Noua Medicină Germană (Germanică)

Voi prezenta principiile generale. Pentru conformitate şi detalii vezi :

http://www.noua-medicina-germanica.ro/lateralitatea.html  ;

http://www.newmedicine.ca/  ;    

 http://www.stiintavindecariigermanice.ro/  

http://www.learninggnm.com/home.html
                                                                                           
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-Cd7BKqeG3w#at=4011  ;                

http://www.crinaveres.ro/despre-crina-veres/ ;

http://autovindecarea.blogspot.com/2012/11/noua-medicina-germana-cu-dr-crina-veres.html?m=0

https://www.youtube.com/results?search_query=noua+medicina+germana&oq=noua+medicina+germana&gs_l=youtube.12..0l4.13780121.13785795.0.13790515.21.8.0.13.13.0.146.764.7j1.8.0...0.0...1ac.1.11.youtube.BC4m9V2o6Ds

Există anumite informaţii, de anatomie şi fiziologie, care trebuie asimilate, pentru a putea înţelege principiile Noii Medicine Germane  (NMG). O parte importantă a acestora se referă la sistemul nervos vegetativ (SNV).
 Sistemul nervos, din punct de vedere funcțional, este clasificat în două părţi : somatic și vegetativ. Sistemul nervos vegetativ, numit şi sistem nervos autonom, coordonează activitatea organelor care nu pot fi controlate voluntar : inima, plămânul, glandele digestive, glandele endocrine, şi muşchii netezi din vase, viscere şi piele. Deşi prezintă o anumită individualitate, sistemul nervos vegetativ are relaţii strânse cu sistemul nervos al vieţii de relaţie, atât la nivel central, cât şi la nivel periferic.
SNV este format dintr-o parte centrală - centrii nervoşi vegetativi, şi o parte periferică - fibre nervoase şi ganglioni vegetativi.
Denumirea de "sistem nervos autonom" provine de la psihologul britanic John Newport Langley, și se datorează faptului că nu poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un individ neantrenat special în acest sens. SNV funcționează în mod normal independent de voință şi conştienţă, însă prin metode de antrenament psihosomatic, precum yoga, tai chi, biofeedback, etc., se poate obţine şi exercitarea controlului voluntar, într-o anumită măsură.
Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interacțiunii cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu condițiile variabile de mediu, și mobilitatea mușchilor.
Sistemul nervos vegetativ (SNV) asigură coordonarea reflexă, automată, a activităţii organelor interne, în vederea menţinerii homeostaziei şi a adaptării permanente a
organismului la condiţiile variabile ale mediului extern si intern.
SNV controlează funcțiile importante vieții organismului (funcțiile vitale), ca de exemplu : activitatea cardiacă, presiunea sanguină, procesul de digestie și procesul de schimburi între organism și mediu. Influențează sistemul nervos central și sistemul nervos periferic.
După funcţiile pe care le îndeplineşte, sistemul nervos vegetativ se împarte în două subsisteme : sistemul nervos simpatic şi sistemul nervos parasimpatic, ambele inervând aceleaşi organe, şi având în general efecte antagonice, încordare-relaxare, excitaţie-inhibiţie, yin-yang. Din această dublă cale de acţiune, rezultă tonusul neuro-vegetativ, care asigură echilibrul dinamic al funcţiilor vitale.
Activitatea celor două subsisteme este coordonată de hipotalamus, care reprezintă centrul superior de reglare a tuturor funcţiilor organismului.
 1) Sistemul nervos simpatic - este responsabil pentru excitaţie, activitate, încordare, având rol în situații de stres, acţionând prin mobilizarea mijloacelor de apărare a organismului contra factorilor de mediu, având un puternic caracter energotrop (eliberator de energie), punând organismul într-o stare optimă de luptă sau fugă din faţa pericolului, şi rezistenţă la efort. Prin secreția crescută de adrenalină, determină:
- midriază (mărirea diametrului pupilar) ; hiposecreţie salivară ; hipersecreţie tiroidiană ; tahipnee şi bronhodilataţie ; tahicardie ; reducerea secreţiilor digestive ; hiperglicemie ; horipilaţie ;  vasoconstricţie periferică ; sudoraţie ; accelerarea catabolismului ; irigarea sanguină mai bună a mușchilor scheletici în detrimentul organelor interne și digestiei, organismul fiind pus într-o stare de alarmă, de reacţie.
 Calea aferentă a arcurilor reflexe din sistemul nervos vegetativ simpatic este formată din dendritele şi axonii neuronilor senzitivi din ganglionii spinali aflaţi pe rădăcinile dorsale ale nervilor rahidieni, pe această cale fiind conduse excitaţiile de la viscere şi vase către centrii nervoşi.
Componenta centrală este reprezentată de centrii nervoşi aflaţi în coarnele laterale medulare, unde ajung axonii neuronilor aferenţi din viscere : centrii pupilodilatatori din măduva cervico-dorsală, vasomotori, pilomotori şi sudorali din măduva dorsală. Centrii nervoşi simpatici sunt reprezentaţi de neuronii vegetativi din coarnele laterale ale măduvei spinării toraco-lombare (Tı – T5).
Centrii vegetativi se pot grupa în :
-centri de comandă (cei din măduvă, bulb şi mezencefal)
-centri de integrare (cei din formaţiunea reticulată, hipotalamus şi cortex).
 Componenta periferică este reprezentată de lanţurile ganglionare para-vertebrale (22—25 de perechi de ganglioni uniţi prin ramuri interganglionare), plexurile viscerale (celiac, mezenteric superior, mezenteric inferior şi hipogastric) şi plexurile intramurale.
 Căile eferente sunt constituite din doi neuroni. Sinapsa dintre neuronii preganglionari şi neuronii postganglionari se face într-una din aceste formaţiuni nervoase, de regulă cât mai aproape de măduvă. Cele două segmente ale căii eferente sânt :
 1) - fibrele preganglionare (reprezentate de axonii neuronilor vegetativi din coarnele laterale ale măduvei spinării), care părăsesc măduva prin rădăcinile ventrale ale nervilor rahidieni şi pătrund în lanţul ganglionar paravertebral sau în cel prevertebral sau periferic.
 2) - fibrele postganglionare, care pot reintra în nervul rahidian sau formează plexuri în jurul arterelor, sau intră în alcătuirea unor nervi viscerali (nervul splanchnic).
Transmiterea excitaţiei între cele două tipuri de fibre este mediată de noradrenalină (în proporţie de 95 %) şi adrenalină ( în proporţie de 5 %). Organele inervate de fibrele postganglionare simpatice sunt : muşchii netezi ai vaselor, viscerele şi canalele excretoare, glandele digestive şi sudoripare, fibrele musculare radiale ale irisului şi muşchii scheletici.
 Sistemul nervos simpatic se distribuie difuz în pereţii organelor, spre deosebire de sistemul nervos parasimpatic care se distribuie în teritorii limitate. Plexurile intramurale conţin atât fibre simpatice, cât şi fibre parasimpatice. Unele formaţiuni ganglionare au atât funcţii de staţii de releu, cât şi funcţii de centri reflecşi.

 2) Sistemul nervos parasimpatic - inhibitor, favorizează regenerarea organismului după stres, fiind responsabil pentru odihnă (relaxare) şi digestie. Are şi rol de sistem nervos digestiv, nervul vag leagă măduva spinării și tractusul digestiv. Are rol antagonist, de echilibrare a proceselor determinate de sistemul nervos simpatic.
 Are două componente centrale, care sunt localizate în trunchiul cerebral şi în măduva sacrată :
1) Parasimpaticul cranian - în trunchiul cerebral se află : nucleul accesor al oculomotorului (III), de unde provin fibrele parasimpatice ale oculomotorului, nucleii salivator superior şi lacrimal, de unde iau naştere fibrele parasimpatice ale facialului (VII), nucleul salivator inferior, de unde pornesc fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX), şi nucleul dorsal al vagului (X), care reprezintă originea fibrelor parasimpatice vagale.
 2) Parasimpaticul sacrat - îşi are originea în segmentele medulare sacrate S2 - S4.
Componenta periferică este constituită din doi neuroni, dar, spre deosebire de SNV simpatic, neuronul preganglionar face sinapsă cu neuronul postganglionar în
pereţii organelor inervate, sau în aproprierea acestora.
 Calea aferentă a parasimpaticului cranial este reprezentată de dendritele şi axonii neuronilor vegetativi senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni care conduc excitaţiile de la interoceptori la neuronii parasimpatici din trunchiul cerebral. Calea aferentă a
parasimpaticului sacral are traiect asemănător cu simpaticul.
Centrii nervoşi ai parasimpaticului cranial sunt reprezentaţi de neuronii vegetativi ai nucleilor parasimpatici din trunchiul cerebral. Centrii nervoşi ai parasimpaticului sacral, sunt situaţi în coarnele laterale ale măduvei sacrate (S2 –S6).
Calea eferentă este reprezentată de:
- fibre preganglionare (axonii neuronilor din centrii nervoşi), care părăsesc trunchiul cerebral pe traiectul nervilor oculomotor comun, facial, glosofaringian, vag şi accesor, iar cele ale parasimpaticului sacral, părăsesc măduva spinării ataşându-se rădăcinilor ventrale ale nervilor rahidieni;
- fibre postganglionare (axonii neuronilor din ganglionii parasimpatici viscerali).
Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolina. Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are acţiuni de refacere şi conservare a potenţialului energetic al organismului, determinând:
- mioză (micşorarea diametrului pupilar) ; hipersalivaţie ; hiposecreţie tiroidiană ; bronhoconstricţie ; bradicardie ; intensifică secreţiile şi motricitatea tubului digestiv ; hipoglicemie ; vasodilataţie şi scăderea presiunii arteriale ; inhibiţia horipilaţiei şi sudoraţiei ; intensifică anabolismul.
Fiziologia sistemului nervos vegetativ : sistemul nervos vegetativ, la fel ca sistemul nervos somatic, îşi desfăşoară activitatea prin acte reflexe, având ca substrat anatomic arcuri reflexe vegetative. Sistemul nervos vegetativ are şi un important rol integrator, prin armonizarea funcţiilor vitale şi prin asigurarea mecanismelor homeostatice.
Centrii nervoşi vegetativi realizează 3 modalităţi de integrare:
  1) integrarea vegetativă propriu-zisă (simpatico-parasimpatică) prin acţiunea antagonistă a celor două sisteme (exemplu: reflexele pupilare);
 2)  integrarea somato-vegetativă, prin întrepătrunderea unor funcţii vegetative cu manifestări ale vieţii de relaţie (exemplu: contracţia musculaturii striate, manifestare somatică, este însoţită de vasodilataţie, manifestare vegetativă);
 3) integrarea neuro-endocrină (exemplu : stimularea secreţiei hipofizare de către centrii vegetativi hipotalamici)

