Despre Spiritualitate in cuvintele lui Paracelsus

„Ce este oare o filozofie care nu-i sprijinită de revelaţia spirituală ?
Moise nu a încercat să şi expună doctrina într un stil direct, material, ci el a scris folosind un stil teologic special, pentru a se putea adresa simţirii şi pentru a trezi credinţa în sufletul oamenilor simpli.
Omul de ştiinţă, spre deosebire de teolog, nu se încrede în simţuri, ci doar în experienţele sale, deoarece ştiinţa fizică se ocupă de fenomene şi nu de credinţă. Evreii, de altfel, nu au prea multe cunoştinţe despre ştiinţele naturale, şi, ca popor, ei au fost întotdeauna mai ignoranţi decât alţii din acest punct de vedere.
Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încre¬derea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într un mod credibil, vizibil şi consolator.
Tot ce se întâmplă (pe lume) se produce din voinţa lui Dumnezeu.
Conştiinţa este facultatea pe care am primit o de la Dumnezeu, şi în care noi trebuie să vedem propriul nostru chip. De aceea se cuvine să facem doar ce ne învaţă conştiinţa, nimic altceva.
Cel care nu se va aprinde el însuşi, nu va fi luminat de Dumnezeu, căci Dumnezeu l-a înzestrat cu o conştiinţă în care să aibă o încredere absolută.
A învăţa de la alţii, a accepta ideile altora, a acţiona într un anumit fel doar pentru că şi alţii procedează astfel, este o ispită.
Aşadar, credinţa în lucrurile pământeşti trebuie să se sprijine pe Sfânta scriptură şi pe învăţăturile lui Christos, şi atunci ea va sta pe baze trainice.
De aceea va trebui să punem temelia şi piatra unghiulară a înţelepciunii noastre pe puncte de sprijin solide.
1.Primul punct este Rugăciunea sau dorinţa puternică şi aspiraţia spre tot ce este bine. Este necesar să cercetăm şi să batem, şi în felul acesta să ne adresăm cererea Celui Atotputernic din noi, şi să-I amintim de promisiunile Sale, păstrându le treze. Dacă vom face acest lucru în chip potrivit şi cu o inimă sinceră şi curată, vom căpăta ceea ce am cerut, şi vom afla ceea ce am căutat. Porţile Celui Veşnic, care au fost închise înaintea noastră, se vor deschide, şi tot ce a fost ascuns înaintea privirii noastre va ieşi la lumină.
2. Următorul punct este Credinţa: nu simpla credinţă în ceva care poate fi sau nu adevărat, ci o credinţă bazată pe o cunoaştere şi o încredere nestrămutată, o credinţă care poate să mute munţii din loc şi să i arunce în mare, o credinţă care poate să facă totul, aşa cum Christos însuşi a mărturisit.
3.Cel de al treilea punct este Imaginaţia; dacă puterea aceasta ia naştere în sufletele noastre, nu vom avea nici o dificultate în a o armoniza cu credinţa noastră.
O persoană, care e cufundată adânc în gânduri, şi, ca să spunem aşa, retrasă în propriul său suflet, se aseamănă cu cineva care şi a pierdut minţile, iar lumea se uită la el ca la un nebun. Dar, în conştiinţa Celui Atotputernic, el este un înţelept; este, cu alte cuvinte, prietenul intim al lui Dumnezeu, şi el cunoaşte mult mai multe taine ale lui Dumnezeu decât toţi aceia care primesc învăţătura lor superficială pe căile simţurilor, căci el poate ajunge la Dumnezeu prin sufletul lui, la Christos prin credinţă, şi atrage la sine Duhul Sfânt printr o imaginaţie înflăcărată, în felul acesta noi putem deveni asemeni Apostolilor şi nu ne am mai teme nici de moarte, nici de închisoare şi nu vom mai suferi din cauza torturii, nici de oboseală, nici de foame şi nici de nimic altceva.
Cărui scop serveşte rugăciunea făcută în public? Socot că nu este decât începutul şi cauza idolatriei, şi de aceea a fost interzisă de Christos”.
