Religia Greciei Antice in op[erele lui Homr si Hesiod

RELIGIA ÎN OPERELE LUI HOMER ŞI HESIOD
- poemele lui HOMER, ILIADA ŞI ODISEEA, sunt considerate pentru cercetătorii religiei grecilor antici, ca un fel de „Biblie a grecilor”, deşi încă se mai discută despre autenticitatea lor sau despre timpul în care ar fi trăit Homer.
- oricum, se crede că acesta ar fi trăit prin secolul al VIII-lea î. Hr.
- un alt mare reprezentant al acestei perioade este HESIOD, care prin cele două lucrări, TEOGONIA şi MUNCI ŞI ZILE oferă detalii despre existenţa cotidiană a zeilor în Olimp.
ZEII:
- odată cu prezentarea religiei de către Homer se poate vorbi despre un sistem coerent de redare a divinităţilor precum şi o teogonie pe care chiar dacă o împrumută şi de la alte civilizaţii, totuşi meritul lui este acela de a o greciza.
- panteonul grec este coerent, zeii fiind redaţi în cadrul unor relaţii de rudenie.
Privire generală:
- zeii greci erau conduşi de către părintele lor Zeus, a cărui provenienţă etimologică se trage de la cuvântul indo-european „DIV”, care înseamnă „a străluci”, ceea ce desemnează că Zeus era considerat CERUL sau ZEUL CERULUI.
- Zeus devine astfel un sinonim pentru acel DYAUS al indienilor.
- arma lui este fulgerul, iar menirea lui principală este protejarea familiei, a cetăţii şi a patriei.
- pe lângă numele de Zeus, acesta a primit o serie de apelative cum ar fi:
- HYETTIOS sau Ploiosul;
- URIOS sau Cel care trimite vânturi prielnice;
- ASTRAPIOS sau Cel care trăsneşte;
- cu toate acestea, Zeus nu este considerat creatorul cosmosului.
Haosul primordial. Gaia şi Eros. Zeii derivaţi din aceştia:
- după Hesiod, la început a existat doar CHAOSUL din care ar fi apărut GAIA (PĂMÂNTUL, „CEA CU COAPSELE LARGI”) şi EROS.
- din Gaia s-a născut o fiinţă egală cu ea, pe nume OURANOS (CERUL ÎNSTELAT).
- din această hierogamie a apărut o a doua generaţie de zei, cea a OURANIZILOR:
- CEI ŞASE TITANI, primul fiind Okeanos, iar ultimul fiind Cronos;
- CELE ŞASE TITANIDE - Rheia, Themis, Mnemosine;
- CEI TREI CICLOPI CU UN OCHI ÎN FRUNTE;
- CEI TREI HEKATONHIRI - Cei cu 100 de mâini.
- OURANOS, însă, şi-a urât copiii, pe care i-a ascuns în trupul GAIEI, care obosită de a-i mai ţine în trupul ei le-a cerut să îl castreze pe tatăl lor cu un cosor.
- apare aici tema fertilităţii sinonimă cu cea a vieţii.
- singur CRONOS are curajul de a-l castra pe tatăl lui.
- din sângele curs din rana lui OKEANOS se nasc CELE TREI ERINII , zeiţele răzbunării, precum şi GIGANŢII şi NIMFELE.
- din organele sexuale ale lui OKEANOS aruncate în mare, amestecate cu spuma mării, s-a născut zeiţa fecundităţii AFRODITA, care va deveni divinitatea iubirii senzuale, sinonima lui Ishtar sau a lui Inanna, din religiile mesopotamiene şi canaanite.
- tema mutilării tatălui pentru a-i ocupa tronul este cunoscută în religiile hitite şi hurite şi se pare că grecii nu au fost străini de aceste influenţe.
- odată instalat, CRONOS devine acelaşi despot, care nu doar îşi ascunde copii, născuţi de sora lui RHEIA, dar îi devorează, pentru a nu mai putea nimeni să îl detroneze sau să-l ucidă.
- cei cinci copii ai Rheei: HESTIA, DEMETER, HERA, HADES şi POSEIDON au fost înghiţiţi astfel de Cronos.
- când să-l nască pe ultimul copil, Rheia, sfătuită de Gaia l-a născut pe ZEUS, în insula Creta, într-o peşteră, iar în locul lui a înfăşurat un pietroi, pe care l-a dat lui Cronos ca să-l înghită ca şi cum ar fi Zeus.
- înghiţirea de către Cronos simbolizează devorarea timpului, care înlănţuie fiinţa în existenţa nefericită.
Zeus:
- Zeus se naşte în insula Creta, pe muntele Ida, unde nimfele îi aduc pe capra Amalteea să-l alăpteze.
- însă Zeus, jucându-se cu coarnele caprei, reuşeşte să-i rupă un corn.
