DUMNEZEU, DIVINITATE, si RELATIA OMULUI cu DIVINITATEA

Grația lui Dumnezeu
Paramahansa Yogananda

1. Toate grupările religioase pe care le-am întâlnit în această ţară nu îşi îndrumă adepţii să aspire să atingă suprema eliberare, pentru că, spun ei citândul pe sf.Pavel, „nici o fiinţă nu poate să se elibereze ea singură” şi „...sunteţi mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni”.
Întreaga lor doctrină legată de mântuire se bazează în exclusivitate pe credinţă. „Credeţi, fiţi plini de credinţă şi veţi fi salvaţi de graţia lui Dumnezeu”. Numeroşi sunt cei care consideră ca o condiţie suplimentară a salvării apartenenţa la o biserică, subînţelegând că dacă mai este ceva de făcut, biserica va face totul pentru ei.
Iisus n-a spus oare discipolilor săi: „Şi pentru ce mă chemaţi <> şi nu faceţi ce vă spun?”(Luca 6:46) Să presupunem că doriţi bogăţii. Ce veţi face atunci? Veţi sta într-o cameră şi veţi aştepta ca Dumnezeu să vină să vi le dăruiască, numai pentru că voi credeţi în EL? Cu siguranţă nu. Vă veţi mobiliza să munciţi cu sârguinţă, pentru ca să ajungeţi să le obţineţi. Cum credeţi că salvarea, mântuirea vă va fi dăruită fără să faceţi nimic, numai pentru singurul motiv că voi aveţi credinţă? Şi de ce să punem ca o condiţie suplimentară apartenenţa la o anumită biserică? Eliberarea este o relaţie personală între sufletul individual şi Dumnezeu. Fiecare trebuie să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu.
Apartenenţa la o biserică este benefică doar atunci când încurajează o relaţie directă a fiinţei cu Dumnezeu, dar ea nu garantează cu nimic acest gen de relaţie şi, în nici un caz, nu o poate substitui. Dacă cineva vă va spune că doar urmând o anumită biserică îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, întrebaţi-l şi dacă acea biserică poate să mănânce în locul vostru, prin delegare. Dacă, fără efort personal, nu îţi este cu putinţă nici măcar să te hrăneşti, cum poţi să crezi că poţi să-ţi desăvârşeşti fiinţa doar stând şi aşteptând?
Eliberarea înseamnă a fi liber de limitările ego-ului, prezente în fiinţă datorită ataşamentelor sale faţă de corp. Eliberarea nu poate apare decât ca urmare a unui mare efort personal. Este adevărat, alte fiinţe vă pot ajuta în efortul vostru spiritual; graţia lui Dumnezeu poate să vă salveze. Sf. Pavel a avut dreptate în ceea ce a spus. Dar aceasta nu înseamnă că această credinţă nu trebuie să fie asociată cu un efort sincer din partea voastră; fără un efort susţinut depus din partea ta, nu vei atinge eliberarea."

2. „Maestre” - a spus într-o zi un discipol, „J. este un pic descurajat. A aflat că, după spusele lui Ramakrishna, „graţia este un joc al lui Dumnezeu”. Acesta vrea să spună că o fiinţă poate să mediteze ani de-a rândul fără să ajungă la nici un rezultat şi Dumnezeu poate să se reveleze unui beţiv oarecare, pentru că aşa doreşte EL?”
Maestrul i-a răspuns: „Ramakrishna n-a spus niciodată aşa ceva. Aceasta se întâmplă întotdeauna când persoane care nu au atins eliberarea spirituală interpretează cuvintele unui Maestru. Dumnezeu nu este capricios. Este adevărat că unor fiinţe oarbe acţiunile Sale pot să pară uneori un joc, dar ele nu sunt decât influenţele cauzale ale karmei trecute. De ce ar încălca Dumnezeu propriile Lui legi? Doar El este cel care le-a creat.”

3. „Religiile sunt atât de confuze când este vorba despre Graţie! Oamenii consideră că Dumnezeu îşi manifestă Graţia doar asupra acelora care, în accepţiunea lor, au făcut totul ca să-I fie pe plac. Ei îl modelează pe Dumnezeu după propriile lor concepţii, în loc să mediteze profund şi să descopere adevărata realitate divină.
Dumnezeu nu are nevoie de linguşelile lor. Graţia Sa nu se bazează pe afinităţi sau aversiuni personale. El răspunde la dragostea aspirantului spiritual, dar această dragoste trebuie să fie şi ea impersonală, trebuie să fie eliberată de toate motivaţiile egoiste.”

