Decorporarea într-un caz de moarte clinică

Aceasta este o sinteză a unui caz de moarte clinică, survenită în urma unui accident de maşină foarte violent. Subiectul a reţinut 3 faze în derularea experienţei decorporării, asemănătoare cu cele prezente şi în alte cazuri de morţi clinice : 1. Părăsirea corpului fizic şi acceptarea ideii morţii. Totul debutează în momentul încetării activităţii cardiace, când circulaţia sanguină se opreşte, neuronii cerebrali încetându-şi ulterior activitatea, din cauza hipoxiei - lipsa de oxigen, şi a altor substanţe necesare transmiterii influxului nervos (Ca, Na, etc.) Corpul fizic, nemaiputând susţine activitatea principiului conştient, legăturile energetice fiind "desfăcute", destrămate, acest principiu devine liber să părăsească trupul de care a fost legat, înlănţuit. Şi o face, fiind însoţit de câteva "corpuri" energetice subtile, de diferite grade de condensare, care au rolul de a intermedia legătura între principiul conştient şi lumile, planurile existenţei. Corpul fizic reprezintă corpul de energie cea mai condensată, care îndeplineşte rolul de a face posibilă experienţa planului terestru, a lumii de energie foarte condensată, numită "lumea materială", "planul material". Odată "dezlegat" de legăturile sale cu corpul omenesc material, principiul conştient (îl voi denumi în continuare în mod prescurtat PC), percepe planul material, dar nu mai poate interacţiona cu el, aşa cum a putut să o facă doar prin intermediul trupului fizic. Senzaţia părăsirii corpului material este descrisă ca o trecere printrt-un coridor strâmt, printr-un tunel îngust, la capătul căruia este percepută o lumină. PC părăseşte trupul printr-un "orificiu" situat la nivelul superior al capului, al cutiei craniene (fontanela), persoanele senzitive percepând ceva de genul unui abur luminos ce iese din capul muribundului, şi care nu se disipă în aer, ci se "întregeşte" într-o formă unitară, deasupra, la 1-2 m. Trecând de acest obstacol, conştiinţa revine, ca o eliberare dintr-o stare terifiantă şi apăsătoare. Este resimţită o stare de libertate, după trecerea prin tunelul îngust şi obscur. Se manifestă bucuria faptului că s-a recăpătat conştienţa, a faptului că existenţa fiinţei este continuată. Subiectul nu a avut deloc dureri, prima lui constatare, după izbitura violentă, fiind "Am supravieţuit accidentului". "Trezirea" sa nu a fost una obişnuită, deoarece a simţit clar că moare. A fost surprins că nu a perceput moartea în mod negativ, şi că nu i-a fost frică. Evenimentul i s-a părut firesc, natural, că în fine moare şi părăseşte pământul. În timpul vieţii nu a crezut vreodată că putea părăsi această lume atât de firesc şi confortabil, şi că va veni o clipă în care nu se va mai crampona îndîrjit de viaţă. Realiza acum faptul că ataşamentul exagerat de viaţă reflectă ignoranţa omului despre moarte. Realiza faptul că religia creştină oferă prea puţine informaţii despre deces, despre moarte ca proces, despre fenomenele care urmează morţii. Un astfel de accident violent, însoţit de pierderea cunoştinţei, privează omul de durerea fizică şi de o agonie prelungită. Din cauza şocului, desprinerea PC de trup, împreună cu corpurile eteric, astral, mental, cauzal, se realizează foarte rapid. El se simte liber, eliberat, percepând noua stare ca pe fiind ciudată dar plăcută, naturală şi ordonată. Subiectul s-a simţit complet schimbat, şi a avut impresia uşurării. S-a bucurat că "a scăpat". S-a gândit, fără nici o senzaţie de teamă, că este fericit că poate muri. Concomitent a resimţit şi o