Un scenariu comun, o sinteză elaborată în urma multor studii de caz asupra fenomenului de moarte clinică

1. Omul este pe cale de a muri, situaţia sănătăţii sale înrăutăţindu-se în mod progresiv. La un moment dat, pacientul îl aude pe medic constatându-i decesul. 2. Cam în aceste momente muribundul începe să audă un zgomot, în general perceput ca fiind dezagreabil, ce seamănă cu un ţârîit puternic de sonerie, sau cu un bâzîit, un ţiuit, un zgomot ritmic. În acelaşi timp, ca şi cum ar avea legătură directă, se simte absorbit într-un loc cilindric, îngust şi întunecos, pe care îl străbate cu viteză, de regulă cu capul înainte. Unii simt că sunt aspiraţi în sus, alţii simt ca şi o coborâre, o cădere în jos. 3. Deodată realizează că se află înafara trupului fizic, ca şi cum străbaterea tunelului îngust i-ar fi provocat această ieşire din corpul material, rămas inert, pe pat. Recunoaşte încăperea, şi îşi poate privi corpul de la distanţă, ca un spectator nevăzut de nimeni al evenimentelor ce se desfăşoară în încăpere. Dintr-un punct situat la înălţime, aproape de tavan, asistă la tentativele de reanimare a trupului inert. Starea pe care o resimte este încărcată de bucuria supravieţuirii, dar şi de confuzia oferită de noutatea şi ineditul acestei surprize neaşteptate. Încearcă să comunice cu oamenii din încăpere, dar nu poate, căci nimeni nu poate să îi perceapă prezenţa 4. În scurt timp se obişnuieşte cu ideea supravieţuirii, şi descoperă faptul că are, în continuare, un fel de corp, dar mai puţin material, de o altă natură, şi cu facultăţi foarte diferite faţă de cel părăsit. De exemplu, poate să se mişte prin aer, prin simplul impuls de voinţă, plutind ca şi cum nu ar avea greutate, nefiind supus gravitaţiei. 5. Noi evenimente îi captează atenţia. Simte prezenţa altor fiinţe în încăpere, venite în sprijinul şi ajutorul său, între aceştia fiind, de regulă, oameni pe care i-a cunoscut în timpul vieţii, şi care au murit înaintea lui, părinţi, alte rude, prieteni. 6. Îşi face apariţia o entitate spirituală de natură necunoscută, o fiinţă de lumină, un spirit foarte luminos, ce este simţit ca emiţând o puternică vibraţie de iubire şi tandreţe. Această fiinţă provoacă în mod mental o întrebare de genul "-Arată-mi , ce ai făcut cu viaţa ta ?", prin care provocă efectuarea unui bilanţ retrospectiv al întregii vieţi pământene. Fiinţa de lumină îi oferă posibilitatea de a viziona sub formă de imagini, panoramic, toate evenimentele care i-au marcat destinul, oferindu-i posibilitatea de a-şi analiza, din punct de vedere moral, fiecare experienţă de viaţă. Judecata, percepută ca o autojudecată, ca o conştientizare a binelui şi răului făcut, are la bază o raportare faţă de principiul iubirii necondiţionate, unele judecăţi nefiind în concordanţă cu modul de a percepe binele şi răul din perspectiva umană generală,actuală. 7. Subiectul începe o călătorie, a cărei destinaţie este conformă cu ceea ce i-a atras atenţia, în sensul că la ceea ce se gândeşte este dus în mod automat. Mulţi percep existenţa unei lumini puternice, care le atrage atenţia, şi, simţind nevoia, curiozitatea, de a se apropia de ea, instantaneu această apropiere începe să se înfăptuiască, ca şi cum ar zbura cu o mare viteză către Soare. Toate aceste experienţe, însă, sunt întrerupte în mod brusc, apărând o barieră, o graniţă, un obstacol, ce par a simboliza limita finală faţă de un spaţiu din care nu mai există reîntoarcere spre viaţa şi experienţa terestră. Subiectul realizează, în acel moment, că trebuie să se întoarcă, că nu a venit, încă, momentul morţii, a încheierii experienţei sale terestre. Unii, care par să nu înţeleagă, sunt avertizaţi mental de ceea ce este perceput ca o voce puternică, categorică, şi impunătoare. Majoritatea se împotrivesc întoarcerii, fiind subjugaţi de ceea ce au început să perceapă "dincolo", dorind să rămână definitiv acolo. Aceasta se datorează în special faptului că acolo, în acea stare, marea majoritatea spun că au fost invadaţi de sentimente intense de bucurie, iubire, de senzaţia de linişte şi pace. 8. În pofida sentimentului de regret, subiectul revine în corpul fizic, renăscând la viaţă, în general în urma unor intervenţii de resuscitare efectuate de medici, cu... succes ! Încercarea sa entuziastă de a relata cunoscuţilor despre această experienţă personală, se va lovi de o serie de greutăţi : nu va găsi cuvinte potrivite pentru a descrie starea specială trăită, şi nici percepţiile speciale avute ; ascultătorii săi nu îl iau în serios, percepând starea sa de neputinţă de exprimare explicită şi coerentă ca o stare de confuzie mentală, favorabilă perceperii unor halucinaţii audio- vizuale. În final, subiectul renunţă să se mai destăinuie cuiva, percepând faptul că nimeni nu îi dă crezare, unii făcând chiar glume proaste pe seama lui şi a viziunilor sale. Însă pe toţi subiecţii, această experienţă avută în moarte clinică îi impresionează profund, le răstoarnă întreaga concepţie despre lume, viaţă şi... moarte. Majoritatea celor ce au trăit o astfel de experienţă spun că acolo s-au simţit ca şi cum s-ar fi reîntors... acasă ! Nu... aici...