Descântecul şi Incantaţia

Descântecul (cuvânt compus : des cântec), conform definiţiilor din dicţionarele limbii române, reprezintă o formulă magică (în versuri), pronunţată verbal (în mod cântat) şi însoţită de anumite gesturi, despre care se crede că are influenţe magice precum lecuirea de boli, dezlegarea farmecelor, etc.
Sinonime : vrajă, descântătură.
Conform acestei definiţii, efectele descântecului par a avea un caracter pozitiv, putându-l încadra în categoria binecuvântării. Analizând însă descântecele folosite de oameni, existente în culegerile de folclor popular, se constată faptul că scopul şi orientarea descântecelor folosite pentru influenţarea oamenilor, a fost atât spre binele cât şi spre răul lor, atât pentru legarea lor prin vrajă şi magie, cât şi pentru dezlegarea lor de influenţe magice, lecuirea de boli, protecţia şi păstrarea sănătăţii, etc.
Descântece au fost folosite, practic, pentru aproape orice schimbare semnificativă în viaţa oamenilor, căci, în esenţă acesta este rolul şi scopul descântecului : de a iniţia un proces de schimbare, de transformare, în viaţa cuiva anume.
Descântecul reprezintă, deci, un procedeu magic, ritualic, care constă în pronunţarea (cântată a) unei formule magice în versuri, a cărui eficienţă este în general completată de anumite gesturi ritualice corporale, cât şi de întrebuinţarea proprietăţilor magice ale unor obiecte şi substanţe uzuale.
De ce a luat infuenţa magică o astfel de înfăţişare, în evoluţia sa de-a lungul timpului ? Deoarece : 1. un text condensat în versuri, cântat pe o anumită melodie a fost mai uşor de memorat de omul de rând analfabet, decât unul în proză rostit monoton. (Din această cauză, de exemplu, şi textele sfinte şi foarte vechi hinduse - Vedele şi Upanishadele, au fost transmise mii de ani din generaţie în generaţie, prin tradiţie orală, condensate în versuri)
2. melodia în sine, simplă, scurtă, repetitivă, conferă celui ce descântă o anumită stare psihică favorizantă.

Pentru a clarifica natura pozitivă şi cea negativă a influenţei asupra altuia, precizez : tot ceea ce faci, având o influenţă asupra cuiva, fără cunoştinţa şi acordul său, sau împotriva voinţei sale, este considerat a fi negativ, deoarece limitează liberul său arbitru, alegerile şi deciziile proprii de a-şi construi singur şi liber viitorul. Binele impus de tine altcuiva reprezintă aşadar ceva negativ, din mai multe motive :
1. este impus, şi orice impunere reprezintă o îngrădire, o limitare, o constrângere, etc.
2. este o decizie subiectivă, căci ceea ce crezi tu că ar fi bine pentru celălalt, el poate considera că este ceva rău. Nimeni nu ştie mai bine tine însuţi ceea ce îţi doreşti, care sunt necesităţile şi trebuinţele tale, obiectivele, aspiraţiile, idealurile.
Descântecele, farmecele, şi oricare alte procedee magice, trebuie analizate şi din acest punct de vedere.

Incantaţia - definiţie dicţionar : formulă magică, cântată sau recitată, în farmece, vrăji (pentru a obţine un efect supranatural). Ceremonie prin care vracii pretind că fac farmece şi vrăji. Fig. - stare de evtaz, încântare; farmec, delectare, vrajă. Din fr. incantation, lat. incantatio.

