Rolul formării unor Reprezentări corecte în Iniţierea Spirituală

Pentru a înţelege ce înseamnă o reprezentare corectă, trebuie înţeles întîi ce este reprezentarea. Reprezentarea constituie primul nivel de organizare a activităţii mintale, independent de prezenţa și acţiunea directă a obiectelor externe, sursa ei fiind constituită de informaţiile furnizate de senzaţii și percepţii, iar baza ei obiectivă, de capacitatea de memorare. Reprezentările sunt procese cognitiv-senzoriale de semnalizare, în forma unor imagini unitare, dar schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor, în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Imaginea unui obiect perceput nu dispare imediat după încetarea acţiunii lui asupra analizatorului, continuând să persiste un anumit interval de timp, ca postefect, părăsind apoi planul conștiinţei, dar rămânând întipărit în memorie. Informaţia extrasă și reţinută despre obiect este supusă unor operaţii de analiză, comparare, selecţie și combinare, rezultând o imagine mintală nouă, numită reprezentare.
Reprezentarea prezintă un dublu aspect :
1. un proces mintal intern de prelucrare a informaţiilor furnizate de imaginile primare (senzaţiile și percepţiile) și
2. o imagine mintală secundară a obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Definim astfel reprezentarea ca fiind un proces psihic de reflectare mijlocită, selectivă și schematică, a proprietăţilor concrete, mai mult sau mai puţin semnificative, ale obiectelor și fenomenelor date în experienţa senzorială anterioară. Spaţiul mintal reprezentaţional are o alcătuire eterogenă, multistratificată, incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine și fidelitate, organizarea sa având un caracter dinamic, producându-se permanent modificări de poziţii și de semnificaţii instrumentale ale imaginilor componente - unele scad în intensitate, claritate și importanţă, altele sporesc. Deci procesul reprezentării are un caracter activ, și o implicare permanentă în mijlocirea și reglarea cotidiană a activităţii și comportamentului.
Mecanismele reprezentării se formează și se consolidează mai târziu decât cele ale percepţiei. Prima formă sub care se manifestă și funcţionează reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifestă comportamental prin căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi căutarea și detectarea unui obiect pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ în organizarea și funcţionarea mecanismelor reprezentării se produce după vârsta de 3 ani, când se afirmă funcţia nominativ-designativă a limbajului, cuvântul devenind principalul suport și vehicul al conţinutului informaţional structurat în imaginea mintală secundară. Apărând și dezvoltându-se pe baza percepţiei, reprezentarea nu este o continuare liniară a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activităţii cognitive, marcând primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaștere de concretul imediat, și îndreptarea
lui spre abstract și general. Reprezentarea marchează şi primul stadiu în structurarea activităţii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afară, ci și după dorinţa, voinţa și decizia subiectului. Reprezentarea pregătește cel de-al doilea salt al activităţii de cunoaștere, din imperiul imagisticului în cel al constructivităţii conceptuale, pe care îl va realiza gândirea.
Caracteristicile reprezentărilor :
1. asemănările dintre reprezentări şi percepţii:
- ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale obiectelor şi fenomenelor;
- atât percepţia, cât şi reprezentarea, sunt intim legate de mişcare (imaginarea
mişcărilor determină fine corelaţii ale musculaturii, fapt care ajută ulterior la o
posibilă reînvăţare a unei profesii etc.)
- cele două procese psihice au un înţeles, o semnificaţie.
2. deosebirile dintre reprezentare şi percepţie sunt:
- reprezentarea se produce în absenţa obiectului;
- reprezentarea constituie o prelucrare a datelor perceptive; dispar unele detalii,
iar uneori mai multe reprezentări se sedimentează în imaginea tip;
- percepţia este însoţită de impresia caracterului exterior al obiectului, iar
reprezentarea de conştiinţa subiectivităţii; reprezentările formează un limbaj personal (este limbajul experienţei pe care a trăit-o );
- reprezentările depind de voinţa omului care le poate alunga, le poate evoca, pe
când percepţia nu se poate modifica;
- reprezentările sunt mai palide, mai fragmentare în raport cu percepţiile;
- reprezentările sunt fluctuante, instabile, dispar, se transformă, se şterg;
- reprezentările nu ne aduc nimic nou etc.
Interdependenţa dintre percepţie şi reprezentare se evidenţiază în faptul că
reprezentările îmbogăţesc percepţia, iar calitatea, numărul şi intensitatea
percepţiilor, determină calităţile imaginilor (reprezentărilor) din memorie.
Conținutul informaţional : reprezentarea reflectă însușiri concret intuitive, dar ea realizează această reflectare în absenţa obiectului, deci reflectarea este mijlocită prin intermediul experienţei perceptive. Sub aspectul conţinutului, reprezentarea se aseamănă cu percepţia, dar reflectă însușiri concret intuitive, figurative, schematice, relevante și semnificative. Reprezentarea este mai săracă în conţinut, întrucât reţine doar însușirile caracteristice și relevante, fiind reprezentate însușirile principale, și omise cele de detaliu. Conţinutul informaţional al reprezentării valorifică experienţa perceptivă. Putem vorbi despre reprezentări vizuale, auditive sau chinestezice. La fel se întâmplă și cu formele complexe ale percepţiei, care se regăsesc în reprezentările corespunzătoare : reprezentarea spaţiului, timpului, mișcării. În concluzie, în procesul reflectării, reprezentarea realizează o selecţie de însușiri concret intuitive din masa de experienţe perceptive, deci reflectarea este mijlocită și selectivă.
