Divinitatile la Asiro-Babilonieni

Religia asiro-babiloniană s-a grefat pe filonul religios oferit de sumero-akkadieni, păstrându-se astfel un număr foarte mare de zei. Cei mai importanţi dintre ei se pot împărţi pe triade. Această realitate ne duce cu gândul la căutarea nedeplină a unei dogme care va fi prezentată deplin în Noul Testament: Dumnezeu este Treime de Persoane. Iată câteva din triadele asiro-babiloniene:
1. Triada cosmică, care este formată din Anu care este personificarea zeilor. El uzurpă tronul tatălui său Alalu, dar este muşcat de fiul său Kumarbi, care îi suge puterea şi îl transformă într-un deus otiosus. Simbolul său este un coif cu două coarne, pus pe altar iar cifra sa este 60.
Enlil este zeul atmosferei, care i-a despărţit pe părinţii său, Anu (cerul) şi Enki (pământ), care erau uniţi într-un hieros gamos. El are calitatea de a-l fi creat pe om din argilă (lut), modelându-l cu mâinile sale. El ar fi descoperit oamenilor plugul şi cazmaua şi poartă pe piept „tăbliţele destinelor”, unde sunt împletite firele vieţilor oamenilor. Templul său principal este la Nippur iar numărul său sacru este 50.
Enki sau Ea este divinitatea apelor dulci, dătătoare de viaţă. Oraşul lui este Eridu, lângă Golful Persic. Enki ar fi salvat omenirea de la potop. Pe soţia sa o cheamă Damkina iar fiul lor este Marduk. Numărul lui sacru este 40.
2. Triada astrală este formată din divinităţi care simbolizează această parte a universului. Este vorba în primul rând despre zeul Sin, care corespunde ZEULUI SUMMERIAN Nanna. Sin este zeul lunii, o divinitate masculină, cu un rol deosebit în viaţa liturgică, care se orienta după fazele lunii. El avea întâietate faţă de zeul soare, deoarece la semiţi ziua începea de cu seară. Cu timpul, când societatea babiloniană a devenit preponderent agrară, Sin va face loc ca importanţă soarelui, adică zeului Şamaş.
Sin este reprezentat stând pe tron cu o barbă mare, în mâini cu insemnele regale (sceptrul şi toiagul) iar pe cap purtând o tiară cu patru perechi de coarne, sub care era secera lunii, „barca cea curată a lunii”. Numărul sacru al lui Sin era 30, iar simbolul lui este semiluna, „barca cea strălucitoare a cerului”.
Şamaş este fiul lui Sin, reprezentând soarele. În stela lui Hammurabi, Şamaş este sculptat dând codul de legi lui Hammurabi. Aşadar, Şamaş este zeul dreptăţii şi judecătorul oamenilor, la fel ca şi Osiris. Ca zeu al luminii, Şamaş este şi zeul ghicitorilor, al magilor din Babilon. Numărul sacru al lui Şamaş este 20 iar simbolul lui este discul solar, în care se află o stea cu patru colţuri iar în Asiria el era reprezentat de un disc solar cu aripi.
Ishtar este de fapt o transpunere a lui Inanna, zeiţa Venus sau luceafărul. Ea era fiica lui Sin şi deci sora lui Şamaş, cumulând în sine toate atributele zeiţei feminine, devenind astfel o divinitate de prim rang în panteonul babilonean. Numărul ei era 15 iar templul ei principal se afla în cetatea Uruk. Atribuţiile acestei zeiţe erau multiple şi amintim câteva dintre cele mai reprezentative.
- ea era zeiţa fecundităţii, a plăcerii senzuale. Preotesele sau ierodulele sale din templul de la Uruk practicau prostituţia sacră cu scopul de a face rodnică viaţa familiei sau a ţării.
- în al doilea rând Ishtar era şi zeiţa războiului, fiind stăpâna bătăliilor. În acest sens ea era reprezentată călărind un leu, purtând tolbe cu săgeţi iar la brâu o sabie.
- în fine, al treilea sens al acestei zeiţe este cel sapienţial, simbolizând înţelepciunea divină, cumulată în ea. Ishtar stăpânea regatele şi destinele oamenilor; ea înmâna regelui sceptrul puterii, fiind considerată protectoarea tronului.
Hadad sau Adad este zeul furtunii, care putea fi atât binevoitor cât şi malefic. Simbolul lui era fulgerul care era de asemenea şi arma răzbunării sale. Numărul lui era 6. El era reprezentat simbolic cu un ciocan în mână şi un snop de fulgere în cealaltă.
Ninurta este zeul războiului şi al vânătorii, după ce înainte el fusese un zeu al războiului.
Marduk este un zeu foarte popular şi foarte cinstit de babilonieni. În cetatea Babilonului el era văzut ca un zeu solar, însă odată cu creşterea prestigiului acestei cetăţi, el devine stăpânul zeilor. În mitul Enuma Elish, el îl va ucide pe monstrul Tiamat şi creează din cadavrul lui lumea. În fiecare zi de Anul Nou, un preot citea mitul Enuma Elish, poporul amintindu-şi de victoria lui Marduk asupra lui Tiamat, în templul închinat celui dintâi în oraşul E-Sagila.
Dummuzi sau Tammuz este un zeu vegetal, ocrotitor al agriculturii şi al turmelor. El este de asemenea şi soţul lui Ishtar. Când zeiţa coboară în infern pentru a prelua puterea zeiţei morţii, Ereshkigal, Tammuz nu numai că nu o plânge, ci petrece plin de veselie, ştiind că Ishtar a fost prinsă şi legată în infern. Revenită pe pământ şi găsindu-l în toiul petrecerilor, Ishtar îl pedepseşte, astfel încât el intră în lumea subpământeană, revenind pe pământ doar o jumătate de an. De aceea, toamna, după cules, femeile plângeau plecarea lui Tammuz în lumea demonică. O atare scenă o găsim în Vechiul Testament, înfierată pe profetul Iezechiel (Iez. 8, 14).
Ereshkigal (în summeriană, Kigallu) este zeiţa infernului, avându-l ca soţ pe Nergal, zeul morţilor. Mitul spune că zeii au făcut o masă, invitându-o şi pe Ereshkigal la ea, dar aceasta a refuzat. Mai mult, ea l-a trimis pe zeul ciumei (Namtar). Atunci, ca să o pedepsească, zeii l-au trimis pe Nergal, zeul războiului să o aducă legată, dar el s-a îndrăgostit de zeiţă şi a rămas şi el ca zeu al morţilor.
Între alte divinităţi mai putem aminti Tigru şi Eufrat, cele două ape foarte importante pentru babilonieni. De asemenea, existau o serie de spirite bune şi rele care populau lumea şi care puteau fi invocate spre ajutorul sau răzbunarea omului.