Experienţa Personală

"Experienţa - totalitatea cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice,al interacţiunii materiale dintre om şi lumea exterioară. Verificare a cunoştinţelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. Experiment. Expresia "A face o experienţă" înseamnă a face o încercare. Procedeu de cercetare în ştiinţă, constând în reproducerea sau modificarea intenţionată a unui fenomen,în scopul observării lui în condiţiile speciale create;experiment încercare,făcută personal cu un lucru. Sinonime :practică, rutină, ispită,ispitire, experiment. Ansamblu de cunoştinţe într-un domeniu de activitate achiziţionate în procesul practicii îndelungate. Rezultat al interacţiunii omului cu lumea obiectivă,reflectat în conştiinţă. Provocare intenţionată a unui fenomen, pentru a-i studia fazele de dezvoltare. Încercare,probă făcută personal cu un lucru.
Atunci când faci planuri, planificându-ţi viaţa, va apărea inevitabil un moment în care pregătirea ta se va încheia, şi va începe experienţa reală, propriu-zisă. O bună pregătire teoretică îţi poate oferi convingerea că totul va fi bine, dar reuşita apare doar când te bizui pe tine însuţi, şi nu pe pregătirea acumulată din experienţa altora. Convingerea este un lucru important, dar trebuie să renunţi la ea în cadrul experienţei tale,pentru o corectă adaptare la situaţia ta reală, actuală.Renunţarea la convingeri constituie un salt spre credinţă. Experienţa cuiva poate fi asemănătoare cu a ta, şi îţi poţi însuşi soluţiile adoptate în cazuri problematice asemănătoare cu ale tale, dar, în mod inevitabil, vor exista şi deosebiri, căci situaţiile nu pot fi identice, şi nici persoanele nu sunt identice. Situaţiile diferă prin coordonatele diferite de timp şi spaţiu, ce conferă condiţii diferite, cât şi prin experienţa proprie, abilităţile, capacităţile, modul de gândire al fiecăruia.
Planificarea îţi poate conferi, prin gândirea lineară şi secvenţială, o hartă a experienţei potenţiale, dar nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. În timpul desfăşurării experienţei vor exista o mulţime de semne ajutătoare, indicatoare de îndrumare, ce vin din interfaţa creată între realitatea exterioară şi cea interioară, create prin conexiunea intuitivă cu viaţa. Dacă înveţi să citeşti aceste indicatoare, vei avea o experienţă reuşită, dacă nu, te vei pierde în cadrul experienţei tale, înregistrând eşecuri, suferinţe. Semnele îţi vor apărea doar în momentul prezent al experienţei tale, indicându-ţi cum să procedezi, aici şi acum, în condiţiile actuale, şi se vor schimba, în mod continuu, atât în spaţiu, cât şi în timp.
Totul se schimbă, se transformă, în mod continuu, odată cu parcurgerea spaţiului şi a timpului. Totul este în mişcare permanentă, în acţiune, şi chiar tu, când stai nemişcat, de fapt călătoreşti prin Univers odată cu planeta, cu sistemul solar, galaxia,... într-un spaţiu şi un timp nou, în permanenţă nou...
O planificare, o hartă a experienţei tale potenţiale, îţi poate fi de folos, dar odată pornit în călătoria experienţei tale, luarea în seamă a indicatoarelor de îndrumare, avertizare, este absolut necesară.
Încearcă să devii un spectator al experienţei tale, trecute şi actuale, pentru a privi, detaşat, modul în care îţi organizezi viaţa : foloseşti doar harta, sau iei în considerare şi indicatoarele ce apar pe drumul vieţii tale ?
Fiecare om are acces la o îndrumare situată la un nivel emoţional profund, şi, atâta timp cât te situezi în cadrul experienţei tale, poţi simţi semnele îndrumătoare, ca o intuiţie a faptului că faci bine, sau nu, ceea ce faci. Pentru ca această intuiţie să fie corectă, reală, obiectivă, şi nu subiectivă, iluzorie, trebuie să renunţi la ceea ce-ţi atrage subiectivismul : la dorinţe, pasiuni,convingeri,... Această informaţie, de confirmare sau infirmare, acceptare-respingere, validare-invalidare, ...este o informaţie de care ai nevoie, cu atât mai mult cu cât te adânceşti în situaţii în care nu ai nici harta, nici o experienţă anterioară asemănătoare, nici pregătire, nici semne îndrumătoare clare, evidente. Aceste situaţii sunt inevitabile, fac parte din experienţa fiecăruia de viaţă, constituind teste-problemă ce trebuiesc trecute, examene de absolvit, situaţii ce fac parte din misiunea fiecăruia.
Îndrumarea este un mare aliat al tău, în această viaţă,vde aceea, când te bazezi pe ea, poţi înainta în viaţă cu un minim de planificare, dar, când o ignori, oricât vei planifica, nu vei putea ajunge unde vrei, unde trebuie să ajungi. Când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea existentă în tine, la nivelul emoţional profund, ce te va ajuta să ajungi la destinaţie, dar a încerca să determini, doar pe plan intelectual, ce şi cum trebuie să faci pentru a ajunge, constituie un exerciţiu inutil, căci nu poţi şti dinainte, nu poţi prevedea ceea ce-ţi va apărea în drum, ceea ce nu cunoşti.
Imediat ce vei da curs experienţei, indicatoarele vor apărea, când le vei căuta le vei găsi, şi vei şti în ce direcţie şi sens să te îndrepţi, pentru a ajunge acolo unde vrei să ajungi. Viaţa ta va deveni tot mai spontană, cu cât vei dobândi mai multă încredere în îndrumările din tine, cu cât vei înţelege că poţi lua hotărâri de la un nivel mult mai profund, şi că implicarea ta totală în experienţă se va face fără nici un sacrificiu din partea ta.
Planurile sunt întotdeauna tentative ce permit provocări şi daruri neanticipate, dar ne anticiparea nu înseamnă ne implicare, ci imposibilitatea pregătirii totale, perfecte,evidenţierea limitelor cunoaşterii umane.

