Decorporarea, Decorporalizarea, Proiecţia Astrală, Dedublarea -Generalităţi

Decorporarea, numită şi Extracorporalizare, şi, în mod incorect, Dedublare, Proiecţie Astrală, reprezintă fenomenul prin care principiul conştient al fiinţei umane se detaşează de corpul fizic, nemaiprimind informaţii senzoriale prin intermediul receptorilor acestuia. Deci, decorporarea se realizează doar când este îndeplinită condiţia deprivării senzoriale !. Este logică această deducţie, căci putem privi procesul şi din sens invers : dacă principiul conştient iese din corp,atunci el nu mai poate primi senzaţii prin intermediul analizatorilor corpului pe care l-a părăsit !
Din momentul îndeplinirii acestei condiţii, omul trece în mod automat într-o stare de conştienţă diferită, modificată, faţă de cea în care principiul conştient este încorporat. Omul treaz este conştient de planul fizic, prin intermediul senzaţiilor parvenite şi procesate prin intermediul simţurilor, a analizatorilor corporali.
Deprivarea senzorială poate surveni ca şi efect al unor cauze diferite : medicamente (în special cele din categoria calmantelor şi somniferelor, care întrerup aferentaţia nervoasă, căile prin care informaţiile din mediu ajung la cortex); drogurile; substanţele psihotrope; concentrarea puternică a atenţiei (focalizarea puternică a câmpului perceptiv) asupra unui stimul, idei, obiect, fenomen, eveniment (asta conducând la ignorarea tuturor celorlalţi stimuli primiţi din mediu ) ; meditaţia; relaxarea profundă; reveria; somnul; transa; autosugestia; sugestia hipnotică, etc.
Remarcă existenţa unor categorii de factori diferiţi : naturali şi artificiali, interni şi externi.
Decorporarea poate fi, deci, indusă natural sau artificial, poate fi conştientă sau inconştientă, subiectul putând păstra memoria experienţei sau nu (în majoritatea cazurilor el uită trăirea din starea de decorporare, neputând-o "transfera" în planul conştient, când reintră în corp ).
Datorită faptului că decorporarea reprezintă un fenomen care, în mod natural, se manifestă în viaţa fiecărui om, în timpul somnului, nu îl voi încadra în categoria fenomenelor paranormale, ci a celor normale, deşi majoritatea oamenilor nu îl pot conştientiza şi controla în mod conştient, sau nu îşi amintesc cât control au deţinut în starea respectivă.
Este dificil a dovedi realitatea şi obiectivitatea procesului de decorporare, pe cât de dificil este, însă, de a dovedi şi irealitatea sa, subiectivitatea, faptul că ar fi doar rodul unei imaginaţii mai bogate, care joacă feste, induce în eroare, creează impresii false, iluzii, halucinaţii, etc. Analizând riguros acest fenomen, vom putea observa faptul că totul are o înlănţuire logică, un determinism cauzal, norme, principii şi legi specifice.
În timpul decorporării subiectul are acces la achiziţia extrasenzorială de informaţie,din prezent trecut şi viitor,deoarece ieşirea din planul material decondiţionează principiul conştient de legătura sa cu timpul şi spaţiul,asa cum sunt ele conştientizate în modul încorporat. "Dincolo" ,în extrasenzorial, timpul apare "desfăşurat", ca şi spaţiul în acest plan material în care îţi duci existenţa. Evident,deci, că importanţa acestor informaţii fac ca rezultatele obţinute de cercetători în acest domeniu să fie clasificate la "Strict Secret", "Siguranţă Naţională",etc., şi să nu fie publicate. Producerea fenomenului de decorporare poate fi împărţită în etape, ce nu sunt traversate, în mod obligatoriu, toate, de toţi cei ce se decorporează,
