Călătoria în Timp

Timpul, din punct de vedere perceptiv, reprezintă desfăşurarea secvenţială a acţiunilor. Ora, ziua, luna, anul, secunda, toate aceste diviziuni ale timpului sunt în fapt convenţionale, exprimând ciclicitatea mişcării Pământului în jurul Soarelui, în 364 zile, cu subdiviziunile cunoscute. Dacă ar înceta orice acţiune, orice mişcare, timpul ar dispărea şi el, acele ceasului, si display-urile electronice înţepenind şi ele... Ce s-ar întâmpla dacă totul ar "îngheţa" în nemişcare ?
Când corpul cade în nemişcare, în timpul somnului, spiritul se plimbă... Această idee stă la baza principiului călătoriei conştiente în afara corpului, în majoritatea sistemelor spirituale. Se poate transforma o astfel de călătorie într-o călătorie temporală ? De ce nu ? În anumite condiţii, acele condiţii devin cauza anumitor efecte. Care ar fi condiţiile cauzale ale călătoriei temporale ?
"Totul este Spirit, Universul este Mental". Dacă aşa este, atunci ar trebui să putem călători, în anumite condiţii, mental, în spirit, oriunde ne permit acele condiţii. Oriunde ni se permite, şi cine este capabil...
Călătoria în timp se poate desfăşura înspre trecut, sau înspre viitor. Omul percepe timpul ca pe ceva ce "curge" liniar, dinspre trecut spre viitor, trăind în clipa prezentă, aici şi acum, desfăşurarea evenimentelor. Se pare că nu se poate călători în viitor, cu trupul fizic, sau că este extrem de dificil de a realiza în mod conştient şi controlat o astfel de performanţă. Dar cu ...mintea ?
Nu am întalnit nici un caz credibil în care cineva să fi putut demonstra că a călătorit în trupul fizic în timp, dar am citit despre multe cazuri în care oameni au călătorit mental, în spirit, în timp, atât în trecut cât şi în viitor. Unii accidental, alţii în mod mai mult sau puţin controlat. De remarcat faptul că este destul de dificil pentru voiajor să-şi dea seama cu certitudine dacă a călătorit corporal, sau doar în spirit, mai ales dacă voiajul a fost de foarte scurtă durată. Există mediumi de regresie temporală, care pot vizualiza evenimentele care au avut loc în trecut, folosind diverse tehnici. Iniţiaţii afirmă de mii de ani faptul că există o "memorie cosmică", numită "akasha", sau în alte feluri, ca un câmp în care rămane imprimat tot ce a existat. Acesta poate fi accesat mental, mediumul percepând evenimentele ca şi cum s-ar afla la faţa locului. Despre aceste percepţii ale evenimentelor din trecut, însă, se poate afirma că reprezintă călătorii reale în timp, sau nu ? Asta ar depinde în exclusivite de modul în care definim călătoria temporală. Studiin cât mai multe cazuri posibile, în varietatea lor, putem să ne facem o imagine mai bună de ansamblu, înainte de a încerca să dăm o definiţie corectă.
Despre călătoriile în viitor avem foarte puţine mărturii. De ce, oare ? Cele în trecut nu ne afectează prea mult viaţa, şi nici viitorul, dar cele în viitor ne-ar afecta cu siguranţă, atât deciziile din prezent, cât şi cele din... viitor ! Care călător temporal nu ar încerca să-şi schimbe viitorul, să-l adapteze cerinţelor, trebuinţelor şi necesităţilor sale ?
Dacă tu ai putea călbtori în timp, în trecut şi viitor, oare ai face acest lucru public ? La o analiză mai atentă a consecinţelor posibile şi ale celor probabile, sunt sigur că ...nu ! De ce ? Datorită... consecinţelor ! Deci putem concluziona, ipotetic, faptul că există, de fapt, mult mai multe cazuri de călătorii în timp, decât cele făcute publice ! Pe de altă parte, pot exista călătorii accidentale a caror amintire este pur şi simplu ştearsă din memorie, sau efectiv ea nu poate fi "înscrisă" în memoria de lucru a stării de conştiinţă normale. Am explicat la "Initţierea spirituală" faptul că diferitele stări de conştiinţă şi conştienţă au medii de depozitare a informaţiilor diferite, ca şi cum memoria ar fi organizată pe niveluri sau planuri diferite, corespondente planurilor stărilor de conştiinţă. Concluzia ? Nu poţi accesa, când eşti în starea de conştienţă normală, informaţiile "depozitate" în memorie, ale unei călătorii în timp efectuată într-o stare de conştienţă modificată, alterată. Omul beat are amnezia evenimentelor din starea de beţie, dar îşi aduce aminte ce a făcut la ultima beţie, când se îmbată din nou, intrând în aceeaşi stare de conştienţă modificată, diferită de ce normală şi obişnuită.
Dacă există oameni care se întorc în timpul nostru, din viitor, probabil că ei au luat decizia de a nu influenţa lumea în care trăim, sau cel puţin nu o influenţează prea mult, deoarece există multe accidente, crime, violuri, furturi, adică acte care ar fost logic să fie eradicate, pentru o viaţă mai bună. Personal înclin să afirm că nu pot fi eradicate, tocmai din punct de vedere moral, acţionând din viitor, în mod forţat, căci s-ar încălca principiul liberului arbitru al evoluţiei personale.
