Moartea ca Decorporare definitivă

Am tratat separat subiectul decorporării parţiale sau totale, stare în care se obţine clarviziunea, percepţia spirituală, însă nu şi pe cea definitivă, prezentă doar în cadrul fenomenului morţii, încetării vieţii în corp fizic uman, în plan terestru.
Ceea ce omul numeşte "moarte", reprezintă separarea principiului conştient de corpul fizic, de care a fost "legat" pe timpul experimentării modului de viaţă în condiţiile unui plan material "grosier", al materiei "dense", al energiei "condensate". Poţi să-ţi închipui decorporarea ca o eliberare din limitările senzoriale conferite de simţurile corpului omenesc, căci acest sentiment de eliberare, de obţinere a unei libertăţi mai mari, va fi ceea vei simţi în momentul decorporării.
În continuare mă voi referi la decorporarea definită, la ceea ce percepe principiul conştient în momentul încetării vieţii corpului fizic. Separarea principiului gândirii de sistemul nervos, nu lasă nici o amintire. Toate impresiile stocate în creier, ce constituie memoria, par a fi în întregime şterse, pentru a fi înoite, transferate, într-o altă formă, pe un alt suport informaţional. Prima senzaţie de identitate, percepută după decorporare, se aseamănă cu cea din momentul trezirii din somn, un moment de confuzie în care mintea încearcă să recupereze individualitatea, dar în acelaşi timp să reţină în planul conştienţei şi visul ce tinde să dispară estompându-se. Dacă îţi închizi ochii şi readuci în câmpul atenţiei amintirea visului, imaginile din vis reapar, devin iar perceptibile. De reţinut rolul atenţiei direcţionată prin voinţa proprie ! Astfel şi capacitatea de gândire în momentul morţii prezintă o balansare mentală între o realitate pe care încă nu o înţelegi, şi un fel de vis al vieţii care a dispărut complet. Impresii contradictorii se prezintă amestecat, creând confuzie mentală, o copleşire de sentimente fugitive. Dacă vei păstra un regret în suflet după lumea părăsită, atunci te va apăsa un sentiment de nedefinită tristeţe, întunecându-ţi conştiinţa, percepţia, tulburându-ţi claritatea viziunii.
Moartea, separarea corpului fizic de cel spiritual, nu are loc, în realitate, într-o formă materială, ca şi separarea chimică a combinaţiilor de elemente chimice. Omul obişnuit nu este conştient de această separare finală, la fel cum nounăscutul nu este conştient de naşterea sa în plan terestru, ca fiinţă umană. Oameni trec "dincolo", eliberându-se de trupul fizic, la fel de inconştienţi ca şi când au trecut de dincolo în corpul uman. Dar sufletul, eliberat de învelişul materiei, dobândeşte mai repede conştiinţa individualităţii şi a capacităţilor sale, această capacitate a percepţiei variind în limite largi, de la un suflet la altul. Oamenii care în timpul vieţii lor nu şi-au ridicat deloc sufletele către planurile spiritualităţii, nesimţind deloc dorinţa de a pătrunde cu mintea legile creaţiei, sunt dominaţi de poftele carnale, legaţi puternic de planul material terestru, şi din această cauză rămân mult timp într-o stare confuză şi semiconştientă. Pentru cei a căror aspiraţii s-au ridicat spre înălţimile spiritualităţii, separarea, eliberarea, se face într-o stare de calm şi pace, ei conştientizând tot timpul faptul că progresul este o lege a naturii, că evoluţia implică transformări succesive inevitabile, şi că existenţa viitoare va fi calitativ mai bună decât cea precedentă. Un astfel de om urmează pas cu pas starea de letargie care ajunge în final la inimă, iar când şi ultima pulsaţie încetează, corpul lor spiritual se va afla deasupra trupului fizic, a cadavrului. Eliberat de legăturile magnetice, el se simte în acel moment atras de o forţă necunoscută, către punctul creaţiei, spre care l-au atras sentimentele, aspiraţiile, şi speranţele sale.