- pentru a recompensa durerea caprei el a hotărât ca acest corn să fie permanent plin cu fructe şi cu alte bunătăţi, devenind astfel CORNUL ABUNDENŢEI.
- Zeul reuşeşte să-l înlăture pe Cronos şi să-şi elibereze fraţii, care drept recunoştinţă îi oferă fulgerul şi tunetul, ca pe armele cele mai puternice.
- el devine astfel stăpânul zeilor, pe care încearcă să-i salveze de răzbunarea lui Cronos.
- lupta care decide situaţia zeilor se dă între ZEUS, ajutat de CEI TREI HEKATONHIRI, care îi înlănţuie în tartar pe CEI ZECE TITANI.
- TITANOMAHIA apare ca o a doua creaţie a lumii de către Zeus.
- acesta, prin uciderea ZEULUI-ŞARPE TYPHON, instaurează domnia asupra întregului cosmos spiritual şi material.
- tema şarpelui apare deci şi în această religie ca o luptă între bine şi rău.
- după victoria lui Zeus, lumea se împarte între acele divinităţi care s-au impus în panteonul grec.
- astfel, oceanul a revenit lui POSEIDON, lumea subterană a fost încredinţată lui HADES, iar cerul lui ZEUS.
- Olimpul şi pământul erau comune tuturor zeilor.
- dintre numeroasele soţii ale lui Zeus se poate aminti METIS (PRUDENŢA), care o naşte pe ATENA.
- Atena se naşte din capul lui Zeus atunci când acesta o înghite pe Metis, care era însărcinată cu Atena .
- altă căsătorie a lui Zeus este cea cu THEMIS (DREPTATEA), cu EURONYME şi cu MNEMOSINE.
- ultima căsătorie este cea cu HERA, însă printre alte iubite ale lui Zeus se numără şi DEMETER, PERSEPHONA şi LETO, mama gemenilor divini APOLLON şi ARTEMIS.
- Hera devine protectoarea familiei, a femeilor şi a naşterilor.
Poseidon:
- Poseidon este o altă zeitate importantă, care s-a impus pe baza importanţei pe care a avut-o marea pentru greci.
- Poseidon este un zeu care era adorat de indo-europeni înainte de a ajunge ei la mare.
- cultul lui este asociat cu cel al calului, de unde şi numele de POSEIDON HIPPIOS.
- o întâlneşte pe DEMETRA care, pentru a scăpa de el, se preface în iapă, dar Poseidon se transformă în cal, posedându-o.
- din legătura lor se naşte o fiică şi un cal, ARION.
- dincolo de elementele mitologice, prin aceste detalii putem observa decadenţa moravurilor unei societăţi, care a proiectat aceste scăderi în sfera metafizicului.
Hefaistos:
- Hefaistos este conceput de Hera „fără împreunare de dragoste, din mânie şi în pofida soţului”.
- acesta este urât şi infirm, deoarece avea ambele picioare strâmbe şi contorsionate, pentru că la naştere fusese aruncat în insula Lemnos, de către Zeus, tatăl său, căci acesta îi ţinuse parte mamei sale.
- după o altă versiune, el fusese aruncat de Hera, care s-a speriat de urâţenia lui atunci când l-a născut.
- dus de două nereide, THETIS şi EURONYME, într-o peşteră din mijlocul oceanului, el învaţă acolo meseria de fierar şi de meşteşugar.
- apare aici tema copilului mutilat, care domină prin iscusinţa lui.
- prin urmare, este vorba de un tip de iniţiere şamanică, în care mutilatul devine o forţă prin cunoaşterea lui şi nu prin fizicul lui.
- el făureşte pentru zei brăţări, celebrul scut al lui Ahile, fecioarele din aur care îl ajutau la mers.
- de asemenea el o croieşte din lut pe Pandora şi îi dă viaţă.
- lui i se datorează plasa invizibilă cu care a prins-o pe Afrodita, când aceasta îl înşela cu Ares, după care a invitat întregul Olimp pentru a râde de ei.
- modul în care a primit-o pe Afrodita în căsătorie este de asemenea un şiretlic: acesta o leagă în chip nevăzut pe Hera de un jilţ de aur, pe care i-l dăruise şi nu a dorit să o dezlege, decât după ce i s-a dat de soţie pe Afrodita.
- atelierele lui erau sub vulcanul Etna, de unde ieşea un foc permanent.
- de fapt, sub Etna zăcea ŞARPELE MONSTRU TIPHON, pe care Zeus îl răpuse şi aruncase un munte peste el.
- respiraţia şarpelui sunt vaporii care ies permanent din adâncurile acestui munte.
- când monstrul se mişca, din munte ieşeau flăcări şi lavă.
- nicovala de lucru a lui Hefaistos se afla chiar pe gâtul lui Tiphon.