Dacă ai putea călători în trecut, ai putea trage învăţăminte din aceste călătorii, din observarea logicii derulării istoriei evenimentelor, ceea ce ar ajuta procesului dezvoltării tale, ca fiinţă raţională şi inteligentă. Dacă ai putea călători în viitor, ai incerca în permanenţă să-ţi schimbi modul de a lua decizii în prezent, în conformitate cu evenimentele din viitor, pentru a evita unele, sau pentru a te integra în altele, ceea ce, în mod logic, tot ar schimba în permanenţă viitorul, cu atat mai mult cu cât ar călători mai mulţi oameni în viitor. Viitorul ar deveni, atunci foarte ...incert, şi deloc predictibil, nu-i aşa ?
Deci, după întrebarea : "este posibilă călătoria în timp? ", urmează în mod raţional : "este posibil să putem conştientiza în starea normală de conştiinţă, călătoriile în timp ? "

Un paradox al călătoriei în timp : dacă te duci acum în trecut şi-ţi omori tatăl, înaintea momentului în care s-a întâlnit cu mama ta, atunci tu nu te-ai mai fi născut, şi nu te-ai fi putut intoarce azi în timp să-ţi ucizi tatăl, căci nu ai fi existat...
Dacă te-ai întoarce în timp în ziua de ieri, ar exista două persoane identice, în acelaşi... timp. Dacă te-ai ucide pe tine, cel din trecut, nu ar mai fi trebuit să exişti azi ca să te poţi întoarce în timp ca să te poţi ucide...
Cineva cu mult umor a zis cam aşa : "Dacă ar veni cineva din viitor la mine, l-aş ruga să mă ducă şi pe mine în viitor, să văd ce mi se va întâmpla, ce voi deveni. După aceea m-aş putea sinucide linştit, ştiind ce-am... ajuns !"
Astfel de paradoxuri sugerează ideea că nu este posibilă călătoria în timp, sau cel puţin nu în corp, în trup fizic, sau că, dacă este, oricum nu poţi interveni fizic în a influenţa în mod direct desfăşurarea trecutului. Dar ...indirect... ?
Se pare că trupul fizic nu poate trece de bariera timpului, fiind "ancorat", atât spaţial, cât şi temporal. Dar, dacă va fi realizată teleportarea în spaţiu, asta oare nu va deschide în mod automat şi calea teleportării în alt timp ?
Dar ...mintea ? Ştim că putem să ne reamintim trecutul, şi putem retrăi evenimentele de viaţă pe care le-am experimentat, "la momentul prezent". Viitorul nu-l putem percepe, dar îl putem "ghici" probabilistic, şi uneori avem intuiţia unor evenimente care urmează să ni se întâmple. Unii oameni au, totuşi, şi "amintiri din viitor", numite "deja-vu", (deja-văzut), însă acesta este un subiect foarte complex şi controversat.
Teoria generală a relativităţii permite diferite deformări ale spaţiu-timpului, şi, în conformitate cu această teorie, călătoria în timp ar putea în principiu să existe.
Mecanica cuantică nu spune în mod explicit că nu ar fi posibilă călătoria în timp.
Scriitori de literatură ştiintifico-fantastică au ocolit paradoxurile călătoriei în timp folosind ideea universurilor paralele. Când cineva merge în trecut şi schimbă ceva, universul continuă să existe pe o cale diferită, însă universul original din care a provenit călătorul continuă să existe neafectat, în paralel.
Mecanica cuantică susţine că toate posibilităţile există în mod simultan, nu în paralel, influenţându-se unele pe celelalte, realitatea fiind rezultatul unui anumit proces de mediere al tuturor acestor posibilităţi, toate universurile posibile interferând, universul real fiind rezultatul interferenţei. Astfel pot fi luate în considerare inclusiv universuri în care timpul curge dinspre viitor spre trecut.
Pe măsură ce timpul curge, universurile alternative care ar fi putut să ia naştere dar nu s-au născut, se "şterg", anulându-se între ele. Dacă cineva ar călători înapoi în trecut, ar găsi un univers în care se poate întâmpla doar ceea ce s-a întâmplat deja, nemaiputând fi schimbat nimic, neputând interfera nimic cu el. Constrângerea apare datorită capacităţii obiectelor cuantice de a se comporta ca unde, putându-şi separa existenţa într-o serie de unde, fiecare dintre ele urmând o cale distinctă prin spaţiu-timp. Obiectul este determinat să ajungă acolo unde undele se recombină sau interferează constructiv, vârful unei unde nimerindu-se peste vârful altei unde. Obiectul este puţin probabil să ajungă în acele locuri în care undele interferează destructiv, şi se anulează una pe cealaltă. Mecanica cuantică permite călătoria în timp, pentru că nu există nimic care să împiedice o undă să meargă înapoi în timp, şi paradoxurile care ar fi implicate de ecuaţiile lui Einstein nu apar în acest caz. Undele care călătoresc înapoi în timp interferează distructiv una cu cealaltă, şi împiedică să se întâmple altceva decât ceea ce s-a întâmplat deja.
Conform mecanicii cuantice, dacă cineva călătoreşte înapoi în timp, găseşte doar alternativele legate de lumea din care a venit, din prezent, putând cunoaşte trecutul, dar neputându-l schimba. Călătoria în trecut ar trimite rezonanţe care sunt compatibile numai cu viitorul care deja s-a întâmplat.
