Iubirea

[Iubirea] - sentiment de afecţiune şi admiraţie pentru cineva sau ceva, ataşament sufletesc (empatie, simpatie, prietenie) puternic faţă de cineva sau ceva. A fi profund îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru o persoană de sex opus. A avea relaţii sexuale cu o persoană de sex opus. A ţine extrem de mult la cineva sau la ceva. A-ţi plăcea foarte mult ceva.
Sinonime : amor, dragoste, patimă. Antonime : ură.
Prefer să pornesc uneori de la definiţii, pentru a stabili o bază şi un punct de referinţă comun, la care să ne putem raporta, în mod normal şi firesc.
Sentimentul iubirii se bazează pe fenomenul fizic al atracţiei, iar ura, pe cel al respingerii. Extremele se ating, căci atracţiile şi respingerile ce depăşesc anumite limite, nu mai îndeplinesc condiţiile necesare menţinerii iubirii sau urei, conducând la schimbări, transformări, ce vor anula practic relaţia, transformând-o în altceva.
Tot ce este viu, se naşte şi se dezvoltă prin fenomenul atracţiei, şi este menţinut prin atracţia între părţile sistemelor vii, de aceea se poate spune că iubirea stă la baza existenţei creaţiei, a vieţii. Iubirea, atracţia, se manifestă, deci, peste tot, în tot Universul, în orice fiinţă, condiţionând relaţiile echilibrate şi armonioase ce fac posibilă manifestarea evoluţiei. Tot ceea ce ia naştere, se naşte prin iubire, prin atracţie, prin uniune, combinare, ataşare, ...căci doar astfel pot fi îndeplinite premisele dezvoltării.
Iubirea este un fenomen de stare, ce se manifestă, ca orice fenomen, doar în anumite condiţii, fiind,deci, condiţionat. Pentru a percepe, a resimţi în plan sufletesc-afectiv, această stare de iubire, omul trebuie să îndeplinească anumite... condiţii.
Tu nu simţi, în condiţiile curente ale activităţilor zilnice, iubirea ce te înconjoară.Tu nu conştientizezi, de cele mai multe ori, nici starea de iubire proiectată de semenii tăi,asupra ta. Dar simţi, în mod destul de clar, complexul de sentimente asociate persoanelor de care eşti atras în mod pronunţat, pe care-l numeşti "dragoste" sau "iubire". Deasemenea, percepi sufleteşte, afectiv, sentimentele asociate persoanelor faţă de care manifeşti o respingere pronunţată, pe care-l numeşti "ură".
Ce percepi tu, de fapt ? Iubirea şi ura, sau ...atracţia şi respingerea ?
Încearcă să înţelegi realitatea ca fenomenologie ascunsă în spatele denumirilor, a noţiunilor, a semnificaţiilor, a ...cuvintelor.
Diferenţa între a fi îndrăgostit si a iubi, constă, în principal, în modul si gradul de focalizare al atracţiei resimţite. Te poţi îndrăgosti doar de o persoană anume,concretă, dar poţi iubi pe toată lumea, animalele, plantele, peisajele, Universul...Legătura constă în armonia resimţită la nivel psihic-sufletesc, rezonanţa produsă prin vibraţia a două lucruri asemănătoare, unul dinafară şi altul dinăuntrul fiinţei tale.
Se poate spune că dragostea este un exerciţiu ce contribuie la învăţarea lecţiei iubirii, căci îndrăgostirea produsă în mod repetat conduce spre conştientizarea a ceea ce este permanent şi a ceea ce este impermanent în această lume, în relaţii,relaţionări, fiinţare, existenţă,...
Relaţiile existente cu "obiectele" dragostei şi iubirii au rolul de a-ţi demonstra faptul că legea atracţiei şi respingerii stă la baza existenţei acestei lumi, că totul se naşte din iubire, prin atracţie, şi moare, se dezintegrează, prin respingere, că iubirea este liantul ce menţine viaţa în formele ei, dând posibilitatea existenţei formelor de viaţă, desfăşurarea, manifestarea ei...
Fenomenul este, bineînţeles, foarte complex, căci totul este polarizat în această lume, totul se atrage şi se respinge într-o anumită măsură, fiecare lucru este într-o continuă rezonanţă cu tot felul de alte diferite lucruri, mişcarea generală,macrocosmică, antrenează mişcarea microcosmosurilor, câmpurile energetice se întrepătrund în permanenţă şi generează o multitudine de efecte de câmp,...
Îndrăgostitul se comportă ca un om atins de o boală, prezentând o întreagă simptomatologie, ce-i alterează comportamentul, starea afectivă, gândirea, pierzând,într-o oarecare măsură, controlul conştient al reacţiilor sale, fără a-şi putea explica,de multe ori, cauzele actelor întreprinse de el. Neexistând control, fiind o stare instabilă, fluctuantă, îndrăgostiţii, ori "îşi revin", ori dragostea lor se "maturizează",transformându-se în iubire.
Iubirea purifică sufletul. De ce,cum? Prin faptul că manifestarea atracţiei generalizate înlătură, automat, respingerea, ura, blocajele şi barierele de orice fel. O persoană ce resimte ură faţă de tine, îşi va schimba inevitabil starea, sentimentul resimţit, din momentul în care vei manifesta atracţie faţă de ea, în diferitele ei forme : empatie, înţelegere, acceptare, compasiune, ...căci blocajul condiţionat ce conduce spre respingere poate fi înlăturat doar prin deblocarea provocată de atracţie şi acceptare necondiţionată ! Dacă nu crezi, eu nu te pot convinge, căci tu te poţi convinge doar singur, experimentând !
Iubirea, fiind o stare, nu este şi nu poate fi în posesia nimănui ! Iubirea nu este şi nu poate fi, deci, un obiect de schimb, un subiect de negociere !
Cei ce-şi caută iubirea înafară, la alţii, în ceilalţi, crezând că iubirea le este dată de alţii, de altcineva, sunt cei ce se vor considera mereu trădaţi, abuzaţi, înşelaţi,victimizaţi, ...datorită faptului că aşteptările lor nu pot fi împlinite prin ceilalţi ! Ei sunt cei ce încearcă în zadar să negocieze cu ceilalţi tot felul de lucruri, în schimbul iubirii,încercând să obţină chiar cu forţa ceea ce nu poate fi obţinut de la alţii nicicum !
Nimeni, niciodată, nu poate să-ţi ia sau să-ţi dea iubire, căci nimeni n-o deţine, în mod personal, însă tu poţi fi influenţat de ceilalţi, în măsura în care tu eşti influenţabil,în care te laşi influenţat, de a intra sau ieşi din starea de iubire ! Cei ce sunt atraşi de tine, te pot ajuta să intri, iar cei ce te resping, să ieşi !
Iubirea vine odată cu înţelegerea (a ta, a celuilalt, a Universului, a Divinităţii), căci ceea ce nu poate fi înţeles nu poate fi acceptat, iar ceea ce nu poate fi acceptat nu poate fi iubit (deoarece este respins), de aceea calea iubirii trece prin cunoaştere,înţelegere şi acceptare, ca premise ale dobândirii iubirii, iar calea iubirii duce, cu fiecare pas, spre conştientizarea adevărului.
Iubirea şi adevărul sunt inseparabile, intercondiţionându-se, având o cale comună,cel ce iubeşte neputând minţi şi înşela, iar în momentul în care o face, el va "pierde" iubirea, intrând în alta stare de constiinta. Cel ce caută permanent adevărul, ajunge să trăiască în adevăr, şi va percepe iubirea ce-l înconjoară, ajungând să trăiască în iubire ! Iubirea şi adevărul izvorăsc din aceeaşi sursă, din acelaşi izvor al vieţii, fiind două aspecte ale aceluiaşi lucru !
