Bhagavad-Gita pe înţelesul tuturor, de Kato (Katona-A. Nicolae)

BHAGAVAD-GITA pe înţelesul tuturor, de Kato (Katona-A. Nicolae)

Bhagavad Gita (în limba sanscrită : भगवद्गीता - Bhagavad Gītā, înseamnă "Cântarea
lui Dumnezeu" sau " Cântecul divin ". Este un vechi text epic sanscrit, compus din 700 de versete, inclus în Mahabharata (Bhishma Parva capitolul 25 – 42). Are o formă poetică, fiind scris în metrul sanscrit - chandas cu sinonime și metafore, permiţând cântatul tradiţional, de aici provenind și titlul.
Istoricii îi înscriu originea între secolul V îen şi secolul II en. Conţinutul se leagă de brahmanismul hinduizant, căruia i s-a stabilit un început în secolul al V-lea î.e.n.
Autorul nu este cunoscut. Unii exegeţi, recunoscând în Bhagavad-gita influenţa soteriologică a marilor doctrine religioase de la poalele Himalayei : Buddhismul, Jainismul, Samkhya şi Yoga, consideră că este opera mai multor autori. Deoarece este un capitol din marea epopee Mahabharata, atribuită marelui înţelept şi sfânt antic Vyasa, unii îi atribuie textul lui, ca fiind autorul mitic al întregii epopei.
Conţinutul prezintă o conversaţie dintre Domnul Krishna, marea intrupare divină, și prinţul Arjuna, ce are loc pe câmpul de bătălie, înainte de începerea Războiului Kurukshetra. Krishna răspunde dilemei morale a lui Arjuna în legatură cu lupta în care urmau să se confrunte rude si prieteni, pentru a obţine conducerea Imperiului. El îi explică datoriile şi responsabilităţile sale, ca prinţ și războinic, din prisma marilor doctrine spirituale hinduse : Yoga, Samkhya, doctrina reîncarnării, a eliberării (moksha), Karma yoga, Jnana Yoga.
Bhagavad-Gita cuprinde 18 capitole, și este unul din cele mai comentate texte orientale, fiind considerat a face parte din categoria Upanishadelor, și a fi un mesaj primit prin revelaţie de la Divinitate (Śruti- text sacru revelat). Bhagavad Gita este venerat ca un text sacru, de către marea majoritate a tradiţiilor hinduse, și în special de adepţii lui Krishna. Deși Krishna este considerat a fi întruparea marelui zeu Vishnu, al doilea personaj al trinităţii hinduse (Trimurti), totuși credincioșii consideră textul Gitei ca fiind mesaj direct de la Dumnezeul cel unic - Brahman.
Gita este un text arhicunoscut, ce a devenit o lucrare de referinţă pentru fiecare indian cultivat.

Legea războinicului, a militarului, impune şi actul de a-şi ucide duşmanii. Au existat situaţii în care oamenii au ridicat armele împotriva compatrioţilor lor, şi chiar împotriva rudelor lor. Întrebarea care se pune este următoarea : este un păcat pentru un războinic să ucidă alţi oameni ? Dar să îşi ucidă rudele sale, membrii familiei sale, în luptă, când se situează în tabăra opusă ? Mai poate fi fericit cel care ucide, ajungând să îşi ucidă compatrioţii, sau chiar rudele sale, pe câmpul de luptă ?
În principiu, este un păcat să ucizi, este un păcat să distrugi familia, căci astfel se distrug legile familiei, şi, distrugând Legea, familia va trăi fără de lege. În fărădelege femeile se depravează, familiile se distrug, copiii vor creşte în suferinţă, lipsiţi de suportul familial şi dragostea ambilor părinţi. Cum ar trebui să procedeze soldatul, care are datoria de a asculta ordinul superiorilor, luptând împotriva oricărui duşman, indiferent cine ar fi el, pe câmpul de luptă ?
Discuţia va cuprinde tema mai generală a "legii proprii", care guvernează viaţa fiecărui om. Căci putem pune în locul soldatului, judecătorul, care are datoria de a judeca şi condamna pe oricine, orice compatriot, orice cunoscut, prieten sau rudă, în mod imparţial, conform legilor constituţionale ale societăţii. Apoi putem să schimbăm locul judecătorului cu poliţistul, etc. Fiecare om are anumite drepturi, datorii şi responsabilităţi. Tu judecă şi meditează, adaptând totul pentru legea ta proprie, pentru cazul tău individual...

