Despre Spaţiotemporalitate

1. Universul trebuie privit ca un Sistem global, ce cuprinde mai multe planuri ale manifestării, sau subsisteme.
2. Fiecare plan are anumite caracteristici proprii privind condiţiile de stare, natura şi proprietăţile sale.
3. Planurile diferă între ele foarte mult, dar se susţin unele pe altele, existând raporturi de strânsă interdependenţă între ele. Sunt în legătură, se întrepătrund, se intercondiţionează, şi nu pot exista unele fără altele, formând împreună un Tot, un Sistem Universal, un Univers.
4. Multidimensionalitatea Universului trebuie înţeleasă ca fiind sistemică, dimensiunile exprimând proprietăţi ale aceluiaşi unic Sistem.
5. Termenul de "lume" trebuie înţeles, în acest context, ca exprimând un anumit domeniu al manifestării globale, universale, toate "lumile" fiind în interconexiune unele cu altele, nici o lume nefiind de sine stătătoare.
6. Fiecare specie percepe într-un anumit mod (subiectiv) realitatea, deoarece modalităţile perceptive diferă de la o specie la alta. Oamenii percep realitatea în mod subiectiv, fiecare interpretând ceea ce percepe (un foarte mic domeniu perceptibil al Realităţii Universale), prin prisma experienţei sale de viaţă. Cu fiecare etapă de vârstă percepţia ta asupra realităţii a suferit anumite modificări.
7. În spiritualitate există mai multe clasificări privind organizarea Sistemului, majoritatea lor susţinând existenţa a 7 dimensiuni sau planuri principale ale manifestării. Acestea au o legătură cauzală cu planetele sistemului solar.
8. Omul percepe realitatea ca fiind spaţio-temporală, deoarece modalităţile sale senzoriale sunt intermediate de simţurile corporale (analizatori). Toate energiile sunt filtrate prin instrumentele materiale ale organismului fizic (receptorii analizatorilor), şi transformate în senzaţii.
9. Tu te percepi pe tine ca fiind închis în totalitate în interiorul unui corp omenesc, ale cărui mişcări le poţi coordona prin voinţă, şi care, la rândul lui, se află prins în spaţiul unei planete, din care nu poate evada. Corpul este alcătuit din substanţialitatea corpului planetei, fiind adaptat mediului în care se află, deoarece este de aceeaşi natură cu el.
10. Spaţiul este perceput a fi ca un plan care prezintă adâncime. Vederea bioculară (cu doi ochi) asigură percepţia adâncimii spaţiului. Dacă închizi un ochi, toate obiectele vor fi percepute ca existând în acelaşi plan, ca o singură suprafaţă a Realităţii. Dacă îi închizi pe amândoi şi îţi foloseşti celelalte simţuri pentru a percepe ambianţa, conştientizezi faptul că realitatea nu se află în faţa ta, aşa cum te iluzionează simţul vederii, ci în jurul tău, învăluindu-te ca o sferă, după cum mai corect te informează simţul auzului. În momentele în care stai cu ochii închişi, realizezi că reprezentarea geometrică tridimensională a spaţiului, nu este adecvată reprezentării corecte a realităţii, din punct de vedere psihic, sistemul de 3 coordonate : înălţime, lăţime, lungime, trebuind înlocuit cu cel cu 6 coordonate : înainte (faţă), înapoi (spate), dreapta, stânga, sus, jos. În plan terestru ar putea fi reprezentat de cele 4 puncte cardinale (Nord, Sud, Est, Vest) plus înălţimea şi adâncimea raportate la nivelul 0 al mării (suprafaţa oceanului planetar). Acest sistem îşi găseşte o corespondenţă matematică în : latitudine, longitudine plus înălţime şi adâncime.
Ce trebuie conştientizat este natura sferică a percepţiei globale, indiferent care ar fi sistemul de coordonate folosit pentru exprimarea ei.
