Clarvederea eterică

Când atingi un obiect, şi ai o percepţie calorică, trebuie să înveţi să faci deosebire între ceea ce emană din obiect, şi trăirea sufletească, resimţită ca senzaţie de căldură sau răceală. Simţurile corporale mijlocesc (intermediază) transmiterea informaţiilor (stimuli) din planul material, către suflet, sufletul le "traduce" în trăiri afective, senzaţii,emoţii, sentimente, care vor fi analizate de spirit, în scopul de a lua decizii de acţiune pe baza lor. Spiritul, factorul conştient, primeşte, aşadar, informaţii din mediul terestru, material, culese prin intermediul corpului fizic (analizatorii corporali) ,şi reintermediate prin instrumentul sufletului. În aceasta constă ceea ce este numit iluzionarea spiritului, Maya, Marea Iluzie, Marea Păcăleală, etc. : faptul că spiritul, pe durata încorporării sale, este limitat perceptiv la domeniul foarte restrâns de acţiune al receptorilor corporali, prin intermediul cărora sunt culese informaţii doar din mediul fizic (extern şi intern organismului omenesc) , fiind iluzionat (păcălit) că realitatea este limitată doar la acest domeniu perceptibil senzorial. Corpul fizic şi sufletul reprezintă instrumente folosite de spirit pe timpul unei încorporări în plan material, după care substanţa lor constituentă se reintegrează în mediile din care provin. Concepţia sufletului nemuritor este eronată, doar spiritul fiind neperisabil. Aceste probleme sunt tratate detaliat în cadrul altor capitole, aici fiind doar reamintite.
Trăirea sufletească a senzaţiei căldurii, a emanaţiei calorice provenită de la un obiect, reprezintă aşadar o "traducere" a unei anumite categorii de stimuli culeşi prin receptorii corporali. Dar, ceea ce omul de ştiinţă cu o educaţie materialistă nu cunoaşte, nu poate înţelege, şi nici accepta, este faptul că, în anumite condiţii, sufletul poate fi impresionat şi el, în mod direct, şi nu prin intermediul analizatorilor.În limbajul comun există expresii care surprind astfel de situaţii, de exemplu "căldură sufletească", "răceală sufletească", "suflet cald", "primit cu căldură / răceală", "mi-a încălzit / îngheţat sufletul", etc., situaţii în care nu este vorba de o percepţie senzorială corporală, calorică, ci o trăire afectiv-sufletească "fără obiect".
Să ne concentrăm atenţia asupra trăirii sufleteşti, încercând să o izolăm, pentru a o studia : gândeşte-te la această trăire sufletească, fără obiectul exterior, de exemplu o senzaţie de căldură care este simţită fără ca ea să provină din exterior, datorită unei energii calorice emanată de o sursă de căldură, a supraîncălzirii organismului prin activitatea fizică, a hainelor prea groase, etc. Dacă o astfel de trăire ar avea loc fără o cauză externă, ea ar putea părea o închipuire. Dar este cunoscut, totuşi, faptul că astfel de senzaţii termice pot să apară ca reacţii fiziologice ce însoţesc anumite reacţii afective ! Este demonstrată ştiinţific existenţa corelaţiei între reacţiile fiziologice desfăşurate la nivel fizic, celular, şi trăirile în plan afectiv a emoţiilor şi sentimentelor. Toată lumea ştie că un om care este într-un mare pericol, începe să transpire, se înroşeşte din cauza intensificării circulaţiei sanguine, şi se ...supraîncălzeşte la propriu. Deci, un gând provoacă o reacţie afectiv-emoţională, însoţită de modificări fiziologice celulare, care conduc la producerea de energie calorică, resimţită ca ...senzaţie de căldură... Şi de aici până la ideea posibilităţii sufletului de a fi impresionat în mod direct, adică nu prin intermediul simţurilor corporale şi al obiectelor materiale, mai este ...vreun pas ? Eliminăm şi situaţia în sine : gândul la o posibilă situaţie de pericol, produce aceleaşi efecte, chiar dacă nu se manifestă la fel de intens ca şi în situaţia reală. Intuiţia pericolului, recepţionarea telepatică a unui gând ameninţător, pot produce aceleaşi efecte... Reţine ideea că o trăire afectivă poate rezulta în urma unei transmisii telepatice a unui gând, sau a unei ...stări afective. Termenul telepatie (de la tele + patos ) înseamnă transmitere la distanţă a unei stări afective...
Discipolii sistemelor spirituale au asemenea percepţii, fără cauze materiale exterioare, şi mai ales fără cauze din cadrul propriei vieţi, a propriilor gânduri, etc. Ele se prezintă însă, pentru o anumită treaptă a evoluţiei, în aşa fel, încât ei pot şti că percepţia interioară nu este închipuire, fiind provocată de o entitate spiritual-sufletească a lumii suprasensibile, ca şi senzaţia cauzată de un obiect fizic.
