Relaţionarea la Divinitate

Dumnezeu - entitate supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii, şi cea care determină destinul oamenilor; divinitate; zeu.
Sinonime : atotputernic, creator, demiurg, divinitate, domn, dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul, preabunul, preaînaltul, preaputernic,pronie, sfântul, atotţiitorul, tvoreţ, zeu.
Divinitate - fiinţă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. Esenţă divină; dumnezeire. Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.
În concepţiile religioase- forţă supranaturală creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. Fiinţe cărora li se atribuie o natură divină. (pl.) zeii și zeiţele păgânismului. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu.
Acestea au fost definiţii de dicţionar, sumare, care exprimă pe scurt sensurile general acceptate ale celor două noţiuni.
În continuare mă voi concentra asupra conceptului de divinitate şi divinitate supremă.
Divinitatea supremă reprezintă inteligenţa supremă, cauza primară a tuturor lucrurilor, ce a creat universul prin voinţa sa. Natura Sa intimă nu poate fi percepută de om, căci percepţiile omeneşti sunt prea restrânse, prea limitate, pentru a putea sesiza această natură în profunzimea şi esenţa ei. A încerca definirea lui Dumnezeu, echivalează cu încercarea de a explica ceva necunoscut prin ceva cunoscut, iar tot ceea ce cunoaştem reprezintă, de fapt, efecte ale acestei cauze primare, necunoscută. Deci, încercăm să definim Divinitatea prin efectele produse de Ea. Prin analogie, este ca şi cum s-ar încerca cunoaşterea lucrătorului prin lucrările sale, a conţinutului prin formele pe care le îmbracă, a sursei câmpului prin efectele de câmp rezultate...
"Totul este Spirit, Universul este Mental"- prima lege a Kybalionului. Gândurile reprezintă forme energetice, entităţi vibratorii cu o anumită încărcătură energetică,ce se individualizează corporal de creatorul lor, de mediu, ce interacţionează unele cu altele, ce pot avea efecte asupra materiei, ce se comportă ca nişte entităţi vii,manifestând forţe de atracţie şi respingere, formând grupuri şi sisteme, ca rezultat al atracţiilor, asemănătoare unor organisme în interiorul cărora se manifestă fenomene energetice. Aceste organisme par să lupte pentru supravieţuire cu altele de alt nivel vibrator, prin manifestarea fenomenelor de disonanţă, de respingere, dar toate aceste lucruri imperceptibile ţie, îţi sunt de neconceput, dacă nu poţi să înţelegi că, din punct de vedere energetic, acest lucru este posibil. În atmosfera terestră, armatele gândurilor "luptă" neâncetat, pentru stabilirea echilibrului. Prin natura gândurilor pe care le emiţi, tu contribui la crearea armoniei sau dizarmoniei, a
tensiunii sau relaxării, la nivel local şi planetar. Pacea şi războiul, starea economică şi socială a unei naţiuni, reprezintă efectul manifestat în plan material al atitudinii mentale globale a oamenilor din acea zonă, efectul forţei rezultante din însumarea compunerii vectoriale a tuturor forţelor personale emise de fiecare om, mental. Fiecare gând are are o energie, o forţă, o direcţie şi un sens. Rezultantele produc schimbările transformatoare perceptibile, printr-un determinism cauzal imperceptibil simţurilor corporale. De aceea, a proiecta vina asupra Divinităţii Supreme, este lipsit de sens, o eroare de judecată. Nu Ea ţi-a făcut rău, nu Ea te-a pedepsit. Răul şi suferinţa reprezintă efectul necunoaşterii, ignoranţei, nepăsării, lipsei de voinţă. Răul este rezultatul determinismului cauzal. Cât timp nu te interesează legile determinismului cauzal, vei suferi prosteşte consecinţele neprevăzute ale gândurilor şi faptelor tale, şi ale celor din jurul tău.
Universul invizibil, imperceptibil organelor tale de simţ, este mult mai vast decât cel vizibil, perceptibil de către tine. Posibil înseamnă mult mai mult decât perceptibil sau credibil. Gama frecvenţelor imperceptibile este mult mai largă decât cea perceptibilă, vizibilă, audibilă. Percepţia extrasenzorială cuprinde game energetice imperceptibile, în condiţii normale, analizatorilor corporali, reprezentând grade diferite de conştientizare, de comutare a percepţiei, de la organele de simţ fizice la cele spirituale, ale spiritului.
Materia este supusă schimbării, transformării, spaţiului şi timpului. Divinul,Spiritul Suprem, nu este supus, afectat, de nimic : materie, spaţiu, timp, căci Natura Lui este diferită, de aceea spaţiul şi timpul au o realitate pentru noi, pentru vieţuitoarele corporale, dar nu şi pentru El. Timpul biologic, ritmicitatea proceselor naturii materiale, provin din impulsuri ale câmpurilor emanate de entităţile spirituale ale Ierarhiei. Aceste entităţi reprezintă mijloacele şi instrumentele prin care este manifestat cuvântul şi voinţa divină în natură, colaborând la realizarea Planului Divin. Entităţile superioare sunt confundate deseori cu Divinitatea Supremă, în principal datorită ignoranţei oamenilor cu privire la acest subiect, această necunoaştere avându-şi originea în educaţia de care au beneficiat.