11. Simţurile corporale înşeală, creînd iluzia unei Realităţi discontinue şi fragmentare. Nimic nu este de fapt discontinuu şi fragmentat, Realitatea fiind cursivă, fluidă, continuă, existând nenumărate interconexiuni şi fluxuri energetice continue prezente între toate elementele care sunt percepute ca disparate, izolate, separate. În Univers totul se mişcă într-o curgere continuă. Totul este energie fluidă în continuă transformare. Corpul tău nu este ceea ce pare, ceea ce simţurile tale percep a fi, el având o natură energetică fluidă, fiind într-o permanentă transformare, interconectat prin multiple legături la diferite câmpuri. Corpul este alcătuit în preponderenţă din apă, de aceea chiar şi consistenţa şi conţinutul său material intern au un aspect fluidic. Circulaţia sângelui şi a limfei străbat întreg organismul, la acestea adăugându-se şi filtrarea şi eliminarea urinei. Mediul celular este lichid, de asemenea. Circulaţia gazelor, a influxului nervos prin sistemul neuronal, al energiei prin chakre şi sistemul complex de meridiane (nadis-uri), contribuie la întregirea aspectului fluidic al fiinţei umane, care apare clarvăzătorului ca o entitate străbătută continuu de multiple fluxuri divers colorate, conectată la matricea universală a Sistemului.
12. Funcţia TIMPULUI este legată de MIŞCARE, văzută ca o desfăşurare secvenţială în SPAŢIU. În lipsa oricărei mişcări, nu ar mai exista nici secvenţialitatea, nici timpul, şi nici evoluţia procesuală. Creaţia, timpul, spaţiul, şi viaţa biologică, îşi au începutul, existenţa şi sfârşitul, în mişcarea existentă în cadrul Sistemului. Dacă toate formele de mişcare ar înceta, Universul ar dispărea, pur şi simplu, cu tot cu spaţiul, timpul, şi viaţa sa, căci energia din care este alcătuit este un joc de câmpuri în permanentă mişcare.
13. Unii oameni afirmă că timpul este a patra dimensiune. A cui ? Nu a spaţiului, ci a continuumului spaţiotemporal ! Termenul "dimensiune" se referă la o proprietate a spaţiului. Dacă am afirma că există dimensiuni spaţiale şi dimensiuni temporale, care prin combinarea lor alcătuiesc spaţio-temporalitatea, atunci exprimarea ar fi mai inteligibilă, deşi ...incorectă gramatical. Câte dimensiuni are timpul ? Percepem un trecut (spate sau jos), un prezent (punctul de referinţă), şi un viitor (faţă sau sus). Percepem o MIŞCARE UNIVERSALĂ în spaţiu şi timp. Dar ea este circulară, nu liniară. Totul este curbat în Univers. Privită din afara Sistemului solar, mişcarea Terrei prin spaţiu nu descrie o linie dreaptă, ci o ...spirală, datorită faptului că el în timp ce înaintează cu întreg Sistemul solar, se şi învârte încontinuu în cerc în jurul Soarelui. Câmpurile magnetice sunt toroidale. Psihologic, percepi 6 sensuri spaţiale şi 2 temporale, în total 8. Ca direcţii, ele sunt 3 spaţiale şi una temporală, în total 4.
14. Mişcarea are loc în spaţiu şi timp. Ea nu se poate manifesta doar în spaţiu, doar în timp, sau nici în spaţiu nici în timp. Cum te-ai putea mişca doar în spaţiu, fără să te deplasezi prin timp ? Cum te-ai putea mişca doar în timp, fără să te deplasezi prin spaţiu ? Cum te-ai putea mişca, fără să deplasezi nici în spaţiu şi nici în timp ?
Pentru a călători în spaţiu, mişcările corpului sunt legate de timp. Dar şi dacă stai nemişcat pe loc, tu tot rămîi legat de timp, deoarece corpul spaţial în care eşti captiv se deplasează şi în spaţiu şi în timp, din cauză că călătoreşte neîncetat odată cu planeta gazdă, "naveta terestră", prin spaţiul şi timpul universal !
15. Imaginează-ţi că părăseşti corpul care te ţine în captivitate, acum, şi că ceea ce erai TU închis în acea formă limitativă trupească, s-ar extinde în... tot Universul. Mai imaginează-ţi că ai avea o percepţie sferică, care ar percepe fiecare punct al eului tău expandat, nefiind limitată de intermedierea vreunui instrument precum analizatorul vizual al organismului uman. În acea stare, tu eşti capabil de a percepe tot spaţiul, fără a mai trebui să efectuezi vreo... mişcare. Tot spaţiul şi toată mişcarea ar fi în... tine. Deci necesitatea mişcării prin spaţiu este impusă de limitarea spaţială a eului tău, de corporalitatea fizică.
