Procesele afective (emoţionale) Generalităţi şi Prezentare

Când vorbim despre emoţii şi sentimente, despre trăiri sufleteşti, psihologic vorbind ne referim la viaţa afectivă, la procese afective.
PROCESELE AFECTIVE sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin :
1. modificări fiziologice mai mult sau mai puţin extinse,
2. o conduită marcată de expresii emoţionale (gesturi, mimică, etc.)
3. o trăire subiectivă.
O abordare mai completă a procesului afectiv impune aborarea următorilor factori :
1. ceea ce omul simte în mod nemijlocit, privind raportul său introspectiv pus în relaţie cu o anumită situaţie concretă
2. corelarea trăirii subiective a raportului introspectiv cu expresia emoţională a individului (mimica, gesturile, etc.)
3.componenta cognitivă (de cunoaştere)
Există un model psihologic, teoretic, tridimensional, care consideră că emoţia ar
reprezenta o combinaţie de trei factori :
1. atenţia,
2. nivelul de activare fiziologică,
3. nota de plăcere-neplăcere.
Potrivit teoriei cognitive, subiectul interpretează această combinaţie unică drept o emoţie particulară. Numărul stărilor afective ar fi practic nelimitat, deoarece combinaţiile celor 3 factori, precum şi valorile acestora, ar fi nenumărate. De aceea studiul proceselor afective comportă dificultăţi însemnate.
Procesele emoţionale pot fi clasificate astfel :
1. Procese emoţionale primare : dispoziţii organice şi afecte
2. Emoţiile propriu-zise
3. Dispoziţiile afective
4. Sentimentele

1. PROCESELE EMOŢIONALE PRIMARE- dispoziţii organice şi afecte :
DISPOZIŢIILE ORGANICE -sunt stări afective difuze care însoţesc starea de sănătate, de oboseală, neliniştea, dorinţa sexuală, etc.
AFECTELE -sunt izbucniri emoţionale caracterizate prin apariţia bruscă şi de scurtă
durată, cu o desfăşurare puternică unipolară, consumându-se în expresii şi gestică vie. (furia dusă până la abandonul de sine, agresivitatea oarbă, disperarea, groaza,
accesele nestăpânite de râs şi plâns, etc.) Afectele sunt însoţite de de o anumită îngustare a câmpului de conştiinţă, acesta fixându-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. Este un fel de regresiune spre conduite inferioare, însoţită de o
diminuare a controlului conştient. Reglajul cortical fiind redus, modificările organice sunt deosebit de vii şi au un caracter dezorganizator mai pronunţat.
Afectele pot conduce spre fapte necugetate, ce contrastează cu modul obişnuit de comportare.
Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă dacă efortul de inhibiţie se plasează în stadiul său iniţial.
2. EMOŢIILE propriu-zise - sunt procese sau desfăşurări emoţionale mai moderate, în
care funcţiile conştiinţei nu sunt blocate sau îngustate ca în afecte.
-Sunt rezultatul confruntării dintre nevoile individuluii datele reale sau prezumtive ale
mediului.
-Spre deosebire de afecte, emoţiile sunt tranzitive şi pluritonale, se dezvoltă gradat,
procesual, şi posedă un grad mai mare de diferenţiere şi interiorizare.
-Au o orientare determinată, o referinţă obiectuală sau situaţională (ţi-e frică de o
situaţie anume, te enervează o întâmplare precisă, etc.)
-Au un caracter situaţional, depind de acţiunea nemijlocită a situaţiei emoţionale, şi apar frecvent ca efect al satisfacerii sau nesatisfacerii unor tendinţe biologice.
-Valenţa afectivă a datelo ambianţei este în parte determinată de informaţia
obiectuală (emoţia nu este trăită izolat, ci în context cognitiv). Prin starea afectivă se dezvoltă mai ales relaţia dintre nattura şi trebuinţele subiectului, pe de o parte,şi proprietăţile evenimentelor externe, pe de altă parte.
-Emoţiile se asociază în cupluri contradictorii (bucurie-tristeţe, mânie- relaxare, admiraţie -dispreţ, simpatie-antipatie, plăcere- neplăcere, satisfacţie-insatisfacţie, etc.), imprimând o polaritate caracteristică vieţii afective. De aici rezultă împărţirea clasică în :
1. Emoţii STENICE - care sporesc activitatea, măresc forţa şi energia
2. Emoţii ASTENICE - care diminuează energia şi activismul.
Această polaritate rezultă din corespondenţa, respectiv discordanţa dintre nevoile,
convingerile, obişnuinţele individuale, şi situaţiile sau evenimentele vieţii.
-Emoţile se înscriu în tipare socio-culturale, se pretează la învăţare, modelare socială, pe când afectele nu.
3. DISPOZIŢIILE AFECTIVE - sunt stări emoţionale difuze şi generalizate, mai puţin intense, relativ discrete dar durabile,care comunică o anumită tonalitate întregii vieţi psihice.
-Dispoziţiile alcătuiesc un fond emoţional care colorează comportamentul pe o anumită perioadă de timp, pe acest fond dezvoltându-se procese locale.
-Apar în dublă ipostază :
1) ca premise pentru dezvoltarea unor noi formaţii afective;
2) ca expresie rezultativă a unor desfăşurări emoţionale, ca efect sumatoriu al împrejurărilor psihosociale oe care le parcurge persoana, a unor constante ale
acestor împrejurări.