"Nu dati margariar porcilor. Caci acestia se vor intoarce sa va nimiceasca." Asta da experienta!!
Si te nimicesc daca nu esti atent. Posibil sa fi inconjurat. Si sa se intoarca toti deodata. In aceeasi perioada de timp ( 1 zi, ......sau mai mult).
Unele din ele sunt periculoase. Altele foarte periculoase.
Si are loc demascarea tuturor. Fara sa faci nimic.
Dar cand te uiti in jur ..... observi ca nu poti sa te bazezi decat pe tine. Pe NIMENI altcineva. Orice animale ar fi, cand nu le mai ai -e dureroasa ruptura.
Si acum ce faci - ca traiesti sub acelasi cer - doar la cativa metri distanta?
Cum procedezi de acum inainte? Si daca, in furia lor inca nu au incetat nimicirea? Si mai au si alte planuri? Daca ai gresit cand a avut loc testul? Nu ai fost atent si incearca sa te nimiceasca in continuare? Ca unii au adevarate forte opuse - si in gandirea lor au ramas cu impresia ca ei au fost pacaliti? Cum previi?? Ca nu mai poti sa te bazezi decat pe tine?

Dar stiu foarte bine - si am facut legatura abia acum - ca, daca iti pastrezi demnitatea si te respecti pe tine ( cu, apoi fara ajutorul ) se deschide automat alta oportunitate . Unde te simti mult mai in siguranta si ai mai multa incredere. Nu poti decat sa multumesti
Apoi corelezi totul si intelegi ca totul se petrece cu un scop. Divin. A venit momentul schimbarii! .

Experienta personala ar trebui sa fie personala Viata este un cumul de alegeri pe care le facem in fiecare zi. Aceste alegeri ne conduc catre anumite experiente. Tot ceea ce traim am atras in viata noastra prin felul in care gandim. Eu am inteles ca daca imi doresc sa evoluez spiritual trebuie sa accept experientele pe care mi le ofera viata pentru ca am nevoie de ele, daca ma impotrivesc ma invart in cerc, deoarece ele revin in viata mea sub o forma sau alta, iar daca nu ma impotrivesc este posibil sa le depasesc cu eleganta.

