Iniţierea şi Lumea Spirituală

Pentru a putea avea acces la cunoştinţe spirituale, este necesar să îţi dezvolţi o atitudine lăuntrică sufletească specifică, opusă atitudinii sufleteşti caracteristică condiţiilor de viaţă zilnice, în care eşti într-o agitaţie continuă. Sufletul primeşte încontinu impresii noi, şi deoarece se identifică oarecum cu impresiile senzoriale, se află într-o agitaţie continuă.
Prima condiţie de îndeplinit pentru pătrunderea în lumile spirituale, şi înţelegerea cunoştinţelor emanate de aceste lumi, o constituie instaurarea unei linişti desăvârşite şi constante, o pace lăuntrică sufletească. Pacea interioară este foarte dificil de instaurat, deoarece trebuie să poţi să îţi comuţi atenţia total, uitând de toate emoţiile, grijile şi necazurile, şi orice interes legat de viaţa exterioară. Trebuie să te poţi centra într-un punct, şi să anulezi voinţa de a ieşi şi a te îndepărta de acel punct, pentru a putea crea condiţiile necesare revelării realităţilor lumii spirituale.
În viaţa cotidiană poţi trece de la un lucru la altul, printre lucrurile prezente, dar în lumea spirituală nu, trebuind întâi să atragi efectiv lucrurile spre tine, prin gândirea şi
reprezentările tale, spre punctul imobil în care eşti situat. Trebuie să ieşi aşadar din corporalitatea senzorială şi viaţa fizică, să pătrunzi în lucruri, pentru ca, ulterior, să le aduci spre tine din afară. Procesul poate fi trăit ca ceva înspăimântător, dacă nu îi înţelegi natura, nefiind pregătit să îl vieţuieşti.
În viaţa omenească obişnuită, tu ai posibilitatea de a putea schimba mersul lucrurilor, putând corecta ulterior ceea ce ai înfăptuit incorect, dar în planul spiritual vei constata că lucrurile îţi apar ca fiind juste sau injuste în funcţie de ceea ce exista în tine când ai pătruns în planul spiritual. Din această cauză, este necesară o pregătire iniţială, în scopul cunoaşterii corecte a lumii spirituale, efectuată înainte de pătrunderea în această lume, căci după ce ai trecut pragul lumilor, nu mai poţi corecta ceea ce vei observa, şi vei comite erori inevitabile, în mod necesar, cauzate de trăsăturile tale de caracter. După prima intrare şi efectuarea anumitor erori, pentru a evita comiterea lor în mod repetat, trebuie să revii în planul fizic pentru a îţi corecta defectele, după care poţi intra iar în lumea spirituală, pentru a proceda mai bine, mai corect.
Pregătirea prealabilă corectă pentru pătrunderea în lumea spirituală, este imperios necesară. Această pregătire are loc în cadrul fiecărei reîncorporări terestre, pentru reintrarea în lumea spirituală, după fiecare moarte a organismului fizic şi redetaşarea de corporalitate. A intra conştient în lumea spirituală, în timpul vieţii corporale terestre, şi a reveni la viaţa corporală, pentru a continua efortul corijării, a desăvârşirii evolutive, reprezintă ceva asemănător procesului morţii şi reînvierii (reîncorporării) în alt trup, în altă viaţă.

Când începi exerciţiile efectuate în scopul pătrunderii în lumile superioare, te vor asalta anumite manifestări vizionare, realităţi vizionare care îţi revelează mai întâi doar ceea ce eşti tu însuţi. Întreaga lume vizionară ce va apare în jurul tău nu reprezintă altceva decât o reflectare a propriei tale fiinţe. Calităţile tale, propria maturitate, tot ce gândeşti şi resimţi, se transformă în lumea vizionară în fapte care ţi se prezintă ca o lume obiectivă. Când unii cred că văd în lumea astrală entităţi şi fenomene care le apar a fi obiective, acestea se pot rezuma la a fi doar o reflectare a virtuţilor, sau a unui defect, sau pur şi simplu a unei dureri de cap.