Noua Medicină Germanică a doctorului Ryke Geerd Hamer :
Dr. Ryke Geerd Hamer s-a născut în 1935, în Friesland (nord-estul Germaniei). A studiat medicina, fizica şi teologia. La 26 de ani a primit atestatul de medic, şi în 1972 a devenit medic specialist în medicină internă. A construit mai multe aparate medicale, pentru care a primit şi patente, cum ar fi de exemplu bisturiul Hamer, care este de 20 de ori mai ascuţit decât o lamă de bărbierit, un fierăstrău special pentru tăiat oase, un aparat pentru analiza sângelui, care nu necesită lezarea pielii, şi un pat de masaj care se adaptează automat la forma corpului.
Noua Medicină Germană reprezintă un sistem unic în istoria medicinei, deoarece îndeplineşte cerinţele ştiinţifice privind comparaţia, prevederea şi reproductibilitatea.
Medicina clasică învaţă din experienţă, din încercări şi erori, fiind o metodă de vindecare empirică, bazată pe experienţă, pe mecanismul încercare-eroare. Marele dezavantaj : toate regulile pe care le descoperă, au doar o valoare de probabilitate, prezintând multiple excepţii de la regulă. Evoluţia bolii poate fi doar presupusă, neexistând nici o certitudine.
Noua Medicină prezintă anticiparea cu mare precizie a evoluţiei bolii, fără excepţii de la regulă, existând şi confirmarea practică a acestui fapt, prin mii de cazuri concrete.
Medicina clasică consideră că apariţia cancerului se datorează unei greşeli a organismului, unei dereglări, unei funcţionări defectuoase. Iar medicii nu pot înţelege de ce unii bolnavi de cancer mor, în timp ce alţii se vindecă, cu sau chiar fără terapie, fenomen numit „remisie spontană“.
Dr. Hamer consideră că apariţia cancerului reprezintă un fenomen biologic normal, logic, ce poate fi înţeles raţional, un program natural ce intră în acţiune în cazul în care apar anumite dereglări şi dezechilibre, atât la animale cât şi la oameni. Este un program de avarie controlat de creier, lucru demonstrabil cu ajutorul imaginilor Röntgen. Scopul cancerului constă întotdeauna în restabilirea completei funcţionalităţi a organismului.

Noua Medicină Germană prezintă o serie de descoperiri şi principii, care situează la
baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:
- principiile universale biologice;
- interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe.
Fiinţa este percepută ca un întreg, în care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict, şi organelor corespunzătoare acestora. Noua Medicina Germană reprezintă o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice, care sunt aplicabile fiecărei boli ale mamiferelor.
Boala nu este percepută ca o eroare a naturii, ea având o anume semnificaţie biologică precisă. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii, proiectate în scopul de a :
- ajuta individul să coopereze cu evenimentele sale de viaţă,
- elimina individul care nu se conformează anumitor principii de viaţă, pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei speciei.
Tipul de programe declanşate depind de reacţiile şi acţiunile individului la experienţele sale de viaţă. Vindecarea şi anihilarea reprezintă programe iniţiate de individ, mai mult sau mai puţin conştient, dar al căror mecanism de operare poate fi cunoscut şi înţeles, în mod logic.
Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic, care se va manifesta prin transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos, care, la rândul lor, pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze, şi perturbări funcţionale ale organelor specifice fiecărui tip de conflict biologic.
Un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire : rece, canceroasă sau necrotică. Dacă conflictul este rezolvat, se trece la faza de vindecare : caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sânt inversate, pentru a se repara ţesuturile
afectate în faza de îmbolnăvire, şi a restabili starea de sănătate optimă.
.

Dr. Hamer a grupat descoperirile sale sub denumirea "Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine", aceste legi fiind valabile în cazul oricărui pacient, oferind o perspectivă nouă asupra înţelegerii cauzei, dezvoltării şi vindecării bolii.
1. PRIMA LEGE - enunţă faptul că, cancerul este declanşat de psihic, fiind efectul unui şoc conflictual care l-a surprins pe om nepregătit. „Orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul total nepregătit".
Nu orice stare conflictuală poate declanşa un cancer, ci doar cele ce îndeplinesc condiţiile de a fi :
 1) foarte puternice, grave,
 2)  relevante personal, să implice individul,
 3) înalt dinamice,
 4) izolative,
 5) de durată.
 Hamer a numit acest „conflict şoc“ care declanşează cancerul, "sindrom DHS" (Dirk Hamer Syndrom, în amintirea fiului său, decedat). Conflictul declanşator poate să nu fie perceput şi de alte persoane ca reprezentând ceva rău şi grav, ci doar de către subiectul în cauză, în mod subiectiv. Important este, deci, doar modul în care resimte subiectul în cauză şocul conflictual, această percepţie fiind în directă legătură cu caracterul, temperamentul şi personalitatea fiecărui om în parte.
Aşadar faza de debut a cancerului îşi are originea în momentul conflictului şocant, pe trei planuri : 1) psihic, 2) creier şi 3) organul corespondent zonei de proiecţie craniană implicată în conflict.
 Evoluţia bolii are loc conform unor legi clare şi specifice, descriind procesele care au loc în paralel, în cele trei planuri aflate în interconexiune. Astfel, natura conflictului, prin conţinutul său psihologic, va determina cu exactitate un anumit loc din creier care va fi afectat de „conflictul şoc“, şi organul corepunzător proiecţiei cerebrale, ce va fi afectat. Aria cerebrală implicată poate fi clar evidenţiată cu ajutorul „Cerebralen Computer- Tomogramm" (CCT), ce relevă imagini Röntgen feliate ale creierului. În imagini apar nişte cercuri concentrice, ca la ţintele de tir cu arma sau cu arcul, pe care radiologii le-au considerat până acum a fi doar simple artefacte, greşeli ale aparaturii tehnice, ce nu prezintă nici o importanţă. Medicii alopaţi au denumit ironic aceste cercuri „focarul Hamer”, Dr. Hamer păstrând şi omologând acest termen.
Din punct de vedere psihologic, DHS reprezintă un incident personal, condiţionat şi determinat de experienţele personale din trecut, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Nu este doar un conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei personale.
Animalele experimentează şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neşteptate, a unei perioade de înfometare, sau ameninţarea vieţii.
Un bărbat poate suferi un şoc conflictual de pierdere a teritoriului, dacă îşi pierde brusc casa sau locul de muncă. O femeie suferă un şoc conflictual în situaţia unei puternice îngrijorări pentru binele unui copil, părinte, sau a partenerului de viaţă. Un divorţ neprevăzut sau o spitalizare de urgenţă pot declanşa un şoc conflictual de tipul abandonului. Copii suferă un şoc conflictual de separare, în situaţia în care mama se întoarce la muncă din concediul de maternitate, şi când părinţii se despart.
 Când are loc DHS, şocul influenţează o zonă craniană specifică, predeterminată, determinând leziuni vizibile pe tomografie, sub forma setului clar de inele concentrice. Celulele cerebrale transmit unda şocului către organul fizic corespondent zonei craniene afectate, şi acesta, la rândul său, manifestă reacţii de răspuns sub forma unor modificări biochimice specifice, care pot fi anticipate predictiv.
Un anumit tip specific de conflict se află în conexiune cu o anumită zonă specifică a creierului, deoarece de-a lungul evoluţiei umane, fiecare zonă a creierului a fost precis programată să răspundă automat la posibile conflicte sau ameninţări. Creierul vechi şi zona amigdaliană, este programat cu instrucţiuni de bază legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii şi reproducerii, iar Creierul nou, Neocortexul, este codat cu programe mult mai avansate şi mai complexe, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate şi cele de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine.  
Deci :
1. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului, are drept cauză sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc care îndeplineşte următoarele condiţii : 1) să fie foarte grav, acut, 2) dramatic şi 3) trăit în izolare. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri : psihic, cerebral şi organic.
2. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (ţinta cu cercurile concentrice) în creier, şi a locului corespunzător dintr-un anumit organ, în care va apare cancerul, sau o afecţiune echivalentă cancerului.
3. Menţinerea conflictului la nivel psihologic, determină evoluţia hh în creier, şi a cancerului (sau a afecţiunii echivalente cancerului) în organul corespunzător locului apariţiei HH.

