Călătoria în Timp

Principiul : subiectul călătoriei temporale are în Momentul Prezent trăirea unui eveniment din trecut sau viitor, eveniment ce poate fi legat de viaţa sa personală, sau nu- aparent fără nici o legătură .
1.Există multe persoane care au avut experienţe legate de viziuni din trecut sau viitor, ca simpli observatori ai desfăşurării anumitor evenimente. În general, aceste evenimente sunt legate de planul fizic terestru. Observatorul este în mod clar un martor neimplicat cu nimic în acele evenimente.
2. Există cazuri în care vizionarul se vede pe el însuşi implicat în evenimente din trecut sau viitor. De exemplu "deja vu". Cele din trecut se pot referi la amintiri complet uitate, care, însă, pot conţine şi detalii nesesizate, neconştientizate la momentul desfăşurării lor. Acestea le putem atribui unei memorări oarecum normale. Există, însă, multe situaţii inexplicabile, ca de exemplu amintirea unui eveniment ce a avut loc în timp ce persoana era în comă, complet anesteziată, adormită, hipnotizată, etc.
3. A treia mare categorie o reprezintă călătoria în timp în corp fizic, caz în care subiectul îşi percepe clar corpul, comunică şi acţionează exact ca şi în realitatea temporală "normală", totul părând a fi real. Deşi aceste cazuri sânt menţionate rar, se pare că ele sunt mai dese decât se crede, însă subiectul călătoriei pierde, la revenirea în timpul normal, memoria acestor evenimente, sau îi rămâne o imagine vagă şi ştearsă, ca a unui vis ciudat, căruia nu îi conferă nici o importanţă.
Putem distinge, aşadar, o călătorie ce are loc "în afara corpului", în care principiul conştient este cel ce voiajează în nişte coordonate spaţio-temporale diferite de cel al momentului prezent, şi o călătorie "în trup fizic", în care subiectul are impresia că este implicat în mod real cu o realitate obiectuală, materială, pe care o poate afecta, şi care îl poate afecta, la rândul ei. Prima categorie, la o analiză mai atentă, ne relevă identitatea călătoriei în timp cu ceea ce numim clarvedere. În această categorie de voiajori se înscriu profeţii, vizionarii, şi alte categorii de persoane care au în comun faptul că ei pot percepe realitatea spaţio-temporală sub o formă pe care am putea-o numi "desfăşurare spaţio-temporală", în care timpul şi spaţiul pot fi percepute ca fiind "desfăşurate" în faţa principiului conştient, şi perceptibile astfel în toată întinderea lor. Multe persoane care au avut experienţe de decorporare au relatat ulterior faptul că au fost capabile să perceapă timpul în modul în care prin simţurile corporale percepem spaţiul. Starea de decorporare, în care este păstrată conştiinţa trează, permite deci "mişcarea / deplasarea în timp", într-un mod apropiat de felul în care tu te mişti şi te deplasezi în mod normal prin spaţiu. Călătoria în trup, se pare că este în directă legătură cu capacitatea de a păstra nealterată conştiinţa de sine în cadrul experienţei de conştientizare a desfăşurării temporale. Nu este propriu zis o iluzie, sau din alt punct de vedere,nu este diferită de iluzia faptului că trăieşti un moment prezent... continu Aceste "iluzii" au o natură comună. Altfel spus, există o desfăşurare a realităţii, obiectivă, dar tu o trăieşti punctual, moment de moment, într-un mod succesiv şi secvenţial, şi nu în simultatneitatea întregii desfăşurări. În mod similar, tu, acum, poţi călători în spaţiu după bunul plac, dar nu vezi tot spaţiul, în întreaga sa desfăşurare, căci nu ai un instrument corporal adecvat. Decorporat, nu vei fi capabil de a vedea desfăşurarea timpului în simultaneitatea tuturor evenimentelor, dar vei avea sub "ochii" conştiinţei, cam atât timp, cât spaţiu poţi cuprinde acum. La fel cum, atunci când îţi îndrepţi atenţia într-o direcţie, vezi un segment al spaţiului, un orizont spaţial, decorporat, prin atenţia acordată unei direcţii temporale, vei percepe un orizont limitat temporal. Asta deoarece, în stare decorporată, îţi păstrezi, încă, anumite instrumente de percepţie, limitative, mediatoare, la nivelul unui corp mai "subtil", însă, decât cel fizic.
Ideea, senzatia si sentimentul de "a călători", implică a deţine un corp, o corporalitate, care se mişcă, se deplasează, calatoreste. Divinitatea, însă, având un nivel de expansiune a conştienţei la nivelul întregului Univers, a întregii Creaţii, nu trebuie să se deplaseze nicăieri, nici în timp, nici în spaţiu, fiind peste tot, în tot ...timpul, în tot ...spaţiul. Un spirit, la fel ca şi un om, cu cât este mai evoluat, mai superior, cu atât are o conştiinţă mai extinsă, mai globală. Pentru un spirit decorporat, foarte evoluat, acest proces nu mai seamana deloc cu o ..."calatorie" !

Cazurile 3 si 4 nu au o mare legatura cu visele? Adica visul reprezinta tot o calatorie.
Eu imi aduc aminte ca intr-o zi a sunat ceasul sa ma duc la serviciu, l-am oprit, m-am ridicat, m-am imbracat, machiat etc, am luat metroul, am ajuns la serv, am spus "buna dimineata" si nu mi-a raspuns nimeni si atunci m-am prins ca visez. Senzatie foarte ciudata. Eram acolo printre colegi si nimeni nu ma vedea. Nimeni nu ma baga in seama. A fost real doar faptul ca a sunat ceasul si l-am oprit. Apoi eveimentele s-au derulat in vis. care parea foarte real. Sa fi fost un fel de calatorie? Sau doar subconstientul meu care stia ce are de facut?

