Adevărul şi Trăirile Emoţionale

DESPRE ADEVĂR ŞI TRĂIRILE EMOŢIONALE

Steluţa Sabău : Mă gândesc că orice sentiment trăit intens, inclusiv cel de nesiguranţă (şi mai ales el), te poate proiecta în prezent.

K N : "A te proiecta în prezent" presupune faptul de a te situa şi exista undeva în afara prezentului. Cred că existenţa se desfăşoară în prezent, iar proiecţiile te poartă în afara lui, în dimensiuni mentale, oarecum rupte de realitate, dar păstrând totuşi o legătură  permanentă cu ea. Sentimentele puternice sunt destabilizatoare, dezechilibrante. Echilibrul şi armonia le poţi regăsi doar în momentul în care faci în aşa fel încât trăirile emoţionale să se stingă. Trăirile emoţionale întotdeauna conduc spre denaturarea realităţii. De exemplu, un om nervos, şi chiar unul îndrăgostit, vor percepe realitatea sub INFLUENŢA STĂRII AFECTIVE în care se situează pe moment. Când reuşeşti să te detaşezi emoţional de ceea ce ţi se întâmplă, să nu mai reacţionezi emoţional, poţi să te detaşezi de influenţa tuturor gândurilor născute şi polarizate de natura polarităţii stărilor afective.
Este un lucru foarte dificil de realizat, chiar imposibil pentru cel ce nu înţelege natura acestui determinism cauzal. Chiar şi când crezi că ai înţeles, în momentul în care vrei să aplici în practică realizezi faptul că îţi mai lipseşte ceva : o metodă şi tehnici eficiente, care trebuiesc adecvate fiecărui caz specific, cât şi personalităţii tale proprii...
Care este utilitatea acestui demers ? Reflectarea în conştiinţă a realităţii, aşa cum este ea, nedeformată de trăirile tale afective = conştientizarea adevărului.
Adevăr = concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; OGLINDIRE FIDELĂ A REALITĂŢII OBIECTIVE ÎN GÂNDIRE ; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care
corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul
cunoscător.
(Obiectiv = 1. Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea.
2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist.)
Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității.  

Concluzie : Adevărul poate fi conştientizat doar în condiţiile în care poţi realiza o oglindire fidelă a realităţii obiective în gândirea ta, aceasta presupunând în mod necesar detaşarea ta afectivă faţă de experienţele pe care le vieţuieşti, eliminând astfel factorii deformatori ai oglindirii.
Cine poate îndeplini aceste condiţii ? În mod normal, aproape nimeni, deoarece aproape nimeni nu a beneficiat de o educaţie adecvată în acest sens. De aceea oamenii nu conştientizează în mod corect realitatea şi adevărul, deoarece trăiesc sub impulsul reacţiillor lor emoţionale...

"A reveni (a te trezi) la realitate" este posibil doar când revii în prezent, ca observator detaşat emoţional faţă de experienţele vieţii prin care ai  trecut, şi prin care treci ACUM.
Dar, nimic din ceea am afirmat mai sus, nu contravine faptului că proiecţiile şi trăirile emoţionale îşi au importanţa lor, rolul şi scopul lor pozitiv. Bucuriile şi tristeţile fac parte integrantă din jocul experimentării condiţiilor de viaţă terestre. Acest subiect l-am dezbătut în altă parte. Este bine de înţeles faptul că procesul de detaşare emoţională face parte din procesul de transcendere a condiţiei umane, putând fi privit ca o formă de decondiţionare...

1 - Nu traim decat in prezent.
Care e unitatea etalon temporala?
Traim un flux temporal pe care il numim prezent; "prezentul", viata, e pana la urma mai degraba "un film" ce ruleaza cu un numar nedefinit de cadre/secunda si in care suntem parte integranta, fie ca sursa partiala ori totala, fie ca receptori.
2 - Si nepatimire, se mai poate numi starea in care nu mai esti conditionat conceptual, afectiv sau atipic.
3 - ... si probabil ar trebui numita desavirsire, o presupusa starea in care cineva nu mai e conditionat deloc, adica nici cel putin de fizicul propriului corp sau al unei lumi materiale.

...........................................

Nu stiu daca e cel mai potrivit topic acesta pe care am nimerit, insa rabdarea mea a fost la limita (ce sa fac si eu, tare emotionale nerezolvate).

1 - Adevar=certitudine 100%, asa ceva eu nu am intalnit in complexitatea starii de realitate pe care am experimentat-o ca fiind viata mea.

2 - Intrucat, singura entitate existentiala, de care in mod natural sunt constient intrinsec, il reprezint eu capacitorul de experimentat stari de realitate, voi aborda problematica din perspectiva mea.