Apollon:
- Apollon împlineşte tema luptei cu şarpele.
- născut din LETO şi din ZEUS, el este urmărit de Hera, care dorea să-l ucidă pentru că era rodul înşelării lui Zeus.
- de aceea, aceasta a trimis un şarpe uriaş ca să-l ucidă, Pyton.
- însă copilul doar de patru zile născut a reuşit să încoarde arcul şi să-l ucidă.
- locul unde a fost ucis acesta s-a numit Delphi, devenit centrul divinaţiei şi al manticii grecilor.
- în templul de aici exista celebrul oracol, unde preoteasa Pythia, îmbrăcată în pielea şarpelui şi stând pe un trepied de aur, ghicea deasupra unei grote ce ducea „spre ţara lui Hades”.
- se pare că vaporii care emanau din această grotă erau aburii unui vulcan, care produceau stări halucinante, ce o predispuneau pe această ghicitoare spre stări de transă.
- tot de zeul Apollon ţine şi tema iubirii faţă de FIICA LUI PENEU, DAPHNE, cea care jurase să rămână fecioară toată viaţa.
- urmărită de zeu, care se îndrăgostise de ea, aceasta se transformă într-un copac, dafinul sau laurul.
- din acest moment, laurii devin pentru Apollon frunzele iubirii şi ale victoriei, cu care acesta va fi încoronat permanent.
- imboldul spre poezie sau spre mantică se leagă de un alt episod din viaţa lui Apollon, care se îndrăgosteşte de o pământeancă pe nume CASTALIA, fiica regelui din Delfi.
- aceasta însă iubea un păstor, pe care Appolon îl ucide cu săgeata, după care îi cere fetei să-i accepte prietenia.
- însă aceasta s-a aruncat într-o fântână, care va deveni astfel „FÂNTÂNA CASTALIEI”, cea cu a cărui apă trebuia să se spele Pythia înainte de a ghici sau din care trebuiau să bea poeţii pentru a putea avea darul versului măiestrit.
- în general, Apollon este divinitatea unui iubiri abstracte precum şi al poeziei şi a viitorului ghicit.
- de numele lui se leagă Oracolul de la Delfi.
- Mantica Oracolului lui Apollon de la Delphi:- în ceea ce priveşte mantica legată de acest oracol, ea se făcea la început o dată pe an, la aniversarea zeului Apollon, apoi o dată pe lună, ca apoi de mai multe ori, cu excepţia lunilor de iarnă, când zeul lipsea.
- modalitatea de ghicit era simplă: cei care consultau oracolul, puneau o întrebare, la care Pythia dădea răspunsul prin tragere la sorţi a unui bob negru sau alb.
- când problema era mai serioasă, Pythia ghicea din cripta templului, deasupra cavernei sacre.
- Pythia era aleasă dintre ţărăncile din Delfi.
- cu toate acestea, frunzele de laur pe care le mesteca, fumigaţiile cu aceste frunze, apa băută din izvor nu puteau să ofere starea de transă.
- nu s-a descoperit nici un hău care să emane vapori în munţii insului Delfi.
- se prea poate ca această cavernă să se fi închis cu timpul, astfel încât să nu se mai cunoască locul acesteia.
Artemisa:
- Artemisa, sora lui Apollon, este zeiţa vânătorii, rămasă fecioară.
- armele ei, arcul şi tolba, erau făurite de ciclopi şi era permanent însoţită de 60 de fiice ale lui Ocean.
- spre deosebire de fratele ei, Apollon, Artemisa este foarte crudă cu cei care îi doresc iubirea.
- este cazul iubirii lui ACTEON, care o vede goală scăldându-se în râu şi se îndrăgosteşte de ea, însă zeiţa îl transformă într-un cerb, urmărit de câinii lui, care nu-şi mai recunosc stăpânul.
- apare aici tema păcatului de a se apropia prea mult de divin, într-o stare de nepregătire, de desacralizare.
- transpare de aici ideea de mysterium tremendum, faţă de care dacă nu eşti pregătit să te apropii, te mistuie.
- o sigură dată Artemisa s-a îndrăgostit, dar şi aici apare ideea hiperioniană, a neputinţei ca un muritor să ajungă la dragostea şi înălţimea unui zeu.
- ea s-a îndrăgostit de ORION, pământeanul care atingea cu fruntea lui norii.
- acesta fusese orbit de un rege care nu voia să-i dea fata spre soţie, dar Orion se orienta cu ajutorul câinelui său, SIRIUS.
- însă zeii au hotărât să rupă această idilă, deoarece o vedea ca un atentat la demnitatea divină.
- discrepanţa dintre zei şi oameni era imensă, în urma unui păcat originar.