Timpul şi spaţiul arată cu totul diferit din perspectiva unei entităţi spirituale ce nu este legată de un corp fizic grosier. Cel ce se poate deplasa în timp, ce poate percepe desfăşurarea temporală, poate „vedea” în timp, ca şi omul în spaţiu, percepând o întindere temporală, oarecum asemănătoare celei spaţiale pentru simţurile corporale. Dificil de conceput, până în momentul în care îţi vei putea imagina că, neavând corp fizic, poţi fi pretutindeni, oriunde vrei, putând observa desfăşurarea temporală a evenimentelor în orice fază a lor, putând călători în timpul desfăşurat observării lui. Entităţile sunt cu atât mai libere în percepţiile şi manifestarea lor creatoare, cu cât sunt mai epurate, mai pure, mai purificate de tot ce este de natură grosieră, fizică, materială. Gândirea logică îţi indică faptul că evoluţia se realizează pe calea purificării materiale, care este în esenţa ei o purificare şi o dezvoltare morală.
A încerca definirea Divinităţii, este calea prin care se încearcă înţelegerea Sa. Orice gând înălţat spre Ea, contribuie la întărirea legăturii, la elevarea spirituală, la evoluţie şi purificare. Atenţia acordată Divinităţii, se răsfrânge, se întoarce şi se reflectă asupra ta, în măsura acordată de către tine ! A te gândi la cel mai pur lucru, la cel mai frumos, cel mai bun, cel mai înţelept, cel mai puternic, cel mai..., înseamnă a te pune în rezonanţă cu El, a dobândi energie şi forţă pozitivă, rezonând la unison prin canalul mental al gândurilor, al gândirii. Totul este Spirit, Universul este Mental...
Comunicarea cu Divinitatea se deschide prin inima ta, prin bunătatea ta faţă de tine însuţi, prin faptul de a te accepta cu blândeţe în fiecare clipă, prin însuşirea propriei tale experienţe, prin decizia de a vrea să fi prezent în orice se întâmplă în momentul prezent, prin acceptarea cu blândeţe şi amabilitate a celorlalţi, aşa cum sunt ei, prin voinţa de a fi cu ei, indiferent de ce gândesc şi simt, fără să-i judeci sau să încerci să-i îndrepţi, prin atenţia şi binecuvântările acordate lor, liber şi din inimă !
Comunicarea se înfăptuieşte prin simplul fapt de a-ţi aminti de Divin în orice moment, ştiind că nu eşti singur, că fiecare decizie pe care o iei i-o poţi da Lui, când nu mai este nevoie să te ocupi tu de viaţa ta, să faci în aşa fel încât realitatea să se potrivească imaginii pe care ţi-ai construit-o în privinţa felului în care ea trebuie să arate, când laşi de-o parte tot ceea ce crezi că ştii, şi trăieşti fiecare moment dezlegat de aşteptări, când eşti pe deplin viu.
În aceste condiţii eşti alături de Divin,eşti în El şi El este în tine, eşti cel prin care El vorbeşte şi ascultă, şi tu nu te opui cu nimic.

Când Divinul va fi pe deplin acceptat în viaţa ta,vei simţi armonie şi pace interioară, respect şi apreciere faţă de tine însuţi, cât şi faţă de ceilalţi, acestea fiind semne ale stării de graţie divine, stare ce devine o lumină călăuzitoare a vieţii tale.
De fiecare dată când vei trăi o experienţă de dizarmonie interioară sau de agresiune exterioară,să ştii că acestea sunt semne ale faptului că ai slăbit contactul cu Divinitatea ! Acestea sunt momente în care trebuie să te opreşti, să revii pe calea pierdută,să renunţi la conceptele şi dorinţele personale,şi să te rogi pentru binele celor implicaţi în aceste acte.
Starea de graţie nu poate fi o stare continuă pentru nici un om, căci încontinuu apar lecţii noi ce trebuiesc învăţate, şi, indiferent cât de tare ai reuşit să-ţi deschizi inima, tot vor mai apărea momente în care ea ţi se va strânge de frică, căci atâta timp cât spiritul tău este prizonierul unui corp, aici,nu poţi evita să nu faci greşeli !
Starea de graţie apare în cadrul fluxului vieţii,neputând fi separată de el.
Deci,această stare nu este permanentă, ea este obţinută şi pierdută, temporar,căci tu înveţi cum să refaci conexiunea, şi o poţi restabili ! Ritmul în care contactul este pierdut şi regăsit, este ritmul inimii fiecăruia, respiraţia intrând şi ieşind, Divinul apărând şi dispărând, atenţia fixându-se şi disipându-se, Sinele fiind uitat şi reamintit...
Schimbarea este dată de mişcarea înainte-înapoi, existând, însă, şi o continuitate permanentă, în cadrul căreia momentele de discontinuitate sunt binevenite.