Melisma ( gr : μέλος, melos, însemnând „arie, melodie, cântec”, în muzică reprezintă un ornament muzical ce constă în interpretarea unei singure silabe pe
o succesiune de note. În culturile antice, această tehnică vocală a fos utilizată pentru hipnoză, în ritualurile de iniţiere și în cele de venerare religioasă.
Vechii greci o foloseau pentru incantaţiile dedicate zeităţilor, melisma întâlnindu-se și la majoritatea religiilor din Orientul Mijlociu. În secolul XIX, acest ornament muzical începe să fie folosit și de bisericile afro-americane, și mai apoi integrat în muzica gospel și R&B .
Cântul gregorian este recunoscut pentru melismele sale caracteristice, papa Grigore al XIII- lea dorind excluderea lor din interpretarea acestuia.
Istoric : melisma a fost utilizată de popoarele antice pentru a hipnotiza ascultătorii, fiind inclusă în cânturi și în anumite ritualuri. Se întâlnește și în cultura indiană, şi în
cântarea Torei. Ulterior, acest ornament muzical a fost preluat de către greci în
incantaţiile lor dedicate zeităţilor, și apoi de către creștini, cu precădere de către catolici, care le-au introdus în cântul gregorian. Papa Grigore al XIII-lea a propus eliminarea lor din cânturi la sfârșitul anilor 1500, însă la finele anilor 1800, Biserica catolică a anulat toate modificările realizate de el. În muzica gregoriană există două genuri melismatice : genul mediu melismatic și cel intens melismatic. Majoritatea religiilor din Orientul Mijlociu folosesc această tehnică vocală. Afro-americanii au început să utilizeze melismele odată cu răspândirea bisericilor gospel la începutul secolului 20.
În anii anii 1950, acest ornament a fost introdus în muzica R&B și soul. Whitney Houston și Mariah Carey au fost solistele anilor 1990 ce au adus melismele în muzica pop, iar în anii 2000 această tehnică vocală a fost folosită de către Beyoncé, Kelly Clarkso, Mary J. Blige, Christina Aguilera, și alţii.
Forme : melisma este divizată în patru categorii : tril, grupetto, fortis și mordent.
1.Trilul este un ornament muzical ce constă în alternarea rapidă intre
două note adiacente, de obicei un ton și un semiton. Tactarea trilului se face de
obicei împreună cu nota naturală ce urmează conform scării diatonice, iar mărimea intervalului dintre acestea depinde de armură. În muzica modernă, trilul este în general indicat de literele tr (sau se notează doar cu t ) puse deasupra trilului. Uneori, mai ales în notaţiile din perioadele clasicismului și barocului, este urmat de o linie ondulată.
2.Mordent este un ornament muzical ce implică interpretarea unei note foarte rapid împreună cu cea de deasupra ei (mordent superior) sau cu cea de sub ea (mordent inferior). În general, se notează cu o buclă deasupra notei.
3.Grupetto este un ornament melodic (notat prin semnul ~ plasat deasupra unei note) format din execuţia a patru sunete într-o singură bătaie (împreună cu sunetul principal) , făcându-se abstracţie de cele două sunete vecine, cel inferior și cel superior.
4.Fortis reprezintă o articulare a organelor vorbirii cu o considerabilă tensiune musculară, sau cu o inspiraţie foarte adâncă.
Muzica religioasă : în bisericile gospel ale afro-americanilor , melisma era interpretată astfel : de obicei, o persoană recita un vers sau o linie din portativul cântecului, apoi credincioșii repetau utilizând variaţiunile personale, efectul coral fiind impresionant.
Alleluia are următoarea structură : începe cu o intonare scurtă (aproape silabică) a cuvântului alleluia, reluată apoi de către cor. Ultima silabă continuă cu o melismă (numită jubilare) construită cu repetiţii variate, simetrii interne, articulare prin formule cadenţiale. Urmează un solist sau o formaţie mică cu un verset moderat melismatic care folosește uneori jubilarea, și de obicei se sfârșește cu o variantă a recitării de la început (aici cântă și corul). Partea se încheie repetând alleluia în tutti. În unele versiuni arhaice se interpretează de trei ori jubilarea, iar de fiecare dată se cântă o variantă mai lungă, aceasta fiind probabil o urmare a cântării improvizatorice.