În clipa încercării, când ajungi în dilemă (o problemă cu două soluţii, ce par ambele defavorabile), nu trebuie să te laşi cuprins de disperare. Fii fără slăbiciune. Degeaba îi plângi pe cei ce nu trebuie plânşi. Înţeleptul nu îi plânge nici pe cei vii, nici pe cei morţi. Şi tu, şi toţi ceilalţi, aţi existat mereu, şi veţi continua să existaţi mereu. Moartea este doar o trecere, o mică schimbare în lanţul transformării. Aşa cum trupul tău a suferit continuu schimbări, în fiecare clipă a vieţii, de la naştere până în clipa prezentă, la fel vei schimba starea ta de corporalitate cu alta, trecând după moarte în alt trup. Nu te lăsa tulburat de aceste schimbări fireşti.
Tot ceea ce Spiritul tău experimentează prin contactul său cu planul material terestru, produce senzaţii plăcute şi neplăcute, care sânt trecătoare. Tu trebuie să le înduri, conştient de faptul că ele continuu vin şi pleacă, apar şi dispar, contribuind la constituirea experienţelor tale de viaţă pământească.
Doar cel netulburat de senzaţii, ce nu se lasă pradă emoţiilor, fiind neschimbat în bucurie şi suferinţă, poate obţine nemurirea. Cel ce cunoaşte adevărul, ştie că nu există existenţă pentru Nefiinţă, nici nonexistenţă pentru Fiinţă. Cel ce a desfăşurat toate cele existente, este nepieritor, şi nimeni nu poate provoca pieirea celui neclintit.
Doar trupurile celui întrupat, care este veşnic, nepieritor, de necunoscut, au un început şi un sfârşit, o naştere şi o moarte. Principiul întrupat nu ucide şi nu este ucis, nu se naşte şi nu moare niciodată, nefiind supus devenirii, schimbării şi transformării. El nu se schimbă, nu se transformă, nu dispare, când trupul în care este întrupat este ucis.
Cine cunoaşte spiritul etern şi nepieritor, nenăscut şi neschimbător, ştie că spiritul nu nu moare. Spiritul schimbă trupurile, precum omul hainele cu care se înveştmântează, îmbrăcând altele, noi. Spiritul nu este tăiat de săbii, nu este găurit de gloanţe, nu este ars de foc, nu este udat de apă, şi nici bătut de vânt. El este etern, omniprezent, stabil, imuabil, neschimbător, continuu, nemanifestat, de necuprins cu mintea. Cel ce îl cunoaşte astfel, nu se întristează, nu se emoţionează, deoarece cunoaşte adevărul. Cel ce cunoaşte adevărul, are mintea neclintită de emoţii şi sentimente, fiind liniştit şi împăcat.
Tot ce se naşte va muri, inevitabil, într-un fel sau altul. Tot ce este muritor a fost născut. De aceea, ceea de este de neînlăturat, nu trebuie să îţi tulbure mintea, trebuind acceptat ca atare. De ce să laşi să te tulbure, ceea ce este firesc şi normal să se întâmple, ca efect al transformării evolutive continue ? Spiritul nemanifestat se manifestă prin fiecare viaţă terestră nouă, în noi şi noi corpuri, experimentând noi şi noi experienţe. Acest lucru nu trebuie să te tulbure, ci trebuie acceptat ca ceva normal şi firesc, aşa cum zilnic te desparţi de unii oameni, pentru a-i reîntâlni din nou, peste un anumit timp.
Cel întrupat în toate trupurile omeneşti, nu este niciodată cu nimic vătămat. De aceea este ilogic şi inutil să plângi moartea unei fiinţe pământeşti. Nu există dispariţii definitive şi despărţiri definitive...

