2. Corpul Vital, Corpul Eteric

Corpul vital - Un corp solid poate fi pus în mişcare prin acţiunea unui alt corp solid, de un corp lichid,de un gaz, curenţi de aer. Exista corpuri solide puse în mişcare de curenţi eterici. Astfel, trupurile plantelor, animalelor şi al oamenilor, sunt străbătute de anumiţi curenţi de natură eterică, invizibili si imperceptibili, care întreţin viaţa, întreaga activitate internă şi externă a trupului.
Trupul format din substantele planetei pe care isi desfasoara existenta, are o naştere, o existenţă şi o moarte. Această existenţă se datoreşte celui de-al doilea corp fizic, numit corp vital, corp eteric care, pătrunzându-l din toate părţile, are aceaşi formă cu corpul fizic, dar este alcătuit din materie eterică sau fluidică.
După cum trupul are diferite organe, orânduite în sisteme şi aparate, corpul vital, umplând interiorul trupului şi pătrunzând organele sale, reproduce absolut toate aceste organe, până la ultima celulă.
Corpul vital este o copie atât de fidelă a trupului, încât apare, pentru un clarvăzător, ca un al doilea trup, o imagine identică a acestuia, motiv pentru care a fost denumit dublu eteric.
Ştiinţa nu cunoaşte decât trei stări ale materiei: solidă, lichidă şi gazoasă. Ştiinţa ocultă vorbeşte de stări ale materiei fizice, care nu se văd, nu se simt şi deocamdată, nu se pot cerceta şi analiza în laborator, materii fizice numite radiante, eterice sau fluidice.
Fluidul intră în constituţia tuturor corpurilor din natură,de la microb până la astre, de la om până la universuri. Această materie eterică, şi totuşi fizică, ce nu lipseşte din nici un corp, este formată din particule infinit de mici. Cu toată dimensiunea lor neînchipuit de mică, particulele au volume şi naturi diferite, în funcţie de gradul de evoluţie al vibraţiilor care le animă.
Există o scară infinită de calităţi ale fluidelor, de la cele inferioare, ce însoţesc pietrele, până la cele superioare, care intră în constituţia marilor Fiinţe creatoare, Auxiliarele Fiinţei supreme, Creatorii miliardelor de corpuri cereşti risipite în spaţiu şi ale fiinţelor ce le populează.
Din toată această serie nesfârşită de fluide, marile Lumini spirituale ale planetei noastre disting patru categorii de fluide fizice: 1. fluid planetar; 2. fluid solar; 3. fluid universic; 4. fluid cosmic.
Imagineaza-ti în mijlocul spaţiului infinit o sferă uriaşă, ale cărei dimensiuni întrec orice fantezie omenească. Aceasta este sfera creaţiei sau cosmosul, plin cu un eter, cu un fluid de cea mai fină calitate, din seria fluidelor fizice, numit fluid cosmic. În interiorul sferei cosmice, plutesc patru sfere de dimensiuni inimaginabile, numite sfere-univers. Ele sunt aşezate în cruce, pe o linie spirală, la distanţe deosebite faţă de un punct central al cosmosului. Aceste sfere-univers sunt pline cu un fluid sau eter, de o calitate inferioară celui cosmic, numit fluid universic. În interiorul fiecărei sfere-univers se găsesc zeci de miliarde de stele, sisteme planetare de diferite mărimi, de diferite grade evolutive şi constituţii fizice. Aşezarea lor în sfera-univers este ordonată după o ordine numerică, descriind între ele forme geometrice. De pe pământ, ochiul nostru le vede sub diferite forme - triunghi, greblă, car, sarpe - dar acest aspect al constelaţiilor nu este decât perspectiva lor văzută de om de pe pământ. În realitate, ele sunt grupate câte două, trei, patru şi aşa mai departe.
Având în vedere evoluţia lor de la nebuloasă până la sori sau planete, sistemele planetare sunt împărţite în 12 grade evolutive, iar numărul lor total trece de cincizeci de miliarde în fiecare univers, după afirmaţiile marilor entităţi spaţiale.
După cum fluidul din cele patru sfere-univers diferă unul de altul, existând patru feluri de fluide universice, tot aşa şi cele 12 grade de sisteme planetare din fiecare univers au în jurul lor şi în sânul lor un anumit fluid. Aşadar în fiecare univers există 12 categorii de fluide numite fluid solar.