Descântec "pentru toate cele": pocitură, deochi, ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă cu un cuţit părăsit, în usturoi, şi cu acela se unge, sau în apă cu care
se spală şi se bea, restul se toarnă pe câne cruciş si, de s- a scutura, nu i-i nimic
omului.
Ustur mere şi Maica Precista
Pe-un jij de deal
Cată-n carte,
Cată-n parte,
Cată-n toate părţile
Unde a vedea
Nouă strigoaice
Cu nouă ţânci răi,
Nouă lupoaice,
Ş-a strigat Maica Precista
În gura mare:
Voi nu-l pociţi ,
Nu-l săgetaţi,
Nu-l giughieţi,
Da' luaţi giungheturele ,
Săgetăturele,
Şi le duceţi
În dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor.
Voi acolo pociţi,
Acolo giunghieţi,
Acolo săgetaţi
În strachină de argint
Cupele sprijinind.
Da' N. să rămâie
Curat şi luminat,
Ca Dumnezeu ce l- a dat
Şi Maica Precesta ce l-a lăsat,
Alo - haide!

Descântec de ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Descântătoarea ţine în mână un şomultoc legat, în care se află o săgeată făcută
din nouă ace de la o vădană, voz de rug şi lemn de răchită, legate toate cu sbici
de la cai; mai ţine în mână şi secerea şi cuţitul, iar în altă mână toporul. Pune apă
neîncepută în o strachină, pe braţele femeii bolnave, pentru ca să o spele, iar
descântătoarea la spate pune secerea, cuţitul şi şomultocul în formă de cruce pe
cap, pe umere, pe spate, descântând, ca să-l alunge pe diavolul, căci ursita e cu
"ceas rău" şi el de acelea se înspăimântaeză, căci el e prost şi de frică fuge.
Hai, vacă roşă, că eu te henesc,
De pe trupul femeiei işteia,
De pe ursita ei , de pe bărbatul ei,
De pe casa ei, de pe copiii ei,
De pe toată gospodăria ei.
Că de nu te -i heni,
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu rug, ruguleţ te -oi alunga
Din trupul femeiei işteia,
Din capul ei, din oasele ei,
Din mânile ei, din vinele ei,
Din toate încheieturele ei,
Să te duci, duh rău,
Întopsicat şi împeliţat,
Din ceasul acesta înainte,
Că eu oi veni şi te-oi mai cerca
Şi daca te-oi mai afla
Cu toporul te-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu săgeata te-oi săgeta,
Cu rug rugit te -oi alunga
Din capul femeiei işteia ,
Din trupul ei, din mânile ei,
Din oasele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Să ieşi din ceasul ăsta înainte
Pe degetul stâng,
Ca prin urechile acului.
de sluţit să n -o sluţeşti,
De muţit să n -o muţeşti,
Semn sa nu-i faci,
Bortă să nu-i laşi.
De la dânsa să te porneşti
Unde te trimit eu:
În pădure măiastră,
În stâncă şi-n piatră,
Care nu trebuieşti,
Că acolo e casa şi locul tău.
Nu în capul femeiei ,
Nu în trupul ei , nu în mânile ei,
Nu în sângele ei, nu în vinele ei,
Nu în încheieturele ei.
Să te duci, să te porneşti,
Să ieşi pre sus, prin căpriori,
Să nu te atingi nici de nori,
Nici de pământ,
Să te duci ca un vânt:
Pe sub garduri,
Să nu te atingi de nime,
Nici de om, nici de vită.
Să te duci, să te porneşti,
Să nu gândeşti să te-ntorci,
Că eu cu armele mele,
Pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Ieşi şi te du:
Unde cucoş negru nu cântă,
Unde pasăre nu ciripeşte ,
Vacă nu rage,
Oaie nu paşte.
În stâncă şi-n piatră te propeşti,
Că acolo trebuieşti.
Acolo ţi-i casa ta,
Acolo ţi-i locaşul tău.
Nu veni asupra femeiei işteia,
Ca porcii grohăind,
Ca caii fornăind,
Că eu pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Că eu pomană-mi fac cu femeia asta ,
Cu casa ei, cu barbatul ei,
Cu copiii ei, cu gospodăria ei.
Eu am venit să te scot,
Din trupul ei, din picioarele ei,
Din sângele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Că de nu-i heni
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secera te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi înjunghia,
Cu suliţa te-oi împunge,
Cu acele te-oi străpunge,
Cu pieptenele te-oi smulge,
Cu rug, ruguleţ te trag.
Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi face praf şi ozdrele!
Descântec de junghi (E. N. Voronca - Datin