Doar un suflet pur, purificat, poate accesa, poate intra în rezonanţă cu câmpul iubirii, şi se poate menţine pe acest domeniu de frecvenţe şi lungimi de undă, cei cu impurităţi având alte frecvenţe de vibraţie, rezonând pe alte planuri, diferite de cel al iubirii. Impurităţile sunt constituite din tot ceea ce te face să eviţi şi să ocoleşti adevărul, voluntar sau involuntar, conştient sau nu : minciuna, falsitatea, denaturarea, iluzia, ignoranţa, egoismul, mândria, prejudecata, orgoliul, convingerile,interesele materiale, pasiunile,... Aceste impurităţi te fac să percepi distorsionat realitatea, te "rup" de realitate, de aceea, primele eforturi pe care trebuie să le depui când cauţi o cale a mântuirii, izbăvirii, fericirii, iubirii, trebuie să fie constituite din efectuarea unui program de epurare, purificare, atât morală cât şi fizică, corporală ! Renunţarea este primul pas : renunţarea la dorinţe, pasiuni, la ceea ce este subiectiv,personal, în plus, pentru a face ceea ce este necesar să faci, înţelegând şi acceptând ideea că binele tău este în strânsă dependenţă de binele celorlalţi, de binele general, la care trebuie să contribui şi tu ! De fiecare dată când vei avea impresia că binele tău este afectat negativ de binele altuia, că ele sunt concurente, că se pot exclude reciproc, să ştii că ai în faţă o lecţie de învăţat, o situaţie la care este bine să meditezi înainte de acţiona, analizând consecinţele ce pot decurge din alegerea ta ! Dacă ceea ce faci spre binele tău va produce un rău, suferinţă, altuia, şi tu conştientizezi aceasta,atunci poţi accepta ideea că binele altora depinde de răul pe care tu îl vei resimţi, că eşti obligat să suferi pentru a le fi altora bine ? Vei constata, de multe ori, că binele tău, ce părea atât de evident, a fost de fapt aparent, conducând spre o situaţie neplăcută, nedorită,... Alteori vei constata că renunţarea la ceea ce considerai a fi binele tău, te va conduce la un "bine mai mare", neprevăzut iniţial de tine... Însă, nimeni nu este perfect, nimeni nu poate prevedea întreg lanţul de consecinţe al faptelor sale, fiecare dintre noi aflându-se aici pentru a învăţa, testa,experimenta,...
Esenţial este că iubirea nu se poate obţine fără efort personal, fără implicaţie, fără activitate.
Starea de iubirea trebuie păstrată în orice situaţie, căci pierderea iubirii duce la depresie, lipsa dorinţei de a trăi, supărare, frică, îndoială, acuzare, ură, violenţă,... Iubirea poate fi umbrită de voinţă şi dorinţă, prin manifestarea fricii de a pierde umanul de care ai început să depinzi, apărând apoi îndoiala în privinţa viitorului, neîncrederea în sine, nemulţumirea de sine, depresia, supărarea, şi ura.
Frica de a fi controlat, abandonat, trădat, se manifestă în orice om, căci cei ce pretind dragoste şi iubire de la alţii, sau cedează în faţa acestor pretenţii, vor fi, în final, abandonaţi sau trădaţi, deoarece ei se trădează pe ei înşişi !
A spune altceva decât gândeşti,creează condiţiile favorizante abuzurilor !
A înţelege că te-ai implicat, şi a recunoaşte faptul că nu te mai simţi bine în această implicare, este primul pas făcut spre a te respecta pe tine însuţi, al doilea constând în a-i comunica partenerului tău aceasta, adevărul experienţei tale. Nu ţine pe nimeni legat într-o relaţie în care s-a implicat în trecut, dacă aceasta îi creează neplăcere sau chiar suferinţă, în prezent, căci, dacă nu poţi dezlega pe cineva de trecut, nu te vei putea dezlega nici pe tine ! Fă totul într-un mod plin de corectitudine şi respect mutual, pentru a nu iniţia şi propaga suferinţa, acest lucru fiind mai important decât însăşi destrămarea relaţiei, dacă aceasta, oricum, nu s-ar mai fi putut desfăşura în condiţii normale !
Iubirea este întotdeauna legată de o suferinta purificatoare !
Renunţarea la iubirea faţă de Divin conduce la pierderea a tot ce a provocat această renunţare, pentru salvarea sufletului ! Iubirea divină este resimţită prin perceperea voinţei Divine în propria persoană şi în lumea înconjurătoare. Iubirea pierdută poate fi recăpătată, în mod treptat,în trei etape :
1 - Depăşirea dorinţei de răzbunare, de a blestema, a judeca, a urî,...
2 - Depăşirea supărărilor, apoi a perioadei nemulţumirii de sine şi propria soartă
3 - Depăşirea depresiei, a neîncrederii în sine, a îndoielii şi fricii faţă de viitor.
Comunicarea este o condiţie de manifestare, de împărtăşire a iubirii, a atracţiei, a sentimentului de uniune, ea prosperând cu condiţia de a nu exista secrete, adică să nu se ascundă sub nici o formă adevărul ! O comunicare fluentă, neblocată de frica de a împărtăşi adevărul, conduce spre intimitate, stabilitate, empatie, descoperirea asemănărilor, a identităţii comune. Împărtăşirea adevărului, într-o relaţie, conduce întotdeauna spre consolidarea uniunii şi apariţia sentimentului de iubire ! Secretele, tăinuirea, denaturarea sub orice formă a adevărului, conduc inevitabil spre disociere,ruptura relaţiei, şi instaurarea sentimentului de culpabilitate, vină, proiectată asupra ta sau a celuilalt.
Adevărul este ceea ce stă la baza iubirii, sursa iubirii, izvorul ei ! Omul care trăieşte în adevăr, fără frica de a-l recunoaşte, trăieşte un sentiment de iubire real, adevărat,fiind deschis către toţi oamenii şi întregul Univers. Cel ce păstrează frica în inima sa,în sufletul său, nu poate iubi, căci sentimentul de frică este un blocant în calea fluxului iubirii, o barieră. Atenţia şi intenţiile tale trebuie îndreptate spre ceea ce este cu adevărat valoros, aceste lucruri fiind hrănite, alimentate, şi împlinite în adevăr ! Ele se vor dezvolta armonios prin devotamentul, consecvenţa, şi întreaga ta dedicare, căci ceea ce iubeşti prosperă, se dezvolta.
Ceea ce este real, adevărat, consecvent,în tine însuţi,pe care se poate pune bază,poţi oferi altuia, fiind singurul lucru de oferit ce nu reprezintă un atac !
Caută şi găseşte ceea ce este trainic în tine, încetând de a mai căuta trăinicia în alţii, căci ea nu îţi va veni niciodată din afară. Ancorează-ţi viaţa în adevărul experienţei tale, şi atunci acest adevăr îl vei putea împarţi cu alţii ! Dacă vei căuta adevărul, dragostea, siguranţa, mântuirea, în afara ta, vei fi dezamăgit mereu !
Omul iubit vine spre tine doar dacă te respecţi pe tine însuţi ! Omul iubit reprezintă doar oglinda devotamentului tău faţă de adevăr ! Cei ce se agită în căutarea dragostei în afară, îi îndepărtează pe cei iubiţi ! Când te afli în starea de pace, împăcat cu tine şi ceilalţi, cu lumea, perechea iubită rămâne în tine, dar când te trădezi pe tine însuţi, cu orice, cel iubit suferă, şi se va plânge.
Vei fi în pace, împăcat, doar în condiţia păstrării unui devotament tenace faţă de tine însuţi, blând dar ferm cu tine şi ceilalţi în refuzul de a accepta autotrădarea, fără a te judeca şi condamna pe tine sau ceilalţi, căci cel ce ademeneşte nu poate fi acuzat de cel cel ademenit pentru faptul că a cedat.