anumită curiozitate pentru tot ceea ce va urma, fiind fericit, agitat şi curios, ca un copil înaintea sărbătorii Crăciunului. A avut senzaţia de plutire, şi a auzit sunete foarte plăcute, cărora li se asociau forme perfect armonizate, culori şi mişcare. Percepea faptul că nu este singur, că era înconjurat de fiinţe spirituale fără corp material, care radiau spre el iubire, bunătate, şi veselie. Nu a reuşit să identifice rude sau prieteni decedaţi înainte de acea zi. A fost cuprins de un calm divin, şi a trăit conştient o stare de armonie desăvârşită, o stare de fericire totală, fiind ferit de orice problemă. A fost singur, netulburat de nici o fiinţă pământeană cunoscută, savurând această stare netulburată, de calm divin. Complet singur, fericit, într-o stare de armonie desăvârşită. A avut un singur impuls evident, în momentul în care a perceput strălucirea, să se apropie de ea, plutind, de această lumină pe care o simţea ca fiind Divinitatea. Armonia sunetelor muzicale s-a amplificat permanent, cuprinzând întreg spaţiul, în armonia muzicii mişcându-se diferite forme colorate. Culorile erau clare, strălucitoare, şi deosebit de frumoase. S-a simţit fericit, mult mai fericit decât în cele mai fericite clipe trăite ulterior. A trăit un sentiment înălţător. 2. Contemplarea corpului lipsit de viaţă şi impresia de strălucire

După aceste senzaţii auditive şi luminoase, pe care unii oameni de ştiinţă le consideră un efect fiziologic al proceselor ce au loc în organism, în timpul retragerii simţurilor de la obiectele lor, subiectul a perceput ceva ca şi o cortină care se ridică, începând un nou act al acestei experienţe. El a devenit preocupat de ceea ce se întâmpla cu el. A simţit o senzaţie ciudată, de levitaţie, într-un spaţiu multidimensional, chiar deasupra locului în care se afla corpul neînsufleţit, grav accidentat, proiectat afară din automobil. Poziţia sa era exact cea descrisă în rapoartele medicale şi poliţieneşti. Scena a perceput-o simultan din mai multe perspective, foarte clar şi fidel, în tot ansamblul ei, şi în toate detaliile. În primul moment a fost şocat de vederea propriului corp neînsufleţit, zăcând fără viaţă. Identificarea permanentă, în timpul vieţii, cu trupul fizic, face ca acest moment al adevărului să fie şocant. Perceperea faptului că PC (Principiul Constient) este "acorporal" în lumea terestră, este oarecum bulversantă şi năucitoare. PC al subiectului levitează deasupra corpului, şi observă toată derularea faptelor : oamenii care se strâng, pe cel care încearcă să îi acorde primul ajutor, şi percepe toată discuţia dintre ei, ba chiar mai mult, percepe chiar şi gândurile celor din jur, printr-un fel de telepatie, care însă se manifesta într-o altă dimensiune existenţială. După câteva minute, medicul care a încercat resuscitarea cu o injecţie, neputând aplica masaj cardiac datorită coastelor fracturate, a declarat că nu mai are ce să facă, accidentatul fiind mort. Subiectului spectator, toate acestea îi păreau comice, nederanjându-l cu nimic, efortul oamenilor de a-i reanima trupul reuşind chiar să îl facă să se distreze. Îi venea să strige la ei, să lase acel corp în pace, că el trăieşte şi se simte chiar foarte bine. Însă oamenii nu îi puteau percepe gândurile, iar el nu putea să le vorbească, căci PC nu are gură, nici laringe, nici coarde vocale, nici plămâni,... nimic cu ajutorul căruia să poată emite unde sonore în mediul atmosferei terestre. Senzaţia perceptivă i s-a părut ciudată, căci înţelegea atât cuvintele exprimate, cât şi gândurile oamenilor din