Echilibrul şi negocierea, în relaţia de cuplu

Unii oameni vor să îi aducă pe toţi ceilalţi în echilibru, conform teoriei lor personale despre echilibru şi armonie. Aceşti oameni forţează nota, încercând să impună tuturor partenerilor lor de relaţii interpersonale, convingerile lor proprii.
Majoritea cuplurilor îşi negociază împreună jocul de roluri, această experienţă reprezentând o lecţie importantă în viaţa fiecărui om. Ei caută împreună să ajungă la echilibru, conform personalităţii unice şi individuale a fiecăruia. Când cineva vrea să impună norme, principii şi reguli cu caracter general, din afară, tuturor, privind modul de gândire şi comportament, mai putem vorbi oare de un ehilibru şi armonie ?
Fiecare cuplu trebuie să îşi găsească echilibrul şi armonia sa proprie, pe bază liber consimţită, conform unicităţii relaţiei lor. În orice familie trebui să aibă loc o permanentă negociere, în urma căreia fiecare partener să ajungă la un raport cât mai optim între ceea ce consideră că are de oferit şi ceea ce consideră că are de primit, ca beneficiu personal, în cadrul relaţiei.
Orice formă de sacrificiu exprimă clar faptul că echilibrul a fost destabilizat.
Este viziunea mea proprie, conform experienţei mele de viaţă, pe care nu ţin să o impun cuiva, dar poate fi folosită drept subiect de meditaţie.
Consider că fiecare trebuie să îşi păstreze şi să îşi exercite tot timpul libertatea de a alege şi a-şi decide singur drumul în viaţă, iar acest lucru nu poate fi realizat, în relaţia de cuplu, decât prin NEGOCIERE, deoarece CONFLICTELE DE INTERESE SUNT INEVITABILE.
"Iubirea necondiţionată" nu poate exclude niciodată necesitatea negocierii, căci dacă cineva "lasă după celălalt" acest fapt reprezintă o condiţionare a iubirii de "sacrificiul" făcut (trebuie / este obligat sa mă iubească, deoarece eu m-am sacrificat pentru partener). La fel, a pretinde sacrificii din partea partenerului, să lase după tine, reprezintă tot o condiţionare...

Relaţia de cuplu se întemeiază în mod firesc şi natural pe necesităţi şi trebuinţe reciproce. CONFLICTUL ESTE INEVITABIL ÎN CADRUL ORICĂREI RELAŢII, şi tocmai în asta constă o mare parte a învăţăturii pe care oamenii trebuie să o asimileze în cadrul relaţiilor lor de parteneriat : gestionarea conflictelor. Nu există relaţie de cuplu scutită în mod ABSOLUT de conflicte.
Omul care priveşte conflictul drept ceva rău, nociv, ce trebuie eradicat total, nu poate fi socotit un Învăţător spiritual.

"RELÁŢIE 1) Legătură existentă între diferite fenomene sau obiecte; raport.
2) Legătura de dependenţă sau de influenţă reciprocă între persoane, popoare sau state."
Reţine, deci, faptul că o relaţie IMPLICĂ EXISTENŢA UNEI LEGĂTURI DE DEPENDENŢĂ SAU DE INFLUENŢĂ RECIPROCĂ între persoane. Dacă această legătură nu există, atunci nu putem vorbi de existenţa unei relaţii. Dacă tu crezi că eu sânt în relaţie cu tine, adică în contact, în legătură, dar nu există nici un fel de schimburi între noi doi, nici o compensare, atunci mai putem vorbi de o relaţie ? Nu, deoarece relaţia implică existenţa dependenţei şi a influenţei reciproce. Deci relaţia de cuplu în care nu se manifestă nici o legătură de dependenţă şi nici o influenţă reciprocă, este
moartă, inexistentă în realitate, existentă poate doar în imaginaţia cuiva.

POATE EXISTA O SOCIETATE CARE SĂ NU FIE BAZATĂ PE FOLOSINŢA RECIPROCĂ ?
"SOCIETÁTE 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social.
2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.).
3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune.
4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună, desfăşurând anumite activităţi în comun; tovărășie, companie."
Deci răspunsul este nu. Sistemul organizat de relaţii, şi relaţiile de schimb, impun
şi presupun folosinţa reciprocă.