Pentru a analiza un astfel de caz, ar trebui analizate în primul rând elementele de obiectivitate şi subiectivitate care au apărut în vis. Dar, întotdeauna, după cum observi "pe propria-ţi piele", omul etichetează automat, din start, o astfel de experienţă, drept un ...vis Aaa, a fost un simplu vis, o imaginaţie a subconştientului meu, etc. Nu merită să-mi bat capu', că o să mă doară degeaba ! Cum ai defini un vis ? Dar o viziune ? Ce este clarvederea ? Care sunt deosebirile dintre un vis şi o viziune ? Unii cred că dacă viziunea nu este clar premonitorie, nu este o viziune, ci un ...simplu vis, o simplă reverie, un produs haotic şi subiectiv al imaginaţiei, fără legătură cu realitatea. Dar ei nu au o "viziune" clară asupra realităţii ! Să privim şi din alt punct de vedere : al importanţei şi utilităţii. De fapt, pe noi, asta ar trebui să ne intereseze. Ce importanţă şi ce utilitate au pentru noi visele, viziunile, reveriile, şi restul produselor pe care le percem sub formă de imagini, şi le etichetăm a fi "imaginaţie", "produse imaginatorii", etc. Ceea ce îi încurcă cel mai mult, pe majoritatea oamenilor, producând mare confuzie, este reprezentat de simbolistica prezentă şi conţinută de imagini. Este greu de intuit faptul că fiecare imagine conţine o mulţime de informaţii codificate în forme, culori, mişcări, raporturi de mărime, etc. Doar cel ce începe să studieze în mod conştient şi sistematic semnificaţiile, poate ajunge să le descifreze, cu timpul. Pentru unii acest fapt pare să nu fie "adevărat", deoarece sunt atât de obişnuiţi cu ceea ce percep ca imagini ale realităţii cotidiene, şi atât de neinteresaţi de substratul lor, încât nu pot să facă anumite conexiuni mentale. Ignorantul are mintea nepregătită, ca să spun aşa, datorită faptului că pur şi simplu nu îl interesează lucrurile pe care le... ignoră, datorită unui anumit sistem de credinţe şi convingeri fixist, puternic înrădăcinat în mintea sa. Din această cauză, eu insist des asupra faptului că nu este important ceea ce cred eu, nici ceea ce crezi tu, cititorule, oricine ai fi tu, ci este foarte important ca cel ce vine în contact cu anumite idei, să-şi pună mintea la contribuţie, pentru a încerca să discearnă adevărul de neadevăr, şi binele de rău ! Nu are mare importanţă dacă ceea ce afirm eu este adevărat, cât timp eu nu emit pretenţia că ar fi. Cât timp nimeni nu falsifică adevărul, nu încearcă să inducă în eroare, susţinând că tot ce afirmă este pur adevăr, totul este înspre bine. Important este ca sistemul de credinţe şi convingeri să fie cât mai des supus unei reanalize, pentru a nu se "cimenta". Important este ca adevărul să fie "descoperit" de fiecare, pe baza unor deducţii logice proprii. Căci atunci, meritul descoperirii prin tine însuţi, îţi va aparţine. Atunci vei înţelege cu adevărat, când prin gândirea ta vei pătrunde adevărul, ajutat sau nu de altcineva. Adevărul este descoperit ca o revelaţie, care este percepută doar în lumina conştienţei proprii. Dacă accepţi un lucru ca fiind adevărat, fără să-l înţelegi, fără să-i percepi semnificaţiile, acel lucru rămâne pentru tine doar o credinţă, care se poate fixa şi cimenta, în timp, ca o convingere, iraţională. Iraţională deoarece tu nu ai putut pătrunde acel lucru cu raţiunea. De ce acest... discurs ? Deoarece pe tărâmul de poveste al viselor şi viziunilor imaginare nu se poate pătrunde cu ochii minţii închişi, şi nici lăsându-te condus de propriile-ţi idei fixiste, deoarece ar fi pur şi simplu un demers periculos ! Somnul raţiunii naşte... Monştri ! Revenind la subiect, voi predica în continuare faptul că nu există produs imaginativ mental care să nu aibă, într-un fel sau altul, legătură cu fiinţa şi viaţa ta ! Nu există vise fără importanţă, fără legătură, fără semnificaţii, fără rost, etc. ! Este ca şi cum ai afirma că există imagini ale realităţii, în mediul tău cotidian, care nu au rost, importanţă, etc. pentru tine. Doar un ignorant poate susţine asta. Faptul că unele imagini au o importanţă mai mare decât altele, este cu totul altceva. Ignorantul care se complace în ignoranţa sa, nu va înţelege ce spun, ba chiar se va enerva. Se va simţi chiar dator să mă atace, considerând că este responsabilitatea sa să-şi apere credinţa şi convingerile. Tărâmul produselor imaginative este locul unde religia se intersectează cu ştiinţa, ezoterismul, normalitatea, şi... patologia. Examinând cu atenţie patologia produselor imaginative, vom constata că ea reprezintă o pierdere a controlului din cauza fixaţiilor personale, o incapacitate de adaptare din cauza blocajelor psihice reprezentate de credinţele şi convingerile proprii ! Nu am vrut să dezvolt mai departe subiectul, înainte de a atrage atenţia asupra faptului că există riscuri şi pericole potenţiale pentru cel ce se avântă în dimensiunea imaginaţiei proprii. Călătoriile în acest spaţiu al conştiinţei sunt tot atât de importante ca şi cele din spaţiul fizic, dar, la fel ca şi ele, prezintă o anumită doză de risc. La fel cum, în plan terestru, tu realizezi faptul că fiecare imagine a unui obiect reprezintă ceva pentru tine, este bine să fii avertizat că, şi în planul produselor imaginative, fiecare imagine trebuie tratată ca având "o importanţă reală". Aşadar,nu neglija şi nu desconsidera nici visele, nici viziunile, nici o imagine ce se înfăţişează conştiinţei tale,ci învaţă să pătrunzi informaţia pe care o conţin,ca să poţi să ajungi să beneficiezi de ea.Cum se poate pătrunde ?