Pentru a deveni iniţiat trebuie să înţelegi prin gândire lumea vizionară, pătrunzând-o cu gândirea. Nu te vei putea linişti până nu vei înţelege ceea ce percepi în lumea vizionară, la fel cum înţelegi ceea ce percepi în lumea fizică.
Când te iniţiezi, experimentezi tot ceea ce este trăit în lumea dintre moartea corporală şi o nouă naştere. Când îţi îndrepţi atenţia asupra perioadei dintre moarte şi o nouă naştere, percepi întâi că trăieşti într-o lume obiectivă, comparabilă cu lumea iniţiaţilor. După moarte vei trăi într-o lume absolut reală, unde se află cei cu care ai intrat deja în raport în lumea fizică, şi vieţuieşti cu ei în condiţii cu totul reale. Dar aşa cum pe Pământ totul este mijlocit prin percepţii senzoriale, după moarte totul este mijlocit prin viziuni. Întâlnind după moarte, în lumile spirituale, pe cineva care a murit înaintea ta, pentru tine prezenţa sa este o realitate, eşti în realitate în faţa lui, dar pentru a-l percepe trebuie să stabileşti un raport cu el în cadrul lumii vizionare, exact aşa cum în lumea fizică raporturile se stabilesc cu ajutorul simţurilor senzoriale corporale. Dificultatea ce apare există atât în experienţa ta, cât şi în procesele lumii spirituale, lumea vizionară prezentând mai întâi doar o reflectare a propriei tale fiinţe. Când o fiinţă vine în întâmpinarea ta în lumea spirituală, apare o viziune care întîi îţi prezintă doar iubirea sau antipatia pe care ai resimţit-o faţă această fiinţă, sau orice alt raport legat anterior cu cel întâlnit. Te poţi afla deci în faţa unei fiinţe şi să percepi doar ceea ce a existat în tine pentru ea înainte de moarte. Tu te "înveleşti" practic cu propriile tale sentimente, simpatii şi antipatii, ce constituie un fel de ceaţă vizionară, care are ca efect izolarea ta de celelalte fiinţe !
Percepţia în lumea spirituală, este însoţită de sentimente şi trăiri lăuntrice reale. Vei simţi, de exemplu, faţă de un om pe care nu l-ai iubit deplin, că nu eşti în măsură, după moarte, să-l iubeşti mai mult ca în viaţa terestră, deşi eşti în faţa lui şi doreşti să-l iubeşti mai mult, simţind însă că nu poţi repara ceea ce ai neglijat în viaţa terestră. Neputinţa şi incapacitatea de a-ţi putea dezvolta mai bine sufletul, poate fi resimţită ca o apăsare enormă sufletească, fiind resimţită în acest fel şi după moarte.

Situaţia în care te afli prins în lumea spirituală se poate modifica prin dezvoltarea treptată a capabilităţii de a resimţi în viziunile care te înconjoară, entităţile ierarhice ale lumii spirituale. Schimbarea se poate produce în măsura în care înveţi să resimţi faptul că asupra ceţii învăluitoare acţionează aceste entităţi, luminând cu lumina lor această ceaţă. Trebuie să iei cu tine amintiri asupra experienţelor din viaţa ta terestră, care te învăluie ca un nor, şi prin ele trebuie să fi capabil să primeşti lumina lor.
Fiecare decedat va ajunge în situaţia în care îi va fi luminată ceaţa de viziuni, această acţiune desfăşurată în decursul timpului ca un dar de lumină, modificându-se treptat,
simţind treptat cum conştienţa sa este progresiv întunecată de această pătrundere de lumină a ierarhiilor superioare. Ulterior, menţinerea conştienţei va depinde de anumite date precise din timpul vieţii corporale terestre, de exemplu conştienţa se întuneca mai uşor la cel ce a avut în timpul vieţii o atitudine imorală.