Tu, visătorule, te vei trezi din visul vătămării tale, când vei ieşi din starea somnolentă de victimă, încetând de a mai fi victimizat, conştientizând că trebuie să opreşti derularea halucinantă a anumitor fapte. Întreaga experienţă a vieţii tale este o trezire la responsabilitatea faţă de sine, tu fiind aici pentru a te trăda pe tine, a te autotrăda, prin cel de lângă tine, el fiind instrumentul autotrădării tale ! Trădarea pe care tu o trăieşti, în orice formă ar fi ea îmbrăcată, nu este vina altuia, şi nu te face victima altuia, căci orice formă de trădare este o autotrădare, şi orice victimizare, o autovictimizare ! Altfel spus, nu eşti trădat fără motiv, iar motivul trădării este în tine,la fel ca şi cel al victimizării. Tu eşti cel ce determină, ce declanşează trădarea şi victimizarea ta, prin altul ! Când vei conştientiza acest fapt, te vei ierta pe tine şi pe celălalt, lăsând trecutul în pace, trăind în prezent, liber, liniştit, împăcat, înconjurat de iubire.
Ai compasiune faţă de tine, faţă de alţii, căci cea mai mare responsabilitate pe care o ai, este să iubeşti, să fii mereu blând cu tine, şi cu ceilalţi. Nu te acuza, şi nu acuza pe nimeni de nimic, până nu înţelegi adevărul, adevăratul motiv ascuns în spatele faptelor, a întâmplărilor, a relaţiilor ratate, eşuate,...
Cel ce greşeşte, neştiind ce face, este, oare, la fel de culpabil ca şi cel ce ştie, fiind conştient de urmări ? Încearcă să înţelegi că ai anumite limitări, condiţionări înnăscute, ce te conduc inevitabil spre efectuarea de greşeli, spre a experimenta prin fiecare greşeală, prin fiecare ratare, şi prin fiecare succes. A experimenta ce ? Realitatea, din toate unghiurile şi poziţiile posibile !
Această viaţă impune un efort continuu pe care trebuie să îl depui, datorita limitărilor şi condiţionărilor tale impuse prin corporalitatea materiala, un efort ce are ca finalitate o redescoperire de sine, o cunoaştere şi autocunoaştere mai cuprinzătoare.
A iubi înseamnă a empatiza cu cel de lângă tine, oricine ar fi el, a "te pune în pielea lui", a face un efort de înţelegere, de acceptare, cu blândeţe şi bunăvoinţă. Aceasta te conduce spre "a-ţi iubi aproapele, ca pe tine însuţi" !
Cât timp rezonezi pe frecvenţa înaltă a iubirii, atât timp vei fi ca un centru de emisie al iubirii, un emiţător de câmp de iubire, iar oamenii vor fi atraşi de tine, căci cei ce au nevoie de iubire şi caută iubire, te vor găsi, oriunde ai fi, detectând câmpul emis de tine, până la distanţa la care ai tu puterea şi capacitatea de a emite ! Din acest punct de vedere, se poate spune, metaforic, că tu poţi oferi iubire celorlalţi, doar în mod altruist, necerând nimic în schimb, fără târguială, dacă eşti capabil să trăieşti în iubire, să îndeplineşti condiţia de puritate a stării de iubire... Până când nu vei înţelege că iubirea nu trebuie nici cerută, nici refuzată, nu o vei putea primi şi da fără condiţii !
Empatizând cu întreg Universul, privit ca o entitate, vei fi pătruns de sentimentul unei iubiri universale, atotcuprinzătoare, rezonând, prin câmpul iubirii, cu tot ceea ce există, perceptibil şi imperceptibil, material şi imaterial,...
Când vei începe să pătrunzi adevărul, şi adevărul te va pătrunde, nu vei mai simţi nevoia să ataci pe cineva, chiar şi când crezi că ai dreptate şi celălalt nu, nu-l vei mai ataca cu adevărul, ci îi vei oferi înţelegerea şi sprijinul tău, şi, împreună, veţi ajunge mai aproape de adevăr, prin dragostea şi blândeţea ce vă uneşte.
Relaţia cu sufletul pereche este o explorare a egalităţii, respectului şi încrederii reciproce, o relaţie matură pe plan conştient. Ea cere o comunicare perfectă, care se învaţă, în general, prin procesul de iertare din cadrul relaţiilor anterioare, mai puţin conştiente, toate aceste relaţii fiind o pregătire pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche. Sufletul pereche nu se poate manifesta până când nu există cinste, respect şi corectitudine în toate relaţiile tale, până când nu înveţi să spui adevărul fără frică, dar cu blândeţe şi compasiune.
Tu îţi dovedeşti iubirea faţă de ceilalţi, prin faptul că nu ai secrete faţă de ei, prin dezvăluirea completă a gândurilor şi sentimentelor tale, tratându-i aşa cum ai vrea să fi tratat de către ei, căci în acest mod ceilalţi vor cunoaşte poziţia lor, vor şti când se schimbă legământul tău faţă de ei, în ce măsură a rămas acelaşi, şi vei putea merge mereu mai departe, fără să părăseşti pe nimeni, fără să acţionezi impulsiv şi nepăsător.
Când în viaţa ta îţi va apare perechea, legământul se creează ca ceva de la sine înţeles, dorinţa reciprocă de a fi împreună devenind o demonstrare continuă şi spontană a legământului reciproc. Dacă deciziile anterioare, luate împreună cu un alt partener, erau dificil de luat şi se caracterizau printr-o luptă continuă a ego-ului, cele luate împreună cu sufletul pereche se vor înfăptui fără nici un efort, fiecare partener respectând şi apreciind pe deplin gândurile şi sentimentele celuilalt, fără a-şi minimaliza propria experienţă. Va exista o dorinţă totală de a fi pe deplin prezenţi, de a asculta părerea celuilalt, şi de a lua decizii, numai atunci când amândoi simţiţi că totul este clar.
Până când nu vei începe să-ţi asculţi presentimentele, nu-ţi vei putea întâlni sufletul pereche, căci descoperirea lui se va produce deoarece eşti direcţionat lăuntric înspre el, de aceea, când îl vei întâlni, vei recunoaşte acest fapt în interiorul tău, îl vei percepe în fiecare celulă a ta ! În momentul recunoaşterii reciproce se va produce o modificare în esenţa fiinţei, nu vei mai trăi doar pentru propria ta pace şi fericire, acestea extinzându-se pentru a a le include şi pe cele ale partenerului. Principiile individuale vor deveni mai puţin importante decât cele reciproce, şi nu te vei mai concentra pe diferenţele interpersonale, ci pe ceea ce aveţi în comun, pe asemănări, unul se va manifesta în exterior ca fiind doi, şi doi vor deveni unul pe dinăuntru. Din unirea voastră va apare ceva ce nu se putea realiza până în acel moment, legătura creată făcând acest lucru posibil, căci, împreună, veţi accepta scopul vostru spiritual şi îl veţi împlini în mod natural, pe măsură ce relaţia se va cristaliza şi va radia iubire asupra tuturor celor din jur.
Din momentul în care vei întâlni persoana iubită în forma sa fizică, viaţa ta nu va mai putea continua ca înainte, trebuind să renunţi la tot ceea ce înseamnă separare,neputând păstra decât ceea ce merge împreună, prin cinstire şi îmbrăţişare reciprocă, sinele izolat renăscându-se în sinele ca partener, ca pereche de viaţă, aceasta fiind o căsătorie spirituală.
Înaintând pe calea autovindecării şi autodescoperirii, vei dobândi tot mai mult potenţial pentru o unire sacră, tu şi ceilalţi asemenea ţie vă veţi aduna ca parteneri egali, şi veţi începe să modelaţi ceea ce va constitui o relaţie sacră globală. Şi tu şi partenerii tăi veţi radia încredere şi respect reciproc, ţeluri şi legăminte comune,făcute fără nici un fel de sacrificiu, demonstrând ce înseamnă a crea unul pentru celălalt un spaţiu plin de iubire, sigur, în care nimeni nu judecă pe nimeni.