de fiecare dată. De asemenea, unele etape se desfăşoară mai rapid decât altele, la diferiţi subiecţi, sau ajung să fie omise, întreg procesul cunoscând o dezvoltare accelerată, în timp, cu cât subiectul practică mai mult decorporarea. 1.Subiectul simte vibraţii în patul pe care se odihneşte, corpul său fiind străbătut de valuri de energie, ca şi cum s-ar ondula.Poate apărea şi senzaţia de rotire în jurul unui ax situat în plexul solar, sau la nivelul tălpilor. Mişcarea de rotaţie poate fi însoţită de încălzirea feţei şi senzaţia de greaţă. 2. Apariţia senzaţiei contradictorii de greutate şi uşurinţă, confuzie ce se risipeşte odată cu perceperea mai clară a faptului că corpul fizic este simţit ca fiind mai greu, şi ceva ca o corporalitate distinctă, mai uşoară, mai diafană, tinde să se separe de trup. Deseori, în primele experienţe de decorporare, se întâmplă ca doar o parte a "corpului mai uşor" să se separe de "corpul greu",în special mâinile, însoţite uneori şi de o mişcare involuntară, ascendentă, a mâinilor fizice. Treptat, întreg corpul uşor, subtil, va părăsi învelişul său fizic, ridicându-se pe verticală, fie pe orizontală, prin creştetul capului (orizontală când stă întins pe pat). Primele decorporări sunt mai greu de controlat, subiectul simţind că iese din corpul fizic şi reintră, în mod involuntar, posibil chiar în mod repetat.Teama face ca reâncorporarea să se producă în mod spontan,urmând a se resimţi o anumită dezamăgire datorată întreruperii fenomenului. 3.Separarea corpului subtil de cel grosier,şi distanţarea lui, concomitent cu identificarea tot mai accentuată cu corpul subtil,în care este conţinut principiul conştient,conştienţa. Unii oameni pot avea doar percepţii kinestezice,fără să aibă şi vizuale, acestea putând să se dezvolte ulterior, sau nu.

La omul la care se manifestă percepţia vizuală, poate avea o vedere panoramică a spaţiului (încăperii) în care se află corpul său, chiar dacă faţa sa este îndreptată în sus, şi chiar dacă are ochii închişi, ceea ce înseamnă că corpul subtil are propriile sale "organe" de percepţie, iar ochiul şi întregul analizator vizual al corpului fizic, îndeplinesc doar funcţia de "aparat" fizic ce mijloceşte şi intermediază recepţia, analiza şi sinteza informaţiilor dintr-o anumită gamă, restrânsă, a domeniului energetic vibraţional. Putem spune că "aparatele" fizice de detecţie şi prelucrare a informaţiei din mediu sunt astfel elaborate încât limitează domenii de recepţie pe anumite game de frecvenţe şi lungimi de undă, specifice fiecărul analizator. O interpretare posibilă ar consta în faptul că creierul uman nu are capacitatea fizică de a procesa volumul imens al informaţiilor care provine de la întreaga gamă de energii în care se "scaldă" corpul omenesc, şi atunci, prin procesul selecţiei naturale, au fost selecţionate cele mai semnificative domenii, din punct de vedere al eficienţei adaptării organismului la mediul energetic aj planului terestru. Este cea mai plauzibilă explicaţie, deoarece omul, la ora actuală, prin organele sale de simţ, percepe doar o mică parte din tot ce înseamnă energie, câmp energetic, radiaţii, unde, şi are, totuşi, cel mai dezvoltat sistem nervos central dintre toate fiinţele corporale terestre. Formele şi culorile percepute de cel decorporat îi vor apărea modificate, unii vor vedea doar părţi ale încăperii, ca şi cum unele aspecte nici nu ar exista, chiar şi alte persoane prezente fizic, pot să nu fie percepute. În acest plan sunt percepute radiaţiile subtile ale diferitelor substanţe ce intră în constituţia diferitelor obiecte, ceea ce explică diferenţele de formă, mărime şi nuanţă. În această etapă, unii decorporaţi descoperă posibilitatea de deplasare a corpului subtil, plutind între podea şi tavan, răsucindu-se în aer, ca şi cum ar fi în apă, fiind totodată şi uimiţi că nu cad în jos, conform legii gravitaţiei, la fel ca şi în cazul "corpului greu".

Primul plan, situat cel mai aproape, ca domeniu vibraţional, de cel fizic sensibil, perceptibil prin organele de simţ trupeşti, este planul eteric. Pentru a pătrunde în Lumea eterică, principiul conştient trebuie să străbată întâi un spaţiu strâmt şi întunecos, perceput ca un culoar, canal, conductă, puţ, horn, tunel, peşteră, etc.
Mulţi oameni care au trecut prin stări modificate (alterate) de conştienţă, au afirmat faptul că în cazuri de moarte clinică, în starea de comă, în leşin, sub anestezie, sau efectuând anumite exerciţii în cadrul unor practici spirituale, şi-au părăsit trupul
trecând printr-un spaţiu îngust şi întunecat.