Tu trebuie să îţi urmezi Legea ta proprie (svadharma), fără frică. Pentru un războinic, lupta este înscrisă în Lege, şi reprezintă ceva firesc şi normal. Dacă soldatul încearcă să evite o luptă, atunci el încearcă de fapt să îşi trădeze Legea proprie, şi îşi va atrage păcatul, deoarece încearcă să evite achitarea de datoriile şi responsabilităţile sale. Oamenii îl vor dispreţui, şi chiar îl vor pedepsi, deoarece nu şi-a făcut datoria. Sarcina unui soldat este de a participa la lupte, împreună cu armata din care face parte. Dacă simte că nu vrea să se mai implice în lupte armate, pe considerente etice, morale, sau de altă natură, trebuie întîi să renunţe la statutul său de soldat, care îi conferă datorii şi responsabilităţi privind implicarea în lupte şi războaie...
Fiind fără frică, neemoţionat, netulburat, fiindu-i egale fericirea cu suferinţa, câştigul cu pierderea, victoria cu înfrângerea, soldatul trebuie să fie pregătit de luptă, căci doar aşa nu îşi va atrage asupra sa păcatul. El nu are nimic de pierdut sau de câştigat, căci totul este doar o continuă transformare. Dacă va muri în luptă, spiritul său va fi eliberat de alte experienţe terestre, de alte lupte, datoria fiind considerată a fi îndeplinită cu succes. Oamenii îl vor cinsti şi pomeni ca pe un erou curajos. Spiritul său se va înălţa la cer, urmând alte experienţe...

Ideile prezentate mai sus sânt în conformitate cu doctrina Samkhya.
Ideile următoare vor fi prezentate în conformitate cu doctrina Yoga. Stăpânind această cunoaştere, te vei putea elibera din lanţurile faptei (karman), care te leagă de experienţele vieţii terestre. Orice efort făcut pe calea Yoga reprezintă un pas înainte, o evoluţie din care nu mai poţi regresa.
Pentru un înţelept, toate cărţile şi toată dogma devin la un moment dat nefolositoare şi inutile, deoarece el nu mai are ce asimila din ele. Cei care cred că totul se rezumă la învăţătura cărţilor sacre şi sfinte ale religiei lor, la studiul lor, se limitează pe ei înşişi privind cunoaşterea realităţii. Dobândirea înţelepciunii nu constă în citirea textelor, ci în analiza aprofundată a ideilor, prin meditaţie. Evoluţia spirituală apare ca rezultat al efortului propriu depus în exerciţiile de gândire.
Cei care cred că evoluţia lor spirituală se bazează pe ceea ce percep, pe senzaţiile şi emoţiile pe care le trăiesc, se dăruiesc simţurilor perceptive, şi dau naştere la noi şi noi efecte, deoarece urmăresc fructele faptelor lor. Până şi rugăciunile şi riturile lor sacrificiale ajung să fie efectuate în scopul obţinerii bucuriilor şi plăcerilor. Ei sânt astfel înlănţuiţi prin legăturile lor mentale cu bucuria şi puterea, gândirea lor fiind stăpânită de ele, de aceea mintea lor nu poate fi pătrunsă, în meditaţii, de o cunoaştere corectă a realităţii.
Doar fapta trebuie să o urmăreşti, ca şi cale a realizării tale, niciodată fructele (efectele) faptelor tale. Nu trebuie ca efectele să îţi fie unicul scop şi temei al
acţiunilor tale, căci, de exemplu, dacă vei munci doar pentru bani, ca unic scop, munca ta se va transforma în timp în ceva ce nu te va mai putea ajuta cu nimic să evoluezi spiritual. Dacă urmăreşti doar remuneraţia, vei pierde din vedere calitatea muncii prestate, plăcerea de a efectua o anumită muncă, dorinţa de a depune o muncă cu adevărat utilă ţie şi celor din jurul tău, relaţiile sociale la locul de muncă, etc. Cel ce urmăreşte doar efectul financiar, va suferi o deteriorare progresivă a tuturor celorlalte efecte ale muncii sale, ceea ce îi va produce suferinţă.
Nu te lega de nefăptuire, nu încerca să eviţi să faci ceea ce este de datoria ta şi în responsabilitatea ta să faci. Cu mintea unită, echilibrată, neclintită, îndeplineşte toate faptele, fără a te lega de ele, fiind acelaşi în reuşită şi nereuşită, în succes şi
insucces, păstrând egalitatea de spirit, calmul şi pacea minţii, definite prin termenul "Yoga" (unire, uniune).
Yoga cunoaşterii (buddhiyoga) este o cale de evoluţie superioară făptuirii care urmăreşte obţinerea efectele faptelor, dorinţa obţinerii anumitor rezultate. Practicând yoga cunoaşterii, vei transcende dualitatea, vei scăpa de bine şi rău, deoarece yoga conferă îndemânarea în fapte. Practicând yoga (uniunea), eliberându-te de legăturile mentale cu fructele faptelor tale, te vei elibera din lanţul efectelor, a determinismului cauzal operant la nivel terestru, şi ca urmare, te vei elibera şi de necesitatea de a te mai reîncorpora iar, ajungând într-o lume lipsită de durerea şi suferinţa provenită din înlănţuire.
Când cunoaşterea şi înţelegerea dobândite vor dizolva confuzia ta mentală, vei dobândi o stare stabilă de egalitate sufletească, care se va manifesta ca o nepăsare (lipsă de reacţie afectiv-emoţională), faţă de ceea ce percepi şi ai perceput, şi faţă de ceea ce ţi se întâmplă şi ţi s-a întâmplat.
Când mintea ta (buddhi), sub influenţa revelaţiei (sruti), va rămâne neclintită şi hotărâtă în meditaţie, atunci vei intra în starea de yoga (uniune).