Starea celor cu care interacţionăm în cadrul unei relaţii, ne influenţează, automat şi inevitabil. Asta înseamnă relaţie : dependenţă şi influenţă. Nimeni nu scapă de această influenţă, oricât de evoluat spiritual ar fi el, căci sânt stimuli fizici de natură energoinformaţională care ne ating pe toţi, însă cu adevărat reacţiile ne diferenţiază în această privinţă. Oameni diferiţi reacţionează diferit la acelaşi tip de stimul. Unul citeşte indiferent, altul contrariat, altul cu interes, altul mă înjură, deşi toţi au citit exact acelaşi text. De aceea, regulile generale nu pot fi aplicate niciodată cu acelaşi succes (rezultat) la toţi oamenii, deoarece nu toţi gândesc la fel, nu toţi se comportă la fel.
Doar oferind fiecărui om libertatea de a-şi decide singur viitorul, şi oferindu-i sprijinul necesar pentru a dobândi discernământ propriu, vei putea obţine o societate în care toţi oamenii se îndreaptă în mod natural spre binele şi fericirea lor. Orice îngrădire limitativă, impusă forţat din afară, este împotriva binelui şi fericirii. Dar îngrădirile trasate de societăţile umane, prin legi, normative, norme, principii şi reguli de viaţă, sânt inevitabile, ele fiind inerente societăţii. O societate fără nici o normă, principiu, lege, regulă de viaţă, nu poate exista, nu este o societate...
Ca atare, echilibrul unei familii poate arăta total diferit faţă de echilibrul altei familii. Asta nu înţeleg unii care tind să îi uniformizeze pe toţi oamenii, conform standardelor lor proprii. Fiecare are de învăţat anumite lecţii, în această viaţă...

Egalitate a bărbatului cu femeia, la modul general, nu există ! Este o aberaţie din start să crezi că femeia poate fi în toate egală cu bărbatul, în condiţiile în care nici femeile nu sunt toate egale între ele. La fel de aberant ca şi ideea egalităţii între copii şi maturi. Orice diferenţă obiecivă exprimă o inegalitate obiectivă.
Problema egalităţii provine din problematica inegalităţii, adică a DIFERENŢELOR PREZENTE ÎN MOD EVIDENT ÎNTRE BĂRBAT ŞI FEMEIE. Diferenţele evidenţiază inegalitatea. Doi oameni, unul de 1,60 m şi altul de 1,90 m, nu vor fi niciodată egali ca înălţime, oricât ar trage alţii de ei să îi egaleze, nu-i aşa ? Deci clar vorbim de
egalitate relativă şi subiectivă, nu de egalitate absolută între oameni, care este utopică şi aberantă. Ce înseamnă asta ? Că această egalitate trebuie raportată la toţi indivizii, dar luând în calcul specificul fiecăruia, deoarece oamenii sânt foarte diferiţi între ei.
Ce înseamnă de fapt, în esenţă, această "egalitate" ? Libertate fără constrângere, pentru toată lumea. Cine vrea egalitate, vrea de fapt să aibă tot atâta libertate cât are altul ce are cea mai multă decât el.
Trebuie înţeles clar faptul că orice formă de libertate socială este conferită prin lege, de către instituţiile fiecărui stat. Aplicarea legilor, însă, este o problemă în care se manifestă destul de mult subiectivism, căci fiecare judecă justeţea legilor conform intereselor sale proprii. Şi atunci te întreb :
ESTE BUNĂ ŞI NORMALĂ LIBERTATEA CELOR CE TREBUIE SĂ APLICE LEGEA, DE A O INTERPRETA ŞI APLICA DUPĂ CUM CREDE FIECARE DE CUVIINŢĂ ?
Sau, altfel formulat, câtă libertate de decizie trebuie să aibă oamenii, care aplică legea ? Unele legi sunt percepute drept prea dure, altele drept incorecte, altele ineficiente, etc. Dacă tu ai face legea, ar putea fi legea percepută drept corectă de toată lumea, şi acceptată de toţi ?
Ai citit vreodată Codul famliei sau noul Cod civil (2011) ?
http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Codul_Familiei_(România)
http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Codul_civil_al_României