După acest spaţiu îngust şi întunecat mai urmează unul de străbătut, de altă natură, când Spiritul se decorporează, dezlegându-se de legăturile sale cu lumea materială şi
complicatul sistem de condiţionări pe care aceasta îl implică. Există un tunel microcosmic şi un tunel macrocosmic, prin care are loc trecerea dincolo.
Această trecere se produce în general foarte repede, de aceea numai cei care sunt foarte atenţi şi perfect conştienţi de ceea ce li se petrece, pot observa, memora, şi relata ulterior, fenomenul experimentat.
Primul tunel este situat la nivel microcosmic, nivelul structurii aurice a omului, iar al
doilea tunel la nivelul macrocosmic, nivelul aurei Pământului, Terra aurica.
Înaintea momentului decorporării, principiul conştient se centrează şi se condensează într-un punct, intrând în primul tunel, canalul central Sushumna, situat de-a lungul
coloanei vertebrale, pe care îl străbate pentru a ieşi din trup, în general prin creştet, la nivelul fontanelei.
În acest tunel, Spiritul nu se percepe pe sine învăşmântat într-un corp auric, fiind concentrat într-un punct, o scânteie de conştiinţă şi conştienţă.
Trecerea prin Sushumna seamănă cu traversarea unui tunel lung, cu viteză mare. Dacă omul stă în acel moment în poziţie verticală, şezând pe un scaun, de exemplu, poate avea impresia că urcă pe verticală, ca printr-un horn, un puţ întunecos, sau ceva asemănător. Dacă este întins pe pat, va percepe o călătorie în plan orizontal, în general.
Ieşind din Sushumna, Spiritul intră în cel de-al doilea spaţiu, situat la nivelul marcocosmic al Terrei aurica. În general, omul nu realizează că a traversat două spaţii diferite, relatând despre unul singur. Diferenţa este observată de către cei care reuşesc să aibă o asemenea experienţă în mod repetat.
În al doilea tunel Spiritul se percepe pe sine având un corp de lumină, zburând cu o viteză foarte mare.
Există diferenţe de percepţie între cel ce părăseşte definitiv lumea materială, prin moarte, şi cei care o părăsesc pentru o perioadă de timp, prin decorporare, în lumea astrală sau eterică. La moarte, se produc anumite procese la nivelul structurilor aurice umane, procese care nu au loc la persoanele care doar voiajează întâmplător sau voluntar în afara trupului material.
Părăsirea trupului reprezintă un proces în care are loc schimbarea temporară sau definitivă (prin moarte) a sistemului de referinţă specific lumii materiale. Voiajul astral, la fel ca şi clarvederea în lumea eterică, presupune multe modificări de mare complexitate a sistemului auric uman, implicând schimbarea sistemului propriu de reprezentare, înţelegere şi percepţie a lumii. Se schimbă radical optica, modul de înţelegere al omului, care conştientizează în fracţiuni de secundă mai mult decât de-a lungul unei vieţi întregi.
Trecerea directă de la microcosmos la macrocosmos, este posibilă datorită faptului că fiecare lume are înaintea ei o altă lume, mai mare decât ea, în care se duce, şi în spatele ei o altă lume, mai mică, din care s-au născut amândouă.
Tunelurile de trecere dincolo, par a fi foarte lungi, generând o senzaţie copleşitoare de imensitate.
Peştera macrocosmică pare uriaşă, formată din nenumărate pietre strălucitoare, din pereţi urcând şi coboarând mii de stalactite şi stalagmite gigantice. Jocuri de lumini multicolore şi jerbe de lumină strălucesc feeric creînd o imagine fantastică. Din toate părţile emană o luminozitate dulce, iar culorile strălucitoare ce emană din stalactite şi stalagmite sunt însoţite de nenumărate melodii, a căror perfecţiune şi frumuseţe este copleşitoare. Peştera pare a fi vie şi înzestrată cu inteligenţă şi conştienţă, omul aflat în ea simţind o iubire profundă ce emană de peste tot, şi are senzaţia că spatiul îl protejează şi îl încurajează, fără a cere nimic în schimb.
Din loc în loc, toate luminile strălucitoare par a fi absorbite de un fel de vârtejuri gigantice, din care se aud multe voci. Din unele vârtejuri se aud voci plăcute, voioase, cântece îngereşti de-o frumuseţe fără seamăn, aceste vârtejuri emiţând culori, străluciri şi parfumuri plăcute. Acestea sunt Porţile care dau spre Locaşul Luminii.