Clasificarea reprezentărilor:
1- după criteriul analizatorului dominant în producerea lor, se disting: reprezentări
vizuale, auditive, kinestezice;
2- după nivelul operaţiilor implicate în geneza lor, avem reprezentări individuale
(ale obiectelor, fenomenelor semnificative pentru o persoană) şi reprezentări
generale, care cuprind însuşirile comune pentru o întreagă clasă de obiecte, pe
baza cărora se poate recunoaşte un exemplar ca aparţinând aceluiaşi grup;
3- după nivelul operaţiilor implicate în formarea lor, avem reprezentări
reproductive (evocă obiectele sau fenomenele percepute anterior) şi reprezentări
anticipative, care se referă la mişcări sau schimbări ce nu au fost percepute.
4- după tipul de activitate în care se integrează : reprezentări literare,
istorice, geografice,
5- după procesul psihic în care se integrează : reprezentări ale memoriei, imaginii, etc. ,
6 - după prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar : reprezentări voluntare şi reprezentări involuntare).
Funcţii şi roluri :
1. rol în funcţia de cunoaștere, furnizând informaţii despre însușirile semnificative, caracteristice, individuale și comune ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea activității de cunoaștere, a operaţiilor de prelucrare-interpretare a informaţiilor în absenţa obiectului, și a contactului perceptiv cu acesta. Reprezentările se află în relaţie logică unele cu altele, după criteriile similitudinii, opoziţiei, generalităţii, în cadrul unui sistem reprezentaţional coerent, mediat verbal. Reprezentările constituie principala sursă de informaţie pentru gândire, atunci când aceasta se desfășoară înraport cu obiecte sau fenomene care nu sunt prezente în câmpul perceptiv.
2. rolul reglator, manifestat sub două aspecte : 1) în pregătirea mintală anticipată a acţiunilor și 2) în coordonarea și corectarea traiectoriei de desfășurare a acestora.
3. reglarea acţiunilor complexe, prin anticiparea efectelor şi consecinţelor posibile
4. punct de plecare în evoluţia gândirii, reprezentarea este un punct de trecere
între senzorial (senzaţii, percepţii) şi logic (gândire);
5. funcţia de concretizare în situaţiile greu de verbalizat, când recurgem la
simboluri sau metafore. Este esenţială în creaţia artistică, unde ideile, sentimentele sunt exprimate prin imagini tipice ce cuprind trăsături caracteristice unei întregi categorii umane;
6. funcţia catarhică, de purificare, curăţare, eliberare de tensiune, de eliberare temporară.
7. suport intuitiv pentru desfăşurarea şirului de raţionamente în vederea rezolvării de probleme,
8. sprijin necesar pentru construirea sensului cuvintelor (reprezentarea sensului prin
grafică).
Structuri operatorii - reprezentarea valorifică rezultatele analizei și sintezei perceptive, dar dezvoltă operaţii proprii cu ajutorul cărora realizează selecţii, schematizări, restructurări și generalizări concret intuitive. Operaţiile cele mai importante care apar la nivelul reprezentării sunt schematizarea și generalizarea concret intuitivă. Prin intermediul schematizării se produce o selecţie accentuată de însușiri concret intuitive semnificative, importante și caracteristice. Prin intermediul generalizării concret intuitive informaţiile obţinute prin schematizare sunt extinse la un număr mai mare de obiecte, sau chiar la o categorie. Cele două operaţii
prefigurează două dintre operaţiile fundamentale ale gândirii. Astfel, schematizarea prefigurează abstractizarea, iar generalizarea concret intuitivă anticipează generalizarea de la nivelul gândirii.
Produs - toate procesele senzoriale se finalizează în plan subiectiv printr-o imagine mintală, care redă informaţii de tip concret intuitiv, ce aparţin experienţei perceptive. Imaginea mintală - este o imagine secundară, deoarece se produce în absenţa obiectului și în urma unei experienţe perceptive anterioare,
- este săracă în conţinut, deoarece sunt reţinute și redate însușirile importante, caracteristice, relevante și nu cele de detaliu sau de fond. Această calitate a reprezentării constituie un avantaj în cunoaștere, întrucât se apropie de produsele gândirii, cum sunt conceptele empirice.
- este panoramică, unitară, integrală, redând obiectul întreg, cu toate însușirile sale relevante și semnificative.
- are o anumită autonomie, nefiind condiţionată de prezenţa obiectului, putând fi declanșată din interior de o trebuinţă, un motiv, un interes, o emoţie etc.
- dispune de atributul vizualizării. În plan mintal se elaborează o imagine cu atribute vizuale, chiar dacă la origine informaţia nu a fost obținută pe canal vizual !
- dispune de atributul verbalizării. Prin cuvânt se denumește obiectul reprezentării, sau se poate declanșa o imagine mintală, cuvântul având și un rol reglator, de coordonare a imaginilor mintale.

Dacă ai încercat vreodată să povesteşti cuiva un vis mai lung pe care l-ai avut, poate mai ţii minte că nu ţi-a fost la fel de uşor ca în cazul în care ai povestit cuiva o anumită întâmplare personală din viaţa de zi cu zi. Motivele sunt diverse, ţinând atât de formarea imaginilor perceptive şi reprezentările elaborate pe baza lor, de mecanismele memoriei, cât şi de postprocesările mintale precum atribuirea de sensuri şi semnificaţii.
