Reprezentarea

Reprezentarea constituie primul nivel de organizare a activităţii mintale, independent de prezenţa și acţiunea directă a obiectelor externe, sursa ei fiind constituită de informaţiile furnizate de senzaţii și percepţii, iar baza ei obiectivă, de capacitatea de memorare. Reprezentările sunt procese cognitiv-senzoriale de semnalizare, în forma unor imagini unitare, dar schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor, în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Imaginea unui obiect perceput nu dispare imediat după încetarea acţiunii lui asupra analizatorului, continuând să persiste un anumit interval de timp, ca postefect, părăsind apoi planul conștiinţei, dar rămânând întipărit în memorie. Informaţia extrasă și reţinută despre obiect este supusă unor operaţii de analiză, comparare, selecţie și combinare, rezultând o imagine mintală nouă, numită reprezentare.
Reprezentarea prezintă un dublu aspect :
1. un proces mintal intern de prelucrare a informaţiilor furnizate de imaginile primare (senzaţiile și percepţiile) și
2. o imagine mintală secundară a obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Definim astfel reprezentarea ca fiind un proces psihic de reflectare mijlocită, selectivă și schematică, a proprietăţilor concrete, mai mult sau mai puţin semnificative, ale obiectelor și fenomenelor date în experienţa senzorială anterioară. Spaţiul mintal reprezentaţional are o alcătuire eterogenă, multistratificată, incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine și fidelitate, organizarea sa având un caracter dinamic, producându-se permanent modificări de poziţii și de semnificaţii instrumentale ale imaginilor componente - unele scad în intensitate, claritate și importanţă, altele sporesc. Deci procesul reprezentării are un caracter activ, și o implicare permanentă în mijlocirea și reglarea cotidiană a activităţii și comportamentului.
Mecanismele reprezentării se formează și se consolidează mai târziu decât cele ale percepţiei. Prima formă sub care se manifestă și funcţionează reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifestă comportamental prin căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi căutarea și detectarea unui obiect pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ în organizarea și funcţionarea mecanismelor reprezentării se produce după vârsta de 3 ani, când se afirmă funcţia nominativ-designativă a limbajului, cuvântul devenind principalul suport și vehicul al conţinutului informaţional structurat în imaginea mintală secundară. Apărând și dezvoltându-se pe baza percepţiei, reprezentarea nu este o continuare liniară a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activităţii cognitive, marcând primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaștere de concretul imediat, și îndreptarea
lui spre abstract și general. Reprezentarea marchează şi primul stadiu în structurarea activităţii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afară, ci și după dorinţa, voinţa și decizia subiectului. Reprezentarea pregătește cel de-al doilea salt al activităţii de cunoaștere, din imperiul imagisticului în cel al constructivităţii conceptuale, pe care îl va realiza gândirea.
Caracteristicile reprezentărilor :
1. asemănările dintre reprezentări şi percepţii:
- ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale obiectelor şi fenomenelor;
- atât percepţia, cât şi reprezentarea, sunt intim legate de mişcare (imaginarea
mişcărilor determină fine corelaţii ale musculaturii, fapt care ajută ulterior la o
posibilă reînvăţare a unei profesii etc.)
- cele două procese psihice au un înţeles, o semnificaţie.
2. deosebirile dintre reprezentare şi percepţie sunt:
- reprezentarea se produce în absenţa obiectului;
- reprezentarea constituie o prelucrare a datelor perceptive; dispar unele detalii,
iar uneori mai multe reprezentări se sedimentează în imaginea tip;
- percepţia este însoţită de impresia caracterului exterior al obiectului, iar
reprezentarea de conştiinţa subiectivităţii; reprezentările formează un limbaj personal (este limbajul experienţei pe care a trăit-o );
- reprezentările depind de voinţa omului care le poate alunga, le poate evoca, pe
când percepţia nu se poate modifica;
- reprezentările sunt mai palide, mai fragmentare în raport cu percepţiile;
- reprezentările sunt fluctuante, instabile, dispar, se transformă, se şterg;
- reprezentările nu ne aduc nimic nou etc.
Interdependenţa dintre percepţie şi reprezentare se evidenţiază în faptul că
reprezentările îmbogăţesc percepţia, iar calitatea, numărul şi intensitatea
percepţiilor, determină calităţile imaginilor (reprezentărilor) din memorie.
Conținutul informaţional : reprezentarea reflectă însușiri concret intuitive, dar ea realizează această reflectare în absenţa obiectului, deci reflectarea este mijlocită prin intermediul experienţei perceptive. Sub aspectul conţinutului, reprezentarea se aseamănă cu percepţia, dar reflectă însușiri concret intuitive, figurative, schematice, relevante și semnificative. Reprezentarea este mai săracă în conţinut, întrucât reţine doar însușirile caracteristice și relevante, fiind reprezentate însușirile principale, și omise cele de detaliu. Conţinutul informaţional al reprezentării valorifică experienţa perceptivă. Putem vorbi despre reprezentări vizuale, auditive sau chinestezice. La fel se întâmplă și cu formele complexe ale percepţiei, care se regăsesc în reprezentările corespunzătoare : reprezentarea spaţiului, timpului, mișcării. În concluzie, în procesul reflectării, reprezentarea realizează o selecţie de însușiri concret intuitive din masa de experienţe perceptive, deci reflectarea este mijlocită și selectivă.