Pătrunderea se face întotdeauna într-o "stare de conştiinţă superioară", o "stare de conştiinţă modificată". Ce se întâmplă cu principiul conştient când adormi ? El se detaşează de corp, datorită faptului că, în urma relaxării profunde şi a reducerii drastice a intensităţii stimulilor dinafară, şi procesele fiziologice corporale îşi diminuează mult ritmul, intensitatea, energia. Imobilizarea corporală în mediul liniştit al dormitorului produce o deprivare senzorială generală. Ca urmare, principiul conştient se reorientează spre interior, dând atenţie crescută agitaţiei mentale, şi simţurile corporale se retrag în ele însăşi. În funcţie de natura agitaţiei mentale, a nivelului moral de conştienţă pe care se situează gândurile şi ideile din câmpul mental, principiul conştient va fi atras, prin rezonanţă, într-o călătorie ce va viza acel plan. Pe lângă aceasta, dacă în plan fizic se va manifesta ceva neobişnuit, de exemplu o disfuncţie a organismului, o necesitate stringentă fiziologică, o stimulare mai puternică din mediu- acustică, calorică, tactil-senzorială, olfactivă, etc., aceste modificări energetice vor afecta, mai mult sau mai puţin, visul în derulare. Aceste influenţe sunt purtătoare de informaţie, şi au rolul de a informa principiul conştient asupra faptului că în mediul fizic s-a produs o schimbare, o modificare, pe care este bine să o cunoască. Remarcăm, aşadar, un rol de semnalizare şi avertizare, aşadar, al unor elemente imagistice, care interferează cu cele ale visului în derulare. Aici trebuie cunoscut şi conştientizat rolul simbolisticii, prin care semnificaţii sunt codate în imagini. O cercetare ştiinţifică a determinat faptul că momentul în care se visează o cădere de la înălţime, coincide cu o cădere de tensiune sanguină evidenţiată în organism. Putem afirma faptul că principiul conştient extracorporalizat are un mecanism prin care este informat asupra stării corpului şi a mediului ambiant. Modul simbolic prin care aceste informaţii se manifestează în conştiinţa noastră, în timpul somnului, este de neînţeles pentru marea majoritate a oamenilor treji. Cât timp ei nu-i acordă nici o atenţie şi nici o importanţă, nici nu au ce şi cum să înţeleagă. Principiul extracorporalizării este relativ simplu, putând fi înţeles uşor urmărind modul în care se realizează, în mod natural, în timpul somnului. Detaşarea sinelui de trup se produce după acelaşi mecanism, în mod asemănător, prin meditaţie yoghină, prin rugăciunea profundă, sau alte practici spirituale. Şi astfel am ajuns în punctul în care pot evidenţia, în concluzie, faptul că visul obişnuit nu are o natură diferită de viziunea viitorului din mintea profetului. Anumite deosebiri şi particularităţi, însă, bineînţeles că există. (în lucru)

Daca viitorul apare in vise sub forma de simboluri inseamna ca acesta exista deja inseamna ca anumite evenimente nu pot fi schimbate si nu au legatura cu liberul albitru ( in cazul dorintelor trebuie sa tinem cont de vointa divina) dar exista si evenimente asupra carora ni se atrage atentia, pe care putem sa le schimbam (presupun ca asta e si motivul pentru care apar - ca sa schimbam ceva). Dar celelalte daca o sa se petreaca oricum (si oricum eu nu le-am putut descifra si chiar daca le descifram nu puteam sa schimb nimic ) de ce apar? Trebuie sa aiba un scop zic eu. Dar care?
Eu am avut si vise foarte intense care nu au avut nici o legatura cu realitata mea viitoare. Sau eu nu am gasit nimic in concordanta (pana acum am considerat ca acestea au aparut datorita activtatii din timpul zilei - un fel de descarcare psihica consideram eu).
Dar daca exista calatorii in viitor inseamna ca pot exista calatorii si in trecut prin care sa percepem si sa schimbam anumite lucruri. Am vazut un film foarte interesant "Butterfly effect" in care un tanar calatorea in trecut ca sa salveze o fata. Filmul punea accentul pe faptul ca anumite decizii care par banale ne pot schimba viata radical iar noi nu constientizam asta.

Priveşte în jurul tău. Priveşte spre trecutul tău. Şi priveşte derularea clipei prezente. Totul se schimbă şi se transformă în mod neîncetat. Nu există absolut nimic aici care să nu fie supus transformării, în timp. Timpul este o succesiune de transformări succesive. Dacă totul s-ar opri în loc, rămânând exact la fel, timpul s-ar opri şi el, nu-i aşa ? La baza tuturor transformărilor stă mişcarea, acţiunea. Un impuls iniţial a declanşat mişcarea în Univers, a pornit timpul, şi succesiunea neântreruptă de schimbări. Dar totul se supune unor legi universale. În esenţă este vorba de legi ale mişcării. Deci totul este previzibil, şi omul a sesizat asta, cu mult înainte de a formula legi ale probabilităţii. Ce înţeleg mai greu oamenii, este faptul că ei sunt condiţionaţi să gândească şi să se comporte în modul în care o fac. Ei sunt "programaţi" să execute anumite programe, conform anumitor instrucţiuni. Programul genetic este o realitate. Trăsăturile de personalitate, caracterul şi temperamentul, nu se schimbă, de-a lungul vieţii. Ceea ce numim "liber arbitru" nu este perceput în mod corect, căci, de fapt, nimeni nu este, deloc liber. Toţi suntem condiţionaţi. Liberul nostru arbitru se rezumă, în esenţă, la o succesiunea continuă de acceptări şi refuzuri. Ceea ce numim o "gândire creatoare", reprezintă de fapt o gândire care acceptă mult mai mult, adică mai des, decât refuză. Merită meditat puţin la asta. Nimeni nu descoperă nimic nou, ci de fapt acceptă ceva considerat de el nou, în viaţa sa. Tot mai mulţi spun că cifrele vorbesc, că totul se bazează pe legi, pe formule de calcul. Şi au dreptate. Tu ai libertatea de a alege orice vrei. Dar poţi tu, oare, să vrei... orice ? Aceasta-i întrebarea !

Privim deseori către trecut, către trecutul nostru, privim în jurul nostru clipa prezentă, şi ne gândim la viitor. Gândurile îndreptate spre viitor sunt ca nişte vise. Unele plăcute, altele neplăcute, chiar de groază. Uneori priveşti cu încredere, cu optimism,alteori cu neîncredere, cu pesimism, cu nesiguranţă, şi chiar teamă. Dacă viitorul nu ar previzibil, atunci totul ar fi un haos. Dar haosul nu poate exista în cadrul unei creaţii coerente, într-un Univers în evoluţie, decât în... mintea unora. Şi şi acolo este doar... aparent !
Deosebit de important : faptul că tu eşti condiţionat, din naştere, să gândeşti şi să acţionezi conform anumitor condiţii impuse, conduce către ideea clară că viitorul tău este , şi el, condiţionat. El este la fel de "palpabil" ca şi trecutul tău. Omul este "prins" în lanţul acestor nenumărate condiţionări, şi este "purtat" de ele printr-un "tunel" predefinit, către un viitor sigur. Omul obişnuit nu îşi poate schimba viitorul, el îl poate accepta sau nu, în mintea sa, şi de aceea, ce este cel mai important pentru el, în această viaţă, este Atitudinea cu care el priveşte experienţa sa de viaţă. Contează nivelul său moral, starea sa morală, gândurile sale. Acestea vor fi cântărite şi judecate. Eşti "împins" de destin să faci ceva. Şi faci. Constaţi ulterior că ai făcut o greşeală. Încerci să o repari sau nu ? Aici se relevă atitudinea ta. Nu o poţi repara. Răul a fost facut.Te căieşti sau nu ? Îţi ceri iertare, pentru prejudiciul creat, sau nu ? Omul "normal" este oarecum orbit de evenimentele terestre, în sensul că este atât de captat de ele, atât de prins în cadrul lor, atât de legat, încât nu poate să-şi ridice privirea mai sus, să vadă şi altceva, şi nu poate să creadă că există o realitate ascunsă în spatele Universului de condiţionări perceptibil prin simţurile corporale. Deci omul obişnuit este purtat spre un viitor sigur, un destin sigur, din care nu poate "scăpa".
Cine poate scăpa ? Este mai clar acum ? Doar cel ce poate să dobândească o conştiinţă superioară, să devină conştient de condiţii, de condiţionările sale, şi de faptul că aceste condiţionări ale lumii materiale terestre pot fi oarecum depăşite, evitate, controlate, şi că există un Mod de Decondiţionare a fiinţei umane ! Puţini au înţeles, puţini înţeleg. Şi mai puţini au putut, sau pot explica celorlalţi, pe înţelesul... neînţelegătorilor Această învăţătură este, în mod clar, doar pentru.... unii. Pentru cei care sunt pe cale să înţeleagă. Ei au intuiţii în legătură cu aceste realităţi, pe care, însă, nu şi le pot explica, încă, în mod logic. Dacă tu, cititorule, înţelegi despre ce vorbesc, sau ai cel puţin un fel de intuiţie, ca şi cum ai vedea mişcându-se prin ceaţă imaginile lucrurilor despre care povestesc, înseamnă că tu eşti "pe cale".
Ceea ce am afirmat mai sus are o logică şi prin prisma faptului că o conştiinţă superioară, de o moralitate ridicată, ce va putea influenţa, în mod gradat, viitorul,conform evoluţiei sale, nu îl va afecta negativ, în mod distructiv !
Viaţa copiilor se desfăşoară sub supravegherea părinţilor. Este firesc şi normal să fie aşa ? Aşa este ! Oamenii ce se află în faza copilăriei moralităţii lor, îşi desfăşoară viaţa sub supravegherea părinţilor lor morali ! Este firesc şi normal să fie aşa ? Aşa este ! Există un control ierarhic în toate, în toate lumile, în toate dimensiunile existenţei. Şi această ierarhie este una a moralităţii, a conştiinţei morale. Adevăraţii călători în timp, profeţii adevăraţi, sunt persoane cu o conştiinţă morală foarte dezvoltată. Capacitatea de a "viziona" desfăşurarea timpului nu este "dată" oricui.

Doar cel ce poate sa dobandeasca o constiinta superioara, sa devina constient de conditii, de conditionarile sale, si de faptul ca aceste conditionari ale lumii materiale terestre pot fi oarecum depasite, evitate, si ca exista un Mod de Deconditionare a fiintei umane!

