UNIVERSUL SPIRITUAL


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

UNIVERSUL SPIRITUAL
UNIVERSUL SPIRITUAL
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» FRICA, TEAMA, PANICA, GROAZA
Influenta Morala a Mediumului EmptySam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin

» Materiale audio-video personale
Influenta Morala a Mediumului EmptySam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin

» casa veche
Influenta Morala a Mediumului EmptyLun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin

» an overview on laughter yoga
Influenta Morala a Mediumului EmptyLun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna

» BLOGUL MEU
Influenta Morala a Mediumului EmptyJoi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin

» Noua Medicină Germană (Germanică)
Influenta Morala a Mediumului EmptyJoi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin

» Ho'oponopopo
Influenta Morala a Mediumului EmptyMier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin

» Huna
Influenta Morala a Mediumului EmptyMier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin

» Magnetoterapia
Influenta Morala a Mediumului EmptySam Iul 20, 2013 7:13 pm Scris de Admin

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Parteneri
forum gratuit


Influenta Morala a Mediumului

In jos

Influenta Morala a Mediumului Empty Influenta Morala a Mediumului

Mesaj  Admin Joi Sept 02, 2010 10:58 pm

Dezvoltarea mediumităţii nu este motivată de dezvoltarea morală a mediumului,
capacitatea propriu-zisă ţinand de organism, fiind independentă de morală.
În ceea ce priveşte utilizarea, care poate fi bună sau rea, aceasta depinde de calităţile mediumului.
Toate capacităţile, precum mediumitatea, sunt favoruri pentru care ar trebui să-i mulţumim Domnului, deoarece există oameni care nu le au. Te-ai putea întreba şi de ce Dumnezeu acordă o vedere bună răufăcătorilor, îndemânare potlogarilor, elocinţă celor care o folosesc ca să spună lucruri rele. La fel este şi cu mediumitatea; oamenii nedemni sunt înzestraţi cu ea, pentru că au nevoie în mai mare măsură decât alţii ca să se amelioreze. Dumnezeu nu refuză mijloacele de mântuire celor vinovaţi, ba chiar le înmulţeste în calea lor, le pune în mână, şi e de datoria lor să profite de ele.
Mediumii care nu folosesc cum trebuie capacitatea lor, vor fi de două ori pedepsiţi, deoarece au la dispoziţie un mijloc în plus să se lumineze şi nu profită de el. Cel care vede clar şi se împiedică este mai condamnabil decât orbul care cade în şanţ.
Există mediumi care primesc spontan, şi aproape constant, comunicări despre acelaşi subiect, despre aceleaşi probleme morale, de exemplu, despre anumite defecte. Lucrul acesta are un scop,şi acest scop este luminarea lor în privinţa unui subiect deseori repetat, sau corectarea unor defecte. De aceea unuia i se va vorbi fără încetare despre orgoliu, altuia, despre caritate; doar saţietatea poate să le deschidă, în sfârşit, ochii. Nu există medium care, utilizându-şi cum nu trebuie capacitatea - din ambiţie sau interes - sau compromiţând-o printr-un defect esenţial (orgoliu, egoism, frivolitate etc), să nu primească din când în când câteva avertismente din partea spiritelor. Partea proastă este că, de cele mai multe ori, nu iau în seamă acest lucru pentru ei.
În lecţiile dictate mediumului, deseori, aceste sfaturi nu sunt dictate pentru el, ci pentru ceilalţi, cărora nu pot fi adresate decât prin intermediul acestui medium, dar trebuie să tina si el cont de ele, dacă nu e orbit de vanitate.
Să nu credeţi că această capacitate a fost dată doar pentru corectarea a una-două persoane, scopul este mai mare: este vorba de intreaga omenire. Un medium este un instrument prea puţin important ca individ; de aceea, atunci când dă instrucţiuni de care trebuie să profite toţi, spiritele se folosesc de cei care au facilităţile necesare. Dar fii sigur că va veni un timp când bunii mediumi vor fi ceva obişnuit, pentru ca spiritele bune să nu mai aibă nevoie să se folosească de instrumente rele.
Calităţile morale ale mediumului îndepărtează spiritele imperfecte, dar un medium înzestrat cu bune calităţi poate transmite răspunsuri false sau grosolane,caci calitatile sale pot fi aparente,si, de altfel, fără a fi vicios, poate să fie uşuratic. Uneori are nevoie de o lecţie, ca să fie vigilent.
Spiritele superioare incearca sa influenteze mediumii in bine, dar când un medium se lasă antrenat pe o calea rea, il lasă s-o facă. De aceea se folosesc atunci de el cu dezgust, pentru că adevărul nu poate fi interpretat prin minciună.
Un medium imperfect poate uneori să obţină lucruri bune, pentru că, dacă are o capacitate bună, spiritele bune se pot folosi de ea în lipsa altuia în împrejurări deosebite; dar este întotdeauna doar ceva momentan, deoarece, imediat ce găsesc unul mult mai pe placul lor, îl preferă pe acesta.
Nu exista medium perfect, caci pe pământ nu există perfecţiune, altfel nu am fi aici. Si mediumii buni sunt rari. Mediumul perfect ar fi cel pe care spiritele rele nu ar îndrăzni niciodată să încerce să-l înşele; cel mai bun ar fi acela care, simpatizând doar cu spirite bune, a fost înşelat cel mai rar.
Spiritele bune permit uneori acest lucru cu cei mai buni mediumi, ca să le pună la încercare judecata, şi ca să-i înveţe să discearnă între adevăr şi minciună. Şi apoi, indiferent cât de bun ar fi mediumul, nu este niciodată atât de bun încât să nu i se descopere ceva slab; asta ar trebui să-i servească drept lecţie. Comunicările false pe care le primeşte din când în când sunt avertismente ca să nu se creadă infailibil şi să nu se grozăvească cu asta; pentru că mediumul care obţine lucrurile cele mai remarcabile nu trebuie să se împăuneze mai mult decât cântăreţul la flaşnetă, care face să se audă melodii frumoase învârtind manivela instrumentului său.
Condiţiile necesare pentru ca mesajele spiritelor superioare să ajungă la oameni lipsite de orice alterare, constau in faptul ca oamenii sa vrea binele, sa alunge egoismul şi orgoliul. Lumina ajunge întotdeauna la cel care vrea s-o primească. Cine vrea să se lumineze trebuie să fugă de întuneric, iar întunericul este impuritatea inimii.
Spiritele pe care le priviţi ca personificarea binelui nu răspund cu dragă inimă la chemarea celor a căror inimă este murdărită de orgoliu, cupiditate şi lipsă de caritate.
Cei care vor să se lumineze să se lepede de orice vanitate omenească şi raţiunea lor să devină umilă în faţa puterii infinite a Creatorului; aceasta ar fi cea mai bună dovadă a sincerităţii lor, iar această condiţie o poate îndeplini oricine.