4. „Ce este Graţia? Oamenii o confundă cu o favoare divină, ca şi cum Dumnezeu ar putea fi cumpărat sau păcălit, astfel încât ei să obţină ceea ce doresc de la El.

Odată, am cunoscut un om care a pus 100 dolari pe farfuria în care se realiza colecta, în timpul slujbei de duminică, iar mai târziu şi-a exprimat dezamăgirea că Dumnezeu nu i-a ascultat rugămintea ce a însoţit acest act.
Trebuie să vă fie clar, Dumnezeu este atent la inimile oamenilor şi nu la farfuriile de colectă. În acelaşi mod, oamenii spun că, pentru a atinge mântuirea, trebuie să crezi, să crezi şi iar să crezi. Credeţi oare că Dumnezeu trebuie astfel liniştit şi convins că noi chiar credem în El? El ne priveşte în lăuntrul fiinţei noastre şi nu este influenţat de opiniile pe care le exprimăm în legătură cu El.
O fiinţă care se consideră un ateu poate uneori să fie mai aproape de Dumnezeu, datorită dragostei pe care o manifestă faţă de oamenii din jur, decât alte fiinţe care cred în Dumnezeu cu mintea lor, dar a căror acţiuni sunt cu totul lipsite de dragoste şi altruism. Dumnezeu ne judecă după acţiunile noastre şi nu după cuvintele noastre.
Bineînţeles, e bine să dăruieşti bani unei cauze spirituale. Fiinţa își generează karmă bună făcând acest lucru; dar este mult mai bine să crezi în Dumnezeu decât să-L negi, pentru că, necrezând că El există, nu vei depune nici un efort ca să-L găseşti.
Dar să nu vă imaginaţi că Dumnezeu poate fi mituit sau flatat, astfel încât să-I cumpăraţi Graţia, să-L determinaţi să vă dăruiască Graţia Sa. Singurul lucru pe care-l puteţi face ca să-L câştigaţi este să-I dăruiţi dragostea voastră.
Dar atunci, ce este de fapt Graţia? Este puterea lui Dumnezeu, distinctă de toate celelalte, Dumnezeu fiind singura realitate; El este singura putere a existenţei. Privind din acest punct de vedere eforturile voastre umane sunt iluzorii; puterea Sa este cea care ne face să ne îndeplinim toate acţiunile vieţii noastre, iar eşecurile pe care le suportăm nu sunt datorate decât lipsei de armonizare a fiinţei noastre cu această putere.
Graţia lui Dumnezeu ne este dăruită în proporţia în care noi suntem deschişi faţă de El. Graţia nu vine din exteriorul nostru; ea este operaţia care se produce în interior, prin intermediul propriei noastre realităţi superioare. Cu cât vom trăi mai conştienţi şi cu cât vom trăi mai puţin dominaţi de ego vom beneficia din ce în ce mai mult de Graţia Divină.”

5. „În istoria religiei s-a pus dintotdeauna următoarea întrebare: „Ce este mai important pe calea spirituală: Graţia divină (KRIPA - cum este numită în India) sau efortul uman?” Răspunsul este simplu şi marii maeştri spirituali au încercat de nenumărate ori să-l dăruiască umanităţii prin învăţăturile lor.
Omul trebuie să folosească toate resursele care-i sunt puse la dispoziţie pentru a atinge Suprema Eliberare. Eforturile sale nu vor fi încununate de succes decât în momentul în care va înţelege că nu el, ci Dumnezeu este cel care acţionează prin intermediul său, inspirându-l şi ghidându-l. Considerându-l pe Dumnezeu ca fiind Cel care acţionează, nu trebuie ca prin aceasta să devenim pasivi; trebuie să depunem mari eforturi pentru a fi receptivi la influenţa Sa.
Aspirantul trebuie să se dăruiască cu optimism şi bucurie acestui flux al Graţiei interioare. Forţa care există în voi este a voastră personală; vă este dăruită de Dumnezeu, folosiţi-o! Dumnezeu n-o va folosi în locul vostru. Cu cât vă veţi pune mai mult la unison cu voinţa Sa infinită, în toate acţiunile şi gândurile voastre, cu atât mai mult puterea Sa şi binecuvântarea Sa vă va da încredere, ghidându-vă în tot ceea ce faceţi.”