Omul trăieşte cu impresia existenţei unor multiple posibilităţi în ceea ce priveşte viitorul. Însă ideea "viitorului deschis tuturor posibilităţilor" este o iluzie. Existenţa legilor şi principiilor fizice demonstrează clar că există un determinism cauzal implacabil. Posibilităţile tale privind schimbarea viitorului în n moduri ce par a ţine de libera ta voinţă, sunt mult mai limitate decât poţi tu să conştientizezi. Dat fiind faptul că totul este condiţionat, chiar şi caracterul, temperamentul, personalitatea ta, însăşi "voinţa ta liberă" este influenţată de mulţi, mulţi factori, ceea ce înseamnă că nu este deloc ...liberă...
Unicitatea fiinţelor, a tuturor entităţilor spirituale care colaborează la întreţinerea acestui Univers, determină imposibilitatea dedublării, şi imposibilitatea de a schimba lumea.
Spaţiul şi timpul sunt interdependente, iar gravitaţia poate curba timpul aşa cum curbează spaţiul. Prin crearea artificială a unui vârtej gravitaţional, teoretic s-ar putea influenţa timpul şi spaţiul, în acea locaţie. Răsucirea spaţiului ar putea conduce la faptul ca linia temporală să formeze o buclă, ca un tunel, ce ar putea permite călatoria înainte şi înapoi în timp. Se teoretizează folosirea unor lasere încrucişate cu emisie încrucişată, pentru a crea un tunel temporal. Această "maşină a timpului", însă, se pare că ar putea influenţa timpul, numai din momentul în care ar fi pornită, şi nu s-ar putea călători în trecut, înaintea momentului în care a început să funcţioneze.

Wikipedia : http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83l%C4%83torie_%C3%AEn_timp

Discovery-First Time Machine https://www.youtube.com/watch?v=oRWwI61so5Q
World First Time Machine - Time Paradox 2/2 https://www.youtube.com/watch?v=NS1-SZ2L81k&feature=related
The World's First Time Machine - 2/5 https://www.youtube.com/watch?v=FyBMFz95VFg&feature=related
The World First Time Machine - 3/5 https://www.youtube.com/watch?v=h0Nel294M2g&feature=related
The World First Time Machine - 4/5 https://www.youtube.com/watch?v=hbFxNcaJO_Y&feature=related
The First Real Time Machine - Part 5 of 5 https://www.youtube.com/watch?v=HMv8fpmEPfs&feature=related

Potrivit teoriei lui Einstein, pe măsură ce obiectele accelerează în spaţiu, timpul încetineşte, în ceea ce le priveşte, faţă de timpul obiectelor staţionare.
Celebrul fizician Stephen Hawking afirmă că este posibilă călătoria în viitor, conform acestei teorii, dar călătoria în trecut este imposibilă, dearece ar încălca legea fundamentală potrivit căreia efectul urmează întotdeauna cauzei. Odată ce navele spaţiale vor călători cu viteza luminii, echipajele aflate la bord vor face un salt în timp, oferindu-le oamenilor o şansă să o pornească de la capăt.(?)
"Ar dura şase ani la putere maximă (puterea de acceleraţie a navetei spaţiale), doar pentru a atinge această viteză. După primii doi ani naveta ar atinge jumătate din viteza luminii, şi ar fi cu mult în afara sistemului solar. După alţi doi ani ar călători cu 90% din viteza luminii. După alţi doi ani naveta va ajunge la viteza maximă, 98% din viteza luminii, iar fiecare zi petrecută la bord va echivala cu un an pe Pământ. La o asemenea viteză, o călătorie până la capătul galaxiei le-ar lua celor de la bord doar 80 de ani", a explicat Hawking.
Profesorul Brian Cox, de la Universitatea din Manchaster, a declarat că teoria prezentată de Hawking este confirmată de experimentele realizate la marele accelerator de particule din Geneva : "Când accelerăm particule mici, la 99,99% din viteza luminii, în LHC la Cern, timpul, pentru acele particule, trece de 1.700 de ori mai încet decât pentru noi".
Acest subiect depăşeşte capacitatea de înţelegere a omului normal, dar exerciţiile de gândire legate de o astfel de temă interesantă, nu pot fi decât binevenite. Ce înseamnă faptul că pentru un om timpul trece mai repede decât pentru altul ? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar filma cu două aparate video identice, doi gemeni, continuu, unul aflat pe Terra, şi celălalt în timp ce zboară cu o viteză apropiată de viteza luminii, timp de un an, având de îndeplinit zi de zi exact aceleaşi sarcini, ca număr de operaţii şi timp alocat fiecăreia ? Ce lungime ar avea fimul zburătorului, ca şi timp de filmare ? A îndeplinit el exact aceleaşi sarcini ca şi cel de la sol, sau mai puţine ? Arată el într-adevăr mai tânăr, din punct de vedere biologic ? Se mişcă în film la fel, mai repede, sau mai încet decât cel de la sol ? Dar filmele, analizate ulterior la sol, în paralel, vor avea ele acelaşi număr de cadre (frames) pe secundă, ceea ce are legătură directă cu temporalitatea ?