Iubirea, in conceptia societatii in care traim, a devenit o afacere. Multi au uitat ce inseamna cu adevarat iubirea. Da, la nivel conceptual, dragostea este frumoasa, realitatea insa ne demonstreaza ca dragostea a murit. De ce spun asta? Pentru ca suntem obisnuiti sa privim mai mult in afara noastra decat in interior. Un om care nu se cunoaste nu va sti niciodata cum sa descopere iubirea in el, caci o va confunda cu durerea si cu gelozia.
Cerem celorlalti adevarul, dar cati dintre noi sunt capabili sa-l si spuna fara teama de a fi victime sigure in fata celor care profita de aceasta "slabiciune". Sa poti spune adevarul trebuie sa fii o persoana puternica psihic si sa ajungi sa te cunosti pe tine si pe ceilalti. Cati dintre noi au timp sau inclinatii pentru filosofie si meditatie? Este un drum greu dar nu este imposibil.

O sa fiu punctuala de data asta. Cu toate ca o sa fie greu.
Dar - cand iti doresti cu adevarat treci peste orice test oricat ar fi de greu.
Peste toate in acelasi timp

Tu cred ca esti o norocoasa

Asa am crezut si eu. De cand eram mica. Dar toate cate le ai le meriti.
Norocul ca si timpul e doar o inventie.
si bune si rele - trebuie sa treci ca si spectator ca sa reusesti.
Hai ca e o tensiune pe-aici.
Daca iti pui ochelarii de soare la ochi - ca si protectie? Nu stiu care e treaba cu ochelarii ).

Iubirea = sinceritate. ?
Pai...sinceritate = adevar.
Orice s-ar intampla am nevoie de curaj, credinta, iubire fata de Adevar, corectitudine deci - ce s-ar putea petrece acum?
Ca sa anticipam derularea evenimentelor trebuie sa ne gandim la fiecare lucru in parte - chiar greu. Dar nu imposibil.
Si astazi se petrece minunea.
O sa reusesc sunt sigura. Sa nu uit: curaj, credinta, iubire. Sunt 3 lucruri esentiale.
Si vad eu atunci - sau sa ma gandesc de-akum?
O sa ma gandesc impreuna cu cineva care stie mai bine. Caut un prieten care sa imi dea un sfat bun. Si important e sa nu intarzii.
Pai ......cum sinceritate?? Ca acum mi-am adus aminte ca totul e un joc de cuvinte. Adica o sa accept toate cele - dar e de fapt un joc in fata prietenilor lui - ca sa fie mai important - ma injoseste pe mine - dar de fapt doar ma protejeaza de ei. Am trecut testul asta cred - dar am plecat pana la urma. Acum ma intorc - si?
O sa spun sincer ceea ce am simtit? sau ce? Da. Pai nu e corect ca datorita lui eu sa fiu umilita doar ca sa nu mi se intample nimi rau. Pentru ca eu nu am gresit cu nimic. Si daca am gresit o sa recunosc tot ce m-a deranjat cand a spus toate acele lucruri despre mine. Apoi o sa ascult sa vedem ce zice.
In functie de asta - sper sa isi dea si el seama de ceva. Ca, fiind acolo in acel cerc - nu va mai putea sa fie alaturi de mine. Corect. Si ce sa faca? Sa aleaga?
Pai a ales deja - dar eu cedat din pacate. )
Mereu m-am intrebat "Doamne ce pacate am avut eu de mi-ai dat asa soarta?"
Pai si ce fac eu in final...........?
Am inteles - e liberul albitru - eu aleg si aleg bine.
Fie voia Domnului! o sa am nevoie de El.

"Dar toate cate le ai le meriti."

Uneori se mai intampla si lucruri pe care nu le meriti dar care au rolul sa te ajute sa evoluezi.......

"Ca sa anticipam derularea evenimentelor trebuie sa ne gandim la fiecare lucru in parte - chiar greu. Dar nu imposibil."

Eu nu vreau sa anticipez nimic, pentru ca asta ar insemna sa am anumite asteptari de la altii.......asta strict la acest subiect. Nu ma opreste nimic sa visez, dar asta nu inseamna ca e obligatoriu sa se si intample.

Ceea ce esti dispus sa accepti intr-o relatie este alegerea ta, si tine de gradul de experienta si maturitate. Orice s-ar intampla gandeste-te ca nu pierzi, ci castigi o experienta.

Frumos spus Acceptarea are un mare rol ,caci ,in esenta,nimic nu se pierde,nimic nu se castiga,totul se... Aceasta Mare Transformare Continua este Mentorul si Invatatorul nostru de la care avem continuu cate ceva de invatat, printr-un proces .... revelatoriu si Revelatiile nu pot fi primite si constientizate decat prin .... acceptare

Dar pentru acceptare este nevoie de timp. Si timpul nu prea asteapta.
Am impresia ca mai e o singura lectie la acest capitol - si nu stiu de ce cred ca e cea mai grea.

Lectia acceptarii se intinde pe o perioada lunga de timp.
Dar acceptarea este... instantanee,este ceva de moment,ce tine de... prezent ! De aici si acum !

Cea mai grea. Asta era.

