Bunastarea si Prosperitatea

"Bunăstare - situaţie materială bună,prosperă; prosperitate.
Antonime : mizerie, sărăcie. Sinonime : belşug, bogăţie, prosperitate,(pop.)pricopseală, spor,(fig.) înflorire.
Prosperitate - stare prosperă, fericită, înfloritoare, a vieţii unui individ sau a unei colectivităţi, a unei întreprinderi, a unei instituţii; bunăstare, belşug.
Antonime : mizerie. Sinonime : bunăstare.

Activităţile tale pot fi clasificate în : spirituale şi lumeşti, diferenţa între ele constând în modul în care te implici în ele.
Activitatea spirituală nu constă în ceea ce faci,ci modul în care o faci,
implicând exprimarea de sine cu multă bucurie, prin manifestarea talentelor şi abilităţilor tale, cu dăruire de sine, şi elevarea celor din jurul tău.
La fel pentru activitatea lumească, care este întreprinsă din datorie, cu sacrificiu, căutând aprobarea celor ce te înconjoară, condus de iluzia controlului, de aceea, bucuria şi elevarea nefiind prezente, ea nu poate fi spirituală.
Din momentul renunţării la nevoia de a controla, orice lucrare întreprinsă de tine va fi spirituală, şi,din clipa în care încerci să preiei controlul, scopurile spirituale se destramă !
Ceea ce contează este motivaţia interioară, nu forma exterioară pe care o îmbrăcă, fiind vorba de cum faci, nu de ce faci !
Tu poţi să faci orice fac ceilalţi oameni, dar dacă faci cu bucurie, în spiritul iubirii, dăruind munca ta, activităţile tale devin daruri ce nu presupun nici un sacrificiu, nici un chin, căci dacă ar presupune vreun sacrificiu, nu le-ai mai putea face cu bucurie, şi atunci n-ar mai putea fi un dar.
Încearcă să nu munceşti din spirit de datorie, chiar dacă eşti în serviciul altora, şi fă ceea ce faci, cu bucurie, sau, dacă nu poţi, renunţă la acea muncă, dacă nu-ţi poate aduce bucurii !
Renunţă la mai face ceva ce nu-ţi place, doar pentru câştigul material, chiar dacă acei bani îţi sunt foarte necesari, căci nu vei prospera niciodată prin sacrificiul tău, deoarece nimic nu poate prospera dacă nu vine din iubire.
Doar munca efectuată cu bucurie poate contribui la fericirea ta, căci fericirea nu poate veni din sacrificii sau lupte, scopurile trebuind să se conformeze mijloacelor, finalitatea conturându-se pe măsura desfăşurării procesului.
Te poţi înşela pe tine însuţi în multe moduri, muncind din spirit de sacrificiu sau din datorie, şi în multe moduri îi poţi înşela pe alţii, muncind motivat de nerăbdare sau lăcomie, acestea fiind moduri subtile de a te trăda pe tine şi ceilalţi, pe care trebuie să le conştientizezi,pentru a le putea evita.
Renunţă la fructele faptelor tale, dăruindu-le celorlalţi, Spiritului, pentru a-ţi putea elibera sufletul de legăturile ce-ţi pot induce sentimentul nefericirii, neîmplinirii, al lipsei,...
Renunţă la aşteptările tale privitoare la recompensele pe care le-ai putea primi din exterior, bucurându-te de cele interioare, sufleteşti, spirituale, căci averea materială, faima, renumele, funcţiile şi onorurile, nu-ţi pot aduce fericire, deoarece fericirea este o stare spirituală, ce nu poate fi condiţionată material. Dacă fericirea umană ar fi condiţionată material, atunci doar oamenii bogaţi ar putea fi fericiţi, sau doar oamenii săraci, în funcţie de modul condiţionării, prin abundenţă sau lipsă.
Doar ceea ce faci cu bucurie şi entuziasm îţi poate cauza fericirea ta şi a celorlalţi oameni, de aceea fii precaut în privinţa muncii motivate de vinovăţie sau mândrie, şi nu încerca să-i mântui pe alţii, ajutându-i, când tu însuţi ai nevoie să fii mântuit.
Învaţă să-ţi ierţi trecutul, şi să te preţuieşti pe tine însuţi, aici şi acum, să ai încredere în darurile tale spirituale, în tot ceea ce ai primit la naştere, şi, atunci când vei exprima pe deplin şi cu multă bucurie sinele, munca ta se va extinde în mod natural asupra celor ce vor beneficia de ea, sau de exemplul tău personal.