Cum poate o persoana sa devina constienta de conditii? Si care sunt conditionarile sale?
Conditiile din cate imi mai aduc eu aminte de la scoala generala erau propozitiile cu: "daca" ......"atunci"..... .
Conditionarile personale intuiesc eu ca ar fi un fel de "principii" sau "idei fixiste nerationale" insusite fara analiza logica. Idei insusite inca din copilarie si nu numai, iar pentru mentinerea acestora se ajunge la sacrificii . Asa sa fie? Ma gandesc la mine si caut un exemplu dar ....nu gasesc

Ideile insusite fara a fi analizate rational se bazeaza pe o frica de ceva, cineva ...
Sa scapi de conditionari inseamna sa scapi de frica
Dar cum depistam aceste conditionari?

După cum ai remarcat, frica are o mare importanţă. Educaţia, la ora actuală, se bazează mai mult pe teama de pedeapsă, decât pe satisfacţia recompensării meritelor. Excepţiile întăresc regula. Însăşi educaţia religioasă se bazează pe teamă, pe inducerea sentimentului de frică faţă de o Divinitatea Atotputernică, care pedepseşte păcatul şi păcătosul, judecând, condamnând şi executând, implacabil şi necruţător !
Răufăcătorii, de toate genurile, sunt persoane cărora nu le este teamă ! Educaţia nu dă roade, în cazul lor, tocmai din acest motiv ! Ei nu sunt motivaţi să nu facă ceva din teama de urmări. Pe ei îi motivează doar recompensele. Dar sistemul nu te recompensează pentru că eşti bun, nu te motivează în acest mod. Ci încearcă doar să-ţi demotiveze adoptarea anumitor comportamente, prin pedeapsă. Trăim, deci, într-o lume în care suntem mai mult demotivaţi să facem anumite lucruri, decât motivaţi să facem alte lucruri. Nu este stimulată creativitatea, ci este inhibată distructivitatea. Câte legi există, pentru a Recompensa oamenii, şi câte pentru a-i... Pedepsi ?!
Aşadar, o mare parte a condiţionărilor, din categoria celor impuse de oameni oamenilor, au la bază teama şi frica. De o Pedeapsă exercitată prin Forţă ! Poţi observa asta la toate nivelurile sociale. Părinţii îşi ameninţă copii, soţul îşi ameninţă nevasta, copii se ameniţă între ei, şeful îşi ameninţă subalternii, preotul îşi ameninţă enoriaşii cu pedeapsa divină, etc.
În general, cel Tare ameninţă cu utilizarea forţei, pe cel Slab, pentru a-şi menţine un anumit control asupra sa, statutul de superioritate, şi relaţia de subordonare.
Acesta este modul de abordare al relaţiilor pe verticală, de către marea majoritate a oamenilor ! Aceasta din cauză că respectiva majoritate nu are un nivel al conştiinţei morale foarte dezvoltat. Impunerea subordonării de pe poziţii de forţă, este un atavism animalic. Animalele au o ierarhie bazată pe forţă, adică pe teama de efectele exercitării forţei asupra lor.
Dacă nu faci cum vreau eu Atunci... vei suferi ! Dacă nu înveţi, (atunci) îţi dau notă mică, nu te trec la examen,... Dacă nu mănânci tot, (atunci) nu te las afară la joacă. Etc.
Dacă ai citit aceste rânduri, atunci înseamnă că ţi-am deşteptat nişte amintiri neplăcute
În rest... cod genetic, o anumită personalitate, un caracter, un temperament, anumite abilităţi şi aptitudini înăscute, o anumită conformaţie corporală, un anumit sex, un anumit mediu familial, o anumită ţară, o anumită regiune geografică, un anumit popor, o anumită planetă, un anumit timp, o anumită genealogie, etc.
Fiecare din cele "anumite", constituie câte un "dacă". Şi, unde există un "dacă", este impus un... "atunci" !
If ... than... constituie baza limbajului de... programare !

Ceea ce numim o "gândire creatoare", reprezintă de fapt o gândire care acceptă mult mai mult, adică mai des, decât refuză. Merită meditat puţin la asta.

"Accepta" - acopera o gama larga de lucruri.
Poti fi acceptate propuneri, pot fi acceptate anumite persoane in jur , pot fi acceptate fapte personale sau ale altora , pot fi acceptate lucruri, situatii, gesturi etc
Nu putem reduce "accepta" la o simpla afirmatie si nu e asa simplu cum pare.
Se mai poate vorbi de acceptare pentru ceva viitor,acceptare pentru ceva din trecut sau acceptarea prezentului.
Consider ca este foarte importanta acceptara lucrurilor petrecute in trecut, care nu mai pot fi schimbate. Consider ca anumite lucruri din trecut nu pot fi acceptate decat daca se intelege cauza dar mai ales scopul lor. Mai consider ca ma invart intr-un cerc de cateva luni incoace si nu mai ies din el.
Viaţa copiilor se desfăşoară sub supravegherea părinţilor. Catodata copii vor sa se joace cu chibriturile, brichetele pentru ca le place flacara. Cand parintii nu ii lasa, ei incep sa planga pentru ca nu inteleg de ce. Important e sa inteleaga la un moment dat.