2. A DOUA LEGE BIOLOGICĂ : enunţă faptul că orice boală prezintă 2 faze diferite, care depind una de cealaltă, şi se influenţează reciproc. Ele sânt determinate de modul de manifestare a sistemului vegetativ (SNV) :
- simpatic - responsabil pentru intrarea în activitate şi pregătirea organismului pentru fugă sau luptă,
- parasimpatic - responsabil pentru odihnă şi digestie.
Activitatea simpatică şi parasimpatică vegetativă alternează o dată cu ritmurile biologice zi-noapte, şi cu natura activităţilor umane. Când o persoană suferă un „conflict şoc“ (DHS), sistemul nervos se cuplează pe stres permanent, rămânând blocat în simpatic (simpaticoton). Persoana va suferi din cauza dereglărilor de somn, a lipsei de apetit, va slăbi, va avea mâinile reci, faza de odihnă şi relaxare parasimpatică (vagotonă) fiind prea scurtă, sau lipsind complet. Majoritatea oamenilor se simt în această fază stresaţi, dar nu bolnavi.
Dacă conflictul nu poate fi rezolvat, pacientul moare de epuizare (cahexie), iar dacă este dezamorsat, se cuplează automat parasimpaticul (vagotonia), cu toate procesele sale : senzaţie de oboseală, epuizare, poftă de mâncare cu câştigare în greutate, mâini calde, eventual transpiraţie nocturnă şi/ sau boli infecţioase. Omul se simte bolnav, şi de regulă are dureri.
În această fază, focarele ţintă Hamer din creier (zonele craniene afectate de şoc) adună apă, se rehidratează, devin edematoase, şi încep să se vindece, devenind totodată mai bine vizibile în imaginile Röntgen, putând fi fals interpretate ca tumori cerebrale, şi tratate inadecvat.
Medicina alopată recunoaşte faptul că celulele nervoase nu se înmulţesc ca celelalte tipuri de celule ale organismului, încontinuu. Ele se pot reface, însă nu este vorba de o diviziune celulară cu scop de reproducere şi înlocuire. Locul rămas liber este luat de celulele gliale. Deci nu pot apare tumori cerebrale datorită înmulţirii neuronilor. Ceea ce creşte acolo sunt ţesuturile conjunctive, celulele gliale, care nu sunt periculoase, dimpotrivă, deoarece ele susţin procesul de vindecare din creier. Principala complicaţie care apare constă în mărirea presiunii în interiorul calotei craniene, care nu se poate dilata, presiune dependentă de mărimea conflictului originar. Această problemă se poate rezolva însă cu o administrare temporară de cortizon. La nivel organic apar procese de reparare a ţesuturilor canceroase.
În punctul culminant al fazei de vindecare se ajunge la o criză asemănătoare epilepsiei (epileptoidă), care poate trece neobservată, dar poate să ia şi o formă dramatică, care să evolueze până la deces, în funcţie de tăria şi durata conflictului. Acest proces biologic marchează începerea reîntoarcerii la normalitate. În anumite cazuri pot apare crampe. Din punct de vedere psihic, pacientul experimentează o
scurtă recădere în problemele rezolvate.
Cea mai cunoscută criză de vindecare este infarctul cardiac. Infarctul se produce în general noaptea, în concediu, sau la sfârşit de săptămână, într-o perioadă de relaxare. Acest fenomen este logic, deoarece este vorba despre o criză de vindecare, în faza de influenţă parasimpatică.
Criza epileptoidă sau „de vindecare“ este cu atât mai intensă, şi potenţial mai periculoasă, cu cât mai mare a fost conflictul, şi cu cât a durat mai mult. Dacă criza este înlăturată, nimic nu se va mai opune însănătoşirii, decât eventual un... tratament inadecvat. Edemele de vindecare vor fi „spălate“, până când se atinge stadiul normal, lăsând în urmă ţesuturi cicatrizate sau chisturi, care pot fi confundate, la radiografiere, cu cancerul.
Mai de mult bolile se împărţeau în „reci“ ,degenerative, şi „calde“ ,infecţioase. Azi se ştie însă că este vorba de două aspecte ale aceleiaşi probleme, datorate manifestării proceselor vegetative simpatice şi parasimpatice.
La animale, se ajunge, în aproximativ 80% din cazuri, la rezolvarea conflictului, şi la vindecare. La oameni ar trebui să existe aproximativ acelaşi procent, în lipsa unor intervenţii inadecvate. Restul de 20% poate fi rezolvat prin aplicarea eficientă a principiilor Noii Medicine.
Când apare o situaţie neaşteptată, ameninţătoare, orice mamifer, atât animal cât şi omul, intră în simpaticotonie, deoarece trebuiesc mobilizate toate rezervele, pentru a rezolva problema, trebuind să rămână treaz şi vigilent, nefiind cazul şi timpul potrivit să mănânce sau să adoarmă. Numim această stare de hipervigilenţă „stres“. Dacă nu poate fi rezolvată problema conflictuală, individul moare, fiindu-i consumate resursele, de stresul continuu. Dacă problema este rezolvată, atunci vine timpul pentru a îşi completa rezervele, intrând într-o stare guvernată de activitatea vegetativă parasimpatică : individul simte o puternică senzaţie de foame şi oboseală, putând acum să se alimenteze şi să se odihnească liniştit, căci a scăpat de stres şi activarea vegetativă simpatică.
Durerile care apar în faza de vindecare au rostul de a-i limita mobilitatea bolnavului, de a împiedica desfăşurarea activităţilor sale zilnice, obişnuite, până ce procesul de recuperare şi vindecare va fi complet încheiat. Cu alte cuvinte, durerea are rolul de a te pune la pat, să te odihneşti, pentru a te putea reface energetic şi vindeca, cât mai repede. Dar pacientul nu ştie asta, nici medicul. Pacientul se simte bolnav, datorită slăbiciunii resimţite şi a prezenţei durerii, neştiind că acestea sânt de fapt simptomele procesului de vindecare. Şi se va prezenta la medic, pentru a primi un tratament medicamentos. Acest tratament, însă, îl va readuce într-o nouă fază de activare simpatică, resimţind stres, posibil chiar frică sau panică. Ceea ce conduce la reîntoarcerea în faza „simpaticoton“. Medicul va fi mulţumit de reactivare, şi iniţial chiar şi pacientul, deoarece i se va părea că este mai energic, ca în starea normală de sănătate, şi, nemaiavând dureri, datorită analgezicelor, va tinde să îşi reînceapă activităţile obişnuite, fără a fi însă restabilit şi vindecat.
Rezolvarea conflictului marchează începerea fazei a doua a programului, denumită şi faza caldă. Programul se comută în modul de reparare, fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Revine apetitul, dar omul se simte foarte obosit. Odihna şi alimentaţia sunt esenţiale pe perioada de vindecare. Vasele de sânge ale circulaţiei periferice se dilată, încălzind pielea. Odată cu rezolvarea conflictului, se opreşte proliferarea celulară (vechiul creier - controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul nou - controlul degradării ţesuturilor), şi este declanşat procesul de reparare. Zonele care s-au necrozat sau au prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului, se regenerează cu celule noi. Procesul este însoţit, de regulă, de apariţia unor inflamaţii potenţial dureroase, cauzate de edeme ce protejează ţesutul pe durata vindecării.
Simptome tipice regenerării : hipersensibilitate, mâncărimi, spasme musculare (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii.
 Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare : probleme ale pielii, hemoroizi, laringită, broşită, artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului, infecţii.
Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza), şi pe distincţia standard dintre tumoarea benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă, drept tumoare malignă. Noua Medicină distinge tot două tipuri de tumori, clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin, şi de unde sunt controlate. Există tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (cele pulmonare, de colon, la ficat, ale uterului, la prostată, etc.) şi cele care apar în timpul procesului de vindecare.
Proliferarea celulară se opreşte automat, în momentul în care ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial, şi cancerul cervical, sunt de natură curativă, fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Tumorile dispar până la sfârşitul procesului de vindecare, cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente, sau de o revenire a conflictului şoc,
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră tot în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. Nici o femeie nu face un cancer de sân fără motiv, iar faptul că se dezvoltă la un anumit sân, are o anumită logică precisă.