Clasificarea reprezentărilor:
1- după criteriul analizatorului dominant în producerea lor, se disting: reprezentări
vizuale, auditive, kinestezice;
2- după nivelul operaţiilor implicate în geneza lor, avem reprezentări individuale
(ale obiectelor, fenomenelor semnificative pentru o persoană) şi reprezentări
generale, care cuprind însuşirile comune pentru o întreagă clasă de obiecte, pe
baza cărora se poate recunoaşte un exemplar ca aparţinând aceluiaşi grup;
3- după nivelul operaţiilor implicate în formarea lor, avem reprezentări
reproductive (evocă obiectele sau fenomenele percepute anterior) şi reprezentări
anticipative, care se referă la mişcări sau schimbări ce nu au fost percepute.
4- după tipul de activitate în care se integrează : reprezentări literare,
istorice, geografice,
5- după procesul psihic în care se integrează : reprezentări ale memoriei, imaginii, etc. ,
6 - după prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar : reprezentări voluntare şi reprezentări involuntare).
Funcţii şi roluri :
1. rol în funcţia de cunoaștere, furnizând informaţii despre însușirile semnificative, caracteristice, individuale și comune ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea activității de cunoaștere, a operaţiilor de prelucrare-interpretare a informaţiilor în absenţa obiectului, și a contactului perceptiv cu acesta. Reprezentările se află în relaţie logică unele cu altele, după criteriile similitudinii, opoziţiei, generalităţii, în cadrul unui sistem reprezentaţional coerent, mediat verbal. Reprezentările constituie principala sursă de informaţie pentru gândire, atunci când aceasta se desfășoară înraport cu obiecte sau fenomene care nu sunt prezente în câmpul perceptiv.
2. rolul reglator, manifestat sub două aspecte : 1) în pregătirea mintală anticipată a acţiunilor și 2) în coordonarea și corectarea traiectoriei de desfășurare a acestora.
3. reglarea acţiunilor complexe, prin anticiparea efectelor şi consecinţelor posibile
4. punct de plecare în evoluţia gândirii, reprezentarea este un punct de trecere
între senzorial (senzaţii, percepţii) şi logic (gândire);
5. funcţia de concretizare în situaţiile greu de verbalizat, când recurgem la
simboluri sau metafore. Este esenţială în creaţia artistică, unde ideile, sentimentele sunt exprimate prin imagini tipice ce cuprind trăsături caracteristice unei întregi categorii umane;
6. funcţia catarhică, de purificare, curăţare, eliberare de tensiune, de eliberare temporară.
7. suport intuitiv pentru desfăşurarea şirului de raţionamente în vederea rezolvării de probleme,
8. sprijin necesar pentru construirea sensului cuvintelor (reprezentarea sensului prin
grafică).
Structuri operatorii - reprezentarea valorifică rezultatele analizei și sintezei perceptive, dar dezvoltă operaţii proprii cu ajutorul cărora realizează selecţii, schematizări, restructurări și generalizări concret intuitive. Operaţiile cele mai importante care apar la nivelul reprezentării sunt schematizarea și generalizarea concret intuitivă. Prin intermediul schematizării se produce o selecţie accentuată de însușiri concret intuitive semnificative, importante și caracteristice. Prin intermediul generalizării concret intuitive informaţiile obţinute prin schematizare sunt extinse la un număr mai mare de obiecte, sau chiar la o categorie. Cele două operaţii
prefigurează două dintre operaţiile fundamentale ale gândirii. Astfel, schematizarea prefigurează abstractizarea, iar generalizarea concret intuitivă anticipează generalizarea de la nivelul gândirii.
Produs - toate procesele senzoriale se finalizează în plan subiectiv printr-o imagine mintală, care redă informaţii de tip concret intuitiv, ce aparţin experienţei perceptive. Imaginea mintală - este o imagine secundară, deoarece se produce în absenţa obiectului și în urma unei experienţe perceptive anterioare,
- este săracă în conţinut, deoarece sunt reţinute și redate însușirile importante, caracteristice, relevante și nu cele de detaliu sau de fond. Această calitate a reprezentării constituie un avantaj în cunoaștere, întrucât se apropie de produsele gândirii, cum sunt conceptele empirice.
- este panoramică, unitară, integrală, redând obiectul întreg, cu toate însușirile sale relevante și semnificative.
- are o anumită autonomie, nefiind condiţionată de prezenţa obiectului, putând fi declanșată din interior de o trebuinţă, un motiv, un interes, o emoţie etc.
- dispune de atributul vizualizării. În plan mintal se elaborează o imagine cu atribute vizuale, chiar dacă la origine informaţia nu a fost obținută pe canal vizual !
- dispune de atributul verbalizării. Prin cuvânt se denumește obiectul reprezentării, sau se poate declanșa o imagine mintală, cuvântul având și un rol reglator, de coordonare a imaginilor mintale.