Pentru înţelegerea mai bună a principiului decorporării, trebuie înţeles cât mai bine în ce constă legătura principiului conştient cu corpul în care s-a încorporat în planul terestru. Fiinţa umană este constituită din trei principii diferite, care se află într-o uniune structurală şi funcţională :
1.Corpul fizic - ceea ce numim "organismul uman", un sistem format din asocierea unui număr imens de molecule, formate din grupuri de atomi. Atomii sunt inerţi, pasivi, imuabili şi indestructibili, intrând în organism prin respiraţie şi alimentaţie. În fapt, însăşi procesul respirator trebuie perceput ca un proces de alimentaţie continuă a organismului cu energie şi substanţă, căci aceasta este realitatea. Ca în orice altă lume sau planetă, organismul uman este constituit din substanţa lumii în care îşi desfăşoară existenţa, existând un schimb permanent de substanţă şi energie cu mediul, prin care organismul îşi reînoieşte în permanenţă substanţa proprie, în cadrul unui proces de evoluţie prin transformări continue. Atomii aflaţi în componenţa diferitelor substanţe prezente în plan terestru, prin procesul alimentaţie şi al metabolismului, reînoiesc încontinu ţesuturile, fiind mereu înlocuiţi cu alţii, iar după ce sunt eliminaţi, vor contribui la formarea altor corpuri. Diferitele ţesuturi au diferite rate de reînoire a celulelor şi atomilor din care sunt formate, şi, în mod realist, trebuie să priveşti la trupul tău ca la ceva în permanentă schimbare şi transformare, şi nu ca la ceva neschimbător şi mereu acelaşi. Trebuie să conştientiezi faptul că, din punct de vedere material, corpul fizic deţinut în acest moment nu mai are nimic din corpul în care te-ai încorporat la naştere, şi de atunci, tu "ai schimbat" mai multe corpuri.
Aerul pe care îl respiri, din punct de vedere al atomilor componenţi, a mai fost respirat şi de alte fiinţe înainte, ajungând să fie, la un moment dat, încorporat în structura altor corpuri, ale altor oameni, plante, animale. Ceea ce tu respiri, mănânci şi bei, a mai fost respirat, mâncat şi băut de multe ori.

2. Forţa (Energia) Vitală - reprezintă o modificaţie a fluidului universal, care, sub acţiunea principiului conştient, face ca atomii şi moleculele să fie grupate într-o anumită structură funcţională, în anumite forme, astfel încât să constituie un organism. Atomii fiind inerţi, pasivi,sunt conduşi de forţa vitală, care îi dispune conform unor reguli precise, ce stau la baza tiparelor energetice ale fiecărui corp fizic. Când un organism moare, ştim că atomii din care este constituit nu mor, nu se distrug, ci ei sunt eliberaţi prin dispariţia forţelor şi energiilor care au menţinut coeziunea lor, prin dezagrerarea tiparulul energetic al fiinţei. Astfel, ceea ce numim "viaţă" trebuie perceput ca o formă de energie, care emană anumite forţe asupra atomilor din care este structurată materia, imprimând acestora mişcari precis controlate şi direcţionate, în cadrul unui sistem viu. Viaţa reprezintă, în esenţa ei, mişcare precis coordonată pentru realizarea anumitor funcţii, cu un anumit scop. Putem spune, deci, că varsta omului nu coincide cu vârsta materiei din care este constituit, ci este dată de durata de existenţă şi manifestare, în plan fizic, a forţei vitale. Atomii aflaţi în organismul unui om bătrân nu sunt mai vechi decât cei din trupul unui nounăscut, nu asta îi diferenţiază. Ceea ce îi diferenţiază este reprezentat de forţa, de cantitatea de energie vitală prezentă în fiecare fiinţă, care la omul în vârstă este diminuată, "epuizată". Caracteristicile specifice şi individuale ale unui organism sunt transmise de la părinţi la copii, suferind anumite modificaţii datorită tiparului energetic al locului în care are loc naşterea. Forţa vitală trebuie percepută ca o energie inconştientă, lipsită de conştiinţă proprie, o modificaţie a energiei universale, care reprezintă elementul conservator al corpului material. Această energie este structurată prin acţiunea principiului conştient asupra ei. Pentru a înţelege ce reprezintă un tipar energetic structural, imaginează-ţi mental modelul Sistemului Solar, cu Soarele în centru şi planetele orbitând în jurul lui. După care, imaginează-ţi modelul structural atomic, cu nucleul său, în jurul căruia se învârt electronii.
3. Principiul Conştient (PC) - există într-un sens spiritual. Ocupaţiile sale, oricare ar fi ele, sunt de ordin intelectual şi moral. Activitatea chimică, electrică, magnetică, mecanică, din celulele cerebrale, din tot organismul, se manifestă datorită Principiul Conştient, şi nu poate exista judecată intelectuală în lipsa şi înafara acestuia. PC (Principiul Conştient), se poate "ataşa" de corpul fizic doar prin mijlocirea forţei vitale. Când forţa vitală este epuizată, PC se separă în mod natural de organism, în acel moment încetând orice conexiune imediată cu timpul şi spaţiul fizic.
