Divinitatile Romane

DIVINITIĂŢILE ROMANE
Există păreri care consideră ca religia romanilor ar fi avut o fază pre-deistă, mai precis, o perioadă în care nu ar fi existat divinităţile din religia clasică, divinitatea se numea generic Numina, care ar fi asemănătoare ideilor de Orenda, Wakan sau Mana. Ori această energie divină este permanent legată de zeităţile care o emană. Între divinităţile cele mai importante ale religiei romane am putea aminti următoarele:
Jupiter reprezintă cerul strălucitor, cu apelative de ordinul superlativelor, cum ar fi: „cel mai bun” (Optimus) sau „cel mai mare” (Maximus). El este zeul principal al panteonului roman. În cazul în care armata era învingătoare la întoarcere se aduceau jertfe somptuoase acestei divinităţi, în templul său de pe Capitoliu. De asemenea, el este pus în legătură cu elementele naturii, primind denumirea de Jupiter Pluvius, ca cel care aduce ploaia cea mănoasă; Jupiter tonans sai fulgurans care pedepseşte pe cei răi, fulgerându-i.
Junona este soţia lui Jupiter, care are totuşi virtuţi mai alese decât gelozia celebră a lui Hera, soţia lui Zeus. Probabil la început această divinitate era reprezentanta lumii în comparaţie cu soarele lui Jupiter. Junona era considerată protectoarea familiilor şi a femeilor. Luna iunie îi era închinată acestei divinităţi, deoarece era considerată luna cea mai propice pentru căsătorii. Ca regină a lui Jupiter, Junona era numot şi Juno Regina. Pasărea ei preferată era gâsca, care se putea plimba fără de probleme prin templul ei din Capitoliu. De aceea, la invazia vandalilor, gâştele dau de ştire şi cetatea a putut să fie apărată. Lui Junona îi era închinate calendele, adică primele zile ale lunilor.
Marte (Mars) era cel mai popular zeu al romanilor. La început era o divinitate vegetală, căreia îi era închinată luna martie, luna cea mai propice pentru însămânţările de primăvară. Ulterior el primeşte atribuţii războinice, devenind strămoşul romanilor. El este cel care o fecundează pe Rheea Silvia şi dă naştere celor doi gemeni: Romulus şi Remus, strămoşul romanilor. Înainte de a pleca la luptă, soldaţii romani strigau „Mars, vigila!”
Quirinius este într-o primă fază o divinitate războinică, ulterior acest atribut este schimbat cu cel al lui Marte. Astfel Quirinius devine zeul prosperităţii şi al belşugului. Lui îi erau oferite serbările Quirinalia, pe 12 februarie.
Janus este cel mai vechi zeu al italicilor, care se referă la începerea şi sfârşitul fiecărui an. El era reprezentat cu două feţe, una îndreptată spre înainte, simbolizând forţa de a merge mai departe. Cea de a doua este cea îndreptată spre înapoi, ca o analiză a trecutului. Luna consacrată lui era luna ianuarie, al cărui nume este preluat de Janus. Simbolismul acestui zeu este analiza trecutului şi planul viitorului fiecărui dintre oameni.
Vesta este zeiţa căminului casnic. Fiică a lui Saturnus ea este identificată cu Hestia a grecilor. De remarcat este faptul că în fiecare sat sau cetate exista un focus publicus care trebuia să ardă permanent, considerat a fi cel mai sacru loc al oraşului şi simbolul purităţii şi al luminii. Stingerea lui din neglijenţă era considerat prevestirea unei mari calamităţi asupra cetăţii. De aceea acest focus publicus, închinat zeiţei Vesta era îngrijit de vestale, fecioare, care trebuiau să alimenteze acest foc din lemnele cele mai bune. Pe vremea regelui Numai Pompiliu focul Vestei se aprindea cu ajutorul unei oglinzi metalice concave, considerat a fi focul venit direct din cer, de la zeiţă. Aceste fecioare erau foarte cinstite de către cetăţenii locului, însă dacă una dintre ele îşi pierdea fecioria, ea era îngropată de vie, deoarece impuritatea ei „spurca” focul sacru şi atrăgea asupra oraşului o serie de necazuri. Dacă cumva din neglijenţa ei se stingea focul public ea era biciuită în public, deoarece putea să atragă asupra oraşului supărarea zeiţei.
Minerva este copia zeiţei Atena, fiind protectoarea meşteşugurilor şi a poeziei. Ea este născută din Jupiter, fără contribuţia lui Junona, aşa cum Athena este născută din Zeus, fără aportul lui Hera. În arta sculpturală ea era reprezentată cu coif, scut şi lance, prezentându-o şi ca pe o divinitate inexpugnabilă, adeptă a războiului. În data de 19 martie se sărbătorea ziua ei, Quinquatrus, la care participau toţi meşteşugarii şi comercianţii cetăţii. Tot acum se organizau lupte de gladiatori, care apoi au devenit un deliciu al romanilor.
Venus rămâne şi pentru romani, zeiţa frumuseţii, ca şi Afrodita la greci. De cultul ei ţine şi ideea de fertilitate a femeilor sau de rodnicie a pământului, de aceea era considerată patroana grădinilor şi a fertilităţii în general. Dintre plantele sale preferate se număra în primul rând mirtul iar ca animale, lebăda.
Diana este protectoarea maternităţii şi simbolul renaşterii anuale a vegetaţiei. Ca zeiţă a lunii ea se mai numea şi Diana Candelifera (cea care poartă torţa) sau Diana Lucina. O întâlnim chiar şi în Dacia Traiană, cu numele de Diana Mellifica, cea care protejează mierea albinelor, preocupare foarte des întâlnită la daci.
Fortuna este considerată zeiţa norocului şi a abundenţei. Ea era redată cu ochii acoperiţi de o năframă, simbolizând destinul orb. Ea ţinea într-o mână cornul abundenţei iar în cealaltă destinele universului. Găsim această divinitate şi în Dacia cu numele de Fortuna Daciarum, având numeroase temple şi statui, cel mai renumit fiind cel de la Sarmizegetusa.
Neptun este similarul zeului Poseidon al grecilor, fiind protectorul cailor şi al mărilor.
Vulcan era zeul focului şi făuritorul armelor, avându-şi atelierele sub muntele Etna.
Saturnus era zeiatea semănăturilor şi protectorul săracilor.
Faunus sau Lupercus era protectorul turmelor împotriva lupilor. Cultul lui se presta în grote sau peşteri, cea mai renumită fiind cea de pe Capitoliu.
Bacchus era sinonimul lui Dionyssos, considerat zeul beţiei extatice.
Dintre divinităţile casnice tutelare putem aminti patru grupe de spirite şi anume:
1- Penaţii care supravegheau prosperitatea fiecărei case;
2- Geniile care protejau pe fiecare om, fiind considerate un fel de îngeri păzitori. Fiecare bărbat avea un genius, în vreme ce femeile erau apărate de către o juno;
3- Larii, care erau apărătorii grupărilor omeneşti (sate, cetăţi sau bresle meşteşugăreşti;
4-Manii erau sufletele strămoşilor, care trebuiau cinstite şi hrănite din ofrande, pentru a nu deveni strigoi.