Dacă naveta s-ar deplasa cu o viteză apropiată de viteza luminii, atunci timpul ar trece mult mai încet în navetă decât pe Terra. Cox afirmă că de 1700 de ori mai încet, la 99,99 % din viteza luminii. Atunci, un an petrecut în navetă ar corespunde cu 1.700 de ani tereştrii ! Hawkins afirmă că la 98 %, o zi petrecută pe navetă echivalează cu un an pe Pământ, deci pentru un an scurs pentru astronaut, 364 de ani tereştrii ! Ce consecinţe ar produce acest fapt ? Dacă naveta ar zbura o jumătate de an spre o oarecare destinaţie, şi s-ar întoarce înapoi în altă jumătate de an, după ceasul din navetă, nu cel de pe Pământ, înseamnă că astronautul ajunge pe Terra după 1.700 de ani tereştrii, la 99,99 %, şi după 364 ani la 98 % ? La prima vedere, aşa s-ar părea... Dar la a ...doua ?
Savanţii afirmă faptul că în navetă timpul ar fi încetinit, faţă de cel terestru, din cauza... vitezei. Deci, ce se întâmplă practic în navetă, în mod diferit faţă de ceea ce se întamplă fratelui geamăn pe Pamânt ? Timpul fiind legat de acţiune, ( v = s / t ; t = s / v ) de viteza cu care se desfăşoară anumite acţiuni în spaţiu, tot ceea ce înseamnă mişcare şi acţiune, în navetă, ar trebui să se desfăşoare de 1700, sau 364 de ori mai încet decât pe Pământ, în conformitate cu viteza de deplasare. Toate mişcările omului, ale atomilor şi moleculelor, metabolismul, activitatea neuronală, etc.
Dar, conform principiilor spirituale, care afirmă faptul că fiinţa umană reprezintă încorporarea spiritului în materie, într-un corp material, se pune întrebarea : şi spiritul este afectat de această încetinire a timpului, care afectează materia corporală, sau nu ? Dacă nu, atunci principiul conştient al călătorului va suporta 1.700, respectiv 364 de ani de supliciu, închis într-un corp pe care, de fapt, nu îl va putea coordona şi controla în mod firesc, căci un impuls al voinţei sale va fi fi urmat de o reacţie corporală într-un ritm de 1.700, respectiv 364 de ori mai ...lent decât de obicei. Greu de imaginat o astfel de situaţie ipotetică, pe care nu ştiu să o mai fi expus cineva, până acum, dar care îmi apare ca o posibilitate reală, datorită următorului fapt : multe persoane care au suferit decorporalizări, accidentale sau nu, au relatat faptul că în starea de decorpoare, fiind eliberaţi de legăturile cu corpul fizic, au simţit că practic au ieşit cumva în afara timpului, percepând o simultaneitate a evenimentelor, ceea ce le-a conferit o bruscă iluminare, adică înţelegerea determinismului cauzal, prin observaţia directă a cursului tuturor acţiunilor, atât a cauzelor cât şi a efectelor ! La revenirea în corp, însă, relegaţi de spaţio-temporalitate, normal ca această capacitate a dispărut la fel de brusc precum s-a manifestat.
Se pare că ceea ce este perceput ca spaţiu şi timp, ca dimensiuni ale existenţei terestre corporale umane, îşi pierde influenţa asupra spiritului, cu atât mai mult cu cât acesta se eliberează mai mult de legăturile ce-l ţin înlănţuit de corporalitatea materială. Altfel spus, spiritul, care conţine în sine principiul intelectual raţional, inteligenţa, nu este afectat, în sine, de legile fizice care guvernează planul material, ci suferă doar un fel de "iluzionare" (maya), cât timp primeşte informaţii doar prin simţurile corporale, din lumea fizică. Cam acelaşi lucru susţin toţi marii iluminaţi ai omenirii, în diferite feluri. Acest fapt este evident, aici, în plan terestru, în condiţiile specifice oferite de viteza de deplasare, gravitaţia, câmpul magnetic de pe Pământ, etc., dar în condiţiile în care... condiţiile se schimbă atât de radical, va mai funcţiona oare acest proces de iluzionare, exact ca şi în planul terestru, sau nu ? Fizicienii spun clar că "timpul va încetini", dar ce pot oare ei afirma despre ceea ce s-ar petrece la nivel de gândire, de coordonare mentală a organismului fizic, în cazul în care întreaga mişcare de la nivel atomic ar suferi o încetinire forţată ? Este greu de intuit şi calculat asemenea efecte, la nivelul cunoştintelor zilei de azi. Dar, cât timp omul nu îşi pune întrebări, nu va putea afla răspunsuri. Curiozitatea trebuie să fie o calitate de bază a oricărui cercetător ştiintific, din orice domeniu de activitate.

Imaginează-ţi că eşti un astronaut a cărei navă accelerează în mod continuu, pentru a se apropia tot mai mult de viteza luminii, şi că, pe măsură ce viteza creşte, tu asişti neputincios la încetinirea tot mai accentuată a reacţiilor de răspuns ale corpului tău, ceva asemănător cazului din vis, în care tu vrei cu disperare să fugi de ceva sau cineva, şi organismul tău reacţionează "cu încetinitorul". Tot mai cu încetinitorul... Situaţia ar fi de... coşmar, nu-i aşa ? Numai bună pentru un scenariu de film SF, cu tentă horror. Dar faptul că majoritatea oamenilor au trecut prin astfel de situaţii, în somn, în visele lor, adică atunci când spiritul suferă o stare de detaşare de corp, o decorporalizare parţială, ar trebui să îţi dea de gandit. Nimic nu este întâmplător, şi lipsit de sens şi semnificaţie. Coincidenţele nu sunt întâmplătore, adică fără legatură, după cum nu există efect care să nu aibă o cauză. Ipotezele rămân ipoteze, până când vor fi confirmate sau infirmate, ele având o importanţă deosebită în cadrul cercetării ştiinţifice, căci de la nivelul observaţiilor şi ipotezelor pleacă formularea principiilor şi legilor.