Din momentul separării PC, conform legilor fizice, el ar trrebui sa rămâna în acea parte a universului în care se afla Pământul în acea clipă, datorită mişcării lui neîncetate pe orbită lui cu viteza de 12.700 km /h. La o oră după moarte cadavrul ajunge la 12.700 de km de locul separării, a decorporării, PC nemaiavând nimic care să îl ţină "legat" şi ataşat de Pământ, de materie, în afara unor posibile gânduri, idei şi sentimente, legate de planul terestru. Doar această "atenţie" acordată planului pământesc, material, îl mai poate reţine în lumea aceasta. Daca ar ramane liber, eliberat de toate legăturile sale cu planul material, PC ar "călători" instantaneu într-un spaţiu spiritual, putând vizita lumile mai mult sau mai puţin materiale, mai grosiere, condensate, sau mai subtile, mai eterate, după voinţa sa, în sensul faptului că el se va îndrepta înspre locaţiile spre care atenţia sa se îndreaptă, instantaneu. Este asemănător faptului de a "călători cu mintea" pentru omul terestru, datorită existenţei posibilităţii unei decorporări parţiale, în timpul vieţii. Omul "normal", obişnuit, nu ştie, însă, şi nu înţelege ce reprezintă aceste călătorii cu mintea, şi din acest motiv nu le acordă atenţie şi importanţă. De aceea nu le cunoaşte adevărata valoare, utilitatea.
De regulă, PC nu se detaşează brusc şi violent de sistemul nervos, el rămânând uneori multe zile, chiar luni, conectat magnetic la corpul terestru, care se opune separării. În plus, el are anumite caracteristici speciale prin care se poate transporta dintr-un punct al spaţiului în altul.

Sufletul este elementul de legătură dintre spirit şi trupul omenesc. Forţele sale, de simpatie şi antipatie, care determină sentimentele, nu sunt active numai între formaţiunile sufleteşti, ci se exprimă şi faţă de entităţile celorlalte lumi. În timp vieţii umane sufletul este implicat în tot ceea ce se întâmplă în corp.
Când părţile fizice componente ale corpului îşi desfăşoară activităţile în mod normal, în suflet ia naştere emotii si sentimente pozitive, placute, iar când activitatea lor este deranjată, apar cele negative, neplacute.
Sufletul participă şi la activtăţile spiritului : un gând îl poate umple de bucurie, altul de dezgust, o judecată corectă poate avea acord sufletesc, una greşită dezacord.
Nivelul tău de evoluţie este dependent de înclinaţiile sufletului tău de a urma diferite tendinţe şi direcţii. Evoluezi şi te perfecţionezi cu atât mai mult cu cât sufletul tău empatizează mai bine cu exprimările spiritului. Vei fi cu atât mai desăvârşit, cu cât înclinaţiile tale vor fi satisfăcute mai puţin prin intermediul trupului uman.
Spiritul reprezintă punctul central al fiinţei tale umane, corpul fiind mijlocitorul prin care spiritul contemplă şi cunoaşte lumea fizică terestră, şi prin care acţionează în această lume. Sufletul este mijlocitor între trup şi spirit, trăind plăcerea şi neplăcerea pe care o creează senzaţiile din mediu, comunicând aceste informaţii spiritului, care ajunge astfel la înţelegerea lumii corporale.
Un gând apărut în spirit este transpus prin intermediul sufletului în dorinţă de realizare, şi abia prin aceasta poate deveni, cu ajutorul instrumentului fizic corporal, faptă, acţiune în plan material.
Tu îţi poţi împlini menirea, lăsând ca direcţia întregii tale activităţi să-ţi fie dată de spirit !
Sufletul tău poate oferi, prin el însuşi, înclinaţiile sale, lumii fizice, dar şi celei spirituale. Prin pătrunderea sa în lumea fizică, entitatea sa este pătrunsă şi colorată de natura fizicului. Deoarece spiritul poate acţiona asupra lumii fizice numai prin mijlocirea sufletului, acest fapt îi conferă o orientare spre fizic, formaţiunile sale componente fiind atrase, de forţele sufletului, spre fizic.
În cazul unui om puţin evoluat, înclinaţiile sale depind mult de simţurile corpului său, simţind plăcere numai la impresiile pe care lumea fizică o produce asupra simţurilor sale corporale. Din această cauză, viaţa sa spirituală este limitată, în întregime, de această sferă, iar gândurile îi servesc doar pentru satisfacerea necesităţilor fizice.
Sinea spirituală trece de la o încorporare la alta, ea trebuind să-şi primească tot mai mult orientarea din sfera spirituală. Cunoaşterea sa trebuie să fie determinată de spiritul adevărului etern, iar acţiunile sale, de binele etern.
