Despre Cunoaşterea Adevărului

Scopul cunoaşterii constă în aflarea şi înţelegerea adevărului. Idealul cunoaşterii îl reprezintă conştientizarea tuturor legăturilor cauzale existente, ceea ce ar permite discernerea fără risc de eroare a greşelilor cauzatoare de suferinţă, şi a acţiunilor ce te pot conduce spre fericirea ta. Tot ceea ce este îndreptat spre atingerea acestui ideal, contribuie la diminuarea riscului de nereuşită şi, implicit, creşterea şanselor de reuşită.
Cunoaşterea adevărului implică conştientizarea corectă a legăturilor reale existente între toţi constituenţii realităţii.
Realitatea este creaţia, în ansamblul ei, cu tot ceea ce există, fiind percepută doar parţial prin simţurile tale corporale trupeşti. De aceea, nu ai posibilitatea de a percepe adevărul, în integralitatea sa, ci doar să-l intuieşti, să-l percepi parţial. Unele lucruri pot fi văzute, auzite, pipăite, mirosite, gustate,... altele nu.
Aerul, apa, lumina, căldura, plantele, animalele, câmpurile electromagnetice, legăturile chimice, atracţiea, frecarea, sunt lucruri de care depinde viaţa ta. Eşti dependent de ele. Cât crezi, de exemplu, că ai putea trăi în lipsa câmpului magnetic terestru ? În lipsa lui, proteinele se descompun, organismul tău s-ar descompune. Eşti dependent de el, ca de aer, existenţa ta depinzând de prezenţa acestui câmp, de prezenţa luminii, aerului, apei,... şi aşa mai departe... Eşti dependent de natură, viaţa ta fiind condiţionată de prezenţa factorilor de mediu. Natura se reflectă în tine, prin organismul tău, ce conţine elementele naturii în care vieţuieşti. Organismul uman a evoluat adaptându-se condiţiilor de mediu, devenind parte a sa. Organismul tău este constituit din substanţa naturii terestre, şi este modelat de câmpurile energetice terestre, şi cele cosmice.
Trebuie să conştientizezi aceste condiţionări, dacă doreşti să afli cum apare suferinţa în viaţa ta, şi cum poţi să te îndrepţi pe calea prosperităţii, bunăstării şi fericirii tale. Fericirea, la fel ca şi nefericirea, sunt stări condiţionate. Condiţiile fericirii sunt în relaţie cu factorii care condiţionează viaţa. Dacă unul dintre ei îţi creează o neplăcere, o nemulţumire agasantă, mai poţi spune că totul îţi merge bine, că eşti vesel, bucuros,...? Dar când ai două sau mai multe neplăceri ce coexistă şi se întreţin în acelaşi timp ?
Cunoaşterea condiţiilor şi a mecanismelor prin care îţi este condiţionată existenţa, îţi va permite analiza lor, analiza îţi va permite înţelegerea, iar înţelegerea îţi va da capacitatea de a controla, influenţa, de a te putea folosi de condiţii pentru a-ţi controla în mod conştient propria viaţă, destinul.
Dacă definim Realitatea ca fiind „ceea ce există obiectiv”, observăm că noi percepem o mică parte a realităţii, căci simţurile noastre nu sunt specializate să detecteze toate formele de energie existente. Dacă am putea detecta şi percepe, totul, tot ce există în realitate, ce secrete ar mai avea universul pentru noi ? Minciuna, iluzia, manipularea, greşeala, suferinţa,...nu ar mai putea exista, decât dacă am dori să ni le provocăm în mod voit, intenţionat, conştienţi de ceea ce facem, de urmări !
Partea realităţii ce nu o percepi în mod conştient, te obligă să încerci să o descoperi prin gândire, să raţionezi, să cauţi explicaţii, cauze, soluţii, la problemele născute din greşelile inerente necunoaşterii acestei părţi a ei ! Realitatea te obligă la cunoaştere, la gândire, la acţiune...