Aceasta este o lucrare spirituală, o lucrare Divină, ce nu are nevoie de studii de marketing, având un program al ei, propriu, bine stabilit.
Când realizezi ce ai de făcut în viaţă, cel mai dificil obstacol de a-ţi duce lucrarea spre finalizare, constă în încercarea de a direcţiona lucrarea, căci nu poţi materializa lucrarea spirituală, şi de câte ori vei încerca, vei eşua,
De aceea, trebuie să renunţi la nevoia de a controla, dăruind fructele faptelor tale, adaptându-te realităţii, fără să încerci să o schimbi.
Cât timp crezi că poţi controla realitatea, după bunul tău plac, în mod nejustificat, atâta timp tu vei trăi, de fapt, în afara realităţii, în paralel, în visele dorinţelor şi speranţelor tale iluzoriii.
Încercarea de a-ţi descoperi scopul vieţii tale din afară, ascultând ideile şi opiniile celor ce te-nconjoară, este inutilă, căci nu poţi descoperi ce ai de făcut, decât din interior, ascultându-ţi inima ta, neexistând o altă cale, de aceea nimeni nu o poate face în locul tău. Aceasta este o cauză pentru care trebuie să fii devotat ţie însuţi, să-ţi dovedeşti abnegaţia, să-ţi demonstrezi că nu vei fi deturnat de ceilalţi, iar ceilalţi, cu timpul, vor fi atraşi spre tine, te vor întâmpina, te vor sprijini, fără a trebui să-i cauţi şi să-i găseşti, căci îi vei întâlni pe calea naturală a preţuirii de sine, şi a deschiderii către propria ta experienţă.
Există foarte puţini oameni, aici şi acum, pe Pământ, care sunt dedicaţi lucrării spirituale Divine, căci, deşi mulţi afirmă că o fac, puţini demonstrează prin fapte o astfel de dăruire. Cei ce o fac, nu vor fi niciodată sprijiniţi de toată lumea, din start, necondiţionat, deoarece oamenii sprijină doar ceea ce înţeleg, şi ei înţeleg acum doar ceea ce au fost educaţi, adică necesitatea datoriei şi a sacrificiului, pentru binele societăţii, al familiei, al comunităţii. Schimbarea conţinutului educaţional se impune, cu evidenţă, căci până ce accentul nu se va pune pe individ, ci pe o comunitate abstractă şi de neînţeles, ceaţa confuziei va împiedica răspândirea luminii conştienţei. Schimbările se efectuează, în timp, nu foarte repede, citind, studiind, şi analizand astfel de materiale, şi contribuind la răspândirea ideilor lor. Schimbarea a început, ea este doar continuată, şi nu poate fi oprită de nimeni, niciodată !
Aşadar, să nu începi lucrarea ta spirituală, cu speranţa că vei obţine sprijin şi aprobare din partea celor ce te înconjoară, căci ei nu sunt pregătiţi, încă, să te înţeleagă, dar este rolul şi menirea ta să-i ajuţi să conştientizeze adevărul. Unii te vor trata cu dispreţ, alţii te vor invidia, alţii se vor simţi ameninţaţi de tine, datorită puterii adevărului şi iubirii pe care o resimt în prezenţa ta. Tratamentul la care eşti supus din partea lor, nu este un semn de dezaprobare divină, şi trebuie să-l suporţi cu calm şi răbdare, răspunzând prin iubire şi acceptare necondiţionată, căci, atunci când ei se vor convinge că eşti în mod real interesat de binele lor, se vor linişti subit, răbdarea ta fiind recompensată.
Nu te aştepta, însă, să primeşti recunoştinţă şi aprobare de la cei din jur, căci nu le vei primi, vei fi însă respectat. Autoritatea întotdeauna a fost şi este testată, şi tu vei fi testat ca un fel de autoritate în domeniul spiritual. Vei şti că eşti pregătit, atunci când cei din jurul tău se vor convinge că eşti pregătit, după ce te vor testa.
Religia sacrificiului nu este mai adevărată sau mai utilă decât religia abundenţei, şi invers, şi nu considera că Divinul trebuie să recompenseze lucrarea ta spirituală printr-un succes material, deoarece toate recompensele sunt spirituale. Recompensele tale vor consta din fericire, bucurie, compasiune, pace, seninătate, iar dacă succesul material nu va apare, nu da vreo importanţă excesivă acestui fapt, dacă tu nu asta urmăreşti, de fapt.