16. Scopul pentru care eşti prins în corporalitatea fizică este reprezentat de posibilitatea implicării tale în acţiuni şi procese care se desfăşoară în plan material. Dacă nu ai avea un corp material, nu ai putea fi influenţat de materie, şi nu ai putea influenţa materia. Această viaţă terestră este ca un joc pe calculator, pe care poţi să îl joci doar după ce ţi-ai ales un avatar, un personaj creat de un programator, prin intermediul căruia tu "pătrunzi" în joc, intri în joc, şi coordonezi mişcările (acţiunile) acelui personaj, care "te reprezintă". Altă posibilitate de a juca acel joc nu există, decât identificarea cu un personaj creat de un Creator (sau o echipă de Creatori) progamator de jocuri, necunoscut ţie. Corpul în care vieţuieşti acum nu este "al tău", ci este creat de Program, prin interacţiunea a multiple subprograme, cum este de exemplu programul genetic. Codul genetic reprezintă o reflectare a existenţei programării, Programului, şi Programatorului. Tu doar te foloseşti de acest corp, de acest personaj, ca de un instrument, o perioadă de timp denumită "o viaţă terestră". Tu joci un joc, fiind prins în joc. Acest corp te leagă de lumea terestră, fiind creat din substanţele corpului planetar, adaptat mediului specific terestru. Tu nu poţi părăsi acest mediu, această planetă, pentru a călători în spaţiu, pentru a te deplasa pe alte planete, în corp. Jocul nu permite asta. Călătoria impune decorporarea.
17. Călătoria în dimensiunile temporale reprezintă un subiect mai complex şi mai complicat. În principiu, călătoria în timp nu se poate efectua cu corpul fizic, în corp, deoarece materia este legată de continuumul spaţio-temporal prin conexiuni cauzale imperceptibile. Nu uita că tot ce există în Univers se mişcă uniform accelerat, într-o expandare sferică continuă ! Nici spaţiul şi nici timpul de azi nu mai sunt cele de ieri, coordonatele spaţio-temporale fiind diferite. De ieri până azi, planeta, împreună cu tot Sistemul Solar, a parcurs o mare distanţă prin spaţiu. A te întoarce în timp presupune a te întoarce într-o anumită coordonată spaţiotemporală, adică a te întoarce şi în... spaţiu. Iar faptul că Universul se extinde continuu, cu o viteză accelerată, impune anumite condiţii specifice călătoriei spaţio-temporale. Se ştie că timpul este influenţat (modificat) de viteza cu care se deplasează un anumit obiect material prin spaţiu, în interiorul obiectului, faţă de cele care se mişcă cu altă viteză. Expandarea Universului cu o anumită viteză, comună şi constantă pentru toate corpurile cereşti, a imprimat o anumită derulare (desfăşurare) universală a timpului, datorate mişcării "la unison" în spaţiu. Timpul are, aşadar, o anumită rată de desfăşurare, care poate fi înţeleasă mai bine prin analogia cu viteza de filmare şi cea de derulare a unui film video. Imaginea în mişcare este dată de succesiunea frame / second, imagini / secundă. De fapt tot filmul este compus din imagini statice (frames - fotografii), care se succed cu o anumită frecvenţă (15-30 / secundă). Sub viteza de 15 imagini / secundă, filmul apare sacadat, mişcările sunt fragmentate, foarte obositoare pentru ochi, iar peste 30/sec ochiul nu mai sesisează nici o diferenţă.
Imaginează-ţi că pe Terra ar ateriza o specie de fiinţe umanoide extraterestre, care s-ar mişca şi ar acţiona de ...5 ori mai repede decât un om normal ca tine ! Aşa ceva ...nu se poate, datorită faptului că timpul are o rată universală de desfăşurare. Altfel spus Legile Naturii, fizice, chimice, biochimice, etc., sunt universale.