Există însă şi vârtejuri care emit culori întunecate, din care se aud blesteme, strigăte de mânie, de ajutor, vaiete, disperate, plansete.

Vârtejurile ce emit culori întunecate se deschid pentru scurt timp, aparând tot în alte şi alte locuri.
Trecerea prin peştera-tunel durează până în 30 de secunde terestre, dar ai senzaţia că au trecut câteva ore, uneori chiar zile. Spaţiul emană inteligenţă, înţelepciune, frumuseţe, iubire.
Clarvăzătorul ştie că este în peştera-tunel şi peştera este în el.
Există mai multe ieşiri, una din ele fiind spre Lumea eterică, percepută ca o lumină intensă, în depărtare, conferită de strălucirea ei.
O altă ieşire este spre Lumea de dincolo a Spiritelor, prin acea ieşire mergând, în general, cei desprinşi de lume, cei care nu se mai întorc în lumea terestră, în trup omenesc.
Planul / Nivelul / Palierul / Domeniul /Lumea Eterică
Este o lume care coboară, după cum există lumi care urcă, o lume distinctă de planul material, ce are un decor propriu, forme de relief asemănătoare celor terestre, vegetaţie, şi construcţii fără corespondent în lumea pământeasă. Este o lume reală, un domeniu cosmic al existenţei, care îşi are legile şi principiile sale de funcţionare.
Prefer să evit termenul uzual "univers paralel", sau "lume paralelă", deoarece ceea ce este "paralel" nu se intersectează niciodată ! Două universuri sau lumi paralele nu ar putea avea nimic în comun, nici o tangenţă ! Ideea existenţei unor universuri paralele ar poate genera ipoteza existenţei a mai mulţi Dumnezei, fiecare manageriindu-şi propriul univers personal, paralel cu toate celelalte, paraleli între ei, şi la fel de ... egali... Din punct de vedere teologic, metafizic, logic şi ştiinţific, această idee depăşeşte nivelul de înţelegere momentan, de aceea trebuie evitată, ea putând genera o mare confuzie. Este o idee care trebuie analizată doar de savanţi şi spiritele iluminate, care au dobândit capacitatea de a putea analiza o astfel de teorie.
Este bine de înţeles faptul că ceea ce clarvăzătorul poate percepe, nu poate fi nicicum un Univers paralel, căci dacă ar fi paralel, el nu l-ar putea nicicum "pătrunde" cu instrumentele sale perceptive ! Tot ceea ce percep clarvăzătorii face parte din percepţia directă a Acestui Univers, în afara imaginilor "sugestive" care le sunt "inoculate" de către Spirite mai evoluate, pentru instrucţia şi educaţia lor. Bineînţeles, mai există şi cele "sugerate" de Spirite mai involuate, care încearcă să se amuze de credulitatea şi naivitatea unor cercetători clarvăzători începători, inducându-i în eroare, punându-i în situaţii ridicole, distrându-se pe seama lor. Probabil că peste 90 % din creştinii care ar auzi o voce interioară care s-ar recomanda ca fiind a lui Isus, Dumnezeu, sau A Diavolului, ar fi convinşi că aşa şi este, şi ar fi extrem de uşor influenţabili. Dacă vocea ar fi însoţită şi de percepţia unei imagini angelice sau diabolice, care să corespundă cu cea asociată în mintea sa în legătură cu respectiva entitate, credinciosul ar fi ferm convins de realitatea faptului că a fost ales a fi destinatarul unei revelaţii divine.
Menţin, aşadar, ideea existenţei mai multor paliere, niveluri, domenii, lumi, etc., existente în cadrul Aceluiaşi univers, Acestui univers, creaţie a Unicului Dumnezeu, idee acceptată de teologie, metafizică , logică, şi de savanţii a căror minte poate sta cu picioarele pe pământ.
Ideea structurării universului pe mai multe nivele vibraţionale, este regăsită în toate marile doctrine esoterice existente de-a lungul istoriei, sumeriene, egiptene, hinduse, chineze, cât şi în teologia creştină, şi a altor religii actuale.
Lumea eterică nu reprezintă un univers paralel, ci unul din nivelurile de existenţă şi manifestare ale "universului nostru", creaţie a Divinităţii, această lume fiind accesibilă oricărui om, în anumite condiţii !
