Altarul- religia evreilor

Termenul "altar" provine dintr-un derivat al cuvântului latin "altus", care înseamnă "înalt". Altarul desemnează un loc sau o construcţie situată deasupra nivelului înconjurător, destinată să găzduiască aducerea de jertfe sau de tămâie, închinate unei anumite zeităţi. Forma şi dimensiunile altarelor au variat mult de la un popor la altul, şi de la o religie la alta. La evrei altarele au fost simple şi fără trepte. "Să-mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvânta." "Dacă-mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite, căci cum îţi vei pune dalta pe în piatră, o vei pângări. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui." Exod 20:24-26. După alungarea din Eden, prima referinţă despre căutarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este menţionată în Geneză,4:26 : "Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului." Altarele au constituit o parte indispensabilă din închinăciunea către Dumnezeu. Noe a zidit un altar imediat după ce a părăsit corabia în care supravieţuise potopului. Avraam a zidit altare în Sihem, la Betel, şi pe muntele Moria Isaac a zidit un altar la Beer- Şeba. Iacov a înălţat un altar la Betel. Moise a zidit un altar la Refidim, şi unul la Horeb. Facerea Cortului şi construirea Templului nu a însemnat renunţarea la închinarea personală prin zidirea altarelor. Iosua a înălţat un altar pe muntele Ebal, Ghedeon la Ofra, Samuel la Rama, Saul la Micmaş, Ornan, iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel. Noul Testament aminteşte de 21 de ori despre altar. În învăţătura creştină închinăciunea nu se mai face în forme ceremoniale, ci "în Duh şi în adevăr" Ioan 4:19-24.

Altarele erau locuri de sacrificiu, de data asta doar pentru oi si boi spre deosebire de antichitate cand se sacrificau si fiinte umane. O adevarata evolutie!