LUMEA SPIRITELOR

Lumea Spiritelor

Spiritul traversează Lumea sufletelor, după moartea trupului fizic şi decorporare, pentru a se purifica. Procesul de purificare trebuie înţeles în felul următor : Sufletul reprezintă un instrument de care se serveşte, doar pe parcursul vieţii terestre, pentru a-i mijloci transmiterea informaţiile culese prin intermediul corpului fizic, din planul material. Doar prin intermediul sufletului şi al trupului, spiritul poate trăi experienţa corporală, şi să acţioneze în acest plan.
După desprinderea de trup, sufletul mai rămâne legat de spirit doar atât timp cât va fi necesar pentru a-i transfera acestuia toate informaţiile remanente, care nu au fost încă transferate. Informaţiile reprezintă gânduri şi idei care nu au putut fi asimilate, din cauza unor dezechilibre, blocaje, datorate unor neînţelegeri, interpretări greşite a semnificaţiilor, etc.
Lumea spiritelor, în care va ajunge spiritul după eliberarea sa de suflet, reprezintă o perioadă de maturizare a informaţiilor asimilate, ce vor fi utilizate în cadrul unei noi existenţe corporale.
Rolul acestei periodice reîntoarceri în mediul său natural, poate fi înţeles numai dacă înveţi să interpretezi în mod corect sarcina pelerinajului spiritului în lumea materială.
Prin corpul fizic, spiritul acţionează şi creează în lumea fizică, ca fiinţă spirituală. Ceea ce elaborează spiritul, se impregnează formelor, substanţelor şi energiilor din planul fizic. Spiritul acţionează prin corporalitatea fizică umană, de la acesta plecând intenţiile, direcţiile şi orientările de acţiune în lumea fizică.
Cât timp spiritul acţionează prin corpul fizic, nu se poate manifesta în mod liber, în forma sa reală, naturală, putând doar să lumineze prin vălul existenţei fizice.
Universul gândurilor umane aparţine în realitate lumii spirituale, viaţa psihică a omului fiind ca o umbră şi o reflectare a entităţii spirituale căreia îi aparţine.
Spiritul nu ar putea să-şi îndeplinească sarcina terestră, dacă ar trăi numai în existenţa fizică, deoarece intenţiile şi scopurile sarcinii pământene sunt tot atât de puţin elaborate în cadrul încorporării pământene, pe cât de puţin este elaborat planul unei locuinţe la locul construirii ei. După cum planul arhitectural al construcţiei este elaborat într-un birou de arhitectură, şi scopurile şi intenţiile creaţiilor terestre sunt elaborate în lumea spiritelor.
Spiritul trebuie să pătrundă, între două încorporări, în acest plan, pentru a asimila
ceea îi va fi necesar pentru a îndeplini anumite sarcini precise în lumea materială.
Spiritul îşi definitivează în lumea spiritelor anumite capacităţi, urmând legile acestui plan, urmând a le transpune în practică, în lumea materială. Abilităţile tale native reprezintă o reflectare a capacităţilor spirituale dobândite prin reîntrupările repetate.
Acţionând în lumea fizică, înveţi să cunoşti calităţile, proprietăţile şi caracteristicile legilor şi principiilor fizice, dobândind un control tot mai mare asupra influenţelor pe care le poţi exercita prin voinţa ta proprie. Tu acumulezi, prin activitatea ta creatoare, experienţă, cunoaştere şi înţelegere tot mai aprofundate.
Gândurile şi ideile nu le poţi extrage din materie, din creier, din neuroni, ci doar din experienţele practice pe care le desfăşori în acest plan, prin efectele care se repercutează asupra ta, ca o reflectare prin diferite medii de propagare, ca urmare a acţiunilor tale. Este esenţial să conştientizezi faptul că nu poţi învăţa nimic din ceea ce faci, ci doar din reacţiile, din efectele, pe care gândurile şi acţiunile tale le produc !