"Iubirea vine odată cu înţelegerea (a ta,a celuilalt,a Universului,a Divinităţii),căci ceea ce nu poate fi înţeles nu poate fi acceptat,iar ceea ce nu poate fi acceptat nu poate fi iubit (deoarece este respins),de aceea,calea iubirii trece prin cunoaştere,înţelegere şi acceptare,ca premise ale dobândirii iubirii,iar calea iubirii duce,cu fiecare pas,spre conştientizarea adevărului "


Intelegerea??? Si pana ajungem la acea intelegere? Cel indragostit sa inteleaga deci ca ceva e in neregula....dar....ce???

Îndrăgostitul trebuie să înţeleagă cum poate să facă diferenţa între ceea ce este trecător, iluzoriu, efemer, şi ceea ce este permanent, imuabil, neschimbător, etern. Asta este lecţia lui, a îndrăgostitului ! Majoritatea învaţă din greşelile proprii, căci nu au experienţa impermanenţei, a iubirii eterne, a adevărului ce nu poate fi schimbat niciodată, în nimic altceva, căci atunci totul devine o iluzie ! A trăi în Maya, în Iluzie, înseamnă a nu conştientiza Adevărul. Si această iluzie va dura atât timp cât vei păstra convingerea faptului că eşti o individualitate unică în cadrul sistemului universal, ce nu are nici o legătură de apartenenţă la acest sistem. Sentimentul individualităţii te conduce spre o individualizare tot mai pronunţată, spre egoism, mândrie, fală, detaşare, separare, etc. Cu cât crezi mai mult în individualitatea ta, în unicitatea ta, cu atât mai mult pierzi capacitatea de a empatiza cu ceilalţi, de a te identifica cu ei, de a simţi unitatea în diversitate, de a împărtăşi binele tău cu ceilalţi, de a conştientiza faptul că iubirea, ca fenomen de atracţie, reprezintă legătura ce uneşte Creaţia în ansamblul ei, şi toate fiinţele, în mod particular. Individualizarea ta conduce inevitabil spre separatism, iar separatismul conduce spre pierderea iubirii, spre autodistrugere. Este lecţia pe care omul, ca fiinţă ce a primit un corp individual, ce este separat material în mod clar de toate celelalte corpuri, trebuie să o asimileze în plan terestru. El are de învaţat pe propria piele ce înseamnă să te separi, ce înseamnă separarea şi separatismul, şi spre ce te conduce te conduce el ! E impropriu să spunem că separatismul este un lucru rău sau bun, cât timp el constituie, de fapt, o ...lecţie, o învăţătură. Rău este, însă, să persişti în greşeală, după ce ai asimilat învăţăturâ, şi bine va fi dacă vei aplica în viaţa ta ceea ce ai asimilat, împărtăşind şi altora acest ...bine Poate am fost prea ...spiritual ... Ceea ce, într-un anumit plan reprezintă o percepţie a lucrurilor, în alt plan este perceput ca un joc metaforic de idei şi cuvinte, o poezie drăguţă, dar fără ...semnificaţie şi ...valoare Deci, mai ...concret : de ce se îndrăgosteşte îndrăgostitul, din ce motiv ? Ce simte el ? Putem spune că el este "atras" de persoana de care se îndrăgosteşte, nu-i aşa ? Dar ce anume îl atrage la acea persoană ? Anumite lucruri care "îi plac" foarte mult. Dacă nu i-ar place, dacă nimic nu i-ar declanşa emoţii şi sentimente plăcute, pozitive, am mai putea vorbi de "dragoste" ? Probabil că ...sigur nu ! Dacă prezenţa persoanei respective nu i-ar declanşa nici o trăire afectivă, i-ar fi ...indiferentă, nu-i aşa ? Şi dacă i-ar declanşa sentimente negative, ar simţi repusie şi respingere. Deci, ce anume declanşează în sufletul tău sentimente plăcute, pozitive, ce conduc spre manifestarea atracţiei resimţită faţă de o anumită persoană ? Este destul de dificil de precizat, deoarece aceste elemente se integrează într-un tablou general, de ansamblu. Tocmai din acest motiv, aici se pot ascunde destul de uşor elementele care vor conduce inevitabil la distrugerea şi moartea stării sufleteşti pe care o numim "dragoste". La o analiză mai profundă putem deosebi 3 categorii principale de factori :1 înfăţişarea - aspectul exterior, fizic, 2. modul de comportament, 3. modul de gândire. Deci te îndrăgosteşti de cineva în condiţiile în care înfăţişarea, comportamentul şi modul lui de gândire au puterea de a declanşa o gamă de trăiri sufleteşti plăcute, pozitive. În primul moment este percepută doar înfaţişarea externă, aspectul fizic, factor care are puterea de a declanşa o "dragoste la prima vedere". Este şi dragostea cel mai puţin durabilă, în general, deoarece este clădită doar pe un pilon din 3, şi dacă nu este susţinută de încă unul, măcar, în mod trainic, prăbuşirea va fi inevitabilă. Dragostea cea mai durabilă, deci, va fi cea care îşi va găsi susţinere şi se va putea baza pe toţi 3 factori precizaţi. Ce stă într-un picior va ...cădea la primul pas Şi ca să nu o lungesc inutll, voi sări pe concluzie, spunând că dragostea în 3 picioare şanse cele mai multe are să evoleze în iubire. Conform legii atracţiei, cine se aseamănă se adună, şi cine nu ...nu, adică se vor despărţi, realizând, mai devreme sau mai târziu, greşeala făcută. Astfel putem trage de concluzia conform căreia dragostea este o lecţie a învăţării legii atracţiei prin asemănare, ceea ce va constitui premisele posibilităţii conştientizării căii ce conduce spre iubire, a constatării, în final, a identităţii noastre comune. Cel ce ajunge la nivelul acestei conştientizări va dobândi în suflet sentimentul de iubire veşnică faţă de toţi semenii săi, realizând, însă, faptul că în această lume compatibilitatea trebuie să constituie baza convieţuirii în comun, şi nu interesul de moment, trecător şi efemer...

Nu cred ca am ajuns la iubirea universala, si probabil inca ma mai consider o fiinta individuala. Important e ca au existat anumite experiente mai putin placute in viata mea, iar perioada in care am scris postarile de mai sus coincidea cu acestea. As putea spune ca nu ma recunosc ).
Nu stiu daca pot iubi in mod universal oamenii si natura dar sunt sigura ca in momentul de fata, sunt multumita de starea mea de spirit, de cine sunt eu, de fapt, cu adevarat chiar daca am avut parte de cateva experiente ....mai neplacute ).

With love!