De-a lungul timpului, mulţi oameni au experimentat percepepţia aceastui domeniu vibraţional, cât şi a Lumii Astrale, cu subnivelele sale, unii prin practicarea unor tehnici speciale, prin exerciţii fizice respiratorii, meditaţie, transă indusă şi autoindusă, hipnoză, etc., alţii în stări critice, la limita graniţei dintre viaţă şi moarte, în urma unor accidente, în comă, în moarte clinică, în timpul unei anestezieri generale, în stare de transă, etc.

Cursul vieţii tale se desfăşoară în ritmul alternanţei dintre veghe şi somn. Când eşti treaz, în interiorul tău se desfăşoară procese vitale, care rămân în subconştient sau în inconştient, există impresiile simţurilor, legătura cu ambianţa terestră şi cea cosmică, mijlocită de impresiile simţurilor, şi există manifestarea naturii tale voliţionale, posibilitatea ta de mişcare, expresie a impulsurilor tale de voinţă. Procesul interior al vieţii, care se desfăşoară în inconştient când eşti treaz, dăinuie în timpul somnului, fiind reprimate activitatea simţurilor, gândirea întemeiată pe ea, manifestarea voinţei, şi viaţa afectivă (procesele sufleteşti şi cele care au loc între sufletesc şi lumea exterioară). Ceea ce este purtător al proceselor sufleteşti, există şi în timpul somnului, dar nu intervine ceea ce provoacă în mintea ta o conştienţă a lumii exterioare, ceea ce obligă conştienţa lumii exterioare la gândire, ceea ce pune în mişcare corpul plecând din voinţă, ceea ce mobilizează procesele organice obişnuite, pentru a deveni simţire.
Eşti conştient în timpul stării de veghe de intervenţia impulsurilor sufleteşti în corporalitate, de faptul că gândurile intervin în organismul tău, chiar dacă nu controlezi conştient cum se revarsă gândurile şi reprezentările în sistemul muscular şi cel osos, şi cum mijlocesc apariţia voinţei. În timp ce dormi lipseşte această intervenţie a impulsurilor sufleteşti, somnul îndepărtând ceva din fiinţa ta. Corpul fizic rămâne neîncetat activ şi în starea de somn, toate procesele organismului eteric persistând. Corpul tău se menţine şi se dezvoltă, în mod necesar, şi în timpul somnului, prin activităţi digestive, metabolice, respiratorii, circulatorii sanguine, etc., activităţi care nu aparţin naturii materiale a corpului fizic, ele încetând când acesta devine cadavru, fiind lăsat în voia forţelor naturii exterioare terestre, ce acţionează distructiv asupra lui, reîncorporându-l în ea. Ceea ce acţionează distructiv, în sensul reintegrării elementelor materiale corporale în corpul material al planetei, nu se manifestă mai pregnant în somn, manifestându-se continuu activităţile desfăşurate în scopul menţinerii integrităţii, şi reacţiile care se opun forţelor de descompunere, organismul eteric fiind prezent şi activ şi în timpul somnului.
Organismul eteric poate fi cunoscut prin intermediul conştienţei imaginative, îl poţi vieţui în imagine, la fel cum vieţuieşti corpul fizic prin impresiile simţurilor corporale. Organismul astral este vieţuit prin conştienţa inspirativă. Corpul astral acţionează în organismul tău prin intermediul aerului, al stării gazoase, şi în tot ceea ce se petrece în tine ca influenţă a aerului, trebuie să recunoşti corpul astral. Lucrul cel mai important privind activitatea corpului astral în mediul aerian este respiraţia. Inspiraţia extrage ceea ce însufleţeşte din aerul exterior. Expiraţia cedează aerului exterior ceea ce este ucigător. Organismul extrage oxigen şi cedează dioxid de carbon.
Prin exerciţii sufleteşti interioare poţi dobândi în mod efectiv inspiraţie, să primeşti ceva înăuntrul conştienţei vide, existând posibilitatea de a deţine cunoaşterea inspirată. Devine posibil, de asemenea, să poţi produce în mod artificial starea de somn conştient, care este chiar starea inspiraţiei, în care se revarsă lumea spirituală.