Deci fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
1. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator, şi produce o stare de tensiune şi nelinişte, însoţită de pierdere în greutate, dificultăţi de a adormi, şi tulburări ale somnului. Pielea şi extremităţile sânt reci, şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte.
2. Faza de autovindecare, declanşată de rezolvarea (stingerea) conflictului, în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate, fază resimţită ca o stare de epuizare şi somnolenţă, în care pielea şi extremitati redevin calde. Procesele iniţiate în faza de îmbolnăvire sunt reversate : tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate. La sfârşitul fazei, ţesuturile şi organele afectate sânt refăcute complet, devenind deseori chiar mai rezistente decât au fost înainte, persoana prezentând o stare generală mai bună, devinind mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A TREIA LEGE BIOLOGICĂ : indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, prin :
1) dezvoltarea unei tumori,
2) deteriorarea ţesutului,
3) dereglarea funcţionării,
  toate aceste efecte sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin, atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent.
   Dr. Hamer a constatat că există anumite feluri de cancer care duc la formarea unei
tumori în fazele de conflict (de ex. cancerul de stomac), şi altele în care formarea tumorii se declanşează în timpul procesului de vindecare (cistele, polipii, limfomele).  
În evoluţia organismelor pluricelulare, în embrion apare, la început, diferenţierea în straturi celulare, din care ulterior se produce diferenţierea celulară, în diferite ţesuturi şi organe. Aceste straturi sunt :
1) endoderm (intern – digestie, reproducere),
2) mezoderm (musculatură, oase şi ţesuturi conjunctive),
3) ectoderm (extern - piele, organele de simţ).
 Aceste trei straturi au apărut, în timpul evoluţiei, unul după altul, şi au, fiecare, un corespondent în dezvoltarea structurilor creierului : cerebel, creierul mic şi creierul mare. Toate organele interne (endoderm - stomac, intestin, ficat, etc.) şi unele care aparţin mezodermului, declanşează o tumoare în faza de conflict, iar în faza de
vindecare, fie tumoarea se resoarbe, fie se încapsulează.
În cazul celulelor care aparţin ectodermei, stratul extern, precum şi în cazul unor ţesuturi care aparţin de mezoderm, procesele se desfăşoară invers : în timpul unui conflict apar deficite, defecte de substanţă, care nu sunt întotdeauna diagnosticate ca fiind cancer, Dr. Hamer folosind pentru ele termenul „echivalente cancerului“, iar în faza de vindecare se formează edeme şi creştere celulară, care sânt în mod eronat diagnosticate ca fiind cancer, cum ar fi de exemplu leucemia, când măduva osoasă produce peste măsură celule incomplete, blaste, care însă nu se pot divide, după cum şi medicina scolastică ştie. În acest caz, pericolul constă doar în administrarea chemoterapiei şi radiaţiilor.
Cele mai cunoscute „echivalente ale cancerului“, care se comportă conform legilor Noii Medicini, fiind vindecabile, sunt : diabetul, scleroza multipă, epilepsia, şi multe alte afecţiuni psihice şi ale organelor de simţ.
Ontogenetic are sensul aici de interconexiune, căci fiecare organ al corpului aparţine unei anumite faze de dezvoltare, atât în evoluţia vertebratelor (ca grup) cât şi în dezvoltarea embrionului (ca individ). Acelaşi lucru este valabil şi pentru dezvoltarea anumitor părţi ale creierului şi sistemului nervos. Din aceasta rezultă o subordonare
clară a fiecărui organ unei anumite regiuni din creier. Avem de a face cu un sistem „supradeterminat“, adică dacă vom cunoaşte un nivel, vom putea să le determinăm şi pe celelalte două, de dinainte şi de după el. Dr. Hamer poate să diagnozeze corect, analizînd o tomografie a creierului, şi invers, pe baza unui diagnostic corect, poate preciza exact în care regiune a creierului se află un focar.
Astfel pot fi înţelese şi conflictele copiilor mici, ale pacienţilor aflaţi în comă, sau ale animalelor, deoarece aceste tipare sânt aceleaşi, la toate mamiferele. Chiar şi embrionii, în corpul mamei, pot suferi „conflicte şoc“, cum este spre exemplu sindromul „fierăstrăului circular“. Dacă o femei gravidă se va afla foarte des în apropierea unui fierăstrău circular electric, zgomotul foarte puternic va fi interpretat ca un semnal de pericol care ar putea omorâ mama. Rezultatul este un confict (de spaimă) care va duce la paralizii înnăscute.
Conflictul şoc crează un scurt-circuit într-o arie cerebrală specifică, fapt ce poate fi constatat cu ajutorul tomografiilor cerebrale, ca fiind un focar Hamer. Organul corespunzător zonei creierului unde a apărut focarul, atâta timp cât conflictul este de durată, va fi bombardat cu impulsuri eronate, emisia de biofotoni va fi modificată, şi se va ajunge, în funcţie de tipul ţesutului, la erori de funcţionare sau la formarea de tumori.
În laborator nu pot fi create tumori în ţesuturi care sunt deconectate de la sistemul nervos. Există culturi de celule canceroase din ţesuturile conjunctive (sarcome), care au fost formate anterior, într-un organism viu. Dar fără impulsurile nervoase transmise de creier nu pot lua naştere şi exista tumori !
Unele tumori din domeniul endodermului îndeplinesc chiar sarcini importante, cum ar fi de exemplu în cazul unor cancere intestinale, care produc în cantitate sporită sucuri digestive, pentru a putea digera ceva nedigerabil. Ceea ce la animale trebuie înţeles cuvânt cu cuvânt, la om trebuie înţeles la figurativ, în sensul că nu poate digera o situaţie, i-a cazut greu la stomac, etc. Această situaţie poate duce la deces, dacă acel conflict nu va fi rezolvat. Când se ajunge la rezolvarea conflictului, creierul declanşează reprogramarea, şi faza de vindecare va fi iniţiată. Şi acum pot apare ţesuturi tumorale modificate, care au însă o sarcină pozitivă: astfel în cazul cancerului de rinichi (după conflictul apă-lichide), acesta se transformă, după rezolvarea conflictului, în chisturi renale, care produc urină şi care ajută la îmbunătăţirea capacităţilor renale. Sau, în cazul cancerului de ovare, vor apare chisturi ovariene care vor stimula producerea sporită de estrogen, cu urmarea că femeia respectivă va arăta mai feminină şi mai tânără, şi va avea mai bune şanse pentru o nouă sarcină, hormonal vorbind. La bărbat, chisturile testiculare, după un cancer de testicole datorat unui conflict de pierdere a unei persoane apropiate, vor ajuta la producerea de testosteron, fapt în urma căruia individul va arăta mai masculin.
Organele controlate de „vechiul creier" care derivă din endoderm sau vechiul creier mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Exemplul cancerului de plămân : conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte", deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formînd o tumoare pulmonară. Multiplicarea celulelor pulmonare nu reprezintă o dereglare, ci o reglare, căci serveşte unui scop bine definit : să crească capacitatea pulmonară, optimizând şansele de supravieţuire ale organismului.
Analizele tomografiilor efectuate de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plâmân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier, şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional neaşteptat, de tipul „frică de moarte", înaintea declanşării cancerului. În
majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte !
Cancerul de sân este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul "mamă-copil", sau "probleme cu partenerul". Aceste tipuri de conflicte impactează vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnaveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul proliferarii celulare este de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind procesul lui de vindecare. Fiecare femeie şi femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroase studii arata că femeile, chiar şi atunci când nu alaptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi : a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme.
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân şi de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier".
Sistemul Ontogenetic al Tumorilor si bolilor echivalente cancerului:
1. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui genereaza hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel.
2. -Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mezoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii)
sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când
- conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor, până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat, şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
3. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnvire şi vindecare) sânt funcţii biologice deosebite, care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate, generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A PATRA LEGE BIOLOGICĂ : pentru fiecare ţesut sau tip de ţesuturi există microbi specifici, care susţin vindecarea, fiind activi doar în perioada de vindecare. În rest, ei pot să fie prezenţi, dar nu vor intra în acţiune. Astfel fungiile şi micobacteriile sunt responsabile pentru vindecarea ţesuturilor de origine endodermală şi a unora dintre cele mezodermale, consumând ţesutul tumoral. De exemplu, acest lucru se petrece în cazul tuberculozei, care reprezintă faza de vindecare a unor conflicte specifice. În ţările dezvoltate, tuberculii de tuberculoză sunt eradicaţi, astfel încât corpul uman este nevoit să rezolve problema fără ajutorul lor, lucru posibil, dar faza de vindecare durează mai mult timp şi este mai anevoioasă. Pe deasupra, mai există şi o funcţie biologică pe care o îndeplinesc tuberculii : un focar de tuberculoză, care este curăţat şi tuşit afară, va forma o cavernă, ce va susţine mai bine respiraţia, decât dacă, fără bacterii, va fi cicatrizat şi încapsulat.
Alte bacterii şi virusuri au altă sarcină : deoarece în ectoderm, precum şi anumite părţi ale mezodermului, în faza de vindecare se petrece exact invers, adică se construiesc ţesuturi după o defecţiune, microbii produc procesul inflamator, creşterea temperaturii, şi irigarea sangvină, pentru a susţine reconstrucţia ţesuturilor. Când este vorba de partea internă a unui vas, se poate ajunge pentru scurt timp la o blocare a vasului respectiv, cu eventuale consecinţe neplăcute.
Convieţuirea şi cooperarea cu microbii funcţionează de milioane de ani, problemele apărând atunci când omul a tulburat echilibrul, în urma confruntării cu germenii consideraţi a fi necunoscuţi. De exemplu, indienii americani au murit în masă, din cauza gripei şi rujeolei, deoarece organismele lor nu cunoşteau aceşti germeni. La fel se întâmplă cu persoane din ţările dezvoltate, care în cadrul unor călătorii în ţări îndepărtate, se confruntă cu microbi necunoscuţi organismelor lor. La fel şi cu pacienţii a căror sistem imunitar este artificial ruinat, prin intermediul substanţelor chimice (substanţe farmaceutice, vaccinuri), astfel încât sistemele lor imunitare sunt iritate (alergii) sau complet compromise (AIDS).
Bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer preferă să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective.
Medicina convenţională eşueaza în recunoaşterea tiparului de evoluţie în două faze al fiecărei boli, scăpând din vedere prima fază, cea a conflictului activ. Deoarece microbii sunt activi doar în faza de vindecare, şi activitatea lor este în mod normal însoţită de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufacatori şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Organismul angajează microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi transmişi, dar rămân inofensivi, până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.
 