Moartea trupului fizic reprezintă o consecinţă a modificărilor sale structurale şi funcţionale, trupul încetând a mai fi un mijlocitor pentru suflet şi spirit. Prin procesul morţii el va rămâne subordonat, în întregime, lumii fizice şi legilor acesteia, trecând cu totul în aceasta, dizolvându-se în ea. Doar acest fenomen de dezagregare a substanţelor din care este compus, poate fi observat, după moarte, prin simţurile fizice, căci ceea ce se întâmplă cu sufletul şi cu spiritul nu poate fi perceput prin simţurile trupeşti, după cum nici în timpul vieţii, sufletul şi spiritul nu pot fi percepute, ci doar expresia exterioară a lor, efectele lor în plan material, prin intermediul fenomenelor fizice. După moartea trupului, însă manifestările încetează, nemaifiind posibilă producerea lor.
Spiritul se desprinde de trup, după actul morţii, dar rămâne legat de suflet. Aşa cum, în timpul vieţii omeneşti, corpul îl legase de lumea fizică, acum sufletul îl leagă de lumea sufletească, în această lume sufletească, însă, negăsindu-se esenţa sa primordială. Ea are rolul de a-l lega de câmpul creaţiei sale, de lumea fizică.
Pentru a se manifesta într-o nouă încorporare, în formă deplină, el trebuie să preia energie din lumea sa de origine, spirituală. El a fost legat prin suflet de lumea fizică, şi este legat, încă, de o fiinţă sufletească, pătrunsă şi influenţată de natura fizicului, ceea ce produce asupra sa o anumită orientare.
După moarte, sufletul dezlegat de legăturile sale cu trupul şi lumea materială, râmâne legat de spirit, vieţuind într-o ambianţă sufletească, şi doar forţele acestei lumi sufleteşi au o influenţă asupra lui. De această viaţă a sufletului, într-o lume a sufletelor, este legat şi spiritul, fiind legat de acelaşi lucru de care era legat şi în timpul încorporării fizice.
Sufletul şi spiritul nu părăsesc trupul, ci sunt eliberate de acesta, când anumite forţe şi energii nu mai acţionează în sensul păstrării unităţii şi coeziunii părţilor constitutive ale organismului uman. Relaţia dintre suflet şi spirit este asemănătoare, sufletul eliberând spiritul în lumea sa spirituală, când energia sa nu mai poate acţiona în sensul menţinerii organizării sufleteşti umane. Spiritul va fi eliberat când sufletul va lăsa să se dizolve ceea ce el nu poate vieţui împreună cu spiritul. Această energie remanentă, care există în corp, dar poate fi irnpregnată în spirit, sufletul o leagă de spirit în lumea pur spirituală.
Soarta sufletului, după moartea trupească, poate fi cunoscută, percepând procesul său de dizolvare. Sufletul dă spiritului orientarea spre fizic, şi, când şi-a împlinit sarcina, se va îndrepta spre spiritual. Influenţa pe care a i-a imprimat-o legătura cu trupul omenesc şi lumea fizică, îl împiedecă să urmeze, imediat după decorporare, legile lumii sufletesc-spirituale, dezvoltând înclinaţii spre senzorial. Dacă, o dată cu moartea, şi-ar pierde în întregime orice interes pentru lumea pământeană, dacă toate sentimentele legate de existenţa terestră încheiată ar fi satisfăcute, el ar putea pătrunde in mod liber, eliberat, in lumea sufletească-spirituală.
În măsura în care ceea ce a rămas din această orientare, se păstrează în suflet, el menţine orientarea si conexiunile care îl leagă de lumea terestră.

Există o deosebire între ceea ce leagă spiritul tău de lume, în felul prezentat, putând fi echilibrat într-o încorporare următoare, şi ceea ce îl leagă de ultima încorporare. Prima legătură este echilibrată prin legea destinului - karma, iar cealaltă poate fi eliminată din suflet numai după moarte.
După moartea trupului urmează o perioadă în care în suflet se atenuează înclinaţiile spre existenţa fizică, pentru a urma din nou legile lumii sufletesc-spirituale, şi a elibera spiritul. Acest timp este cu atât mai lung cu cât sufletul a fost legat mai mult timp de fizic, şi cu atât mai scurt cu cât ai fost mai puţin ataşat de viaţa fizică. Va fi lung dacă ai dezvoltat interese legate puternic de această viaţă, deoarece în momentul morţii, în sufletul tău vor exista multe sentimente legate de viaţa terestră, care reprezintă tot atâtea legături ce te înlănţuiesc de ea.
După moarte, sufletul nu pierde imediat poftele, dorinţele şi pasiunile trupeşti, însă nu mai are organul corporal mijlocitor pentru satisfacerea lor. El poate simţi dorinţe puternice, legate de plăcerile corporale, pe care însă nu şi le mai poate satisface, suferind astfel din cauza incapacităţii de a mai experimenta senzaţiile plăcute trupeşti.
Aceasta este situaţia generală privind toate dorinţele sufleteşti care nu pot fi satisfăcute decât prin simţurile trupului omenesc, în contactul cu materia. Această stare, de resimţire a unei lipse arzătoare,durează cât timp sufletul nu se dezvaţă să mai dorească astfel de lucruri, pe care nu şi le poate satisface.