Dacă obţii o asemenea conştienţă inspirată, devii în stare să percepi înăuntrul tău manifestarea fiinţele cosmice spirituale, într-un mod spiritual-muzical. Această experienţă apare datorită faptului că ceea ce se află în afara ta în timpul somnului, nu îţi mai rămâne necunoscut. Este asemănător faptului că o vieţuire trăită în urmă cu mai mulţi ani, aflată acum în afara conştienţei, dar legată totuşi de tine, poate fi readusă în conştienţă. Acest lucru ţi se va întâmpla când ajungi la inspiraţie, începând să îţi apară lucruri petrecute în starea de somn, aşa cum, de obicei, apar amintirile. Vieţuirile amintirii au fost cândva în conştienţă, dar cele ale somnului nu au fost, însă pătrund în ea, astfel încât vei avea sentimentul că îţi amintesc ceva ce nu a vieţuit complet conştient în această viaţă terestră. Acest ceva intră sub formă de amintiri, şi începi să înţelegi ce se petrece în timpul somnului, aşa cum înveţi să înţelegi o vieţuire avută prin intermediul amintirii. În conştienţa inspirată se ridică la suprafaţă vieţuirea care este în afara ta în timpul somnului, şi înveţi să cunoşti ceea ce iese din tine în această stare.
Când în timpul somnului eşti în afara corpului, aerul expirat îţi devine un element foarte util. Când eşti treaz, în corp, nu iei în considerare ceea ce poate fi vieţuit prin aerul expirat, acordând atenţie doar aerului inspirat, care însufleţeşte. Corpul fizic nu poate suporta aerul expirat, toxic, încărcat cu dioxid de carbon, nici în timpul somnului, însă sufletesc-spiritualul, care este în afara corpului, "inspiră" dioxidul de carbon expirat, acesta fiind un proces spiritual, nu unul respirator.
În starea decorporată, prin aerul expirat rămâi în legătură cu corpul fizic şi în timpul somnului, şi te simţi în atmosfera expirată, care se împrăştie din tine în toate direcţiile, ca şi cum ceva din interiorul tău se împrăştie în Univers. Ceea ce se revarsă către tine din aerul expirat îţi apare ca ceva însorit, ca propriul spirit.
Când se află în interiorul trupului tău, corpul astral are legătură cu aerul inspirat pe care îl foloseşte pentru a pune în mişcare procesele organice, pătrunzându-le cu mobilitate interioară. În timp ce dormi, corpul astral se află în afara corpului fizic, şi primeşte tainele existenţei omeneşti, prin aerul expirat.
În timp ce te mişti expandând în Cosmos, sufletul priveşte inconştient,căci doar prin conştienţa inspirativă priveşte conştient către ceea ce este aici un proces interior. Apoi ia naştere impresia că din întuneric s-ar înălţa ceva ce vine în întâmpinarea ta când dormi, ca şi când în spate ar fi întuneric, şi din întuneric apare luminând ceea ce este aerul expirat. Ce este în întuneric se recunoaşte după esenţa sa, prin faptul că te părăsesc gândurile cotidiene, iar ceea ce se revarsă în afară din tine sunt gânduri cosmice active, obiective, creatoare. În întunecime şi lumina care se împrăştie, se ivesc treptat gândurile creatoare. Ceea ce este întunecat reprezintă un întuneric ce se extinde peste gândurile cotidiene obişnuite, cerebrale. Ceea ce este considerat cel mai important pentru viaţa fizică pământeascăv (gânduri cotidiene), se întunecă, de îndată ce ieşi în afara corpului fizic, şi observi cum aceste gânduri sunt dependente de instrumentul fizic reprezentat de creier, care le reţine ca lipite de sine. Ieşit în afara corpului, vezi gândurile care curg prin ceea ce îţi apare ca propria fiinţă în aerul expirat.
Prin cunoaşterea inspirată observi corpul astral care se află în corpul fizic în timpul stării de veghe, cum obligaţiile pe care le are de îndeplinit în corpul fizic încep a se desfăşura cu ajutorul aerului inspirat, cum preia impresiile propriei fiinţe omeneşti când iese în afară, în timpul somnului. În timpul stării de veghe, lumea fizică terestră este lumea ta exterioară, şi trupul fizic - lumea interioară, dar în timpul somnului, când te afli în afara trupului, în exteriorul său, trupul fizic devine lumea ta exterioară. Numai că simţi mai întâi curentul care se revarsă către tine prin aerul expirat, mai întâi ai o lume exterioară simţită.