Da, aceasta este concepţia generală, frumos şi elegant sintetizată Părerea mea,însă, este că... dacă aşa ar fi cu adevărat, atunci lucrurile ar trebui să se desfăşoare,în realitate, ...altfel... Eu cred că nu Absolut "tot ceea ce trăim este rezultatul modului în care gândim", deşi atragem în permanenţă oameni, evenimente, fenomene, prin latura energetică a gândirii şi comportamentului propriu. Eu cred că există Destin şi Predestinare, ca şi Condiţionări impuse de o Instanţă Superioară Reglatoare, pe care eşti obligat să le accepţi şi să te încadrezi în anumite limite impuse. (vezi Destin-Soartă-Karma). Căci, dacă stai puţin să analizezi dacă Gândirea ta este sau nu este chiar ea conditionaţă, vei concluziona că... este, prin ereditate, prin educaţia pe care ai primit-o de la alţii, mai mult sau mai puţin impus şi forţat, prin influenţa astrelor ce predispun la tipare psihologice şi comportamentale, şi alţi factori externi. Deci însăşi modul în care gândeşti, este condiţionat.
Teoria absolutistă pune în centrul determinismului cauzal omul, fiinţa şi entitatea spirituală individuală, nelăsând spaţiu de mişcare Divinităţii, şi nici entităţilor Ierarhiei. În privinţa acceptării experienţei proprii, a ceea ce se poate numi "destin", rezonez pe aceeaşi frecvenţă a lungimii de undă dar... Exacerbarea egoului, a importanţei excesive acordate forţei şi puterii proprii de a-ţi putea determina în totalitate experienţele de viaţă, calitatea şi cantitatea lor, conduce inevitabil şi spre o culpabilizare excesivă, căci dacă accepţi ideea că tu îţi construieşti singur viitorul,asumându-ţi această uriaşă responsabilitate, automat vei proiecta asupra ta toată vina legată de tot ceea ce poate fi înţeles ca eşec, greşeala, eroare, şi efectul lor - suferinţa. Este tentant să-ţi arogi întregul merit privind succesele şi izbânzile personale, dar... să fim realişti : câţi dintre adepţii acestei teorii reusesc în practică să nu dea vina pe alţii pentru insuccesele lor, câti nu proiectează nici o vină asupra nimănui altcuiva, asumându-şi întreaga responsabilitate a efectelor faptelor tuturor, ca având o singură cauză, comună, globală, universală : propriul comportament ? Şi dacă este să mergem şi mai departe, trăgând spre sine de verigile lanţului cauzal, ajungem să ne culpabilizăm pentru întreg Răul prezent în lumea noastă, cât şi să ne arogăm asumarea întregului bine universal, într-un avânt al elanului creator, în care începem să ne credem ...creatorii divini ai existenţei ! Oare... poate funcţiona ? Eu zic că ...doar în închipuirea imaginaţiei celor ce cred cu convingere că sunt ... Divini Altfel ...cum ? Eu... umilul , tind să mai las ceva merit, datorii şi responsabilităţi, şi ...Divinităţii, şi ...vouă , semenilor mei, şi altor entităţi spirituale diriguitoare, cum ar fi îngerii, arhanghelii, principatele, serafimii, heruvimii, etc. Deşi toţi avem aceeaşi natură spirituală, ca entităţi spirituale unice şi distincte, fiecare avem un rol şi un scop unic, individual, şi urmăm o cale