Frica

Frica este o emoţie, puţin şi incorect conştientizată, de multe ori, în general oamenii dându-şi seama de intensitatea ei abia după ce a trecut evenimentul cauzator.
Frica este însoţită de o expresie facială specifică, precum toate emoţiile fundamentale, ochii şi gura fiind larg deschise, sprâncenele înălţându-se.
Este emoţia specifică primejdiei, sau a percepţiei primejdiei.
Este o emoţie cu un mare impact psihologic : se accelerează bătăile inimii şi ritmul respiraţiei, muşchii se contractă, mâinile tremurăă şi sunt reci, pielea se face ca de găină. Toate aceste manifestări sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic şi de doi neurotransmiţători, adrenalina şi nonadrenalina, care acţionează asupra întregului organism, în prezenţa fricii. Aceste reacţii subliniază funcţia ei : te ajută să te mobilizezi în situaţii periculoase, să eviţi sau sâ limitezi anumite pagube Frica te pregăteşte pentru o acţiune fizică, mai ales pentru fugă.
Comportamentele pe care le inspiră frica pot fi diferite, uneori îţi poate da curaj, alteori te poate impietri, în funcţie de situaţie.
Diferenţele între frică si anxietate :
- frica este o reacţie la o primejdie reală, pe când anxietatea reprezintă anticiparea unei primejdii iminente sau presupuse ;
- are o manifestare de scurtă durataă, pe când anxietatea poate deveni cronică.
- frica are la bază un motiv real, tu ştii de ce anume ţi-e frică, dar anxietatea nu are un motiv conştientizat precis.
- frica are manifestări fizice predominante, anxietatea are manifestări de natură psihologică : griji, nelinişte.
- frica poate să conducă la fobie – frică incontrolabilă în diverse situaţii, iar anxietatea poate să conducă la anxietatea generalizată – griji incontrolabile în viaţa de zi cu zi.
Exista categorii de temeri care pot fi catalogate drept universale, ele regăsindu-se în toate epocile, şi la toate culturile, la majoritatea indivizilor.
Principalele temeri la adulţi sunt, în ordinea prezentată :
- frica de animale (insecte, şoareci, şerpi);
- frica de înălţimi (balcoane, parapete, schele, drum în pantă);
- frica de sânge (infecţii, recoltări, vederea sângelui);
- frica de spaţii închise (lift, camere mici încuiate cu cheie, camere fără ferestre);
- frica de apă (scufundarea capului sub apa, înot în apă adâncă);
- frica de furtuni (tunete, fulgere).
Neurobiologii au demonstrat faptul că lobul temporal este centrul de coordonare fundamental pentru reacţiile de teamă. Astfel, făcând experimente şi înlăturând lobii temporali la maimuţe, se observă, alături de alte simptome, o dispariţie aproape completă a reacţiilor de frică. Acestă lipsă a reacţiei de frică se observă şi la oamenii care au lobii temporali afectaţi din cauza unor boli. Cercetatorii au localizat zona implicată în aceste tulburări: nucleul amigdalian, care se găseşte în interiorul lobului temporal. Extirparea acestei zone la animale, face să dispară reacţiile de frică normale, iar excitarea acestei regiuni la animale provoacă reacţii de teamă exagerată. De aici, cercetătorii au tras concluzia că persoanele extrem de vulnerabile la teamă au un nucleu amigdalian mult mai uşor de excitat.
Unele temeri pot fi învăţate , ca urmare a unor traumatisme sau stângăcii care ţin de procesul educativ. Dar nu este general valabil pentru toate temerile, iar unele temeri pot fi mai uşor de dobândit decât altele. Este adevărat, se pare, că există temperamente predispuse la a simţi frica. Temperamentele mai vulnerabile în faţa fricii sunt corelate cu o hiperactivitate a nucleului amigdalian cerebral, şi cu diverse manifestări biologice : un ritm cardiac ridicat în stare de repaus, şi prea puţin variabil, în funcţie de circumstanţe. Copiii hipersensibli în primii trei ani de viaţă, devin mai adesea adulţi anxioşi.
Frica poate fi invăţată prin experienţa directă, în 3 feluri:
1.- experienţa traumatizantă unică (accidentul de maşină);
2.- micile experienţe stresante repetate (mai multe zboruri cu avionul ceva mai agitate fără să se fi petrecut o catastrofă);
3.- efectul retroactiv (după consumarea unui eveniment oarecare, ai scapat, deşi nu ai avut impresia că te paşte un pericol).
Copiii învaţă frica de la adult, mai ales dacă acesta îi este apropiat, şi il vede că se sperie în mod sistematic de ceva anume. O parte din temeri sunt înnăscute, iar psihologii evolutionişti au emis ipoteza unei influenţe a selecţiei naturale asupra existenţei şi persistenţei temerilor. Este adevarat că cele mai multe temeri au ca obiect lucrurile sau situaţiile care reprezentau un pericol pentru strămoşii omenirii de azi : animalele, întunericul, înălţimea, apa.
Cum să iţi controlezi temerile :
1. Acceptă-ţi teama - nu-ţi fie rusine că resimţi teamă, teama în limite normale reprezeentând un semnal de alarmă faţă de existenţa unui pericol. Nu încerca să o suprimi total, ci mai degrabă încearcă să o modulezi, să-i reduci intensitatea, pănă devine compatibilă cu o viaţă normală şi autonomă.
2. Dezvoltă-ţi mijloacele de a controla frica.Sentimentul de teamă este deseori asociat cu un sentiment de lipsă de control a situaţiei. De aceea, pentru a creşte controlul pe care-l exerciţi asupra a ceea ce îţi produce teamă, un mijloc excelent este de a te informa.
Un alt mijloc de a îţi controla frica, este să practici o metodă de relaxare pe care să o foloseşti atunci când simţi că îţi este teamă.
Poţi adopta o atitudine activă faţă de frică, acesta fiind unul dintre cele mai eficiente remedii.
3. Infrunta-ţi frica - modalitatea de a o înfrunta trebuie să ţină seama de 4 reguli:
1). Confruntarea trebuie să se facă sub controlul tău. Confruntarea este indicată numai dacă doreşti acest lucru, sau dacă trebuie să îţi depăşeşti teama;
2). Înfruntă-ţi progresiv temerile, începând cu aspectele mai puţin importante. Dacă îţi este frică de animale, vei privi mai întîi doar fotografii, apoi filme, apoi vei face vizite la crescătorii, etc.
3). Confruntarea trebuie sa fie de durată : trebuie să accepţi situaţia angoasantă suficient de mult, ca spaima ta să se reducă la jumatate.
4). Confruntă-te regulat cu situaţiile care îţi provoacă teamă.
4. Priveşte frica în faţă. S-a demonstrat faptul că omul are tendinţa să întoarcă spatele tuturor gândurilor şi situaţiilor neliniştitoare, să le evite, sa le mascheze. Cel mai bine este să analizezi atent, şi să te întrebi dacă ai ajuns cu adevărat la capătul spaimelor, dacă ai derulat întreg scenariul catastrofal. Întreabă-te care sunt riscurile reale, care este cel mai rău lucru care ţi se poate întampla, şi în ce măsură depinde de tine desfăşurarea scenariului, în mod real.