Exprimarea prin cuvinte este oarecum inadecvată descrierii stării de iubire. Mulţi o confundă cu dragostea, şi cred că trebuie să fie ceva asemănător, dar de intensitate mai mare. Mulţi oameni cred că au cunoscut iubirea, datorită faptului că au fost îndrăgostiţi, o dată sau de mai multe ori. Mulţi oameni aşteaptă "marea iubire", crezând că aceasta trebuie să fie ceva care să-i zăpăcească complet de cap. Adevărul este că mulţi oameni mor fără să fi iubit cu adevărat, deoarece au fost prea subjugaţi materiei, simţurilor corporale, intereselor personale, ego-ului, egoismului. Există mulţi oameni care cred că "dezvoltarea personală" reprezintă ceva ce constă în acumularea de bunuri materiale şi realizarea unei cariere cât mai "strălucite". Şi, când ajung, la o anumită vârstă, să privească înapoi, la realizările lor, la "dezvoltarea lor", văd o viaţă de singurătate şi separatism, în care conceptul "competiţie" a jucat un rol principal, toată viaţa lor derulându-se ca un concurs, ca o competiţie cu ceilalţi, în care toţi "ceilalţi" i-au fost tot timpul... adversari ! Este... trist, zic eu, să nu te poţi bucura cu adevărat de realizările tale, să-ţi simţi sufletul pustiu, căci toate obiectele acumulate ţin doar de... decor. Când priveşti în sufletul tău, şi nu găseşti pe nimeni acolo, nimeni care să-ţi zâmbească, nimeni căruia să-i zâmbeşti, acesta este un lucru decepţionant, şi tănguielile sunt în zadar. Când ajungi să cunoşti şi să simţi iubirea, în sufletul tău vei putea găsi toţi oamenii lumii, zâmbitori, şi tu îi vei întâmpina zîmbind, la rândul tău, fericit de faptul că ei se află acolo. Cineva mi-a atras atenţia, cu mirare, mai demult, că toţi subalternii pe care îi aveam atunci la locul de muncă, zâmbeau când mă vedeau. Nu băgasem de seamă, şi mi se părea ceva normal. Mi se părea atât de normal faptul că este responsabilitatea mea să întreţin o atmosferă plăcută, de optimism şi bună dispoziţie... Nu ştiu exact când am început să iubesc. Cred că în perioada în care practicam yoga. Nu a fost ceva brusc, de pe o zi pe alta. Dar ştiu că este, la început, o stare fluctuantă. Intri şi ieşi din ea zilnic, de mai multe ori. Stresul, oboseala, te fac să revii la starea "normală". Te fac să te încrunţi, atunci când ar trebui să zâmbeşti cu înţelegere şi îngăduinţă. Când sunt odihnit şi calm, mă simt conectat din nou la Sursă, zâmbitor. Iubirea nu-i o stare care te zăpăceşte de cap, care te buimăceşte. Iubirea este o stare de linişte şi calm profund, în care tu simţi fericirea unităţii tale cu toţi oamenii, faptul că toţi sunteţi la fel, că orice copmpetiţie este aparentă, iluzorie, că există o unitate la nivel profund, în toată diversitatea fiinţelor umane. Iubirea universală îţi va cuprinde sufletul, şi întreaga fiinţă, în momentul când vei conştientiza faptul că tu eşti celălalt, tu eşti ceilalţi, prin ceea ce ai mai profund şi mai intim în tine, prin Principiul Divin, comun tuturor. Este o empatie, o simpatie, şi o identificare, la un nivel foarte profund, sufletesc. Aceasta este... exprimarea mea, în cuvinte. Exprimarea altuia poate să îmbrace o cu totul altă formă, din altă perspectivă, din alt punct de vedere. Toate sunt... sublime, din punctul meu de vedere.

Nu am citit toate postarile, asa ca e posibil sa spun, prin alte cuvinte, ce s-a mai zis deja. N-ar fi de mirare, avand in vedere ca Iubirea e Una si, ca urmare, oricat de diferiti am fi, in final, cand se ajunge la esenta, perceptiile noastre sunt similare.
Consider ca iubim atunci cand incetam sa-l judecam pe celalalt, cand ne rezumam la a constata cum e un om, fara a infiera defectele sale. De fapt, atunci nici nu mai putem vorbi de defecte, dualitatea nu se mai aplica la Intregul care e un om.
E dificil sa renunti la a-i judeca pe ceilalti cand ai fost educat sa o faci. De-aceea e greu sa iubim. Nu fiindca sufletele noastre nu ar avea, cu toatele si fiecare in parte, capacitatea aceasta, ci pentru ca am fost crescuti sa impartim totul in "bun" si "rau", inclusiv omul, ceea ce e total gresit. Noi suntem si atat. Ce gandim, ce spunem, ce facem e "alb", "negru" sau "gri", nu noi insine.
Teoretic, e foarte simplu sa iubesti. Practic, e o "lupta" intre suflet si minte. Am apelat la ghilimele fiindca nu cred ca se duce vreun razboi, ci sufletul asteapta in tacere pana cand mintea oboseste sa caute singura Pacea, pe care doar iubind o poti simti.
Fericiti cei ale caror minti nu i-au oprit niciodata sa iubeasca, fericiti si cei care au incetat sa gandeasca Iubirea si o simt. Cu mentiunea ca mintea, din dorinta ei de suprematie, poate crea iluzia Iubirii, astfel ca nu doar sa iubesti e dificil, ci si sa te mentii in Iubire.

Mintea nu o poate lua razna... singură... Dar omul ignorant se poate înşela, iluziona, datorită ignoranţei sale, a necunoaşterii, şi a falsei cunoaşteri obţinută prin educaţie. Totul este o chestiune de percepţie corectă, în mod detaşat, şi de gândire corectă, în mod detaşat. Detaşat este cuvântul cheie ! Detaşat de legăturile iluzorii ce te înlănţuie pe tine şi mintea ta, numind aceasta "subiectivism".
Iubirea adevărată reprezintă o stare de libertate totală. Psihică, mentală, afectivă. Ceea ce lumea consideră a fi iubire, dar te leagă de ceva, reprezintă, de fapt, conceptul de "dragoste", care este ceva foarte diferit de iubire. Iubirea nu te poate înlănţui, ci doar elibera. Dragostea nu te poate elibera, ci doar înlănţui.
Iubirea ce apare într-un suflet, nu se mai stinge toată viaţa, deşi poate avea fluctuaţii, datorate fluctuaţiei normale a stărilor de conştiinţă, pentru un om normal. Mai uiţi de ea, te mai laşi purtat de iluzii în alte stări de conştiinţă, dar ea este ca un foc ce nu se poate stinge din cauza faptului că îţi întorci privirea de la el, pentru a se reaprinde când îl priveşti din nou...

