Mediumi Scriitori sau Psihografi

Dintre toate mijloacele de comunicare, scrierea manuală este cea mai simplă, cea mai comodă şi completă. Spre ea trebuie să tindă toate eforturile, deoarece ea permite stabilirea cu spiritele a unor relaţii susţinute şi regulate la fel ca acelea care există între noi. Ar trebui folosita cu atât mai mult cu cât este cea prin care spiritele dezvăluie cel mai bine natura lor şi gradul lor de perfecţiune sau de inferioritate. Prin uşurinţa pe care o au de a se exprima, ne fac cunoscute gândurile lor intime şi ne pun astfel în situaţia de a le judeca şi a le aprecia la adevărata lor valoare. Capacitatea de a scrie, pentru un medium, este, în plus, şi cea care este cea mai susceptibilă de a se dezvolta prin exerciţiu.
Mediumi mecanici - dacă examinăm unele efecte care se produc în mişcările mesei, ale coşului sau ale planşetei care scrie, nu ne putem îndoi de o acţiune exercitată direct de spirit asupra acestor obiecte. Coşul se agită uneori cu atâta violenţă, încât scapă din mâinile mediu-mului; ba uneori se îndreaptă spre unele persoane din cerc ca să le lovească; alteori, mişcările lui dovedesc un sentiment afectuos. Acelaşi lucru are loc când un creion este plasat în mână; deseori este lansat departe cu putere sau mâna, ca şi coşul, se agită convulsiv şi loveşte masa cu furie, în timp ce mediumul este într-o stare cât se poate de calmă şi se miră că nu este stăpân pe el însuşi. Să spunem, în treacăt, că aceste efecte denotă întotdeauna prezenţa spiritelor imperfecte; spiritele cu adevărat superioare sunt în mod constant calme, demne şi binevoitoare; dacă nu sunt ascultate cum se cuvine, se retrag şi altele le iau locul. Aşadar, spiritul îşi poate exprima direct gândirea, fie prin mişcarea unui obiect, care nu se sprijină pe mâna mediumului, fie prin acţiunea lui asupra mâinii înseşi.
Când spiritul agită direct mâna, el îi conferă acesteia un impuls complet independent de voinţă. Ea se mişcă fără întrerupere şi în pofida mediumului atâta timp cât spiritul are ceva de spus, şi se opreşte când a sfârşit.
Ceea ce caracterizează fenomenul în această împrejurare este faptul că mediumul nu este deloc conştient de ceea ce scrie; inconştienţa completă, în acest caz, constituie ceea ce numim medi-umii pasivi sau mecanici. Această capacitate este preţioasă prin faptul că nu poate exista nici o îndoială asupra independenţei gândirii celui care scrie.
Mediumi intuitivi - transmiterea gândirii are loc şi prin intermediul spiritului mediumului sau, mai exact, al sufletului său, deoarece denumim sub acest nume spiritul încarnat, în acest caz, spiritul străin nu acţionează asupra mâinii ca să o facă să scrie; nu o ţine, nu o ghidează; el acţionează asupra sufletului cu care se identifică. Sufletul, sub acest impuls, dirijează mâna şi mâna dirijează creionul.
Să remarcăm aici un lucru important de ştiut, şi anume faptul că spiritul străin nu se substituie deloc sufletului, pentru că nu s-ar putea deplasa: îl domină fără ştirea lui, îi impune voinţa lui. În această împrejurare, rolul sufletului nu este deloc pasiv; el primeşte gândul spiritului străin şi îl transmite. În această situaţie, mediumul este conştient de ceea ce scrie, chiar dacă nu e vorba de gândurile lui; el este ceea ce se numeşte medium intuitiv.
Dacă aşa stau lucrurile, se va spune, nimic nu dovedeşte că acela care scrie este mai degrabă un spirit străin şi nu mediumul. Într-adevăr, distincţia este uneori destul de dificil de făcut, dar se poate întâmpla ca acest lucru să aibă foarte mică importanţă. Totuşi, se poate recunoaşte gândirea sugerată prin aceea că nu a fost niciodată preconcepută; se naşte pe măsură ce se scrie şi, deseori, este contrară ideii prealabile pe care ne-am format-o; ba chiar poate să fie în afara cunoştinţelor şi capacităţilor mediumului.
Rolul mediumului mecanic este cel al unei maşini; mediumul intuitiv acţionează cum ar face un intermediar sau interpret. Acesta, ca să transmită gândirea, trebuie s-o înţeleagă, să şi-o însuşească într-un fel ca să o traducă cu fidelitate; totuşi, această gândire nu este a lui: ea doar îi trece prin creier. Acesta este cu exactitate rolul mediumului intuitiv.
Mediumi semimecanici - in cazul mediumului pur mecanic, mişcarea mâinii este independentă de voinţă; în cazul mediumului intuitiv, mişcarea este voluntară şi facultativă. Mediumul semimecanic are ceva de la ceilalţi doi; simte un impuls dat mâinii fără vrerea lui, dar, în acelaşi timp, este conştient de ceea ce scrie pe măsură ce se formează cuvintele. La primul, gândirea urmăreşte actul scrisului; la al doilea, ea îl precede; la al treilea, îl însoţeşte. Aceşti ultimi mediumi sunt cei mai numeroşi.
Mediumi inspiraţi - orice persoană care, fie în stare normală, fie în stare de extaz, primeşte, prin gând, comunicaţii străine ideilor sale avute dinainte poate fi trecută în categoria mediumilor inspiraţi. După cum se poate vedea, este o varietate a mediumităţii intuitive, cu diferenţa că intervenţia unei puteri oculte este aici şi mai puţin sensibilă, pentru că, la inspirat, este şi mai dificil să distingi gândirea proprie de cea care este sugerată. Aceasta din urmă este caracterizată mai ales de spontaneitate. Inspiraţia nu vine de la spiritele care ne influenţează în bine sau în rău, ci ea se datorează mai curând celor care ne vor binele şi noi am făcut prea adesea greşeala să nu le urmăm sfaturile; ea se aplică tuturor circumstanţelor vieţii în hotărârile pe care trebuie să le luăm; în această privinţă, putem spune că toţi suntem mediumi, pentru că nu există nimeni care să nu aibă spiritele lui protectoare şi familiare care fac toate eforturile ca să le sugereze protejaţilor lor gânduri salutare.
Dacă am fi mai convinşi de acest adevăr, am recurge mai des la inspiraţia îngerului nostru păzitor în momentele în cate nu ştim ce să spunem şi ce să facem. Aşadar, să-l invocăm cu fervoare şi încredere în caz de necesitate şi vom fi de cele mai multe ori uimiţi de ideile care vor apărea ca prin farmec, fie că trebuie să luăm o hotărâre, fie că avem ceva de compus. Dacă nu ne vine nici o idee, înseamnă că trebuie să aşteptăm. Dovada că ideea care apare este cu adevărat o idee străină nouă este faptul că, dacă ar fi existat în noi, am fi fost întotdeauna stăpânii ei şi nu ar fi existat nici un motiv să nu se manifeste la dorinţa noastră. Cel care nu este orb nu are decât să deschidă ochii ca să vadă când vrea; la fel, cel care are ideile lui le are întotdeauna la dispoziţie; dacă nu-i vin după dorinţă, înseamnă că este obligat să le ia din altă parte decât din propriul fond.
Mai putem include în această categorie şi persoanele care, fără să fie înzestrate cu o inteligenţă ieşită din comun şi fără să iasă dintr-o stare normală, au sclipiri de luciditate intelectuală care le conferă momentan o uşurinţă neobişnuită de concepere şi de elocuţiune şi, în unele cazuri, presentimentul lucrurilor viitoare, în aceste momente pe care le numim pe bună dreptate de inspiraţie, ideile abundă, se înşiră, se înlănţuie ca să spunem aşa de la sine şi prin-tr-un impuls involuntar şi aproape febril; ni se pare că o inteligenţă superioară vine să ne ajute şi că mintea noastră este debarasată de această povară.
Oamenii de geniu de toate felurile - artişti, savanţi, scriitori - sunt desigur spirite avansate, în stare prin ele însele să înţeleagă şi să conceapă lucruri mari; or, tocmai pentru că sunt consideraţi capabili le sunt sugerate ideile necesare de către spiritele care dorescă îndeplinirea unor acţiuni, şi astfel sunt de cele mai multe ori mediumi fără să ştie. Ei au totuşi o vagă intuiţie a unui ajutor străin, pentru că acela care apelează la inspiraţie nu face altceva decât o evocare.
Cauză prima a inspiraţiei se datoreaza unui spirit care comunică prin gândire.
Inspiraţia are deseori legătură cu împrejurările cele mai obişnuite ale vieţii. De exemplu, poţi să te duci undeva: o voce secretă îţi spune să n-o faci pentru că există un pericol pentru tine; sau îţi spune să faci un lucru la care nu te gândeai: aceasta este inspiraţia. Există puţine persoane care n-au fost mai mult sau mai puţin inspirate în anumite momente.
Un autor, un pictor, un muzician, de exemplu, în momentele de inspiraţie, ar putea să fie consideraţi mediumi, pentru că, în aceste momente, sufletul lor este mai liber şi parcă mai degajat de materie; el acoperă o parte din capacităţile spiritului şi primeşte mai uşor cumunicările celorlalte spirite care îl inspiră.
Mediumi cu presentimente - presentimentul este o intuiţie vagă a lucrurilor viitoare. Unele persoane au această capacitate mai mult sau mai puţin dezvoltată; ea poate să se datoreze unui fel de al doilea văz, care le permite să întrezărească înainte consecinţele lucrurilor prezente şi filiaţia evenimentelor, însă, uneori, se manifestă şi în urma unor comunicări oculte, şi, mai ales în acest caz, îi putem numi pe cei astfel înzestraţi mediumi cu presentimente, care sunt o varietate de mediumi inspiraţi.
sinteza Allan Kardec- cartea mediumilor