Relaţionarea faţă de autoritate, ca reflexie a relaţionării faţă de Autoritatea Supremă

Fiecare om se relaţionează în permanenţă la ceilalţi oameni, în relaţii pe orizontală şi verticală, această spaţialitate fiind conferită de statusurile şi rolurile sociale ale fiecărui membru al societăţii. În general oamenii nu se percep a fi cu toţii egali între ei, deoarece percepţia lor se bazează pe rezultatele analizelor comparative, pe care le efectuează în permanenţă, privind poziţiile lor relative.
Relaţiile pe orizontală sunt relaţii bazate pe sentimentul egalităţii, iar cele pe verticală se conformează diferitelor scale de autoritate recunoscute în mod general de majoritatea membrilor societăţii, şi a diferitelor grupuri şi comunităţi. Ele suferă, bineînţeles, şi anumite influenţe transculturale, de la un popor la altul, de la o zonă geografică la alta. Influenţele se fac simţite în spaţiu, dar şi în timp, pe măsura evoluţiei civilizaţiei, şi răspândirea fenomenului globalizării.
În plan bidimensional, fiecare om se relaţionează la alţi oameni "de pe picior de egalitate". Aceste relaţii au la bază criteriul asemănării. Cei ce se percep a fi asemănători din anumite privinţe, consideră că se situează la acelaşi nivel, privind acele aspecte asemănătoare, considerate a fi un fel de "proprietăţi /lucruri în comun". Ceea ce au în comun le conferă sentimentul unei identităţi comune, a prezenţei unei anumite unităţi. Oamenii, aşadar, se simt uniţi şi solidari, cu cei asemenea lor, cu care au ceva în comun. Prietenia se bazează pe asemănări, in esenta pe modul de gandire si comportament, ceea ce confera si asemănarea intereselor, interese pe care diferiţi oameni le au în comun.
În planul vertical, care conferă tridimensionalitatea relaţiilor, fiecare persoană are tendinţa de a situa pe ceilalţi, comparativ cu el, pe planuri superioare şi inferioare celui propriu, judecând prin prisma deosebirilor, care îi separă, structurându-i în mod diferit, în cadrul unor multiple ierarhii, percepute ca scale de valori. Deci, deosebirile interindividuale sânt evaluate comparativ cu anumite norme şi standarde sociale,cuantificate, şi valorizate ca fiind pozitive / negative, calităţi / defecte. Această structurare spaţială a tuturor oamenilor, relativă la norme şi standarde sociale şi poziţia spaţială individuală, are drept scop principal definirea identităţii de sine însuşi a fiecărui om, si raportarea sa cat mai exacta la ceilalti oameni, resimţite ca necesitati de ordin primar.
Concentrarea atenţiei asupra diferenţelor (deosebirilor) interindividuale, conduce, aşadar, la naşterea sentimentului de a fi unic, separat şi individualizat de ceilalţi oameni, iar concentrarea asupra asemănărilor, conduce spre naşterea şi dezvoltarea sentimentului unităţii şi solidarităţii tuturor fiinţelor umane ! Fiecare om pendulează, în mod continuu, între aceste extreme, în încercarea de a înţelege în mod raţional lumea şi viaţa...

Când un om îşi pierde încrederea în autoritate, se simte pierdut şi dezorientat.
Când un om îşi pierde autoritatea asupra celor din jur, se simte slab şi neajutorat.
Când un om suportă o îngrădire a libertăţii, din partea unei autorităţi, se simte victimizat.
Când un om dobândeşte autoritate asupra altora, începe să creadă că ei depind în mod real şi exclusiv de el, şi că el are putere asupra vieţii lor.
Când un om îşi doreşte să capete autoritate asupra altor oameni, noţiunea de egalitate îşi pierde sensul şi importanţa, pentru el.
Orice om care are probleme de adaptare socială, relaţionându-se nefiresc (dezechibrat, nearmonios) la ceilalţi, are anumite probleme privind percepţia rolului şi scopului autorităţii, şi a egalităţii dintre oameni !
Modul în care oamenii percep şi se relaţionează la Autoritatea Supremă, influenţează în mod clar şi evident toate relaţiile lor sociale. Credinţa religioasă se bazează pe relaţia personală cu Autoritatea Supremă. Cine nu are o astfel de relaţie personală, nu are o credinţă religioasă...
Orice tulburare existentă în relaţionarea faţă de Divinitate, se reflectă în relaţiile interumane ! Războiul, pacea, crizele sociale, prosperitatea, bunăstarea, nivelul de civilizaţie, nivelul intelectual şi moral, starea de sănătate... reflectă în mod fidel relaţia omului şi comunităţii cu Divinitatea, în orice dimensiune spaţio-temporală. Autoritatea nu pedepseşte şi nu recompensează pe nimeni, în mod personal, subiectiv, direct. Omul se autopedepseşte şi se autorecompensează, ca urmare a alegerilor şi deciziilor personale, conform legilor determinismului cauzal stabilite de Autoritate, privind funcţionarea acestei lumi.
Adevăratul echilibru şi adevărata armonie, a unui individ, cuplu, familii, comunităţi, se (re)stabileşte prin (re)crearea unei atitudini pozitive şi echilibrate faţă de Autoritatea Supremă ! Iar la baza acestei atitudini trebuie să stea următoarele idei :
1. Autoritea Supremă este Omniprezentă, adică se află şi în interiorul, şi în afara ta, în toţi oamenii şi tot ce există,
2. este Omnipotentă, puterea ei existând, şi în tine, şi în afara ta
3. este Omniscientă, Cunoaşterea existând, şi în tine, şi în afara ta...