 În faza de autovindecare (pcl post conflict) exista o corespondenţă între grupurile de organe aparţinând unui anumit nivel embrionar și grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Nu microbii provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei participă la vindecare. Ei sunt comandaţi de către creier : la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni, şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict) vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A CINCEA LEGE BIOLOGICĂ : fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict şoc specific, care activează un program biologic precis, ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice, şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgenţă.
Organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului- şoc, situaţia fiind inversă în cazul organelor controlate de creierul nou. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de el (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare, etc.) îşi au originea în ectodermul sau mesoderm-ul creierului nou. În momentul producerii conflictului- şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres
relaţionată cu conflictele- şoc corespondente. Distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă. De exemplu, ţesuturile canalelor de lactaţie, se dezvoltă mult mai tarziu decat glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este de tip "conflict de separare", rezultat al unei experienţe de tipul "copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân".
Un animal femelă suferă un astfel de conflict, când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poata drena mai uşor, şi să nu se congestioneze în interiorul sânului. Sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, protecţia maternă. Femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită, faţă de care aveau o grijă protectoare, de a le hrăni, a le oferi mâncare. Pe durata fazei active a conflictului- şoc nu există nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri usoare în interiorul sânului.
 Boala nu este o eroare fara rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natura, de-a lungul a milioane de ani de evolutie, pentru a permite organismelor sa depaseasca functionarea standard (de zi cu zi) si sa poata face fata unor situatii de
urgenta exceptionale sau neobisnuite. Un exemplu : cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care insoteste conflictul de auto-subevaluare. In faza de imbolnavire ( pe timpul conflictului de auto subevaluare) are loc un proces biologic de osteoliza (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat in mintea pacientului, organismul trece in faza de autovindecare (post conflict) : apare o anemie care previne distrugerea oaselor slabite pe timpul conflictului, incepe recalcifirea (diagnosticata eronat ca fiind cancer osos), continua anemia, apar durerile osoase si se instaleaza o stare leucemica (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului pâna la vindecarea completa).
Toate acestea dispar automat când structura osoasa este complet refacuta, iar rezistenta osului va fi mai mare decât inainte de a fi inceput faza de imbolnavire. Prin acest dublu mecanism imbolnavire – autovindecare, natura imbunatatit sansa de supravetuire a celui care si-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Daca persoana nu isi rezolva conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminata din grup şi specie.

TERAPIILE VIITOARE, SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE :
1. Pacientul va deveni "seful absolut" al tratamentului si procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relatia dintre pacient si medic va fi complet regândita si redefinita;
2. Se vor folosi mult mai putine medicamente;
3. Se vor baza pe intelegerea de catre pacient a cauzei care a provocat conflictul si implicit boala;
4. Pacientul impreuna cu medicul vor gasi impreuna cea mai buna rezolvare a conflictului generator al bolii si vor stabili cea mai buna strategie de evitare a acestui conflict, pe viitor, de catre pacient.

 
 IMPORTANŢA LATERALITĂŢII BIOLOGICE : lateralitatea determină dacă o boală se dezvoltă în partea stangă sau dreaptă a organismului. Regulă :
1) o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa, sau cu copilul, cu partea stângă a organismului, şi
2) cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii, etc.
Pentru stângaci este invers.
Fiecare emisferă a creierului, mai puţin partea amigdaliană, este în relaţie directă cu partea opusă a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea ta biologică
este să baţi din palme. Palma care este deasupra indică faptul că eşti stângaci sau dreptaci.
Astfel, un cancer în sânul drept, un chist ovarian în ovarul stang, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (dupa un atac cerebral), dau un prim indiciu privitor la cine a fost implicat în conflictul originar.
Privind conflictele mai avansate şi regiunile cerebrale, statutul hormonal trebuie de
asemenea luat în calcul, pentru o evaluare precisă.

TEORIA METASTAZELOR, care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în alte locuri, este pură ficţiune academică, a afirmat Dr. Hamer. Celulele, în general, şi celulele canceroase în mod special, nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică sau să treacă de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului, şi care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de origine mesodermă, şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a coflictului, în procesul de decalcifiere.
În scenariul în care cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar crează de fapt un gol (descompunere celulară ! - reversul cancerului) în anumite oase din organism.
Trebuie să ne întrebăm şi de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu : de la uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase ? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sange ai pacienţilor bolnavi de cancer ?
În 19 August 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat, "Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân", conţinând declaraţii revelatoare : Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani, nici o tehnologie existentă nu e reuşit să izoleze în mod cert o singură celulă tumorală, dintre milioanele de celule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indica articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul, şi a speriat de moarte milioane de pacienţi de cancer, de-a lungul ultimelor decenii ?
Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă, în mod miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea noului conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de diagnostic. Un diagnostic neaşteptat de cancer, sau comunicarea bolnavului că are metastaze, poate declanşa o spaimă de tipul "frică de moarte", provocând cancer pulmonar). Orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emotional, poate cauza noi cancere, în diferite alte părţi ale organsimului. În multe cazuri, aceşti pacienti nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte puternic, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de a supravieţui tratamentului chimioterapeutic, care este foarte toxic pentru celulele întregului întregului organism.
Cancerul osos este al doilea tip de cancer, foarte des întâlnit, după cancerul pulmonar. Dr. Hamer a descoperit că fiziologia oaselelor este biologic influenţată de încrederea, respectul şi stima de sine. Spunându-i unui om că are o boală care îi ameninţă viaţa, şi în mod special una care se presupune că se răspândeşte ca focul prin organism, el va dezvolta următorul raţionament : acum sunt total inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep să i se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurând în
acest fel că omul este mai bine echipat, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.

TUMORILE CEREBRALE - când conflictul este rezolvat, leziunile cerebrale, împreună cu psihicul şi organul corespondent, intră în faza de vindecare. Odată cu repararea rănilor, leziunilor, se dezvoltă o edemă (fluid în exces) pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, schimbările sunt uşor de observat, sub forma inelelor concentrice care dispar în edemă şi apar acum neclare şi inchise la culoare. În momentul de varf al fazei de vindecare, atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, creierul declanşează un scurt şi puternic impuls, care expulzează edema, această reglare fiind denumită "Criză epileptică (CE)". În timpul crizei, întregul organism este, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi : transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat, greaţă. Durata şi intesitatea crizei pre-programate, este determinată de intensitatea şi durata conflictului. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice, reprezintă câteva exemple ale acestui punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului, şi de zona cerebrală corespunzatoare implicată.
După ce edema cerebrală a fost împinsă afară, ţesutul conjunctiv glial, ce oferă suport structural neuronilor, se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este interpretată de medicina convenţională drept tumoare cerebrală, şi acestă veste are consecinţe psihologice devastatoare asupra pacientului.
Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală în sine, ci un simptom al fazei de vindecare, care se desfăşoară la nivelul organului afectat de şoc, controlat din zona cerebrală specifică, care se află şi ea, simultan, în faza de reparare. Deci metastazele cerebrale, de fapt, nu există, nici ele.

PREVENŢIE ŞI TRATAMENT : primul pas în terapia GNM constă în oferirea înţelegerii naturii biologice a simptomului, înţelegerea legăturilor existente între un anumit tip de cancer, şi cauzele sale psihice. Tomografia şi istoricul medical sunt absolut necesare, pentru a determina dacă pacientul este în faza activă a conflictului, sau în cea de vindecare. Dacă este în faza activă, atenţia trebuie îndreptată asupra identificării motivului şocului iniţial, şi dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este foarte importantă pregatirea pacientului, informarea lui despre simptome, despre procesul vindecarii, şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt întotdeauna previzibile. Noua Medicină furnizează un sistem teoretic sigur şi concis, care permite să înţelegem şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Este o adevărată medicină preventivă, ce oferă înţelegerea cauzelor reale ale bolii.
Cine înţelege cele 5 Legi Biologice privind cauza bolii şi procesul de vindecare, se poate elibera de teama şi panica ce apar odată cu manifestarea unor simptome. Această cunoaştere poate salva viaţa multor oameni.

EXEMPLE :
Cancerul de plămân : conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte", deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este
echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formînd o tumoare pulmonară, în scopul îmbunătăţirii ventilaţiei pulmonare. Multiplicarea celulelor pulmonare nu reprezintă o dereglare, ci o reglare, căci serveşte unui scop bine definit : să crească capacitatea pulmonară, optimizând şansele de supravieţuire ale organismului.
Analizele tomografiilor demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plâmân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier, şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional neaşteptat, de tipul „frică de moarte", înaintea declanşării cancerului.
În majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte !
 Tuberculoza reprezintă faza de vindecare a unor conflicte specifice. În ţările dezvoltate, tuberculii de tuberculoză sunt eradicaţi, astfel încât corpul uman este nevoit să rezolve problema fără ajutorul lor, lucru posibil, dar faza de vindecare durează mai mult timp şi este mai anevoioasă. Pe deasupra, mai există şi o funcţie
biologică pe care o îndeplinesc tuberculii : un focar de tuberculoză, care este curăţat şi tuşit afară, va forma o cavernă, ce va susţine mai bine respiraţia, decât dacă, fără bacterii, ţesutul va fi cicatrizat şi încapsulat.

 Cancerul de sân este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul "mamă-copil", sau "probleme cu partenerul". Aceste tipuri de conflicte impactează vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnaveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul proliferarii celulare este de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind procesul lui de vindecare. Fiecare femeie şi femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroase studii arata că  femeile, chiar şi atunci când nu alaptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi : a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme.
Ţesuturile canalelor de lactaţie, se dezvoltă mult mai tarziu decat glanda mamară,
acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este de tip "conflict de separare", rezultat al unei experienţe de tipul "copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân".
Un animal femelă suferă un astfel de conflict, când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poata drena mai uşor, şi să nu se congestioneze în interiorul sânului.
Sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, protecţia maternă. Femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită, faţă de care aveau o grijă protectoare, de a le hrăni, a le oferi mâncare. Pe durata fazei active a conflictului- şoc nu există nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului.

Cancerul osos este al doilea tip de cancer, foarte des întâlnit, după  cancerul pulmonar. Dr. Hamer a descoperit că fiziologia oaselelor este biologic influenţată de încrederea, respectul şi stima de sine. Spunându-i unui om că are o boală care îi ameninţă viaţa, şi în mod special una care  se presupune că se răspândeşte ca focul prin organism, el va dezvoltaurmătorul raţionament : acum sunt total inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep să i se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare.
Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurând în acest fel că omul este mai bine echipat, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.
Cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care insoteste conflictul de auto-subevaluare. In faza de imbolnavire ( pe timpul conflictului de auto   subevaluare) are loc un proces biologic de osteoliza (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat in mintea pacientului, organismul trece in faza de autovindecare (post conflict) : apare o anemie care previne distrugerea oaselor slabite pe timpul conflictului, incepe recalcifirea (diagnosticata eronat ca fiind cancer osos), continua anemia, apar durerile osoase si se instaleaza o stare leucemica (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului pâna la vindecarea completa).
Toate acestea dispar automat când structura osoasa este complet refacuta, iar rezistenta osului va fi mai mare decât inainte de a fi inceput faza de imbolnavire. Prin acest dublu mecanism imbolnavire –autovindecare, natura a îmbunatatit sansa de supravetuire a celui care si-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Daca persoana nu isi rezolva conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminata din grup şi specie.

 Tumorile succesive (metastazele) nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă, în mod miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci sunt urmarea apariţiei unui nou conflict-şoc DHS, ce poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de diagnostic. Un diagnostic neaşteptat de cancer, sau  comunicarea bolnavului că are metastaze, poate declanşa o spaimă de tipul "frică de moarte", provocând cancer pulmonar.
Orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emotional, poate cauza noi cancere, în
diferite alte părţi ale organsimului. În multe cazuri, aceşti pacienti nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte puternic, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de a supravieţui tratamentului/ chimioterapeutic, care este foarte toxic pentru celulele întregului întregului organism.

 Unele tumori din domeniul endodermului îndeplinesc sarcini importante, cum ar fi de exemplu în cazul unor cancere intestinale, care produc în cantitate sporită sucuri digestive, pentru a putea digera ceva nedigerabil. Ceea ce la animale trebuie înţeles cuvânt cu cuvânt, la om trebuie înţeles la figurativ, în sensul că nu poate digera o situaţie, i-a căzut greu la stomac, etc.
Această situaţie poate duce la deces, dacă acel conflict nu va fi rezolvat. Când se ajunge la rezolvarea conflictului, creierul declanşează reprogramarea, şi faza de vindecare va fi iniţiată. Şi acum pot apare ţesuturi tumorale modificate, care au însă o sarcină pozitivă : astfel în cazul cancerului de rinichi (după conflictul apă-lichide),
acesta se transformă, după rezolvarea conflictului, în chisturi renale, care produc urină şi care ajută la îmbunătăţirea capacităţilor renale. Sau, în cazul cancerului de ovare, vor apare chisturi ovariene care vor stimula producerea sporită de estrogen, cu urmarea că femeia respectivă va arăta mai feminină şi mai tânără, şi va avea mai bune şanse pentru o nouă sarcină, hormonal vorbind. La bărbat, chisturile testiculare, după un cancer de testicole datorat unui conflict de pierdere a unei persoane
apropiate, vor ajuta la producerea de testosteron, fapt în urma căruia individul va arăta mai masculin.

 Lateralitatea determină dacă o boală se dezvoltă în partea stangă sau dreaptă a organismului. Regulă :
1) o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa, sau cu copilul, cu partea stângă a organismului, şi
2) cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii,ţ colegii, etc.
Pentru stângaci este invers.
Fiecare emisferă a creierului, mai puţin partea amigdaliană, este în relaţie directă cu partea opusă a corpului.

Soţia care îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă. În funcţie de modul în care INTERPRETEAZĂ acest eveniment, apar următoarele efecte:
1) -daca soţia îşi iubeşte soţul, va suferi un conflict de tip "frustrare sexuală", care în faza de îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter.
2) -dacă soţia nu îşi iubeşte soţul, şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc biologic de tip "conflict cu partenerul", care pe timpul fazei de îmbolnăvire va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe);
3) -daca soţul este în pat cu o prostituată, va avea un conflict–şoc de tip "teamă-revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie.
4) -dacă soţul e în pat cu o persoană mult mai tânără decât ea, indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul, va trăi un conflict de subevaluare sexuală, gândind că nu poate concura cu tânăra, căci nu mai poate oferi ceea ce oferă ea. Pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului.
Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul-şoc este rezolvat. Apoi se va instala imediat faza de autovindecare (pcl post conflict).

În evoluţia organismelor pluricelulare, în embrion apare, la început, diferenţierea în straturi celulare, din care ulterior se produce diferenţierea celulară, în diferite ţesuturi şi organe. Aceste straturi sunt :
1) endoderm (intern – digestie, reproducere),
2) mezoderm (musculatură, oase şi ţesuturi conjunctive) şi
3) ectoderm (extern - piele, organele de simţ).
Aceste trei straturi au apărut, în timpul evoluţiei, unul după altul, şi au, fiecare, un corespondent în dezvoltarea structurilor creierului : cerebel, creierul mic şi creierul mare.
Toate organele interne (endoderm - stomac, intestin, ficat, etc.) şi unele care aparţin mezodermului, declanşează o tumoare în faza de conflict, iar în faza de vindecare, fie tumoarea se resoarbe, fie se încapsulează.
În cazul celulelor care aparţin ectodermei, stratul extern, precum şi în cazul unor ţesuturi care aparţin de mezoderm, procesele se desfăşoară invers : în timpul unui conflict apar deficite, defecte de substanţă, care nu sunt întotdeauna diagnosticate ca fiind cancer, Dr. Hamer folosind pentru ele termenul „echivalente cancerului“, iar în faza de vindecare se formează edeme şi creştere celulară, care sânt în mod eronat
diagnosticate ca fiind cancer, cum ar fi de exemplu leucemia, când măduva osoasă produce peste măsură celule incomplete, blaste, care însă nu se pot divide, după cum şi medicina scolastică ştie. În acest caz, pericolul constă doar în administrarea chemoterapiei şi radiaţiilor.
Cele mai cunoscute „echivalente ale cancerului“, care se comportă conform legilor Noii Medicini, fiind vindecabile, sunt : diabetul, scleroza multipă, epilepsia, şi multe alte afecţiuni psihice şi ale organelor de simţ.
Organele controlate de „vechiul creier" care derivă din endoderm sau  vechiul creier mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a  conflictului (iniţiată de DHS). Mecanismul cancerului de plămân şi de sân este valabil  pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier".

 Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare : probleme ale pielii, hemoroizi, laringită, broşită, artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului, infecţii.
Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza), şi pe distincţia  standard dintre tumoarea benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă, drept tumoare malignă. Noua Medicină distinge tot două tipuri de tumori, clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care  provin, şi de unde sunt controlate. Există tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (cele pulmonare, de colon, la ficat, ale uterului, la prostată, etc.) şi cele care apar în timpul procesului de vindecare.
Proliferarea celulară se opreşte automat, în momentul în care ţesutul  este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial, şi cancerul cervical, sunt de natură curativă, fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Tumorile dispar până la sfârşitul procesului de vindecare, cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente, sau de o revenire a conflictului şoc.
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră tot în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. Nici o femeie nu face un cancer de sân fără motiv, iar faptul că se dezvoltă la un anumit sân, are o anumită logică precisă.

Animalele experimentează şocuri biologice în urma pierderii bruşte a  cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neşteptate, a unei perioade de înfometare,  sau ameninţarea vieţii.
Un bărbat poate suferi un şoc conflictual de pierdere a teritoriului, dacă   îşi pierde brusc casa sau locul de muncă. O femeie suferă un şoc  conflictual în situaţia unei puternice îngrijorări pentru binele unui copil, părinte, sau a partenerului de viaţă. Un divorţ neprevăzut sau o spitalizare de urgenţă pot declanşa un şoc conflictual de tipul abandonului. Copii suferă un şoc conflictual de separare, în situaţia în  care mama se întoarce la muncă din concediul de maternitate, şi când părinţii se despart.
Când are loc DHS, şocul influenţează o zonă craniană specifică,  predeterminată, determinând leziuni vizibile pe tomografie, sub forma setului clar de inele concentrice. Celulele cerebrale transmit unda şocului către organul fizic corespondent zonei craniene afectate, şi acesta, la rândul său, manifestă reacţii de răspuns sub forma unor modificări biochimice specifice, care pot fi anticipate predictiv.

LEUCEMIA
În Noua Medicină Germană, leucemia nu este considerată o "boală", ci mai degrabă faza de vindecare a unui conflict de auto-devalorizare care implică măduva osoasă, în care sunt produse celulele sanguine, cum ar fi eritrocitele (celulele rosii din sânge) și leucocitele (celule albe din sange).
Fără îndoială, măduva osoasă poate fi distrusă de contaminări toxice, de exemplu radiații nucleare (cum am vazut la Cernobil, în 1986). După expunerea radioactivă, măduva osoasă produce cantități mari de celule sanguine "imature" roșii și albe, așa-numitii eritroblaști sau leucoblasti, care, după cum știm acum, joacă un rol vital în recons-trucția țesutului osos, inclusiv a maduvei osoase. În medicina convențională, acest proces este numit o "reactie leucemică".
Medicina standard etichetează acesti leuco-blasti ca celule maligne, chiar dacă acestia nu au capacitatea de a se diviza si a se multiplica ca celulele canceroase. Dimpo-trivă, după câteva zile, ei sunt defalcati în ficat și sunt eliminati rapid. Deoarece eritroblaștii "imaturi" sunt mai mari in dimensiune decât eritrocitele "normale", s-a presupus chiar că acestia ar putea bloca vasele de sange. Aceasta este o presupunere nefondată deoarece lumenul vaselor de sange se poate dilata de trei pană la patru ori in timpul fazei de vindecare vagotonică a leucemiei. Prin urmare, nu există nici un risc ca vasele de sange s-ar putea înfunda. Pe langa asta,
nici un patolog nu a observat vreodată vase de sange infundate de eritroblaști.
Argumentul că nu există suficiente leucocite normale în fluxul de sânge în timpul fazei leucemice este, de asemenea, incorect, deoarece, indiferent de cât de multi leucoblasti "imaturi" se gasesc, pacientul are întotdeauna 5-10.000 de leucocite "normale", care sunt mai mult decât suficiente, având în vedere că sângele este diluat în timpul fazei de vindecare. În timpul vindecarii măduvei osoase după expunere radioactivă, cantitatea de celule albe din sânge se regularizează (în funcție de gradul de deteriorare a măduvei osoase, numărul de leucoblasti poate crește la peste un milion).
Acest tip de proces de vindecare leucemică nu este diferit de faza de reparare a măduvei osoase cauzată de un conflict biologic de auto-devalorizare (SDC). În timpul fazei de conflict activ, vedem o pierdere de tesut osos, inclusiv pierdere de măduvă osoasă în acea zonă. In mod absurd, pierderea de tesut osos sau osteoliza este interpretată de către patologi ca un cancer osos.
Conflictele de auto-devalorizare sunt, probabil, cele mai frecvente conflicte biologice la om si animale deopotrivă. În cazul în care activitatea conflictuală este intensă si durează o perioadă lungă de timp, persoana poate muri ca urmare a anemiei cauzate de pierderea de tesut osos și de măduva osoasă, deoarece aici sunt produse celulele rosii din sange.
Odata cu soluționarea conflictului de auto-devalorizare, faza de vindecare leucemică implică creșterea semnificativă a leucoblastilor, care sunt leucocite "imature" ce ajuta in procesul de reparare a osului.
De asemenea, trebuie să luăm în considerare si faptul că, în paralel și proporțional cu umflarea osului aflat in vindecare, exista, de asemenea, umflare în zona asociată a creierului. Un edem mare pe creier poate provoca complicații grave, inclusiv pericolul unei come cerebrale, în cazul în care nu este acordată o îngrijire medicală corespunzătoare.
Simptomele tipice ale leucemiei sunt oboseala și febra. De asemenea, în prima parte a fazei de vindecare, există putine eritrocite și leucocite per volum - dar numai în termeni de număr, din cauza dilatării vaselor de sânge (caracteristice pentru faza de vagotonie) și a diluarii sângelui cu ser sangvinic. În acelasi timp, pacientul simte deseori mari dureri din cauza întinderii periostului (stratul care acopera osul), in locul în care in perioada conflictului activ s-a produs osteoliza (găuri și lacunele), loc
care este acum recalcificat. Dar atât oboseala cat si durerea servesc unui scop biologic, care este odihna, repausul de refacere. Din cauza intinderii periostului, care acoperă în mod normal bine strans osul, osul se poate rupe cu ușurință în această perioadă. Odihna, repausul scade semnificativ riscul de fractura.
La copii, osteoliza osoasa (pierderea de țesut osos în timpul fazei de conflict activ) este, de obicei generalizată deoarece copiii fac deseori un conflict de auto-devalorizare generalizat daca, de exemplu, un copil suferă un stres emoțional, cum ar fi : "Mama nu ma mai iubeste, tot ce face este sa il rasfete pe fratele meu mai mic".
Medicina standard nu este interesata de creierul unui pacient, nici de psihicul sau. Se poate cita aici Prof. Pediatru Niehammer : "În nici o imprejurare, copiii și, în special, sugarii, nu pot sa faca conflicte ! "
Medicii sunt orientati nebunește in directia reducerii în mod artificial a numărului de leucocite - un proces care apare in mod natural in timp ce osul se vindeca ! Este de la sine înțeles că în acest timp psihicul, de asemenea, se vindecă - și la fel si zona creierului (maduva cerebrala), de unde este condus și controlat acest "Program biologic semnificativ special".
Tipurile de leucemie sunt:
-Leucemia acuta - indică un proces de vindecare leucemica pentru prima data
-Leucemia cronica - presupune ca faza de vindecare este continuu întreruptă de recurențe scurte de conflict de auto-devalorizare, rezultând o faza de vindecare leucemica "cronică"
-Leucemia monocitica: Numar mare de mono-blasti "imaturi"
-Leucemia mieloica: Numar mare de mielo-blasti "imaturi"
-Leucemia limfatica: Numar mare de limfo-blasti "imaturi"
Leucemiile monocitice, mieloice și limfatice pot apărea simultan în timpul fazei de leucemice; ele pot, de asemenea, alterna între o recadere si o vindecare.
Leucemia limfoblastică este un tip de leucemie în care se găsesc limfoblasti atât în sângele periferic, cat și în măduva osoasă. Ei se numesc "limfo" deoarece se presupune că acestia sunt produsi în ganglionii limfatici.
În trecut, leucemia la vârstnici și leucemia limfatica la copiii foarte mici au fost considerate ca fiind total inofensive, acestea nu au fost considerate ca tipuri autentice de leucemie. Niciun pediatru nu ar fi efectuat o puncție a măduvei osoase, deoarece o reanaliza la trei luni dupa prima, de obicei, arăta că leucemia a disparut.
Fapt este că fiecare caz de lumbago (dureri în partea inferioară a spatelui) este însoțit de o mica leucemie !
Când devenim conștienți de toate acestea, ne dăm seama că nimeni, și în special nici un copil, nu ar mai trebui să moară de leucemie. De fapt, în Noua Medicina Germană vorbim de "marele noroc al leucemiei "- bazat pe înțelegerea faptului că leucemia este un semn pozitiv al faptului că conflictul de devalorizare conex s-a rezolvat și că simptomele sunt întotdeauna semnificative biologic.
Administrarea de Chemo sau morfină în acest stadiu este nebunie pură. Aceasta contrazice în totalitate vindecarea biologica naturala care are loc. Nebunia tratamentelor convenționale se află în faptul că atât chimioterapia cat si radiatiile distrug măduva osoasa tocmai cand ea se afla intr-un proces de recuperare ! Adesea dauna tratamentului este atât de severa încât măduva osoasă nu are nici macar o șansă de a se recupera.
Culmea acestei nebunii este așa-numitul "transplant de maduva osoasa": prima data măduva osoasă a pacientului este complet distrusa prin Chemo "terapie" și radiații, apoi maduva osoasa a unui donor (uneori si măduva osoasă proprie a pacientului, dintr-o faza de remisiune) este injectata în fluxul de sânge, cu speranța că celulele vor
germina în precedenta – acum distrusa - maduva osoasa, ca ciupercile după ploaie.
Până în prezent, nici un cercetător nu a mai fost în măsură să identifice sau să urmeze migrarea de celule de maduva osoasa donata către măduva osoasă a pacientului, unde se presupune că ele prospera. Cazul este exact opusul: Celulele donoare sunt rapid defalcate și nu mai sunt detectabile. Numai acei pacienți reușesc să supraviețuiasca a căror măduva osoasă nu a fost complet distrusa în timpul Chimioterapiei si radiatiilor anterioare. Aceasta este singura șansă pentru a-i permite
maduvei osoase sa se regenereze.
Acum e de înțeles de ce niciun medic nu ar permite vreodată un astfel de "tratament" pe sine sau pe rudele sale.
Dr. Winkler, Centrul de leucemie Münster, Germania: "După patru săptămâni de tratament chimio, celulele canceroase nu mai sunt detectabile la microscop. Cu toate acestea, trebuie să continuăm încă cinci luni de teroare " (Spiegel, 1991/47, p.336)..
Extras din: www.LearningGNM.com
Tradus de Costea Paul George – www.terapieinarmonie.ro