Acceptarea reprezinta ....tot. O persoana fericita este o persoana care se accepta pe ea in primul rand (mai grasa, mai slaba, mai rea, mai nesuferita etc..), evenimentele care se petrec in jur,situatia in care se afla, accepta persoanele din jur pentru ca asa sunt ele, familia, localitatea, tara in care s-a nascut etc
Persoanele care accepta mai des sunt persoane optimiste care reusesc sa treaca usor peste probleme ....cu gandul la recompensa ). Pentru ca au invatat ca vin si zile insorite dupa atata vant si ploi. (si mai era si o lege cu pendula:Totul se scurge inlauntru sau inafara; orice lucru are durata sa; totul evolueaza, apoi degenereaza; balansul pendulei se manifesta in totul: masura oscilatiei sale la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei de la stinga. Ritmul este constant.”Kybalion. )
Teoria e usoara. Practica e mai grea. )

Acceptarea este o condiţie necesară a stării de bine, în toate formele ei.
Dacă vorbim de fericirea personală, ca stare sufletească, vorbim de pacea şi liniştea interioară, şi sentimentul de împlinire.
Cel ce nu se poate accepta pe el, şi pe ceilalţi, aşa cum sunt, nu are pace şi linişte sufletească, şi nu se simte deloc împlinit, cât timp el simte nevoia de a schimba ceva, în permanenţă, la el şi / sau la ceilalţi.
Evoluţie înseamnă schimbare, transformare. Dar a încerca forţarea schimbărilor, a încerca o impunere forţată, împotriva naturii fireşti, producând dezechilibre şi dizarmonii, nu este o cale evolutivă, ci involutivă, nu este o cale constructivă, ci distructivă !
O educaţie impusă cu forţa, prin constrângere, nu poate face omul să evolueze, ci îl distruge din punct de vedere sufletesc. Degeaba ajunge un adolescent să fie un elev premiant, forţat de constrângerile părinţilor, dacă sufletul său este varză, pustiu şi gol. Părinţii nu ar trebui să se mândrească cu asta, ci să se roage pentru iertarea păcatului de a fi îngrădit în mod barbar libertatea copilului lor, de a-l fi privat de multe bucurii, de a-i fi produs multă suferinţă psihică, pentru satisfacerea orgoliului propriu : "-Copilul meu este premiant ! Este cel mai bun, dragă !"
Cu ce îl încălzeşte pe tânăr faptul că este un elev model, dacă din punct de vedere social este un neadaptat, un alienat, este evitat tot mai mult de ceilalţi, şi simte că se adaptează tot mai greu lumii şi vieţii în continuă schimbare ? Ce satisfacţii poate să aibă un tocilar care a învăţat pentru părinţii lui, pentru că ei l-au forţat prin pedepse şi frică să fie "strălucit" ? Strălucirea părinţilor !
Fericirea este în strânsă legătură cu răbdarea. Cu capacitatea de a fi un om răbdător. Asta susţinea şi profeta Vanga Dimitrovna. Răbdarea este, şi ea, o condiţie a fericirii. Cine nu are răbdare, nu poate fi fericit, căci nerăbdarea îţi conferă o stare de tensiune, agitaţie, stres ! Răbdarea de a aştepta ca efectele faptelor tale să se producă, să se manifeste, să se materializeze.
Răbdarea vine din Înţelegere, din înţelegerea faptului că determinismul cauzal acţionează implacabil. Dacă ai făcut bine ceea ce ai făcut, spre binele general, atunci poţi să fi sigur că şi efectele vor fi spre binele general. Ai răbdare, căci efectele se vor manifesta. Această răbdare este legată, prin înţelegere, de sentimentul unei stări de siguranţă, de certitudine ! Sunt sigur că binele făcut de mine, spre binele general, îmi va aduce, ca efect, tot un bine. De aceea stau liniştit, calm, răbdător, şi fac bine în continuare, pentru că ştiu că ceea ce fac este spre binele meu. Nu am de ce să mă agit. Sunt calm şi liniştit, în suflet sunt împăcat, simt pacea interioară, şi mă simt împlinit.
Pentru omul de rând această stare este utopică, şi raţionamentul i se poate părea hilar şi amuzant, de... neînţeles. Dar pentru Înţelept, este o stare de fapt !
Şi înainte de a încheia cu tema acceptării, trebuie amintit despre Aprobare, căci altfel totul rămâne, încă, în ceaţă. Mulţi confundă Acceptarea cu Aprobarea, şi această confuzie se manifestă în viaţa lor, făcându-le viaţa... confuză A Accepta pe cineva în viaţa ta nu implică a-i Aproba, în mod automat şi necondiţionat, modul de gândire şi comportament ! Da,da, nu !
Acceptarea vine din înţelegere, iar aprobarea din conştiinţa morală. Inteligenţa şi moralitatea nu sunt acelaşi lucru, şi nu evoluează în acelaşi ritm şi pas. Există oameni foarte inteligenţi, dar care sunt, în acelaşi timp, şi imoral, corupţi, folosindu-şi capacităţile intelectuale pentru a face rău altora.
A Accepta un om mai imoral decât tine, în viaţa ta, nu înseamnă şi nu presupune, în mod automat, şi a-i Aproba gândirea şi comportamentul imoral ! Dar nici a-l forţa să se schimbe, a-i impune normele şi standardele tale de moralitate. Nici tu nu eşti perfect. A-l ajuta şi sprijini să revină la calea moralităţii, ca urmare a unei decizii proprii şi personale, este cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci pentru el. Dar pentru asta trebuie să fi capabil să îi poţi arăta calea, să te constitui într-un model pozitiv pentru el. Cât timp tu nu eşti un model pozitiv, este mai bine să nu te implici, căci nu ai nici o "putere". Vezi-ţi de treaba ta, de viaţa ta, de conştiinţa ta morală, şi las-o pe a altora în pace, dacă vrei să ai, şi tu... pace...