3 - Tu, si oricine, sunteti pentru mine, constienti de voi insiva, numai prin extensie, nu prin experimentarea de catre mine a constiintei voastre (extensiile atipice de constiinta, din care fac parte si trairile inalte, afective sau general-revelatoare, le consider mai degraba empatie, inductii telepatice  si autoinductie, autoformatare de constiinta sau umplere a unor forme de constiinta cu materialul clientului si al maestrului ce il acceseaza, mai degraba decat posedare, decat traire efectiva a constiintei celuilalt sau decat "revelatii divine"), numai prin credinta (non-religioasa desigur), eu va accept pe voi ca fiind si voi constienti de voi insiva.

4 - Realitatea materiala e doar o credinta, nu exista o senzatie a materialitatii; ce-i drept, intreaga viata si intreaga educatie, mi-au fost dascali (impreuna cu insusi acesta supercomplexa perceptivitate numita corp (pe care probabil in copilarie l-am asimilat ca fiind eu, desi nu imi amintesc) in a considera ca exista fara dubiu o realitate materiala exterioara si chiar eu sunt o realitate materiala.

5 - Nu stiu de ce, niciodata, dar niciodata, nu am cazut in capcana, sau, poate spre ghinionul meu (intrucat acesta consider a fi unul dintre motivele pentru care nici azi nu am ajuns initiat atipic, nu ca acesta ar fi fost scopul cautarilor mele de peste 25 de ani incoace) nu am avut sansa sa pot crede ca, trairile atipice de care am avut parte, ar fi opera unor fiinte spirituale gen divinitate, ingeri, ghizi, extraterestri, sfinti etc.
Intotdeauna, primul gand care mi-a venit a fost ca, initiatul atipic cu care in acea perioada eram in contact, el a inlesnit fenomenul, ce-i drept, inainte de a avea tangenta cu cei ce au putere initiatica atipica (preoti, maestri spirituali sau alti initiati aflati pe diferite niveluri) eram la curent cu posibilitatile extrasenzoriale, "paranormale" (pana la urma, rationamentele de orice fel, intelepciunea personala, se bazeaza pe experienta precedenta, inclusiv informationala, culturala).

PS
Sursa starii mele de realitate ma fac(e) sa percep ca, datorita educatiei cu care ma constat indoctrinat, percep gandul: "afara ploua".
Conform conceptului materialitatii lumii, "afara", e inafara corpului asimilat ca fiind eu, dar conform aceluiasi concept, eu nu percep nimic undva afara ci doar in creierul ce sunt, asadar ploua in creierul meu cu neurotransmitatori ce imi induc senzatia auditiva (eventual vizuala si chiar tactilo-termica) ca ploua.
Niciodata vreun strop de ploaie nu a udat vreun obraz carnal al meu, doar senzatii de constiinta puse in seama consumului de electrochimie de catre un creier.

Si mai aproape de certitudine insa, pare a fi conceptul perceptivismului.
Materialitatea si orice altceva (inclusiv senzatia gandirii si a liberului arbitru) sunt doar perceptivitate a capacitorului perceptiv ce suntem, daca e aceasta si o manifestare emanatoare nu doar receptoare, nu avem cum sa dovedim, tot asa cum nu putem dovedi idubitabil materialitatea lumii.

"Afara" si "ploua", poate foarte bine sa fie o inductie sau auto-inductie si este asta daca nu ne mai lasam impresionati artistic de catre simturi; tot asa orice traire a celui ce e numit om.

Inspiratia atipic dobandita (zic eu), ma purtat prin descoperirea si redeescoperirea (intrucat mai apoi, despre unele am aflat ca erau deja create de umanitate) a nenumarate concepte, unul dintre ele poate sa faca plauzibila si materialitatea lumii (din perspectiva mea desigur).

Sa pun si o intrebare?
Asa mi sa nazarit prin perceptie acum.
Sa meditez asupra nazaririi, daca e sau nu demna de luat in sema si daca e sau nu creatia mea?
Nu pare a implica riscuri asa ca o sa dau curs.
Sunt suspicios sau intelept acum?

Cam acesta sunt, cam acesta imi e nivelul si situatia; sunt tentat sa fac pasi si pe calea initierilor atipice, nu rezonez insa conceptual si metodistic cu nimeni, ce e oare in puterea mea sa fac pentru a remedia asta?
Imi vine sa si rad acuma dupa atatia ani si "indrumatori", fiecare la randul lui mi-a zis ca vreau eu prea repede si uite asa mai am o leaca de viata si eu tot nu am mai ajuns initat.
E o gluma proasta.
Scopul vietii mele a fost sa evoluez "spiritual" (sa-i zic totusi asa, desi suna oribil datorita demonetizari termenului), nu a fost sa fie sau evolutia asta e doar o fatada pentru prosti.
Nimeni pe lume nu iti da ceva fara sa perceapa ceva, dar ceea ce imi cer initiatii eu nu pot oferi, din perspectiva mea, e pe de o parte prostitutie conceptuala si pe de alta supunere neconditionata fata de forme de constiinta facilitate de ei si pe care acestia le numiesc "spirite", voci de ghizi si chiar imagini de ghizi spirituali, etc.
Nu zic, nu e imposibil sa existe si asa ceva, dar cum se face ca niciodata nu au loc fenomene atipice, decat atunci cand un initiat atipic se amesteca in viata ta? fie ca tu esti sau nu constient atunci de implicarea lui.