Tot ceea ce relatezi cuiva ulterior desfăşurării unei experienţe personale, se bazează pe ceea ce s-a întipărit ca reprezentări în memoria ta, în legătură cu detaliile acelei experienţe. Dacă reprezentările nu sunt corecte, şi nu reflectă fidel realitatea, deformând-o, atunci nici tu şi nici cel căruia îi vei relata întâmplarea, nu veţi putea înţelege în mod exact ce şi cum s-a întâmplat.
Când te raportezi la întâmplări şi evenimente externe, totul pare simplu, normal şi obişnuit, dar când reprezentările nu se mai formează pe baza percepţiilor obţinute prin simţurile trupeşti, totul se complică. Majoritatea oamenilor, de ştiinţă şi neştiinţă, sunt convinşi de faptul că reprezentările onirice, din timpul somnului, care formează materialul viselor, reprezintă simple procesări de imagini, în strânsă legătură cu evenimentele vieţii cotidiene. Ei au dreptate, însă doar până la un punct, de la care nu mai au. Există mai multe tipuri şi categorii de vise, fiecare fiind în relaţie cu un anumit plan (domeniu, nivel) de conştiinţă. Cu cât starea de conştiinţă se modifică mai mult, se "alterează" mai tare, cu atât mai puţin visele vor mai avea vreo legătură cu viaţa trupească cotidiană, devenind tot mai încărcate de simboluri şi percepţii extrasenzoriale. În esenţă, toate reprezentările, de orice fel, sunt simbolice (simbol = semn, obiect, imagine, etc. care reprezintă indirect, în mod convenţional sau în virtutea unei corespondenţe analogice, un obiect, o fiinţă, o noţiune, o idee, o însușire, un sentiment, etc. ). Reprezentarea copacului, în mintea ta, este formată dintr-o imagine simbolică, abstractă, a tuturor copacilor, care conţine doar câteva elemente esenţiale, cu caracter general şi esenţial (rădăcină, trunchi, ramuri, frunze). Este deosebit de important să înţelegi rolul şi importanţa simbolurilor în viaţa ta, căci percepţia corectă a realităţii se bazează pe un proces de codare şi decodare a informaţiei, pe simbolistica reprezentării realităţii. Tu nu percepi lumea aşa cum este ea, ci cum ţi-o reprezinţi mintal că este. De aceea reprezentările tale au o deosebită importanţă.
Să urmărim un exemplu concret : care este reprezentarea ta mintală asupra Sistemului solar ? Corespunde oare ea realităţii, reflectând-o destul de fidel, sau prezintă anumite deformări ? Încearcă să îţi reprezinţi mintal Sistemul solar, din memorie, după care citeşte mai departe.
Planul sistemului solar, ca desen ce reprezintă grafic planetele şi orbitele lor, pur şi simplu nu poate fi reprezentat pe o coală de hârtie sau pe ecranul monitorului, în mod corect ! Reprezentarea ta este una incorectă, deoarece tu ţi-ai format-o pe baza perceperii unor scheme grafice simbolice, ce au prezentat deformat realitatea. Să vedem şi de ce : o reprezentare corectă trebuie să ţină seama de respectarea unei scări pe proporţie. Dacă reprezentăm Pământul sub forma unui mic cerc cu diametrul de 1 mm, la o scară de 1 : 15 000 000 000, adică 15 000 km la un milimetru, planeta Venus, cu diametrul asemănător cu a Pământului, se va afla la 3 m distanţă de Mercur. La 16 m de mingea solară se va roti Marte, cu diametru de 0,5 mm. Jupiter, de mărimea unei nuci, va fi situat la la 52 metri de Soare. Saturn, cât o cireaşă, cu diametru de 8 mm, inele de 4 mm lăţime şi o grosime de 1/250 mm, ce se vor găsi la 1 mm de suprafaţa lui, se va afla la 100 m de Soare. Uranus, având un diametru de 3 mm, se află la 196 m de Soare, Neptun, un mic punct, la 300 m, şi Pluton, cu diametrul aproximativ jumătate faţă de Pământ, la distanţa maximă de ... 400 m de Soare. Limita Sistemului Solar este dată de orbitele cometelor, ca nişte elipse foarte alungite, a căror extremităţi se află la distanţa de 12 mm şi respectiv ...1.700 m faţă de Soare... Acest model reprezentativ al Sistemului Solar, în care Pământul are diametrul de 1 mm, are ...3,4 km şi o suprafaţă de ...9 km pătraţi...
Câţi oameni au oare o astfel de reprezentare mentală corectă în legătură cu dimensiunile aştrilor şi distanţele la care se situează în cadrul Sistemului Solar ?

Meditând puţin asupra reprezentării Sistemului Solar, se poate constata că eroarea se datorează în principal faptului că tu nu ai avut o percepţie directă şi nemijlocită a realităţii, datorită limitării posibilităţilor perceptive senzoriale ale organismului uman.
Această eroare nu este una gravă, în sensul că nu ţi-a afectat în mod negativ viaţa ta de până acum, trecutul, şi probabil nu se va repercuta sensibil nici asupra viitorului. La prima vedere aşa pare, însă la următoarele ai putea sesiza faptul că suma tuturor reprezentărilor eronate, considerate a avea o influenţă nesemneficativă asupra ta, luate separat, de fapt îţi direcţionează gândirea şi comportamentul spre o atitudine greşită asupra lumii şi vieţii, constituindu-se într-o sursă permanentă de erori, greşeli, şi suferinţă.