Dacă mediumul, din punct de vedere al execuţiei, nu este decât un instrument, el exercită însă din punct de vedere moral o infuenţă foarte mare. Deoarece, pentru a comunica, spiritul străin se identifică cu spiritul mediumului, iar această identificare nu poate avea loc decât atâta timp cât între ele există o stare de simpatie şi, dacă putem spune aşa, o afinitate. Sufletul exercită asupra spiritului străin un fel de atracţie sau de respingere, în funcţie de gradul lor de similitudine sau de nepotrivire; or, cei buni au afinităţi pentru cei buni, iar cei răi, pentru cei răi. În consecinţă, calităţile morale ale mediumului au o influenţă esenţială asupra naturii spiritelor care comunică prin intermediul lui. Dacă e pervers, spiritele inferioare se vor grupa în jurul lui şi sunt întotdeauna gata să ia locul spiritelor bune care au fost chemate. Calităţile care atrag de preferinţă spiritele bune sunt: bunătatea, bunăvoinţa, simplitatea sufletească, iubirea faţă de aproapele tău, detaşarea de lucrurile materiale. Defectele care le îndepărtează sunt: orgoliul, egoismul, invidia, gelozia, ura, cupiditatea, senzualitatea şi toate pasiunile prin care omul se ataşează de materie.
Toate imperfecţiunile morale sunt tot atâtea porţi deschise pentru spiritele rele; dar cea pe care o exploatează cu mai multă abilitate este orgoliul, pentru că e cea pe care ne place cel mai puţin s-o recunoaştem. Orgoliul a dus la decăderea multor mediumi înzestraţi cu cele mai frumoase capacităţi şi care, altfel, ar fi putut să devină mediumi remarcabili şi foarte utili. Dar, devenind prada spiritelor mincinoase, capacităţile lor mai întâi s-au pervertit, apoi s-au anihilat, ajungând să sufere cele mai mari decepţii.
Orgoliul se manifestă la mediumi prin semne neechivoce, fiind unul dintre defectele care trebuie să măsoare în cel mai înalt grad neîncrederea asupra veracităţii comunicărilor lor. Mai întâi, este vorba de o încredere oarbă în superioritatea acestor comunicări şi în infailibilitatea spiritului care le transmite; de aici, un anumit dispreţ pentru tot ce nu vine de la ei, deoarece cred că au privilegiul adevărului. Prestigiul numelor mari cu care se împopoţonează spiritele, care ar trebui să le protejeze, le ia minţile, şi pentru că orgoliul lor ar suferi dacă ar mărturisi că s-au lăsat înşelaţi, resping orice fel de sfat; ba chiar le evită, îndepărtându-se de prieteni şi de oricine le-ar putea deschise ochii. Au amabilitatea de a-i asculta, dar nu ţin deloc cont de părerea lor, pentru că a te îndoi de superioritatea spiritului lor înseamnă aproape o profanare. Se simt jigniţi de cea mai mică contradicţie, de o simplă observaţie critică şi ajung uneori chiar să urască persoanele care le-au făcut un serviciu. Profitând de izolarea provocată de spiritele care nu vor să fie contrazise, acestea le întreţin fără greutate iluziile, făcându-i să ia cele mai grosolane absurdităţi drept lucruri sublime. Astfel, iată caracterele mediumilor orgolioşi: încredere absolută în superioritatea a ceea ce obţin, dispreţ faţă de ceea ce nu vine de la ei, importanţa nesăbuită acordată marilor nume, respingerea sfaturilor, desconsiderarea criticii, îndepărtarea de cei care pot să-şi dea o părere dezinteresată, credinţa în abilitatea lor în pofida lipsei de experienţă.
Orgoliul mediumului este deseori incitat de anturaj. Dacă are capacităţi cât de cât transcendente, este căutat şi recomandat; se crede indispensabil şi curând se arată încrezut şi dispreţuitor când îşi oferă concursul.