În jurul fiecărui soare sau stele gravitează unul, două, trei sau mai multe corpuri cereşti, numite planete. Toate aceste planete plutesc în marele ocean al fluidului solar respectiv. Fiecare planetă fiind înconjurată de o atmosferă eterică, mai subţire sau mai groasă, numită fluid planetar.
Fluidul fiecărei planete diferă de al surorilor sale din acelaşi sistem, din cauză că fiecare are o vârstă şi ca atare o evoluţie diferită. Prin urmare vor fi tot atâtea feluri de fluide planetare câte planete există în acel sistem solar.
Corpul vital uman este alcătuit din patru categorii de eteruri fizice:
1. Eterul chimic - cel mai dens din cele patru eteruri care intră în constituţia corpului vital. Acest eter înzestrează regnul mineral cu proprieteţile sale chimice, produce creşterea regnului vegetal, iar regnului animal şi uman îi conferă facultăţi legate de asimilaţie, nutriţie şi creştere.
2. Eterul vital - nu este activ în regnul mineral, iar în regnul vegetal, animal şi uman asigură perpetuarea speciei.
3. Eterul lumină - este în stare latentă, inactivă, la regnul vegetal, urmând a se dezvolta în timp. In regnul animal şi uman produce căldura corpului fizic, animă sistemul nervos şi muscular, şi asigură percepţia senzorială.
4. Eterul reflector - este mai puţin activ la regnul animal. El este foarte dinamic la om, unde conduce vehicolul gândirii şi înmagazinează în memorie experienţele trecutului.
Prin urmare corpul fizic este alcătuit din materie fizică aflată în şapte stări: cele trei stări chimice - solidă, lichidă şi gazoasă - şi patru stări eterice - necunoscute încă de ştiinţa actuală.
în fiinţa noastră integrală se află toate categoriile de fluide fizice expuse mai sus, a căror totalitate formează ceea ce unii iniţiaţi numesc perispirit - o serie de corpuri fluidice intermediare între corpul fizic şi scânteia divină numită spirit.
Corpul vital este format din eterurile inferioare conţinute în gama de eteruri ale planetei. Totuşi, particulele lui au o mişcare, o vibraţie, cu mult mai intensă decât mişcarea miceliilor ce compun substanţa protoplasmatică a celulelor trupului.
Vibraţia particulelor fluidice pune în vibraţie protoplasma şi nucleul celulei, mobilizând astfel întreaga celulă. Mişcarea, percepţia, asimilaţia, metabolismul, respiraţia, reproducerea şi excreţia celulei se datorează fluidului vital. Dacă fluidul corpului vital s-ar opri brusc din activitatea sa, din mişcarea sa vibratorie, imediat ar încetini şi mai apoi s-ar opri activitatea celulară. Din această cauză corpul eteric, corpul vital, poate fi considerat motorul trupului, animatorul său, de unde şi numele de corp vital, corp întreţinător de viaţă.
Corpul eteric este intermediar între trup şi un corp mai fin, aflat mai profund şi cu o existenţă mai lungă, numit corp planetar, denumit de unii ocultişti corp astral, considerând Pământul ca fiind una dintre numeroasele astre ale universului nostru.
Trupul are o existenţă efemeră, adică are un început, o dezvoltare, un declin şi un sfârşit. Ca orice în lume, e supus şi el legii existenţei ciclice - se naşte, trăieşte şi piere, asemenea planetelor, stelelor şi a tot ce există în sfera creaţiei, pentru ca din materia lor să se formeze alte corpuri, pe o scară evolutivă mai ridicată. Totul urcă pe o scară ce se pierde în veşnicie şi către o perfecţiune fără de sfârşit.
Pe măsură ce trupul devine din ce în ce mai mare, alături de el şi în interiorul său, se dezvoltă şi corpul său vital. După cum trupul se întreţine prin asimilarea de materii terestre, tot astfel se dezvoltă şi se întreţine şi corpul vital, absorbind din spaţiu substanţa vitală, fluidul, asemănător fluidului din care e format şi eliminând materia uzată care şi-a îndeplinit rolul de motor, de mobilizator al trupului.