Descântec de izdat (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Izdatul este o boală de inimă ce se manifestă prin slăbiciuni, dureri ascuţite la
inimă sau chiar sub inimă. Femeia care descântecă îşi face întâi cruce de trei ori
şi zice:
Crăpi izdate,
Necurate
O dată.
Crăi izdate,
Necurate
De două ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De trei ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De patru ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De cinci ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şase ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şapte ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şaptezeci şi şapte de ori
Şi să fugă netrebnicu,
Ogărsâtu,
Urâtu,
Izdatu,
Din cap, din mână,
Din vâni,
Din picioare,
Din inimioare,
Din jigârcioare,
Din fiere,
Din creştet până-n degeţele!
Ieşi din toate încheieturile ,
Şi să apuci pădurile ,
În codri muţi
Şi surzi,
Unde nu-i aşchie sărită,
De voinic tăiată,
Nici glas de cocoş,
Să se duca-n pietri muşchiate,
Nemaiumblate!

Descântec de "întors urma" (S. Fl. Marian - Naşterea)

Moaşa ia cămaşa femeii însărcinate căreia i s- au facut farmece de către o alta,
vrând sa-i ia locul lângă bărbat, şi- i descântă întorcând-o încontinuu şi pe faţă şi
pe dos:
Cine o fi făcut cu una,
Io-i întorc cu două,
Cine o fi făcut cu două,
Io-i întorc cu trei,
Cine o fi făcut cu trei,
Io-i întorc cu patru,
Cine o fi făcut cu patru,
Io-i întorc cu cinci,
Cine o fi făcut cu cinci,
Io-i întorc cu şase,
Cine o fi făcut cu şase,
Io-i întorc cu şapte,
Cine o fi făcut cu şapte,
Io-i întorc cu opt,
Cine o fi făcut cu opt,
Io-i întorc cu nouă,
Cu nouă noi,
Cu nouăzeci de boi,
Îndărăpt, înapoi,
Şi mai înfocate,
Şi mai pipărate,
Toate făcături,
Toate mânături,
Toate unsuri,
De-i fi uns ,
De-o fi pus ,
Vrăji pe N.
Napoi să se-ntoarcă ,
De-o fi mânat de strini,
De vecini,
Napoi să se-ntoarcă ,
De-o fi din Hale,
Leac să sloboadă.
De-o fi de la Dumnezeu,
Mila să-şi întoarcă.
Să se-ntoarcă
Şi mai înfocat,
Şi mai mâniat,
Beteşugurile,
Visurile rele,
Visurile grele,
De la N.

Descântec pentru scoaterea dracului din om (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Doamne, Dumnezeule,
Mă rog, Doamne, ţie!
Ascultă cuvântul meu
Să scot pe Iuda din N.
Să se ducă în mare şi-n nisip
Când o număra nisipul din mare
Atunci să vina-napoi !
Atunci şi nici atunci.
Apoi se zice de 12 ori Tatăl Nostru şi se stropeşte bolnavul cu apă sfinţită. Atunci,
dacă e cu adevărat Dracul în el, iese sub forma unui fum pe urechi.

Descântec de deochi (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Vine ciuta de la munte
Lingându-şi puii pe frunte.
Îi linge pe pistricei
Şi pe cei frumuşei.
Şi eu pe N . îl ling -
De deochi,
Dintre ochi.
Cât o sta vântu -n gard
Atât să stea deochiu-n cap,
Şi să fugă prin sat
Ca un câne turbat
Cu coada îndoită,
Cu gura căscată
Şi unde-o cădea
Acolo s-o frângea,
Acolo o muri.
Pe N sa-l lase
Curat luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!

