Moartea la Incasi

La moartea unui incas, cadavrul acestuia era dus şi spălat la un râu şi apoi îmbrăcat în haine noi. Se priveghea toată noaptea iar bărbaţii jucau între ei un fel de joc de zaruri, în care se credea că se află (în zar) sufletul mortului. A doua zi se rosteau litanii, se efectua un dans ritualic, se oferea un prânz funerar şi apoi avea loc înmormântarea. În morminte, care arătau ca nişte catacombe, se depuneau alimente, deoarece se credea în existenţa sufletului după moarte. Exista convingerea că dacă trupul era conservat cu grijă, sufletul se putea reîncarna într-un descendent. De aceea, întâlnim la incaşi, ca şi la egipteni, arta îmbălsămării.
Funeraliile regelui inca erau impresionante. Tot imperiul trebuia timp de o lună să ţină post, cu lamentări, imnuri şi rugăciuni. Într-o fază timpurie, o dată cu regele se sacrificau şi concubinele şi câţiva servitori, ulterior în locul lor se sacrificau câteva lame. Mumia regelui era depusă după o lună într-o nişă a templului, împreună cu multe obiecte de aur şi de argint.
Sacrificiile umane se practicau şi la incaşi, deoarece sângele simboliza viaţa, sănătatea şi fertilitatea. Aceste sacrificii se realizau mai ales la înscăunarea regelui , în cazuri de epidemie sau de războaie. De asemenea, se practicau sacrificii umane la solstiţiul de iarnă, ca soarele să aibă putere de a ieşi din iarnă. Era concepţia generală că soarele trebuie să fie ajutat prin jertfe umane. De asemenea, copiii se mai sacrificau atunci când părinţii erau grav bolnavi, pentru a oferi demonului care le chinuia casa o jertfă substitutivă.
La unele triburi, cum sunt chibcha, se sacrificau copii între 15 – 16 ani, care erau procuraţi de la negustorii de sclavi. Ei se numeau mojas, fiind consideraţi intermediari între zeul Soare şi pământeni. Dacă vreun mojas avea vreo legătură cu vreo femeie, el nu mai era sacrificat, deoarece nu mai era pur. Uciderea ritualică se realiza pe un vârf de munte, iar trupul era lăsat acolo pentru a fi hrană soarelui.