Să analizăm şi un alt exemplu, mai elocvent : reprezentarea pe care o ai despre planeta care te găzduieşte. Un corp ceresc solid, sferic, opac, etc.
Câteva cifre : Caracteristicile orbitei : Afeliu 152.097 .701 km (1, 016 710 333 5 UA ) ; Periheliu 147.098 .074 km (0, 983 289 891 2 UA) ;Axa semi-majoră 149.597 .887, 5 km (1, 000 000 112 4 UA) ; Axa semi-minoră 149.576 .999, 826 km (0, 999 860 486 9 UA) ; Circumferinţa orbitei 924.375 .700 km (6, 179 069 900 7 UA)
Prima viteză cosmică :7,9 km/s (pentru lansarea și plasarea pe orbită a unui satelit)
A Doua viteză cosmică :11,2 km/s (necesară pentru a părăsi definitiv Pământul);
A Treia viteză cosmică :13,6 km/s (necesară unui corp pentru a părăsi sistemul solar, pornind de pe Pământ) ; Deviaţia orbitei 0,016 710 219 ; Anul sideral 365.256 366 zile (1. 000 017 5 ani ) ; Perioada sinodică n/a ; Viteza deplasării pe orbită (mișcare de revoluţie) 30,287 km/ s (109. 033 km/h ) ; Viteza medie a mișcării de revoluţie 29,783 km/ s (107. 218 km/h ) ; Viteza minimă a mișcării de revoluţie 29,291 km/ s (105. 448 km/h ) ; Înclinaţia orbitei 0 (7, 25° față de Ecuatorul Soarelui) ; Unghiul nodului ascendent (locul în care orbita intersectează planul elipticii) 348,739 36° ; Unghiul periheliului 114,207 83° ; Sateliţi naturali :1 ( Luna ) ; Caracteristici fizice : Raport (Proporţie) :0,996 647 1 la 1 (aproape sferic) ; Raportul elipsei :0,003 352 9 la 1 ; Raza : ecuatorială: 6.378 ,137 km; polară 6.356 ,752 km ; medie :6.372 ,797 km ; Diametrul: la ecuator :12.756 ,274 km ; la poli 12.713 ,504 km ; mediu :12.745 ,594 km ;Circumferinţa : la ecuator 40.075 ,02 km ; la meridiane 40.007 ,86 km; medie 40.041 ,47 km; Suprafaţa :510.065 .600 km² ; Uscat 148.939 .100 km² (29, 2 %) ; Apă 361.126 .400 km² (70, 8 %); Volum 1,083 207 3× 10 12 km³ ; Masă 5,9742 ×10 24 kg; Densitate 5.515 ,3 kg/m ³ ; Acceleraţia gravitaţională la ecuator :9,7801 m/s ² (0, 997 32 g) ; Perioada rotaţiei siderale :0,997 258 zile (23, 934 h) ; Viteza mișcării de rotaţie la ecuator :465,11 m/s ; Înclinarea axei :23° 26' 21". 4119 [1 ] ; Înclinarea verticală a Polului Nord :0° (0 h 0 min 0 s); Înclinarea orizontală 90° ; Albedo 0.367 ; Temperatura la suprafaţă - min - medie - max : -88 ° C (185 K); 14 °C (287 K); 58 °C (331 K ); Presiunea atmosferică :100 kPa (kiloPascali) ; Componenţi atmosferici : Azot (N) 77 %; Oxigen (O) 21 %; Argon (Ar) 1 % ; Dioxid de Carbon (CO 2 ) 0.038 % ; Apă (H 2 O) sub formă de vapori urme (variază în funcţie de zona climatică)
Este dificil să-ţi formezi o reprezentare imagistică pe baza unor cifre, a unor concepte abstracte. Dar... să analizăm şi următoarea afirmaţie lansată de un om de ştiinţă, pe baza efectuării unor calcule matematice : dacă s-ar elimina tot ce înseamnă spaţiu gol, din toţi atomii din care este alcătuit Pământul, toată materia Terrei ar încăpea într-o sferă cu diametrul de aproximativ ... 1 m (un metru) ! În realitate Pământul este mult mai mult gol decât plin, dar reprezentarea ta eronată se datorează unei percepţii deformate (iluzii) asupra realităţii, privind materia terestră. Simţurile corporale pur şi simplu nu pot reflecta în mod fidel realitatea. Continuând în aceeaşi notă, atmosfera terestră, pe care o percepi ca un spaţiu complet gol, este ...plină cu o combinaţie de gaze : azot, oxigen, dioxid de carbon,...
Atomii sunt mult mai mici decât lungimea de undă a luminii pe care o poate detecta văzul uman, fapt pentru care atomii nu pot fi văzuţi cu nici un fel de
microscop optic ! Cu toate acestea, există alte căi de detectare a poziţiilor
atomilor pe suprafaţa unui solid sau a unui film subţire și chiar pentru a obţine
imagini ale acestora. Este vorba despre microscoapele electronice (microscopia
cu efect de tunel), microscopia atomică (atomic force microscopy), rezonanţa
magnetică nucleară și microscopia cu raze X.
Deoarece norul de electroni nu are o formă precisă, dimensiunea unui atom nu
este ușor de definit. Pentru atomii care formează reţele cristaline solide, distanţa dintre centrele a doi atomi adiacenţi poate fi ușor determinată prin difracţie cu raze X, găsindu-se o estimare a dimensiunii atomului. Pentru orice atom, se poate folosi raza la care se pot găsi cel mai des electronii de pe stratul de valenţă. De exemplu, dimensiunea atomului de hidrogen este estimată ca fiind de aproximativ 1,06 ×10 -10 m (de două ori raza Bohr). Comparând această valoare cu dimensiunea protonului (unica particulă din nucleul atomului de hidrogen), care este aproximativ 10 -15 m, raportul dintre dimensiunea atomului de hidrogen și cea a nucleului său este de 100.000 :1 . Dacă un atom ar avea dimensiunea unui stadion de fotbal, atunci nucleul său ar trebui să fie de dimensiunea unei ...mărgele de sticlă. Aproape toată masa unui atom se găsește în nucleu, și aproape tot spaţiul din atom este ocupat de electronii săi.
Atomii diferitelor elemente variază în dimensiune, dar dimensiunea (volumul) nu
este proporţională cu masa atomului ! Atomii grei au tendinţa generală de a fi
mai ...denși. Diametrele atomilor sunt aproximativ aceleași până la un factor mai
mic de trei, în cazul atomilor grei, dar cel mai notabil efect al masei asupra
dimensiunii este următorul : dimensiunea atomică descrește cu creșterea masei
pentru fiecare linie din tabelul periodic. Raţiunea acestor efecte este aceea că
elementele grele au sarcină pozitivă mare în nucleu, care atrage puternic
electronii către centrul atomului. Această forţă de atracţie contractează
dimensiunea învelișului electronic, astfel încât un număr mai mare de electroni
se pot afla într-un volum mai mic. Acest efect poate fi remarcabil : de exemplu,
atomii elementului mai dens iridiu (masă atomică 192) au aproximativ aceeași
dimensiune ca atomii de aluminiu (masă atomică 27), fapt ce contribuie la
stabilirea raportului densităţilor (mai mare de 8 ) dintre aceste metale.

Nu este nevoie de multe exemple pentru a se putea înţelege faptul că atât percepţiile vizuale directe şi nemijlocite pot conduce spre formarea unor reprezentări incorecte şi deformate ale realităţii, cât şi reprezentările imagistice formate pe baza informaţiilor provenite de la alţi analizatori decât vizual, şi de asemenea cele formate pe baza unor informaţii comunicate de către alţi oameni, verbal, gestual, în scris. Să analizăm următoarea informaţie : "Azi s-a născut la maternitatea din oraşul X un bebeluş care are mai mulţi ochi decât dinţi !" ... Este o... glumă, bineînţeles, căci bebeluşii nu au ...dinţi, însă cine nu ştie, sau uită pe moment acest fapt, va încerca să îşi reprezinte mental un bebeluş cu ...mulţi ochi. Omul poate să mintă, omul se poate înşela, poate fi înşelat... Şi orice înşelare, orice minciună, constau în formarea unor reprezentări deformate a realităţii.
Eşti constituit din corp fizic, corp eteric, corp astral, şi poţi ajunge, prin anumite
exerciţii mentale, să obţii o înţelegere profundă a acestei alcătuiri. Această alcătuire o poţi descoperi şi în lumea exterioară, însă trebuie să îţi fie clar că există o diferenţă considerabilă între ceea ce există în lumea din afara omului, şi lumea interioară lui. Dacă contemplezi lumea fizică, ajungi să distingi diverse substanţe fizice. Dacă vei examina ceea ce rămâne dintr-un om după ce a murit, cadavrul său, pe o perioadă mai îndelungată de timp, vei înţelege faptul că organismul omenesc nu poate fi menţinut ca întreg de către natura exterioară omului, ci este supus distrugerii, prin descompunere, de către ea. În privinţa naturii fizice, materiale, perceptibile, nu vei găsi o deosebire foarte mare între ceea ce este extraomenesc şi ceea ce este intraomenesc. Deosebirea mai mare va trebui să o recunoaşti în ceea ce este eteric.
Din eteric acţionează forţele care fac ca totul să tindă să fie rotund, sferic, această tendinţă acţionând şi asupra corpului eteric uman. Acesta, aşa cum este el acum, este bine adaptat, în forma şi configuraţia sa, corpului fizic uman. Nu are limite prea consistente, este mobil în sine, dar se poate deosebi în el şi o regiune a capului, una a trunchiului, şi vag regiunea membrelor, acolo corpul eteric fiind estompat. Dacă îţi mişti un braţ, corpul eteric, care se adaptează formei organismului, iese puţin deasupra, în timp ce braţul se separă în jos. Împotriva forme sferice acţionează ceea ce există în om ca fiinţă superioară, omul astral şi omul-eu. Fiinţa modelează în afară, din forma sferică, forma care se adaptează configuraţiei umane. Omul se situează, ca om eteric, în lumea eterică generală, în aşa fel încât el reuneşte în sine o formă specifică din eteric, în timp ce, de jur împrejur, tot etericul tinde, în măsura în care intră în discuţie configuraţia, să plăsmuiască sfericul din lichid. Forţele interioare lucrează împotriva forţelor exterioare cosmice.

Această activitate este şi mai accentuată la corpul astral. Forţele astrale "extrag" plantele din Pământ, deşi plantele au doar un corp eteric. Corpul astral uman este foarte complicat, putându-l percepe auditiv ca o muzicalitate interioară, ca o mobilitate interioară, spre deosebire de cel eteric, care poate fi perceput imagistic-vizual. Astralul din afară este perceput ca năvălire radială ce este transformată în forma astrală omenească. Natura umană modelează astralul în forme foarte diverse, pentru a-l obliga să o servească şi pentru a-l încorpora, astfel încât omul îşi obţine prin constrângere corpul său astral din forţele astrale care
năvălesc radial în existenţa sa interioară.
Dacă vei privi Universul prin prisma trăirilor sufleteşti-spirituale, vei putea percepe etericul, şi vei putea simţi că acţiunea sa te face să tinzi a te îndepărta de Pământ. Oamenii sunt ţinuţi pe Pământ prin atracţia gravitaţională, şi tind a se îndepărta prin intermediul etericului, în tendinţa de îndepărtare fiind prezentă activitatea etericului. Organismul uman este format din aproximativ 70 % apă, şi tot ce este scufundat în apă este împins de jos în sus, împotriva forţei gravitaţionale terestre, cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dizlocuit. În tendinţa de îndepărtare prin lichid acţionează etericul, în timp ce astralul este stimulat în primul rând prin respiraţie, deoarece prin ea aerul intră în organismul uman. În dispersia şi organizarea aerului în interiorul organismului uman acţionează astralul.
Tu percepi senzorial fizicul în substanţa solidă terestră, poţi percepe etericul în lichid, în felul în care se desfăşoară acţiunea sa în oameni, şi în ceea ce este gazos, aer, astralul.
Avansând prin meditaţie către cunoaşterea imaginativă, vei putea percepe faptul că în orice prezenţă, combinaţie, şi influenţă a apei pe Pământ, se găseşte concomitent etericul şi acţiunea sa. În tot ceea ce există în ape freatice subterane, rîuri, mări şi oceane, în ceea ce se evaporă şi urcă neîncetat sub formă de vapori, formând nori, şi coborând sub formă de ceaţă şi ploaie, acţionează curenţii eterici. Pretutindeni, în cadrul existenţei apei, se află urzirea imaginaţiunii cosmice, şi, venind mai de departe în ea, pretutindeni este prezentă armonia sferelor cosmice astrale. Nu uita că apa este formată din două elemente chimice... gazoase : H2O, hidrogen şi oxigen.
În fiinţa omenească, însă, corelaţiile se manifestă altfel decât în afara ei. În exterior se percepe întâi lumea construită din materia fizică, fixată nemijlocit de Pământ , apoi etericul, care umple Cosmosul, şi astralul, care năvăleşte în mod real, astfel încât nu există doar o plăsmuire abstractă universală, fiind prezente şi fiinţe sufletesc- spirituale, asemănătoare naturii în care şi omul este o fiinţă sufletesc-spirituală în corpul său. În fiinţa umană poate fi perceput corpul eteric, în mod corespunzător cu ceea ce este în afară eteric, însă el nu se prezintă ca o corporalite materială, distinctă, precis şi complet delimitată. Nu poţi percepe niciodată doar corpul eteric actual, ci vei percepe un fragment, care se poate reprezenta printr-un desen, învecinat cu ceea ce îl precede. Vei percepe întotdeauna corpul eteric în întregul său temporal, tot ce s-a petrecut în corpul eteric până la naştere şi încă puţin dincolo de ea, durata vieţii pământeşti constituind o unitate. Timpul devine spaţiu, se manifestă în spaţiu. Contemplând corpul eteric, în prezent, percepi în urmă întreaga sa plăsmuire temporală, corpul eteric fiind un organism temporal, spre deosebire de corpul fizic, care este un organism spaţial. Corpul fizic este izolat, delimitat spaţal, dar corpul eteric este întotdeauna prezent ca un întreg corespunzător duratei de viaţă scurse în timpul acestei existenţe, aceasta fiind o unitate. Ai putea desena corpul eteric numai dacă ai putea desena imaginea mişcării, cu o viteză mare, căci ceea ce se desenează ca şi configuraţie momentană reprezintă doar o secţiune a întregului. Desenul schematic al corpului eteric reprezintă doar o secţiune a acestuia, căci corpul eteric complet reprezintă o desfăşurare temporală. Cuprinzând perceptiv această desfăşurare temporală, se pătrunde în timp dincolo de naştere, dincolo de concepţie, până la momentul în care se relevă cum a ătruns fiinţa, din existenţa sa preterestră, în viaţa terestră actuală, atrăgând substanţialitate din eterul cosmic general, plăsmuindu-şi un corp eteric propriu.

Ceea ce vei contempla drept corp eteric, reprezintă doar o abstracţiune, desfăşurarea temporală reprezentând realitatea concretă. În privinţa corpului astral, lucrurile sunt diferite. Într-o reprezentare schematică grafică, spaţiul trebuie să devină timp. Prin cunoaşterea inspirată se dobândeşte înţelegerea faptului că ceea ce este perceput drept corp astral nu există de fapt în momentul percepţiei, ci undeva înapoi în timp, căci el nu a însoţit viaţa temporal, ci a rămas pe loc. În locaţia spaţio-temporală contemplată se manifestează doar un fel de strălucire. Sursa de lumină nu trebuie să se deplaseze nicăieri pentru ca să-şi trimită aici strălucirea sa. Corpul astral a rămas în lumea spirituală, nu l-a însoţit pe om în lumea fizică, şi îşi trimite doar strălucirea sa. Potrivit corpului astral, te afli întotdeauna înaintea conceperii, înaintea naşterii, şi a conceperii în lumea spirituală. Tu priveşti, aşadar, în timp ce cauţi corpul astral al unui om, direct în lumea spirituală, privind direct la ceea ce omul a parcurs în lumea spirituală, înainte de a fi coborât pe Pământ.
Astralul înconjurător există doar în lumea din afara fiinţei tale. Corpul tău astral acţionează în tine, în întreaga ta viaţă, dar influenţa lui asupra fiinţei tale intervine de departe, situată în timpul care s-a scurs demult, în care, înainte de a fi coborât pe Pământ, erai în lumea spirituală.
Cine crede că trecutul nu mai este aici, că a dispărut în mod total şi complet, seamănă cu copilul mic care crede că oamenii şi obiectele care dispar din câmpul său perceptiv vizual, dispar din realitate în mod efectiv, total, irevocabil. Ceea ce s-a scurs în timp, de fapt este neîncetat aici, acţionând în tine. Ziua de ieri, în starea sa spirituală, este încă aici, aşa cum este aici spaţialul pe care îl poţi parcurge deplasându-te corporal prin el, şi este aici astfel încât acţionează în prezent. Ceea ce acţionează aici este strălucirea a ceea ce de fapt acţionează departe, în urmă.
Ceea ce are încă în configuraţia sa ecoul etericului, reprezintă simple fantome, care nu sunt ceva spiritual în mod veritabil.
În natura extraumană sunt prezente lumile superioare, iar în cazul omului, intrii în timp, în desfăşurarea sa temporală, când contemplezi lumile succesive. Însă, în cazul omului, poţi pătrunde şi mai departe în cunoaştere.
Prima modalitate a cunoaşterii se realizează prin intermediul simţurilor, a doua
prin gândirea fortificată, prin care se cuprind în sine imaginile mobile ale lumii, a treia este cea inspirată, în care se exprimă în imagini ceea ce răsună ca o sferă muzicală. Când percepi sfera muzicală, te afli în afara materiei, în afara prezentului, în viaţa preterestră, în existenţa pe care ai avut-o ca fiinţă spirituală înainte de a coborâ pe Pământ pentru a îmbrăca corporalitarea materială. Cunoaşterea inspirată o obţii dacă realizezi conştienţa vidă, după ce ai ajuns întâi la gândirea fortificată. Treapta mai superioară o atingi făcând din forţa iubirii o forţă a cunoaşterii. Este vorba de trăirea sufletească ce unifică, făcându-te să poţi simţi ceea ce se petrece în altă fiinţă, ca şi cum s-ar petrece în propria fiinţă. În condiţiile obişnuite ale vieţii cotidiene această trăire nu poate ajunge la nivelul necesar pentru a se manifesta ca o forţă de cunoaştere, deoarece trebuie să realizezi, mai întâi, conştienţa vidă. Trebuie să treci prin părăsirea corpului fizic, ca durere şi suferinţă corectă, pentru a ajunge la conştienţa inspirativă, pentru a ajunge la aceasta prin contemplare nemijlocită, nu doar prin înţelegere. Înţelegerea poate decurge fără nici o durere înaintea
contemplării. Pentru a ajunge la a vieţui în mod conştient ceea ce ai în sine din existenţa prenatală, ceea ce a rămas încă în lumea spirituală şi acţionează în tine, se impune mai întâi trecerea peste abisul suferinţei universale, a durerii universale, generale. Iubirea este intensificată la maximum, şi ridicată la cel mai înalt nivel, când se realizează unificarea ta cu ceilalţi, când ajungi total dincolo, în ceilalţi, trăind trăirile lor. Dacă trăirea sentimentului de iubire apare în legătură cu cunoaşterea inspirativă superioară, atunci ai posibilitatea de a intra în spiritual cu toată căldura vieţii, cu toată intimitatea sufletului, cu toată intimitatea inimii, care este ceva sufletesc. Iubirea devine o forţă de cunoaştere, când prin ea, prin fenomenul unificării, ajungi să percepi şi să cunoşti ceea ce ţi relevează în această stare extracorporală. Prin existenţa prepământească relevată, vei cunoaşte ceea ce este dincolo, în viaţa pământească anterioară.
A iubi o fiinţă înseamnă a te unifica cu ea, şi a simţi sufleteşte ceea ce simte ea. A iubi Soarele înseamnă a te unifica cu el, şi a simţi sufleteşte ceea ce se petrece în interiorul lui. Etc. Nu degeaba se spune "un singur suflet, o singură simţire". Pentru a realiza unificarea, trebuie să părăseşti corporalitatea ta fizică, să o abandonezi momentan, pentru a putea pătrunde sufleteşte în ceea ce iubeşti. Cei egoişti şi cei temători nu pot realiza aceasta.

Corpul fizic al încorporării tale anterioare a fost absorbit complet în elementele Pământului. Fiinţa ta interioară, care s-a manifestat în plan fizic prin acel corp, a devenit complet spirituală, trăind în tine complet spiritual. Eul tău devine complet spiritual, trecând prin moarte, prin lumea spirituală, până la o nouă viaţă terestră.