Călătoria în timp, la nivel de transpunere mentală în alte coordonate spaţio-temporale, există din cele mai vechi timpuri. Pofeţii şi profeţiile lor, mai mult sau puţin exacte, fac parte din cultura tuturor popoarelor. Că "au fost rapiţi în Duhul Sfânt", sau pe alte căi, ei au "cules" informaţii din viitor. Este totodată greu de precizat în ce masură un anumit profet a călătorit în timp în mod mental, în spirit, sau corporal. Să nu uităm (cei care ştim), că mai există cazul răpirilor "cu totul" de căătre fiinţe considerate extraterestre, şi cel al influenţării telepatice, în care subiectul poate primi telepatic imagini ale unor evenimente care vor avea loc, sau care au avut loc. Le vom lua în discuţie şi pe acestea. Ideea este că, atât călătorul temporal, cât şi martorii şi cei ce iau cunoştinţă ulterior de aceste cazuri, pot să greşească foarte uşor în încercarea de a interpreta şi explica fenomenul.
Un caz ipotetic deosebit, şi extrem de interesant, în ceea ce priveşte influenţa pe care un om o poate exercita asupra gândirii şi acţiunilor altor oameni din trecut sau viitor, poate fi luat în calcul, pornind de la următoarele observaţii :
1. existenţa procesului de transmitere telepatică a gândurilor şi stărilor afective, este dovedită. Acesta este un fenomen de transmitere a informaţiilor, de la un spirit la altul, care poate avea loc, indiferent de starea încorporată sau decorporată a emiţătorului şi receptorului.
2. Spiritul, cu cât reuşeşte să se decorporeze mai mult, cu atât mai mult scapă de legăturile sale condiţionale privind legile şi principiile fizice, şi starea de captivitate spaţio-temporală.
3.Există multe metode şi tehnici prin care oamenii, de-a lungul timpului, au reuşit să obţină starea de decorporare, călătorind în spirit.
4. Majoritatea profeţilor şi-au obţinut informaţiile în stare de transă autoindusă, care le-a facilitat decorporalizarea, şi astfel călătoria şi recepţionarea informaţiilor despre şi din viitor.
Colaborând aceste informaţii, putem trage concluzia că, în anumite condiţii, un om care îşi poate provoca în mod conştient şi controlat starea de eliberare a propriului spirit, ar putea pătrunde într-o locaţie spaţio-temporală diferită de cea a momentului prezent, influenţând prin telepatie spiritul încorporat într-un anumit om, sugestionându-l să îndeplinească o anumită acţiune, să facă o anumită alegere, să ia o anumită decizie, să-i transmită o anumită imagine vizuală (halucinaţia), o anumită stare afectivă, etc. Este o ipoteză atât de "subtilă", ce pare atat de... nefirească, încât... nimeni nu o ia în considerare !

Orice fel de călătorie în timp are o anumită legătură cu prezentul. Pentru a începe o călătorie în timp, trebuie să pleci din prezent, să părăseşti prezentul, scăpând de condiţiile şi factorii care te condiţionează să trăieşti un timp liniar, un prezent continuu. Tu simţi că trăieşti, prins într-o structură spaţio-temporală, deoarece simţurile îţi sunt acaparate de un flux de informaţii care constituie "momentul prezent". Ce s-ar întâmpla dacă acest flux informaţional, care îţi prezintă secvenţial şi în succesiune informaţiile, ar înceta ? Dacă recepţionarea tuturor informaţiilor din mediul fizic ar înceta, atât din mediul extern organismului cât şi din cel fizic intern, şi percepţia timpului şi a temporalităţii ar înceta. Tu ai fi atunci înafara timpului şi a spaţiului, căci nu ai percepe spaţiul şi timpul... Dar dacă nu ai putea percepe în nici un mod spaţiul şi timpul, în mod logic nici nu ai putea călători în ceea ce nu există pentru tine, nici în timp, şi nici în spaţiu. Sau, dacă ai face-o, inconştient, accidental, forţat de factori externi neconştientizaţi, nu ai putea conştientiza că ...ai făcut-o, că ai călătorit, după cum un om în comă nu poate conştientiza, până nu se trezeşte, faptul că a fost transportat în alt loc, că a călătorit în spaţiu, şi nici cât timp a călătorit. Deci, un om în comă, transă, somn profund, dpdv al conştienţei corporale, pierde noţiunea timpului şi spaţiului.
Dar ce ne interesează pe noi este o călătorie conştientă, cu corpul omenesc, în alt timp, şi a cărei amintire să poată fi accesată ulterior, ca orice trăire omenească. Din punctul meu de vedere, aşa ceva nu există, decât în imaginaţie. Dar admit ideea existenţei posibilităţii de a călători în timp, fără corp, în spirit, decorporat.
