Despre existenţa spiritelor

1. Îndoiala în privinţa existenţei spiritelor are drept primă cauză neştiinţa adevăratei lor naturi.Oamenii si le inchipuie în general ca nişte fiinţe aparte din cadrul Creaţiei şi a căror necesitate nu este demonstrată. Mulţi le cunosc doar din poveştile fantastice auzite în copilărie, aproape la fel cum cunoaştem istoria din romane; fără a căuta să vadă dacă aceste povestiri, curăţate de accesoriile ridicole, se bazează pe un fond de adevăr, fiind frapaţi doar de latura absurdă. Ei resping totul, aşa cum fac, în cazul religiei, cei care, şocaţi de unele abuzuri, dezaprobă totul fără discernământ.
Oricare ar fi ideea pe care ne-o facem despre spirite, această credinţă este în mod necesar bazată pe existenţa unui principiu inteligent în afara materiei; ea este incompatibilă cu negarea absolută a acestui principiu. Luăm, aşadar, drept punct de plecare in existenţă supravieţuirea şi individualitatea sufletului, spiritualismul fiind demonstraţia sa teoretică şi dogmatică, iar spiritismul, demonstraţia evidentă. Să facem un moment abstracţie de manifestările propriu-zise şi, judecând prin inducţie, să vedem la ce consecinţe vom ajunge.
2. Din moment ce admitem existenţa sufletului şi individualitatea sa după moarte, trebuie să admitem şi că:
2.1. are o natură diferită de cea a corpului, deoarece, odată separat de el, corpul îşi pierde proprietăţile;
2.2. este conştient de el însuşi, deoarece i se atribuie bucurie sau suferinţă, altfel ar fi o fiinţă inertă şi ar fi mai bine pentru noi să nu-l avem. Dacă am admis toate acestea, atunci putem spune că sufletul merge undeva. Ce devine şi unde merge? Conform credinţei comune, merge în cer sau în iad. Dar unde este cerul şi iadul? Pe vremuri, se spunea că cerul era sus şi infernul jos. Dar ce înseamnă sus şi jos în univers, de când ştim că Pământul e rotund şi cunoaştem mişcarea aştrilor care face ca tot ceea ce este sus la un moment dat să devină jos în decurs de douăsprezece ore, infinitul spaţiului unde privirea se pierde în adâncuri incomensurabile? Este adevărat că prin loc jos se înţelege şi adâncul pământului. Dar ce a devenit acest adânc de când a fost sondat de geologie? Ce au devenit acele sfere concentrice numite cer de foc, cer de stele de când am aflat că Pământul nu este centrul lumilor, că Soarele nostru este doar unul dintre milioanele de sori care strălucesc în spaţiu, fiecare dintre ei fiind centrul unui vârtej planetar? Ce devine importanţa „pământului pierdut” în această imensitate? Prin ce privilegiu nejustificabil ar putea acest grăunte de nisip - care nu iese în evidenţă nici prin volum, nici prin poziţie, nici printr-un rol deosebit - să fie doar el şi numai el populat de fiinţe raţionale? Raţiunea refuză să admită această inutilitate a infinitului şi totul ne spune că aceste lumi sunt locuite. Dacă sunt populate, furnizează atunci contingentul lor lumii sufletelor. Dar, încă o dată, ce devin aceaste suflete, deoarece astronomia şi geologia au „violat” sălaşurile care le fuseseră fixate, şi mai ales după ce teoria atât de raţională a pluralităţii lumilor le-a înmulţit la infinit? Doctrina localizării sufletelor nu poate fi în acord cu datele ştiinţei, o altă doctrină mai logică fixându-le drept domeniu, nu un loc determinat şi circumscris, ci spaţiul universal: este vorba de întreaga lume nevăzută în mijlocul căreia trăim, care ne înconjoară şi se află lângă noi permanent. Este aceasta o imposibilitate, ceva ce raţiunea respinge? Deloc; totul ne spune că nu poate fi altfel. Atunci ce se întâmplă cu pedepsele şi cu recompensele viitoare, dacă li se spulberă locurile speciale? Trebuie să observăm că lipsa de credibilităţii faţă de aceste pedepse şi recompense este în general provocată pentru că ele sunt prezentate în condiţii inadmisibile. Mai bine să ne spunem că sufletele îşi au fericirea sau nefericirea din ele însele; că soarta lor este subordonată stării lor morale; că reunirea sufletelor bune şi simpatice este o sursă de fericire; că, în funcţie de gradul de purificare, ele pătrund şi întrezăresc lucruri care se sustrag sufletelor grosolane, ...şi atunci toată lumea va înţelege acest lucru fără greutate.