Prin comparaţie, să vedem cum arată un medium cu adevărat bun, cel în care poţi avea încredere. E vorba, mai întâi, de o facilitate de execuţie destul de mare pentru a permite spiritelor să comunice liber şi fără să fie împiedicate de nici o dificultate materială. După aceea, importanţa cea mai mare o are luarea în considerare a naturii spiritelor care îl asistă de obicei, şi, pentru asta, nu trebuie să ţinem cont de nume, ci de limbaj. Nu trebuie niciodată să uităm că starea de simpatie pe care o va genera în rândul spiritelor bune se va realiza în virtutea a ceea ce va face pentru îndepărtarea celor rele. Convins că această capacitate i-a fost acordată pentru a face bine, nu încearcă deloc să iasă în evidenţă, nu consideră că are nici un merit. Acceptă comunicările bune ca o favoare de care trebuie să se străduiască să fie demn prin bunătate, bunăvoinţă şi modestie. Primul se laudă cu legăturile pe care le are cu spiritele superioare; al doilea le consideră cu umilinţă, deoarece se crede întotdeauna mai prejos de această favoare.
Disertaţia unui spirit despre influenţa morală
„După cum am mai spus: mediumii, ca mediumi, au doar o influenţă secundară în comunicările spiritelor; sarcina lor este aceea a unei maşini electrice, care transmite mesajele telegrafice dintr-un punct îndepărtat în alt punct îndepărtat de pe glob. Astfel, când vrem să dictăm o comunicare, acţionăm asupra mediumului ca omul de la telegraf asupra aparatului său; adică după cum tac-tac-ul telegrafului conturează la mii de kilometri, pe o bandă de hârtie, semnele care reproduc telegrama, tot aşa comunicăm şi noi la distanţele incomensurabile care despart lumea vizibilă de cea invizibilă, lumea nematerială de lumea încarnată, ceea ce vrem să vă spunem cu ajutorul aparatului medianimic. Dar, tot aşa cum influenţele atmosferice acţionează şi tulbură deseori transmisiile telegrafului electric, influenţa morală a mediumului acţionează şi tulbură uneori transmisia mesajelor noastre din Lumea de Dincolo, deoarece suntem obligaţi să le facem să treacă printr-un mediu care le este contrar. Totuşi, de cele mai multe ori, această influenţă este anulată de energia şi de voinţa noastră şi nu se manifestă nici un act perturbator. Dictări cu un mare impact filozofic, comunicări de o moralitate perfectă sunt transmise câteodată prin mediumi nepotriviţi cu învăţăturile superioare; în timp ce, pe de altă parte, comunicări puţin utile sunt transmise uneori prin mediumi ruşinaţi de a le fi servit drept instrument.
În general, putem spune că spiritele similare cheamă spirite similare şi că arareori spiritele grupurilor elevate comunică prin aparate prost conducătoare, atunci când au la îndemână bune aparate medianimice, adică mediumi buni.
Mediumii uşuratici şi puţin serioşi cheamă, aşadar, spirite de aceeaşi natură. De aceea, comunicările lor poartă amprenta banalităţii, frivolităţii, a ideilor fără şir şi deseori foarte hetero-doxe din punct de vedere spiritist. Desigur, pot să spună şi spun uneori lucruri bune; dar mai ales în acest caz e nevoie de un examen sever şi scrupulos; pentru că, în locul acestor lucruri bune, unele spirite ipocrite insinuează cu abilitate şi perfidie calculată fapte scornite, aserţiuni mincinoase, ca să înşele buna-credinţă a auditorilor. Atunci trebuie să îndepărtăm fără milă orice cuvânt, orice frază echivocă şi să păstrăm din dictare doar ceea ce este acceptat de logică sau ceea ce este deja cunoscut. Comunicările de această natură nu trebuie să fie considerate un pericol decât pentru spiritiştii izolaţi, grupurile recente sau puţin luminate; pentru că, în cazul reuniunilor unde adepţii sunt mai avansaţi şi au dobândit experienţă, fudulul degeaba se grozăveşte, pentru că este dat afară fără milă.