În perioada petrecută în lumea spiritelor, are loc meditaţia, reflecţia, analiza, sinteza, şi, în final, asimilarea învăţăturii conţinută în toate efectele trăite în timpul unei încorporări. Tu înveţi din reacţii, din ceea ce pare a se reflecta din exterior asupra ta, în viaţa ta.
Lumea terestră este un loc de manifestare al creaţiei, dar şi al uceniciei.
În lumea spiritelor, informaţiile asimilate sunt transformate în capacităţi reale ale spiritului. Fiecare experienţă îţi dezvoltă capacităţile, fiecare nou plan apare, faţă de antecedentul, îmbogăţit cu tot ceea ce a fost asimilat în cadrul celui anterior.
Între două încorporări, spiritul trăieşte în mediul său natural, dăruit cu totul cerinţelor vieţii spiritului, eliberat de corporalitatea fizică, dezvoltându-se prin incorporarea roadelor experienţelor vieţii anterioare, în procesul de autoformare a sa. Privirea sa rămâne orientată spre planul de acţiune al sarcinilor sale terestre, urmărind evoluţia efectelor în acest plan, monitorizând câmpul activităţii sale.
Viaţa prezentă, poate părea a fi mai imperfectă decât cea precedentă, aceasta fiind doar o impresie subiectivă, căci nu calitatea condiţiilor de viaţă, ci calitatea experienţelor de viaţă, trebuie analizată. Faptul că un om câştigă la jocuri de noroc o mare sumă de bani, nu reprezintă o dovadă a faptului că el ar fi evoluat brusc, spiritual, faţă de ceilalţi. Această modificare a condiţiilor sale de viaţă, însă, îl va supune unor noi şi inedite experienţe, din care are multe de învăţat.

Pentru a înţelege mai bine, şi pentru a te putea orienta în planul spiritual, trebuie făcută o demarcaţie a sa pe un număr de subplanuri, trepte, sau regiuni, pe care trebuie să ţi le imaginezi ca fiind într-o întrepătrundere, comuniune, şi conexiune reciprocă.
Evoluţia spiritului, în lumea spiritelor, are loc prin aclimatizarea sa, în diferitele ei planuri. Viaţa sa se contopeşte cu aceste planuri, preluând în mod trecător calităţile lor. Spiritul se încarcă energetic şi informaţional, pentru a putea acţiona ulterior cu destulă putere în planul terestru.

1. Primul plan, Prima regiune, conţine arhetipurile formelor lumii fizice, care nu au viaţă : arhetipurile mineralelor, ale plantelor, în măsura în care sunt pur fizice, în care nu se ia în considerare viaţa din ele, formele fizice ale animalelor şi ale oamenilor, etc. Această regiune este ca o bază, un fundament.
În primul plan spiritul este înconjurat de arhetipurile lucrurilor terestre. În timpul încorporării pe Pământ, el învaţă să cunoască umbrele acestor arhetipuri, pe care le cuprinde în gândurile sale, ceea ce pe Pământ este gândit, în această regiune fiind vieţuit.
Gândurile reprezintă manifestarea unor entităţi reale. Ceea ce spiritul a perceput în timpul vieţii pământene, prin simţurile corporale, acţionează acum asupra sa sub forma gândurilor. Gândul este adevărul plin de viaţă, care produce lucrurile. Spiritul se află într-o fabrică de gânduri, în care lucrurile pământene sunt formate şi construite.
În lumea spiritelor totul este în activitate şi mobilitate vie. Lumea gândurilor este o lume a unor fiinţe vii, creatoare şi formatoare. Aici se poate percepe cum se formează ceea ce este trăit în existenţa terestră. După cum în corpul omenesc sunt trăite ca adevăr lucrurile sensibile, aici sunt trăite, ca spirit, forţele de făurire spirituală.
