Principii ale Psihologiei evoluţioniste

Principii ale Psihologiei evoluţioniste - principalele asumpţii ale psihologiei evoluţioniste (pentru detalii vezi Buss, 2001; Cosmides & Tooby, 2006; Hagen, 2006).
1. Rolul structurilor cognitive - Mintea umană (creierul uman) are structuri cognitive (circuite cerebrale) construite pentru a genera comportamente adecvate condiţiilor de mediu (EEA). Structurile cognitive au fost în general elaborate pentru a genera mişcare – comportament – ca răspuns la informaţia din mediu. Frecvent, organismele care nu se mişcă nu au creier. Mai mult, unele organisme care se mişcă şi au creier, atunci când se fixează, renunţând la mişcare, creierul este resorbit (ex. moluştele sefile). După cum am spus mai sus, modelul ABC cognitiv (Ellis, 1962) este cadrul în care poate fi conceptualizată abordarea psihologiei evoluţioniste.
Psihologia evoluţionistă consideră că structurile cognitive cu caracter general sunt neesenţiale pentru explicarea răspunsurilor subiectului uman. Structurile cognitive specifice sunt cele care determină răspunsurile acestuia.
Structurile cognitive generale au fost promovate de psihologie la începuturile ei – modelul social standard. Ideea fundamentală este că aceste structuri generale pot fi aplicate cu aceeaşi eficienţă la diverse conţinuturi, generând răspunsurile subiectului uman. Cercetările recente de psihologie cognitivă, biologie evoluţionistă şi neuroştiinţe au arătat că această perspectivă este fundamental falsă. Mintea umană constă dintr-o mulţime de structuri cognitive specifice, specializate pentru a rezolva probleme particulare. Flexibilitatea ei este deci determinată nu de faptul că anumite structuri generale se aplică flexibil la diverse conţinuturi, ci de faptul că având un număr mare de structuri specifice (expert), ele interacţionează, ajutându-ne să facem faţă atât la probleme particulare, cât şi la cele noi şi complexe. Acesta este pariul angajat de psihologia evoluţionistă, iar datele acumulate, prezentate şi pe parcursul acestei lucrări, arată că el va fi probabil câştigat în dauna modelului social standard.
2. Structură cognitivă versus structură biologică - Relaţia dintre structura (componenta) biologică (B) şi cea psihologică (P) este încă insuficient înţeleasă de către unii profesionişti. Din păcate, cei mai mulţi au încă gândirea marcată de dualismul cartezian; dacă sunt biologici/medici, consideră adesea că biologicul cauzează psihologicul (ex. serotonina cauzează starea stresantă/depresivă), iar dacă sunt psihologi/sociologi, consideră frecvent că psihologicul cauzează modificările biologice (ex. starea stresantă/depresivă şi/sau un stresor puternic alterează metabolismul serotoninei). Dezvoltările din neuroştiinţele cognitive au depăşit demult dualismul cartezian. Discursul psihologic şi cel medical sunt adesea descrieri diferite ale aceleiaşi realităţi/fenomen (Kirsch, 1990). Aşadar, teoria psihologică şi cea biologică a depresiei nu sunt în opoziţie sau alternative. Ele sunt descrieri diferite ale aceluiaşi fenomen; în acest context, discursul „cauzal” trebuie menţinut în cadrul aceluiaşi limbaj. Afirmaţia: schemele cognitive cauzează trăirea depresivă ar putea corespunde în limbaj biomedical, urmând ipoteza noastră anterioară, afirmaţiei că: deficitul de serotonină determină o amplitudine redusă a potenţialului postsinaptic excitator. Deficitul de serotonină nu ne face să avem scheme cognitive disfuncţionale, ci reprezintă descrierea biologică a schemelor cognitive disfuncţionale! Similar, factorii psihologici nu cauzează modificări ale indicatorilor neurobiologici, ci corespund (descriu) unor astfel de modificări! Într-adevăr, studiile existente (pentru o sinteză vezi David, 2003) arată că intervenţia psihoterapeutică nu modifică doar factorii psihologici, ci schimbarea lor este asociată cu modificări neurobiologice (ex. în metabolismul serotoninei); aşadar, orice psihoterapie este farmacoterapie. La fel, intervenţia medicamentoasă afectează nu doar componenta biologică, ci şi factorii psihologici.