Descântec "de matrice" (pentru "a fi binecuvântată" - a avea copil)
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Lunea de dimineaţă, până a nu răsări Soarele, se descântă deasupra unui pahar
de rachiu ori de vin, sau de borş din care n- a gustat încă nimeni, de trei ori una
după alta, spunându- se:
Stai matrice,
Nu hui,
Nu pocni,
Prin oase nu te porni !
Matriciu prin sete,
Matriciu prin foame,
Matriciu prin deochi,
Matriciu prin fierbinţeală,
Matriciu prin spaimă,
Matriciu prin neodihnă,
Matriciu de 99 feluri,
Matriciu de 99 de soiuri,
Ieşi de unde eşti -
Din piept,
De sub piept,
Din inimă,
De sub inimă,
Din şele,
Din braţe
Şi din maţe,
Din toate încheieturile
Şi din toate ciolanele .
Ca tu, de nu-i ieşi,
Cu 99 de coase te-oi cosi,
Din trup şi din toate oasele.
Te-oi porni,
Cu 99 de seceri te-oi secera,
Din trup şi din toate încheieturile
Te-oi lua
Şi-n Marea Neagră te-oi mâna.
Şi acolo te-oi aşeza,
Acolo-i sta,
Acolo-i bea,
Acolo-i dispărea,
Şi pe N. în pace-i lăsa.
N. să rămâie curată
Şi luminată
Ca Dumnezeu când a făcut-o,
Ca maică-sa când a născut-o,
Ca argintul strecurat
Cum e de Dumnezeu lăsat,
Ca Soarele pe senin ,
În veci vecilor
Amin

Paparuda (Marcel Olinescu - Mitologie Românească

Paparudă, rudă,
Ia-n' ieşi de ne udă
Cu găleata, leata,
Peste toată gloata.
Ploaie, Doamne, ploaie ,
Locuri să ne moaie
Ploiţă curată
Din ceruri vărsată.
Unde-i valea sacă
D-apă să se facă,
Unde-i valea lungă
Mai mult să s-ajungă
Unde-o da cu plugu
Să meargă ca untu,
Unde-o da cu sapa
Să meargă ca d-apa.
Ploaie, Doamne, ploaie
Locuri să se moaie ,
Cucuruzele
Cât grădinele
Orzu
Până-n podu.
Săcara
Cât scara.
Grâu
Pâna-n brâu.

Exemple de descântece cu caracter negativ, prin care se intenţionează a se face un rău cuiva, a lega pe cineva, etc. :

Descântec de dragoste (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)
Se descântă la gura cuptorului, la foc, în trei marţi seara, cu trei smicele de alun,
învălind focul :
Foc, focuşorul meu,
Eu te-oi învăli ,
Tu nu te învăli ,
Eu voi dormi,
Tu nu dormi,
Eu voi somna,
Tu nu somna,
Eu voi visa,
Tu nu visa,
Să te faci laur, balaur,
Cu solzii de aur,
Să te duci la ursitorul meu,
Să-l împungi, să-l străpungi,
Cu nouă cozi întorcătoare,
Cu nouă picioare îmblătoare,
Cu nouă împungătoare
Şi să mi-la duci:
Prin păduri fără sine,
Prin oraş fără ruşine,
Cu gura căscată,
Cu limba dabalazată.

Descântec pentru luat mana de la vite (S. Fl. Marian - Mitologie românească)

Vrăjitoarea care are de gând să ia mana de la vite pleacă pe la două ore din
noaptea de Sf. Gheorghe din sat la câmp, mută, fără să scoaţă un cuvânt din
gură. Ajungând la câmp, unde ştie ea că are să vină copiii lui N. cu vacile să le
pască, îşi leagă de piciorul stâng un senic şi începe să umble prin iarbă până când
se umple senicul de rouă, şi atunci rosteşte următorul descântec:
Plecai de dimineaţă
Pe rouă, pe ceaţă ,
Pe rouă nepăscută,
Cu roua în picioare,
Cu ceaţa în spinare ,
Cu senicul legat
La piciorul ăl stâng .
Ţur,
Pur
La mine,
La Opriţa.
Ţure,
Pure,
Că-l strânsei cu senicul,
Îl strânsei
Şi laptele-i adunai .
Nu luai roua pe senic ,
Ci luai laptele N. -ei.
La ea apătos
Şi zeros,
Dar la mine untos.
La mine lapte gros
Şi la ea uscat .
După ce rosteşte aceste cuvinte se întoarce iar mută acasă.

