Enuma Elish - Mesopotamia- Asiro-Babilonieni

Se poate afirma că religiile mesopotamiene au oferit una dintre cele mai frumoase mitologii, care s-a păstrat în istorie.
În mitul Enuma Elish („atunci când cerul sus nu era numit…”) este prezentă tema creaţiei, într-un poem care se citea de Anul Nou, deoarece fiecare început de an era considerată ca o recreare a lumii.
La început, conform mitului, nu exista nimic, ci doar un haos primordial, idee ce se apropie de textul biblic. Din acest haos apar principiile cosmice: Apus, apele dulci dătătoare de viaţă, şi Tiamat, marea cea sărată, elementul feminin. Ideea apariţiei existenţei din principiul acvatic ne duce cu gândul la „apele primordiale” peste care Duhul lui Dumnezeu se purta (Fac 1,2). Din acest cuplu au apărut apoi zeităţile. Apsu văzând că puterea zeilor este în creştere şi tulbură liniştea primordială s-a hotărât să distrugă creaţia. Dar zeul Ea îl ucide şi în sânul său, al apelor dulci, îşi stabileşte reşedinţa.
Monstrul Tiamat doreşte să se răzbune, însă nimeni nu cutează să i se împotrivească. În cele din urmă zeul Marduk acceptă lupta însă cu condiţia de a fi, în caz de victorie, zeul suprem, care să aibă stăpânire peste destinele oamenilor.
Pentru a feri destinele oamenilor de Marduk, Tiamat leagă tăbliţele destinelor de gâtul monstrului Kingu. Marduk reuşeşte să îi înfrângă pe cei doi şi din această demonologie apare creaţia. Mai precis, din despicarea în două a lui Kingu apare cerul şi pământul; din ochii lui ţâşnesc cele două mari fluvii: Tigrul şi Eufratul; dintr-o şuviţă a cozii lui se făureşte funia care leagă cerul de pământ.
Antropogonia este legată şi ea de această jertfă: omul este creat din lut şi amestecat cu sângele lui Kingu, ceea ce demonstrează prezenţa elementului demonic din om. Din cauza acestor prezenţe demonice în om se poate vorbi despre un „pesimism antropologic”.

În concluzie trebuie reţinute câteva aspecte foarte importante pentru analiza comparativă a acestei religii:
-ideea de asociere trinitară a perechilor de zei. Astfel avem mai multe triade de zei, cum ar fi: Anu-Enlil-Ea, Sin-Şamaş-Ishtar, ceea ce poate constitui un argument al revelaţiei despre o treime divină revelată în faza paradisiacă.
-Cosmogonia pleacă de la acele ape primordiale care fac aluzie la apele primordiale biblice, impregnate de energia Duhului Sfânt.
-O altă realitate revelată, pe care o descoperim şi la asiro-babilonieni este tema potopului, care este una dintre cele mai vast întâlnite teme ale omenirii.
-Raiul este conceput ca o insulă a nemuririi, unde trăieşte Zisiudra sau Utnapiştim, omul sacru scăpat din păcatul distrus prin potop.
-Floarea nemuririi, căutată de Ghilgameş, face aluzie la fructele pomului vieţii, pe care Adam nu le-a consumat, preferând pomul morţii.
-Antropogonia, prin creaţia din lut a omului este o altă trimitere la creaţia din ţărână a primilor oameni. Din păcate alterarea a inversat valoarea somatică a omului, deoarece acesta este creat şi din sângele demonului Kingu.
-Tema şarpelui este similară cu cea biblică: în ambele sensuri şarpele fură nemurirea oamenilor.
-Preoţii „baru” sunt acei magi, care mai târziu îi găsim la peştera Betleemului, ca unii care prin cercetarea lor astrologică au descoperit mersul semnificativ al stelei celei neobişnuite.