Dumnezeu, Iahve, Iehova, IHWH, Elohim, Adonai

Viziunea pe care oamenii o au despre Divinitate este exprimată în numele cu care o denumesc. Divinitatea poate avea, însă, doar un nume simbolic, deoarece orice denumire reprezintă ceva limitatativ, iar Divinitatea este infinită în dimensiunile fiinţei Sale şi în posibilităţile Sale de manifestare. În Geneza apar primele trei denumiri ale lui Dumnezeu : Elohim, Iehova şi Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilită, care nu poate fi schimbată fără a altera caracterul revelaţiei lui Dumnezeu către oameni (Exod 6:3), precum şi cele 5 denumiri compuse ale numelui Său : 1. El-Elion : Dumnezeu Cel Prea Înalt (Gen.14:18), 2. Iehova Elohim : Domnul Dumnezeu (15:2), 3. El-Roi : Dumnezeul care mă vede (Gen.16:13), 4. Iehova-Iire : Domnul va purta de grijă (Gen.22:14), 5. El-Elohe-Israel : Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20). Elohim este o formă de plural, care denumeşte un aspect caracteristic al fiinţei divine : Dumnezeu întreit ca fiinţă (Gen.1:26), dar unic în natură şi persoană (Deut.6:4). "Iehova" nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care exprimă ceva din caracterul infinit al prezenţei şi posibilităţilor divine : " Eu sunt Cel ce sunt" (Exod 3:11-15) Ocazia în care a apărut acest nume i-a determinat pe mulţi oameni să-l accepte ca fiind singurul nume corect şi veritabil. S-a pierdut pronunţarea corectă a acestei perifraze, notate în textul vechi doar prin consoanele HH şi semivocalele Y,W (lingviştii de azi înclină totuşi spre forma Yahweh). În timpul evului mediu rabinii au înlocuit vocalele originale cu vocalele din cel de al treilea nume : Adonai, şi astfel s-a ajuns la numirea de "Iehova". Azi nimeni nu poate şti exact cum a sunat numele spus de vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea lui Moise. Adonai, pe scurt Adon, este denumirea veche pentru "Stăpân" sau "Domn", aplicată în textul Vechiului Testament şi omului şi divinităţii (Gen.15:2) Când este aplicat oamenilor se scrie cu a mic.
"Dumnezeu" este sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice : iudaism, creștinism, islam, şi un termen sinonim
cu acela de „divinitate, zeitate, zeu, zeiţă”, în prima sa accepţiune termenul fiind scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.
Termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim, transliterarea tetragramei mai cunoscând și formele YHVH, JHVH, JHWH. În vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creștinilor și al musulmanilor.
Multă vreme populaţia regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal
propriu, datorită unei protecţii şi ocrotiri sperată din partea acestuia, fără a nega
existența divinităţilor ţărilor vecine, practică numită „monolatrie”, evreii trecând prin perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. 1 Cronici 14:7 - regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”), și Saul a avut un fiu numit Eșbaal, 1Cronici 8: 33, adică „omul lui Baal”. În Ieșire 15:11, Moise spune : „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne ?”. Psalmul 86:8 : „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alţi psalmi (82 :1) dumnezeul evreilor stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („. . . El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alţi dumnezei se închină Lui” Psalm 97: 7 În Exod 18: 11 Ietro, socrul lui Moise, declară : „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;” Folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„ Eloha”), indică spre multitudinea de zei (divinităţi) pe care acesta i-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreiești spre monoteism. La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel și Nebo), acest fenomen de unificare a panteonului având corespondenţă și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Dovezile arheologice demonstrează că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera.
Panteonul evreiesc este ierarhic, în el intrând și kerubimi (heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă, cunoscute și de către alte populaţii canaaneene, serafimi (șerpi înaripaţi), îngeri, etc.
Etimologic, în limba română termenul este de origine păgână, provenind din latinescul „Domine Deus”, din forma sa populară Domne Deus, veche invocaţie păgână, adoptată și de creștini, pentru unicul lor Dumnezeu.
Concepţia creștină despre Dumnezeu - Creştinismul, vede pe YHWH ca fiind creatorul Pământului și al Lumii, având atributele de : sfințenie (separat de păcat și incoruptibil), justeţe (are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic ), omniștiinţă (atotștiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) și ubicuitate (omniprezent).
Mulţi creștini mărturisesc trei persoane, sau ipostaze ale lui Dumnezeu. „Eu și Tatăl Meu una suntem” -Ioan 10:30. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care- L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” -Ioan 14: 26. Forma de triplă manifestare este numită "Sfânta Treime", nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului, islamului și anumitor culte creștine. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea, conform multor culte creștine.
Dumnezeu Tatăl este, conform celor mai multora, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul și de Sfântul Duh, fiind nenăscut și negenerat.
Dumnezeu Fiul este, conform celor mai multor culte creștine, una dintre cele trei
Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl și de Sfântul Duh, fiind născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp și întrupat ca om, în timp, din Fecioara Maria, prin acţiunea lui Dumnezeu Duhul Sfânt (Luca1:35 ).
Dumnezeu Duhul Sfânt este, conform celor mai multor culte creștine, una dintre
cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl și de Fiul, şi purcede din Dumnezeu Tatăl -după creștinismul ortodox, sau din Dumnezeu Tatăl și
Dumnezeu Fiul -după creștinismul catolic și cel protestant.
Locaţia lui Dumnezeu : în unele versete se spune despre „ceruri” că sunt
„locul locuinţei” lui Dumnezeu (1 Împăraţi 8:39 , 43, 49 ; 2 Cronici 6:33 , 39) „Să
locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ ? Iată, cerurile și
cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde” -2 Cronici 6: 18. „Dumnezeu este un Spirit” -Ioan 4:24, „Cerurile”, sau „cerul” sunt "locuinţa" lui Dumnezeu (Psalmi 123:1, Ecclesiast 5:2 , Iov 23: 3). Alte localizări : Dumnezeu locuiește în Sion : Psalmi 9: 11 , Psalmi 76: , Ioel 3: 17 , 21, și Dumnezeu este omniprezent ( panteism sau panenteism) : Psalmi 139:7 -10, Fapte 17:28.
În Biblie oamenii privesc spre Dumnezeu ca fiind un fel de fiinţă de sex bărbătesc, deși textul Gen.1:26 -27 : „26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ...” 27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut ”, indică faptul că, ori Dumnezeu este androgin, ori există dumnezei de ambele sexe.
In Islam, Dumnezeu poartă numele de Allah. Mahomed, întemeietorul religiei, arată că Allah este același cu Dumnezeul biblic, Isus apărând în revelaţiile lui.
' În concepţia iudaică -Iudaismul, cea mai veche religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioși, este centrat pe existenţa unui Dumnezeu revelat lui Moise. Iudaismul a jucat un rol esenţial în păstrarea identităţii naţionale a poporului evreu și formarea Statului Israel.
Dumnezeii evreilor- înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeităţi locale, ca Așerah și Baal, și cei care-l adorau numai pe Iahveh. Sursa deuteronomică oferă dovezile existenței unei puternice facţiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII- lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pusă la îndoială. Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei.