Iubire si Credinta

Aceasta este o poveste despre Iubire şi Credinţă.
Nici o asemănare nu-i... întâmplătoare, căci multe întâmplări sunt... asemănătoare !
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, tu n-ai mai citi, un sat pierdut de lume, în lumea poveştilor, într-o vale cu un peisaj de basm, în care a venit o mare inundaţie, de la râul aflat în apropiere.
Mioriţele, zmeii, balaurii şi caii năzdrăvani încercau să se refugieze pe dealurile din jur,dar oamenii cu două picioare, care nu fugeau prea tare, s-au refugiat pe acoperişurile caselor, în special bătrânii, femeile şi copiii.
Preotul satului, mai în vârstă şi el, s-a suit în clopotniţa micii biserici.
Câţiva săteni, care aveau bărci cu care navigau pe râul din apropierea satului, făcând export de zmei şi balauri, au acţionat pentru evacuarea oamenilor din casele ce se surpau, una dupa alta.
Prima barcă a trecut pe langă biserică, când pericolul nu părea foarte mare, sătenii invitându-l pe preot să se urce în barcă. Acesta a refuzat , spunându-le să îşi vadă de acţiunea lor, căci de el va avea grijă Domnul.
A doua barcă a trecut când deja mai multe case se năruiseră, şi apa inundase biserica cu totul. Din turnuleţul clopotnitei, preotul le transmise acelaşi mesaj ,să meargă să salveze ceilalţi oameni, căci de dânsul are grijă Domnul.
A treia barca a trecut pe langă biserică, când tot satul era sub apă, şi numai micul turn al bisericii mai ieşea de sub apele învolburate. Preotul le trimise, însă, acelaşi mesaj, să meargă mai departe, căci de el va avea grijă Domnul.
La scurt timp, turnuleţul clopotniţei fu luat de apele învolburate, cu preot cu tot, care se înecă rapid.
Aproape instantaneu, spiritul preotului se trezi faţă-n faţă cu Domnul, care îl privea cu dragoste şi iubire. Contrariat, spiritul omului îl întrebă :
"- Cum se face Doamne, că Tu, care mă iubeşti, nu m-ai salvat de la înec, când am fost în acel mare pericol, deşi eu am avut credinţă nemărginită în Tine, toată viaţa mea ? "
La care, Domnul, privindu-l cu calm şi blândeţe, zâmbind, îi răspunse, cu duioşie :
"- Iubitul meu, de trei ori am încercat să te salvez ! Trei bărci ţi-am trimis ! Şi de trei ori... mi-ai refuzat ajutorul... Credinţa ta a fost mare. Dar a fost... oarbă !... "

Cine are ochi de citit poveşti, poate va înţelege că ceea ce privirea vede, este încărcat de unele semnificaţii, mai ascunse, mai profunde, ...

Mulţi oamenii caută şi pretind dovezi de iubire, fără să observe faptul că ele sunt prezente, peste tot, în jurul lor, în acţiunile simple, banale, obişnuite...
Credinciosul care are aşteptări şi pretenţii la apariţia unor evenimente magice şi miraculoase în viaţa sa, ca efect al credinţei sale, este la fel de neînţelegător, ca cel care crede că iubeşte, şi are pretenţii şi aşteptări privind dovezi materiale ale iubirii celor din jurul său !
Starea de iubire este o stare magică, prin ea însăşi, prin care toate dovezile de iubire, imateriale, devin perceptibile,vizibile, palpabile...
Pe drumul ce ne poartă spre Divinitate, fiecare om trebuie să meargă alături de ceilalţi oameni ! Cel ce crede că trebuie să meargă singur, că el singur este chemat, nu poate ajunge nicăieri, căci va rătăci singur, în întunericul singurătăţii sale.
Credinţa fără iubire este oarbă, este ca o formă fără... conţinut...
Iubirea este poarta ce deschide Calea spre Adevăr ! Pe această Cale, prin Revelaţia Adevărului, omul capătă o Credinţă... clarvăzătoare !