Aceasta este ceea ce îţi oferă viaţa, şi, în cazul în care cauţi mai mult de atât, vei căuta degeaba, căci nu vei găsi nici iluminare absolută, nici siguranţă absolută, nici control absolut. A-l căuta pe El în cărţi sacre şi practici religioase, este o cale grea şi anevoioasă, care nu te va conduce nicăieri până nu vei înţelege că sensul şi direcţia sunt date de calea inimii, şi El nu trebuie căutat înafară, căci ceea ce nu are formă nu poate fi găsit în formele exterioare, materiale ! Dacă vrei să intri în relaţie cu El, deschide-ţi inima, fi blând cu tine şi ceilalţi, vezi judecăţile ceea ce sunt cu adevărat, nişte piedici în calea dobândirii păcii interioare şi exterioare. Divinul nu este o abstracţiune, ci o prezenţă vie în viaţa ta, pe care o poţi trăi ca experienţă, deşi nu seamănă cu prezenţele vii ce au o formă. Prezenţa sa este asemănătoare cu cea a cuiva apropiat ce a murit, căci deşi persoana nu mai are formă trupească, esenţa ei rămâne alături de tine. El este esenţa tuturor fiinţelor, suflul prin care orice formă este animată, este înţelegerea suprem cuprinzătoare, binecuvântarea supremă a iubirii asupra tuturor lucrurilor.
Relaţia cu El este o relaţie continuă, o companie ce trece de limitele formei, şi, când toate formele dispar, prezenţa Lui rămâne cu tine,deoarece tu şi cu El sunteţi o singură minte şi aceeaşi inimă cuprinzătoare. Cât timp ţi-L reprezinţi,în imaginaţia ta, ca fiind exterior, având formă, şi separat de tine, este imposibil să simţi prezenţa Lui în tine !
Cum poţi percepe prezenţa Sa în viaţa ta, cum Îl poţi lăsa să intre în viaţa ta, în experienţa ta? Încetând de a mai opune rezistenţă experienţei tale, încetând de a mai ţine dragostea în tine şi a respinge dragostea celorlalţi, încetând de a mai juca rolul de victimă, de a-i acuza pe ceilalţi pentru suferinţa sau durerea ta, deschizându-ţi inima pentru toţi, lăsându-i pe toţi să vină în tine, primindu-i în inima ta, în sufletul tău, însuşindu-i. Fii prezent, în toate privinţele, spune adevărul despre durerea ta, dă-ţi voie să simţi durerea celorlalţi, fără să încerci să-i îndrepţi, fără să simţi dorinţa de a schima oameni sau evenimente,iar El va fi cu tine,deoarece ai avut încredere în El,în perfecţiunea pe care ai intuit-o în viaţa ta şi în vieţile celorlalţi, renunţând să te mai plângi sau să acuzi, să găseşti vina altora, renunţând la furiile tale, la revărsarea mâniei, la încercarea de a pedepsi lumea pentru că te-a părăsit.
Nu te aştepta ca relaţia ta cu Divinitatea să fie la fel cu a altcuiva, deoarece, atunci, această credinţă, aceste aşteptări, îţi vor sabota relaţia. Prezenţa Lui în viaţa ta este absolut unică, conversaţia putând îmbrăca forme verbale sau non verbale, fiind însoţită sau lipsită de imagini, de percepţiile celorlalte simţuri.
Nu încerca şi nu căuta să-ţi măsori în vreun fel "nivelul tău de spiritualitate", comparând ceea ce se întâmplă cu tine cu ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, nu accepta nici un intermediar între tine şi El, respinge orice guru, preot sau învăţător care s-ar oferi să-ţi medieze relaţia, şi nu accepta nici un concept despre El care să vină de la alţii. Respinge gândirea magică, renunţă la reţete şi formule, uită de ceea ce crezi că ştii, ceea ce ai fost învăţat, şi mergi către Divin, golit de toate, de tot ce-i "al tău", după ce ai lăsat totul în urmă. Renunţă la cereri, rugăminţi, rugăciuni şi programe, şi fi împreună cu El, fără să te aştepţi la nimic, fiind pur şi simplu, şi lasă-L pe El să te descopere aşa cum eşti, în esenţa ta cea mai pură. Este momentul în care trebuie să renunţi la orice idol, în care orice formă de autoritate exterioară trebuie golită de putere.
Să nu crezi că altcineva are mai multă cunoaştere spirituală decât tine, căci oricine este aproape de Divin ştie că doar tu eşti cel care îi dă Lui permisiunea de a fi prezent în viaţa ta ! Ataşamentul de ideile şi conceptele celorlalţi va bruia relaţia, legătura ta directă cu Spiritul, de aceea trebuie să-ţi cultivi în mod direct relaţia, intrând în liniştea inimii tale, vorbind cu El, rugându-te şi cerând îndrumare, deschizând dialogul şi ascultând răspunsurile aflate înăuntrul tău, şi în semnele pe care El ţi le trimite în viaţa ta. Trebuie să-L cunoşti prin propria ta experienţă, neacceptând înlocuitori, uitând de preoţi, de paranormali, de şamani,... care ţi-ar putea da răspunsuri, căci ei sunt orbi care îi conduc pe alţi orbi.
Trebuie să ştii că nici un mesaj de frică nu vine de la Divinitate, sau de la vreunul dintre reprezentanţii Săi, căci orice mesaj care îţi ia din puteri, sau care te doboară la pământ, vine de la un fals profet, de la o persoană care se răzbună. Întoarce spatele unei astfel de învăţături, dar trimite dragostea şi compasiunea ta tuturor celor care o propagă, deoarece ei sunt în mare suferinţă, şi condu-i cu blândeţe, arătându-le prin propriu tău exemplu că există o cale, calea inimii, a experienţei directe şi simple.