Când, dintr-un motiv oarecare: boală, bătrâneţe sau accident, trupul şi-a terminat existenţa, corpul vital părăseşte şi el trupul, nemaiputând primi materia vitală din spaţiu. Când trupul şi corpul său vital sunt prea uzate, spiritul nu le mai poate utiliza în observările şi studiile sale. Atunci spiritul se retrage din aceste învelişuri şi se ridică în spaţiu, trăgând după el perispiritul său.
După moartea biologică, vehicolul vital va rămâne o vreme în trup, stând în preajma lui, în jurul coşciugului, al casei sau al mormântului, dar apoi îl părăseşte. Noaptea, în primele zile după moarte, se poate vedea pe întuneric o masă alburie de formă umană, oscilând, mişcată fiind de curenţii fiuidici ai spaţiului. Acesta este corpul vital al trupului părăsit de stăpânul său - spiritul sau scânteia divină. Corpul vital zace în preajma trupului până ce încetul cu încetul materia sa eterică se risipeşte în mediul înconjurător, dispărând cu totul.
Cu atât mai sănătos şi viguros va fi trupul, cu cât corpul său vital va fi mai puternic şi cu vibraţii mai înalte şi armonioase. Corpul vital este cu ceva mai mare decât trupul, depăşind periferia acestuia cu câţiva centimetri. Persoanele clarvăzătoare, ori cele adormite prin pase magnetice, văd în jurul omului o ceaţă alburie, un nimb cu o lăţime de 10-20 centimetri - constituind aura eterică. Rar doi oameni care să aibă acelaşi fel de materie eterică. Vehicolul vital este format şi el din materie eterică de diferite calităţi, existând o strânsă relaţie între calitatea trupului şi calitatea corpului vital. Cu cât un trup este format dintr-o materie mai pură, cu atât şi însoţitorul său, corpul vital, va fi alcătuit dintr-o materie de o calitate mai fină.
Corpul vital, ca şi orice corp de materie din lume, are o sensibilitate a sa proprie, propria orientare, şi din această cauză am zice o conştiinţă, redusă bineînţeles, dar nu mai puţin existentă. Într-adevăr, el se micşorează în faţa agresiunii, şi se măreşte când este înconjurat de iubire.
Atâta timp cât spiritul locuieşte în corpul fizic, corpul vital este legat de perispirit şi întreţine funcţiile, sănătatea, căldura şi puterea trupului. Corpul vital nu părăseşte complet trupul şi nu se rupe deplin de perispirit, decât în momentul morţii. Noaptea, când spiritul, pentru a-şi trăi viaţa de spirit, părăseşte trupul adormit, trage după el o parte din corpul vital.
Spiritul care părăseşte trupul adormit trage după sine, prin perispirit, nivelul superior al corpului vital, şi anume cel format din eter reflector şi eter lumină. Această evadare are loc fără ruperea legăturii existente între nivelul superior şi cel inferior al corpului vital. Nivelul inferior, format din eter vital şi eter chimic, rămâne în continuare în trup. În cazul când se produce ruptura între aceste două nivele, survine moartea biologică.
Acesta, îmbăindu-se în oceanul de fluid eteric existent în jurul său, absoarbe o cantitate din acest fluid, pentru a-şi înlocui particulele uzate prin funcţionarea lor. Prin magnetizare, se produce o separare între trup şi spirit. De o parte rămâne trupul împreună cu nivelul inferior al corpului vital, iar de cealaltă parte, spiritul cu perispiritul său şi cu nivelul superior al corpului vital. În acest caz, spiritul se comportă ca şi cum ar fi liber în spaţiu, deşi el se găseşte tot în trup, sau prea puţin ieşit în afara lui. O asemenea separare şi o evadare parţială a spiritului are loc şi în timpul anesteziei. Î Totul, marele şi micul, imperfectul, ca şi sublimul, sunt formate din materii de grade diferite de vibraţie. Totul provine din acelaşi unic eter, care pe măsură ce s-a îndepărtat de Central creaţiei şi-a încetinit vibraţia, iar eterul devenind din ce în ce mai compact, mai dens, mai rece, a trecut în stare gazoasă, lichidă şi a sfârşit prin a se solidifica.