Lantul cauzal este echivalent cu soarta si destinul? Asta e destinul? Adica ...ne nastem intr-un anumit loc cu anumite standarde, asupra noastra actioneaza factorii din jur iar noi ne "adaptam" mediului formandu-ne si transformandu-ne in continuu, continuand lantul cauza efect.
Si daca reusim sa gasim cauzele care ne determina sa facem/credem anumite lucruri ...putem sa nu cedam impulsului de a reactiona cum reactionam de obicei pentru a nu produce alte efecte?

Da ! Ai gândit-o ca un om Mare ! Adică Mare Gânditor. Condiţionările acţionează cu adevărat ca şi Impulsuri asupra principiului conştient. Ele acţionează ca şi condiţii, limitări, delimitări, graniţe, impuneri, norme, normative, forme, formalisme, etc. De ce impulsuri ? Pentru că le percepi ca venind din afară, şi deşi majoritatea lor par statice, nu sunt. Totul este viu, totul are o dinamică permanentă. Tot ceea ce organismul uman percepe ca fiind "stimuli", prin simţurile corporale, prin analizatori, din mediul extern şi intern, formează aceste impulsuri condiţionale. Principiul conştient, numit de unii şi "sine","sinele superior", este acelaşi, la toţi, şi acesta este de natură divină. El reprezintă principiul comun care ne uneşte pe toţi într-o singură Fiinţă. "One Love" Acest principiu este "iluzionat" prin condiţionări, prin impulsuri, prin destin, pentru a putea trăi o experienţă a individualităţii, a unei personalităţi unice. Acest principiu este "înfăşurat" în mai multe corpuri, cauzal, mental, astral, eteric, pământesc-trupul material, prin intermediul cărora primeşte în permanenţă impulsuri, stimuli, care-l menţin constant şi permanent în cadrul iluziei unei anumite "realităţi". De aceea, eu susţin că nici o realitate nu este mai puţin importantă ca alta, sau că toate sunt la fel de... neimportante. Depinde de pe ce poziţie priveşti. Un pământean "obişnuit" este bine să gândească la modul că toate sunt importante, şi să le acorde importanţa cuvenită, deoarece el trebuie să se adapteze în permanenţă acestor realităţi, până vine momentui "iluminării" conştiinţei sale. A afirma faptul că viaţa terestră este o iluzie, că este iluzorie, este una, dar a susţine faptul că această iluzie nu are nici un sens, rost, scop, este o mare greşeală. Există, însă, şi "iluminaţi" care susţin asta. Fiecare cu părerea opiniei lui. Tu ai cap să gândeşti, şi să alegi, să accepţi sau să respingi ideile ce plutesc în atmosfera ta mentală. Aceste idei sunt tot... impulsuri. Natura ta te "împinge" să accepţi unele şi să refuzi altele, prin atracţii şi respingeri, şi tu poţi să simţi asta, chiar şi acum, în timp ce le... citeşti. Unele idei te atrag, simţi vibraţii, rezonanţe, altele... Ce importanţă reală are ? Îţi pune... neuronul în mişcare !

Da, dar se pare ca am uitat de unde am plecat ). Care e legatura dintre vise si soarta? asta e intrebarea acum. In vis oamnii au tot felul de premonitii doar ca nu stiu sa le descifreze. Si eu la fel de altfel.
Premonitiile sau profetiile apar si in Biblie, apar si la vrajitori si la oamenii de rand cu ajutorul viselor etc. Toata lumea sau aproape toata lumea are premonitii.
Deci acestea exista.
Dar de unde vin acestea?? N ma refer la cele logice, rationale. Ma refer la cele din vise (pe care eu nu stiu sa le descifrez).
Daca nu existau profetiile in Biblie, poate Iisus nu mai era rastignit.... sau ........ceea ce trebuie sa se intample se intampla? E un lant continuu. O succesiune de evenimente din care scapa cine poate.

Fiecare reacţionează ca de obicei, după personalitatea, caracterul şi temperamentul său. A reacţiona altfel, este perceput ca şi cum ai face un mare compromis, ca o trădare de sine !
Dacă ţi se impune de altcineva să acţionezi împotriva principiilor tale morale, călăuzitoare, te simţi imediat în suferinţă, nefericit.
Eşti condiţionat, pe toate planurile, să acţionezi conform unei programări.
Cei care nu cred, se comportă ca şi cum ar visa un vis adânc, şi cei în care se aprinde luminiţa ideii cum că "există o posibilitate ca..." , sau "s-ar putea ca...", asta reprezintă primul semn că au intrat în procesul de trezire, că în ei a fost iniţiat procesul.
Altfel spus : când începi să îţi pui Întrebări, ai iniţiat Trezirea ta la Realitate !!! Asta ţi se întâmplă şi în vis, şi în... afara lui.
Control începi să ai doar din momentul în care începi să conştientizezi ceea ce se întâmplă, înţelegând determinismul cauzal. Şi întâi, începi să crezi cu convingere că poţi controla, că-ţi poţi dicta destinul, mersul şi desfăşurarea evenimentelor. După care te... Trezeşti !