Dacă recompensa materială este importantă, pentru tine, ai puţine şanse să înaintezi în lucrarea ta spirituală, şi vei avea resentimente, frustrări,...fiind, încă, dominat de influenţa ego-ului, activităţile tale fiind lumeşti, nu spirituale.
Nu poţi măsura bogăţia spirituală cu un etalon material, iar dacă vei avea succes material, acesta devine un test, pentru tine, care va dovedi capacitatea ta de a nu mai ceda tentaţiilor, intereselor personale, lăcomiei,... căci cel ce nu poate să împartă succesul sau material cu ceilalţi, îşi va dovedi adevăratul său nivel de elevaţie spirituală !
Succesul material este, în esenţa lui, un dar ca toate celelalte daruri, şi este dat pentru a fi împărţit cu ceilalţi, pentru a fi împărtăşit. Neîmpărtăşirea darurilor tale, te vor conduce spre imposibilitatea faptului de a culege roadele acestor daruri, a adevăratei prosperităţi, care constă din fericire, iubire, pace,...
Este greşit să crezi că ceea ce ai de împlinit în această viaţă trebuie să-ţi aducă, neapărat, şi o mare avere, căci în cazul în care munca ta nu ţi-o va aduce, vei crede că ai greşit în alegerile tale, te vei autopedepsi, şi îţi vei abandona activităţile legate de darul tău, renunţând la bucurii şi fericire.
Să nu crezi, însă, nici în ideea conform căreia trebuie să fii sărac pentru a putea desfăşura o activitate spirituală, căci şi bogăţii şi săracii au aceeaşi relaţie cu Divinul, şi a împărţi din sărăcia sau bogăţia ta, cu alţii,reprezintă aceeaşi testare a egoismului, lăcomiei, avariţiei,...
Nu contează, în esenţă, cât de mult ai de dat celorlalţi, ci măsura în care eşti dispus să dai, să împarţi cu alţii, din cât ai tu !
Ceea ce contează, este că fiecare om să se cunoască cât mai bine pe sine însuşi, să ştie ce a primit şi ce are de dat, şi să ofere celorlalţi, conştientizând că fericirea sa constă în această compensare universală, la care el însuşi va lua parte, dând şi primind !

Câţi oameni, atâtea credinţe şi convingeri personale. Dar una este să crezi sau să dobândeşti o convingere pe baza ideilor proclamate de alţii şi a experienţei lor reale sau imaginare, şi alta este să poţi vorbi din propria experienţă, să ştii că ai verificat în practică o teorie, şi că te bazezi pe ceva real, pe rezultate concrete, chiar dacă tot îi mai acorzi o anumită notă subiectivă, inevitabil. Viziunea mea personală încărcată de imaginaţie bogată reflectă bunăstarea şi prosperitatea individuală ca pe ceva ce trebuie dobândit şi menţinut, în mod natural şi firesc, cu efort personal, fără sacrificii, fără suferinţă, fără chin, încruntare şi lacrimi. Aceasta deoarece observ că doar cei optimişti, care gândesc sănătos de pozitiv avântându-se cu entuziasm voios şi bucurie, atrag în mod practic bunăstarea şi prosperitatea în viaţa lor, pe când cei ce se chinuie de pesimişti ce sunt să se sacrifice mereu pentru cauze pierdute şi oameni rataţi, ...nu ! Dobândirea prosperităţii se poate realiza de către fiecare, în măsura în care fiecare poate conştientiza factorii cauzali de care depinde efectul de a fi prosper, de a se menţine în starea de prosperitate, şi dacă vrea şi poate să depună efortul de a îndeplini condiţiile cauzale. Nu cred în ideea învechită, cu iz de mucegai nobil religios şi spiritual, conform căreia bogăţia nu este bună, că bogatul nu poate ajunge în Rai sau în Împărăţia Cerurilor, că omul care aspiră la culmile spiritualităţii trebuie neapărat să renunţe la avere, la soţie, la amantă, la familie, la copii, la băutură, şi la etc. Toate aceste idei ce vizau privarea omului de libertatea sa naturală de fiinţă raţională şi socială superioară , de bunăstarea şi prosperitatea sa, provineau de la nivelul unor elite manipulatoare, ce urmăreau anumite interese oculte, ca de exemplu acapararea tuturor bunurilor membrilor care erau convinşi cu iubire că este bine să-şi doneze averea pentru a obţine păsărele meritelor de pe gardurile credinţelor convingătoare într-un cer pufos al vieţii de apoi. Întotdeauna oamenii excesiv de credincioşi au fost în aceeaşi măsură de naivi, şi această ereditate s-a tot transmis prin prezentul continu până la cel actual. Viziunea mea mai reflectă faptul că