proprie şi particulară, pe care nu ne-o trasăm, fiecare, de... capul nostru, singuri şi neasistaţi de nimeni. Căci dacă oamenii ar fi lăsaţi de capul lor, să construiască fiecare singur... praf de stele s-ar alege de fiecare şi de această lume, pe care, oricum, nu eu sau tu am ...creat-o, nu-i aşa ? Şi dacă nu oamenii au creat-o, o vor putea, oare, ei susţine ? Nici măcar în imaginaţia cea mai fecundă, cred că nu încape un astfel de plan universal grandios al evoluţiei globale ! Sau, cel puţin, în a mea, în nici un caz Nu sunt nici un arogant fudul, şi nici nu cred că am tendinţa de a mă autoumili, de a mă subaprecia. Încerc doar să fiu realist în aprecierile mele, urmărind în mod logic legile determinismului cauzal, şi dacă părerile mele diferă de alte altora, nu ţin să mă înscriu la vreun concurs cu premii şi câştiguri pentru desemnarea Câştigătorului ce a sărit în sus cel mai aproape de Adevăr . Părerea mea personală nu trebuie neapărat acceptată sau respinsă, condamnată sau premiată, fiind util doar să fie analizată, la rece, căci la cald ideile apar deformate, umflate, gonflate, elongate, dilatate, expandate, etc Eu cred că nu eu sunt Creatorul existenţei mele, ci doar un co-creator, asemenea unui actor căruia i se atribuie un rol în conformitate cu pregătirea şi capacităţile sale, şi că de mine depinde faptul de a-i conferi un aer de comedie sau tragedie, sau ...tragi-comedie , căci ştiu că Atitudinea mea contează, că modul în care abordez evenimentele şi procesele ce alcătuiesc şi compun viaţa mea mă definesc şi redefinesc, în cadrul schimbărilor şi transformărilor continue ce impun asimilări şi dezvoltări permanente. Existenţa Liberului meu arbitru nu semnifică faptul că eu posed cunoştinţele şi puterea de a face orice, orice îmi trece mie prin cap că vreau, că ideile mele se pot materializa, instant sau nu, prin simpla putere a voinţei mele. Sunt conştient că nu deţin o astfel de libertate absolută, şi nici o astfel de putere absolută creatoare, ci că am doar acces, într-o anumită măsura, la ea. Sunt conştient de faptul că măsura libertăţii şi a puterii sunt direct proporţionale cu nivelul de extindere şi cuprindere al conştienţei proprii, şi astfel, ştiu cam care este locul şi rolul meu, momentan, aici şi acum. Deşi am şi eu vise şi idealuri, nu-mi fac degeaba ...iluzii Nu sunt un fatalist, dar încerc să nu cad nici în extrema ...cealaltă, de aceea mă consider un adept al căii de mijloc. Şi nu îmi caut scuze, nici scopuri, dei se spune că scopul scuză ...mijloacele. Deşi părerile sunt împărţite, eu ştiu că opinia fiecăruia ...contează Din dezbaterea părerilor personale, şi din analiza părerilor altora, iese la iveală ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals. De aceea, vă invit să vi le expuneţi, în continuare, căci nimeni nu-i perfect, şi fiecare mai avem câte ceva ...de învăţat şi asimilat. A cunoaşte nu este echivalent cu a ...înţelege. Mulţi citesc, puţini înţeleg. Copilul care ştie să citească, poate citi cărţi de filozofie, dar...