Dacă înţelegi această idee şi implicaţiile ei, vei putea adopta în mod conştient atitudinea cea mai eficientă privitoare la existenţa ta, la experienţele pe care aceasta le presupune, ţi le impune...
Dacă am percepe întreaga realitate, adică atât cauzele cât şi efectele evenimentelor, am fi cu toţii înţelepţi şi iluminaţi, mari spirite creatoare, fericite. Spre asta tinde evoluţia umană.
Dictonul vehiculat de false spirite religioase : „Crede şi nu cerceta !”, se dovedeşte a fi în fapt o încercare de menţinere în confuzie, de stagnare a evoluţiei, a elevării spirituale, a prosperităţii şi bunăstării fiinţelor umane. Ceea ce nu este benefic, este... malefic. Spiritele inferioare, involuate, crează confuzie, încercând menţinerea nivelului de ignoranţă prezent, pentru cât mai multe spirite posibil, din diverse interese. Interesele lor sunt legate de diferite idei greşite pe care le percep a fi corecte din punctul lor de vedere, de invidia resimţită pentru meritele celor situate mai presus de ele, din amuzamentul răutăcios faţă de inducerea în eroare a altora, din revoltă faţă de orice formă de organizare a cărui scop nu o înţeleg, din teamă faţă de ceea ce nu pot pricepe şi controla, din frica faţă de ceea ce poate aduce o situaţie nouă, o schimbare, o transformare,... Ele manifestă forme de rezistenţă la factorii ce produc evoluţia. Prostul doreşte egalitate cu deşteptul, slabul cu puternicul, leneşul cu harnicul, cel mic cu cel mare, subalternul cu şeful,... Ele se revoltă, în neştiinţa lor, din cauza multor lucruri care li se par incorecte, străduindu-se în zadar să schimbe lumea, oamenii, condiţiile, cauzele şi efectele... De ce se poate, şi este permis, ca altul să aibă mai mult, să fie mai inteligent, mai dotat, mai bucuros, etc..., unde este dreptatea, egalitatea, echitatea,...?
Câţi oameni au, oare, o viziune, clară, nu neapărat corectă, asupra dreptăţii, egalităţii şi echităţii ? Cum arată oare, viziunea ta, cât este ea de formată, de elaborată, de cizelată, şlefuită,...?
Unii se fac că nu înţeleg deşi înţeleg, alţii se fac că înţeleg deşi nu înţeleg, mulţi înţeleg prea puţin şi acţionează prea mult, unii înţeleg destul de bine dar nu fac nimic sau se fac că fac,... puţini înţeleg mult şi se implică, făcând ceva util, contribuind la binele general, la ajutorarea celor neajutoraţi, ce persistă în greşeală, din necunoaştere şi neînţelegere, perpetuând răul în această lume, şi, bineînţeles, neconştientizând acest lucru.
Dacă faci parte dintre cei inteligenţi, meditează asupra naturii binelui, asupra legăturii dintre binele individual şi cel general, pentru a conştientiza faptul că cele două se intercondiţionează, evoluează împreună, fiind de fapt două faţete ale aceluiaşi lucru.
Meditează la obligaţia şi responsabilitatea ta de a contribui, prin gândirea şi faptele tale, la evoluţia acestei lumi, această implicare fiind hotărâtoare pentru tine, creându-ţi merite aducătoare de recompense, neimplicarea atrăgându-ţi păcate, generatoare de pedepse, suferinţe...
Meritul este reprezentat de manifestarea unei însuşiri remarcabile, sau de faptul săvârşirii unei acţiuni ce aduce stimă, preţuire, ceea ce face ca un lucru să fie folositor, valoros. "A merita" înseamnă a fi vrednic de o răsplată, potrivit cu faptele tale, bune sau rele, sau a avea o valoare suficientă pentru a justifica preţuirea sau grija cuiva. "Meritat" desemnează ceea ce îi revine sau i se cuvine cuiva, decurgând din faptele sau din calităţile sale. "Meritoriu" este ceea ce este vrednic de apreciere, de stimă, care se bucură de apreciere deplină. "Meritos" este cel ce are merite; valoros.