fanaticii extremişti se ating, distructiv, unii pe alţii, şi că nici sărăcia sărăciilor şi nici bogăţia bogăţiilor nu sunt de dorit şi râvnit de oamenii raţionali cu judecată, ca noi, care tind să rămână neântinaţi şi neatinşi. Deci, mai în glumă dar foarte serios, ne vom îndrepta atenţia distributivă asupra modului în care omul sănătos cu judecata dreată poate să obţină de unul singur bunăstare si prosperitate, în această viaţă trecătoare, pentru fericirea personalităţii sale individuale, şi cum să nu le piardă mai repede decât mai târziu, şi înainte de a le fi realizat. Aşadar, pentru un început promiţător, trebuie făcut un efort de memorat faptul că cuvântul cheie este cel ce ne va deschide uşa cunoaşterii, căci, după cum probabil bănuiai din experienţă, această uşă stă mereu tare închisă, şi nu oricine ştie ce-i în spatele ei, dacă stă în faţă, şi- n faţă, dacă stă în spate. (în lucru)

"Nevoile sunt multe,Katona... MULŢUMEŞTE-TE CU CE ESTE", mi-a spus, oarecum în glumă, cineva. Dar subiectul mulţumirii "cu ce este", merită puţin dezbătut şi aprofundat, deoarece ascunde probleme importante.
Eu, personal, am ajuns la concluziile următoare :
1. Cei ce se mulţumesc cu ceea ce au, şi nu îşi doresc nimic mai mult, îşi blochează singuri procesul creator pentru care au devenit, de fapt, terrieni.
Nu este vorba de a fi nemulţumit de ceea ce ai, sau ai obţinut până în prezent, ci de a gândi şi acţiona în mod creator, în scopul mulţumirii personale continue. Bucurie şi fericire fără nici un efort personal, cu implicaţie zero, nu există. Deci, trebuie, cel puţin să ceri, pentru a obţine ceva. Rugăciunea reprezintă un exemplu de implicare personală în mersul lucrurilor, în mod creator. Cel ce se roagă, chiar dacă nu este credincios, obţine efecte, datorită faptului că :
- gândurile emise se comportă ca nişte entităţi vii, deoarece între gânduri există fenomene de atracţie şi respingere, conform naturii lor. În lumea gândurilor există o activitate şi interacţiune continuă.
- Totul este Spirit, Universul este Mental, deci poate fi influenţat de mintea umană, prin gândurile emise, conform specificului lor.
2.'Mulţi oameni afirmă faptul că fericit poate fi doar cel ce este mulţumit cu ceea ce există, de la Natură, şi ceea ce are el, ca rezultat al activităţii şi implicării sale în viaţa socială. Această idee, însă, nu se află în contradicţie cu cele prezentate mai sus, la punctul 1, ci reprezintă o completare. Însă luată separat, ruptă din contextul acesta global, afirmaţia îşi pierde valabilitatea, valoarea de adevăr. Să analizăm de ce :
2.1. în primul rând, toţi oamenii care susţin că este de ajuns să te montezi psihic (autosugestionezi), că poţi fi supermulţumit şi fericit, bucurându-te continuu doar de ceea ce ai dobândit până la un anumit moment dat, sânt... nemulţumiţi şi nefericiţi. Ei afirmă sus şi tare că este posibil, că aşa este corect să gândeşti, dar afirmaţia nu se verifică nici măcar în cazul lor. Autosugestia nu funcţionează, decât, eventual, pe perioade foarte scurte de timp, efectul ei fiind destrămat rapid de insatisfacţii, supărări, frustrări, decepţii, deziluzii...
2.2. Viaţa terestră este astfel concepută, încât fiecare om este nevoit să gândească şi să acţioneze în mod continuu, pentru a se putea adapta în permanenţă la condiţiile de viaţă în continuă schimbare. Toate stările sânt fluctuante, schimbătoare, ne existândând nimic imuabil, veşnic neschimbător, care să nu se afle în transformare.
2.3. Nimeni nu scapă de stările organice de foame, sete, frig, căldură excesivă, stres, oboseală, etc., care sânt neplăcute, şi, ca atare, îţi perturbă stările psihice de bucurie, mulţumire, fericire. Dacă nu faci nimic, în afara faptului de a te autosugestiona că îţi este bine, că eşti mulţumit, fericit, în scurt timp te... loveşte foamea, şi te scoate din starea ta de automulţumire, trebuind să te mobilizezi pentru obţinerea şi pregătirea hranei. După ce acţionezi în scopul de a te alimenta, starea de saţietate îţi produce o
senzaţie de bine şi confort... pentru puţin timp, însă. Acesta este un exemplu banal, şi tu mai poţi găsi, uşor şi rapid, multe altele, asemănătoare...