Descântec "pe scrisă" (Gr. Tocilescu - Materialuri folcloristice)

Se ia o batistă, mărgelele sau betele unei fete sau unui băiat, care vrea să i se facă pe scrisă şi se ameninţă cu ele spre o stea mai luminoasă dinspre răsărit.
Dacă steaua nu se mişcă din loc se zice că moare ursita, iar dacă steaua se mişcă e semn bun. După descântec se face batista colac şi se pune la căpătâiul îndrăgostitului.
Stea, steluţa mea,
Toate stelele să stea,
Numai tu să nu stai,
Să umbli în sus ca gândul,
Jos ca vântul
Să umbli din casă- n casă,
Din masă-n masă,
Pân' la ursitul N . acasă,
La masă să-l găseşti,
Cu coada să-l izbeşti,
De masă sa-l plesneşti,
La N. să- l porneşti,
Să vie cu gura căscată,
Cu limba băşicată,
Să nu-i vie a sta,
Să nu-i vie a mânca,
Pân' la N. n-o da
În vis sa-l visez,
Aievea să-l văz .
Mâne-n zori să-l cunosc,
Şi cu el să vorbesc.

Descântec la stea (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se face o cocă din 3 degetare de făină, de apă si de sare. Se coace în cuptor şi apoi se mănâncă fără să se bea apă după ea. După aceea fata trebuie să meargă în grădină, să se pună în genunchi cu faţa către steaua pe care şi-a ales-o şi să zică :
Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea
Du-te adă data mea!
D-o fi în sat cu mine
Să-l aduci până mâne.
D-o fi în alt sat
Să-l aduci pe-nserat,
D-o fi-n altă ţară,
Să-l aduci mâne seară
D-o fi peste apă,
Să-i dai o luntriţă să treacă.

Descântec "de dragoste" (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se pune miere şi sare pe un vătrai, apoi se bagă vătraiul pe o vatră încinsă rostind:
Tu, sare mare,
Tu, miere mare,
Eu te încinz,
Te aprinz,
Tu să te încinzi,
Să te aprinzi,
Cum te incinzi,
Cum te aprinzi,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se-aprindă
N. de chipul meu,
De trupul meu.
Să nu-i dai stare a sta,
Să-l încinzi,
Să-l aprinzi,
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum se încinge
Vatra de foc,
Focul de vatră,
Aşa să se-ncingă
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum plesneşte sarea,
Cum se-ncinge mierea ,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se aprinză
Aşa să plesnească,
Să nu se stăvească
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Nici în lung,
Nici în lat,
Nici la noi în sat,
Să nu-i stare a sta,
Nici mâncare a mânca ,
Nici hodin-a hodini ,
Nici somn a durmi,
Până la mine a veni.

Un caz interesant :

"De câţiva ani, am probleme de sănătate. Au început şi s-au accentuat, în urma unor apeluri telefonice, prin care, o femeie, îmi cânta ceva pe o limbă necunoscută. La câteva zile după fiecare apel, am suferit o pareză puternică. Pe lângă aceasta, am o stare de rău permanentă (vomă, senzaţia de leşin, dureri de cap, dureri puternice pe partea dreaptă a gâtului, îmi cade părul, etc ). Unii,
spun însă, că aş avea argintul viu. Până acum,nu am crezut în aşa ceva. Am ajuns însă să cred. Aveam nişte mâncărimi puternice de piele. În urma scărpinării, pielea se înegre. Doctorii mă întrebau pe mine ce am. Ajunsesem să am numai dâre negre pe tot abdomenul. O femeie în vârstă din Padina, jud.Buzau, mi-a dat apă descântată. După trei zile, atât mâncărimea cât şi petele au dispărut. Nu am eliminat însă nimic, deşi femeia mi-a spus că ar trebui să
elimin prin urină."