3. Originea structurilor cognitive - Structurile cognitive (circuitele cerebrale) au fost elaborate prin selecţie naturală pentru a rezolva probleme cu care strămoşii noştri s-au confruntat în cursul evoluţiei speciei (în EEA). Evident că din cele discutate până acum se înţelege că structurile cognitive nu au fost elaborate pentru a rezolva orice fel de problemă, ci doar probleme adaptative. Bineînţeles că astăzi noi suntem confruntaţi cu probleme care nu au apărut în EEA. Rezolvarea acestora este considerată adesea un efect al structurilor cognitive elaborate pentru a rezolva probleme adaptative. Spre exemplu, mersul biped a impus dezvoltarea unui mecanism complicat al echilibrului; el este astăzi utlizat şi pentru a face skateboarding, deşi această activitate nu este una care să ţină de o problemă adaptativă.
4. Structuri cognitive versus probleme adaptative - Diferite structuri cognitive sunt specializate pentru a rezolva diferite probleme adaptative. Aşa cum structurile biologice sunt specializate pentru a rezolva probleme diverse, şi structurile cognitive sunt specializate în acest sens. Astfel, spre exemplu, în timp ce inima are rolul de a pompa sânge, ficatul are rolul de a îl detoxifica. Aşa cum ficatul nu are funcţia de a pompa sângele, nici inima nu are funcţia de a detoxifica sângele. Evident că ele acţionează coordonat (ex. ficatul poate detoxifica sângele deoarece acestea este pompat de câtre inimă), dar fiecare structură biologică are funcţia sa, funcţie coordonată apoi de alte structuri (ex. creierul).
Structurile cognitive sunt specializate funcţional în acelaşi fel. Altfel spus, ele au fost elaborate pentru a rezolva o anumită problemă adaptativă. Spre exemplu, componentele implicate în percepţia vizuală nu sunt implicate şi în actul sexual. Aşadar, aceste structuri cognitive sunt modulare. Un modul poate fi conceptualizat ca un mini computer dedicat rezolvării unei sarcini specifice (o problemă adaptativă specifică). Evident că modulele sunt organizate pe niveluri diferite; spre exemplu, unele dintre ele se ocupă de integrarea outputuruilor altor module. Aşadar, mintea noastră trebuie văzută ca o colecţie de astfel de module, integrate funcţional.
5. Structura reflectă funcţia - Focalizarea psihologiei evoluţioniste este asupra structurilor cognitive rezultat al procesului de evoluţie. Psihologia cognitivă studiază nivelul computaţional şi algoritmic-implementaţional al acestor structuri cognitive. Neuroştiinţele abordează nivelul lor implementaţional. Abordările psihologiei cognitive şi ale neuroştiinţelor identifică cauzele proximale ale răspunsurilor subiecţilor umani. Psihologia evoluţionistă porneşte de la idea că o structură cognitivă a apărut deoarece ea a trebuit să rezolve a problemă adaptativă. Aşadar, explicaţia este una distală.
6. Cutia craniană modernă găzduieşte o minte pentru epoca de piatră
EEA era diferit de mediul nostru actual. Strămoşii noştri trăiau în grupuri nomadice, relativ mici, care îşi petreceau cea mai mare parte a activităţii procurând hrană prin vânătoare şi culegerea fructelor (societăţi de vânători-culegători; hunter-gatherer societies). Acesta a fost stilul de viaţă dominant în ultimele 2 milioane de ani ai evoluţiei speciei noastre. Problemele adaptative cu care se confruntau erau adesea legate de împerechere, vânătoare, culegerea de plante, negocieri, alegerea unui habitat bun, creşterea copiilor etc. Aşadar, structurile noastre cognitive s-au format pentru a face faţă acestui gen de probleme.
Societatea, aşa cum o ştim noi astăzi, este o dezvoltare recentă. Agricultura a apărut doar în ultimii 10000 de ani şi doar în ultimii 5000 de ani majoritatea societăţilor umane s-a angajat în activităţi agricole, renunţînd la cele de vânători-culegători. Aşadar, mintea noastră nu s-a adaptat încă la acest mediu post EEA. În aceste sens se afirmă că deşi noi avem o minte pregătită pentru EEA, trăim cu ea în post-EEA; suntem aşadar un fel de Flintstone transpus în Star Trek. Acestea fiind spuse, trebuie recunoscut faptul că mediul post EEA are similarităţi majore şi importante pentru specie cu EEA; altfel supravieţuirea speciei nu ar fi posibilă.