Continuând analogia, probabil ştii că orice fotografie şi implicit orice filmare video are o anumită rezoluţie (nr de pixeli raportaţi la suprafaţă). Rezoluţia este cu atât mai bună cu cât pixelii sunt mai numeroşi. Cu cât rezoluţia este mai mică (mai slabă), cu atât imaginea este mai neclară, mai pătată, detaliile pierzându-se în pete de culoare tot mai mari. În privinţa percepţiei vizuale a realităţii, tu ai impresia că corpurile opace sunt pline, compacte, solide, deşi între protonii şi electronii atomilor care constituie materia există un mare spaţiu gol, şi există spaţiu gol şi între atomi. Dacă toată materia (particulele atomice ) care constituie planeta Terra ar fi comprimate într-atât încât să dispară orice spaţiu gol intra şi inter atomic, aceasta ar încape într-o sferă cu diametrul mai mic de 1 metru. Putem afirma deci că nu există corpuri materiale pline şi compacte, ci doar iluzia că ele există, din cauza imperfecţiunii (limitării) perceptive conferită de analizatorul optic vizual. Altfel spus, rezoluţia conferită de aparatul optic este prea slabă (mică) pentru a putea sesiza detalii atât de mici precum dimensiunea spaţiilor goale intra şi inter atomice.
O altă imperfecţiune a analizatorului vizual este reprezentată de limita numărului de imagini / secundă pe care le poate capta. Tu nu percepi efectiv obiectele şi evenimentele în continua lor manifestare, ci preiei imagini cu o anumită frecvenţă, care, din cauza unei foarte scurte latenţe (remanenţe) în câmpul conştienţei, conferă iluzia continuităţii şi fluenţei. Din această cauză mişcările foarte rapide ale degetelor prestidigitatorilor (iluzionişti) nu sunt sesizate, la fel cum mişcarea rapidă a unui deget de-al tău prin faţa ochilor nu o poţi percepe vizual.
În jurul tău există o lume imperceptibilă prin simţul vederii, parte a Realităţii globale. Această parte a Realităţii nu poate fi percepută datorită imperfecţiunii simţurilor corporale omeneşti. Nu poţi percepe vizual :
1) ceea ce se mişcă foarte rapid, ceea ce depăşeşte o anumită viteză
2) ceea ce este mai mic decât lungimea de undă cea mică a radiaţiei luminoase vizibile (radiaţii, corpusculi, etc. )
3) radiaţiile cu o lungime de undă mai mare decât cea mai lungă lungime de undă a radiaţiei luminoase vizibile
4) radiaţia absorbită de materie (percepi doar radiaţia luminoasă reflectată de suprafaţa obiectelor şi cea emisă în spectrul vizibil de surse emitente de radiaţii)
5) imagini care apar şi dispar după o perioadă foarte scurtă de latenţă (imagini subliminale)
6) imaginea unor obiecte foarte îndepărtate şi detaliile obiectelor aflate la o anumită depărtare
7) substanţialitatea mediilor transparente...

Viaţa omului se desfăşoară în spaţiu, dar spaţiul trebuie să ţi-l reprezenţi ca rezultatul unei creaţii, ce a avut loc înainte de intervenţia şi lucrarea entităţilor spirituale ale Ierarhiilor celor mai înalte.
Activitatea Ierarhiilor este atemporală. Trinitatea nu trebuie să încerci să ţi-o reprezinţi spaţial, deoarece spaţiul este creaţia Sa. Entităţile spirituale trebuie reprezentate ca nonspaţiale, spaţiul fiind ceva creat, dar activitatea Ierarhiilor, în lumea terestră, este limitată în spaţiu, precum şi activitatea oamenilor.
Noţiunea de timp poate fi aplicată proceselor spirituale, dar în cazul omului, procesele spirituale cele mai elevate fac să se nască gânduri, care se desfăşoară în afara timpului.
Este dificil de conceptualizat apariţia timpuiui, deoarece termenul „apariţie“ include deja conceptul de „timp“. Putem să ne referim la „natura timpului“. Dacă toate făpturile s-ar afla la acelaşi nivel de dezvoltare, timpul nu ar exista, căci cooperarea dintre entităţile inferioare şi superioare duce la apariţia timpului. În atemporal sunt posibile diferite grade de evoluţie, acţiunea reciprocă a entităţilor conferind posibilitatea existenţei timpului.
Conceptul de evoluţie cuprinde totalitatea lumilor, însă nu şi Divinitatea.