Lucrul cel mai important este să treci în lumea spirituală, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte, cu o atitudine morală bine dezvoltată, deoarece conştienţa marcată de moralitate are ca efect păstrarea unei deschideri sufleteşti faţă de lumina ierarhiilor. Cei ce au o atitudine sufletească morală pot menţine după moarte o conştienţă luminoasă şi limpede, iar cei ce au o conştienţă imorală prezintă o conştienţă
crepusculară, întunecată, însoţită de stări de mare anxietate, rezultate din această imoralitate. Întunecarea conştienţei reprezintă o experienţă înspăimântătoare vieţuită în lumea spirituală, indiferent că vei intra în timpul vieţii, prin exerciţii iniţiatice, sau după momentul morţii corporale.
Pe lângă atitudinea morală, şi atitudinea religioasă influenţează vieţuirile în lumea spirituală, absenţa reprezentărilor religioase contribuind la întunecarea conştienţei. Oamenii care au avut doar gânduri şi reprezentări materialiste despre lume şi viaţă, suferă o întunecare, ce poate duce până la anularea conştienţei, la puţin timp după
momentul morţii.
Oamenii din vechime au avut anumite puteri spirituale ereditare, datorită cărora puteau menţine în suflet, pe durata celei de a treia perioade de după moarte, cunoaşterea. În perioada precreştină, toţi oamenii au beneficiat de influenţele spirituale ale multiplelor centre de iniţiere. Aceste influenţe spirituale însă, au scăzut în intensitate, cu timpul, indicaţiile privind natura lumii spirituale dispărând din învăţăturile mai noi ale maeştrilor. Buddha a susţinut ideea conform căreia, pentru a pătrunde în lumea spirituală, trebuie să te eliberezi de dependenţa faţă de lumea fizică, dar în învăţătura sa nu există nici o descriere specifică lumii spirituale, conforme cu vechea doctrină brahmanică.

Când tu pătrunzi brusc într-o situaţie cu totul nouă şi inedită, despre care nu ai dobândit anterior nici o informaţie, te simţi inevitabil singur şi pierdut, lipsit de instrumentele necesare unei adaptări eficiente. Poţi colapsa sub presiunea noului, neştiind de loc cum ar trebui şi ai putea să reacţionezi, conştienţa ta fiind acaparată cu totul de situaţie, simţind o mare anxietate. Faptul că tu "te pierzi" în faţa situaţiei inedite, este perceput ca o întunecare a conştienţei de sine, ca o pierdere a fiinţei proprii, o dizolvare a sa în neant. Aceasta este situaţia unor oameni pe care nu i-au preocupat principiile morale, spirituale şi religioase, în timpul vieţii, după momentul morţii lor. Spiritul lor se simte pierdut, conştienţa lor întunecându-se datorită lipsei de informaţii (reprezentări, amintiri) legate de această stare extracorporală. Confuzia poate fi totală pentru astfel de oameni. Ceea ce se va întâmpla cu fiecare, în această stare din lumea spirituală, până la următoarea reîncorporare, prezintă o oarecare variabilitate, conform cu natura vieţii trăită de fiecare dintre ei, de natura caracterului lor, a reprezentărilor şi amintirilor din timpul vieţii terestre.
Omul care nu a dobândit o instruire spirituală sau religioasă iniţiatică în timpul vieţii, doar printr-o dezvoltare morală mai poate dobândi, pe planul fizic, calităţile necesare care să-i permită, după moarte, să pătrundă în lumea spirituală în mod conştient.
Ultimul impuls planetar de moralitate, primit dinafară de omenire, în scopul luminării conştienţei în perioada de după moarte, a avut loc acum 2.000 de ani, fiind iniţiat de Maestrul Creştinităţii. Înţelegerea semnificaţiei mesajului creştin constituie impulsul necesar păstrării unei conştienţe clare şi luminate în a treia perioadă ce urmează după momentul morţii.
În prima perioadă de după decorporare, se relevă importanţa atitudinii morale, în perioada a doua - atitudinea spiritual-religioasă, şi în perioada a treia înţelegerea misterului reînvierii. Cine nu dobândeşte această înţelegere îşi pierde conştienţa în timpul celei de a treia perioade, înfăptuirea evenimentului christic răspunzând necesităţilor proprii condiţiilor existenţei umane.