Iubirea şi Compatibilitatea
Am întâlnit mulţi oameni care afirmau faptul că viaţa de cuplu trebuie să se bazeze pe diferenţele interindividuale ale celor doi parteneri. Ei afirmau, în general, faptul că deosebirile sunt cele care sudează cuplul şi asigură echilibrul său, nu asemănările, că este foarte important ca cei doi să se COMPLETEZE unul pe altul ! Acesta este argumentul lor suprem : fenomenul de Completare a calităţilor şi defectelor (lipsurilor) celuilalt. Ei percep cuplul ca pe o entitate care ar şi-ar putea anula deficienţele prezente într-o parte, cu calităţile prezente în altă parte. În plus, afirmau că cei ce se aseamănă prea mult, nu pot evolua împreună. Dar, să analizăm puţin : cine este dispus să se lase "completat" în mod continuu de partener ? Poate ....tu ? Sau poate crezi că cineva ar putea realmente să preia ceva de la partener, pentru a se transforma în mod real pe sine însuşi ? Adică să îşi schimbe ceva din personalitatea, caracterul şi temperamentul său, datorită influenţei exercitate de partenerul său asupra sa. Ai păţit aşa ceva vreodată ? Cunoşti oameni care au suferit astfel de influenţe majore ? Poate eşti prea tânăr ca să poţi observa acest efect în ceea ce te priveşte. Priveste atunci spre părinţii tăi, spre bunicii tăi, şi ai altora, cunoscuţi. Câţi oameni, din cei mai în vârstă, cunoscuţi de tine, au suferit vreo transformare majoră de personalitate, caracter sau temperament, în cursul vieţii lor, sub influenţa partenerilor lor de viaţă ? Poate că ar fi cazul să îi întrebi, să le pui întrebări, pentru a te lămuri în privinţa acestui aspect. Poţi începe cu tine, cu partenerul tău, şi să continui cu părinţii tăi. Cine pe cine a completat, şi în ce fel ? Cine pe cine a transformat, şi in ce fel ?
Experienţa mea de viaţă mi-a evidenţiat faptul că a trăi alături de o persoană care are o gândire şi un comportament diferite de ale tale, induce stres şi agitaţie continuu, datorită divergenţelor ce conduc la polemici interminabile. Fiecare are credinţele şi convingerile sale personale, la care nu este dispus să renunţe prea uşor, ba chiar încearcă să le impună celuilalt. Când divergenţele depăşesc un anumit prag-limită, nu mai pot fi conciliate în nici un fel. Fiecare o ţine pe a lui, fiecare îşi urmează propriile principii, şi nu se lasă "călcat în picioare" de celălalt. Dacă se lasă la început, făcând anumite compromisuri şi concesii, pentru a iniţia şi continua o relaţie care "pare promiţătoare", urmărind anumite interese clare, nu va rezista prea mult timp, şi va izbucni într-o jerbă de refulări, care de care mai minunat colorate şi mai strălucitoare...
Cine ar putea să îţi completeze unicitatea ta, originalitatea ta, şi cum ? Cât de dispus eşti să accepţi să îţi pierzi din această originalitate care te defineşte, pentru a te transforma conform influenţei partenerului tău ? Cât de dispus este partenerul tău să se lase influenţat, completat, de tine ? Întreabă-l, pentru a te convinge...
Totul are o limită. În privinţa "completărilor", observaţiile mele mi-au evidenţiat faptul că deosebirile, cu cât sunt mai majore, cu atât mai repede conduc spre destrămarea cuplurilor. Oamenii sunt mândri, sunt orgolioşi, sunt temători, şi nimeni nu acceptă să se schimbe "de dragul altuia", oricât de ...drag i-ar fi, dacă deosebirile sunt multe şi mari. Întrebarea cheie este : "De ce să mă schim eu ?! De ce nu te schimbi tu ?! " Căci fiecare se percepe pe sine ca fiind bun, corect, inteligent, capabil, etc. Tu te-ai schimba, în vreun fel, în vreo direcţie, după indicaţiile partenerului tău ? Dacă admiţi că da, întreabă-te în care ? Cum te-ar putea schimba sau completa cineva, în acea direcţie ?
Nu afirm faptul că schimbările şi transformările de personalitate, caracter şi temperament, nu sunt posibile, în nici o măsură. Afirm doar că, datorită condiţionării tale genetice, şi a celei dobândite prin educaţie, aceste schimbări pot fi efectuate, într-o măsură atat de mică, încât sunt aproape insesizabile. Nu vorbesc de excepţii, căci ele întăresc regula. Tiparele de gândire şi comportament au rădăcini adânci...
Să privim problema şi sub alt aspect : dacă tu intri într-o relaţie "de iubire" cu partenerul, pe considerentul că trebuie să vă completaţi reciproc, deci cu intenţia (interesul) de a te completa prin altul şi a completa pe altul, atunci trebuie să accepţi evidenţa faptului că acea relaţie se bazează de fapt pe acele interese personale, nu pe o iubire adevărată, reală ! Cât timp tu vei efectua încercări de a schimba persoana de lângă tine, atât timp nu vei putea să o accepţi aşa cum este ea, şi nu o vei putea iubi în mod real, tocmai din cauza ...neacceptării ! Cât timp partenerul tău va emite pretenţii şi aşteptări, şi va depune eforturi în tentativa a te schimba, atât timp acel om nu te va putea iubi, căci nu te poate accepta aşa cum eşti tu, cu defectele şi calităţile tale... Acel om iubeşte de fapt o himeră, imaginea omului care ai putea fi, dacă ... te-ai transforma în omul care să corespundă acelei imagini...

Compatibilitatea între două persoane, dpdv al armoniei relaţionale, trebuie analizată din mai multe puncte de vedere :
1. potrivire / nepotrivire – se potrivesc doar persoanele care, atunci când se comportă în modul lor firesc şi natural, reuşesc să gândească şi să se comporte, atât în acţiunile individuale cât şi în cele realizate în colaborare, în mod constructiv
2. asemănare / neasemănare – se aseamănă cu atât mai mult persoanele care au cât mai multe lucruri în comun, şi se deosebesc cu atât mai mult cu cât au mai puţine lucruri în comun. Este vorba de : înfăţişarea fizică, modul de gândire (maturitatea, nivelul de inteligenţă, tiparele de gândire), personalitate, caracter, temperament. Cine se aseamănă se-adună. În mod firesc şi natural. Cine se deosebeşte… nu.
3. empatie – nivelul empatic de care dă dovadă o persoană reprezintă un factor care ţine atât de dezvoltarea sa spirituală, cât şi de o conformaţie nativă dată de influenţa astrelor. Nivelul empatiei influenţează limitele (maximele şi minimele) între care care pot varia (fluctua) factorii de care depinde compatibilitatea a două persoane. Cu cât nivelul empatic este mai ridicat, cu atât mai mult dă dovadă persoana de înţelegere, deschidere, maleabilitate, şi acceptare (a nu se confunda cu aprobare !)
Compatibilitatea trebuie privită ca ceva dinamic, fluctuant, ce prezintă variaţii, minime şi maxime. Aceasta deoarece ea este condiţionată de mai mulţi factori, iar aceşti factori acţionează oarecum aleator în timp, şi în plus au importanţă diferită. De aceea, două persoane compatibile pot ajunge, în cazuri excepţionale, în situaţii de incompatibilitate, şi două persoane incompatibile pot ajunge în situaţii de compatibilitate, privitor la anumite nevoi, trebuinţe, obiective, interese comune…
Privitor la importanţa compatibilităţii în relaţia de prietenie şi căsnicie, se poate concluziona faptul că acolo unde există o mare potrivire, o mare asemănare, şi un nivel empatic ridicat, cei doi vor gândi şi acţiona ca … unul singur…
Echilibrul şi armonia relaţiilor are la bază principiul identităţii : cu cât oamenii vor învăţa să empatizeze la un nivel mai ridicat, cu atât mai bine vor conştientiza asemănările dintre ei, identitatea lor comună, şi faptul că deosebirile şi nepotrivirile sunt oarecum iluzorii. Iubirea va curge atunci prin ei, ca un flux unificator normal, natural, şi firesc…