jur, indiferent de limba în care se exprimau (accidentul s-a produs într-o ţară străină). Rugăciunea dezinteresată, a unei persoane de faţă, pentru iertarea păcatelor, l-a mişcat puternic, primind foarte emoţionat acest ajutor, care l-a bucurat, şi l-a întărit. A simţit din partea ei un impuls de iubire, pe care l-a recepţionat. A perceput-o ca fiind singura persoană în măsură să asiste un muribund, asigurându-i sprijinul sufletesc necesar. Altă persoană i-a transmis gânduri negative, simţind influenţa negativă emanată de acel om care credea că accidentul s-a petrecut din vina sa, şi se declara de acord cu deznodământul fatal al vitezomanului. Calmul observării evenimentelor a fost conferit de certitudinea supravieţuirii. Organele spirituale de simţ şi cele intelectuale se manifestau din plin, având percepţii pe care le interpreta, gândea şi lua decizii. Nu a simţit nici o limitare terestră,levitând la aproximativ 3 m deasupra zonei, într-un spaţiu multidimensional. În momentul în care scena accidentului şi-a pierdut interesul pentru el, s-a îndepărtat de acea zonă, şi dorindu-şi să zboare în altă parte, a şi început să zboare, instantaneu, prin simplul efort de voinţă. Totul în jurul său reflecta calm, armonie şi frumuseţe, jocul de sunet şi lumină se amplifica, se împlinea, şi îl cuprindea din ce în ce mai mult. A simţit o vibraţie armonioasă, după care a văzut soarele strălucind, undeva sus, în dreapta sa,şi, vrând să ajungă la el, s-a pomenit zburând spre ţintă. Soarele devenea tot mai luminos, mai strălucitor, mai viu, iar senzaţia resimţită era extraordinară, dar inexplicabilă, pe măsura apropierii, simţindu-se tot mai atras, suportând lumina strălucitoare din ce în ce mai bine. În timpul zborului solitar avea totuşi impresia că este este înconjurat de fiinţe spirituale, pline de iubire, care îi transferau prin emanaţia lor spirituală veselia, fericirea şi iubirea divină. Totul în jur reflecta un calm şi o armonie desăvârşită. 3. Filmul vieţii şi Judecata.

Zborul spre Soare s-a realizat repede, dar, brusc, o voce blândă, dar fermă, l-a oprit, spunându-i că nu poate zbura la Domnul său, căci nu este, încă, suficient de matur şi curat, şi că este necesar să dea seamă despre viaţa sa pământeană. Intervenţia l-a şocat şi l-a deziluzionat puternic, speranţa de a zbura spre Divinitate, şi de a se uni cu ea, fiind infirmată. În acel moment a început derularea unui spectacol multidimensional compus din foarte multe tablouri şi scene ale vieţii sale, numărul scenelor fiind apreciat la câteva mii, după accident păstrând în memorie câteva sute de imagini. Fiecare scenă reprezenta o unitate clară, cu sens bine precizat, scenele derulându-se de la momentul accidentului înapoi în timp, ultima scenă fiind cea a naşterii sale, arătând condiţiile acestei naşteri. Scenele aveau perspectiva participantului, dar şi cea a martorului ocular neimplicat. Avea impresia plutirii deasupra mediului, într-o existenţă multidimensională, trăind evenimentele, simultan, din interior şi din exterior, de sus, de jos, din toate părţile. A retrăit tot ceea ce a văzut, auzit, simţit, sau gândit, tot ce s-a petrecut la nivelul conştiinţei sale. Toate aceste evenimente s-au concentrat în eu-l său, prin conştientizare, găndurile transformându-se în realitate. Sufletul, conştiinţa, s-au transformat într-un instrument sensibil de evaluare, fiind apreciate gândurile şi deciziile sale, considerându-le pozitive, bune sau rele, egoiste. Criteriile de judecată nu au coincis, din toate punctele de vedere, cu cele uzuale, ca