Nu-ţi lua un profesor, şi nu încerca să fii nici tu unul, ci fi un frate sau o soră, nefiind nici deasupra, nici dedesubtul celorlalţi. Nu da reţete şi nu-i lăsa pe alţii să o facă pentru tine, ci ascultă vocea Spiritului şi vei fi îndrumat de către ea. Asta deoarece nici tu nu ştii, nici fratele tău, nici sora tu nu ştiu, doar Divinul ştie !
Nici un sistem şi nici un interlocutor nu-ţi poate da răspunsul pe care îl cauţi, nimeni nu te poate duce la pace, nici cărţile ştiinţifice, nici cele religioase, nici textele primite prin comunicări spiritiste, căci toate acestea reprezintă experienţa altcuiva. De aceea nu accepta învăţături sau învăţători dinafară, ci doar cele care vin din inima ta, deoarece numai acolo se află învăţătura Spiritului, acolo fiind scânteia divină din tine !

Respectă şi apreciază experienţa celorlalţi, indiferent cum ti se pare ea la prima vedere, căci este sacră şi sfântă, ca şi a ta, dincolo de orice comentariu sau evaluare a gandirii omenesti. Nu accepta în viaţa ta nici o altă autoritate, înafară de cea Divină, căci fiecare este îndrumat într-un mod unic, şi are daruri unice de oferit. Bucură-te de îndrumare şi daruri, şi lasă-i şi pe ceilalţi să se bucure, dar nu da îndrumări altora, şi nu accepta îndrumările lor, când îţi sunt oferite, deoarece ceea ce este valabil pentru unul nu este neapărat valabil şi pentru altul, şi cu atât mai puţin pentru toţi !
Când vei înţelege că eşti în comuniune permanentă cu Divinul, vei înceta să mai cauţi răspunsuri în afara ta, şi vei înceta să mai dai răspunsuri altora, când vor veni să îţi ceară sfaturi, caci vei stii ca poţi da un singur sfat universal valabil celorlalţi : să caute fiecare adevărul înăuntrul inimii lui, deoarece numai acolo îl va putea găsi ! Poţi împărtăşi din experienţa ta altora, căci aceasta poate fi sa le fie de un mare ajutor, dar trebuie inteles faptul ca ceea ce oferi tu este o povestire din care se pot trage concluzii şi se poate învăţa ceva util, nu o reţetă de urmat pentru alţii ! Adevărul pe care cineva îl va vedea în ea, este adevărul pe care el trebuie să îl primească, şi acesta va fi diferit, pentru fiecare dintre cei care îţi vor asculta vorbele ! Tu eşti singurul responsabil pentru ceea ce crezi şi accepţi, căci indiferent cât adevăr sau minciună îţi oferă ceilalţi, conştient sau inconştient, nu este răspunderea lor dacă tu crezi sau nu în ceea ce spun ei.
Nu îţi pierde vremea acuzând pe ceilalţi, indiferent cine ar fi : partener, prieten, părinte, frate, soră, guru, ştiinţă, preot, religie Divinitate,... ci mulţumeşte-le, exprimându-ţi recunoştinţa pentru faptul că ţi-au arătat calea corectă, căci dacă nu le-ai fi văzut slăbiciunile şi carenţele, ai fi continuat să-i idolatrizezi şi să le dai din forţa ta. Fă efortul de a realiza că ei, toţi, ţi-au făcut şi îţi fac în continuare un mare serviciu, ei fiind învăţătorii tăi, chiar şi agresorul fiind un învăţător, prin faptul că îţi oferă posibilitatea de a învăţa clar ce trebuie să eviţi. Nimeni nu îţi face rău degeaba, în mod "gratuit" şi fără rost, căci astfel eşti obligat să înveţi să recunoşti răul, suferinţa, iar când ajungi să prevezi şi să ştii când cineva îţi face rău, cu voie sau fără de voie, este o adevărată binecuvântare, căci cei ce nu au învăţat să recunoască răul au o viaţă dificilă, dezagreabilă, plină de neplăceri, surprize, nesiguranţă, suferinţă... Gândirea pozitivă şi cea negativă contribuie, amândouă, la construirea caracterului celui care caută. Exprimându-ţi mulţumirea şi recunoştinţa, poţi să-ţi recapeţi puterea şi să înaintezi pe calea ta către pace ! Toţi aveţi momente când cedaţi din forţa voastră, pentru ca ulterior să învăţaţi să o redobândiţi, aceasta fiind o lecţie spirituala importantă şi profundă. Exprimă-ţi recunoştinţa, dacă ai învăţat lecţia, căci aceasta înseamnă că eşti mai aproape de propriul tău adevăr, de adevărul universal, de Spirit.
Tu vei ajunge la uniune, nu conformându-te, ci fiind autentic, căci atunci când ai curajul de a fi tu însuţi, găseşti cel mai înalt adevăr pe care eşti capabil să îl primeşti.