Iubirea şi Condiţionarea / Necondiţionarea
Unii oameni cred că DACĂ oferi totul NECONDIŢIONAT, fără să pretinzi ceva în schimb, ATUNCI oamenii simt asta, ŞI ÎNCEP SĂ te admire, să te IUBEASCĂ, chiar şi într-un viitor îndepărtat.
1. Dacă... Atunci. Asta înseamnă pur şi simplu CONDIŢIONAREA comportamentului lor, a reacţiei lor, a manifestării iubirii lor ! Ştii... limbajul de programare : IF > THAN. Asta inseamnă să crezi că poţi manipula oamenii prin imaginea pe care o afişezi ! Tu de fapt nu oferi nimic necondiţionat astfel, ci urmăreşti să obţii în schimb admiraţia şi iubirea lor, prin ceea ce le oferi ! Tu te aştepţi să obţii această reacţie din partea lor. Tu, de fapt, încerci să condiţionezi un răspuns din partea lor, prin acţiunea ta asupra lor...
Toţi cei care pretind că oferă ceva necondiţionat, se amăgesc singuri, mai mult sau mai puţin conştient, încercând să-i amăgească şi pe ceilalţi, cu altruismul şi dezinteresul lor ! Rezultatul : suferinţa ! Vei suferi decepţia de a obţine o admiraţie şi o iubire ...condiţionate de eforturile tale... altruiste. Cât timp vei oferi altora ceva necesar lor, te vor "iubi", şi cât timp nu vei mai oferi nimic... nu.
2. Ce crezi că poţi oferi şi primi necondiţionat ? Iubire ? Păi iubirea este o stare, nu un obiect ! Câtă iubire ai tu de oferit ? Unde o ţii ...ascunsă ? Dacă nu ai ţine-o ascunsă, toată lumea ar vedea-o, nu-i aşa ? Şi dacă ar vedea-o ... unii ţi-ar fura-o, alţii ţi-ar cumpăra-o, ar negocia-o cu tine, etc. Cum arată iubirea ta ? E de calitate ? Este mai bună ca a mea sau a lui X ? Iubirea o simţi, dar nu poţi să o ai ! Este conştientizarea unei stări !
3. Tu crezi că eu am NEVOIE să fiu admirat şi iubit ? De ce crezi asta ? Crezi că am nevoie de iubirea ta, sau a lui X, sau a altuia ? De crezi asta ? Eu ştiu că voi nu aveţi nici măcar ...un gram de iubire de dat ! De unde aţi putea avea ...un gram ? Unde l-aţi ţine ? Şi mi l-aţi mie ... necondiţionat ?
Eu nu fac nimic necondiţionat ! Sunt conştient de asta, şi nu pretind că aş fi un altruist complet dezinteresat, ce împarte din sacul lui plin de iubire şi altora. Dacă tu crezi că poţi să faci ceva necondiţionat, sau că ai făcut vreodată ceva necondiţionat, înseamnă că încerci să te amăgeşti. Legile naturii terestre nu operează cu necondiţionări, ci cu condiţionări. Iubirea reprezintă o stare, pe care şi eu şi tu o putem simţi doar în anumite condiţii ! Studiază "Principiul Compensării Kato". Orice faci tu, orice oferi, va iniţia o transformare, care este condiţionată de ceea ce faci tu, de ceea ce oferi tu ! Nu poţi primi nimic, fără să oferi nimic, deoarece nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se transformă, într-o necontenită compensare.
4. Eu nu te pot iubi pe tine, pentru ceea ce faci ! Nimeni nu poate. Nici tu nu mă poţi iubi pentru ceea ce fac eu. Ceea ce fac eu, însă, poate să te aducă în starea de iubire, iar această stare de iubire pe care o vei simţi în sufletul tău, se va reflecta ca dintr-o oglindă spre sufletul meu şi al altora. Tu vei simţi iubire, deoarece vei fi în starea de iubire, dar nu va fi "iubirea noastră", nici "iubirea ta"... Nu te amăgi că ar fi a ta sau a altuia, şi că poate fi dată şi luată, ca un obiect de schimb ! A te amagi astfel, înseamnă a-ţi provoca singur suferinţă, ţie, partenerului tău, celor din jurul tău...

Referitor la dragostea şi iubirea pe care cei din jur o manifestă faţă de mine, de tine, sau oricare altul, se petrece următorul fenomen : cât timp tu oferi altora ceea de ei au NEVOIE cu adevărat, fără pretenţii, ei, prin efectul exercitat de oferta ta asupra lor, vor resimţi, în mod normal şi natural o atracţie faţă de tine, o tendinţă de a se apropia faţă de tine, atât fizic cât şi afectiv. Dar, din momentul în care emiţi prima pretenţie faţă de ei, sau faci o pauză privind oferta ta adresată lor, ei încep să se îndepărteze progresiv de tine, neglijând şi uitând trecutul. Vorbesc de regula generală, nu de excepţiile care o întăresc. Pentru marea majoritate a oamenilor este valabil acest fenomen. Faci de 10 ori bine, dar dacă nu faci şi a 11-a oară, şi a 12-a oară, ...degeaba... Lumea te uită, te neglijează, se îndepărtează...
Eşti bun, cu adevărat, în percepţia majorităţii, şi meriţi dragostea şi iubirea lor, doar atât timp cât faci bine, cât timp le împlineşti nevoile personale... Eşti îndrăgit şi iubit, doar atât timp cât oferi celor din jur ceea ce ei au nevoie, şi când au ei nevoie...
Din punctul acesta de vedere, a posta pe internet, sau a scrie o carte, reprezintă o strategie bună, pentru cel ce are de oferit ceva pe linie intelectuală. Cuvântul tipărit poate vorbi altora în permanenţă, oricui este dispus să îl citească, la orice oră, spre
deosebire de comunicarea şi dialogul vorbit, care îşi are limitele sale fizice, spaţio-
temporale...
Viaţa în plan terestru se învârte în jurul unui joc de interese personale. Nu afirm că este rău sau incorect faptul că eşti îndrăgit şi iubit din interes. Afirm că :
1. este un fenomen normal, pentru cei ce îşi urmăresc satisfacerea intereselor personale, fără a putea privi mai departe de ele, din cauza limitelor lor,
2. pe cât de normală este şi desfăşurarea procesului în altă direcţie, pentru o aumită
minoritate, care a dobândit o capacitate de conştientizare mai mare : pentru cei ce pătrund intuitiv şi extrasenzorial dincolo de aparenţele jocului de interese, devenind capabili de a îndrăgi şi iubi oamenii pentru ceea ce sânt, nu pentru ceea ce ei le oferă în mod direct lor. Aceşti minoritari au capacitatea de a empatiza la nivel mai profund cu ceilalţi oameni, preţuindu-i pentru valoarea lor globală, nu pentru valoarea ideilor şi faptelor lor de moment. Pentru aceşti oameni, trecutul contează tot atât de mult pe cât prezentul şi viitorul, înţelegând faptul că fiinţa nu trebuie şi nu poate fi limitată la o perioadă temporală. Ei te îndrăgesc pentru ceea ce eşti, prin simpatia ce emană din empatie, din faptul că sunteţi asemănători şi în conexiune, nu pentru ceea ce beneficiază de pe urma existenţei tale. Dragostea şi iubirea lor nu este negociabilă, nu este oferită "la schimb", contra a ceva, în compensare. Dar... ei sunt... minoritari, şi nu te aştepta ca majoritatea să te îndrăgească altfel decât din ...interes. Cât timp faci bine altora, majoritatea lor te vor îndrăgi...