În timpul stării de veghe nu eşti conştient de ceea ce este ataşat procesului de respiraţie : procesul de circulaţie a sângelui, dar procesul începe să-ţi devină conştient în timpul somnului, începând să se înalţe ca o lume complet nouă, care nu este doar simţită, pe care începi să o înţelegi dintr-un alt punct de vedere decât cel din care înţelegi de obicei lucrurile exterioare. Aşa cum percepi procesele exterioare ale naturii, tot aşa vei percepe prin conştienţa inspirată procesul circulator. Vei învăţa să cunoşti cum tot ceea ce dezvolţi prin intermediul voinţei inconştiente din conştienţa obişnuită, are în interior un contraproces. Când execuţi o mişcare, în interiorul tău are loc un proces caloric, (manifestarea Eului, la nivel fizic reprezentat prin arderile celulare ce degajă căldură) care pune în mişcare aerul (care este în legătură cu corpul astral), aceasta fiind ultima fază din ceea ce se petrece în interior drept procese metabolice, în legătură cu circulaţia sângelui. Este un proces spiritual care ascunde multe secrete, şi care arată faptul că ceea ce pune în mişcare, acţionând în interiorul tău, nu este Eul actual. Ceea ce numeşte un om a fi în viaţa obişnuită Eul său, este doar o părere. Ceea ce acţionează în tine este Eul vieţii pământeşti precedente. În întreaga desfăşurare interioară de procese de căldură, tu
vei perce cum din timpuri vechi, Eul real, care a parcurs desfăşurarea timpului dintre moarte şi o nouă naştere, acţionează înăuntru, cum acţionează ceva deplin spiritual, cum fiecare proces al metabolismului reprezintă expresia a ceea ce este esenţa cea mai înaltă a unui om.
Eul şi-a schimbat locul de acţiune, a acţionat în interior, la prelucrarea suflului din simplele procese respiratorii. Ceea ce se degajă din procesele respiraţiei ca procese ale căldurii, contemplezi din afară, vezi întregul eu activ, îl priveşti cum acţionează urcând din timpuri îndepărtate drept eu real, cum organizează propriu-zis omul.
În realitate, în timpul somnului, Eul şi Corpul astral părăsesc fizicul uman şi corpul eteric, se află în afara organismului, şi tot ceea ce acestea vieţuiesc şi pun în mişcare de obicei din interior, acum o fac din exterior.
Pentru conştienţa obişnuită, organizarea eului şi cea astrală sunt prea slabe, prea puţin dezvoltate, pentru a le vieţui conştient. Inspiraţia constă în a organiza interior eul şi corpul astral, astfel încât ele să poată percepe ceea ce de obicei nu este perceptibil. Prin inspiraţie eşti condus către ceea ce este Corpul astral, prin intuiţie către ceea ce este Eul. În timpul somnului intuiţia şi inspiraţia sunt reprimate în eu şi în corpul astral, însă când sunt trezite, prin ele te contemplezi din afară.
Dacă îţi dezvolţi imaginaţia, îţi poţi percepe Corpul eteric desfăşurându-se cam până înaintea naşterii sau concepţiei.
Dacă îţi vei dezvolta şi inspiraţia, Corpul astral te va conduce prin intermediul inspiraţiei, în perioada care s-a scurs între ultima moarte şi naşterea ta actuală.
Dezvoltarea intuiţiei te conduce înapoi, în viaţa pământească precedentă.
A dormi înseamnă a te transpune, a conduce înapoi conştienţa, care se află de obicei în corpul fizic, a te întoarce cu conştienţa, somnul reprezentând o deplasare înapoi, în perioada care apare conştienţei obişnuite drept trecut, dar care în realitate se află aici, prezentă. Este o retragere în câmpurile pe care le-ai străbătut în existenţa anterioară, sau chiar o retragere în vieţi mai vechi. Tu vieţuieşti în realitate în timpul somnului, dar nu poţi înţelege ceea ce aparţine încorporărilor trecute, ceea ce a
străbătut, de asemenea, în existenţa anterioară.