Experienta personala

Caut un vers linistitor
Starea mea se schimba simtitor
As vrea sa trec la niveul urmator
Dar am in spate urme care ma dor.

Sa va povestesc ceva
Cum decurge viata mea
Sunt inchisa in sperante
In cercuri de tolerante

De la primul vers
Am simtit singuratate
Unde sunt? In univers?
Sau in pustietate?

Cred ca nu am inteles ceva
Si se razbuna pe mine
Am ales sa las asa
Sa mearga lucrurile de la sine
Dar totul e impotriva mea
Si totul revine.

Problematica implicării este deosebit de importantă, în ceea ce priveşte experienţa personală. Ea este strâns legată de conceptul de Liber arbitru, de ideea libertăţii alegerii. A alege să te implici într-o acţiune, sau a refuza implicarea ta într-un anumit eveniment,reprezintă rezultatul unei decizii personale. Practic, nu poţi avea o experienţă personală, dacă nu te implici în acţiuni, în cadrul proceselor ce vizează schimbările şi transformările permanente ale acestei lumi, ce impun o evoluţie neîncetată. Este bine de conştientizat faptul că implicarea şi neimplicarea în acţiune sunt condiţionate, programate, la nivelul a ceea ce numim destin individual, soartă, karma. Fiecare persoană, prin fondul său genetic, care îi conferă trăsăturile de personalitate, caracterul, şi temperamentul, cât şi o dotare nativă intelectuală, la nivel de abilităţi şi aptitudini înăscute, este programată să răspundă într-un mod particular la stimulii din mediul ambiant şi cel social. Fiecare are înscrise, din naştere, anumite tipare de gândire şi comportament, care-i conferă o anumită originalitate. După cum putem deosebi destul de uşor o persoană de alta, conform aspectului fizic, exterior, în mod similar există diferenţe interindividuale privind aspectul conformaţiei structurilor interne care determină procesarea mentală a informaţiilor. De-a lungul timpului au existat şi există oameni care studiază relaţiile dintre parametrii fizici corporali şi cei interni, psihocomportamentali. Deoarece totul este în legătură cu tot, în mod logic trebuie să existe şi o legătură cauzală care să explice intercondiţionarea minte- corp, în diferitele ei aspecte. Într-o anumită situaţie, în anumite condiţii specifice, un anumit om este programat nativ să reacţioneze într-un anumit mod. Fiecare dintre noi cunoaşte din experienţa proprie faptul că poate să prevadă, cel puţin la modul general, reacţiile părinţilor, fraţilor, surorilor, prietenilor. Prin procesul de învăţare, omul învaţă să se adapteze în mod eficient la lumea în continuă schimbare, iar reacţiile sale se pot modifica în timp, conform capacităţii sale personale de adaptare. Fiecare om are, însă, o anumită "marjă de adaptare", limitată. Fiecare are o conformaţie genetică unică, ceea ce îi conferă un mod unic de a gândi şi a se comporta. Din această cauză, fiecare experienţă de viaţă, a fiecărui om, capătă o notă de unicitate şi originalitate. Ce consecinţe importante rezultă din acest fapt : poţi învăţa din experienţa altora, în măsura în care urmăreşti desfăşurarea determinismului cauzal, pentru a observa şi înţelege modul de înlănţuire a relaţiilor cauză-efect, dar nu poţi să îţi însuşeşti modele de gândire şi comportament, în sensul de a-ţi lua un alt om drept model personal, pe care să încerci să-l copiezi în ceea ce gândeşte şi face, căci acest demers ar constitui o forţare inutilă de a ieşi din "tiparul propriu", o forţare de a fi altfel decât eşti, o trădare de sine, ce ar atrage doar confuzie, insuccese, şi suferinţă. De asemenea, orice încercare de a impune în mod forţat modele altora, este sortită eşecului, din start, chiar dacă ea îmbracă forma ajutorului bineintenţionat, pe căi educative. Orice formă de educaţie care limitează liberul arbitru, capacitatea de conştientizare şi alegere pe bază de raţionament individual şi decizii proprii, reprezintă în fapt forme de constrângere, reprimare şi îngrădire a libertăţii, gândirii, şi creativităţii, prin impunerea conformării la anumite tipare şi norme, restrictive şi limitative. Suntem departe de ceea ce am putea fi, de ceea ce ar trebui să fim, în mod normal şi firesc, datorită sistemului educaţional greşit conceput, ce impune limitări cu caracter general şi particular, tuturor. Acest sistem nu oferă libertate individuală, nu dezvoltă creativitatea, şi nu încurajează implicarea conştientă în acţiune, forţând o implicare programată, inconştientă, automată, o conformare la norme sociale restrictive, considerate a fi bune, corecte, etc. Oricine poate constata faptul că dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii nu a atras după sine dezvoltarea conştiinţei morale, şi nici o deschidere spirituală. Cu alte cuvinte, educaţia materialist-ştiinţifică nu ne-a făcut mai buni, dpdv moral, ba chiar din contră, căci prin glorificarea principiului concurenţei ni se induce în permanenţă efectul dezbinării, ideea de câştig material, de competiţie permanentă cu ceilalţi, generând stres, frustrări, alienare socială, decepţii, atacuri, răzbunări, înşelăciuni, trădări, etc. Toate războaiele de până acum au avut drept scop o acaparare de bunuri materiale, mobile şi imobile, şi au constituit un efect al educaţiei materialiste. În măsura în care educaţia ne automatizează şi robotizează gândirea şi comportamentul, ea ne şi dezumanizează, constituind un agent distructiv, dpdv spiritual. Care ar fi soluţia de revenire la o stare mai normală şi firească a lucrurilor ? În primul rând, punerea unui accent deosebit, în toate formele de educaţie, pe implicarea conştientă în orice acţiune, de orice fel. Evidenţierea importanţei faptului că orice acţiune trebuie să decurgă în mod firesc în urma a unui raţionament şi a unei decizii proprii. Relevarea rolului motivaţiei proprii, şi a responsabilităţii personale privind efectele propriilor acţiuni. Studierea sistematică a modului în care binele general influenţează binele individual al fiecăruia, şi viceversa, pentru conştientizarea faptului că nu concurenţa, ci cooperarea stă la baza evoluţiei armonioase a umanităţii.