Fiecare om îşi are viziunea sa personală referitoare la iniţierea spirirituală, realitate şi adevăr. Prrsonal cred că nu este deloc necesar şi important să cauţi pe cineva cu care să rezonezi, ci să cauţi să descoperi adevărul, ajutându-te de informaţiile oferite de alţii privind experienţele lor de viaţă. Eu, personal, am trecut de etapa căutării unui model uman, sau altfel privind problema, deoarece extremele se ating, detaşându-mă de căutarea unui singur model, am dobândit deschiderea necesară acceptării oricărei informaţii utile, din partea oricui. Nu afirm însă că şi alţii trebuie să renunţe la căutarea unui model singular, căci fiecare trebuie să facă ceea ce simte că este cel mai bine pentru el, în ceea ce îl priveşte, în fiecare moment al vieţii sale. Momentul deschiderii a cam coincis şi cu înţelegerea faptului că nimeni nu poate urma vreun model, deoarece calea fiecăruia este unică şi individuală. Imitarea nu ajută pe nimeni cu nimic, ci doar efortul de gândire propriu. A medita şi analiza în mod critic experienţele de viaţă ale celorlalţi oameni ajută în mod real evoluţiei tale, deoarece astfel îţi dezvolţi discernământul propriu. Procedând în acest mod, îţi asumi responsabilitatea alegerilor şi deciziilor proprii, şi scapi totodată de tendinţa nevrotică de a tot proiecta diverse învinuiri asupra altora pe care îi consideri responsabili de insuccesele tale. Când nu mai laşi pe nimeni să aleagă şi să decidă în locul tău, îţi recapeţi forţa şi încrederea în tine însuţi.
Tot ce am scris eu despre iniţiere, realitate şi adevăr, este pur informativ, şi în scopul de a servi oricărui om care doreşte să asimileze informaţii în acest domeniu. Cine va analiza şi medita asupra ideilor prezentate, va putea rămâne cu ceva util lui însuşi. Cine nu, nu...
Pe mine nu mă interesează polemicile şi confruntările, nu particip la întreceri şi concursuri, deoarece eu nu sunt în competiţie cu nimeni. Nu caut să urmez pe nimeni nicăieri, şi nici să mă urmeze pe mine cineva undeva. Sunt liber, şi mă bucur de libertatea mea, nesimţind nici o nevoie de a mă lega de cineva, nici de a lega pe cineva de mine. Nimeni nu poate fi fericit, şi nu poate iubi, cât timp nu este liber. Nici un om nu poate fi liber în mod absolut, dar cel ce acţionează în direcţia eliberării sale de constrângeri şi dependenţe, se va apropia tot mai mult de starea de decondiţionare care îi va conferi deschiderea intelectuală şi sufletească în care va rezona în mod firesc şi natural cu planurile superioare ale conştiinţei şi moralităţii, manifestându-şi în mod liber capacitatea creatoare. Liberul arbitru devine cu atât mai liber cu cât omul conştientizează mai bine în ce constă libertatea sa de decizie...

Nu caut un model, din contra.
Nu am rezonat cu nimeni in privinta cunoaterii, autocunoasterii si automodelarii fiintiale; mi se pare firesc sa tind a gasi oameni cu care sa rezonez, tot asa cum si tu sau orcine ti-ai facut apropiati pe oamenii cu care rezonezi.

Atracţia reciprocă faţă de oamenii care îmi sunt apropiaţi se datorează intereselor noastre comune, care ne poartă în aceeaşi direcţie şi sens. Calea comună ne face să ţinem aproape. Intenţiile identice sau asemănătoare care ne animă ne fac să rezonăm pe aceleaşi frecvenţe şi lungimi de undă. Noi nu a trebuit să ne căutăm, ci ne-am găsit în mod firesc şi natural...
De aceea afirmam că am înţeles faptul că nu trebuie să mai caut pe nimeni, nici un model, ci doar să îmi urmez Calea. Pe această Cale a Cunoaşterii Adevărului am întâlnit şi voi întâlni în continuare oamenii cu care rezonez cel mai bine. Căutarea mea s-a încheiat, deoarece am înţeles că totul se bazează pe atracţia asemănărilor şi respingerea diferenţelor. Cine se aseamănă se adună. Trebuie doar să te manifeşti, şi vei atrage în mod automat oamenii care îţi seamănă, oameni animaţi de aceleaşi intenţii comune...