LIBERTATEA PE CARE TU CREZI CĂ O POŢI ACORDA SAU LUA CUIVA, NU ÎL VA FACE PE ACEL OM MAI BUN, SAU MAI RĂU, NICI PE TINE !
CEL CE CREDE CĂ POATE OFERI LIBERTATE DE LA EL ÎNSUŞI, PE CARE CELĂLALT NU O AVEA, SAU ÎNGRĂDI LIBERTATEA ALTUIA, ARE DE FAPT O PROBLEMĂ LEGATĂ DE LIBERTATEA SA PROPRIE.
DACĂ POŢI ÎNGRĂDI LIBERTATEA ALTUIA, ASTA SE ÎNTÂMPLĂ DOAR DATORITĂ
FAPTULUI CĂ ACEA PERSOANĂ TE LASĂ ŞI ACCEPTĂ SĂ FACI ASTA, MAI MULT SAU MAI PUŢIN CONŞTIENT, ÎN GENERAL DEOARECE NEGOCIEREA LIBERTĂŢII FACE PARTE DIN JOCUL DERULAT ÎNTRE CEI DOI PARTENERI. PENTRU A SIMŢI ÎN MOD CONCRET CĂ OFERĂ ŞI PIMESC CEVA VALOROS ŞI IMPORTANT, ÎN MOD PALPABIL...

A iubi necondiţionat nu prea are nimic de-a face cu negocierea libertăţii, de exprimare, de manifestare, de comportament. Negocierea este absolut necesară, cu atât mai mult cu cât incompatibilităţile (diferenţele interpersonale de gândire şi comportament) sânt mai mari. Conflictele de interese sânt pur şi simplu inevitabile, oricât de umflat şi plin de iubire ai fi.
Nu poţi iubi pe unul mai mult decât pe altul, nu-i aşa ?
Dar unii oameni sunt pur şi simplu incompatibili cu alţii, nu-i aşa ?
Concluzia : unii oameni, deşi se iubesc, este mai bine pentru ei să nu convieţuiască împreună, deoarece pur şi simplu sferele lor de interese nu se întrepătrund îndeajuns pentru ca negocierile să fie încheiate în majoritatea cazurilor cu succes, în mod eficient.
Am lucrat destul şi în comerţ, în distribuţie, pentru a înţelege şi în mod practic acest adevăr, sub aspectul său concret obiectiv şi material. CÂND NU EXISTĂ INTERESE COMUNE, NEGOCIEREA NU POATE AVEA LOC ! Inteligenţa proverbială românească declamă : "Nu poţi vinde (nu încerca să vinzi) castraveţi grădinarului"
Există foarte multe cazuri de cupluri în care s-a ajuns la divorţ, deşi cel puţin unul din cei doi parteneri a iubit, a acceptat şi să negocieze, şi să facă compromisuri, şi să tot lase de la el "ca să fie bine", dar acel bine... nu a putut să vină, oricât efort a fost depus, şi oricâtă bunăvoinţă a avut. După cum spuneam, când unul din parteneri trebuie să înceapă să facă sacrificii pentru menţinerea relaţiei de cuplu, este un simptom clar că relaţia aceea a început să moară, încetul cu încetul.
Asta nu implică faptul că "iubirea a murit", căci iubirea nu se naşte şi nu moare, doar dragostea are un început şi un sfârşit. Cine a iubit cu adevărat, ştie că "iubirea necondiţonată" nu poate să se nască şi să moară, tocmai datorită faptului că nu o poţi condiţiona de nimic, deci de nimic din ceea ce partenerul sau oricare alt om manifestă faţă de tine.
Caz concret : oricât te înjură cineva, nu poate schimba sentimentul tău de iubire faţă de toţi oamenii, dar asta nu înseamnă că tu ai fi cumva obligat să accepţi, să aprobi şi să suporţi la nesfârşit comportamentul lui.
Altfel privind : a iubi omul din spatele măştii de criminal, ca pe tine însuţi, nu înseamnă că trebuie să te laşi ucis de el ! Eşti dator să îţi aperi integritatea personală, în orice condiţii, căutând soluţia cea mai adecvată, pentru fiecare caz specific în parte, spre BINELE TUTUROR.
Cine înţelege raţionamentul expus, şi îl poate aplica în viaţa sa de zi cu zi, va fi ferit ca prin magie de o serie de probleme şi suferinţe, încetând să mai joace rolul victimei, din teamă, teama de a nu fi abandonat, teama de a nu rămâne singur, teama de a nu fii respins, teama de a nu pierde iubirea altuia, teama de a nu pierde o anumită poziţie "câştigată", privilegiată, etc., şamd...

