Subiecte similare
Căutare
Ultimele subiecte
Clarvederea infraeterică
Pagina 1 din 1
Clarvederea infraeterică
Clarvederea infraeterică reprezintă un tip intermediar de clarvedere, prin care se percepe contrapartea eterică a lumii materiale. La începutul manifestării clarvederii eterice, lumea materială începe, treptat, să se estompeze, dar nu definitiv, obiectele lumii materiale continuând să fie percepute ca nişte contururi difuze.
Peste imaginile obiectelor se suprapun alte imagini, care devin, treptat, din ce în ce mai clare şi mai precise, aceastea constituind contrapartea eterică a lumii materiale, dublurile obiectelor din lumea fizică, ce sunt percepe într-o stare intermediară de conştiinţă, pe care o putem denumi clarvedere infraeterică. Starea poate sa nu dureze mult timp, după câteva clipe imaginea familiară a lumii materiale şi a contrapărţii ei eterice, fiind înlocuită de cea a lumii eterice, lume care prezintă un decor total diferit.
În mod natural, nativ, prin clarvederea infraeterică spontană, unii oameni pot accede la cunoaşterea contrapărţii eterice a lumii materiale, şi pot vedea dublurile obiectelor materiale. Ei pot vedea, de asemenea, aura omului, dar nu pot vedea Lumea eterică, care este situată pe un alt nivel decât contrapartea eterică a lumii materiale. Contrapartea eterică a lumii materiale face parte din planul material, deşi este invizibilă majorităţii oamenilor.
Toate obiectele lumii materiale posedă o dublură energetică, un câmp eteric, o aură sau un halou energetic care le înconjoară,lumea apărând cu totul altfel decât cum este văzută prin intermediul ochilor, în stare normală de conştienţă, fiind percepută ca printr-un tomograf. Fiinţele vii nu apar corporal, conturul trupului se estompează atât de mult, încât nici nu mai este luat în seamă, ci se prezintă sub formă de radiaţii. Aceste radiaţii reprezintă energia specifică emisă de fiecare fiinţă vie, om, animal, plantă, adică ceea ce denumim prin termenul de aură.
Pentru omul devenit clarvăzător lucrurile apar destul de complicate, deoarece este necesară o observare îndelungată şi foarte atentă a fiinţei umane, pentru a putea face distincţiile necesare. La prima vedere, aura umană apare ca un fel de amalgam de energii colorate, din care cu greu se poate distinge care este corpul eteric, care este corpul astral, care este corpul mental şi aşa mai departe. La fel de anevoioasă fiind determinarea funcţionalităţii acestor structuri.
Este bine de cunoscut teoretic, dinainte, ceea ce urmează a fi experimentat practic, pentru a nu trăi o stare de şoc, confuzorie şi bulversantă, ce poate avea chiar efecte patologice asupra celor cu un psihic mai labil.

Ultima editare efectuata de catre Admin in Dum Feb 06, 2011 3:19 pm, editata de 1 ori
Metoda Kato
Metoda Kato : ca o metodă de iniţiere, de "antrenament", uşoară şi aplicabilă în orice mediu, recomand următoarele exerciţii :
1. Vizualizarea globulelor de energie pranice - execută acest exercitiu, pentru prima dată, într-o zi cu soare şi cer senin. Alege-ţi un loc liniştit în care să nu fii deranjat, ş în care să poţi sta şi comod, de exemplu la fereastra camerei tale, şi priveşte cerul senin, într-un punct fix, unde nu exista nici un nor. Este bine pe cât posibil să nu priveşti în direcţia Soarelui, sau sa existe un obiect interpus între Soare şi ochii tăi, pentru a nu deranja observarea cerului, să nu-ţi lăcrimeze ochii, etc. Priveşte un punct fix pe cer, şi nu-ţi muta deloc privirea de la el. După aproximativ un minut, începe foarte lent să aduci focarul privirii tot mai aproape, dar tot fără să îţi muţi privirea de la punctul fixat. Când ai ajuns cam la o palmă de punctul dintre ochi, revino, foarte lent, mutând focarul spre punctul de pe cer. Execută acesastă baleiere foarte lent, de mai multe ori, până în momentul în care vei începe să percepi prezenţa în spaţiu, nu departe de capul tău, a unor minuscule punctuleţe luminoase, care au o mişcare neîncetată, aparent dezordonată, pe distanţe foarte scurte. Aceste extrem de mici particule luminoase le-am denumit globule enegetice pranice, deoarece se pare că au legătura cu energia pe care textele vechi hinduse au numit-o "Prana". Aceste particule sunt mult mai numeroase în atmosferă când este Soare şi cer senin, şi mai puţine pe timp noros, ploios, şi pe timpul nopţii, ceea ce conduce spre concluzia că au legătură directă cu energia solară. Ele au legătură directă cu energia vieţii, cu vitalitatea fiinţelor, fiind inspirate din atmosferă de plante, animale şi oameni, şi asimilate în organismele fizice. Prezenţa lor în număr mare în zilele însorite conferă o stare de vioiciune, încărcare energetică, iar diminuarea masivă a lor pe timpul nopţii conferă starea de somnolenţă şi dezenergizare, binecunoscută tuturor fiinţelor. Natura exactă a particulelor pranice nu este cunoscută, şi nu am întâlnit încă nici un caz în care să fi fost obiectivate de aparate foto, video, sau cu ajutorul altor aparate tehnice, de altă natură.
Mie îmi sunt necesare cam 10 secunde de acomodare, acum, înainte de a putea începe să le percep prezenţa în mod vizual. Cred că oricine le poate percepe, după o anumită perioadă de acomodare şi antrenament.
2. Vizualizarea dublului eteric - fixează-ţi atenţia asupra unei persoane care stă cât mai imobilă, la minim 1,5 m de tine, de exemplu una care se uită la televizor. Priveşte-o într-un punct fix, fără să-ţi muţi deloc privirea, undeva în partea superioară a capului, de exemplu la nivelul frunţii. După un interval de timp de 1-3 minute, dacă ea nu se mişcă, şi nici tu nu-ţi mişti deloc privirea din punctul fixat, vei "pătrunde" în starea de conştiinţă uşor modificată, care îţi va permite să vizualizezi apariţia aurei luminoase a persoanei, în jurul conturului capului. Ea va avea o grosime variabilă, de la o persoană la alta, şi va varia în timp şi la aceeaşi persoană, în funcţie de starea ei de moment : starea fizică - starea de oboseală, de sănătate, şi starea psihică - starea afectivă.
Pentru început, nu recomand prelungirea exerciţiului prea mult faţă de momentul în care vei începe să percepi dispariţia capului fizic şi intensificarea tot mai mare a aurei luminoase, adică percepţia "Corpului de Lumină". Progresează lent, cu paşi mici şi siguri. Dacă simţi o stare de disconfort psihic ce se accentuează progresiv, înseamnă că este momentul să te opreşti, şi să reiei exerciţiul după o pauză, sau a doua zi. Te atenţionez, din nou, că aceste exerciţii nu trebuiesc practicate "în joacă", de amuzament şi divertisment, căci această atitudine va atrage spirite frivole, care se vor bucura să se joace şi ele cu tine, cu mintea ta, cu percepţiile tale, cu gândirea ta, cu psihicul tău. Dacă eşti credincios, nu strică să faci întîi o evocare a îngerului păzitor, a spiritelor superioare, a Divinităţii, în scop de protecţie şi călăuzire. Prevederea este mama înţelepciunii !
Părerea mea este că, oricine va încerca, va avea rezultate clare, dacă va urma indicaţiile de mai sus, cu un pic de perseverenţă.
Eu am descoperit această percepţie în şcoala generală, în clasele primare, remarcând faptul că atunci când mă uitam atent la orice profesor, fără să-mi mut deloc privirea, căzut pe gânduri, după aproximativ 1 minut, apărea treptat aureola, după care toată sala de clasă se lumina treptat, ca şi cum Soarele ar fi ieşit dintre nori ! Toate formele, toate corpurile deveneau luminoase, ca şi cum ar fi ieşit lumină din ele, ca şi cum ar fi fost făcute din lumină. Cea mai potrivită asemănare, ca senzaţie de început, o consider a fi, într-adevăr, cea a iluminării întregii încăperi, când Soarele răsare dintre nori. Dar, imediat ce îţi mişti privirea în alt punct, la suprafaţa reflectantă a obiectelor, fenomenul încetează brusc, lumina dispărând, înapoi, în ...materie ! Tu redevii prizonierul simţurilor corporale şi al legăturii cu materia grosieră. Substanţa subtilă eterată dispare, ca şi cum s-ar ascunde înapoi în materie, la loc. Cu cât devii mai atent la acest fenomen, la emisiile luminoase albicioase, cu atât starea de transă devine tot mai profundă ! Cu cât starea de transă devine mai profundă, cu atât mai mult clarvederea se va aprofunda, trecând în următoarele stadii ale percepţiei extrasenzoriale. Practic, la început nu vei putea realiza faptul că ceea ce începi să percepi sub formă vizuală, se va transforma într-o percepţie extrasenzorială, percepţie obţinută prin spiritul tău, care se detaşează treptat de corpul fizic, "concentrându-se" asupra obiectului focalizat ! Starea de transă obţinută ca urmare a focalizării puternice a atenţiei, a detaşării treptate, progresive, de stimulările senzorio-corporale, are ca efect o decorporalizare progresivă a principiului conştient ! Iniţiaţii afirmă faptul că "Acolo unde îţi este Atenţia, îţi este şi Spiritul". Focalizarea puternică a atenţiei în afara corpului, într-un anumit punct, va face, aşadar, ca Spiritul tău să tindă să "se deplaseze" în acel punct. Vei putea, prin antrenament, cu timpul, chiar să poţi atinge, pipăi, percepe temperatura, textura, rugozitatea, mirosul, duritatea, etc. a obiectului (persoanei) asupra căruia te-ai focalizat, de la distanţă, prin organele de simţ ale Spiritului, parţial decorporat, ce va "învălui" obiectul percepţiei... sale !
Pentru a putea diferenţia exerciţiile propuse de mine, faţă de altele, mai mult sau mai puţin asemănătoare, le-am dat o denumire legată de numele meu. Oricum, nici o metodă sau tehnică nu are o noutate absolută, cam toate fiind folosite de diverşi oameni, din diverse culturi, de-a lungul istoriei omenirii. În plus, ceea ce pentru unii va părea ceva extraordinar, şi îi va extazia, pe alţii îi poate decepţiona, deoarece sigur există multe persoane care şi-au descoperit singuri anumite facultăţi mai neobişnuite, considerate de ei normale, şi de alţii... paranormale.
Cineva a spus odată că "Nimic nu-i nou sub Soare !". Da, totu-i vechi, învechit, stagnant şi-n putrefacţie, conform acestei idei. Eu afirm că "Tot ce-i sub Soare, e-n continuă Transformare !". Şi "Pentru omul nou-născut, tot ce-i vechi e nou, ca la-nceput !

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin
» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin
» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin
» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna
» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin
» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin
» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin
» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin
» Magnetoterapia
Sam Iul 20, 2013 7:13 pm Scris de Admin