Printre fiinţele-gânduri care sunt prezente aici, se află şi gândul corporalităţii fizice, dar tu te simţi îndepărtat din acesta, caci nu simţi ca aparţinându-ţi decât entitatea spirituală. Şi când conştientizezi corpul părăsit, ca o amintire, nu ca înainte, în mod fizic, ci ca fiinţă-gând, atunci, în contemplaţie, iese în evidenţă apartenenţa sa la lumea exterioară. Înveţi să-l contempli ca pe ceva aparţinând lumii exterioare, ca pe o componenta a lumii exterioare. Drept urmare, nu mai separi corporalitatea ta de restul lumii exterioare, considerand-o ca fiind ceva înrudit cu sinea proprie. Simţi în lumea exterioară generală, incluzând şi încorporările proprii, o unitate, incorporările proprii contopindu-se cu restul lumii, formând o unitate. Astfel, vei privi la arhetipurile realităţii fizic-corporale ca la o unitate căreia i-ai aparţinut tu însuţi, invatand treptat să-ţi cunoşti înrudirea, unitatea cu lumea înconjurătoare, prin observaţie.
Înţeleptul îşi însuşeşte în timpul vieţii pământene ceea ce un om obisnuit trăieşte după moarte : gândul că el este înrudit cu toate celelalte lucruri. În viaţa terestra acesta este un ideal căruia i se poate dărui viaţa gândurilor, dar în lumea spiritelor este un fapt nemijlocit, care devine tot mai clar prin experienţa spirituală. Spiritul devine, în această lume, tot mai conştient că el aparţine lumii spiritelor, se percepe ca spirit printre spirite, ca membru al arhetipurilor, şi va simţi în sine însuşi Cuvântul Spiritului originar : „Eu sunt Spiritul originar“.
Ceea ce în viaţa pământeană este cuprins ca gând-umbră şi spre care năzuieşte orice înţelepciune, în lumea spiritelor este trăit direct. În timpul vieţii pământene acest lucru este gândit numai pentru că l-ai recunoscut ca fapt în existenţa spirituală. În felul acesta, în timpul existenţei tale spirituale, contemplezi relaţiile şi faptele în mijlocul cărora te afli în timpul vieţii pământene dintr-un punct de observaţie mai înalt, ca din afară. Iar în regiunea cea mai de jos, condiţiile terestre, care sunt legate direct cu adevărul corporal fizic, apar în acest mod.
Pe Pământ, te naşti într-o familie, într-un popor, trăieşti într-o anumită ţară, legi anumite prietenii, faci anumite afaceri. Existenţa ta terestră este determinată de aceste condiţii ale vieţii terestre. În timpul parcurgerii primului plan, aceste lucruri te vor întâmpina ca entităţi-gânduri vii, şi vei retrăi toate acestea într-un anumit fel încă o dată, dar le vei percepe dinspre partea spiritual-activă. Dragostea de familie pe care ai trăit-o consecvent, prietenia pe care a dăruit-o, devin vii dinspre interior, iar capacităţile tale se vor intensifica în această direcţie. Ceea ce acţionează în spiritul uman ca forţă a iubirii familiale sau a iubirii prieteneşti se intensifică. Vei reapărea mai târziu, ca un om mai împlinit, în existenţa terestră. Relaţiile zilnice ale vieţii terestre sunt cele care se maturiează ca roade în acest plan, cel mai de jos, al lumii spiritelor. Iar partea din om care este absorbită în întregime cu interesele sale în aceste relaţii zilnice se va simţi înrudită în cea mai mare parte a vieţii spirituale dintre două încarnări, cu această regiune.
Oamenii care au trăit împreună în lumea fizică se regăsesc în lumea spirituală. De îndată ce se desprinde de suflet tot ce i-a fost propriu prin corpul fizic, se desface şi legătura care uneşte în viaţa fizică suflet cu suflet, desprinzându-se de condiţiile care au importanţă şi influenţă numai în lumea fizică.Totul se continuă dincolo de moarte, tot ce în viaţa fizică a fost suflet al sufletului.
În regiunea cea mai inferioară a lumii ahetipurilor se află obiectele şi fiinţele care se încorporează în lumea fizică drept forme, spaţii goale. În spaţiile intercalate, se desfăşoară activitatea mobilă a arhetipurilor, şi a muzicii spirituale. La încorporarea fizică, spaţiile goale se vor umple cu substanţe fizice.
