care protejau focul vetrei şi focul sacru al cetăţii. - ele erau în număr de şase, fiind alese de către Pontifex Maximus dintre fetele nobililor, de la vârsta de numai 10 ani, urmând ca ele să petreacă apoi circa 30 de ani în templu.
- ele trebuiau să-şi păstreze în acest răstimp fecioria, deoarece pângărirea ei aducea asupra cetăţii mari nenorociri.
- pedeapsa pentru pierderea fecioriei a vestalei era îngroparea acesteia de vie.
- datoria lor era să păstreze permanent focul sacru din vatra templului.
- acest foc era produs prin preluarea unei raze de soare printr-o oglindă concavă, aşa cum se făcea încă din timpul lui Numma Pompilius sau prin preluarea focului unui fulger.
- vestalele locuiau în Forul roman, într-un fel de mănăstire, fiind foarte respectate de către întregul popor.
- în acest sens, ele aveau locul lor special în Colosseum iar cine îndrăznea să jignească o vestală era ucis pe loc.
- de asemenea, dacă cumva din vina ei focul se stingea, vestala era biciuită în public, deoarece orice stingere a focului sacru era prevestitoare de mari calamităţi sau nenorociri.
Colegiul epulonilor:- era format la început din 3 membri, apoi din 10.
- ei organizau ceremoniile publice, banchetele sacre şi jocurile publice, aşa-numitele LUDI ROMANI, precum şi spectacole de teatru.
- din categoria prezicătorilor, care erau foarte căutaţi în imperiul roman, primul rang îl aveau AUGURII, care se pronunţau în cazul diferitelor proiecte ale cetăţii, dacă acestea ar fi sau nu pe placul zeilor.
- ei erau consultaţi în caz de război, pentru a se vedea în ce măsură zeii sunt favorabili sau nu respectivului război.
Haruspicii:- erau o altă categorie de prezicători, care însă se preocupau de problemele oamenilor şi nu ale imperiului - ei făceau cercetări în măruntaiele animalelor jertfite, în special se făceau introspecţii mantice în ficat - de asemenea, se pare că deţineau CĂRŢILE SIBILINE, manualele profetice ale romanilor, pe care le consultau.
- în perioada lor de vârf, cea imperială, existau circa 60 de haruspicii.
Feţialii:- erau în număr de 20, fiind consideraţi specialiştii în problemele de politică externă ale imperiului - ei erau consultaţi în cazurile declaraţiilor de război sau la încheierile de pace - se preocupau de găzduirea ambasadorilor sau a solilor veniţi la Roma, precum şi de extrădarea criminalilor de război.
Salii:- erau preoţii lui Marte, numărând circa 24 de membrii, împărţiţi în 12 PALATINI ŞI 12 COLLINI. - ei erau cei care aduceau în vreme de război cult lui Marte pe aşa-numitul CÂMP AL LUI MARTE, unde se organizau şi celebrele concursuri de care de război.
Lupercii:- reprezentau acea tagmă de preoţi care erau preocupaţi de apărarea turmelor de oi de atacurile lupilor - ei prestau un cult simpatetic de magie imitativă, în care ei alergau goi şi cu o sabie în jurul turmelor, pentru a desena acel cerc sacru prin care lupii să nu poată intra în turmă.
- pe 15 februarie, de SĂRBĂTOAREA LUPERCALIA, ei înconjurau Palatinul şi loveau cu bice de piele pe orice femeie care le ieşea în cale pentru a o fertiliza.
Fratres arvales:- erau acei preoţi care o serveau pe DEA DIA, protectoarea recoltelor pământului - confreeria lor era formată din 12 membrii, care făceau rugăciuni pentru îmbelşugarea roadelor.
Ritualurile casnice:
- ritualurile casnice le presta, de obicei, pater familias.
- dintre acestea, cele mai importante erau:
1. Rugăciunea:- avea un caracter magic şi prea puţin metanoic, de aceea ea trebuia interpretată fără greşeală. - preotul o rostea stând în picioare, cu capul acoperit de toga, pe care acesta o purta în cadrul cultului.
- aşa cum am amintit, rugăciunea era destul de seacă, sacerdotul fiind atent ca să nu greşească pentru ca să nu-şi piardă caracterul său magic.
2. Votul:- era o făgăduinţă, pe care o făceau de regulă magistranţii sau oamenii care conduceau treburile imperiului, în frunte cu împăratul.
- de obicei, votul era o promisiune în cazul în care se reuşea o victorie împotriva duşmanilor, oferindu-se în schimb prizonieri de război, ridicându-se altare sau temple noi.