Când vei găsi ceea ce este mai înalt în tine, te vei apropia tot mai mult de ceilalţi, te vei uni cu ei, într-o dăruire spre binele comun, ce nu vine prin autoagresare, ci prin transcenderea durerii separării. Acceptând binele cel mai înalt al celuilalt, celălalt îţi va accepta binele cel mai înalt al tău, căci binele nu este ceva separat fiecăruia, ci comun tuturor ! Acest mod de a privi lucrurile, experienţa vieţii, este foarte diferit de capitularea în faţa autorităţii, de acceptarea supunerii, de derogarea responsabilităţilor, a datoriilor, a meritelor,... Capitularea nu este sfârşitul suferinţei, cum ar putea părea la prima vedere, ci începutul ei, căci pierderea libertăţii este întotdeauna urmată de apariţia insatisfacţiilor, neputinţa îndeplinirii dorinţelor, şi chiar a necesităţilor şi trebuinţelor. Chiar şi cel ce îşi arogă dreptul la autoritate va avea de suferit, la rândul lui, căci el va fi obligat să construiască închisorile în care îi va ţine pe cei pe care îi privează de libertate, de a le gestiona, administra, şi nu-şi va găsi niciodată libertatea sa personală, pentru simplul fapt că nu o oferă, fiind prins în lanţul acţiunilor privatoare de libertate.
Libertatea vine către sinele tău atunci când tu respingi toate formele de autoritate exterioară, şi când refuzi să-ţi exerciţi autoritatea asupra altcuiva, acesta fiind şi momentul în care sinele tău devine Sine !
Nu accepta un alt învăţător, în afară de cel care există în inima ta, deşi procesul perceperii autorităţii interioare poate dura o viaţă. Ea nu se supune dorinţelor şi nevoilor altora, oricât de bine ar fi mascate, şi nici propriilor tale dorinţe şi nevoi, care sunt percepute prin frică. Ea te binecuvântează, şi ştie că eşti pe deplin iubit şi în perfectă siguranţă, şi nu vrea nimic, deoarece nu are nevoie de nimic, şi nu cere aprobare de la nimeni. Autoritatea adevărată se hrăneşte din ea însăşi, se îndreaptă continuu spre cea mai mare bucurie a ei, fără să facă rău altora, ştiind că bucuria ei nu există în detrimentul bucuriei altora,fiind în serviciul altora prin extinderea unei bucurii lăuntrice care este într-o permanentă efervescenţă,nu sacrificându-se. Ea este dedicată complet propriului ei adevăr şi este deschisă spre ceilalţi, şi nu caută să convertească pe alţii la propria sa experienţă, şi nici să îi îndepărteze, rămânând în cadrul propriei experienţe, mulţumită, împlinită, şi dornică să dea şi altora.
Această credinţă fermă există în tine, este posibil ca tu să nu ştii cum să ajungi la ea, dar ea este acolo.
Pentru a fi în comuniune cu sinele întreg din tine, căruia nu îi este frică,
trebuie să observi întâi ceea ce el nu este : nu este dorinţa de a face plăcere altora şi de a obţine aprobarea lor, şi nici dorinţa de a face plăcere sinelui pe spinarea altora, fiind mai profund. Este ceea ce se află dincolo de orice manifestare de frică, ceea ce stă în linişte, respirând profund, ceea ce trăieşte dincolo de contorsiunile neliniştite ale minţii, ceea ce nu se manifestă înafară, în dramele altor oameni, sau în interior, în dorinţele şi nevoile personale. Numele pe care I-l dai nu contează : Dumnezeu, Divinitate, Sine Superior, Spirit, Minte Cristică,... şi ai acces la această minte prin propria ta nemişcare, prin acceptarea liniştită a propriului tău sine, cât şi al altora, prin voinţa ta de a fi prezent, şi nu căutând, făcând, acţionând sau gândind !

Să nu te miri că acolo îl vei întâlni pe Divin ca pe Sine, şi nu ca pe Altcineva, căci, în linişte, există doar o singură bătaie de inimă, ce nu poate aparţine altcuiva, deoarece nu este nimeni altcineva acolo. Dacă nu ai trăi în inima Divină, nu ţi-ai putea găsi drumul într-acolo.
Tu, şi fiecare dintre ceilalţi, la un moment dat, veţi întâlni brusc mântuirea şi binecuvântarea absolută, ce va veni atât de repede încât te vei întreba dacă este reală, dar ea a fost întotdeauna reală, prezentă, aşteptând să-ţi deschizi mintea şi inima.
Dacă poţi să rămâi o clipă într-o stare de iertare profundă, a ta însuţi şi a tot ce a apărut în experienţa ta, vei dărâma zidurile ce par a te ţine separat de graţia Divină, şi, atunci când treci în această stare de graţie, vei lăsa în urmă toate conflictele umane, lumea cunoscută dispărând împreună cu judecăţile pe care le emiţi asupra ei, aceasta fiind revelaţia ! Această experienţă nu se întâmplă numai unor aleşi, ci i se întâmplă fiecăruia, fiind destinul fiecăruia, de a se trezi, deoarece nimeni nu poate dormi veşnic, neputând opune rezistenţă veşnic, neputând rămâne în suferinţă veşnic. Pentru fiecare soseşte momentul în care va da drumul rezistenţei şi tuturor rezervelor, nemaiavând ce să apere, nemaiavând unde să se ascundă, devenind vizibil, vulnerabil, încetând să reacţioneze, să se apere, să se ferească de intruziunea celorlalţi, şi va putea să o facă deoarece a încetat să îi mai atace, pe căi deschise sau subtile, a încetat să mai respingă iubirea lor. Când atacul tău încetează, nu îţi mai este teamă de răsplată, putând să stai lipsit de apărare, aşa cum eşti de fapt, în cadrul acestei experienţe, fără să o aperi, putând să accepţi experienţa celorlalţi, fără să o judeci sau să încerci să o schimbi !