Privind spaţiul, atât cu ochiul fizic, cât şi cu percepţia spirituală, ai vedea corpurile fizice, şi între ele activitatea vie a arhetipurilor.

2. Al doilea plan, regiune, conţine arhetipurile vieţii, această viaţă alcătuind o unitate perfectă. Ca un element fluid, ea curge prin lumea spiritului, pulsând peste tot. Viaţa curgătoare este formată din substanţa gândurilor. În acest element se află forţele primordiale creatoare pentru tot ce apare ca fiinţă vie în realitatea fizică. Aici se poate percepe că tot ce este viu constituie o unitate, şi că viaţa oamenilor este înrudită cu viaţa tuturor creaturilor.
Al doilea plan este cel în care viaţa comună a lumii pământene, privită ca o comunitate de gânduri, curge precum elementul fluid al lumii spiritelor. Atâta vreme cât contempli lumea fiind încorporat fizic, viaţa pare legată de anumite fiinţe vii. În lumea spiritelor ea este desprinsă de acestea, şi irigă parcă întreaga lume ca un fluid al vieţii. Aici ea este unitatea vie, care este prezentă în toate.
În timpul vieţii pământene omul percepe şi din aceasta numai o reflectare. Şi acesta se exprimă în orice formă de venerare pe care omul o adresează întregului, unităţii şi armoniei lumii. Viaţa religioasă provine din această reflectare, omul recunoscand faptul că sensul cuprinzător al existenţei nu se află în individual, în efemer, privind spre această unitate cu veneraţie şi adoraţie, orânduindu-i acţiuni culturale.
În lumea spiritelor nu apare reflectarea, ci forma adevărată, ca entitate de gânduri vie, omul putandu-se uni cu adevărat cu unitatea pe care a venerat-o pe Pământ.
Roadele vieţii religioase, şi tot ce este legat de aceasta, apar în acest plan, omul învăţând să cunoască din experienţa spirituală faptul că destinul său individual nu trebuie să fie desprins de comunitatea căreia îi aparţine, dezvoltandu-şi capacitatea de a se recunoaşte ca membru al unei comunităţi. Sentimentele religioase, tot ceea ce în viaţă a năzuit spre o morală pură, nobilă, va extrage forţă din această regiune, în cursul unei mari părţi din sejurul său în lumea spirituală. Iar omul se va reîncorpora în această direcţie, cu o sporire a acestor capacităţi.
În primul plan te vei afla în comuniune cu sufletele de care ai fost legat mai puternic în ultima viaţă terestră, iar în al doilea vei fi în comuniune cu cei cu care ai avut o comuniune mai largă de interese, de exemplu aceeaşi credinţă, confesiune, etc.
Trăirile spirituale ale regiunilor premergătoare rămân în continuare, spiritul nepierzând legăturile familiale, de prietenie, legate in plan terestru. Planurile nu sunt clar şi complet separate şi delimitate, ele se întrepătrund, spiritul fiind atras spre planul care corespunde nivelului său evolutiv.

3.Al treilea subplan , cuprinde arhetipurile a ceea ce este sufletesc, a tot ceea ce se petrece în sufletele celorlalte două lumi, toate senzaţiile, emoţiile şi sentimentele fiind aici prezente, în mod spiritual, ca o amosferă spirituală.
Pot fi percepute, de exemplu, procese care seamănă unor furtuni violente, cu lumini fulgerătoare, şi sunete ce par a semăna cu tunetele, şi dacă se urmăreşte fenomenul mai departe, se poate observa faptul că, printr-un astfel de fenomen se exprimă sentimentele prezente într-o luptă care se desfăşoară pe Pământ.
Al treilea plan cuprinde arhetipurile lumii sufleteşti, ca entităţi-gânduri vii a tot ce trăieşte în această lume, arhetipurile poftelor, dorinţelor, sentimentelor etc.