Odată cu dezvoltarea facultăţilor umane, a devenit necesară o nouă legătură cu învăţătura creştină. Sufletul omenesc este acum în măsură de a accede la o anumită cunoaştere a Eului său, o apropiere de Eu posibilă acum, dar nerealizabilă în trecut. În planul exterior, apropierea de Eu se traduce printr-un egoism puternic, cu nuanţe diverse. În perioada precreştină, omul care voia să cunoască lumea se îndrepta înspre manifestările exterioare revelate lui, deci filosofând ieşea din sine însuşi. Acum reintră în el însuşi, şi nu găseşte un punct de sprijin ferm decât în Eul său. Omul nu a fost capabil să acceadă prin el însuşi la o conştienţă de sine, această posibilitate fiindu-i oferită prin învăţătura creştină, Christos transmiţând credinţa în faptul că în fiecare suflet trăieşte o scânteie divină, ce continuă să trăiască şi în încorporarea terestră, în fiinţa devenită Eu.
Posibilitatea de a percepe divinul într-o individualitate omenească, în Christos, este tot mai întunecată în prezent, datorită faptului că omul pătrunde neîncetat şi în mod tot mai intens în Eul său. Căutare în sine însuşi a scânteii, întunecă în om capacitatea de a-l putea contempla pe Christos. Christosul istoric trebuie asimilat elementului divin răspândit în întreaga omenire, scena învierii trebuind percepută ca revelaţia învierii spiritului divin în omenirea întreagă, după fiecare moarte.
Înţelegerea învăţăturii creştine, a misterului reînvierii, se pierde cu atât mai mult cu cât omul caută în el însuşi divinul, tendinţele gândirii moderne vizând relevarea unei reflectări a divinului doar în interiorul omului, devenind tot mai greu de conceput ideea că divinul putea să se fi încorporat într-o personalitate. Menţinerea conştienţei în a treia perioadă, în prezent, devine tot mai dificilă datorită egoismului în general, şi a egoismului filosofic în particular. Datorită ceţii vizionare omul îşi creează, în a treia fază, multe obstacole.
În prezent există un singur mijloc de a menţine în lumea spirituală claritatea conştienţei, pe durata celei de-a treia faze : păstrarea după moarte a memoriei existenţei terestre. În timpul acestei faze, tu ar trebui să uiţi tot ce ai trăit, dacă nu ai fi în măsură să păstrezi în memorie ceva deosebit. Învăţătura creştină sădeşte în om gânduri şi puteri care menţin claritatea conştienţei pe durata acestei perioade, existând atunci posibilitatea de a îţi aminti de ceea ce ai învăţat şi înţeles relativ la misterul reînvierii. Formarea reprezentărilor, sentimentelor şi impresiilor legate de reînviere conferă posibilitatea amintirii, acestor impresii, dar şi a altor lucruri leagate de aceste sentimente, impresii şi reprezentări ! Dobândirea în timpul vieţii terestre a înţelegerii misterului reînvierii permite conştienţei tale să treacă, după moarte, peste un abis întunecat.
Dobândind această înţelegere, începând din acel moment al perioadei a treia, datorită amintirii păstrate (salvate) în acest mod, vei putea contribui la corectarea greşelilor prezente în sufletul tău, care se explică prin karma proprie.
Neînţelegerea privind învăţătura creştină şi misterul reînvierii lasă conştienţa să se stingă în tine şi, odată cu ea, şi posibilitatea de a-ţi putea corecta karma, alte entităţi trebuind să se ocupe de greşelile tale pe care karma le aduce spre corectare. Fiecare om se va reîncorpora, revenind printr-o nouă naştere corporală în existenţa terestră, dar este importantă menţinerea conştienţei cu ocazia trecerii peste abisul din lumea spirituală. Amintirea faptului că provii din dumnezeire îţi salvează conştienţa, şi vei putea să continui elaborarea ei datorită faptului că vei putea contempla Spiritul care vine în întâmpinarea ta, amintindu-ţi faptul că ai fost născut din Spirit...