Dintre toate sectele, nu este nici una care, din punct de vedere intelectual, să fie posesoarea adevăratei religii. Noi trebuie să citim Biblia mai mult cu inima decât cu creierul, până când adevărata religie va apărea în lume.
Amintiţi vă că Dumnezeu a pus un stigmat pe noi, acela al defectelor şi al bolilor, ca să ne arate că nu avem nimic pentru care ne am putea lăuda noi înşine, că nimic nu ajunge la nivelul unei depline şi perfecte înţelegeri, că suntem încă foarte departe de cunoaşterea adevărului absolut, şi că propria noastră putere şi cunoaştere a înaintat, într adevăr, prea puţin.
Am plecat în căutarea artei mele punându mi adeseori viaţa în pericol. Nu mi a fost ruşine să învăţ ceea ce mi s a părut folositor chiar de la vagabonzi, călăi şi bărbieri. Noi ştim că un îndrăgostit va străbate o cale lungă pentru a întâlni femeia adorată; cu atât mai mare va fi dorinţa îndrăgostitului de înţelepciune de a pleca în căutarea divinei sale iubite!
Cunoaşterea pe care suntem îndreptăţiţi să o căpătăm nu este limitată la hotarele ţării noastre şi nu vine după noi, ci aşteaptă să pornim noi înşine în căutarea ei. Nimeni nu devine un maestru al practicării profesiunii sale în propria i casă, şi nici nu va găsi un profesor într ale secretelor Naturii în colţurile camerei sale. Trebuie să căutăm cunoaşterea acolo unde este de aşteptat s o găsim; atunci de ce ar trebui dispreţuit omul care pleacă în căutarea ei? Cei care rămân acasă poate că vor duce o viaţă mai uşoară şi vor ajunge la o stare materială mai bună decât acei care călătoresc dintr un loc într altul, dar eu niciodată nu voi dori să trăiesc confortabil şi nici să mă îmbogăţesc. Fericirea este mai bună decât bogăţia şi fericit e acela care umblă de colo colo, neavând asupra lui nimic căruia să i poarte de grijă.
Cel care doreşte să studieze cartea Naturii trebuie să calce cu propriile i picioare paginile ei. Studiem cărţile privind literele din care sunt alcătuite; Natura o studiem cercetându i conţinutul preţios în fiecare ţară. Fiecare parte a lumii constituie o pagină din cartea Naturii, şi toate paginile la un loc alcătuiesc cartea ce conţine marile ei revelaţii."

Paracelsus nu a citit şi nici nu a scris prea mult. Spunea că timp de zece ani n-a citit nici o carte, iar discipolii lui au confirmat că el le dicta lucrările, fără să folosească notiţe sau cursuri.
La inventarierea averii rămase după moartea sa, au fost găsite o Biblie, o Concordanţă Biblică, un Comentariu al Bibliei, şi o carte despre medicină. Acestea au fost toate cărţile găsite în proprietatea lui.
Înaintea lui Luther, el arsese în public o bulă papală şi, o dată cu ea, scrierile lui Galennus şi Avicenna. El spunea:
„Cititul nu te poate face niciodată medic. Medicina este o artă şi ea necesită practică. Dacă ar fi de ajuns să vorbim latina, greaca şi ebraica pentru a deveni un medic bun, atunci oricine ar putea să l citească pe Livius pentru a ajunge un mare comandant de oşti. Am început să-mi desăvârşesc arta imaginându-mi că nu există nici un profesor în toată lumea capabil să mă înveţe, şi că a trebuit să capăt eu însumi cunoştinţele în acest scop. Cartea pe care am studiat o a fost cartea Naturii scrisă de degetul lui Dumnezeu, şi nicidecum pe cea a scribălăilor, căci aceştia aştern pe hârtie fleacurile din capul lor, şi cine poate să deosebească adevărul de neadevăr ? Cei care mă acuză se plâng că n-am intrat în templul cunoaşterii pe «uşa oficială». Dar care este adevărata uşă oficială : Galenus, Avicenna sau Natura ? Eu am intrat pe uşa Naturii : lumina ei, şi nu lampa unei farmacii mi-a luminat calea ”.