exemplu, fiind apreciate pozitiv amintiri care ar fi considerate în viaţa normală păcate. Binele şi răul sunt apreciate acolo diferit, aceste concepte fiind ferite de prejudecăţile, interpretările, şi schemele mentale uzuale, ele apărând în stare pură. Acolo nici o schemă nu este apreciată, deoarece acolo operează numai legea generală a iubirii şi a armoniei cosmice. Dificultatea oamenilor, şi problemele lor, provin din faptul că nu pot sesiza şi aprecia această lege, în viaţa lor cotidiană. Acţiunile şi deciziile negative, în lumina acestui principiu absolut, au dispărut după judecata lor, şi după căinţa realizată prin conştientizare. S-au imprimat acele evenimente în care el şi cei implicaţi erau fericiţi, armonia exista în el şi în jurul său, şi fiecare participant aprecia pozitiv faptele lui. Este nevoie ca fiecare să evite gândurile şi acţiunile discordante cu armonia generală, cu iubirea şi adevărul, este nevoie să scape de karma sa negativă, prin arderea ei, în focul căinţei conştiente, pentru a se putea uni cu principiul etern al iubirii. După spectacolul fantastic, derulat în 4-5 planuri, prin care şi-a revăzut viaţa, a urmat judecata formulată de el, subiectul acestei experienţe. Din păcate, nu a putut relata din nou, în cuvinte, această judecată. A simţit că nu a profitat suficient de viaţa sa, că acea viaţă nu a însemnat prea mult în evoluţia lui, însă căinţa sinceră îi va deschide o nouă perspectivă, o şansă a autodezvoltării, eventual într-o altă viaţă. Lumina care l-a făcut fericit l-a inundat din nou, iar muzica sferelor o auzea intens, ca şi cum ar fi emisă de o staţie stereo cu multe canale. Soarele pulsa puternic, şi era convins că el este simbolul principiului ancestral, că este alfa şi omega, izvorul energiilor, sursa formelor de manifestare a energiilor, Divinitatea însăşi, singura realitate existenţială. Ceea ce a văzut nu era de fapt soarele, ci un fenomen miraculos asemănător, extrem de frumos, cald şi luminos. A perceput divinul şi a simţit prezenţa principiului universal, în jurul său totul vibra şi pulsa, sufletul său acorporal integrându-se din ce în ce mai bine în acest sistem vibrator. Cu cât procesele se accelerau, cu atât se simţea mai bine, mai fericit, având impresia faptului că Eul său cuprinde această nouă dimensiune. Ulterior, a fost convins că atunci a trăit fazele morţii cerebrale. În acel plan, însă, legile spaţio-temporale terestre nu funcţionează, cele câteva minute de moarte clinică terestră fiind percepute acolo ca o mult mai lungă perioadă de timp, evenimentele fixate în memorie justificând pe deplin această "iluzie", această dilatare temporală.

Starea de euforie i-a fost întreruptă brusc. A apărut la locul accidentului un medic care i-a administrat o injecţie cu adrenalină direct în cord. A fost martor la toată scena, şi l-a recunoscut ulterior pe salvatorul său. După injecţie, probabil din momentul revenirii activităţii cardiace, s-a întâmplat ceva îngrozitor : a început să se prăbuşească într-un spaţiu adânc şi întunecat, până când l-a trezit o izbitură, un şoc îngrozitor. S-a întors în corpul său grav accidentat, binele şi fericirea eliberării destrămându-se instantaneu. A simţit că trebuie să se întoarcă, şi a acceptat, revenindu-şi în dureri insuportabile, care i-au produs leşinul. A fost momentul începutului unui nou şir de suferinţe, datorită multiplelor leziuni şi fracturi, urmând o lungă perioadă de spitalizare."Moartea" reflectă numai starea morţii clinice. A afirmat faptul că cel mai fericit eveniment din viaţă a fost ...moartea sa.