Când sufletul va pătrunde, după moarte, în lumea sufletului, va fi supus legilor acesteia, care vor acţiona asupra lui, de această acţiune depinzând modul în care va fi atenuată înclinaţia sa spre lumea fizică. Acţiunile trebuie să fie diferite, după felul substanţelor şi forţelor sufleteşti în domeniul cărora se va găsi transpus, fiecare substanţă exercitând o anumită influenţă purificatoare. Fiecare antipatie din suflet va fi învinsă treptat de forţele simpatiei, simpatia fiind condusă până la nivelul ei cel mai înalt. Prin acest nivel ridicat al simpatiei cu restul lumii sufleteşti, sufletul se va dizolva în aceasta, devenind una cu ea, egoismul fiind complet atenuat. Încetând a mai exista ca fiinţă înclinată spre existenţa fizică, spiritul va fi eliberat. Sufletul se purifică de energiile reziduale ale sentimentelor legate de lumea terestră, parcurgând regiunile descrise, până când devine una cu lumea simpatiei, în planul
empatiei desăvârşite. Spiritul este legat până în ultimul moment al eliberării, de suflet, deoarece prin viaţa terestră a devenit oarcum înrudit cu el,mai mult decât cu trupul, de care a fost legat indirect, prin intermediul sufletului. Sufletul reprezintă viaţa proprie a spiritului.
Spiritul nu este legat de trupul care se descompune, ci de sufletul care se
eliberează treptat, şi, datorită legăturii directe, el se va putea simţi eliberat de suflet, doar când acesta se va unifica cu lumea suflească.

Lumea sufletească în care ajung spiritele decorporate ale oamenilor defuncţi ce pastreaza legaturi afective cu planul material terestru, reprezintă un fel de plan sau lume a dorinţelor, a poftelor, şi a unei dureroase şi continue suferinţe ce emană din imposibilitatea satisfacerii lor. Religiile au denumit acest plan „Purgatoriul“, „Focul purificator“, ...
Nivelul cel mai inferior al lumii sufletelor este cel al dorinţei "arzătoare", care parcă arde şi mistuie sufletul, ca un foc real. Prin actul morţii sunt distruse toate dorinţele egoiste legate de viaţa corporală inferioară, grosolană, deoarece prin astfel de pofte sufletul poate suferi acţiunea forţelor acestui plan.
Simpatia sufletelor legate de planul material cuprinde doar ceea ce poate hrăni egoimul, fiind mult depăşită de antipatia care se întinde asupra celorlalte lucruri.
Imposibilitatea satisfacerii dorinţelor egoiste face ca lăcomia să se intensifice la maximum, dar imposibilitatea satisfacerii va stinge treptat această lăcomie, ca un foc ce se stinge din cauza lipsei materialului combustibil.
Poftele arzătoare sunt atenuate în mod treptat, sufletul înţelegând că stăpânirea acestor impulsuri egoiste reprezintă singurul mijloc de a împiedica producerea şi perpetuarea suferinţei.
În timpul vieţii trupeşti, în mod normal, este posibilă satisfacerea şi repetarea satisfacerii, prin aceasta, suferinţa fiind acoperită de iluzia continuei posibilităţi, dar după moarte, în focul purificator,această suferinţă rămâne descoperită, fiind parcurse trăirile corespunzătoare privaţiunii totale.
Starea în care se găsesc sufletele ce trăiesc această privaţiune, este oarecum întunecată. Acestei stări îi cad victime numai acei oameni ale căror dorinţe, în lumea fizică, erau îndreptate spre lucrurile cele mai grosolane. Oamenii care nu au fost înlănţuiţi de astfel de plăceri ale simţurilor trupeşti, parcurg acest plan fără să-l perceapă.
Această purificare nu reprezintă o suferinţă, în sensul în care suferinţa este resimţită în lumea fizică. Sufletul cere, în mod necesar, după moarte, purificarea sa, deoarece numai prin această purificare poate fi eradicată din el o imperfecţiune persistentă.
Alt tip de procese prezent în lumea sufletelor, este cel al menţinerii ecllilibrului dintre simpatie şi antipatie. În măsura în care sufletul uman se află, după moarte, în aceeaşi stare, el va fi influenţat de aceste procese. Starea aceasta este condiţionată de trăirea exclusivă în cotidian, şi de găsirea bucuriei în impresiile trecătoare ale simţurilor.
Deoarece simpatia nu se adresează în mod special nici unui lucru, influenţele trec repede. Tot ce nu aparţine acestui domeniu superficial, devine antipatic persoanelor de acest gen.