Când dormi, te afli în existenţa ta anterioară, sau în vieţi mai vechi, în afara corpului fizic şi a corpului eteric. Când vei muri, îţi vei părăsi corpul fizic terestru, acesta fiind dezintegrat şi descompus de către forţele lumii fizice, elementele fizice împrumutate pentru constituirea ta fiind restituite corpului fizic al planetei. Corpul nu mai poate
provoca impresii, ca cele din starea de somn, deoarece nu mai există expiraţie. Tu ai în viaţa sufletească o gândire, o simţire şi o voinţă, şi încă ceva complet deosebit : amintirea, căci nu gândeşti doar despre ceea ce este prezent, interiorul tău depozitând ceea ce ai vieţuit, în gândurile tale reflectându-se ceea ce ai vieţuit. Comparând apariţia unei percepţii nemijlocite, de care se leagă un gând, cu modul în care se iveşte brusc o reprezentare din amintire, vei constata că sunt asemănătoare. Gândul care urcă din interior drept amintire, este gândul care apare legat de percepţie. O dată gândul apare din afară, legat de ambianţă, altă dată vine din interior.
Din toate părţile sosesc impresiile lumii asupra ta, dar tu iei în seamă, în atenţie şi conştienţă, puţine impresii. Multe se întipăresc, dar nu ţi le mai aminteşti. În interiorul fiinţei tale se află o lume bogată, închisă în tine, din care primeşti în gânduri doar părţi şi fragmente izolate. Ceea ce există în tine în acest fel, nu ţi-a dat lumea fizică, şi nici nu ţi-o poate lua. Când vei părăsi corpul fizic, după moarte, toată această lume va rămâne prinsă de corpul tău eteric, şi vei percepe nu numai fragmentele de amintire obişnuite, ci tot ceea ce a făcut o impresie asupra ta, întreaga ta viaţă terestră, cu toate impresiile ei.
Ar trebui să rămîi într-o contemplare veşnică a vieţii pământeşti, dacă nu ar interveni altceva cu privire la corpul eteric. Pământul preia corpul fizic, dezagregându-l, asimilând materia sa. Eterul cosmic, care acţionează de la periferie spre interior, pătrunde iradiind în interior, şi împrăştie ceea ce este întipărit aici, în Univers. De aceea vei simţi faptul că multele lucruri care au făcut impresie asupra ta au intrat în corpul tău eteric, le vei cuprinde cu privirea, dar îţi vor deveni tot mai neclare. Le vei vedea întâi în mărimea în care au făcut impresie în spaţiul fizic, după care vor creşte, devenind tot mai mari şi mai fantomatice. Totul va creşte şi va deveni tot mai fantomatic, până când va ajunge la dimensiuni cosmice, dispărând complet. Procesul va dura câteva zile. Totul se va transforma în ceva uriaş, fantomatic, scăzând în intensitate, desprinzându-se de tine ca un al doilea cadavru, luat de la tine de către Cosmos. Vei rămâne în eul tău şi corpul tău astral. Ceea ce era întipărit în corpul tău eteric se va afla în Cosmos.
În timpul desfăşurării vieţii tale terestre, lumea acţionează asupra ta, şi tu înfăşori în jurul tău toate impresiile. Lumea îţi oferă multe impresii, pe care tu le păstrezi laolaltă. Când vei muri, lumea îşi va lua înapoi ceea ce ţi-a dat, dar ea va primi prin acest proces ceva nou, căci tu ai vieţuit toate impresiile într-un anumit mod. Ceea ce va primi lumea de la tine va fi oarecum altceva decât ce ţi-a dat, ceva transformat, ea preluând întreaga ta viaţă, şi îşi va întipări în eterul său propriu toată viaţa ta. Tu nu te afli în lume doar pentru tine, căci lumea are o anumită intenţie cu tine, te-a aşezat în ea pentru ca să poată străbate prin tine ceea ce se află în ea, şi pentru putea reprimi informaţia, în forma modificată de tine. Lumea are nevoie de fiinţe, de oameni, deoarece prin ei îşi transformă şi reînoieşte în permanenţă conţinutul. Nu este un schimb de materie, ci un schimb de gânduri (informaţie) între lume şi om, lumea cedând gândurile sale cosmice corpului eteric omenesc, primindu-le înapoi într-o formă umanizată. Nu exişti numai pentru tine însuţi, ci şi pentru lume.
Din contemplarea spirituală vei începe să simţi că nu eşti străin de lume, că lumea îţi dă, dar şi preia ceva pentru sine. Vei începe să te simţi profund înrudit cu lumea. Enigmele cosmice din tine vor primi o nouă înfăţişare, dacă te vei simţi un element organic care există în lume şi face parte dintr-un proces cosmic.