Nu poţi înţelege mai nimic, dacă nu înţelegi că totul este condiţionat. Dacă nu cunoşti sensurile noţiunilor, ale cuvintelor folosite de tine, nu vei conştientiza de ce eşti confuz în gândire, în exprimare, în înţelegere, în comunicare. Trebuie să înţelegi că tot ce se întâmplă, se întâmplă în anumite condiţii date, condiţiile fiind constituite din factori, a căror totalitate însumată contribuie la crearea cauzelor generatoare de efecte. Nu fulgeră pe cer senin, nu-i aşa ? Din ce cauză, oare ? Deoarece nu sunt întruniţi factorii ce contribuie la îndeplinirea condiţiilor ce conlucrează la crearea fulgerului, la posibilitatea manifestării lui. Cauze concrete sunt formate din condiţii concrete, şi generează efecte concrete. Un fenomen se poate produce doar dacă sunt respectate condiţiile de producere ale acelui fenomen. Suma condiţiilor desemnează cauza. Când suma condiţiilor este îndeplinită, evenimentul se produce spontan, se declanşează, se manifestă.
Deci, dacă vrei să obţii ceva, trebuie să cunoşti condiţiile în care acel ceva poate fi obţinut ! Dacă vrei să eviţi să ţi se întâmple ceva, trebuie să eviţi îndeplinirea condiţiilor de declanşare a acelui ceva !
O parte din condiţii trebuie să le îndeplineşti tu. Alte părţi ţin de mediul natural, cel social, cel spiritual, de care te poţi folosi, întotdeauna. Pentru a şti ce condiţii poţi îndeplini tu, şi ce nu poţi, trebuie să te cunoşti cât mai bine pe tine însuţi !
Pentru a şti cum te poţi folosi de lucruri, de fenomene, de condiţiile naturale, în cadrul adaptării tale, trebuie să cunoşti şi să înţelegi natura, natura lucrurilor şi a fenomenelor... Cunoaşterea lumii trebuie să meargă în paralel cu cunoaşterea fiinţei tale, pentru înţelegerea faptului că nu eşti rupt de lume, că eşti strâns legat de ea, condiţionat de ea, prin legături... cauzale.
Poţi influenţa natura doar cunoscând legile ei, intervenind conştient în desfăşurarea lor !
Tu însuţi eşti un efect, un „produs natural”, ce contribuie, mai departe, la întreţinerea lanţului cauzal, deoarece, acţionând, declanşezi în permanenţă noi efecte.
Tu contribui în fapt la existenţa naturii, contribuind la perpetuarea lanţurilor de cauze-efecte-cauze... Lumea reprezintă un complex de cauze care au condus la manifestarea ta, iar manifestarea ta contribuie la existenţa universală, ca orice component a acestui sistem cosmic...
Cu cât cunoşti mai puţin, cu atât eşti mai supus greşelii. Trebuie să-ţi cunoşti posibilităţile, capacităţile, pentru a-ţi putea evalua corect şansele de succes când întreprinzi ceva, orice. Indiferenţa întreţine ignoranţa, iar ignoranţa este sursă de greşeli, ce cauzează mai departe suferinţă.
Atitudinea ta contează, fiind chiar esenţială în orientarea acţiunilor tale... Acţiunile proprii sunt întreprinse de tine ca urmare a deciziilor tale. Deciziile sunt rezultatul unui proces de gândire. Ele arată că tu ai acceptat să faci un lucru, ai respins să faci alt lucru, ori ai ales să nu faci nimic, respingând variantele posibile de acţiune.
Conştientizează faptul că orice alegere implică o acceptare şi o respingere, concomitent !