Cine se detaşează de toate dorinţele care îi pătrund în minte (manas), mulţumit în el însuşi şi cu el însuşi, devine neclintit în înţelepciune. Având mintea netulburată de durere şi veselie, fără dorinţe, patimă, frică şi mânie, este un ascet (muni) cu mintea neclintită. Mereu desprins şi nelegat de nimic, fără a se bucura sau supăra când dobândeşte binele sau răul, retrăgând mereu simţurile de la obiectele lor, acela are înţelepciunea (prajna) neclintită.
Pentru cel întrupat, care nu se hrăneşte cu obectele simţurilor, ele dispar, dar gustul rămâne, dispărând şi el însă, când îl percepe pe Cel Suprem.
Simţurile tîrăsc mintea în mod forţat, chiar şi la înţeleptul care încearcă să se stăpânească. De aceea, stăpânind toate simţurile, trebuie să stai concentrat, având pe Cel Suprem drept ultim scop, căci cel ce are simţurile în stăpânire, dobândeşte neclintirea minţii şi înţelepciunii.
Cel ce îşi îndreaptă gândul spre obiectele simţurilor, creează o legătură mentală cu ele. Din legătură se naşte dorinţa, din dorinţă nervozitatea şi mânia, din mânie tulburarea minţii, pierderea ţinerii de minte, din ea distrugerea minţii, şi din aceasta se distruge şi el. Când mintea este copleşită de rătăcirea simţurilor, înţelepciunea este tulburată de această rătăcire.
Cel ce trece prin experienţe cu simţurile dezlegate de patimă şi ură, în stăpânirea Sinelui (atman), stăpân pe sine, ajunge la limpezirea minţii, limpezirea produce încetarea tuturor durerilor sale, şi întărirea rapidă a cunoaşterii (buddhi).
Pentru cel fără yoga (unitate a minţii) nu există cunoaştere şi contemplaţie, pentru cel fără contemplaţie nu există pace, şi pentru cel fără pace nu există fericire. Dobândeşte pacea cel în care se pierd dorinţele, nu cel care doreşte dorinţele. Trăind fără dorinţe, fără gândul de a poseda şi acumula, fără "al meu" şi "eu", ajunge la pace. Aceasta este starea în Brahman (brahmi-sthiti), pe care cel ce o dobândeşte nu se mai tulbură. Dobândind-o, chiar şi numai în momentul morţii, ajungi la stingerea în Brahman (brahmanirvana).

Cartea 3-a Yoga Faptei
În această lume există 2 căi :
1. a Şcolii Samkhya, cu yoga cunoaşterii
2. a Şcolii Yoga, cu yoga faptei.
Prin abţinere de la fapte, omul nu poate ajunge la nefăptuire (maişkarmya). Prin renunţarea la lume nu poate obţine desăvârşirea spirituală (siddhi). Nimeni, niciodată, nu poate sta fără să săvârşească fapte, căci le sâvrşeşte fără să vrea, prin Tendinţele (guna) născute din Natură (prakrti).
Cel care îşi stăpâneşte organele de acţiune, dar îşi readuce în minte obiectele simţurilor, este un prefăcut.
Cel care îşi stăpâneşte simţurile cu mintea, şi trece la yoga faptei (karmayoga) prin organele de acţiune, detaşat şi desprins mental, înfăptuieşte fără a rămâne legat de efectele faptelor sale.
Săvârşeşte faptele prescrise, deoarece fapta este mai bună decât nefăptuirea. Întreţinerea trupului şi menţinerea lui în viaţă necesită făptuirea unor fapte prescrise.
Toate faptele înlănţuiesc lumea, cu excepţia celor săvârşite pentru sacrificiu. De aceea, sacrificând fructele faptelor tale Divinităţii, îndeplineşti faptele, eliberat de orice legătură faţă de ele.
La început, Prajapati (Creatorul) a creat fiinţele o dată cu sacrificiile, îndemnându-le să se înmulţească prin acest fenomen ce îndeplineşte dorinţele. Prin sacrificiu oamenii îi ţin în viaţă pe zei, şi zeii pe oameni, susţinându-se unii pe alţii, pentru dobândirea binelui suprem. Zeii dau oamenilor bucuriile dorite, dar omul care beneficiază de ele fără a oferi (da, sacrifica), se comportă ca un hoţ. Cei buni şi corecţi se hrănesc din rămăşiţele sacrificiului, şi se eliberează de toate păcatele. Cei care gătesc doar pentru ei se încarcă cu impuritatea rituală, cu păcate.
Fiinţele se nasc din hrană, hrana se naşte din ploaie, ploaia se naşte din sacrificiu, sacrificiul ia fiinţă din rit, ritul din Brahman, Brahman din Cel Indestructibil (akşara), de aceea Brahman cel Atotpătrunzător este fixat permanent în sacrificiu. Aşa a fost pusă în mişcare roata vieţii, pe care toţi oamenii trebuie să învârtă mai departe, prin contribuţia lor. Cine nu vrea, trăieşte degeaba, o viaţă inutilă, legată de plăcerile simţurilor.
Omul care se bucură numai de Sine, găsind liniştea şi mulţumirea numai în Sine, nu are nimic de făcut, deoarece nu caută sprijin în ceea ce este sau nu este făcut, şi nu depinde de nici o fiinţă, pentru nimic.
Săvârşeşte faptele care trebuiesc săvârşite, fiind mereu desprins de ele, şi astfel vei evolua. Prin fapte obţin oamenii desăvârşirea, urmărind prin făptuire binele tuturor oamenilor.

Cum se comportă cel care este în fruntea oamenilor, în rol de Conducător, aşa se comportă şi oamenii călăuziţi şi îndrumaţi de el. Pentru Cel Suprem nu există nimic de înfăptuit în cele 3 lumi, nimic nedobândit care să trebuiască să fie dobândit de El, şi totuşi El se află în acţiune, căci dacă nu s-ar afla tot timpul în acţiune, toţi oamenii i-ar urma calea, lumile ar pieri dacă El nu şi-ar îndeplini fapta, producându-se haos şi pieirea fiinţelor.
Cei neştiutori făptuiesc legaţi de fapte, prin legătura creată faţă de efectele lor, dar cei înţelepţi, dorind binele oamenilor, făptuiesc desprinşi de legătura lor personală cu ele. Ideea constă în a nu lega individualitatea şi personalitatea ta de efecte, prin legătura mentală a dorinţei personale de a obţine sau beneficia de ceva anume pentru tine sau alţii. În momentul în care îţi doreşti obţinerea unui anumit efect al unei acţiuni, care nu se înscrie în mersul normal şi armonios al fenomenologiei naturale, practic tu te detaşezi de echilibrul şi armonia fenomenelor reale, naturale, creînd o tensiune artificială. Concentrarea asupra dorinţei personale de a obţine un anumit efect, va provoca o rupere de realitate, şi o tensiune internă care îţi va destabiliza echilibrul şi armonia cu lumea şi viaţa.
Toate faptele se îndeplinesc de către Tendinţele (guna) Naturii (prakrti), dar cel cu Sinele tulburat de Eu crede că făptuitorul este el, Eul său. Cine cunoaşte adevărul în privinţa deosebirii de Tendinţe (guna) şi fapte, şti că Tendinţele acţionează asupra Tendinţelor, şi astfel nu este legat. Cei tulburaţi de Tendinţele Naturii se leagă de acţiunea Tendinţelor, deoarece nu cunosc totul, dar ei nu trebuie tulburaţi de cei atotcunoscători, ci trebuie lăsaţi să fie atenţi şi concentraţi când înfăptuiesc.
Încredinţând Divinităţii toate faptele, cu mintea concentrată asupra Sinelui Suprem (adhyatman), fără dorinţe şi gânduri de posesie (al meu), trebuie să faci efortul de a scăpa de zbuciumul îndoielii. Urmând această învăţătură, cu credinţă şi încredere, te vei elibera din lanţul efectelor cauzale ce înlănţuieşte viaţa oamenilor, devenind un Eliberat în viaţă.