Pentru oamenii normali, obişnuiţi, care formează majoritatea populaţiei, Calea Corectitudinii este cea a Gândirii, a Analizei în permanenţă a determinismului cauzal, a Alegerilor pe care sunt în curs să le facă, a Deciziilor pe care le iau în prezent.
Este Calea Conştientizării, a extinderii Conştienţei prin concluziile raţionamentelor logice, în modul cel mai simplu, uşor, şi firesc. Ea îţi poate releva ceea ce Trebuie să faci, şi ceea ce nu Trebuie să faci, ceea ce este bine să alegi, şi ceea ce nu este bine să alegi, ceea ce trebuie să Accepţi, şi cea ce trebuie să Respingi.
Nu toţi contribuie, în aceeaşi măsură, la modificarea şi influenţarea Destinului lor, căci nu toţi sunt la fel, la fel de evoluaţi, la fel de Conştienţi de cea ce li se întâmplă !
Am mai spus, şi o repet : fiecare are atâta Libertate, pe câtă Libertate Conştientizează el că are, de a face Alegeri şi a lua Decizii în mod conştient, în cunoştinţă de cauză ! Liberul Arbitru, din acest punct de vedere, este ceva foarte relativ. Unii îl au într-o măsură mai mare decât alţii, în măsura în care conştientizează că îl au, şi îl folosesc în mod conştient ! Celor confuzi doar li se pare că fac alegeri, că iau decizii, pe baza unei judecăţi personale, conştiente ! Ei se lasă de fapt influenţaţi de alţii, şi adoptă alegeri conforme cu părerea altora, în care au ...încredere. Se lasă pe mâna altora, fără să-şi dea seama. Şi cum fiecare tinde să aibă încredere în anumite persoane, cu care rezonează mai bine, conform personalităţii, caracterului, şi temperamentului propriu, de fapt, îşi urmează cu inconştienţă un destin prestabilit, calculat, previzibil, pe care pur şi simplu nu şi-l poate schimba, că nu ştie cum, şi nu are cum. Oamenii acţionează conform tiparelor în care se încadrează. Ei sunt previzibili. Destinul lor este, de asemenea, previzibil. Nimic nu-i poate schimba, nici pe ei, nici viaţa lor, deoarece ei sunt conduşi, neputându-se conduce, încă, în mod conştient. Căci nu ştiu, încă, unde trebuie să meargă, şi de ce. Ei nu ştiu nici de unde vin, nici cine şi ce sunt, ce caută aici, în plan terestru, unde vor merge după ce trupul lor va muri, etc. Sunt atât de confuzi, încât uneori par nişte copii neştiutori, alteori par a fi într-o transă din care nu se pot trezi la Realitate.
Cel ce nu poate percepe când şi cum poate face alegeri, şi nu conştientizează ce Trebuie să facă şi ce nu Trebuie să facă, spre binele său, acela este purtat de valurile Destinului său, fără a şi-l putea influenţa. Omul confuz este ca şi un marinar ce navighează pe ocean, într-un un vas fără vâsle, fără pânze, fără motor, fără cârmă, purtat de curenţi. El este lipsit de instrumentele prin care îşi poate modifica cursul său, traseul său.
Nu toţi oamenii sunt la fel, la fel de evoluaţi, la fel de dotaţi, la fel de conştienţi, la fel de capabili. Cum ar putea să-şi influenţeze destinul, în mod pozitiv, cel ce nu înţelege ce este destinul, şi care sunt Instrumentele sale prin care îl poate influenţa ?
Omul confuz datorită capacităţii sale limitate de înţelegere şi conştientizare, va învăţa din greşelile sale, mai mult decât din ale celor din jurul său, căci nu este capabil de a asimila învăţătura relevată de experienţa altora. El nu percepe în mod corect asemănările şi deosebirile existente între el şi ceilalţi, între viaţa sa şi a altora. El nu înţelege legile determinismului cauzal. El învaţă greu, puţin câte puţin, evoluând puţin într-o viaţă. Un astfel de om nu poate înţelege ideile prezentate aici, căci după câteva rânduri citite, îl va apuca căscatul, neputand ieşi din somnolenţa transei sale.
Cel ce începe să înţeleagă, nu are de la început şi Voinţa de a pune în practică ceea ce ştie prin gândire că trebuie să facă. Cu Voinţa problemele sunt de altă natură. Mulţi ştiu ce trebuie să facă, la un moment dat, dar nu vor şi nu pot, din diverse motive. Ţi s-a întâmplat şi ţie, de multe ori, nu-i aşa, să acţionezi în alt mod decât cel în care conştientizai că este bine să o faci. Există şi o manipulare mentală, telepatică, pe care aproape nimeni nu o conştientizează, la valoarea şi importanţa ei reală. Gândul bun şi gândul rău, corect şi incorect, există în fiecare, în atmosfera ideilor pe care le respiră în permanenţă. Fiecare alege, conform naturii sale, conform nivelului său Moral. Căci Evoluţia, după cum am mai spus, este în esenţă o evoluţie a Moralităţii. Moralitatea şi nu Inteligenţa reprezintă criteriul real de departajare a oamenilor, în cadrul Evoluţiei Spirituale.
Când întrebi "Dar ce înseamnă să fi Corect cu adevărat ?", nu te referi la inteligenţa unui om, ci la moralitatea sa, nu-i aşa ? Ce înseamnă să fi Corect, dpdv etic şi moral.
A fi Corect cu adevărat, înseamnă să faci ceea ce trebuie să faci, şi să nu faci ceea nu trebuie să faci. Să faci ceea ce este bine pentru tine şi pentru binele general, şi să nu faci ceea ce va produce prejudicii cuiva ! Şi pentru a putea acţiona în acest mod, tu trebuie să gândeşti, să analizezi, în permanenţă, tot ceea ce se desfăşoară în prezent, ca experienţă a vieţii tale. A fi corect presupune a depune un permanent efort de gândire, îndreptat spre conştientizarea legilor determinismului cauzal, a relaţiilor cauză-efect.
Doar când înţelegi ce efecte cauzează gândurile şi acţiunile tale, doar atunci poţi să fi, în mod conştient, Corect, în gândire şi comportament !
Măsura în care conştientizezi ceea ce am scris, este măsura în care eşti, în acest moment, în mod conştient, un Om Corect.