Starea sufletească percepută după moarte, în lipsa obiectelor senzoriale fizice necesare pentru satisfacerea sa, va ajunge să se stingă, în final. Starea de privaţiune dominantă, până la stingerea ei completă, este resimţită ca dureroasă, fiind o lecţie necesară pentru distrugerea iluziei în care este învăluit spiritul încorporat, în timpul vieţii fizice.
În lumea sufletelor sunt luate în considerare procesele în care simpatia şi empatia sunt dominante, în care dorinţa este preponderentă.
Spiritele cunosc acţiunea acestor procese prin ceea ce menţine după moarte atmosfera de dorinţe. Aceste dorinţe se vor atenua treptat, din cauza imposibilităţii satisfacerii lor.

Al 4-lea nivel al lumii sufletelor, cel al plăcerii şi neplăcerii, impune anumite procese şi transformări.
Cât timp trăieşti în trup, participi la cee ce priveşte viaţa trupului, plăcerea şi neplăcerea fiind legate de el. Senzaţiile şi emoţiile transmise prin simţurile corporale se transformă în sentimente pozitive şi negative.
În timpul vieţii trupeşti, îţi simţi corpul ca pe ceva al tău, ceea ce conferă sentimentul de sine. După momentul morţii, dispare corpul ca obiect al sentimentului de sine, iar sufletul, căruia i-a rămas acest sentiment, se simte oarecum golit, pierdut, copleşit de sentimentul pierderii de sine. Această trăire este experimentată în perioada de timp necesară înţelegerii faptului că trupul omenesc nu constituie fiinţa, şi nici nu face parte din ea, fiind doar un instrument de manifestare al ei în planul material terestru. Influenţele acestui plan distrug iluzia sinei corporale, spiritul înţelegând că nu trebuie să resimtă corporalitatea ca pe ceva esenţial şi personal, dezlegându-se de ataşamentul faţă de corporalitate şi planul material terestru. Astfel este ruptă înlănţuirea de lumea fizică, spiritul putăndu-şi desfăşura pe deplin forţele de simpatie orientate spre exterior. Această desprindere de sine conferă posibilitatea revărsării energiei sale în lumea sufletelor.
Aceste trăiri, din acest plan, sunt experimentate de majoritatea sinucigaşilor, deoarece ei îşi părăsesc în mod artificial corpul fizic, fiind puternic ataşaţi, sentimental, de sinele corporal şi planul fizic terestru. Ei vor experimenta suferinţa produsă de despărţirea bruscă şi definitivă de poftele şi dorinţele nesatisfăcute, din cauza cărora au ajuns, de fapt, în situaţia de a-şi încheia experienţa lor de viaţă terestră.
În cazul morţii naturale, însă, prin boală, de bătrâneţe, o dată cu deprecierea trupului are loc şi o atenuare firească a sentimentelor legate de viaţa trupească.
Al 5-lea nivel al lumii sufletelor, este cel al lumii sufleteşti, în care
simpatia are o mare valorificare. Cu acest nivel rezonează sufletele, în măsura în care în timpul vieţii corporale nu şi-au consumat energia prin satisfacerea dorinţelor
carnale, găsind plăcere şi bucurie în ambianţa lor, în activităţi spirituale, orientate spre exterior, nu în cele egoiste, complet legate de corpul, individualitatea şi personalitatea lor.
Sentimentul iubirii şi exaltarea legată de natură, care au avut un caracter senzitiv-senzorial, şi nu sufletesc, este supus purificării, căci există o deosebire între acest entuziasm pentru natură şi viaţa superioară, de natură spirituală, prin care spiritului i se revelează natura spirituală, ascunsă, a realităţii. Acest simţ spiritual al naturii dezvoltă spiritul, fundamentând ceva ce rămâne în el, deosebit de plăcerea bazată pe simţurile trupeşti.
Amenajările care servesc unei bunăstări materiale, şi sistemele educaţionale care procură o anumită comoditate, reprezintă un scop sau chiar un ideal, pentru mulţi oameni, la ora actuală. Acestea nu servesc doar impulsurilor egoiste, dar sufletul lor este totuşi orientat spre lumea simţurilor, şi trebuie să fie purificat prin forţa simpatiei, în planul lumii sufleteşti în care lipsesc mijloacele exterioare de satisfacere. În acest plan fiinţa înţelege, treptat, că simpatia trebuie să urmeze căile revărsării sufletului în spaţiul sufletesc, prin manifestarea simpatiei pentru ambianţa sufletească.
Spiritele care pretind de la sistemele lor religioase în primul rând o evoluţie a bunăstării lor materiale, suferă un proces de purificare la acest nivel. Paradisul bunăstării, fie el terestru sau ceresc,este găsit în ţinutul sufletelor, dar numai cu scopul de a conştientiza lipsa sa de valoare.
Exemplele de purificări prezentate au o anumită specificitate. Nu toate spiritele vor urma o astfel de purificare, deoarece nu toate prezintă acelaşi nivel de impurificare, şi, ca urmare, nu toate au aceeaşi nevoie de a fi purificate. Există spirite elevate, cu o moralitate foarte dezvoltată, care în timpul vieţii au avut o orientare deosebită spre cunoaşterea şi înţelegerea realităţii, a esenţelor, a celor nevăzute. Acestea sunt spirite mai pure, care nu au acumulat impurităţi, şi care chiar s-au purificat şi elevat mai mult prin modul lor de viaţă din planul terestru.
Legile universale ale naturii acţionează în sensul şi direcţia necesităţii şi a trebuinţei, nu împotriva lor. Cine are nevoie de purificare va suferi procesul de purificare, conform măsurii nevoii lui personale, cine nu, nu. Spiritele care se încorporează în plan terestru nu sunt foarte evoluate, cele foarte evoluate fiind excepţii care întăresc regula, fiinţe sublime care s-au încorporat în acest plan spre a-şi oferi ajutorul.
În al 6-lea plan, al forţei sufleteşti active, are loc atenuarea orientării spre fapte a sufletului, care nu are un caracter egoist, dar îşi are motivaţia în satisfacţia senzorială provocată de acţiunile personale. Oamenii care urmăresc plăcerea faptei, pot lăsa impresia că ar fi idealişti, dovedindu-se a fi persoane capabile de sacrificii. În fapt, însă, ei manifestă edificarea unui sentiment de plăcere senzorială. Mulţi artişti, cât şi unii oameni de ştiinţă care se dedică activităţii lor specifice, deoarece aceasta le produce o plăcere a simţurilor, rezonează cu acest plan. Ei sunt legaţi de lumea fizică prin credinţa lor în faptul că ar exista o raţiune de a fi, a artei şi ştiinţei lor.

Al 7-lea plan este cel al vieţii sufleteşti propriu-zise, care eliberează sufletul de ceea ce a mai păstrat ca înclinaţie pentru lumea terestră sensibilă.
Fiecare dintre planurile anterioare acţionează asupra sufletului prin ceea ce au în comun cu sufletul,în rezonanţă.
În timpul încorporării, spiritul tău este iluzionat prin sentimentul că activitatea ta trebuie să fie dedicată în întregime lumii senzoriale. În această iluzie sunt prinşi majoritatea oamenilor, mai mult sau mai puţin inteligenţi, care îşi dedică întreaga lor activitate mentală şi fizic-corporală proceselor şi evenimentelor perceptibile prin simţurile trupeşti. Ceea ce nu percep prin simţuri nu are valoare şi importanţă pentru ei, căci ei nu înţeleg, încă, faptul că partea realităţii perceptibilă prin simţurile corporale reprezintă doar o mică parte a întregii realităţii globale. O astfel de concepţie, care se dezvoltă ca o credinţă cu caracter personal, este materialistă, şi trebuie să fie distrusă, prin conştientizarea adevărului.
Acest proces are loc în al 7-lea plan, în care sufletele realizează faptul că în realitate nu există obiecte pentru mentalitatea materialistă ! După relevarea acestui adevăr, ca urmare a transformării de conştiinţă, fiinţa sufletească va fi absorbită în lumea sa, iar spiritul va fi eliberat de toate legăturile sale de natură afectivă, şi se va înălţa spre planul în care există o ambianţă spirituală proprie spiritului şi vieţuirii pur spirituale.
După ce sufletul se va epura şi purifica de influenţele remanente ale vieţii terestre, şi el va fi redat elementului său propriu, natural, naturii sale de provenienţă, care îl va atrage, prin rezonanţă, şi în care se va "dizolva". Dizolvarea sufletului, după încheierea misiunii sale (extragerea de către spirit a întregii informaţii preluată de suflet de la corpul material ), trebuie privită şi analizată comparativ cu dizolvarea substanţei trupului uman, după momentul morţii, proces prin care substanţele ce au constituit organismul omenesc sunt redate şi reintegrate lumii materiale din care au fost luate şi folosite de spirit pentru a-şi crea un instrument de acţiune adecvat experimentării planului respectiv.
Spiritul şi-a creat instrumente substanţiale şi formale de operare, a căror substanţialitate este redată lumii de origine şi provenienţă. Trupul format din elementele pământului se reîntoarce în pământ, şi sufletul, format din substanţe eterice, se reîntoarce în eter. Nu uita, însă, faptul că orice tip de substanţă este, în fapt, o formă de energie, mai mult sau mai puţin "condensată", şi că în Univers nu există "corpuri solide" decât în mod aparent, iluzoriu. În Realitate, totul are natura unor fluide energetice care "curg" continuu, substanţialitatea Universului fiind într-o continuă şi nesfârşită pulsaţie, curgere şi transformare.
