Subiecte similare
Căutare
Ultimele subiecte
Eroii Greciei Antice - Erou vs. Sfant:
Pagina 1 din 1
Eroii Greciei Antice - Erou vs. Sfant:
Eroii Greciei Antice - Erou vs. Sfant:
- eroii joacă pentru lumea greacă un rol foarte important, deoarece ei reprezintă acea stare de desăvârşire la care a ajuns omul.
- poziţia eroului este poziţia râvnită a muritorului, care vede în eroi modelul suprem.
- însă diferenţa dintre eroii greci şi sfinţii creştini este imensă şi aş preciza câteva puncte de comparaţie între aceste două stări:
- eroul grec este aşa datorită naşterii sale dintre un zeu şi o pământeancă, în vreme ce sfântul creştin este sfânt datorită strădaniei sale de a ajunge la acea stare de dumnezeire;
- de cele mai multe ori, starea de erou se datorează nu unei virtuţi a vreunui zeu, ci mai ales a unei aventuri dintre zeu şi o pământeancă, ceea ce contravine ideii de moralitate şi de spiritualitate autentică; - ori, orice imoralitate în creştinism elimină definitiv valoarea de sfânt atribuită unui om;
- criteriile după care un om este sau nu este sfânt sunt moralitatea, viaţa lui conform Evangheliei şi facerea de minuni;
- viaţa eroului nu este una de profunzime spirituală, ci una de forţă sau de demonstrare a puterii în faţa zeilor;
- scopul existenţei lor este de a deveni asemeni zeilor, adică de a trăi în Olimpul plăcerilor, ori scopul vieţii sfântului este de a trăi în comuniunea cu Dumnezeu, în viaţa cea veşnică;
EROII PRINCIPALI:
- iată, pe scurt, cei mai importanţi dintre eroi:
PERSEU, fiul lui Danae cu Zeus:
- el îi taie capul Meduzei.
- din gâtul retezat al acestei fiare marine, s-ar fi înălţat la cer CALUL PEGAS.
- pentru că ochiul Meduzei nu putea fi privit, deoarece cel care îl privea încremenea şi devenea stană de piatră, Perseu îl pedepseşte astfel pe TITANICUL ATLAS, care îl alungă pe erou, crezând că acesta vine să-i fure merele de aur.
- din momentul în care Atlas a privit faţa Meduzei, acesta a devenit muntele Atlas.
- tot Perseu este cel care o salvează pe ANDROMEDA, cu care apoi se însoară, împlinind astfel profeţia că el se va căsători cu o fată pe care o va salva de la moarte.
HERAKLE (HERCULE), fiul lui Zeus şi al pământencei Alcmena:
- Herakle este pus să sugă pe ascuns lapte de la sânul Herei, devenind astfel nemuritor.
- luat cu furie de la sânul ei, când aceasta s-a trezit, de la sânul de la care sugea ALCIDE (alias Herakle) a început să curgă râuri de lapte pe tăria cerului, apărând astfel CALEA LACTEE.
- căsătorit cu MEGARA, FIICA REGELUI TEBEI, cu care a avut trei copii, dar înnebunit de Hera, Heracle îşi vede soţia şi copiii ca pe patru ciclopi şi îi ucide, neştiind că ei sunt familia lui.
- zeiţa Athena îi schimbă numele din ALCIDE in HERACLE.
- ajuns la oracolul de la Delfi, Apollon, prin gura ghicitoarei Pythia îi cere să împlinească CELE DOUĂSPREZECE MUNCI ALE REGELUI EURISTEU.
- înteresant în această relatare este dialogul moral dintre Virtute şi Desfrânare, pentru a-l convinge pe Herakle să accepte fie virtutea, fie păcatul.
- este printre singurele luări de poziţie ale ideii de moralitate din relatările hesiodiene.
- după RĂPUNEREA LEULUI DIN NEMEEA, a cărui piele nu putea fi răpusă de săgeată sau de lance, Herakle îşi face din pielea acestuia un veşmânt şi din ţeasta lui un coif.
- ritualul de iniţiere pentru a dobândi imunitatea are în vedere ideea de sacrificiu şi de luptă.
- urmează apoi UCIDEREA HIDREI DIN LERNA, PĂSĂRILE SIMFALIENE, MISTREŢUL DIN ERIMANT
- în concluzie, Herakle reprezintă puterea umană care, combinată cu ideea de divinizare şi cu cea de nemurire, poate deveni rivala zeilor.
ASCLEPIO, fiul lui Apollon:
- Asclepio, fiul lui Apollon, a primit puterea de a vindeca bolile, devenind astfel patronul medicilor şi a vindecătorilor.
- este de fapt o trimitere spre o perioadă în care puterea magică şi cea şamanică era definitorie pentru religia greacă.
- prezenţa şarpelui în simbolul vindecării pleacă de la următoarea legendă:
- plecând Asclepio să vindece un bolnav, un şarpe i s-a încolăcit de toiagul lui; Asclepio l-a lovit cu o piatră şi l-a ucis; la scurt timp a apărut şerpoaica, partenera şarpelui ucis, cu un fir de iarbă în gură şi atingându-l de şarpele ucis l-a readus la viaţă, după care au dispărut amândoi într-o groapă; Asclepio a băgat de seamă ce fel de plantă utilizase şarpele şi a cules-o;
- prin această plantă a vindecat o mulţime de oameni şi i-a înviat din morţi, încât se spune că Tartarul a rămas pustiu;
- ideea se leagă de tema nemuririi şi chiar de cea a mesianităţii ca ridicare a neamului omenesc din robia morţii;
- între alţi eroi mai amintim pe: CASTOR ŞI POLUX; DEDAL ŞI ICAR; BELEROFRON; ULISE;

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Feb 07, 2015 1:19 am Scris de Admin
» Materiale audio-video personale
Sam Mai 03, 2014 7:58 pm Scris de Admin
» casa veche
Lun Dec 16, 2013 12:44 am Scris de Admin
» an overview on laughter yoga
Lun Dec 09, 2013 12:02 pm Scris de stephanieanna
» BLOGUL MEU
Joi Sept 19, 2013 9:56 pm Scris de Admin
» Noua Medicină Germană (Germanică)
Joi Aug 15, 2013 5:42 pm Scris de Admin
» Ho'oponopopo
Mier Aug 14, 2013 11:32 pm Scris de Admin
» Huna
Mier Aug 14, 2013 11:29 pm Scris de Admin
» Magnetoterapia
Sam Iul 20, 2013 7:13 pm Scris de Admin