Tu trăieşti prezentul, prin fluxul senzorial corporal, care te informează că există o structură spaţio-temporală materială, în care eşti prins, corporal. Orice vrei să faci, structura ta materială corporală te limitează, determinându-ţi în mod strict gradele de libertate, libertatea de acţiune, raza de acţiune, modul de acţiune, experienţele... Trăieşti corporal doar în momentul prezent continuu. Dar... poţi ieşi din momentul prezent, poţi evada mental, prin evocarea unei amintiri, stocate în memorie, retrăind ceva ce ai mai trăit o dată. Şi te poţi proiecta în viitor, trăind ceva ce ţi-ai dori să devină trăire corporală în prezentul continuu, care, însă, nu poate fi stocată în memorie, ca o amintire normală a unei experienţe trăită corporal, deoarece informaţiile nu parvin prin simţurile corporale, în acest caz, ca şi în ... realitate. Pe de altă parte, asta te fereşte de a confunda amintirile reale cu cele trăite într-o viaţă imaginară, în experienţe imaginare, în reveriile şi visele tale !
Reîntâlnind un om pe care-l recunoşti, deoarece l-ai întâlnit ieri şi aţi făcut
cunoştinţă, el este recunoscut azi datorită faptului că ai putut "lega " imaginea pe
care ţi-ai făcut-o şi înregistrat-o, despre el, ieri, prin intermediul percepţiei
senzoriale, de cea a lui de azi, din clipa prezentă. Ceea ce îţi trezeşte în suflet
trăirea de ieri, este în sine tot o trăire sufletească, de aceeaşi natură, recunoscută
prin asemănare, datorită elementelor comune prezente în ambele trăiri, conferite
de stimuli identici sau foarte asemănători .
Sufletul este un păstrător fidel al informaţiei, şi tocmai datorită acestui fapt, informaţiile sunt stocate aşa cum au fost, ca o derulare a prezentului, în suflet neputând exista ideea de trecut sau viitor, ci doar de prezent continuu ! De aceea, când retrăieşti cu intensitate o amintire, tu o retrăieşti ca şi cum ea s-ar repeta acum, în prezent, de fiecare dată ! Este o reîntoarcere în timp, nu o aducere a trecutului în prezent !
Mulţi oameni care au trecut prin moarte clinică, experienţe la limita vieţii, au
afirmat că şi-au retrăit viaţa într-un scurt moment, şi că ideea de timp era abolită, suspendată, ca şi cum s- ar fi perceput într-un prezent continu, în care evenimentele erau percepute ca desfăşurându-se oarecum concomitent. Asta explicam mai sus : retrăirea amintirilor se poate face doar la momentul prezent, ca şi cum ai trăi încontinu în prezent. Asta deoarece amintirea este copia fidelă a înregistrării veţii tale derulată mereu la ...momentul prezent.
O înregistrare video nu conţine nimic "la momentul trecut", nu poate înregistra
trecutul, ci imortalizarea unui prezent continu, pe care poţi să-l derulezi în ce sens vrei, putând schimba şi viteza de derulare !
În lipsa amintirilor stocate în memorie, şi a mecanismului de analiză comparativă
a informaţiilor primite în prezent raportate la cele stocate, orice impresie exterioară ar reprezenta pentru tine ceva nou , necunoscut, datorită incapacităţii recunoaşterii.
Sufletul imprimă corpului, ca un semn, procesul prin care ceva devine amintire,
trebuind să facă aceste imprimări pentru ca ulterior să le poată percepe, oarecum asemănător modului în care percepe ceva exterior. Decodarea informaţiei primită pe canalele senzoriale, prin simţurile trupeşti, de către suflet, are legătură cu codarea informaţiei în ceea ce numim amintire şi memorie. O cameră video înregistrează imaginile şi sunetul pe un suport material, printr- un proces de inscripţionare / imprimare, în mod codat, dar dispune şi de un mecanism de citire / recunoaştere, prin decodare, a informaţiei inscripţionată în mod codificat. Această comparaţie aduce anumite lămuriri privind activitatea şi rolul sufletului. Prin acest proces de codare, stocare şi decodificare, el este păstrătorul amintirii, a experienţei vieţii terestre. Stocarea se face într-un fel de holograme microscopice 3 D, de o natură energetică extrem de subtilă.
Sufletul este un instrument intermediar folosit de spirit pentru medierea informaţiilor recepţionate de analizatorii corporali. Sufletul transformă stimulii în trăire afectivă, sufletească, emoţii şi sentimente. El este şi depozitarul informaţiei care trebuie prelucrată pentru a putea fi transmisă spiritului într-o formă inteligibilă acestuia.