Sufletele nu ajung la gradul suprem decât prin eforturile pe care le fac ca să devină mai bune şi după o serie de încercări care servesc la purificarea lor; că îngerii sunt sufletele ajunse la ultimul grad la care orice suflet poate să ajungă cu bunăvoinţă; că îngerii sunt mesagerii Domnului, însărcinaţi să vegheze îndeplinirea planurilor sale în tot universul; că sunt fericite pentru aceste misiuni glorioase, iar noi conferim acestei fericiri un scop mai util şi mai atrăgător decât cel al unei contemplări eterne, care nu ar fi altceva decât o inutilitate veşnică; şi să mai spunem că demonii sunt doar sufletele celor răi încă nepurificate, dar care pot să ajungă ca şi celelalte, lucru ce pare mai conform cu dreptatea şi bunătatea Domnului, decât doctrina unor fiinţe create pentru rău şi veşnic hărăzite răului, încă o dată, iată ceea ce raţiunea cea mai severă, logica cea mai riguroasă, într-un cuvânt, bunul-simţ poate să admită.
Iar aceste suflete care populează spaţiul sunt tocmai cele care sunt numite spirite.
Aşadar, spiritele nu sunt altceva decât sufletele oamenilor lipsiţi de învelişul lor corporal. Dacă spiritele ar fi fost fiinţe aparte, existenţa lor ar fi fost mai ipotetică; dar, dacă admitem că există suflete, trebuie să admitem şi spiritele, care nu sunt altceva decât sufletele; dacă admitem că sufletele sunt peste tot, trebuie să admitem şi că spiritele sunt peste tot. Prin urmare, nu am putea nega existenţa spiritelor fără să o negăm pe cea a sufletelor.
3. Aceasta este, foarte adevărat, doar o teorie mai raţională decât cealaltă; dar o teorie care nu contrazice nici raţiunea, nici ştiinţa este foarte mult; iar dacă, în plus, este coroborată cu faptele, atunci primeşte confirmarea raţionamentului şi a experienţei. Găsim aceste fapte în fenomenul manifestării spiritelor, care constituie dovada evidentă a existenţei şi a supravieţuirii sufletului. Dar, la mulţi oameni, credinţa se opreşte aici; admit existenţa sufletelor şi, în consecinţă, pe cea a spiritelor, dar neagă posibilitatea de a comunica cu ele, din motivul, spun ei, că nişte fiinţe imateriale nu pot să acţioneze asupra materiei. Această îndoială se bazează pe necunoaşterea adevăratei naturi a spiritelor, despre care ne facem, în general, o idee falsă, pentru că ni le închipuim în mod greşit ca nişte fiinţe abstracte, vagi şi nedefinite,.
Să ne închipuim mai întâi spiritul unit cu trupul; spiritul este fiinţa principală, deoarece este fiinţa care gândeşte şi supravieţuieşte; corpul este doar un accesoriu al spiritului, un înveliş, o haină pe care o părăseşte când se uzează, în afara acestui înveliş material, spiritul mai are unul, semimaterial, care îl uneşte cu primul; la moarte, spiritul se leapădă de acesta, dar nu şi de al doilea, căruia îi dăm numele de perispirit. Acest înveliş semimaterial, care ia forma umană, constituie pentru el un corp fluidic, vaporos, dar care, deşi este invizibil pentru noi în starea sa normală, are, totuşi, câteva dintre proprietăţile materiei.
Spiritul nu este un punct, o abstracţie, ci o fiinţă limitată şi circumscrisă, căreia nu-i lipseşte decât faptul că nu este vizibilă şi palpabilă ca să semene cu fiinţele umane. De ce nu ar acţiona asupra materiei? Oare pentru că au un corp fluidic? Dar nu din rândul fluidelor celor mai rarefiate, cele pe care le privim ca imponderabile - de exemplu, electricitatea -, găseşte omul cele mai puternice motoare? Oare lumina imponderabilă nu exercită o acţiune chimică asupra materiei ponderabile? Nu cunoaştem natura intimă a perispiritului. Dar, presupunându-l format din materie electrică sau alta la fel de subtilă, de ce nu ar avea aceeaşi proprietate fiind dirijat de o voinţă?
4. Pornind de la afirmaţia că existenţa sufletului şi cea a lui Dumnezeu - unul fiind consecinţa celuilalt - constituie baza oricărui edificiu, înainte de a începe orice discuţie spiritistă, este important să ne asigurăm că interlocutorul admite această bază. Şi atunci avem următoarele întrebări: -Crezi în Dumnezeu -Crezi că ai un suflet? -Crezi în supravieţuirea sufletului după moarte?