Aceasta este renaşterea ta, naşterea conştiinţei Cristice în interiorul tău, admiterea divinului în acest interior, a Spiritului lui Dumnezeu care se află în tine, care există în inima ta ! În acest moment tu şi El nu mai sunteţi separaţi, ci una şi aceeaşi persoană, căci Duhul Sfânt, Spiritus Sanctus, este Cristosul lăuntric, Spiritul lui Dumnezeu, care îşi are lăcaşul în inima Fiului, în inima ta. Ca fiinţă umană trebuie să mori, căci ceea ce este uman trebuie să moară pentru a se naşte ceea ce este divin, şi nu deoarece ar reprezenta ceva rău, ci ceva necesar temporar, o formaţiune organizată ce ţine în sine spiritul. Nu trebuie neapărat să aştepţi momentul morţii tale fizice, pentru ca partea umană din tine să moară, căci ea poate să moară întru divin chiar acum, dacă vrei să păşeşti în divinitatea ta, dacă vrei să încetezi de a mai face pe victima, de a mai opune rezistenţă, de a te apăra, de a te ascunde,de a proiecta ruşinea şi blamarea.
Nu poţi să începi să zbori până când nu vrei să îţi revendici aripile, dar când ai făcut-o, nu poţi rămâne în frica ta. Alegerea este a ta, poţi alege ce vrei să fii, o victimă sau un înger, nimic altceva, căci nimic nu există între ,nu există altă opţiune, iar dacă pare că există ceva, este doar învelişul uman, fiinţa care încă nu a ales. Orice împotrivire, fiecare rezistenţă, te scot din casa Lui, din locul sacru şi sigur în care iubirea te ocroteşte !
Eşti lăsat să ieşi şi să experimentezi nesiguranţa şi suferinţa ce apar în lipsa iubirii, să înţelegi că iubirea uneşte şi ocroteşte. Poţi reveni oricând, şi va veni şi momentul în care vei înţelege că spaţiul este interior, nu exterior, fiind în directă legătură cu trăirile tale sufleteşti, cu afectivitatea ta, spaţiul fiind constituit din delimitări formale ale energiilor, un spaţiu al stărilor sufleteşti, fiecare stare purtându-te prin spaţiu, de pe un plan pe altul, pe niveluri diferite, în sfere diferite, în lumi diferite, pe coordonate diferite... Ceva din tine rămâne mereu în Casa Lui, căci nu ai putea pleca cu totul decât dacă iubirea Lui nu s-ar mai manifesta faţă de tine, de aceea, plecarea şi revenirea sunt oarecum iluzorii, ca şi cum ai evada dintr-un spaţiu cu gândul, dar nu şi cu trupul şi spiritul. În mod normal, tu eşti în casa şi în iubirea Lui, însă nu eşti prezent.
Acordă-ţi o pauză pentru a fi prezent, respiră şi fi aici, acum, în liniştea inimii tale, lăsând gândurile să vină şi să plece, lăsând spaţiul dintre ele să se deschidă, lăsând sentimentele de nelinişte, plictiseală şi frustrare să urmeze ritmul respiraţiei, venind şi plecând, intrând şi ieşind, până ce în inima ta coboară o blândeţe, o răbdare cu tine însuţi, o iertare purtată de fiecare respiraţie, înspre înăuntru şi înspre înafară.
Lasă pacea să-ţi intre în inimă, de bună voie, şi,pe măsură ce permiţi spaţiului dintre gânduri să existe, fără a simţi nevoia de a-l umple, simte prezenţa care intră, ocupând acest spaţiu, Spiritul Divin, starea de graţie, ce rămâne în tine şi cu tine acum, pentru că te-ai dezlegat de toată zbaterea, de judecăţi şi răni, în inima ta existând numai iubire, numai binecuvântări, şi, astfel,tu te afli în Divinitate, şi Divinitatea se află în tine, aceasta fiind o îmbrăţişare divină.
A intra într-o relaţie de comunicare cu Divinul, presupune un grad de focalizare al atenţiei, o direcţie şi un sens imprimate receptivităţii, o motivaţie concretă, o anumită elevare spirituală, un anumit grad de puritate a intenţiilor. Este necesară credinţa în existenţa Sa, susţinută de convingerea raţională că El poate exista, şi de o dorinţă reală de a dobândi certitudinea existenţei Sale, dovada prezenţei sale în Creaţie, în viaţa ta.

Ce ai putea să comunici Divinităţii,sau ce ar putea ea să-ţi transmită ?
Oamenii,în marea lor majoritate îi cer ceva,îşi exprimă dorinţa de a fi ajutaţi cu ceva,moral sau material,îndrumaţi,sfătuiţi,călăuziţi,...sau cer minuni fenomenale prin care să obţină ceva,printr-o schimbare a planului fizic,a mersului normal al evenimentelor,...
Ceea ce îţi transmite El,se poate realiza pe multe căi,căci mesajele parvin prin intermediari,prin "soli",în planul fizic,pe căi adecvate fiecăruia,în funcţie de nivelul său de dezvoltare spiritual,de cât este de legat de planul material,de aceea nu formula aşteptări şi expectanţe privind modul şi modalităţile acestei comunicări,ci fii doar cât mai deschis şi receptiv la orice formă de informaţie.