Departe, în adâncul cerului, se află o sferă a cărei mărime întrece pe a oricăreia din cele patru universuri. Aceasta este Sfera-Laborator a tot ce vedem şi nu vedem, a tot ce ştim şi nu ştim, sfera din care pleacă spiritul - pentru a evolua secole nesfârşite, după care se întoarce la Centrul creator, pentru a pomi iarăşi la drum, spre o nouă etapă evolutivă.
Din această sferă pornesc în fiecare din cele patru universuri, doi curenţi cu o viteză deosebit de mare la început, parcurgând o traiectorie spiralată, incomensurabilă. Aceşti curenţi vin şi înfăşoară cele patru universuri, obligându-le la o rotaţie în jurul axei lor, asemenea roţilor unui angrenaj, silite să se învârtească de o curea de transmisie. În acelaşi timp cele patru universuri sunt purtate de cei doi curenţi, într-o mişcare de revoluţie în jurul Sferei-Laborator.
Când aceşti curenţi ,unul de natură electrică şi altul de natură magnetică ,ajung la sfera universurilor, desprind câte o ramură care pătrunde în fiecare univers. O dată intraţi în cele patru sfere-univers, ocolesc fiecare stea sau sistem planetar, le determină să se învârtească în jurul axei lor şi în acelaşi timp le poartă pe o traiectorie eliptică, de la periferia sferei-univers spre centru şi înapoi. Apoi părăsesc acest sistem periferic pentru a trece rând pe rând la cele intermediare şi, în fine, ajungând la cele mai apropiate de centru. Curentul care a înconjurat un soare se abate rând pe rând la fiecare planetă a acelui sistem solar, imprimându-le şi acestora două mişcări, una de rotaţie în jurul axei lor şi alta de revoluţie în jurai soarelui lor. Pe măsură ce se îndepărtează de Centru, curentul electric şi magnetic îşi încetineşte viteza şi devine din ce în ce mai dens şi mai puţin activ.
După ce curentul cosmic, electric şi magnetic, a străbătut toate universurile, toate sistemele solare şi toate planetele, se întoarce pe o altă traiectorie spiralată, în Central creaţiei, în Sfera Laborator, pentru a fi împrospătat cu o nouă materie fluidică, trimisă din nou să întreţină mişcarea şi viaţa întregii creaţii. Cei doi curenţi - electric şi magnetic - au calităţi infinite, fiind în măsură să producă o infinitate de efecte. Curentul electric, electricitatea, va da naştere la lumină, căldură, mişcare şi sunet. Curentul magnetic, magnetismul, va genera combinaţii chimice, fenomene fizice, vitalitate şi sănătate. Din această cauză magnetismul mai este numit curentul de viaţă, curentul vital, iar ocultişti indieni l-au denumit curentul afinităţii, al gravitaţiei, al simpatiei între oameni - curentul iubirii.
După cum viaţa omului este întreţinută de curentul sanguin, în cosmos sau creaţie viaţa este întreţinută de curenţi de lumină. Fohat (energie, forţă, viaţă) reprezintă suflul sau lumina Logos-ului, manifestarea vieţii, principiul pozitiv sau masculin al cosmosului, spre deosebire de materia cosmică (prakriti) - principul negativ sau feminin. Fohat este polenul, sperma cosmică, ce fecundează materia virgină (prakriti), zămislind cosmosul, creaţia manifestată. Printr-o emanaţie de iubire, primul Logos fecundează materia virgină, creând un vid, un vortex, o emulsie de bule în materia devenită mamă. Fiecare bulă este un ou, o sferă plină cu viaţă, constituind urzeala cosmosului, universurilor, astrelor, planetelor, atomilor etc.
Materia vizibilă este absenţa materiei cosmice invizibile (Mulaprakriti), o gaură sculptată de energie, de Fohat, în materia invizibilă. Materia vizibilă o putem compara cu bulele de aer aflate în apă, care în acest caz reprezintă materia invizibilă. Aceste bule sunt formate în cele patru universuri de un vortex, vârtej de energie Fohat, care îşi modelează o sferă, formează un vid în materia cosmică invizibilă. Universurile sunt sfere sculptate în materia cosmică (Mulaprakriti), sistemele solare sunt sfere modelate de Fohat în materia universică (prakriti) etc. Prin urmare, sfera-cosmos, sfera-univers, sfera-soare, sfera-planetă, sfera-atom sunt modelate de Fohat în diversele stări ale materiei invizibile.