Sper ca, pentru oricine a citit această dezbatere, ea să fi putut contribui, cât de puţin, la conştientizarea faptului că ne putem iubi cu toţii între noi, unul pe altul, oriunde am fi, şi orice am face, în ciuda oricăror conflicte de interese care tind să ne dezbine, şi a tuturor diferenţelor şi incompatibilităţilor existente, a căror cauză este de fapt în mare parte datorată programului genetic unic, moştenit de fiecare dintre noi...
FIECARE FEMEIE ARE EXACT ATÂTA LIBERTATE CÂT VREA EA ! La fel este şi cu bărbaţii ! Am văzut n (en) cupluri şi căsnicii în care femeia dicemază în toate aspectele importante. Am studiat problema, şi pot să vă spun că puteţi sta liniştite, fetelor, căci fiecare şi-a negociat diferitele forme de libertate, în cadrul relaţiei de parteneriat, şi există o mulţime de bărbaţi pămpălăi, care sânt dispuşi ca în anumite condiţii să fie conduşi de femei, să le dea frîu liber, fără să le biciuască deloc. A
domina total pe cineva, tot timpul, este extrem de plictisitor. Nici un bărbat matur nu îşi doreşte asta, ci doar adolescenţii visători care nu au ajuns niciodată sau aproape deloc în această situaţie de a călări o mîrţoagă bleagă.
FEMEIA CARE ESTE DOMINATĂ, A AJUNS ÎN POZIŢIA ACEEA DOAR DEOARCE EA A VRUT SĂ FIE DOMINATĂ DE UN BĂRBAT, MAI MULT SAU MAI PUŢIN CONŞTIENTĂ...
MAREA MAJORITATE A FEMEILOR SIMT NEVOIA INSTINCTIVĂ, ATAVICĂ, PRIMITVĂ ŞI SĂLBATICĂ, DE A FI DOMINATE ŞI POSEDATE, DE CĂTRE MASCULI MAI PUTERNICI CA ELE, VIRLI ŞI POTENŢI ŞI MUSCULOŞI ŞI PĂROŞI ŞI... ))
Un mascul mic şi bleg nu prea este la căutare, deşi o mare mulţime de femei şi-ar câştiga orice libertate în faţa lui !!! Asta DEMONSTREAZĂ exact ceea ce am spus, şi spun acum mai pe şleau : MAREA MAJORITATE A FEMEILOR HABAR N-AU CE VOR, DEOARECE EXISTĂ O MARE CONFUZIE ÎN MINTEA LOR. ))
Vor emancipare, dar... nu prea mare, fără... exagerare, una... potrivită, pe măsurile fiecărei femei...

Nu dispreţuiesc nici o femeie, oricât de proastă ar fi ea. Şi dacă o proastă influenţează negativ viaţa celor din jurul ei, asta se datorează faptului că deştepţii aceia permit acest lucru, în conştienţa sau inconştienţa lor. Altfel spus, dacă te bazezi pe un prost, care este evident incapabil din anumite multe pdv, nu poţi fii nici tu prea deştept, prea conştient, dar aceasta este o lecţie de viaţă din care trebuie să înveţi că nu te poţi baza în aceeaşi măsură pe oricine, că toţi sunt imperfecţi în diferite măsuri, şi dacă nu o înveţi rapid, vei continua să tot proiectezi vina pe proştii şi proastele care
cică ţi-au stricat ţie viaţa ta cea care mergea ca ceasu elveţian uns cu toate
alifiile
Concluzia : nu lăsaţi proştii şi proastele să vă strice viaţa, dar nu-i dispreţuiţi, deoarece şi ei au o misiune la fel de divină ca a voastră, a oricui altul, contribuind la trezirea voastră la... realitate...

Vorba românului spiritual : "CINE MĂ IUBEŞTE, MĂ IUBEŞTE AŞA CUM SÂNT !"
Da ! Despre asta vorbeşte Maestrul din mine )) Iubeşte oamenii aşa cum sunt ei : deştepţi, inteligenţi, sclipitori, frumoşi, prosperi, buni, sau... proşti, idioţi, şterşi, urâţi, săraci, răi... Asta însă nu implică, însă, după cum am spus, că trebuie să le accepţi şi aprobi tâmpeniile şi prostia, să îi laşi să te influenţeze negativ, să te sacrifici pentru ei, dar că poţi manifesta o atitudine înţelegătoare, blândă, permisivă, şi să faci în aşa fel încât tot timpul să fie cât mai bine pentru toţi, spre binele general, atât al tău cât şi al celorlalţi oameni, în măsura posibilităţilor şi capacităţilor de care dispui în fiecare
situaţie concretă de viaţă...