Despre copierea unor modele de viaţă
Fiecare viaţă este unică şi individuală. Problemele şi soluţiile sunt specifice situaţiilor unice de viaţă, deşi prezintă anumite generalităţi, anumite asemănări cu situaţiile de viaţă ale altora. Cel ce vrea să înveţe de la alţii, trebuie să înveţe în primul rând să obţină discernământul necesar de a discrimina generalităţile de specificităţi. Aplicarea unor soluţii cu caracter general la situaţiile tale specifice de viaţă, nu poate funcţiona, ea având doar un caracter orientativ. Poveştile de viaţă ale altora sunt importante pentru a învăţa anumite lecţii de viaţă, din prisma acelei persoane, pentru a surprinde anumite tehnici şi mecanisme, nu pentru a copia ceva din acele experienţe, căci nu poţi copia nimic. Copierea unor modele de viaţă, şi încercarea de a le aplica în practica experienţei tale de viaţă, este sortită eşecului, din start. De exemplu, nu poţi aplica modelul Cristic, oricâte eforturi ai depune. Acel model de viaţă a fost adaptat civilizaţiei de acum 2.000 de ani, şi, în plus, necesită o dezvoltare morală şi intelectuală pe care tu nu o ai, ci poţi doar tinde să o dobândeşti, în măsura posibilităţilor şi capacităţilor tale, a voinţei şi efortului pe care eşti dispus să îl depui in continuare.
Am întâlnit unii oameni care erau convinşi că şi ei vor ajunge acolo unde sunt eu, alţii care erau convinşi ca eu abia acum trec printr-un anumit punct al căii pe care au urmat-o ei, convinşi de faptul ca există o singură cale, şi că toţi trecem prin aceleaşi experienţe de viaţă, prin exact aceleaşi faze de dezvoltare intelectuală, morală, şi spirituală. Nu este chiar aşa, deşi depinde mult din ce punct de vedere priveşti problema evoluţiei, şi cum interpretezi măsura asemănărilor şi deosebirilor, în sensul că două lucruri privite de doi oameni diferiţi, prezintă unele asemănări şi deosebiri... diferite, deoarece punctele lor de vedere sunt, într-o anumită măsură... diferite.
Tu nu trebuie să ajungi neapărat pe treapta mea actuală, nu trebuie nici măcar să urci neapărat pe scara mea, pe care am urcat eu, nu trebuie neapărat ca toţi să urcăm exact pe aceeaşi scară, în acelaşi loc, în acelaşi ritm, in aceeaşi viaţă… Dacă tu eşti suficient de deschis sufleteşte faţă de alţii, încât să te poţi pune în situatia lor, să priveşti viaţa şi prin ochii lor, nu doar prin ai tăi, să simţi cu sufletul lor, să gândeşti cu mintea lor, atunci poţi acumula cunoaşterea lor, înţelegerea lor, fără a mai fi nevoit să treci prin experienţe asemănătoare cu ale lor, eşecuri asemănătoare cu ale lor, pentru a …învăţa, a asimila cunoştinte.
Cine vrea să dea cu capul în zidul în care altul şi l-a spart înaintea lui, doar pentru a învăţa şi el din această experienţă, pe propria lui blană, nu ajutat de alţii, este liber să o facă. Eu nu îţi doresc un divorţ, pentru a vedea ce înseamnă să fii separat de copilul tău, şi a învăţa ceva din aceasta, nici un accident din care să rămîi handicapat toată viaţa, nici o boală cronică, etc., dar dacă îţi vei dori astfel de experienţe, pentru a învăţa pe propria ta piele, cine te va putea opri, oare... ?
Există, în permanenţă, in jurul tău, oameni de la care ai foarte foarte multe de învăţat, din poveştile lor de viaţă. Trebuie doar să priveşti cu atenţie experienţele lor, si să le asculţi cu atenţie poveştile... Nu ei te învaţă ceva, ci experienţa lor. Ce înseamnă asta ? Faptul că reacţiile lor, şi a celor prezenţi în viaţa lor, reflectă legile şi principiile cauzale care operează în Realitate, iar tu le poţi astfel surprinde existenţa, modul de manifestare (operare), ceea ce te ajută mult pentru a înţelege desfăşurarea legităţilor cauză-efect în această lume terestră. Fiecare poveste de viaţă trebuie tratată ca o lecţie pe care tu ţi-o poţi însuşi...
Dacă ţie ţi se pare că eu aş vrea să îţi impun ţie ceva, vreun model de viaţă, vreun principiu, vreun adevăr, aceasta este percepţia ta asupra realităţii, dar nu şi …intenţia mea… reală ! Adevărul nu poate fi deţinut de nimeni, ca un obiect, şi de aceea nu poate fi nici impus. Ştiu că încercarea este sortită eşecului, din start, deoarece fiecare poate să se convingă doar singur, neputând fi convins de alţii, ci doar ajutat să îşi formeze propriile convingeri.
Eu sunt doar un povestitor, care îţi povesteşte poveşti. A încerca să copiezi ceva din experienţa mea de viaţă, în încercarea de a aplica în practică, ca o soluţie a problemelor din viaţa ta, fără să adaptezi soluţile condiţiilor tale specifice, nu poate să funcţioneze în mod eficient. Dar încercările de a a o face, totuşi, te vor putea edifica, convinge... Fără efort personal, nu poţi realiza nimic. Din nimic, nimic nu iese...