Descântecul şi influenţa sa asupra stării de sănătate Este un fapt real influenţa gândului exprimat sau chiar neexprimat în cuvinte, atât asupra stării fiziologice proprii, cât şi a altor oameni. Descântecul trebuie privit atât prin natura sa de gând elaborat mental, cât şi prin cea a formei pe care o îmbracă exprimarea sa, verbală sau nonverbală (în scris prin litere şi cuvinte, imprimat în corpurile obiectelor materiale ca energie psiho-mentală).
Trebuie înţeles faptul că există Mijloace diverse prin intermediul cărora informaţia poate fi transmisă la distanţă, şi că formula folosită în descântec, cât şi forma în care este exprimată formula, reprezintă doar un ambalaj ce ajută la împachetarea şi transmiterea informaţiei vehiculate. Descântecul reprezintă doar unul din mijloacele folosite în influenţarea magică a altor oameni, în farmece, magie, vrăjitorie, fiind destul de rar folosit de unul singur, în general fiind utilizat în asociere cu alte mijloace, pentru a se asigura o eficienţă sporită.
În medicina populară, descântecul a reprezentat un element reprezentativ, prezent în mod uzual în viaţa oamenilor. Medicina populară a constituit o formă terapeutică complexă, cuprinzând magia, vrăjitoria, tratamentul psiho-hipnotic, fitoterapeutic, fizic şi bioenergetic.
Esenţa descântecului este reprezentată de incantaţia magică a unor anumite formule verbale, adecvate fiecărui tip de disfuncţii şi tulburări, al căror rol terapeutic îndeplinea 3 scopuri principale :
1. prevenţia îmbolnăvirii, a tulburării stării de sănătate,
2. vindecarea prin alungarea (scoaterea din organism) a duhurilor responsabile de producerea şi întreţinerea stării de alterare a sănătăţii,
3. vindecarea prin desfacerea farmecelor (vrăjilor) care au fost făcute bolnavului, a cărui stare de sănătate a fost alterată din această cauză.
Incantaţia era alcătuită, în majoritatea cazurilor, din versuri neregulate, uneori chiar lipsite de cadenţă, fiind însoţită de o serie de gesturi ritualice, şi de folosirea unor diverse obiecte şi plante de leac.
Oricine poate să descânte, indiferent de vârstă sau sex, dar experienţa este, bineînţeles, necesară. Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească persoana care descântă este de a fi curată fizic şi sufletesc, să nu fie în perioada menstruală, să fie spălată, să nu fi avut în ziua aceea relaţii sexuale, să aibă o atitudine pozitivă, o stare psihică echilibrată, dorinţa de a-şi ajuta semenii, voinţă puternică, etc. Unele descântătoare postesc toată ziua în care descântă, altele, înainte de a descânta îşi fac cruce, fac mătănii, rostesc rugăciuni, etc. Arta descântatului, fiind mai mult o tradiţie de familie, moştenită de-a lungul generaţiilor, este uşor de înţeles faptul că fetele erau pregătite şi instruite din fragedă tinereţe, pentru a dobândi cunoştinţele şi calităţile necesare acestei "profesii".
Există convingerea faptului că descântecul nu trebuie spus nimănui, deoarece "îşi pierde leacul", puterea de vindecare. Este oarecum similar faptului ca psihologul să explice tuturor metodele şi tehnicile psihoterapeutice prin care el încearcă să le redea starea de bine.
Descântecul trebuie efectuat dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, pe nemâncate. Niciodată duminica, şi seara sau noaptea numai în cazurile urgente şi grave.
Arsenalul magic şi vrăjitoresc de care se servesc descântătorii, constă în diverse obiecte care slujesc lecuirii, cele mai multe servind scopului de a alunga duşmanii nevăzuţi şi nedoriţi. Ameninţarea duhurilor rele, pe lângă calea verbală, se face şi cu obiecte tăioase (cuţit, seceră, topor etc.) şi ascuţite (ac, cui, ţeapă, ş.a. ), cu o nuia de alun, cu o mătură, cu usturoi, cu o cruce, cu tămâie, aghiasmă şi alte lucruri sfinte. Foarte folosită este apa neîncepută, ca element foarte important în practicile de terapie magică, fiind folosită la cele mai multe descântece. Stropirea cu apă neîncepută serveşte în general purificărilor, stropindu-se casa, animalele domestice, pomii, grădinile. Apa neîncepută reprezintă apa adusă de la un izvor sau de la o fântână curată (chiar şi de la o altă apă curgătoare), de un om curat, de o femeie sau de o fată mare, în zori, înainte de răsăritul soarelui, când poteca pe care este adusă este plină de rouă. Pentru anumite scăldători apa trebuie adusă după răsăritul soarelui, dar înainte de apusul său. Cel ce aduce apa neîncepută trebuie să fie nemâncat, iar apa pe care o aduce trebuie să fie luată dintr-un loc de unde nu a mai luat nimeni apă în ziua aceea. Apa trebuie să fie adusă într-o oală sau ulcică nouă, bine acoperită, şi nu trebuie dat nimănui să bea din ea. După ce i s-a descântat bolnavului în apa neîncepută, e uns cu ea pe frunte, pe la tâmple, i se dă să bea din ea de trei ori, sau i se spală cu ea rana. Din apa neîncepută se pot face fierturi cu buruieni de leac, sau poate fi scăldat bolnavul în ea. Apa rămasă se aruncă pe parii gardului, la ţâţâna uşii, sau într-o groapă peste care trebuie să nu se calce.
Descântecele pot fi împărţite în câteva categorii care, în mentalitatea arhaică, reprezintă modalităţile distincte de exprimare a funcţiei magico-terapeutice a cuvântului. Aceste modalităţi se subordonează de fapt prototipurilor exprimării verbale : rugămintea, porunca, ameninţarea, blestemul, înspăimântarea, indicarea, comparaţia, enumeraţia, gradaţia, dialogul şi povestirea. Se pot întâlnii şi situaţii în care descântătorul execută, în cadrul descântecului, cu ajutorul mâinilor sale, pase bioenergoterapeutice.