Dacă răspunsul e categoric negativ sau mai vag - Nu ştiu, aş vrea să fie aşa, dar nu sunt sigur -, ceea ce, de cele mai multe ori, echivalează cu o negaţie politicoasă, deghizată sub o formă mai puţin tranşantă pentru evitarea tăgăduirii prea bruşte a ceea ce se numeşte prejudecăţi respectabile, atunci ar fi la fel de inutil să mergem mai departe, pe cât de inutil ar fi să demonstrezi proprietăţile luminii unui orb, care nu ar admite lumina. Pentru că, în definitiv, manifestările spiritiste nu sunt altceva decât efectele unor proprietăţi ale sufletului, iar cu acesta trebuie urmat un cu totul alt curs al ideilor, dacă nu vrei să-ţi pierzi timpul. Dacă baza este admisă, nu cu titlu de probabilitate, ci ca un lucru confirmat, incontestabil, atunci existenţa spiritelor decurge de aici cât se poate de natural.
5. Mai rămâne să vedem dacă spiritul poate să comunice cu omul, adică dacă poate să facă schimb de gânduri. Şi de ce nu? Ce este omul, dacă nu un spirit închis într-un corp? De ce spiritul liber nu ar putea să comunice cu spiritul captiv, ca omul liber cu cel aflat în lanţuri? Din moment ce admitem supravieţuirea sufletului, este raţional să nu admitem supravieţuirea afecţiunilor? Dacă sufletele sunt peste tot, nu este natural să credem că şi cel al unei fiinţe care ne-a iubit în cursul vieţii vine alături de noi, că doreşte să comunice cu noi şi că se foloseşte în acest scop de mijloacele aflate la dispoziţia lui? Nu acţiona el în cursul vieţii asupra materiei corpului său? Nu el îi dirija mişcările? De ce oare, după moarte, în acord cu alt spirit legat de un corp, nu ar împrumuta acest corp viu ca să-şi manifeste gândurile, aşa cum un mut se poate folosi de un om care vorbeşte ca să se facă înţeles?
6. Să facem deocamdată abstracţie de fapte care, pentru noi, fac acest lucru incontestabil; să admitem acest lucru doar cu titlu de simplă ipoteză; cerem incredulilor să ne dovedească, nu printr-o simplă negaţie, pentru că părerea lor personală nu poate fi lege, ci prin motive peremptorii, că acest fapt nu se poate produce. Ne plasăm pe terenul lor, şi, pentru că vor să evalueze fenomenele spiritiste cu ajutorul legilor materiei, să ia din acest arsenal o demonstraţie matematică, fizică, chimică, mecanică, fiziologică şi să dovedească prin a plus b, pornind de la principiul existenţei supravieţuirii sufletului:
-că fiinţa care gândeşte în noi în cursul vieţii nu trebuie să mai gândească după moarte;
-că, dacă gândeşte, nu trebuie să se mai gândească la cei pe care i-a iubit;
-că, dacă se gândeşte la cei pe care i-a iubit, nu trebuie să mai vrea să comunice cu ei;
-că, dacă poate să fie peste tot, nu poate fi şi lângă noi;
-că, dacă este lângă noi, nu ne poate comunica nimic;
-că, prin învelişul său fluidic, nu poate să acţioneze asupra materiei inerte;
-că, dacă poate să acţioneze asupra materiei inerte, nu poate acţiona asupra unei fiinţe iubite;
-că, dacă poate acţiona asupra unei fiinţe iubite, nu-i poate conduce mâna ca s-o facă să scrie;
-că, putând să-l facă să scrie, nu poate să răspundă la întrebările ei şi să-i transmită gândurile sale.
Atunci când adversarii spiritismului ne vor demonstra că lucrurile acestea nu se pot face, din motive la fel de evidente precum cele prin care Galilei a demonstrat că nu Soarele se roteşte în jurul Pământului, atunci vom putea spune că îndoielile lor sunt întemeiate; din păcate, până în acest moment, toată argumentaţia lor se rezumă prin aceste cuvinte: Nu cred, aşadar, e imposibil. Probabil, ne vor spune că noi trebuie să dovedim realitatea manifestărilor; şi le vom dovedi prin fapte şi prin raţionament. Dacă nu vor admite nici una, nici alta, dacă neagă chiar şi ceea ce văd, atunci ei trebuie să dovedească faptul că raţionamentul nostru este fals şi faptele imposibile.
sinteza din Allan Kardec-Cartea Mediumilor

Dacă doreşti să intrii în profunzimea subiectului privind existenţa şi modul de manifestare a Spiritelor, consultă capitolul de Ocultism, Magie, Vrăjitorie.
Datorită faptului că fiinţa ta umană este animată de un Spirit, acest subiect face parte din categoria subiectelor privind Autocunoaşterea de Sine, Dobândirea autocontrolului, şi a Dezvoltării personale spirituale. Într-un cuvânt : Evoluţie !