La fel stau lucrurile şi în cazul percepţiei unei culori. Aici trebuie făcută distincţia între culoarea pe care o are obiectul exterior şi senzaţia interioară a culorii în suflet. Actualizează-ţi senzaţia interioară pe care o are sufletul când percepe un obiect roşu în lumea exterioară, fizic- sensibilă. Imaginează-ţi că ai păstra o amintire foarte vie a impresiei, dar întoarce-ti ochii de la obiect. Reprezentarea din amintre a culorii pe care o mai ai actualizeaz-o ca trăire interioară. Vei deosebi atunci ceea ce este trăire interioară a culorii, de culoarea exterioară. Aceste trăiri interioare se deosebesc total din punct de vedere al conţinutului de impresiile exterioare. Ele poartă mai mult amprenta a ceea ce se resimte ca durere şi bucurie, decât senzaţia senzorială
normală.
Gândeşte-te la o astfel de trăire interioară care ar urca în suflet fără să fie provocată de către un obiect fizic exterior, sau de amintirea unui astfel de obiect. Nu este închipuire, ci expresia unei entităţi spiritual- sufleteşti. Când aceasta poate produce aceeaşi impresie ca şi obiectul roşu al lumii sensibil-fizice, ea poate fi numită roşu. În cazul obiectului fizic, însă, va fi prezentă mai întâi impresia exterioară şi apoi trăirea interioară a culorii. La vederea suprasensibilă adevărată a omului epocii actuale, situaţia trebuie să fie inversă : mai întâi trăirea interioară, care este ca o umbră asemănătoare amintirii culorii, şi apoi o imagine care devine din ce în ce mai vie. Cu cât acorzi mai puţină atenţie faptului că procesul trebuie să fie astfel, cu atât mai puţin poţi face deosebirea între percepţia spirituală adevărată şi iluzia închipuită (iluzie, halucinaţie etc.) . Depinde de gradul dezvoltării percepţiei suprasensibile ,dacă imaginea ajunge la o astfel de cercetare spiritual- sufletească foarte vie, dacă rămâne ca o umbră sau ca o reprezentare întunecată, sau dacă acţionează intens ca un obiect exterior.
Impresia generală pe care clarvăzătorul o are despre corpul eteric uman poate fi descrisă astfel : când a atins o asemenea forţă a voinţei încât, deşi în faţa sa se află un om fizic, poate să- şi abată atenţia de la ceea ce vede ochiul său fizic, el poate privi prin conştienţa sa suprasensibilă în spaţiul pe care-l ocupă omul fizic.
Este nevoie de o puternică intensificare a voinţei, pentru a-ţi abate atenţia nu numai de la ceva la care te gândeşti, ci şi de la ceva care se află în faţa ta, astfel încât să stingi în întregime impresia fizică. Dar această intensificare este posibil să fie obţinută prin exerciţiile pentru cunoaşterea suprasensibilă. Cel care ajunge la această cale de cunoaştere poate să aibă impresia generală a corpului eteric. În sufletul său apare aceeaşi senzaţie interioară pe care o are la vederea culorii unei flori de piersic. Apoi conştientizează şi organele separate şi curenţii corpului eteric. Corpul eteric poate fi însă descris şi mai departe, prin indicarea trăirilor sufleteşti care corespund senzaţiilor calorice, sonore etc. Căci el nu este pur şi simplu un fenomen coloristic. În acelaşi sens pot fi descrise şi corpul astral, şi celelalte componente ale entităţii umane.

Corpul eteric este mai dificil de antrenat decât corpul astral, pentru a deveni un vehicul conştient,prin intermediul căruia să se poată obţine informaţii,natura corpului eteric fiind foarte apropiată de nivelul material. Este dificil de manipulat prin intermediul tehnicilor iniţiatice.
Este dificil, dar nu imposibil, puţini reuşind să înţeleagă şi să stăpânească trăirile afective în plan eteric, senzaţiile şi sentimentele percepute. În timpurile străvechi, structura aurică a omului era diferită de cea a omului actual, antrenarea corpului eteric fiind mai uşoară, în antichitate oamenii posedand în mod natural un anumit tip de clarvedere eterică, acest tip de clarvedere eterică fiind generat de structurarea diferită a corpurilor aurice umane.
Din punct de vedere al câmpurilor energetice aurice, omul nu a fost tot timpul la nivelul actual, structura sa energetică dobândind modificări majore, prin evoluţie. În urmă cu aproximativ cinci mii de ani omul avea corpul eteric puţin decalat faţă de cum se prezintă astăzi, ceea ce-i permitea să perceapă direct, natural, lumea eterică. Între timp, omul a evoluat în aşa fel, încât nu mai are această aptitudine.
De-a lungul timpului, au fost puse la punct o serie de metode de iniţiere ce activau artifical anumite chakre şi forţau corpul eteric să-şi modifice poziţia faţă de corpul material, astfel încât, omul să perceapă direct lumea eterică. Acum lucrurile sunt ceva mai complicate, tocmai datorită legăturii foarte strânse dintre corpul eteric şi corpul material.
În prezent există oameni care sunt capabili să-şi "mute", să-şi "transfere" principiul conştient la nivelul corpului eteric, pentru a obţine informaţii prin clarvederea eterică. Această capacitate, în afara cazurilor în care avem de-a face cu o iniţiere reală (iniţiere = o metodă bazată pe deprivare senzorială, meditaţie, asceză, respiraţie, concentrare, ritualul rugăciunii sau / şi pe alte tehnici de extindere a conştienţei), poate să apară în mod spontan, în urma unui şoc existenţial, a unei traume, sau a unui accident. Dar această capacitate nu apare astăzi în mod spontan, decât în cazul în care, în întrupările anterioare, individul respectiv a practicat în mod voluntar şi conştient una din vechile tehnici de iniţiere, dobândind un anumit nivel spiritual. Nimic nu se desfăşoară la întâmplare, întâmplător, totul respectând o anumită determinare, prin respectarea unui plan divin, a unor norme, principii şi legi divine. Nici un accident nu este "întâmplător",el având o determinare exactă.
În astfel de cazuri,se produce o decalibrare a câmpurilor aurice în raport cu corpul fizic,ceea ce permite o modificare spontană a modalităţii de percepţie. Paralel cu decalibrarea corpurilor aurice se produce şi intensificarea activităţii unor chakre. Această stare durează la început foarte puţin, dar, în timp, datorită faptului că s-a creat un fel de precedent, care s-a transformat într-un fel de instinct, tinde să se repete în momentul în care se reproduc condiţii analoage. Astfel, ori de câte ori corpul transmite un discomfort oarecare, sau o agresiune din mediu, se produce instinctiv, ca un fel de lecţie nou învăţată, culisarea corpurilor aurice în raport cu corpul fizic, şi activarea chakrelor. Termenii decalibrare sau calibrare, cu privire la fenomenele care se produc la nivelul auric, trebuie interpretate în sens simbolic.
În momentele în care omul îşi activează a doua vedere, clarvederea, la nivelul aurei sale se produc anumite procese. În primul rând este vorba despre activarea spontană a câtorva chakre, care în mod normal, la omul obişnuit, sunt mai puţin active. Este vorba despre prima, a doua şi a şasea chakră, adică ajna, svadistana şi muladhara. La rândul său, elementul central al fiinţei omeneşti, care este spiritul, situat în mijlocul pieptului, cu tot cu Linia Divină, se deplasează mult spre stânga. În această porţiune a câmpurilor aurice se formează un halou luminos.
În acel moment are loc şi intensificarea luminozităţii chakrei svadistana, situată pe canalul median sushumna, dar şi activarea unor chakre mai mici, situate pe acelaşi nivel cu chakra svadistana. Între spirit, situat în dreptul chakrei anahata, în partea stângă, chakra svadistana, centrală, şi grupul de centre energetice mai mici, secundare, situate în partea dreaptă, se formează un fel de triunghi luminos, în care circulă, ca într-un circuit închis, energii "calde" şi "reci". În paralel se intensifică activitatea chakrei ajna, situată între sprâncene, care reprezintă comanda mentală a fiinţei omeneşti, în momentul în care are loc formarea triunghiului care uneşte ajna chakra, svadistana şi anahata, iar Linia divină se flambează uşor, pentru ca spiritul să se caleze în dreptul chakrei anahata, şi se realizează joncţiunea între toate planurile.
Dacă această stare se repetă de mai multe ori, devine o obişnuinţă , aceasta denotând faptul că, încă din copilărie, datorită unei obişnuinţe a speciei umane, pe care o preia instinctiv fiecare, omul învaţă prin crearea obişnuinţei de a percepe lumea într-un anumit fel, pe care îl considerăm, din... obişnuinţă ... "normal", dar acesta nu este singurul fel de a percepe lumea !
Dacă, prin dedublarea astrală, poţi pătrunde într-o lume complet diferită de" Lumea Noastră", în ceea ce a primit numele de "Lume Astrală" sau "Lumea Cealaltă / de Dincolo", lume în care întâlneşti fiinţe lipsite de corpuri fizice, oameni decorporaţi, prin clarvederea eterică se poate percepe Lumea Eterică, în care nu întâlneşti decât entităţi non-umane diverse, ce formează, împreună, corpul eteric al Pământului.
În lumea eterică nu există oameni defuncţi şi, cu atât mai puţin, oameni vii, cu excepţia, desigur, a celor care, întâmplător, pot fi acordaţi în acel moment, prin clarvedere, cu lumea eterică.