Sufletul, aşadar, are rolul de a ajuta spiritul să perceapă planul material, şi să poată interveni conştient în acest plan, prin cordonarea unui corp material, prin care poate acţiona asupra materiei. Materia acţionează asupra materiei. Corpul uman se prezintă şi se comportă exact ca un robot extrem de perfecţionat, construit din materia (substanţele) existentă în planul fizic terestru, care prezintă atât o "inteligenţă artificială" - instinctul şi reacţiile instinctuale, cât şi o coordonare spirituală, prin spiritul care este desemnat să aibă grijă de un anumit corp, fiind "legat" de el prin intermediul sufletului. Trebuie însă înţeles foarte bine faptul că, într-o oarecare măsură, corpul îşi face de cap, urmând o anumită programare conferită de entităţi spirituale ce dirijează marele joc desfăşurat în plan terestru, şi sufletul, la fel, se supune unei programări imprimate în natura sa substanţial-energetică. Există influenţele astronomice locale şi cosmice, care acţionează asupra sufletului şi corpului, conferind un anumit destin, dar aceste influenţe trebuie privite din următoarea perspectivă : totul este viu în Univers, şi fiecare atom, moleculă, planetă, stea, galaxie, trebuie privite ca expresia de manifestare în plan fizic a nenumăratelor entităţi spirituale aflate pe multiple niveluri de evoluţie, dispuse într-o Ierarhie cosmică impresionantă. Corpul fizic, deci, nu trebuie privit ca ceva inert şi mort, ci ca o expresie de manifestare a unui mare număr de entităţi a căror activitate este coordonată pe linia evolutivă ierarhică, de entităţi tot mai evoluate. Cu cât o entitate este mai evoluată, cu atât mai mare este raza ei de acţiune în spaţiul cosmic, coordonând în mod creator şi influenţând activitatea tot mai multor entităţi mai puţin evoluate. De exemplu, entitatea care coordonează activitatea unui atom este inferioară evolutiv celei care coordonează activitatea moleculară din care atomul face parte, şi şi aceasta este inferioară entităţii care coordonează crearea substanţelor compuse din mai multe molecule, etc. În organismul uman Ierarhia exprimă activitatea atomilor, celulelor, ţesuturilor, organelor, aparatelor (locomotor, digestiv, respirator, circulator, excretor, etc. ), sistemelor (muscular, osos, nervos, endocrin ). Deci, în ceea ce ignorantul numeşte "corpul meu", de fapt se exprimă manifestarea activităţii a unei mari mulţimi de entităţi spirituale, a căror prezenţă, activitate şi influenţă nu o poate percepe în mod normal, ci doar prin dobândirea capacităţii perceptive extrasenzoriale avansate.
De ce am divagat, aparent, de la subiect ? Pentru a conştientiza faptul că a călători în timp cu corpul fizic, corporal, ar implica faptul de a "desprinde" o mare mulţime de entităţi, de structura spaţio- temporală "normală", şi de a le sustrage influenţei unor entităţi superioare, care coordonează integrarea sistemului reprezentat de organismul uman, în sisteme tot mai ample şi mai evoluate. Să zicem că teoretic nu este imposibil, dar practic ar trebui să fii o fiinţă extrem de evoluată pentru a putea realiza acest proces complex, care nu are nici o ...utilitate...
Spaţiul şi timpul reprezintă două coordonate (proprietăţi) inseparabile şi aflate în relaţii de intercondiţionare, ale unei anumite structuri complexe. Stai pe loc, nemişcat, în camera ta, şi imaginează-ţi că poţi percepe în acel spaţiu ceea ce s-a întâmplat (desfăşurat) în timp, ca şi cum ai accesa dimensiunea temporală a acelui spaţiu... Încearcă pentru ultimele secunde, ultimele minute, ultimele ore,... Priveşte apoi în jurul tău, atent, cât spaţiu cuprinzi, perceptiv. Du-te la geam şi priveşte atent cât spaţiu cuprinzi. Dacă te-ai sui pe un bloc, ai cuprinde cu vederea şi mai mult... spaţiu... Cum ar trebui să procedezi ca să poţi cuprinde mai mult ...timp ?

Când eram copil am fost atenţionat în repetate rânduri că Dumnezeu vede tot ce fac, şi tot ce fac şi ceilalţi oameni. Mă frământa ideea că Dumnezeu poate fi peste tot în acelaşi timp, observând tot ce face fiecare om, în fiecare clipă. Mă cam enerva ideea, căci nu vedeam soluţia la această problemă de logică, iar adulţii îmi ofereau răspunsuri agasante, care se încumetau să-mi dea... Tot bătându-mi capul cu astfel de probleme existenţiale, am început să înţeleg că Dumnezeu nu poate fi echivalat şi asemuit cu omul şi omenescul, având o cu totul altă natură decât cea omenească. Nici un om şi nici o fiinţă terestră nu poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp, cu corpul fizic. Mai târziu am întâlnit conceptul de Spirit, ascuns de unii în spatele confuzoriului Duh. Mi-a plăcut de prima dată când am auzit latinescul Spiritus Sanctus, rezonând sufleteşte la auzul său. Padre, Dio, ...latina sună ca o limbă divină...

UBICUITATE = Însușire atribuită cuiva (de obicei divinității) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. Proprietate supranaturală de a fi prezent pretutindeni în același timp. Starea celui care este prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp. Insușire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp. Omniprezență...

Noi, românii, am fost educaţi să avem o oarecare teamă şi reticienţă faţă de termenul "spirit", care în alte limbi este folosit în mod firesc. De exemplu în engleză : Holly Spirit, desemnează Divinitatea Supremă, la fel ca în latină. Ierarhia entităţilor spirituale a fost percepută din timpuri străvechi ca o ierarhie a spiritelor, şi este normal să fie aşa, căci asemănarea omului cu Divinitatea este una spirituală, care se referă la natura spiritului, şi nu la cea corporal-materială a trupului uman. De aceea a fost interzisă şi făurirea de chip cioplit sau altă exprimare formală şi materială a Divinităţii, căci orice încercare de a da chip, formă şi conţinut material Divinităţii, este o greşeală, un păcat, un sacrilegiu.
