Mituri şi concepţii greşite despre psihologia evoluţionistă

Mituri şi concepţii greşite despre psihologia evoluţionistă (pentru detalii vezi şi Cosmides & Tooby, 2006; Hagen, 2006).
Mitul I. “Înnăscutul” este opus “Învăţatului”.
Din punctul de vedere al psihologiei evoluţioniste, această distincţie este una fără sens. Este evident că pentru a putea învăţa ceva trebuie să existe anumite structuri cognitive. Psihologia evoluţionistă consideră că cele mai multe structuri cognitive ale minţii umane sunt înnăscute şi că ele sunt specifice.
Mitul II. Plasticitatea este incompatibilă cu psihologia evoluţionistă.
Plasticitatea este adesea adusă ca un argument pentru modelul social standard. Dar ce este plasticitatea? Este un termen care descrie flexibilitatea răspunsurilor subiectului uman, şi anume că acesta se schimbă ca reacţie la condiţiile de mediu. Odată înţeles acest lucru, este clar că ceea ce trebuie explicat este relaţia dintre schimbarea comportamentului şi schimbarea condiţiilor de mediu, explicaţie care în psihologia evoluţionistă angajează structurile cognitive rezultat al procesului de evoluţie.
Mitul III. Psihologia evoluţionistă nu lasă loc pentru liberul arbitru. Astfel ea răstoarnă tot eşafodajul social.
Aşadar, dacă structurile cognitive determinate genetic îmi generează răspunsurile, mai sunt eu responsabil pentru ceea ce fac? Avem două veşti la această întrebare, ambele rele. Prima veste este că într-adevăr psihologia evoluţionistă, ca şi cercetările recente din ştiinţele cognitive şi neuroştiinţe, arată că liberul arbitru este o iluzie, fără a avea rol determinant în răspunsurile noastre. A doua veste rea este că, deşi nu avem liber arbitru, suntem responsabili pentru ceea ce facem. Legile sociale sunt elaborate pentru a împiedica subiectul uman să facă lucruri pe care el le interpretează ca fiind în interesul său, dar care îi costă pe alţii. Numai pentru că există în natura noastră tendinţa de a fura, nu înseamnă că este în regulă să o şi facem. Fiecare dintre noi are structurile cognitive care asigură respectarea legilor şi violarea lor.
Mitul IV. Abordarea psihologiei evoluţioniste este politic incorectă (politically incorrect).
Unii oameni consideră că modelul social standard este politic-corect deoarece, mizând pe componenta de învăţare generală, toţi oamenii au şansă egală. Altfel spus, fiecare poate deveni orice. Înţelegând greşit psihologia evoluţionistă, unii consideră că, prin angajamentul ei genetic, aceasta este discriminatorie şi rasistă. Psihologia evoluţionistă este însă la fel de corectă politic ca şi modelul social standard. Ceea ce spune ea este că mintea umană nu constă din mecanisme generale de învăţare, ci dintr-un număr mare de structuri cognitive specifice, care formează arhitectura acesteia! Aşadar, toţi oamenii pot învăţat limbajul, doar că, în timp ce psihologia evoluţionistă spune că acest lucru se realizează printr-o structură cognitivă specifică, modelul social standard consideră se face printr-un mecanism cognitiv general.
În acest context, criticile feministe privind psihologia evoluţionistă sunt desuete. Feminismul a atacat psihologia evoluţionistă acuzând-o de discriminare şi de sexism. Răspunsurile psihologiei evoluţioniste sunt ştiinţifice. Diferenţele sexuale se exprimă în strategii reproductive diferite, lucru susţinut de date ştiinţifice, fără ca aceasta să însemne discriminare. Nu orice diferenţă semnalizată este discriminare!
Mitul V. Dacă ceva este rezultat al procesului de evoluţie, trebuie să fie prezent la naştere. Dacă nu apare la naştere este mai probabil să fie rezultat al procesului de învăţare/culturalizare.
Argumentul este cel puţin ciudat. Nou-născuţii nu au dinţi la naştere. Spunem, după ce îi dobândesc, că i-au învăţat? Similar, învaţă fetele să aibă sâni?
Mitul VI. Genetic versus Mediu.
Întrebarea ce este mai important în dezvoltarea unui individ, geneticul sau mediul, este fără sens. Ca structură ea este similară cu situaţia în care am întreba: ce este mai important în stabilirea ariei unui dreptunghi, lungimea sau lăţimea acestuia? Aceste confuzii apar prin faptul că se confundă individual cu populaţia. La nivel de populaţie putem să ne întrebăm cât la sută din variaţia fenotipică este determinată de genetic (ex. coeficientul de eritabilitate) şi cât la sută de mediu? La nivel de individ însă, acest lucru nu are sens. Dacă una dintre cele două componente are valoarea 0, atunci individul nu există!
Mitul VII. Structurile cognitive ale procesului de evoluţie sunt panglosiste. Termenul de panglosist provine de la numele lui Panglos din opera lui Voltarire,
care a propus că orice există reflectă cea mai bună structură. Psihologia evoluţionistă nu este panglosistă (ex. nu avem urechi pentru a putea să purtăm ochelari), asupra designului structurilor cognitive existând o serie de constrângeri. Să le analizăm pe cele mai importante:
(1) Evoluţia este adesea un proces lent, astfel că structura cognitivă se dezvoltă în timp, după apariţia problemelor adaptative, şi poate persista atunci când problemele adaptative nu mai există. Spre exemplu, strategia ariciului de a se face ghem la apariţia unui pericol era utilă în confruntarea cu un prădător animal, dar nu este utilă acum, în confruntarea cu maşinile.
(2) Structura cognitivă nu reprezintă cel mai bun design posibil, ci designul optim în mediul dat. Aceast design optim împiedică adesea dezvoltarea celui mai bun design, prin faptul că, favorizând reproducerea, el se autoperpetuează, nepermiţând apariţia unuia mai bun.
(3) Structura cognitivă reflectă variaţii posibile în cadrul unei specii. Spre exemplu, deşi ar fi fost extrem de adaptativ să avem vedere de tip infraroşu, din cauza faptului că variaţiile genetice ale speciei noastre nu includeau această caracteristică, ea nu a putut fi selectată în cursul procesului de evoluţie.
(4) O structură cognitivă sau biologică nu aduce doar beneficii, ci şi costuri. Spre exemplu, creşterea cantităţii de testosteron duce la creşterea corpului şi la apariţia caracterelor masculine, dar în acelaşi timp afectează sistemul imunitar, făcând bărbaţii mai susceptibili la diverse boli în comparaţie cu femeile. Aşadar, trebuie menţinut un echilibru între cantitatea de testosteron absolut necesară şi cea care ar fi putut produce la maximum caracteristicile masculine.
(5) Structurile cognitive sau biologice trebuie coroborate unele cu altele. Spre exemplu, faptul că femeile nasc a dus la lărgirea bazinului, dar această structură anatomică trebuie coroborată cu necesitatea alergării în mersul biped. O exagerare în oricare sens ar fi dus la probleme în reproducere. Dacă bazinul ar fi fost prea îngust, s-ar fi putut alerga mai repede, evitând prădătorii şi crescând supravieţuirea, dar ar fi existat probleme cu sarcina. Invers, lărgirea excesivă a bazinului, pentru a favoriza sarcina, ar fi dus la dificultăţi în alergare, scăzând şansa de supravieţuire. Aşadar, cele două structuri biologice au trebuit coroborate una cu alta.