În lumea spiritelor, de sufletesc nu aderă nimic egoist. La fel ca şi în al doilea plan, orice cerinţă, dorinţă, plăcere şi neplăcere, alcătuiesc o unitate, cele ale altuia nedeosebindu-se de ale tale. Senzaţiile şi sentimentele tuturor fiinţelor formează o lume comună, care include şi învăluie totul, ca o atmosferă a lumii spiritelor. Aici, tot ce ai făcut în timpul vieţii terestre, în serviciul comunităţii, printr-o dăruire altruistă, dă roade, căci în acest serviciu, prin această dăruire de sine, ai trăit o reflectare a celei de a treia regiuni a lumii spiritelor.
Marii binefăcători, naturile pline de dăruire, cei care fac marile servicii în comunităţi, şi-au obţinut capacităţile în această direcţie, în această regiune, după ce în vieţi anterioare au dobândit o înrudire specială cu aceasta.
Cele trei planuri se află într-o anumită relaţie cu lumile aflate sub ele, cu lumea fizică şi cu lumea sufletească, căci ele conţin arhetipurile, fiinţele-gând vii care îmbracă în aceste lumi o existenţă corporală sau sufletească.

4. Al 4-lea plan, conţine arhetipuri care nu se raportează direct la celelalte lumi, fiind entităţi care coordonează oarecum arhetipurile celor trei regiuni mai inferioare, mijlocind asocierea lor, ordonându-le şi grupându-le. Aici există o activitate mai cuprinzătoare decât în planurile inferioare.
Este un fel de lume a spiritelor pure, dar nu într-un sens deplin. Se deosebeşte de cele trei, inferioare, prin faptul că în ele se întâlnesc arhetipurile acelor situaţii fizice şi sufleteşti pe care omul le găseşte în lumea fizică şi sufletească, înainte ca el să intervină în aceste lumi.
Condiţiile vieţii cotidiene sunt legate de lucrurile şi fiinţele pe care le găseşti în lume, şi lucrurile trecătoare ale acestei lumi îţi conduc privirea spre fundamentul lor veşnic. Gândirea dezinteresată se îndreaptă şi spre ceilalţi semeni, dar ei nu îţi datorează existenţa lor. Oamenilor li se datorează existenţa din lumea creaţiilor artelor şi ştiinţelor, ale tehnicii, ale statului, etc., pe scurt, tot ceea ce ei încorporează, ca opere originale ale spiritului lor, lumii. Fără contribuţia oamenilor nu ar exista în lume copiile fizice. Arhetipurile acestor creaţii umane se găsesc în al patrulea plan.
Rezultatele ştiinţifice, ideile artistice şi formele, gândurile tehnice pe care omul le concepe în lume, îşi poartă roadele în acest plan. De aici îşi extrag artiştii, învăţaţii, marii inventatori, impulsurile în timpul călătoriei în lumea spiritelor, şi îşi perfecţionează geniul, pentru a putea contribui în măsură sporită la dezvoltarea culturii umane, intr-o nouă încorporare.
Tot ceea ce te preocupă, ca om, în viaţa fizică, dincolo de sfera vieţii cotidiene, de dorinţele şi de actele de voinţă legate de aceasta, îşi are originea aici. Dacă spiritul nu ar trece prin el în perioada dintre moarte şi o nouă naştere, nu ar avea într-o altă încorporare nici un interes pentru probleme care să-l conducă dincolo de cercul îngust al vieţii personale, spre aspecte general umane.
Starea în care oamenii au părăsit evoluţia culturală pe Pământ, are ecouri în existenţa spirituală. Ei se pot bucura în lumea spiritelor numai de roadele pe care le-au putut produce potrivit cu înzestrarea lor, şi cu gradul de evoluţie al poporului, statului, comunităţii, familiei în care s-au născut.