Un spirit, cu cât este mai evoluat, cu atât mai mult poate cuprinde, perceptiv, în aria (raza) sa de acţiune. A evolua înseamnă a îţi mări (lărgi) orizonturile cunoaşterii, înţelegerii, percepţiei, etc. Dumnezeu, Spiritus Sanctus, Holly Spirit, este Cel ce cuprinde totul, Atotcuprinzătorul, Omniprezentul, fiind peste tot, şi totul fiind în El. Aria sa de acţiune este întreg Universul. Este prezent pretutindeni, netrebuind să fie în mai multe locuri în acelaşi timp, deoarece Spiritul Său umple Universul, nefiind mai mic decât Universul. El nu are un trup material limitat în care vieţuieşte. El şi Universul sunt una, în sensul în care am gândi că Universul este ca o creaţie mentală a voinţei Sale... Ceea ce este în mintea Sa se supune voinţei Sale, El cuprinzând cu mintea totul. "Totul este Spirit, Universul este Mental"...

Se cunoaşte faptul că lumina care provine de la stele foarte îndepărtate călătoreşte ani-lumină până atinge suprafaţa Terrei. Deci noi, în prezent, percepem imagini din trecutul Universului. Teoria spune că dacă ne-am putea deplasa în spaţiu mai repede decât viteza luminii, am putea urmări derularea istoriei terestre, în ordine inversă, ca pe un film care se derulează înapoi. Dacă ai călători cu exact viteza luminii, imaginea a ceea ce ai avea în spate ar rămâne neschimbată, ca un tablou, iar cea a lucrurilor din faţă, s-ar derula mai rapid decât în mod normal. Oare ochiul fizic ar putea procesa aceste imagini ?...
Pe o planetă aflată la 100 de ani lumină depărtare, în acest moment este vizibilă lumina reflectată de suprafaţa Terrei acum 100 ani...

Viteza luminii, in metri pe secundă : 299.792.458 m/s. In kilometri pe oră : 1.079.252.848,8 km/h.
Durata parcurgerii în vid a unor distanţe de către un semnal luminos :
Un metru -3,30 nanosecunde; un picior -1,00 nanosecunde; Un km - 3,30 microsecunde; O milă - 5,4 microsecunde; lungimea ecuatorului Pământului - 0,13 secunde ; De la Pământ la Lună - 1,282 secunde ; De la Soare la Pământ - 8,28 minute
Un parsec - 3,26 ani ; De la Alpha Centauri la Pământ - 4,4 ani; Diametrul galaxiei noastre - 100.000 de ani; De la galaxia Andromeda la Pământ - 2,5 milioane de ani
De la un capăt la celălalt capăt al Universului - cel puţin 156 miliarde de ani...
Istoria Universului călătoreşte prinsă în raze de lumină prin spaţiu...

Am afirmat că totul este în mişcare continuă, neîntreruptă, şi că, dacă mişcarea ar înceta în Univers, timpul s-ar opri, deoarece el este legat de scuccesiunea evenimentelor, adică de mişcare. Ca să înţelegi cam cum te mişti tu în mod obligatoriu, când ai impresia că stai degeaba, şi să înţelegi că timpul tău omenesc nu se poate opri, meditează la următoarele : viteza medie a deplasării pe orbită a Pământului ( mișcarea de revoluție ) este de 29,783 km /s , (107.218 km /h ).
Cu ce viteză te mişti în cadrul mişcării de rotaţie a Pământului în jurul axei sale :
o rotaţie durează aproape 24 de ore (23 de ore, 56 de minute şi 4,09053 secunde), circumferinţa Pământului la ecuator este de 40.075 kilometri, rezultă că un locuitor din zona ecuatorului parcurge cele patruzeci de mii de kilometri cu o viteză de aproximativ 460 de metri pe secundă. Dar Pământul se mişcă şi în jurul Soarelui, şi pentru a parcurge distanţa pe care o presupune o rotaţie completă în jurul
Soarelui (un an), Pământul se deplasează cu cu viteza de 30 Km/s. Sistemul solar se învârteşte şi el, la rându-i, în jurul centrului galaxiei Calea Lactee. Viteza este şi mai mare decât cea a Pământului în jurul Soarelui, adică de aproximativ 220 km/ s. Şi Calea Lactee se deplasează în raport cu alte galaxii, dar această informaţie este nerelevantă. Relevant este de ştiut dacă există un sistem de referinţă la care să se raporteze toate componentele Universului. Un posibil răspuns a fost oferit de satelitul COBE ( Cosmic Background Explorer) în 1989, studind radiaţia cosmică de fond ce îmbibă Universul, apărută ca efect al evenimentului primordial denumit Big Bang. Satelitul COBE a făcut măsurători raportând mişcarea Pământului la această radiaţie cosmică de fond, rezultatul măsurătorilor arătând că Pământul se deplasează cu viteza de 390 km/s !
Deci, dacă vreodată cineva te întreabă de ce stai fără să faci nimic, explică-i că tu de fapt zbori învârtindu-te cu 390 Km/s spre împlinirea scopului şi obiectivelor tale... universale...
Nimeni şi nimic nu poate sta o clipă în loc...