- exista şi un aşa-numit VER SACRUM (primăvara sacră), când se ofereau primele roade ca jertfă pentru rodnicia pământului.
3. Lustraţiile:- reprezentau trasarea unui cerc magic în jurul celor care prestau cultul public - în acest cerc se considera că se află protecţia zeului care este salutat în cadrul cultului.
- acest cerc magic aminteşte de cercul tras de brazda plugului lui Romulus la construirea oraşului Roma.
- acest act, de tragere a brazdei, se numea POMERIUM şi era utilizat în cadrul oricărei ridicări de aşezare omenească, cum ar fi construirea de castre.
- cei care locuiau în cadrul acestui pomerium se părea că ar fi protejaţi de puterea zeilor invocaţi la construirea cetăţii respective.
- mai exista şi o altă tragere a brazdei care nu avea de-a face cu pomerium: era tragerea brazdei în cruce, peste oraşul distrus până în temelie, cum a fost cazul Ierusalimului distrus şi renumit Aelia Capitolina.
4. Sacrificiile:- reprezentau punctul central al cultului.
- sacrificiul, care provenea de la latinescul „SACRIS-FACERE” (A FACE CEVA SĂ FIE SFÂNT) avea şi înţelesul de „MACTARE” adică de a înmulţi darul oferit.
- existau diferite sacrificii, cum ar fi cel de CERERE (POSTULATIONES), cel de ISPĂŞIRE (HOSTIAE PIACULARES) şi cel de CONSULTARE (HOSTIAE COSNULTATIVAE).
- de regulă, se sacrificau animale de casă (cum ar fi păsări de curte), fructe şi alimente.
- sacrificiile umane ar fi existat, însă au fi dispărut încă din anul 79 î.Hr.
5. Riturile particulare:- RITURILE PARTICULARE erau prestate de pater familas, care oferea zilnic alimente pe altarul casei, pentru a îmbuna zeii şi spiritele strămoşilor, şi de trei ori pe lună ei aducea în cinstea lor flori.
- de obicei, cultul se adresa LARILOR, PENAŢILOR şi GENIILOR.
- la sărbătorile mari, pater familas purta o togă albă.
- tot de riturile casei ţin şi momentele vieţii.
- Naşterea era un moment aşteptat de toţi ai casei.
- în a opta zi i se punea pruncului numele şi i se atârna la gât o amuletă (bulla), care avea menirea să-l ferească de primejdii.
- băieţii păstrau această amuletă până la vârsta de 17 ani, când erau duşi de taţii lor la Forum, unde primeau TOGA VIRILIS şi erau trecuţi în catastiful cetăţenilor cu drept de vot şi obligativitatea prestării serviciului militar.
- fetele păstrau amuleta până când se măritau.
- Căsătoria era în general aranjată între părinţi, potrivit afinităţilor de rang şi de avere.
- condiţia era ca tânărul să aibă 17 ani, iar fata să treacă de perioada pubertăţii. Ceremonialul consta într-un sacrificiu la templu, împreunat cu libaţiuni de binecuvântare, precum şi în semnarea unui contract nupţial, după care avea loc ospăţul veseliei şi împlinirea actului conjugal.
- divorţul era destul de rar, însă cu timpul el putea fi cerut destul de uşor de către ambii soţi.
- celibatarii erau supuşi unui impozit special pentru lipsa lor de a oferi copii statului roman.
Moartea erau destul de sumar reliefată în comparaţie cu ritualurile funebre ale egiptenilor.
- muribundul era aşezat pe pământ, iar un membru al familiei trebuia să sărute mortul pe gură în timp ce îşi dădea răsuflarea.
- apoi, i se depunea mortului un ban (obol) în gură, ca preţ cu care să îşi răscumpere calea spre fericirea zeilor.
- cadavrul era spălat şi uns cu mirodenii.
- în casă se aprindeau lumânări multe, iar focul vetrei era stins în semn de doliu.
- cortegiul funerar era alcătuit din cântăreţi de flaut şi alte instrumente, din mimi, care redau scene din viaţa defunctului, din carul mortuar urmat de familie, de femeile-bocitoare, care interpretau o serie de cântece adecvate stării respective.
- incinerarea era întâlnită din vremuri foarte timpurii, urmată apoi de înhumare, unde cei bogaţi îşi ridicau adevărate capele sau mausoleuri, în vreme ce săracii şi sclavii erau îngropaţi în gropi comune.