- atunci, printr-un şiretlic, Apollon l-a îndepărtat pe Orion până când acesta se mai vedea doar ca un punct la zenit, iar surorii sale, Artemisa, i-a cerut să încerce să lovească acea ţintă cu arcul.
- ucis, Orion este răsplătit cu şansa de a sta pe cer, în timpul verii, iar Sirius, câinele lui, este steaua cea strălucitoare, care se vede în această constelaţie.
Hermes:
- Hermes este zeul care împlineşte în sine mai multe roluri: cel de putător de cuvânt, cel de înşelător sau de hoţ divin.
- el este fiul lui Zeus şi al Maiei, fiica titanului Atlas.
- imediat după naştere, pruncul Hermes a sărit din pătuţ şi s-a arătat dornic să călătorească.
- pe drum a găsit o broască ţestoasă, din care a făurit prima liră.
- apoi fură vitele sacre ale lui Apollon, iar când zeul îl pârăşte la Zeus ca să-i dea înapoi vitele, acesta joacă un teribil teatru, dovedindu-se nevinovat aşa încât zeii îl cred.
- din acest moment el devine un maestru al vorbirii şi al cuvântării sofiste.
- observăm că ÎN TEOGONIA HESIODIANĂ, CUVÂNTUL NU ESTE UN ELEMENTE CREATOR, ci mult prea slab pentru a se transpune în poziţia logosului.
- Hermes a devenit patronul hoţilor, el însuşi furând arcul cu tolba cu săgeţi ale lui Apollon, cleştele de aramă al lui Hefaistos, tridentul lui Poseidon şi brâul de aur al Afroditei.
- el devine maestrul comerţului, reuşind să-i vândă lira lui Apollon, luând în schimb caduceul, băţul fermecat.
- este zeul care ajută pe ceilalţi zei în caz de restrişte.
Pan:
- Pan este fiul lui Hermes, pe care acesta îl concepe cu nimfa Driops.
- la naştere, mama lui s-a speriat de urâţenia lui Pan, căci picioarele îi erau ca de ţap, pe cap avea părul zburlit şi purta coarne încă de la naştere.
- Pan este simbolul demonicului în religia greacă.
- de la numele lui Pan a apărut termenul de „panică”, deoarece unde apărea el toate fiinţele o luau la fugă.
- legenda îi atribuie invenţia naiului, care s-ar fi realizat astfel:
- îndrăgostit de nimfa Sirinx, acesta încearcă să se apropie de ea, dar cuprinsă de panică, aceasta fuge spre tatăl său, RÂUL LADON;
- în cele din urmă, ajunsă la malul râului, tatăl o preschimbă într-o trestie pe care Pan o rupe în bucăţi şi din tuburile trestiei rupte, legate şi acoperite cu ceară la un capăt, acesta începe să cânte de jale după frumoasa nimfă;
- astfel, Pan şi-a luat nimfa permanent cu sine ca să-i asculte glasul prin naiul făurit din trestie.
- de reţinut este faptul că Pan este utilizat prin urâţenia sa în cultele sataniste, prezentându-i-se chipul de ţap, ca zeu în faţa căruia trebuie să te închini.
Afrodita:
- Afrodita este o divinitate împrumutată de greci de la orientali.
- în Iliada, Afrodita este zeiţa care îi protejează pe troieni.
- zeiţa s-ar fi născut, după spusele lui Hesiod, din sămânţa amestecată cu spuma mării în care au fost aruncate organele genitale ale lui Ouranos.
- ea este simbolul sexualităţii şi a desfrâului religios, care este de origine orientală.
- ea l-ar fi făcut pe Zeus să se împreuneze cu pământence, făcându-se de ruşine în faţa zeilor.
- Afrodita avea ca fiu pe EROS, pe care îl concepuse cu ARES, zeul războiului.
- Eros este zeul ghiduş care aruncă cele două tipuri de săgeţi, cele din aur, cu miere pentru cei care vor fi fericiţi în iubirea lor, şi cele din plumb cu otravă pentru cei care se vor nenoroci în dragoste.
- tot de prezenţa Afroditei se leagă şi drama lui Adonis, care era un tânăr vânător, foarte frumos, de care se îndrăgosteşte zeiţa.
- acesta este însă răpus la vânătoare ce către un mistreţ, în care se încarnase de fapt gelosul zeu Ares.
- această temă o vom găsi permanent prezentă în literatură sub chipul muritorului ucis de mistreţul sau de animalul care îi devenise o obsesie în vânătoare.
- Afrodita este cea care i-a dat viaţă lui Galateea, statuia pe care o sculptase Pigmalion, cel care se îndrăgostise de lucrarea sa.
- însă, ca o pedeapsă a frumuseţii ei şi prin viclenia lui Hefaistos, zeul o primeşte în căsătorie pe Afrodita de la zei.