Unu în esenţa sa, Fohat devine triplu, septuplu, şi urmând legea septenară se divide la infinit, dând naştere, în universul obiectiv, la diferitele energii convertibile între ele: electricitate, lumină, căldură, sunet, 'mişcare etc. Fohat nu este Spiritul, Logos-ul, ci emanaţia Logos-ului care leagă în mod indisolubil spiritul de materie, Puraşa de Prakriti.
Cabala spune despre Fohat că este „calul călărit de gând”.
Pe lângă energia transmisă prin sânge, procesele vitale ale organismului uman sunt dominate de energie nervoasă sau magnetism. O formă de manifestare a magnetismului este Prana, întâlnită pe toate planurile creaţiei. Această Voinţă guvernatoare revărsată pretutindeni este denumită de ocultişti magnetism universal, de cabalişti - Aour 118, reprezentând aurul alchimiştilor, cauza atracţiei universale, iubirea astrelor.
Aceste două feluri de materii-forţe nu se pot transforma una în alta. Ele sunt deosebite şi reprezintă forţele prin care se manifestă însuşi Creatorul, forţele prin care El mişcă şi unifică totul. Prin urmare vitalitatea sau curentul de viaţă întreţine viaţa de pretutindeni, deci şi de pe Pământ. Fără curentul vital, corpurile vieţuitoare de pe planeta noastră, şi din întreaga creaţie, ar rămâne nemişcate, nesimţitoare, fără viaţă. Însuşi globul nostru, ca de altfel toate globurile din cosmos, ar pieri, s-ar fărâmiţa, pulveriza şi transforma în fluid, în materia primă, primordială.
Materia vitală este o substanţă născută în infinitatea mileniilor, prin însăşi evoluţia fluidului primordial. Prin urmare, ea este forţa care ordonează materia fizică, determinând mineralele să se cristalizeze în anumite forme, plantele să aibă anumită culoare, înfăţişare şi mărime, animalele să crească şi să îmbrace o varietate de forme. Fără această materie-forţă, fără această viaţă, celulele trupului nostru nu ar mai fi legate unele de altele, pentru a forma ţesuturi, organe, sisteme şi aparate.
Toate fiinţele de pe suprafaţa pământului şi de pe suprafaţa infinitelor corpuri cereşti, îşi datoreaza viaţa acestei materii-forţă, acestei materii-viaţă, substanţă fluidică radiatoare de viaţă, din Forţa infinit de mare a Creatorului creatorilor. Tot ce e puţin, nu e de ajuns - este rău. Tot ce e prea mult, este însă şi mai rău.
Când, în totalitatea sa, organismul corpului vital funcţionează neregulat sau nearmonic, absorbind din mediul înconjurător prea mult sau prea puţin, se îmbolnăveşte şi trupul, care stă sub dependenţa lui. Astfel, trupul slăbeşte, pierde putere fizică, oboseşte uşor, îi creşte temperatura, până când într-o zi, încetează să mai funcţioneze. Atunci, activitatea lui încetând, se zice că a murit.
Această materie vie, această forţă de viaţă ce intră şi se răspândeşte în trupul nostru, pătrunde până la ultima celulă, se furişează în interiorul ei şi prezidează toată seria de fenomene fizice şi chimice ce au loc în sânul ei, activând prefacerea alimentelor în substanţe asimilabile şi a acestora în substanţă protoplasmatică, iar pe de altă parte contribuind la prefacerea şi eliminarea substanţelor care nu mai folosesc la viaţa celulei.
Curentul de viaţă sosit la Soare, după ce primeşte tonalitatea vibratorie a evoluţiei astrului nostru, se îndreaptă de jur împrejurul împărăţiei Soarelui până la ultimul său slujitor şi copil, până la cea mai îndepărtată planetă născută din el - planeta Pluto.
Pentru noi, oamenii, ca şi pentru toate vieţuitoarele pământului, soarele este corpul dătător de lumină, căldură şi viaţă. Fără el, pământul ar fi cuprins de un frig îngrozitor, fără el, orice viaţă ar înceta. Omenirea nu ştie de existenţa curentului cosmic, ci doar de cel pe care îl vede şi îl simte, cel venit de la Soare, unde tronează marea Lumină - Fiul iubit al Tatălui ceresc, Stăpânul şi iubitorul nostru Mântuitor.
La trecerea sa prin Soare, curentul vital primeşte încă radiaţiile fluidice ale Sfintei Treimi solare, conducătoarea evoluţiei a tot ce este în sistemul nostru. Sosit astfel în preajma Pământului, acestui curent i se mai adaugă razele strălucitoare ale Sfintei Treimi planetare, conducătoarea Pământului, pe care îl înfăşoară şi îl vivifică sau îi dă viaţă. Prin urmare, curentul vital venit la suprafaţa pământului cuprinde materii fluidice de la Tatăl ceresc, de la Fiul divin şi de la Sfântul Duh.
Materia vitală, risipită în toate părţile trupului, se fixează mai ales în jurai nervilor şi a centrilor nervoşi. Graţie materiei vitale, neuronul transmite impresiile venite din afară, sub formă de vibraţii, care trecând prin perispirit ajung la spirit; de la spirit, prin perispirit, pornesc comenzi la sistemul cerebrospinal şi de aici la organe, muşchi etc. Aşadar, mulţumită materiei vitale, ochii văd, urechile aud, pielea pipăie, nasul miroase şi limba gustă. Acestei materii-viaţă i se datorează faptul că mineralul, în decursul veacurilor, devine mai subtil, se cristalizează şi, mai târziu, se transformă într-un mineral, cu o compoziţie atomică mai bogată în electroni şi protoni, urcând astfel pe o treaptă evolutivă superioară. Curentul vital sau magnetic cuprinde o gamă variată de fluide magnetice, necesare tuturor treptelor evolutive ale planetelor, sorilor şi universurilor. Astfel, se înţelege că fluidul magnetic mineral are o calitate şi deci o vibraţie inferioară fluidului magnetic vegatal. De asemenea, fluidul magnetic animal este superior fluidului magnetic vegetal, dar inferior celui uman. Prin urmare, urcând pe scara evoluţiei, organizarea corpului vital este tot mai perfectată, iar acest corp vital, la rândul său, ajută la crearea şi întreţinerea unui trup cât mai complicat, superior prin percepţiile sale.
După cum trupul are nevoie de hrană - ca să crească şi să-şi înlocuiască părţile uzate - şi corpul vital al omului se hrăneşte, absorbind din mediul înconjurător materie vitală, pentru înlocuirea celei uzate şi eliminate. Această absorbţie se face prin actul respiraţiei, prin porii pielii şi o dată cu ingerarea alimentelor, care, ca orice materie fizică, sunt animate de fluid vital. Însă corpul vital absoarbe cea mai mare cantitate de materie vitală prin organele sale speciale, pe care le vom descrie numaidecât.
Absorbţia - directă sau indirectă - de vitalitate se face în mod diferit, după condiţiile mediului înconjurător. Astfel, când spaţiul este mai luminos, cantitatea de materie vitală fiind mai mare, absorbţia este mai activă, prin urmare, puterile şi funcţiile corpului vital sunt şi ele mai active. Când însă cerul este înnorat, şi în special noaptea, când este întuneric, absorbţia este mai redusă. Ca urmare, trupul primind un impuls mai mic, puterile sale, vitalitatea lui sunt mai reduse. Iată înţelesul dispoziţiei noastre sufleteşti - mai bună vara, când e soare şi lumină, şi tristeţea sau indispoziţia iarna sau când vremea este închisă. Aşadar, sufletul este influenţat de instrumentele avute la dispoziţie - corpul vital şi trupul.
Persoanele cu vederea spirituală văd prin aer o puzderie de particule luminoase aflate într-o continuă mişcare sau vibraţie, fiind mai vizibile în zilele cu soare, cu multă luminozitate. Aceste infinite punctuleţe luminoase sunt aglomerări de particule din fluidul magnetic sau vital. Cantitatea de materie vitală absorbită ziua, abia face faţă nevoilor trupului, aflat într-o continuă activitate. Din această cauză, către seară ne simţim obosiţi. Noaptea, activitatea trupului se reduce, consumul de materie vitală fiind mai mic. Absorbind în continuare fluid vital, corpul vital acumulează mari cantităţi de materie vitală, motiv pentru care dimineaţa, după odihna nopţii, omul se simte dispus sufleteşte şi capabil să reînceapă activitatea fizică sau intelectuală. Aşadar, ziua consumăm mai mult decât acumulăm noaptea, însă câştigul este mai mare decât consumul.
Încorporarea fluidului vital este mai amplă în prima parte a nopţii şi mai redusă către ziuă. Poporul a concretizat acest adevăr, spunând: „Un somn de o oră înainte de miezul nopţii face cât două către ziuă”. În a doua parte a nopţii, când vitalitatea este mai redusă, spiritul muribundului părăseşte trupul său obosit sau bolnav.
Spiritul nostru se simte fericit în lumea materiei fizice, când are la dispoziţie instrumente în plină putere şi activitate. Omul este mai sensibil şi mai înţelegător când se află la o temperatură potrivită, decât în condiţii de căldură ori frig exagerat.
Într-adevăr, în regiunile ecuatoriale, electricitatea din atmosferă fiind foarte mare, creşte temperatura şi luminozitatea. Căldura exagerată împiedică vitalizarea trupului; motiv pentru care omul nu poate gândi, simţi şi lucra bine în regiunile cu temperatură prea ridicată. Situaţia este asemănătoare în regiunile polare, unde datorită luminii slabe şi a temperaturii foarte scăzute, absorbţia de materie vitală este dificilă şi insuficientă, sistemul cerebral aflându-se în imposibilitatea de a înregistra cu fidelitate ideile emise de spirit. Prin urmare, electricitatea moderată favorizează vitalitatea corpului vital şi în mod indirect a trupului. Însă o cantitate prea mare sau prea mică de electricitate împiedică activitatea corpului vital.

Principiul ascuns simţurilor corporale, care se împotriveşte dezagrerării şi descompunerii, pe timpul vieţii, poate fi perceput doar prin contemplare superioară, prin privirea spirituală. Dar el se înfăţişează gândirii mărginită la lumea corporală prin efectele sale : Forma şi Structura în care sunt reunite forţele şi substanţele minerale ale corpului. După momentul decesului, forma şi structura se dezintegrează, corpul redevenind o parte a lumii minerale ce constituie corpul planetar.
Principiul ce menţine forma şi strucura corporală este perceput de percepţia suprasensibilă ca o parte distinctă a fiinţei omeneşti, aceasta fiind corpul eteric, corpul vital.
Cuvântul "eter" aici nu are sensul dat de fizica modernă, pentru care eterul reprezintă purtătorul luminii, ci are sens de principiu accesibil numai vederii spirituale, şi care se face cunoscut observaţiei simţurilor numai prin efectele sale : capabilitatea de a da formă şi structură substanţelor şi forţelor minerale din corpul fizic.
Cuvântul "corp" nu este folosit în sensul ideii că corpul eteric ar reprezenta ceva trupesc, oricât de subtil ţi l-ai imagina.
Pentru denumirea şi explicarea realităţilor suprasensibile sunt folosite cuvinte ale vorbirii obişnuite, care exprimă numai obiectul percepţiilor sensibile.
Concepţia materialistă a ajuns să vadă în corpul viu doar o combinaţie de substanţe şi energii fizice care sunt întâlnite şi în corpurile lipsite de viaţă, ale mineralelor. Deosebirea ar consta doar în faptul că, combinaţiile existente în materia vie sunt mai complexe, ca şi cum viul ar fi doar o "materie superior organizată" de ... una singură, materia dobândind o "capacitate de autoorganizare". Un non-sens ...ştiinţific !
Cunoaşterea suprasensibilă atribuie corpului eteric un grad de realitate mai înalt decât corpului fizic.
Corpul eteric pătrunde peste tot corpul fizic. Formele şi structurile tuturor organelor se menţin prin curenţii şi mişcările corpului eteric.
Corpul eteric este organizat lăuntric ca şi corpul fizic, fiind însă mai complicat. În corpul fizic există părţi distincte, dar în corpul eteric totul se află într-o vie mişcare şi întrepătrundere.
Omul are corpul eteric comun cu plantele, şi corpul fizic comun cu mineralele. Tot ceea ce este viu îşi are corpul său eteric.