Despre exprimarea prin scris

DESPRE EXPRIMAREA PRIN SCRIS
Scrisul eliberează, la fel şi meditaţia. Reprezintă un proces de catharzis sufletesc, o eliberare în scopul (re)echilibrării. Când ajungi în echilibru perfect, nu simţi nevoia de a scrie. Nu simţi nci o nevoie, nici măcar de a citi ceva, nici de a împărtăşi. Nevoile dispar. Dar asta este o condiţie supraumană, pe care oamenii doar o mimează, în special cei care vor să pară ceea ce nu sunt. Pot apărea doar momente de astfel de iluminare, trecătoare...
Este bine să scrii, dar nu uita să şi citeşti ! Dacă vei uita să citeşti, în aceeaşi măsură în care scrii, te vei dezechilibra, în măsura în care vei acorda atenţie şi importanţă inegală celorlalţi faţă de importanţa acordată ţie însuţi... Ceilalţi nu au mai multă nevoie de ceea ce vrei tu să împărtăşeşti, decât ai tu însuţi...
Succes !

Am momente în care simt nevoia să mă exprim prin scris. Şi am realizat faptul că, atunci când scriu, implicit meditez la ideile pe care.vreau să le exprim în cuvinte. Am realizat faptul că atunci când vreau să exprim câte o idee, există anumite neclarităţi, pe care nu le-am conştientizat până în acel moment. Şi, atunci, mă opresc din scris, şi meditez asupra respectivei idei, căutând să conştientizez legăturile (verigile, linkurile) lipsă. În această stare, în care imaginaţia creatoare îşi dă mâna cu intuiţia, memoria, experienţa anterioară, ipotezele şi presupunerile raţionale, trăirile emoţiale asociate reprezentărilor evocate, se realizează o unificare a fiinţei, o centrare, o concentrare, care facilitează apariţia momentelor de iluminare, accesul la informaţii inaccesibile în alte stări de conştiinţă. Când dai o comandă conştientă de "search", şi rămîi focalizat asupra acestui proces de căutare, rezultatele generate de browserul pus în funcţiune mental, va genera inevitabil o listă cu rezultate relevante, în care vei putea identifica răspunsul cel mai adecvat. Scrisul, pentru mine, nu îndeplineşte simpla funcţie de a expune anumite idei personale, ci şi de a le dezvolta, facilitănd o evoluţie reală. Starea de conştiinţă în care mă transpun prin concentrarea asupra ideilor pe care le scriu, stare de detaşare faţă de stimulii senzoriali, îmi conferă de multe ori accesul la informaţii obţinute prin percepţia extrasenzorială, după un anumit timp. Cred că marea majoritatea a scriitorilor au observat faptul că, după un anumit timp în care se dedică scrisului, uitând de sine şi de lumea înconjurătoare, ideile încep să curgă, de parcă au accesat un şuvoi de gânduri, în acea stare specială. Eu percep acest fenomen, în mod personal, ca o recepţie telepatică produsă în această stare de transă, care este o stare modificată de conştiinţă, similară transei hipnotice, şi de aceeaşi natură cu ea.
Când citesc, se produce un alt fenomen : simt că pătrund empatic tot mai mult în fiinţa scriitorului, în mintea şi sufletul lui. Trăirile lui devin trăirile mele, şi am acces la universul său interior, care este o reflectare a perspectivei sale asupra realităţii.
Cred că este deosebit de important însă, să nu te implici afectiv în aceste procese, deoarece astfel, instantaneu te vei detaşa şi decupla, trăind sentimentele pe care le-ai lăsat să se trezească în tine, care îţi relevă propria ta natură, şi nu realitatea, aşa cum este ea. Realitatea poate fi detectată, percepută, în mod corect, doar când tu nu te implici deloc afectiv, căci trăirile tale afective denaturează în mod automat percepţiile şi interpretările tale. Fii un bun observator detaşat al realităţii, şi realitatea ţi se va releva, aşa cum este ea, nu cum crezi tu că este. Scrie despre ceea ce vei observa, în această stare. Este important, atât pentru tine, cât şi pentru alţii...


Când citesc, se mai produce un fenomen : apariţia unui conflict între viziunea mea asupra realităţii, şi cea a autorului. Acesta este un moment foarte important, de cumpănă. Mulţi oameni refuză să citească mai departe, fiind decepţonaţi, indignaţi, revoltaţi, de faptul că autorul poate să gândească aşa ceva, să creadă aşa ceva, despre lucrurile în legătură cu care ei gândesc în cu totul alt mod. Curiozitatea însă mă împinge să citesc mai departe, pentru a înţelege în mod raţional de ce acei oameni gândesc în acel mod. Ce i-a determinat să ajungă la nişte concluzii diferite de ale mele. Şi am constatat că este un demers util să îţi înăbuşeşti reacţiile afective, căutând să înţelegi de unde anume provine diferenţa de opinii. Această deschidere îţi oferă posibilitatea de a înţelege unde a greşit el, sau unde ai greşit tu, în dezvoltarea viziunii personale. Este inutil să afirmi despre ideile cuiva că sunt greşite, cât timp tu nu înţelegi de ce sunt greşite, şi nu poţi identifica în mod exact eroarea. Faptul că tu eşti convins că gândirea ta este corectă, nu te ajută cu nimic în demersul de a depista o eroare de judecată. Faptul că renunţ să mai citeşi, nu te ajută du nimic, cât timp nu ai identificat eroarea.
În acest mod de a privi în mod detaşat, ş cu curioztate coplărească, teoriile altora, am reuşit să identific multe erori prezente în raţionamentele elaborate de mine, sau preluate de mine de la alţii, convins fiind de faptul că ele sunt corect elaborate, şi că reflectă în mod fidel adevărul, realitatea...

Este foarte important să reciteşti din când, periodic, ceea ce ai scris. Acest demers îţi va oferi posibilitatea de a observa modul în care ai evoluat în timp, dar şi depistarea posibilelor erori efectuate, pe care nu le-ai putut identifica în trecut.

Când citeşti ceea ce ai scris tu, în mod normal vei simţi o anumită bucurie, o satisfacţie, o împlinire. Şi, cu fiecare eroare depistată şi remediată, te vei simţi din ce în ce mai evoluat, mai împlinit. Nimeni nu este perfect. Dar perfecţionarea continuă îţi va conferi satisfacţia apropierii pas cu pas de perfecţiune...