Gândirea ta este influenţată de modul tău personal de a te percepe pe tine, realitatea, şi de a te raporta la aceste percepţii.
Convingerile tale îţi influenţează judecăţile şi raţionamentele. Pentru a percepe corect realitatea, trebuie să gândeşti corect ! Gândirea corectă urmăreşte aflarea adevărului !
Cât timp nu te interesează adevărul, nu ai cum să te îndrepţi spre fericirea ta, nici măcar din greşeală, căci te îndepărtezi constant de ea, fără să-ţi dai seama...

Am vazut un film romanesc - nu pot sa imi aduc aminte cum ii spune in care se obtineau foarte multi bani prin minciuna si ....mila.
Adica - personajele din film gaseau persoane cu suflet bun, gaseau o poveste buna pentru a inspira mila si mare teapa!
Pentru persoana care ajuta - nu era o mare paguba - dar ideea in sine m-a iritat putin ...
Filmul avea si un motto sau ceva de genu' "Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana". - care imi starneste greata.
Era un mod de a face bani si inca foarte multi.
Problema este ca ...si in viata de zi cu zi intalnim astfel de persoane...cu povesti care mai de care....
Aici ....ma abtin de la comentarii pentru ca nu inteleg:
- de ce apar astfel de persoane in calea - care e treaba
- cum sa reactionezi cand realizezi ca e o mare vrajea si cu toate astea ti se face mila mai mult cand observi ce e in stare sa faca - pentru un lucru de nimic - dar constant...
- cu toate ca sti - ca a fost vrajeala, si ai lasat de la tine - te deranjeaza foarte mult parerea celuilalt - cum se crede el foarte entelegent - ca a reusit sa iti starnesca ...mila....

Dezvoltarea inteligenţei o ia înaintea dezvoltării moralei. Fiinţa, pentru a supravieţui, trebuie să raţioneze, să înveţe să se descurce pe cont propriu. Conştiinţa morală apare odată cu dezvoltarea relaţiilor sociale, la fiinţele care se asociază în grupuri, formând comunităţi tot mai mari, în care organizarea vieţii determină dezvoltarea sentimentului moral.
Şmecherul se bucură de faptul că inteligenţa sa a dat roade, când reuşeşte să smecherească pe cineva. Punându-şi inteligenţa la contribuţie, el şi-o dezvoltă. Moralitatea sa se dezvoltă în cadrul relaţiilor sale pe orizontală, cu ceilalţi şmecheri, gaşca sa, anturajul său, familia sa. Sentimentul său se va dezvolta în condiţiile în care şi el va fi şmecherit, la rândul său, şi va suferi din această cauză, asemănător victimelor sale, cât şi în situaţia în care cei dragi lui vor suferi de pe urma şmecheriilor lui şi ale altora.
Acesta este rolul celor care se adună datorită asemănării : să oglindească individualitatea. Prin oglindirea în ceilalţi, apare, se manifestă, şi se dezvoltă conştienţa de sine.
Cine atrage în mod constant persoane de o anumită natură, în o anumită perioadă a vieţii sale, trebuie să conştientizeze faptul că, în acea perioadă, în el se manifestă ceva ce atrage persoanele în cauză : asemănarea cu ele, o fixaţie a gândirii ce are legătură cu ele, sau un sentiment asociat - de exemplu frica (frica de hoţi, de a fi furat, atrage hoţii).

Nu pot dispreţui omul care caută adevărul, dar nu pot preţui omul care …dispreţuieşte adevărul !
În privinţa salvării … numai cel ce vrea, poate să fie salvat, pentru că are …liber arbitru… De aceea, fiecare salvare este în sine o … autosalvare !
O Calea spirituală corectă, trebuie să te poarte spre Adevăr. Urmând Calea, te vei apropia tot mai mult de adevăr, şi cu cât vei fi mai aproape, vei putea observa şi unde greşeşti tu şi alţii, minţindu-te şi înşelându-te pe tine însuţi sau pe ei. Calea spirituală este calea către adevăr, şi tot ce este spiritual se relaţionează şi se raportează tot timpul la adevăr.
Cine urmează în mod real o cale spirituală, vede că o poate urma doar urmând lumina adevărului. Restul sunt poveşti, iluzii şi halucinaţii, credinţe şi convingeri false. Nu toată lumea are dreptate, ci doar cel ce adevăr grăieşte !
Cine urmează calea, ajunge să poată percepe lumea în mod spiritual, altfel spus, să perceapă planurile existenţiale ascunse percepţiei simţurilor, extrasenzorial. Acel om are un instrument de validare şi invalidare, şi poate discerne mai bine şi mai corect adevărul de fals. Cine nu poate, are doar instrumentul gândirii logice, care operează prin concepte, judecăţi şi raţionamente. Percepţia senzorială nu este însă de ajuns, este foarte limitată, şi te poartă invariabil spre iluzie (deformarea realităţii).
Nu există “adevărul meu” şi “adevărul tău” ! Aşa ceva poate afirma doar cineva care nu ştie ce este adevărul, pentru că nu urmează o cale spirituală, şi se limitează la a jongla cu cuvintele, fără să conştientizeze sensurile şi semnificaţiile reale. Din cauza faptului că există pentru fiecare situaţie concretă, un adevăr concret, cu care se află în corespondenţă, şi prin care se exprimă de fapt însăşi realitatea faptului concret, nimeni nu poate impune adevărul, căci nimeni nu-l poate deţine, negocia, vinde, cumpăra. Adevărul nu poate fi distorsionat şi adaptat după percepţia mai mult sau mai puţin eronată a fiecăruia asupra realităţii, căci asta înseamnă deformarea realităţii = iluzii perceptive. Faptul că nu toţi oamenii percep aceeaşi realitate la fel, prin aceeaşi prismă şi punct de vedere, nu înseamnă că toţi au o percepţie corectă. Şi când este vorba de interpretarea elementelor percepute ale realităţii, atunci devine şi mai clar faptul că majoritatea oamenilor, care vorbesc sprijinindu-se doar pe logica lor infailibilă, …aberează în mod fantastic, fiecare cu fantasmele lui unora le plac aceste aberaţii fantasmagorice, considerându-le un fel de …formă de artă. Da, se simt artişti, creatori, creativi, inspiraţi… Este şi asta o experienţă şi o …ocupaţie. Unii artişti de acest gen devin … scriitori. Unii sunt uşor de citit şi …amuzanţi, căci în naivitatea lor, fac multe greşeli …copilăreşti. Îmi plac copii, naivitatea, gingăşia, credulitatea, sinceritatea lor. Minţi nepervertite, în curs de pervertire…

…” Insa toti ne putem expune ideile.” Da. Nu este vorba neaparat despre acceptare, aprobare, forţare, ci despre comunicare şi dialog, despre un schimb de păreri, de viziuni, de… fantasme. De ce să ne expunem ideile, dacă nu pentru dialog ?
Cât timp cauţi adevărul, nu-ţi pierzi vremea ! In restul timpului…
O Cale spirituală corectă, trebuie să te poarte spre adevăr. Fiecare o va găsi, căutând. Eu cercetez modul în care oamenii se lasă purtaţi pe aripile fantasmelor altora… departe de …adevăr…

Este uşor să combaţi ideile altora, fără să aduci nici un argument în sprijinul poziţiei tale. Am citit nenumărate astfel de "critici" formulate de oameni care reacţionează strict conform credinţelor şi convingerilor personale, negând ceea ce contravine acestora. Dar critica, în sensul ei propriu, înseamnă :
1. a arăta lipsurile şi greşelile
2. a indica modul în care aceste lipsuri şi greşeli pot fi remediate.
Deci a afirma faptul că cineva greşeşte, că raţionamentul său este fals, nu are nici o valoare, dacă nu poţi demonstra logic în ce constă acea greşeală, argumentând raţional aceasta. Iar cel ce nu cunoaşte modul de remediere a unei greşeli, în general nu poate constata nici în ce anume constă greşeala. Altfel spus, doar cel ce cunoaşte
adevărul poate recunoaşte şi remedia minciuna. În rest, toate afirmaţiile reprezintă doar opinii şi păreri personale, limitate la valoarea de presupuneri şi ipoteze...
Nu este rău sau greşit să îţi dai cu părerea, să formulezi presupuneri şi ipoteze, căci exerciţiile de gândire îşi au importanţa şi utilitatea lor, dar este rău şi greşit când faci asta, convins de faptul că tu ai dreptate, că ceea ce afirmi reprezintă adevărul. Această convingere va acţiona ca un blocaj al posibilităţii de a-ţi putea revizui şi corecta raţionamentele şi concluziile incorecte...
Există, bineînţeles, şi situaţii în care poţi fi convins, în mod îndreptăţit, atunci când este vorba de adevărurile universale, legile universal valabile. De exemplu, dacă cineva susţine faptul că teorema lui Pitagora este greşită, sau prezintă formula în mod greşit, atunci sunt convins că a greşit. Dacă enunţ teorema în mod corect, sunt convins că am afirmat un adevăr. Altfel spus, poţi fi convins 100 %, doar când ai o modalitate clară de a verifica valoarea de adevăr a afirmaţiilor.
Teorema reprezintă :
1. o afirmaţie a cărei valoare de adevăr este stabilită prin demonstraţie,
2. enunţ care poate fi demonstrat prin raţionament logic, plecând de la fapte cunoscute, sau de la ipoteze justificabile, incluse chiar în enunţ.
Fiecare ramură a matematicii este constituită dintr-un șir de teoreme, demonstraţia
fiecăreia dintre ele sprijinindu-se pe teorema care o precedă. Dacă o teoremă se exprimă sub forma: ( p implică q ) , sau : (dacă p ,atunci q ) , atunci propoziţia p se
va numi Premisă sau Ipoteză, iar propoziţia q se va numi Concluzie. Noţiunea se definește riguros în cadrul unui sistem axiomatic.
Cea mai valabilă metodă de verificare a valorii de adevăr sau fals a unei concluzii teoretice, o reprezintă verificarea în practică. În cazul teoremei lui Pitagora, de exemplu, măsurătorile efectuate în mod repetat, vor valida de fiecare dată concluzia, enunţul definiţiei teoremei. În cazul concluziilor vehiculate privind teme spirituale, verificarea în practică este mai greu de efectuat, existând multe cazuri în care majorităţii oamenilor le este imposibil să aplice în practică concluziile enunţate de Maeştrii. Doar cei ce vor urma o cale de dezvoltare spirituală, vor putea dobândi capacitatea de a putea valida sau invalida astfel de concluzii. Ceilalţi oameni pot doar analiza din punct de vedere logic judecăţile şi raţionamentele formulate. De exemplu, este extrem de dificil să verifici în practică ideile exprimate de Isus, în legătură cu Împărăţia cerurilor. Nici măcar apostolilor nu le-a fost uşor să înţeleagă explicaţiile Sale...
Sunt convins că... nu pot să fiu convins de valoarea de adevăr a unor afirmaţii, care depăşesc capacitatea mea de înţelegere sau pe cea de a le verifica în mod practic, şi că este mai corect să le studiez ca pe nişte ipoteze, fără a le accepta sau respinge în mod ilogic, din start, până voi putea verifica în mod clar, teoretic şi practic, pentru a mă convinge. Multe afirmaţii ale altora vor rămâne, probabil, în stadiul de presupuneri şi ipoteze, toată viaţa, şi sunt conştient de asta. În asta şi constă de fapt farmecul vieţii omeneşti : în faptul că trebuie să îţi baţi capul tot timpul, pentru a găsi soluţii şi răspunsuri, şi chiar când tu găseşti unele, există mereu alţii care nu... le pot vedea.
Ca efect al celor afirmate mai sus, colaborate cu experienţele personale de viaţă, am preferat să elaborez o viziune asupra spiritualităţii, care să se bazeze pe învăţăturile mai multor Maeştrii, sub forma unei sinteze. Am urmărit în special ideile care se repetă în cadrul mai multor învăţături spirituale, deoarece acest lucru conferă o garanţie suplimentară a veridicităţii. Dacă mai mulţi oameni ajung, pe căi diferite şi în timpuri diferite, la aceleaşi concluzii, atunci există o probabilitate destul de mare ca ele să exprime un adevăr.
Bineînţeles că, în mod treptat şi progresiv, depun şi eforturi de a aplica în mod practic teoria, încercând chiar să sintetizez şi o metodologie practică, adecvată civilizaţiei actuale, care să servească dezvoltării spirituale. În viitorul apropiat, astfel de metodologii vor fi instituţionalizate şi înglobate în sistemul de învăţământ de stat al tuturor ţărilor, datorită utilităţii aplicaţiilor sale practice. Oamenii îşi vor dezvolta astfel, din copilărie, capacităţile telepatice, telekinezice, clarvederea, clarauzul, etc, fapt care va conduce la o revoluţionare a dezvoltării întregii societăţi. Acest secol va fi unul al revoluţiei spirituale, deschizându-se posibilităţi încă greu de anticipat de către marea majoritate a oamenilor.
Teoriile, oricât de frumoase şi atractive ar părea ele, nu au nici o valoare şi utilitate dacă nu sunt aplicate în practică. De aceea, în domeniul spiritual este bine să îţi canalizezi încă de la început eforturile în vederea adoptării unei învăţături care se dovedeşte aplicabilă din primul moment în viaţa ta, începând chiar cu clipa prezentă. Dacă cel care se pretinde a fi un Instructor, propagând anumite idei pe care alţii să le aplice, nu te poate edifica asupra metodelor şi tehnicilor prin care îţi poţi rezolva problemele personale, şi să te ajute să îţi dezvolţi capacităţile extrasenzoriale în mod echilibrat şi armonios, atunci trebuie să îţi pui în mod serios întrebarea dacă nu cumva cumva îţi pierzi timpul degeaba, în mod inutil şi ineficient. Doar rezultatele practice pot constitui un indicator veridic al valabilităţii unei teorii. Dacă tu nu obţii nici un rezultat pozitiv, în mod obiectiv, ar fi bine să ceri şi părerea altora, care au obţinut. Există multe poveşti interesante, şi mulţi povestitori. Mulţi chiar cred în propriile poveşti, deşi ele nu dovedesc nici o utilitate practică...

Cele mai amuzante discuţii pe teme de spiritualitate se nasc cam aşa : o persoană emite o afirmaţie de genul : "Cerul este albastru !", şi imediat se găsesc alţii care să îl
contrazică :
1."Cerul nu este albastru, greşeşti, căci este bleu !"
2."Cerul este albastru doar uneori, nu tot timpul, deoarece noaptea este negru !"
3."Cerul nu are nici o culoare de fapt, căci culoarea pe care o vezi reprezintă doar impresia dată de refracţia luminii la trecerea prin atmosferă. Cerul este de fapt
incolor !"
4."Ceea ce numeşti tu cer de fapt nu există, este doar o abstracţie a minţii tale, deci este iluzorie existenţa cerului albastru !"
5."Aceasta este o ipoteză de-a ta, căci nu îmi poţi demonstra faptul că cerul este albastru !"
6."Dacă cerul ar fi albastru, şi stelele ar trebui să fie... albastre !"
7."Da de unde ştii tu asta, deşteptule, ai fost tu vreodată în ...cer ? "