În planurile superioare, spiritul este eliberat de toate legăturile. El urcă în lumea spiritelor pure, în care vieţuieşte intenţiile şi scopurile pe care şi le-a fixat o dată cu viaţa sa terestră. Tot ce este deja realizat în lume, aduce în existenţă scopurile şi intenţiile cele mai înalte, numai sub forma de copii, mai mult sau mai puţin slabe. Fiecare obiect, fiecare animal, şi tot ce se realizează în domeniul creaţiei umane, produc doar copii ale intenţiilor spiritului, iar omul poate doar să facă legătura, în cursul încorporărilor sale, cu aceste copii imperfecte ale intenţiilor şi scopurilor perfecte. În felul acesta el însuşi poate fi însă, în cursul uneia dintre încorporările sale, numai o astfel de copie a ceea ce se intenţionează cu el în lumea spiritului.
Al 5-lea, 6-lea, şi al 7-lea subplan, se deosebesc esenţial de cele anterioare, entităţile care se află aici furnizând arhetipurilor din regiunile inferioare impulsurile pentru activitatea lor, în ele existând forţele creatoare ale arhetipurilor. Aici există intenţiile care stau la baza lumii terestre, şi punctele germinative vii ce pregătesc arhetipurile care vor prelua forme-gânduri foarte variate.
Când punctele germinative sunt conduse în regiunile inferioare, ele par a se umfla, căpătând forme foarte variate, prin expandare.
Emisiile de sunete alcătuiesc un limbaj spiritual, pe care clarvizionarul poate să îl perceapă sub forma unor cuvinte spirituale, care fac cunoscute lucrurile şi fiinţele planului, transmiţându-i diferite informaţii.
5. Al cincilea plan. Ceea ce este spiritul, în lumea spiritelor, devine aparent, abia când în timpul de trecere dintre două încorporări, urcă în cel de-al cincilea plan. Ceea ce este el acolo, este cu adevărat el însuşi. În această regiune, adevărata sine a omului se poate vieţui în toate direcţiile. Sinea reapare în fiecare încorporare, fiind însă mereu unică, aducând cu ea capacităţile care s-au format în planurile inferioare, purtând roadele vieţilor anterioare în cele ulterioare, ca purtătoare a rezultatelor încorporărilor anterioare.
Când trăieşte în al cincilea subplan, sinea se găseşte în domeniul intenţiilor şi scopurilor. Aici plan sinea elimină din rezultatele vieţilor anterioare, ceea ce este legat de imperfecţiuni ale lumilor inferioare, şi fecundează intenţiile lumii spiritului, cu care ea convieţuieşte acum, cu rezultatele vieţilor sale anterioare. Forţa care poate fi extrasă din acest plan va depinde de cât şi-a însuşit sinea sa în timpul încarnărilor anterioare din rezultatele care sunt adecvate a fi preluate în lumea intenţiilor. Sinea, care în timpul existenţei terestre, a căutat să realizeze, printr-o viaţă de gânduri vie, sau prin iubire înţeleaptă, benefică, intenţiile spiritului, poate aştepta mult de la acest plan. Cea care s-a epuizat în relaţiile zilnice, care a trăit numai în lucruri trecătoare, nu a semănat sămânţa care să poată juca un rol în intenţiile ordinii eterne a lumii.
Numai ceea ce a acţionat, dincolo de interesele zilnice, se poate desfăşura ca rod, în aceste zone superioare. Este vorba de ceea ce, în cele mai umile condiţii de viată, conduce la conştienţa faptului că fiecare detaliu are importanţa sa pentru mersul etern al existenţei.
Spiritul va trebui să judece, în această regiune, altfel decât o poate face în viaţa fizică. Dacă, de exemplu, şi-a însuşit puţine lucruri înrudite cu această a cincea regiune, în el se naşte năzuinţa de a da fiinţei sale un impuls, pentru viaţa sa fizică următoare, care va permite destinului, karma, să-i reveleze efectul corespunzător produs de imperfecţiunea sa.
Ceea ce în viaţa terestră următoare apare ca destin dureros, privit din punctul de vedere al acestei vieţi, care poate va fi chiar profund deplânsă, omul găseşte în această zonă a lumii spiritelor ca fiind deosebit de necesar pentru el.