Nu voi vorbi despre mediumii care se complac să solicite şi să asculte cumunicări triviale; să-i lăsăm să se simtă bine în societatea spiritelor cinice. De altfel, comunicările de acest ordin caută de la sine singurătatea şi izolarea; în orice caz, ele n-ar putea decât să stârnească dispreţul şi dezgustul în rândul membrilor grupurilor filozofice şi serioase. Dar influenţa morală a mediumului se face cu adevărat simţită când acesta substituie cu ideile personale pe cele pe care spiritele se străduiesc să i le sugereze; precum şi atunci când ia din imaginaţia proprie teorii fantastice, despre care crede, cu bună-credinţă, că rezultă dintr-o comunicare intuitivă. Atunci e aproape sigur că rezultatul provine de la spiritul personal al mediumului; ba chiar se întâmplă un fapt curios: mâna mediumului se mişcă uneori aproape mecanic, impulsionată de un spirit secundar şi ironic. De această piatră de încercare se sparg imaginaţiile înfierbântate; pentru că, purtate de înflăcărarea propriilor idei, de strălucirea falsă a cunoştinţelor lor literare, mediumii ignoră modesta dictare a unui spirit înţelept şi, abandonând adevărata cunoaştere pentru o umbră, îi substituie o parafraza bombastică. De această stâncă submarină se izbesc şi eşuează personalităţile ambiţioase care, din lipsa comunicărilor refuzate de spiritele bune, îşi prezintă propriile opere ca fiind opera acestor spirite. Iată de ce, şefii de grupuri spiritiste trebuie să fie înzestraţi cu un tact deosebit şi cu o rară sagacitate ca să poată deosebi comunicările autentice de cele care nu sunt şi să nu-i ofenseze pe cei care se iluzionează singuri.
În caz de îndoială, abţine-te, spune un vechi proverb; nu accepta, aşadar, decât ceea ce e pentru tine de o evidenţă sigură. Imediat ce apare o opinie nouă, dacă ţi se pare cât de cât îndoielnică, trece-o prin sita raţiunii şi a logicii; ceea ce raţiunea şi bunul-simţ dezaprobă, respinge cu mult curaj; e mai bine să respingi zece adevăruri decât să admiţi o singură minciună, o singură teorie falsă. Pe baza acestei teorii poţi să construieşti un întreg sistem care s-ar prăbuşi la prima adiere a adevărului, ca un monument clădit pe nisipuri mişcătoare, în timp ce, dacă respingi astăzi unele adevăruri pentru că nu-ţi sunt demonstrate logic şi clar, curând, un fapt brusc sau o demonstraţie perfectă îţi va confirma autenticitatea.
Totuşi, nu uitaţi că lui Dumnezeu şi spiritelor bune nu le este cu putinţă nedreptatea şi nelegiuirea!
Spiritismul este destul de răspândit acum în rândul oamenilor şi i-a moralizat îndeajuns pe adepţii sinceri ai sfintei sale doctrine pentru ca spiritele să nu mai fie nevoite să folosească instrumente rele, mediumi imperfecţi. Aşadar, dacă acum un medium, indiferent care, dă ocazia la suspiciune - prin conduită sau moravuri, prin orgoliu, prin lipsa de iubire şi de caritate -, respingeţi comunicările lui, pentru că în iarbă stă ascuns un şarpe! Aceasta este concluzia mea despre influenţa morală a mediumilor."ERAST


Admin
Admin
Admin
Admin

Sex : masculin Mesaje : 1362
Puncte : 2934
Reputatie : 40
Data de inscriere : 21/05/2010
Localizare : al noualea cer, la ultimul etaj
Stare de spirit Stare de spirit : nirvana

http://loveblog4all.blogspot.ro/

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum