Conştienţa imginativă, Visele, şi Karma

Prin meditaţia imaginativă poţi ajunge să cunoşti mai bine viaţa de vis, ajungând să simţi visul ca ceva de care eşti legat mai mult decât prin intermediul conştienţei obişnuite, şi, din această cauză, îi vei acorda mai multă atenţie şi importanţă. Conştienţa imaginativă îţi conferă capacitatea de a sesiza conţinutul real (ascuns) al visului, scopul şi rolul său real, prin descifrarea sensurilor şi semnificaţiilor formei imagistice sub care ţi se prezintă acest conţinut. Vei scăpa de capcana iluziei, înţelegând faptul că elementele din care sunt compuse imaginile, au anumite semnificaţii simbolice, şi că rolul visului constă în a-ţi dezvălui anumite informaţii utile.
Privind astfel visele, vei înţelege că în starea de somn ţi se prezintă ceva în legătură cu fiinţa ta spirituală. Visul reprezintă fiinţa umană, din punct de vedere spiritual, după cum germenele unei plante reprezintă planta. De aceea trebuie să înveţi să vezi, în conţinutul visului, înainte de toate, omul spiritual, ca pe un om embrionar, în care se găseşte ceea ce este străin vieţii actuale. În omul care visează se poate percepe că poartă în sine ceva embrionar ce trece în următoarea viaţă pământească, evoluând între moarte şi următoarea încorporare, urmând să crească în viaţa terestră viitoare.
Astfel înveţi să percepi în vis germenele următoarei vieţi pământeşti. Acest lucru ţi se va confirma, dacă vei compara trăirea, cu intuiţia pe care o poţi avea contemplând omul fizic, căci acesta se transformă în faţa conştienţei imaginative astfel încât vei trăi un sentiment asemănător celui pe care îl ai când o plantă începe să se ofilească. Observând organele prin conştienţa imaginativă, vei percepe faptul că există, cu privire la spiritual, ceva ce se ofileşte. Nu poţi percepe omul spiritual, dacă nu înveţi să recunoşti omul fizic ca pe o fiinţă în curs de ofilire. Contemplând veştejirea spirituală a organelor umane, ele îţi vor apărea cu conţinutul lor eteric, ca ceva venit din viaţa terestră anterioară, care se ofileşte în viaţa actuală. Astfel ajungi la reprezentarea faptului că în evoluţia omului care se ofileşte, din fiinţa vieţii sale anterioare se formează germenele pentru viaţa viitoare. Cel mai mult se ofileşte capul uman, contemplarea imaginativă a visului apărând ca o emanaţie fluidă a capului omenesc. Cel mai puţin, organismul metabolism-membre, fiind cel mai mult legat, potrivit formei şi conţinutului său, cu viitorul omului. Organismul ritmic, aflat în cavitatea toracică, reprezintă legătura dintre cele două, menţinând echilibrul. În faţa contemplării spirituale, inima fizică se ofileşte, dar continuă să existe cu o formă apropiată de cea fizică. Din această cauză, în multe desene şi picturi religioase, inclusiv cele creştine, inima apare reprezentată în forma simbolică cunoscută, emanând din ea strălucire luminoasă.

Când începi să contemplezi imaginativ organizarea fizică umană, trebuie să foloseşti meditaţii diferenţiate, trebuind să foloseşti inteligenţa când îţi contemplezi capul, să devii visător când îţi contemplezi sistemul metabolic-membre, să oscilezi între starea de vis şi veghe în cazul sistemului ritmic. Ceea ce vieţuieşti cu privire la sine în starea de veghe, este un rest al vieţii pământeşti anterioare. Numai atât cât visezi despre acţiunile tale, vei îndeplini în viaţă, restul fiind făcut prin tine, de către entităţi superioare ale Ierarhiei.
Conştienţa imaginativă te conduce, din contemplarea omului în starea trează şi în starea de somn, la perceperea evoluţiei care trece dintr-o viaţă terestră în alta.
Amintirea prezintă o importanţă deosebită, atât în starea trează cât şi în cea de somn. Ceea ce îţi aminteşti scoţi din sine drept gânduri şi reprezentări. În amintirile păstrate în memorie, vieţuirile îşi pierd intensitatea, dar amintirile apar ca fiind puternic legate de fiinţa ta omenească, ca însăşi fiinţa ta. Ceea ce numeşti în mod obişnuit "eu", ceea ce deţii personal, reprezintă doar amintirile pe care le păstrezi în memorie. Încercând să afli din ce este format eul propriu, nu vei găsi aproape nimic altceva decât amintirile din viaţa ta. Percepută prin conştienţa imaginativă, lumea amintirilor se va lărgi automat, devenind un tablou imens, în care este cuprins imaginativ tot ce ai trăit în această viaţă. Prin conştienţa imaginativă amintirea este automat extinsă până la naştere, ceea ce îţi conferă senzaţia că te situezi în afara timpului şi spaţiului, percepând în imagini tot ce s-a întâmplat, într-o singură viziune. Interiorul imaginii organizată spaţial în adâncime, pe multiple planuri, cuprinde întreaga viaţă desfăşurată până în prezent, ca un tunel al timpului. Timpul devine spaţial, amintirea lărgindu-se şi extinzându-se imaginativ în timp, cuprinzând tot timpul dintre momentul prezent şi cel al naşterii.
Conştienţa obişnuită diurnă din starea trează, poate cuprinde din amintire doar un moment unic. Când îţi aminteşti ceva ce ai vieţuit în trecut, nu-ţi imaginezi, ci îţi reprezinţi în mod obişnuit, ca şi când reprezentarea ar fi într-adevăr departe, foarte departe în spaţiu, şi totuşi aici. Ea a dispărut însă tot atât de puţin, ca şi copacii mai îndepărtaţi ai unei alei pe care o priveşti în adâncime. Ea este aici, chiar dacă este într-un plan mai îndepărtat. Aşa pătrunzi perceptiv în imaginea multidimensională a amintirii extinse. Şi vei înţelege că amintirea pe care o porţi în conştienţa obişnuită reprezintă o iluzie, o simplă secţiune prin trunchiul amintirii, considerată drept realitate. Realitatea, însă, poate fi cuprinsă imaginativ, doar când o percepi în întreaga ei desfăşurare spaţio-temporală, în adâncime şi profunzime, nu într-o secţiune de timp şi spaţiu. Cuprinzând amintirea imaginativ, vei observa nulitatea conţinutului amintirii luat în mod izolat. Ea se va extinde în desfăşurare, până în apropierea momentului naşterii, şi, în anumite condiţii, chiar înainte de naştere, până la momentul concepţiei, tot trecutul devenind prezent. Acest prezent, desfăşurat imaginativ în adâncime, se arată mai larg şi mai adânc decât o imagine secvenţială obişnuită, periferic şi îndepărtat, dar este cu totul perceptibil.
Pătrunzând imaginativ realitatea în acest mod, vei dobândi o cunoaştere capabilă de o observare neîncetată şi nelimitată. Când îţi vei părăsi corpul fizic, în momentul morţii, o anumită perioadă de timp vei avea o retrospectivă a vieţii, a amintirii acestei existenţe terestre, o privelişte panoramică a vieţii tale, în imagini largi, luminoase şi strălucitoare.

Folosind cunoaşterea imaginativă, poţi înţelege mai bine viaţa, într-un mod diferit dar complementar cunoaşterii senzoriale. În mod normal, poţi înţelege într-o anumită măsură atitudinea ta faţă de alţi oameni, şi intenţiile care ţi-au determinat comportamentul faţă de ei. Obişnuieşti să reflectezi la anumite cazuri, într-o oarecare măsură. Ai şi o reprezentare a propriului tău comportament, dar ceea ce înţelegi astfel, reprezintă o viziune incompletă. Poţi observa efectul unei faptei bune săvârşite de tine, prin percepţia satisfacţei persoanei influenţate de fapta ta. Ea poate fi stimulată de fapta ta, într-o anumită privinţă, acţionând, ca efect, într-o anumită direcţie. Vei putea observa astfel anumite consecinţe ale acţiunilor din lumea fizică, efectele manifestate în plan fizic ale faptelor umane.
Fiecare faptă are, însă, şi în lumile spirituale, o anumită existenţă şi o anumită importanţă, reprezentând un focar de emisie al unor radiaţii calorice şi luminoase spirituale. În lumea spirituală, dintr-o faptă bună radiază căldură sufletească, iar o faptă rea determină o răceala sufletească. Tu produci căldură sau răceală sufletească, conform modului în care te comporţi faţă de ceilalţi oameni. Există şi anumite fapte care se manifestă ca nişte raze luminoase ce acţionează în anumite direcţii, şi fapte care produc o întunecare în lumea spirituală.
În faţa conştienţei imaginative dispare ceea ce conştienţa obişnuită cunoaşte deja. Tu judeci prin conştienţa obişnuită efectele din planul fizic, şi tragi concluzii privind cauzele şi consecinţele faptelor bune şi rele, stabilind în mod raţional dacă un om este în beneficiu sau pagubă. Dar ceea ce o faptă determină în lumea spirituală, (căldură sau răceală sufetească, lumină sau întunecare sufletească, etc.), se relevează conştienţei imaginative, existând în acea lume. Faptul că nu ai ştiut şi nu ai conştientizat că există surse de radiaţii sufleteşti de tip caloric şi luminos, nu înseamnă că aceste radiaţii nu au existat. Tu ai simţit aceasta, în subconştient.
Când vei atinge un anumit nivel de dezvoltare al conştienţei imaginative, vei fi constrâns să acorzi atenţie şi importanţă faptului că trebuie să evoluezi mai departe trecând prin ceea ce ai lăsat neparcurs prin trăire interioară, acel alt aspect al veţii tale pământeşti completându-ţi astfel evoluţia. Vei simţi, în faţa panoramei desfăşurate a vieţii tale, că ai pierdut ceva, că ar fi trebuit să vieţuieşti mai mult şi mai complet, ceva ce vieţuirea prin simţurile corporale ţi-a ascuns. În faţa conştienţei imaginative apare sentimentul infirmităţii, simţind că trebuie să-ţi oferi posibilitatea de a vieţui tot ce nu ai vieţuit. Această apăsare acţionează asupra celui care, pătrunzând mai adânc în viaţă, vede că nu poate realiza prea multe în timpul vieţii terestre, că viaţa dă sarcini pentru vieţuire care nu se pot îndeplini complet în această existenţă. Omul rămâne dator cu anumite misiuni Universului, şi se va putea achita de ele numai după ce va trece prin moarte. Viaţa interioară trebuie să treacă, parţial, printr-o transformare, în viitor, după moarte.

O anumită parte din existenţa terestră nu o poţi parcurge, deoarece rămâne ascunsă simţurilor corporale. Dacă vei învăţa să cunoşti prin iniţiere ceea ce este ascuns conştienţei obişnuite, vei putea să priveşti înăuntrul ei. Dacă vei obţine conştienţa imaginativă, vei dobândi maturitatea necesară pentru a urmări mai departe viaţa ta terestră, conform tabloului retrospectiv în care mergi înapoi până la momentul naşterii. Atunci vei vedea cum după câteva zile trebuie să vieţuieşti ceea ce ai lăsat nevieţuit, pentru fiecare din faptele tale. Ultimele fapte efectuate înaintea morţii sunt cele care apar primele, înaintându-se în ordinea inversă, efect-cauză. Întâi vei deveni atent la semnificaţia cosmică a faptelor săvârşite, iar ceea ce ai vieţuit atunci cu privire la ele se omite, trăind doar ceea ce înseamnă ele pentru lume. Vei ştii că, în timp ce îţi vieţuieşti viaţa şi semnificaţia ei cosmică, retrospectiv, eşti încă legat de planul terestru.
Vei simţi că viaţa ta viitoare este purtată de Univers, ca un fel de viaţă embrionară pentru perioada dintre moarte şi o nouă naştere. Ceea ce vei vieţui va fi purtat embrionar de lumea pe care nu ai vieţuit-o în existenţa fizică. Trăind încă o dată viaţa fizică, în sens invers, în semnificaţia cosmică, vei avea o conştienţă puternic scindată. În lumea fizică simţi fiinţele celorlalte regnuri ca fiind inferioare ţie, considerând că le poţi judeca, dar neatribuindu-le puterea de a te judeca. După moarte, însă, vei avea alt sentiment, deoarece nu te vei mai raporta la fiinţele naturii, cărora le eşti superior, ci la entităţile lumii spirituale, faţă de care eşti cel mai inferior. În timpul vieţuirii retrospective, vei simţi pretutindeni aceste fiinţe superioare, simpatiile şi antipatiile lor faţă de faptele tale săvârşite, ca o "Judecată de apoi". Parcurgând astfel aspectele spirituale ale faptelor tale săvârşite în viaţă, vei resimţi, ca o ploaie, simpatiile şi antipatiile fiinţelor superioare aflate deasupra ta, simţindu-te acoperit şi impregnat de ele. Vei avea sentimentul că, dacă asupra ta va radia simpatia entităţilor înaltelor ierarhii, vei fi bine primit în Univers şi vei avea o influenţă bună, iar dacă vor cădea asupra ta antipatiile lor, vei fi respins. Vei simţi astfel că ar putea lua naştere o influenţă rea în Univers, dacă nu ai opri influenţa în tine. O faptă rea săvârşită atrage de sus antipatiile fiinţelor superioare. Tu vei simţi că legătura cu antipatiile fiinţelor superioare ar însemna ceva rău pentru Univers, dacă ai lăsa influenţa faptelor rele să iasă din tine. Din acest motiv oamenii acumulează ceea ce atrage antipatiile fiinţelor superioare. Prin aceasta îşi construiesc karma ce va acţiona în viaţa următoare, căutând ca prin săvârşirea faptelor viitoare să obţină o compensare şi o echilibrare.
În timpul somnului, ai vieţuit aceasta, dar în mod inconştient. Şi apare o diferenţă între vieţuirea din timpul somnului şi vieţuirea pe care o vei avea după moarte. Stările de veghe sunt mereu întrerupte de somn, şi îţi petreci cam o treime din viaţă dormind, timp în care nu ştii nimic despre aspectul spiritual al faptelor tale. Somnul profund, însă, lasă să fie vieţuit în mod inconştient tot ce este aspect spiritual al vieţii diurne. În viaţa diurnă conştientă vieţuieşti ceea ce gândesc şi simt oamenii, aşa cum au fost influenţaţi de gândirea şi comportamentul tău. În somn vieţuieşti inconştient ceea ce entităţile superioare gândesc despre faptele şi gândurile tale din timpul stării de veghe, dar despre asta nu ştii nimic. Din această cauză, privind în misterele existenţei, vei simţi o lipsă, o infirmitate, o datorie. Aceasta rămâne complet în subconştient, şi, după moarte, ea va fi trăită în mod conştient. De aceea, acea parte a vieţii care a fost petrecută dormind, este parcursă încă o dată, aceasta reprezentând aproximativ o treime din timpul vieţii.
Trecând prin moarte, vei trăi retrospectiv, dar numai ceea ce ai trăit inconştient noapte de noapte va fi parcurs atunci conştient. Pentru cineva care îşi petrece timpul dormind cea mai mare parte a vieţii sale, această postvieţuire va dura mai mult, pentru cine doarme puţin, durează mai puţin. Dacă vei muri la vârsta de nouăzeci de ani, vieţuirea va cuprinde treizeci de ani. În timpul acestei postvieţuiri vei parcurge, pentru lumea spirituală, un fel de stare embrionară, şi abia după ce vei trece prin această stare, vei scăpa de învăluirea planului terestru. Atunci vei fi născut cu adevărat pentru lumea spirituală, pe care o vei parcurge între moarte şi o nouă naştere...