HEPATITA
Generalităţi despre ficat : http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3328-ficatul-uman-rol-si-structura.html
http://www.sfatulmedicului.ro/index.php?action=HealthCenterPrezentare&module=Mobile&qsa=viewArticle&id=5675
Ductele hepatice au rolul de a aduna sucul biliar şi de a îl direcţiona spre duoden.
În cazul unei supărări, enervări, neplăceri, furii, abuz, necinste în legătură cu o posesie, proprietate, cauzate de un lucru sau o persoană pe teritoriul propriu, situaţia va fi interpretată de catre creier ca o imposibilitate sau dificultate de digerare a ei, şi va comanda o lărgire a ductelor, subţierea prin ulceraţie a pereţilor, sensul biologic fiind de a înlesni circulaţia fierei, în scopul unei digestii crescute, mai eficiente.
Ulceraţia se va produce pe toată perioada activă a conflictului, până când conflictul este rezolvat, şi are ca simptome dureri, împunsături, spasme perceptibile, spre deosebire de cancerul de ficat care este asimptomatic.
Odată cu rezolvarea conflictului, cu împăcarea şi renunţarea la resentimentele legate de acea supărare teritorială, durerile şi spasmele încetează brusc. Ele vor reveni pentru o foarte scurtă perioadă, pe la jumătatea perioadei de vindecare, în criza
epileptică (epileptoidă), pentru ca apoi să înceteze definitiv. În perioada crizei, ductele care, în mod normal, au o grosime de jumătate de milimetru, din cauza edemei de vindecare în care sunt învelite, pot ajunge la o grosime de câţiva milimetri. Ca urmare, fierea nu poate trece prin ele, se blochează, producând o tensiune care
va determina refiltrarea fierei în celulele ficatului, ajungând în circuitul sanguin, rezultând icterul - îngălbenirea pielii, a ochilor, numită galbenare în limbaj popular.
Când cineva are icter / gălbenare, este în faza de vindecare. Însă motivul pentru care trebuie căutată şi identificată sursa conflictului, este de a preîntâmpina recăderea în aceeaşi greşeală.
Un rol important îl joacă virusul hepatitei (A,B, C, D, E, etc), care nu este un duşman. Se considera a fi cauzatorul bolii, din cauză ca el este întâlnit la faţa locului de fiecare dată, întocmai ca şi in cazul... pompierului care se află întotdeauna în locul unde se desfăşoară un incendiu...
Virusul hepatitei are un rol foarte important în regenerarea ductelor hepatice, iar încercarea de a-l opri cu medicamente să-şi facă treaba, va prelungi procesul natural
de vindecare. Extirpat nu poate fi niciodată, deoarece el se afla în fiecare om, devenind activ doar când trebuie să refacă ductele hepatice ulcerate în urma conflictelor. După terminarea procesului de vindecare, virusul dispare singur, şi nu va mai fi depistat la nici o analiză. Asta demonstrează încă o dată faptul că existenţa viruşilor în organism este urmarea unui proces programat, condus de etajele superioare ale Sistemului Nervos Central.
Fii atent la supărările şi enervările tale, ca să nu ajungi să devii galben de furie. Dacă ai devenit, adu-ţi aminte că eşti într-o fază de vindecare, şi că tu ai creat totul.
Este greu de acceptat ideea "eu sunt singurul vinovat pentru soarta mea”. Este mai simplu şi comod să dai vina pe alţii, pe soarta, pe Divinitate, pe ghinion... În acest mod, te dezici de problemele tale şi responsabilitatea ta privindu-te pe tine însuţi. Dar în acest caz trebuie să îţi fie clar că aşteptarea ta de a fi salvat de alţii este o copilărie, căci dacă condamnarea şi salvarea ta nu ar depinde de tine, ci numai de alţii, ai putea rămâne condamnat şi nesalvat pe vecie... Nici condamnarea nici salvarea, nici boala nici vindecarea nu vin de la ceilalţi, căci ceilalţi sunt doar instrumentele de care te foloseşti tu pentru a-ţi construi experienţele tale de viaţă. Salvarea şi vindecarea vin din tine, pentru că tu ai o putere nelimitată, puterea mentală, puterea de fi bolnav şi sănătos, conform gândurilor tale…

Mai detaliat : organele au corelatie in cele trei tesuturi embrionare :
1. endoderm (primul si cel mai vechi),
2. mezoderm (stratul din mijloc impartit in doua : partea veche - cerebel, care se comporta ca si endodermul in dezvoltarea “cancerului”, si cea noua care se comporta ca si cortexul cerebral)
3. ectoderm - cortex cerebral : partea cea mai nou a creierului in dezvoltarea ontogenetica.

1) Ţesutul hepatic (celulele hepatice) – este controlat de endoderm /trunchi cerebral (in dezvoltare : partea cea mai veche a creierului – trunchi cerebral,mai exact punte, pe CT)
Conflictul - este de infometare sau frica ca nu poti sa iti asiguri /sa asiguri (familie + sunt persoane care experimenteaza acest conflict pentru animalele de companie pe care le percep ca fiind familia lor) hrana cea de toate zilele (inclusiv conflict de
infometare experimentat de exemplu in cazul unui pacient care a fost diagnosticat cu cancer de colon si care are frica ca nu mai poate manca normal)
În faza activa a conflictului : adenocarcinom (un singur nodul = conflict de infometare pentru tine insuti /mai multe = conflict de infometare pentru
altcineva : familie) = inmultire celulara.
Oraganismul reactioneaza asa pentru ca “tumoarea ” va produce mai multe celule hepatice /se multiplica in scopul de a produce mai multi compusi care normal sunt elaborati in ficat, pentru a fi de folos organismului in lupta lui pentru supravietuire.
În faza de rezolutie /vindecare – descompunerea tumorii de catre bacilii Koch. De aici : simptome de fază de vindecare (transpiratie, oboseala, etc)

2). Ductele hepatice : ectoderm /controlat de cortex cerebral,mai exact lob
temporal.
Conflictul este cel teritorial (mânie legata de pierdere de teritoriu, teritoriul fiind perceput de o fiinta umana de la : spatiul de locuit,la servici, bani, slujba (aici conflict intre angajator si angajat sau intre angajati ), invadare de teritoriu (conflict intre sot/ sotie sau oricare din ei si mamele soacre) COPIII pot experimenta acest conflict atunci cand parintii, fratii, invatatoarea sau profesorii le “invadeaza teritoriul”. Sentimentul este cel de manie.
Practic perceptia este : cineva mi-a invadat ceea ce eu consider a fi terioriul meu (de vazut numarul de cazuri de cancere intra si extra hepatice + calculi biliari + cancere ale ductelor biliare, la natiuni invadate, de exemplu)
In faza activa a conflictului – ulceratie pe ductele biliare.
AICI in aceasta faza : dureri pentru ca acest tesut tine de ectoderm, cortex cerebral sensitiv /lob temporal. De aceea aici ai dureri. Ulceratia da dureri aici (cortex senzitiv).
In faza rezolutiva / de rezolvare a conflictului : restaurare celulara + EDEM AL TESUTULUI HEPATIC DIN JUR = HEPATITA (tot ce se termina in “ita” e inflamatie)
Daca nu ai rinichi optim functionali – atunci aici inflamatia este mare + ficatul se mareste (hepatomegalie) + icter (esti galbejit). Icterul = obstructia temporara a fluxului de bila datorita inflamatiei ductelor EXTRAHEPATICE.
Exista “hepatite anicterice” adica nu esti galbejit dar ai totusi inflamatie de tesut hepatic evidentiabila la o baterie de teste clinice simple (enzime hepatice mult crescute). Aici obstructia fluxului de bila se face in majoritate in ductele intrahepatice !
DACA VIRUSURILE EXISTA, ATUNCI ELE OPTIMIZEAZA PROCESUL DE VINDECARE (VIRUSUL A SI B). Despre celelalte…este mai mult decat discutabil.
In plus de mentionat ca exista,conform medicinii clasice, “HEPATITA NON A SI NON B”.
CRIZA EPILEPTOIDA DIN HEPATITA ESTE COMPLICATA (functie de amploarea conflictului care a generat problema). APARE ATUNCI CAND ENZIMELE HEPATICE INCEP SA SCADA. ATENTIE : POATE DA COMA, HIPOGLICEMII SEVERE, COLICA BILIARA. Exista si criza epileptoida a musculaturii STRIATE A ductelor biliare.
Daca procesul de vindecare este intrerupt (adica fiinta umana reexperimenteaza… pana cand nu mai poate acelasi conflict, se manie repetat si mereu ca are “motive”, atunci rezultă :
a. ciroza hepatica
b. calculi biliari
Daca functia renala este deficitara : atunci apare HEPATOMEGALIE dureroasa + icter + coma hepatica.
Deci : una din cele mai nenorocite atitudini din viata este sa fii manios tot timpul, sa le arati celorlalţi continuu cine esti tu, sa te si razbuni = actiuni la manie.
In spitale este foarte indicat sa fie curat ca in laborator deoarece “mediul bate gena” microbii intra-spitalicesti sunt rezistenti la antibiotice si AU ALTE CARACTERISTICI DECAT AI NOSTRII.

Hepatita, inflamatia tesutului hepatic secundara unui conflict de teritorialitate : aici statusul hormonal (menopauza naturala sau indusa medicamentos – vezi citostatice si nu numai – sau andropauza) + lateralitatea (daca fiinta umana este dreptace sau stangace) conteaza !
- ce am spus mai sus : NU CONTEAZA IN CAZUL ADENOCARCINOMULUI HEPATIC .Endodermul si mezodermul vechi nu are acesta regula.Ectodermul respecta lateralitatea si statusul hormonal.
- antiviroticele sunt citotostatice mascate.
- de observat ca majoritatea tinerilor fac in special “hepatita A” – si nu au virus evidentiat pe teste clinice. In schimb cei maturi au in mare majoritate “hepatita B”, cu tot ce zice testul de medicina clasica.
Pe scurt : tanarul si copilul IARTA SI UITA MAI USOR DECAT MATURUL, adica este mai putin rezistent la schimbare. Daca se afla intr-un mediu familial si scolar normal, isi rezolva natural conflictele de teritorialitate.