Întrucât spiritul vieţuieşte în regiunea a cincea, în sinea sa proprie, el este eliberat şi de toate influenţele lumilor inferioare care-l învăluiau în timpul încorporărilor, vieţuind în imperiul intenţiilor care există pentru aceste încorporări, şi pe care le integrează în sinea sa, privind retrospectiv la trecutul său, simţind că tot ce a trăit este preluat în intenţiile pe care le are de realizat în viitor. Un fel de memorie pentru vieţile sale anterioare, şi premoniţie sub forma unor fulgerări pentru vieţile sale viitoare.
Sinea spirituală trăieşte în această regiune, în măsura în care este dezvoltată, în realitatea care se potriveşte nivelului evoluţiei sale, formându-se şi pregătindu-se pentru a face posibilă, într-o nouă încorporare, împlinirea intenţiilor spirituale în realitatea terestră.
Cu cât sinea spirituală se dezvoltă mai mult, în timpul reîntoarcerilor în lumea spiritelor, încât să ajungă să se poate mişca liber în aceasta, cu atât mai mult ea îşi va căuta în ea adevărata sa lume.
Viaţa în spirit îi va deveni tot atât de obişnuită, cum îi este omului viaţa în planul terestru.
Legile şi principiile lumii spirituale acţionează, devenind hotărâtoare, şi spiritul le va adopta, mai mult sau mai puţin conştient, în existenţele sale terestre viitoare, simţindu-se ca un membru al ordinii cosmice divine.
Energia necesară înfăpuirii a tot ce împlineşte îi vine din lumea spirituală, care însă este o unitate. Vieţuind în ea, ştie cum spiritul veşnic a lucrat la elaborarea trecutului, şi poate determina, fiind unit cu eternitatea, direcţia pentru viitor.
Percepţia asupra trecutului se lărgeşte,devenind tot mai extinsă.
Spiritul care a atins acest nivel îşi fixează singur scopurile pe care trebuie să le împlinească în încorporarea următoare, influenţându-şi viitorul, astfel încât să se deruleze în sensul şi direcţia adevărului şi al spiritualului.
În timpul stării intermediare dintre două încorporări, se află în prezenţa entităţilor spirituale în faţa cărora înţelepciunea se întinde neînvăluită, el fiind ajuns la nivelul de pe care le poate înţelege.

6. În al şaselea plan al lumii spiritelor, spiritul va îndeplini activităţile sale în modul cel mai adaptat spiritualităţii, căutând, nu ceea ce îi serveşte lui, ci numai ceea ce trebuie să se întâmple, potrivit mersului corect al ordinii universale.

7. Al şaptelea plan, conduce la graniţa celor trei lumi, spiritul aflându-se în prezenţa nucleelor de viaţă care sunt transpuse din lumile superioare în cele trei lumi, pentru a-şi împlini aici sarcinile. Aflat la graniţa celor trei lumi, spiritul se recunoaşte în nucleul său propriu de viaţă, iar asta are ca efect faptul că trebuie să fie rezolvate pentru el enigmele celor trei lumi, el supervizând întreaga viaţă a acestor lumi.
În viaţa fizică, capacităţile sufletului prin care are trăirile descrise în lumea spirituală, nu sunt conştientizate în condiţiile obişnuite de viaţă, ele lucrând în adâncurile lor inconştiente la organele corporale care realizează conştienţa lumii fizice. Acesta este motivul pentru care ele rămân imperceptibile pentru această lume, aşa cum ochiul nu se poate vedea pe sine.

Din punctul de vedere al omului, realitatea nu poate fi percepută decât într-un anumit fel, deoarece totul este perceput prin organele de simţ corporale. Viaţa ta poate să ţi se pară plină de suferinţă, incorectitudine, nedesăvârşire, lipsită de sens. Dar din punctul de vedere al spiritului decorporat, desprins de viaţa terestră, de limitele şi iluziile corporalităţii, este perceput faptul că viaţa ta, tocmai în această formă trebuie să se desfăşoare, cu suferinţa sa, nedesăvârşirea sa, ca rezultat al unor vieţi anterioare.