Trăirile lumii sufleteşti şi stările vieţii sufleteşti de după moarte, capătă un aspect din ce în ce mai elevat, mai spiritual, în măsura în care spiritul se purifică tot mai mult de ceea ce a aderat la el, provenind din experienţa planului material, prin instrumentele de care s-a servit pentru a putea avea această experienţă : corpul omenesc şi sufletul ce a intermediat legătura cu corpul, transferând informaţiile obţinute prin simţurile corporale, ca un fel de releu şi transformator energetic intermediar.
Spiritul va suferi după decorporare influenţa diferitelor planuri de epurare ale lumii sufleteşti, mai mult sau mai puţin timp, în funcţie de cantitatea şi natura energiilor remanente sufleteşti cu care a rămas încărcat, impurificat. El va fi atras în mod natural, prin rezonanţă, spre unele din cele 7 domenii (planuri)energetice, suferind influenţa lor, până când rezidurile energiile vor fi eliminate.
Acest proces face parte din ceea ce este numit şi "arderea karmei". Spiritul se va reîncorpora în planul terestru, în mod succesiv, până când toată energia reziduală va fi eliminată, consumată, arsă. În plan spiritual, este acelaşi lucru cu ceea ce este numit elevarea conştiinţei. În esenţă,toate aceste reziduuri energetice reprezintă resturi ale procesului de transmitere a informaţiilor culese de spirit din planul terestru, prin intermediul instrumentelor reprezentate de organismul uman şi entitatea sufletului. Spiritul rămâne legat de planul terestru până când îşi va asimila învăţătura pe care trebuie să o primească prin experimentarea vieţii terestre umane, perioadă spre sfârşitul căreia se va finaliza şi purificarea sa de reziduurile energetice karmice. Aceste reziduuri, fiind de natură terestră, leagă spiritul de planul terestru, impunând revenirea, prin noi şi variate experienţe, până la asimilarea completă a informaţiei, moment denumit şi "iluminare", "dobândirea revelaţiei supreme", "revelaţia Adevărului", "intrarea în Nirvana", etc.
Este dificil a exprima în termenii limbajului cotidian acest proces de natură spirituală, pentru care nu există formulat încă un limbaj ştiinţific adecvat.
Spiritul care nu prezintă anumite tipuri de energii reziduale remanente, va parcurge domeniile corespunzătoare fără să perceapă nici o influenţă din partea lor, ca şi cum nu ar exista.
Altfel spus, mai pe înţelesul tuturor, ceea ce nu te atrage cu nimic, nu te influenţează cu nimic.
Din momentul dobândirii Iluminării, a conştientizării modului de desfăşurare a determinismului cauzal, în toate aspectele sale, necesitatea karmică de a reveni în lumea terestră, într-o nouă încorporare, dispare, ca şi cum s-ar stinge complet, nemaiexistând nici o atracţie energetică, în acest sens. Spiritul îşi va urma calea sa evolutivă mai departe, fiind atras spre lumi (planuri, niveluri, paliere, domenii, ...) mai puţin grosiere, mai puţin materiale, mai ...spirituale...
Spiritul culege informaţii din planul material terestru, prin intermediul corpului, iar sufletul mijloceşte transmiterea informaţiilor la nivelul spiritului, care nu se poate racorda, lega, conecta la trupul fizic, în mod direct, ci doar printr-un instrument mijlocitor, din cauza naturii foarte diferite a lor, neavând nimic compatibil şi în comun. Aşadar, trebuie reţinut faptul că trupul omenesc şi entitatea energetică numită suflet, reprezintă doar instrumente de care fiinţa spirituală numită spirit se foloseşte pentru a putea experimenta planul material, şi de care ea se dispensează după încheierea acestei experienţe de viaţă corporală. Acest proces, însă, se desfăşoară prin intermediul multor reîncorporări, în variate şi diverse ipostaze sociale şi istorice, prin care este asimilată întreaga cunoaştere a lumii materiale, întreaga desfăşurare a jocului determinismului cauzal.
Spiritul, cu cât mai bine va înţelege aceste legi şi principii ale determinismului, cu atât mai mult şi mai repede va deveni un Creator, ce va desfăşura o activitate creatoare, contribuind prin activitatea sa la Creaţia Universală. Fiecare experienţă de viaţă are scopul şi rolul de a te ajuta să înţelegi Legile şi Principiile, pe care trebuie să înveţi să le foloseşti în mod creator. Acest proces reprezintă o dezvoltare şi o evoluţie continuă, care porneşte de la micul univers care te înconjoară, evoluând spre Universul infinit, de necuprins cu mintea umană...