6. „Roagă-te astfel lui Dumnezeu: „Doamne, voi gândi, voi acţiona, dar ghidează-mi, te rog, gândurile, voinţa şi toate acţiunile mele”.”

7. „Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugăminţilor tale în felul în care te aştepţi; dar dacă niciodată aspiraţia ta către El nu va avea fluctuaţii, atunci vei primi chiar mai mult decât bănuiai.”

8. Într-o zi, un discipol l-a întrebat pe Yogananda: „Care este diferenţa dintre credinţă şi încredere?” Yogananda a răspuns: „Încrederea este mentală; ea este asemănătoare unei ipoteze ştiinţifice şi, asemeni ştiinţei, ea necesită verificări experimentale. Cu alte cuvinte, încrederea este condiţionată. Premizele sale trebuiesc testate în laboratoarele meditaţiei şi verificate prin intermediul experienţei directe.
Verificaţi-vă încrederile, dar nu într-un spirit de îndoială. Verificaţi-le, pentru că voi doriţi să cunoaşteţi în profunzime adevărul şi nu doar să reflectaţi asupra lui”.
„Credinţa” - a spus Sf. Pavel - „este dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. Doar experimentarea acestor realităţi subtile ne conferă credinţa în ele. Aceasta este ceea ce a spus Sf. Pavel. Doar în urma unei verificări interioare apare credinţa.
În prezent sunt nenumărate elemente în viaţa voastră care sunt suficiente pentru a vă oferi credinţă. Nu trebuie să aşteptaţi să aveţi viziuni extraordinare pentru a avea credinţă. Gândiţi-vă doar la ceea ce aţi experimentat până acum; nu limitaţi religia voastră doar la un plan mental. Aţi simţit vreodată pacea lui Dumnezeu coborându-se asupra voastră, într-o rugăciune sau într-o meditaţie? Aţi simţit vreodată dragostea Lui atingând inima voastră? Nu sunt aceste dovezi reale şi suficiente pentru voi? Agăţaţi-vă de ele! Făceţi din experienţă baza credinţei voastre! Precum Isus a spus: „noi, ceea ce ştim, vorbim”.
Construiţi-vă întreaga viaţă pe ceea ce deja ştiţi, pentru că „celui care are, i se va mai da şi-i va prisosi”.
Pe Swami Shankaracharya (un mare maestru al Indiei) îl separa un râu de cel mai apropiat discipol al său. Cu un surâs, el i-a spus discipolului: „Vino! Vino aici!” Fără să ezite nici o secundă, tânărul s-a apropiat de râu şi a păşit pe apă şi, spre uimirea sa, la fiecare pas pe care îl realiza apărea o floare de lotus sub piciorul său, astfel că a reuşit să traverseze râul şi, când a ajuns pe celălalt mal, s-a aruncat la picioarele maestrului său. Începând cu acea zi a fost numit Padmapada - „Picioare de lotus”.
Padmapada nu cunoştea abilitatea maestrului său de a crea flori de lotus. Cu alte ocazii, el a experimentat alte puteri paranormale ale guru-lui său. Şi astfel, plin de încredere, el s-a bucurat de aceste miracole, în loc să-şi umple întreaga viaţă cu îndoieli şi speculaţii intelectuale.

9. „Credinţa este dezvoltarea intuiţiei prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa noastră şi abandonarea raţiunii ca mijloc principal de înţelegere.”

10. „Două cunoştinţe ale mele (femei) aveau ca obicei să nu închidă maşina după ce o parcau. Odată, le-am spus: „Ar trebui să fiţi mai precaute şi să vă închideţi de fiecare dată maşina”.
„De ce? Unde este credinţa ta în Dumnezeu?” - mi-au răspuns ele zâmbind.
„Da, eu am încredere” - le-am răspuns - „dar nu de încredere faceţi voi dovadă, ci de neglijenţă. De ce trebuie Dumnezeu să vă protejeze, dacă voi nu faceţi nimic în acest sens?”
„O, Dumnezeu ne veghează” - m-au asigurat - „nimic rău nu se va întâmpla”. Şi au continuat să lase maşina deschisă.
Într-o zi, când aveau în maşină obligaţii în valoare de multe mii de dolari, au plecat lăsând toate lucrurile în „grija” credinţei. În absenţa lor, hoţii şi-au făcut meseria şi au furat totul, cu excepţia unui mic articol care le-a scăpat din vedere. Una dintre doamne a pierdut, cu această ocazie, toţi banii pe care îi strânsese în ultimii ani.
Mai târziu, le-am spus: „De ce să te aştepţi ca Dumnezeu să te protejeze, dacă tu ignori în permanenţă legile raţiunii şi ale bunului simţ? Este minunat să ai credinţă, dar, în acelaşi timp, fii şi raţional! Nu te aştepta ca Dumnezeu să facă totul în locul tău, numai pentru simplul motiv că tu ai încredere în El. El va avea grijă de tine, dar pentru aceasta trebuie să participi şi tu”.

11. Un discipol, în dorinţa sa de aventură, avea obiceiul să-şi asume mari riscuri. Fiind criticat, el a răspuns astfel: „Dacă vreodată ceva va merge rău, cu siguranţă maestrul mă va proteja”.
Cuvintele sale au fost repetate mai târziu lui Paramahansa Yogananda. „Doamne” - a exclamat el - „poate într-o zi îi va trece prin cap să conducă maşina pe marginea unei faleze, astfel încât să vadă dacă Dumnezeu şi cu mine îl vom proteja de consecinţele prostiei lui!” Trebuie să facem dovadă de bun simţ, nu să provocăm Graţia divină în astfel de moduri absurde şi prosteşti. În împărăţia lui Dumnezeu nu este loc pentru fiinţe inconştiente.

12. Credinţa trebuie cultivată. Ea nu poate fi obţinută prin simple speculaţii mentale. Dacă te vei arunca de pe vârful unui munte afirmând: „Dumnezeu mă va proteja”- vei vedea că nu va fi aşa. Dumnezeu aşteaptă de la tine să-ţi foloseşti bunul simţ pe care ţi L-a dăruit. Bineînţeles, El va avea grijă de tine, dacă vei acţiona plin de bun simţ şi te vei lăsa în mâinile Sale.
Credinţa trebuie hrănită, în permanenţă, de experienţa interioară, la fel cum udăm zilnic o plantă. Cu cât vei experimenta mai mult protecţia Sa, prin trăire personală, cu atât vei ajunge să crezi mai mult în El, nu fanatic, ci într-un mod natural, într-o manieră divină.

13. Modul tău de a gândi şi fluxul de Graţie divină ce se va manifesta în viaţa ta este determinat de profunzimea conştientizării Sinelui fiinţei tale.
Marile miracole ale credinţei, cum ar fi învierea morţilor, sunt posibile doar pentru cei care au perceput Divinul ca fiind unica realitate. Pentru a realiza astfel de miracole, o simplă afirmare mentală, chiar realizată cu putere, nu este suficientă.
A existat un bărbat care a citit în Biblie că „un gram de credinţă poate muta şi munţii din loc”. Aceste învăţături ale Bibliei l-au impresionat foarte mult, mai ales pentru că în faţa ferestrei de la dormitorul său se afla un deal care-i bara minunata privelişte a lacului din apropiere.
Astfel că, într-o zi, s-a decis să verifice aceste afirmaţii din Scriptură. Plin de această „credinţă” temporară, el s-a rugat lui Dumnezeu câteva ore să ridice acest munte şi să-l arunce în lac, după care s-a dus să se culce, fiind foarte nerăbdător să vadă care vor fi rezultatele rugăminţii sale. Trezindu-se a doua zi dimineaţă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să alerge la fereastră, să vadă ce s-a întâmplat; dar colina nu se mişcase nici măcar un milimetru. „Ştiam eu că o să fie tot aici” - a exclamat el supărat.
Aceasta nu este credinţă - nu este decât o simplă afirmaţie pripită.

14. Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar, adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre cele mai rare şi preţioase diamante. Ea poate fi obţinută numai de cei care o caută încontinuu, cu răbdare şi fermitate; iar pentru ca cineva să ajungă să o experimenteze nu este suficient doar să citească câteva cărţi spirituale sau să audieze câteva conferinţe. Graţia nu va fi niciodată găsită acolo unde oamenii cred că ea trebuie să fie. Ea trebuie căutată într-un anumit mod, la locul potrivit şi într-o stare de spirit potrivită. Starea de spirit necesară pentru a putea primi Graţia Divină este o atitudine necondiţionată de dragoste faţă de Dumnezeu. Locul potrivit este în voi înşivă şi maniera potrivită este liniştea unei meditaţii profunde.

Pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie să vă puneţi de acord cu metodele şi legile Sale.
Paramahansa Yogananda

Din înțelepciunea Părintelui Arsenie Boca
Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii. Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră. Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.
Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.
Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.
Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ. Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat,
dai din ceea ce ești.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.
Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai ?
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie. Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.
Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.
Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a
ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţelegem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noastre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a
inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.
Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie.
Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.
Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise. Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.
În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.
In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.
Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic. Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită
prezumţia pe care ai avut-o ? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale ? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire. Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim, şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament : “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…
Arsenie Boca

DUMNEZEU : BUN-RĂU, RECOMPENSATOR ŞI PEDEPSITOR, SAU NONDUAL ?
DESPRE RECOMPENSĂ ŞI PEDEAPSĂ
Asocierea lui Dumnezeu cu Binele Absolut, Sursa Binelui, cât şi cu Judecătorul care judecă, condamnă, şi dă fiecăruia Recompense şi Pedepse după Merit, reprezintă o formă de manipulare comportamentală. SURSA BINELUI ABSOLUT NU POATE PEDEPSI PE NIMENI, NICIODATĂ, DEOARECE AR INTRA ÎN CONFLICT CU NATURA EI ÎNSĂŞI ŞI S-AR AUTODISTRUGE.
UN DUMNEZEU RĂZBUNĂTOR, CARE RECOMPENSEAZĂ ŞI PEDEPSEŞTE, ARE O NATURĂ DUALĂ.
DUMNEZEU NEAVÂND O NATURĂ DUALĂ, NU POATE DECI NICI RECOMPENSA NICI PEDEPSI OAMENII.
DUMNEZEU NU POATE FI BUN, NICI RĂU, (DUAL), CI DOAR IMPARŢIAL. În acest scop El a creat Legile Naturale de funcţionare ale Universului,
în aşa mod încât OAMENII SE RECOMPENSAZĂ ŞI SE PEDEPSESC SINGURI, PE EI ÎNŞIŞI, ÎN MOD AUTOMAT, CA URMARE A EFECTELOR ACŢIUNILOR LOR, CONFORM LEGILOR DIVINE (NAURALE) ALE DETERMINISMULUI CAUZAL.
Dumnezeu este aşadar, în acest mod, imparţial, nondual, nici bun nici rău, nemanifestat, neimplicat cu nimic în manifestare, nelelegat cu nimic de ea, de oameni şi moralitatea lor. Dacă ar fi legat cu ceva ar înseamna că are nevoi şi trebuinţe, pe care şi le satisface prin intermediul oamenilor. Asta ar însemna implicare în Creaţie, în Manifestare, în destinele umane, prin mecanismul recompensă-pedeapsă.
În Biblie, Dumnezeu nu a întreprins nimic personal, ci de fiecare dată se spune că Îngerii au îndeplinit voinţa Lui...
Planul Divin este... divin, cu adevărat ! Nu de Dumnezeu trebuie să te temi, ci de tine însuţi, de modul tău de gândire, de greşelile tale, căci tu te faci pe tine însuţi să suferi. Dar şi să te bucuri...
Priveşte adânc în tine, şi o să recunoşti în tine teama de a nu greşi, dar şi bucuria de a gândi şi a te comporta în mod corect. Alegerea este în orice moment a ta. Este inutil să dai vina pe altul, pe alţii...
Nu-i aşa ?

Din această Teorie a Imparţialităţii şi Non-implicării, (pe care am găsit-o enunţată și în nişte scrieri vechi hinduse, la care am meditat mult), reies anumite concluzii logice, foarte importante :
1. Toţi oamenii sunt egali înaintea lui Dumnezeu, deoarece Legile Sale acţionează în exact acelaşi fel imparţial şi lipsit de orice subiectivitate, pentru toţi.
(Pentru mine personal, această idee "sună" cu adevărat sublim, divin. )