4. SENTIMENTELE - sunt formaţii afective complexe şi durabile, de intensitate moderată, care devin, datorită indicelui de stabilitate şi generalizare, adevărate
ATITUDINI AFECTIVE faţă de obiecte, evenimente, valori, persoane semnificative pentru un individ sau grup.
-Dpdv psihogenetic, atitudinile emoţionale stabile apar mai târziu decât trăirile situative, fiind rezultatul generalizării emoţionale, în funcţie de situaţii repetitive, evenimente centrale, persoane semnificative, etc. Deci sentimentul se formează pe baza generalizării trăirilor situative repetate.
-Sentimentul imprimă, la rândul său, nota specifică trăirilor particulare în situaţii ulterioare. (de ex.emoţiile repetate legate de succesul / insuccesul unei activităţi,conduce la formarea unei atitudini stabile faţă de acea activitate)
-Sentimentele sunt denumite, ca şi emoţiile, prin termeni similari : dragoste -ură, mândrie -recunoştinţă, etc., fapt de denotă că sunt trăite la fel, aflându-se în
consonanţă.
-Sentimentul este o formaţiune atitudinală caracterizată prin :
1.stabilitate, 2. condensare emoţională, 3. caracter habitudinal.
El persistă latent, şi se activează în funcţie de condiţii.
-Expresia sentimentelor are un caracter social, acestea îmbrăcând o formă concretă, în funcţie de modelul social al ambianţei în care ia naştere. Primul model este sugerat de nume / cuvânt, cuvântul decantând emoţii, sentimente, în expresia sa poetică sugerând nu doar imagini, ci şi trăiri cu rezonanţe adânci şi inedite.
Caracteristici şi proprietăţi ale proceselor afective :
1. Subiectivitatea -orice fenomen psihic este subiectiv, în sensul că aparţine unui subiect, stările afective întrunind din plin această caracteristică. Procesele afective
relevă gradul de potrivire /contrariere între nevoile subiectului şi datele lumii
externe. Ele reflectă relaţia între individ şi evenimentele ambianţei. Stările afective se
colorează în plăcut / neplăcut, informaţia afectivă traducându-se prin plăcere şi neplăcere, cuplu care priveşte mai ales subiectul şi trebuinţele sale, fără a fi
independent de contextul cognitiv, de informaţia obiectuală. Emoţia este o relaţie cu lumea, nu doar un moment de conştiinţă reflexivă, repliată asupra sa însăşi.
2. Nota evaluativă -ca atitudini emoţionale, procesele afective implică un moment relaţional, o raportare implicită la valori. Un sentiment este întotdeauna şi o atitudine, favorabilă sau defavorabilă, faţă de un eveniment sau o situaţie. Momentul valorizării este solidar cu cel al cunoaşterii. Evenimentele trăite comportă un halo afectiv, un reziduu emoţional.
3. Valoarea motivaţională -
4. Polaritatea - tendinţa proceselor afective de a gravita în jurul polului pozitiv sau negativ, apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferenţiate a trebuinţelor şi aspiraţiilor individuale.
Procesele afective sunt grupate în perechi antagonice, exprimând caracterul lor plăcut, stenic, mobilizator, relaxant sau caracterul neplăcut, astenic, demobilizator, tensional : dragoste-furie (ură), bucurie-tristeţe, dorinţă-teamă, simpatie-antipatie,
entuziasm-deprimare.
Polaritatea trăirilor afective se manifestă în funcţie de particularităţile situaţiei, şi particularităţile personale.
5. Intensitatea - indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă. Exprimă atât valoarea afectivă a obiectului şi semnificaţia lui în raport cu trebuinţele acestuia, cât şi capacitatea afectivă a subiectului.
Creşterea intensităţii se obţine prin schimbarea semnificaţiilor afectogene ale obiectului, nu prin repetarea stimulului, fapt care ar duce la tocirea afectivităţii.
6. Durata - constă în întinderea, persistenţa în timp a proceselor afective, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an sau toată viaţa, o emoţie poate dura cîteva secunde sau ore; frica şi groza în faţa unui eveniment nefericit persistă chiar şi după ce acesta a trecut.
Dragostea sau ura copilului abandonat pentru părinţi se păstrează, chiar dacă nu sunt alături de el. Alimentând permanent semnificaţia afectogenă a unui stimul, (persoană sau obiect), se poate ţine trează starea afectivă faţă de acesta.
7. Mobilitatea - exprimă trecerea rapidă, în interiorul aceleiaşi stări emoţionale, de la o fază la alta, de la un pol la altul, sau de la o stare afectivă la alta. În prima situaţie este vorba de trecerea de la stadiul primar, ce exprimă o trăire nespecifică de incertitudine, bazat în special pe deficitul de informaţie, la stadiul secundar, care presupune o trăire specifică, adecvată deznodământului favorabil sau nefavorabil, bazat pe relevanţa informaţiei. În cel de-al doilea caz se realizează trecerea de la emoţie la un sentiment, sau de la un sentiment la sentimentul opus.
Trecerea de la o fază la alta, cât şi de la o trăire la alta, au loc numai în condiţii de necesitate, când condiţiile o cer.
Fluctuaţia - din punct de vedere psihopatologic, mobilitatea se deosebeşte de fluctuaţia care presupune o trecere de la o stare la alta, fără nici un motiv, solicitare obiectivă sau necesitate subiectivă.Fluctuaţia trăirilor afective este un bun indicator al slăbiciunii caracteriale, al imaturităţii, al patologiei proceselor afective.