Faptul "Fapt" numesc românii din Bucovina un fel de pete roşii ce apar pe
corpul omului, ustură foarte tare şi apoi de prefac în bube care dor. Oamenii credeau că faptul i se aruncă omului în cale de către duşmani, cu o oală spartă sau cu nişte rufe murdare, şi cine călca peste acestea se umplea de fapt.
Pentru a se vindeca, bolnavul trebuia să se trezească de dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, şi să meargă la o apă curgătoare. Pe drum, trebuia să nu fie văzut de nimeni, căci altfel descântecul nu mai avea efect. La malul apei, bolnavul trebuia să rostească de trei ori la rând cuvintele descântecului, şi de tot atâtea ori se spală pe obraz sau, şi mai bine, pe tot trupul. Când se întorcea de la apă, putea fi văzut de oricine. Dacă bolnavul nu se putea deplasa singur, descântătoarea aducea apă
neîncepută (dintr-o apă curgătoare sau dintr-o fântână) ,rostea cuvintele descântecului, şi-l spăla cu ea de trei ori.
Descântecul acesta se practica în orice zi în afară de luni, miercuri sau vineri :
"Duminică dimineaţă m-am sculat,/ La fântâna lui Iordan am alergat,/
Sfântă apă în mâna dreaptă am luat/ Şi frumos pe obraz m-am spălat./
De fapt,/ De dat,/ De ură,/ De pură,/ De făcătură,/ De strigare,/ De căscare,/ De faptul cel mare;/ De făpturile cele rele/ Şi de boalele cele grele./ Şi m-aş ruga D-tale, sfântă apă curată,/ Să mă speli, să mă curăţeşti,/ Şi să mă limpezeşti/ Cum ai spălat malurile de tină/ Şi bolovanii de rugină,/ Aşa să mă speli şi pe mine:/ De fapt,/ De dat,/ De ură,/ De pură,/ De făcătură,/ De strigare,/ De căscare,/ De faptul cel mare./ De toate fapturile cele rele/ Şi de boalele cele grele,/ Să rămân curat,/ Luminat,/ Ca aurul cel curat,/ Ca argintul cel strecurat,/ Ca Dumnezeu ce m-o dat./ De la mine descântecul,/ De la Dumnezeu leacul !"