El nu poate fi cucerit cu forţele obişnuite ale conştienţei cotidiene, ci doar dacă a fost intensificată la maximum iubirea. Cel ce ai fost în existenţa anterioară, este în afara
ta, la fel cum este un alt om din prezent, acelaşi grad de existenţă exterioară aderă la eul tău. El devine proprietatea ta, îl vieţuieşti drept tu însuţi, prin iubire, însă trebuie întâi să înveţi să dezvolţi o iubire care să nu aibă absolut nimic egoist în ea, pentru a nu te lega incorect (îndrăgosti) de încorpoarea ta anterioră.
Prin corpul fizic spaţial trăieşti în actualitatea fizică a Pământului. Prin corpul eteric temporal îţi trăieşti viaţa neîncetat, până înaintea naşterii, când ţi-ai format corpul eteric, din eterul cosmic. Prin corpul astral trăieşti timpul existenţei dintre moartea ta anterioară şi această încorporare terestră. Prin Eu trăieşti în viaţa terestră anterioară. În orice formă de organizarea a fiinţei tale există o extinderea a sa în timp. În prezent îţi porţi conştienţa-eu anterioară în subconştient. Aici, în lumea fizică, ai un corp solid, un corp lichid, fluid, în continuă mişcare, un corp gazos, întreţinut prin respiraţie, şi un corp (organism) de căldură. Dacă priveşti etericul cu conştienţa dezvoltată până la plasticitate, până la imaginaţiune, atunci percepi imagini plăsmuitoare. Dacă conştientizezi astralul, atunci percepi muzica sferelor cosmice, venind spre tine sau ieşind din tine, căci corpul astral te conduce în existenţa anterioară. Mergând mai departe, către cunoaşterea care se ridică până la iubirea cea mai intensă, în care forţa de iubire devine forţă de cunoaştere, în care vezi revărsându-se mai întâi existenţa proprie dintr-o viaţă pământească anterioară în cea actuală, vei simţi viaţa precedentă în diferenţierea normală a organismului de căldură în care trăieşti, aceasta fiind intuiţia veritabilă. Dacă apare vreun impuls în tine pentru anumite acţiuni, acesta acţionează, nu doar ca în corpul astral, din lumea spirituală în afară, ci din viaţa pământească anterioară, care acţionează în căldura organismului şi produce diferite impulsuri. În masa de căldură poţi vedea eul propriu-zis. Eul încarnării actuale se formează, şi nu este niciodată terminat. Eul activ care acţionează în profunzimile subconştiente, este cel al vieţii pământeşti anterioare. Contemplând un alt om, întîi îl percepi prin simţurile corporale, apoi contemplezi etericul, astralul, şi dincolo de ele vei contempla omul care a fost el în încorporarea anterioară. Cu cât această conştienţă se formează şi se dezvoltă mai mult, cu atât mai bine vei percepe, în perspectivă, capul omenesc al încorporării precedente, situat puţin mai sus decât al celei actuale, şi puţin mai sus, capul omenesc al încorporării anterioare ei. În unele picturi vechi egiptene apar aceste imagini în care, în urma unui chip desenat este pictat un altul ceva mai puţin clar, şi încă unul, şi mai puţin clar, în spatele lor. Eul poate fi perceput ca reprezentând a patra structură a naturii umane, în realitate, doar când se extinde existenţa temporală până la încarnările precedente. Toate acestea acţionează în omul caloric, în căldură, omul însuşi se situează în interior, aici fiind veritabila intuiţie.
Impulsurile morale acţionează pe calea ocolită a Eului încorporării trecute, aici fiind realizată trecerea din moral în fizic. Dacă contemplezi doar natura actuală, şi omul drept un fragment din natură, nu poţi obţine această trecere. În tot ce există aici ia naştere, îndeosebi pe calea ocolită a somnului, ceva ce trece prin moarte, devenind din ce în ce mai spiritual, intrând în corp data viitoare. În prezent acest ceva există deja în corp, pentru că vine din încarnarea anterioară. Acesta a devenit spiritual, şi acţionează în încorporare. Ceea ce este alcătuit acum din substanţele Pământului va acţiona în următoarea încarnare în omul caloric. Ceea ce este moral dintr-o viaţă pământească se revarsă în cealaltă, realizându-se o trecere din natura fizică în cea spirituală, şi din cea spirituală în cea fizică. Contemplând doar viaţa terestră, prezentă, nu se poate înţelege aceasta.
Ceea ce poţi contempla ca fiind elemente ale pământului, solide, lichide, gazoase, aerul, căldura, sunt străbătute de eteric, astral şi eu. Aşa se obţine articularea omului, în legătură cu existenţa cosmică şi Universul. Şi îţi poţi forma o reprezentare despre măsura în care omul este un fragment de timp, nu numai de spaţiu, fiind un fragment din spaţiu doar conform corporalităţii fizice. Trecutul este o actualitate persistentă pentru contemplarea spirituală, iar prezentul este o adevărată eternitate...
În decursul timpului, cunoaşterea spirituală a omului s-a pierdut, dar a fost normal să fie aşa, căci, dacă nu s-ar fi pierdut, omul nu şi-ar fi putut dezvolta intelectul aşa cum îl are în prezent, nu ar fi putut evolua prin raţiune şi logică. Am ajuns însă din nou într-un punct de dezvoltare în care trebuie să înaintăm către spiritual...