Pentru cei antrenaţi,ce se pot "rupe" de materie,de legăturile spiritului cu corpul,de fluxul informaţiilor provenite din lumea fizică,grosieră,pe calea receptorilor şi analizatorilor corporali,mesajele devin tot mai spiritualizate,cu cât capacitatea de percepere a lor este mai mare,mai largă,mai completă,mai dezvoltată.
În plan fizic grosier,capcane şi piedici sunt multe,pentru cei neavizaţi,căci,de exemplu,intenţiile „impure”,"rele",atrag prin rezonanţă gânduri şi entităţi spirituale de aceeaşi natură,încărcate,polarizate de aceeaşi natură energetică,vibraţională,ce-şi vor aduce cu bucurie contribuţia de rău la rău,ce-şi vor bate joc de tine,de slăbiciunile tale,profitând de lipsa ta de înţelegere,mărindu-ţi şi mai mult confuzia.
Dacă vei invoca cu aroganţă şi grosolănie Divinitatea,vei primi răspunsuri de la entităţi chemate de această emisie pe frecvenţa vibratorie a aroganţei şi grosolăniei,ce se situează în acest plan,ce simt prin rezonanţă tot ce mişcă în planul lor,vibraţiile pe frecvenţele la starea la care sunt racordate ele.
Ele se vor bucura să-ţi răspundă,să-şi bată joc de credulitatea ta,de prostia ta,de inocenţa ta,de aroganţa ta,iar tu,în inconştienţa ta,vei putea da vina pe Divin,pentru efectele cauzate de tine însuţi...
Divinitatea este de o "puritate absolută",de aceea,doar gândurile şi intenţiile la fel de "pure" pot pătrunde,pot penetra toate câmpurile energetice ce o înconjoară,toate zonele de protecţie,şi pot determina o rezonanţă,un ecou,...
Conectarea omului la Divinitate se poate face prin dezvoltarea morală a sentimentului iubirii,prin rugăciunea din inimă,prin dorinţa creatoare de a face bine altruist,de a ajuta,prin intenţia de a cunoaşte şi înţelege esenţele lucrurilor, de a participa în mod activ la experienţa vieţii,...
Dacă îţi vei astupa nasul şi gura cu palmele şi nu vei respira decât atunci când vei simţi cu adevărat că nu mai rezişti fără aer,vei realiza,prin comparaţie,cum se poate ajunge la cunoaşterea Divinităţii : când vei simţi o astfel de nevoie, de dorinţă arzătoare de a O cunoaşte,Ea ţi se va revela în forme pe care le poţi percepe, conştientiza.
În general,omul se gândeşte la Divinitate doar când doreşte ceva considerat a fi important pentru el,sau când vrea să scape de ceva perceput ca deosebit de periculos.
De aceea,lecţiile vieţii te aduc în astfel de situaţii,te pun în astfel de condiţii,în care tu vei simţi dorinţa instinctivă de a contacta puterea Divină.
Când omul simte că nu are puterea de a influenţa mersul evenimentelor,dar îşi doreşte acest lucru,atunci,automat,apelează la instanţe pe care le consideră superioare lui,ce deţin puterea pe care el nu o are,pentru a dobândi ajutor.
Orice fel de "apelare" de acest gen,este o "invocare", este un act "magic".
" Puterea magică" constă în capacitatea de a influenţa câmpurile energetice vibraţionale.
Când înţelegi cum poţi să influenţezi,să schimbi,să transformi,automat deţii,potenţial,puterea de a o face.
Omul apelează,instinctiv,la natura Divină,în cazuri extreme.
Ambele cazuri,în care doreşti să obţii ceva sau să scapi de altceva,se referă la necesitatea unei schimbări,a unei transformări de stare,în care starea actuală se doreşte a fi înlocuită cu starea dorită.
Esenţa procesului este aceeaşi,indiferent că vrei să dobândeşti sau să scapi de ceva,şi constă în transformare,căci... nimic nu se câştigă,nimic nu se pierde,totul se...
Trebuie să conştientizezi faptul că tu,întotdeauna,ai ceea ce-ţi este necesar ca să obţii necesarul tău,şi trebuie doar să înţelegi modul în care se transformă lucrurile,să ai voinţa de a opera transformarea dorită,necesară ţie.
Prin apelarea la Divin se urmăreşte,în general,acelaşi lucru,de către toţi, obţinerea a aceluiaşi ceva: o garanţie că lucrul dorit de tine se va întâmpla.
Dar cât de bine,de corect poate percepe omul binele şi răul?
Ceea ce-ţi doreşti,crezând că este bine pentru tine,te poate pune în pericol,îţi poate provoca efecte necunoscute de către tine.
Cine cunoaşte aceste lucruri mai bine decât tine?
Cei ce le văd,cei ce le percep,le simt,într-o formă sau alta,printr-o modalitate sau alta.
Există multe entităţi ce pot "face" asta,şi ele se "ocupă" cu astfel de percepţii,deţinând puterea de a te ajuta,de a-ţi face un bine,sau de a-ţi produce rău.
Ele reprezintă "legăturile","intermediarii","mesagerii",...în relaţia om - Divinitate.
În multe cazuri,oameni corecţi,virtuoşi,meritorii,...nu primesc ceea ce-şi doresc,în final însă ieşind mai bine,în câştig,din încercările prin care au trecut cu greu.
Ei au,însă,ceva de conştientizat din aceste încercări,din aceste lecţii ale vieţii pe Terra.

A fi nemulţumit şi a critica Divinitatea,în condiţiile în care tu afirmi că crezi cu adevărat în Ea,este un lucru ce denotă confuzia ta,faptul că nu înţelegi,că nu percepi în mod corect realitatea spirituală ce o susţine pe cea fizică.
El ştie mai bine decât tine să aleagă căile spre binele şi prosperitatea ta.
Binele nu stă în plăcere,şi nu este însoţit întotdeauna de plăcere !
Tu ai însă datoria de a învăţa ceva din aceste evenimente „întâmplătoare”.
Dumnezeu nu permite ca totul să fie relevat omului,în întregime,de aceea i-a impus limitări prin legarea de materie,prin corpul fizic.
A stabilit o condiţie umană,şi doar cei ce prin efort susţinut se vor ridica deasupra ei,deasupra materiei,vor avea acces la lumi superioare,cu stări de conştiinţă superioare !
El poate însă releva unui om ceea ce ştiinţa nu-l poate învăţa,dacă consideră util.
Când spiritul omului se va ridica deasupra materiei,eliberându-se de condiţionări,şi când prin evoluţia sa spirituală se va apropia de perfecţiune, atunci va vedea şi va înţelege Divinitatea.
Omul întrevede prin gândire.
Omul cel mai inteligent este,totuşi, limitat: de limbaj în idei; de senzaţiile şi simţurile corpului în perceperea realităţii.
Voinţa Lui este exprimată prin relaţiile cauză-efect.
El nu împărtăşeşte preferinţele tale,sau ale altcuiva,ascultând povestea tuturor,cu urechea plecată spre inima fiecăruia.
El nu se "îndepărtează" de cei ce greşesc,căci oamenii sunt supuşi greşelii prin condiţionări,El nu pedepseşte,căci fiecare va suporta consecinţele greşelilor sale,...El a creat jocul,regulile jocului,iar jocul se desfăşoară înainte.
El răspunde,însă la solicitări,la rugăciunea spusă din inimă,din suflet.
Despre felul în care are loc reacţia de răspuns,se pot scrie cărţi întregi, ideea de bază fiind cea conform căreia totul se bazează pe rezonanţă.
A putea provoca o reacţie,pozitivă,necesită o anumită atitudine,pozitivă, gânduri pozitive,motivaţii pozitive,intenţii pozitive,...
O atitudine negativă,gândurile negative,atrag...entităţi negative, bucuroase să ajute...la înfăptuirea...răului,a negativităţii pe care o ai în gândirea ta !
Tot universul te ajută,reacţionând instantaneu la dorinţele şi necesităţile tale,dar când dorinţele tale sunt confuze,neclare,îndreptate inconştient împotriva ta,sau evident "rele", "negative",...ce crezi că vei putea obţine "pozitiv",pentru... tine ?
Ce urmăreşte El ? Să înveţi ceva din experienţa vieţii ce ţi-a fost dată,
să evoluezi,să înveţi din greşelile tale !
Aceasta este "judecata de apoi",în care sufletul tău va fi "cântărit",şi tu vei revedea experienţa vieţii tale ca o retrospectivă,privită dinafară,şi vei realiza ce ai făcut bine şi ce ai făcut rău,unde ai căzut şi unde te-ai ridicat,care lecţii le-ai învăţat şi care nu,ce teste ai absolvit şi ce teste ai căzut,cum se înclină balanţa deciziilor pozitive şi negative,...
El iubeşte totul,căci totul este creat de el,prin...iubire.
Iubirea este liantul ce menţine coeziunea lumii,iubirea însemnând uniune, comuniune,coeziune,integritate,...
Toţi oamenii beneficiază de iubirea Lui,altfel nu ar putea...exista !
Nu există nimeni care să nu merite iubire,pentru El,iar experienţele vieţii, plăcute sau neplăcute,nu reflectă o cantitate mai mică sau mai mare de iubire din partea Sa !
Iubirea nu absolvă de suferinţă,suferinţa fiind atât o punere la încercare,o testare,cât şi o modalitate pe care omul o are pentru a înţelege unde este localizată greşeala,eroarea,pentru a se putea corecta,pentru a putea evolua. Dacă boala nu ar fi însoţită de suferinţă, omul nu ar şti şi nu ar înţelege în ce constă pericolul distrugerii sale, iar unii nu s-ar mobiliza,chiar conştientizând, suferinţa reuşind să-i mobilizeze.
Mulţi bolnavi nu s-ar trata dacă nu i-ar durea nimic, dacă boala nu le-ar produce nici o suferinţă, şi ar putea muri fără să cunoască cauza morţii lor. Suferinţa este o avertizare, şi totodată o supapă de descărcare a unor energii destructive ! Cel ce suferă, ia parte la un proces destructiv, cu sau fără voia sa, de care trebuie să se delimiteze, îndepărteze, să-l combată, anihileze,...
Este rău cu rău, dar mai rău este fără...rău...aici,în această lume...