2.4. Nimeni nu poate fi vesel, bucuros, mulţumit, fericit, fără MOTIV. Şi fiecare motiv este rezultatul unui EFORT PERSONAL. Cine nu face nimic, nu depune nici un efort, nu are nici un motiv. Ba, chiar mai mult, va fi copleşit rapid de stări tot mai neplăcute, inconfortabile, supărătoare, care îl vor obliga să acţioneze în vederea satisfacerii trebuinţelor şi nevoilor personale curente. Satisfacerea lor face parte din procesul adaptării la condiţiile terestre de viaţă. În concluzie, starea de bine, mulţumire, bucurie, fericire, este strâns legată de eforturile personale care trebuiesc depuse în
permanenţă, în scopul satisfacerii trebuinţelor şi necesităţilor curente. (vezi Piramida lui Maslow).
Cel ce depune eforturi INSUFICIENTE sau INEFICIENTE, este şi rămâne nemulţumit şi nefericit.
Aşadar, poarta mulţumirii şi fericirii personale, în plan terestru, poate fi deschisă doar cu cheia implicării suficiente şi eficiente...

Majoritatea oamenilor trăiesc blocaţi, într-o stare de nemulţumire aproape constantă, întreruptă de mici bucurii, ce apar ca rezultat al unor eforturi depuse în momentele în care nemulţumirile lor îi împing motivaţional, mai puternic, spre acţiune.
Oamenii au parte în viaţă, în general, de mult mai multe neplăceri şi nemulţumiri, decât de plăceri şi mulţumiri, în mod obiectiv. Nivelul de dezvoltare morală a majorităţii oamenilor conduce inevitabil spre creerea mult mai multor neplăceri, unii altora, decât plăceri.
Dacă ai observa şi analiza în mod obiectiv relaţiile tale cu ceilalţi oameni, comportamentul lor relaţional, ai remarca faptul că, datorită diverselor frici, oamenii sânt într-o permanentă tensiune, se simt mereu ameninţaţi, în nesiguranţă, atacaţi, victimizaţi, şi, drept urmare, manifestă o atitudine comportamentală mai mult ostilă, decât amicală şi prietenească, în relaţiile cu ceilalţi, mai ales cu necunoscuţii. Dacă ai voinţa şi răbdarea de a observa cuvintele şi expresiile folosite în limbajul lor curent, nesiguranţa, frica, ostilitatea lor, îţi vor deveni evidente.

Mulţi oameni fac referiri la copii, privind diverse aspecte ale vieţii. Copii mici, însă, acţionează predominant emoţional, foarte puţin logic. Copilul mic vrea ceva, şi plânge şi ţipă dacă nu i se dă. Copilul intră rapid în criză, dacă nu îl iei cu binişorul, când îşi manifestă o dorinţă pe care nu poţi sau nu vrei să i-o satisfaci. Copilul nu vrea să înţeleagă motivele, ci vrea să obţină ceea ce îşi doreşte. Pe măsură ce creşte, gândirea logică va echilibra pe cea emoţională, copilul învăţând din mers, prin experienţa sa de viaţă, faptul că nu totul i se cuvine, că nu orice dorinţă i se poate satisface, că părinţii efectiv nu pot să îi satisfacă toate dorinţele, etc. Dacă te vei posta într-un mare raion de jucării, vei observa multe lucruri interesante despre copii, şi cum reacţionează copiii de diferite vârste la tentaţii. Componenta educaţională îşi are, şi ea, rolul ei, destul de important, desigur, precum şi trăsăturile individuale de personalitate ale copilului. Modul de "a se descurca" al copiilor, este discutabil. Fiecare copil acumulează tone de frustrări în decursul copilăriei...

Eu afirm că mulţumirile şi nemulţumirile sânt cel mai strâns legate de modul logic de a înţelege lumea şi viaţa. Cu alte cuvinte, de gradul conştienţei asupra realităţii. Căci de aici iau naştere dorinţele şi pretenţiile absurde, ilogice şi cele logice, normale, fireşti. Nemulţumirea, în esenţă, îşi are originea în ignoranţa şi inconştienţa umană. Cu cât un om devine mai conştient, cu atât raportul numeric nemulţumiri / mulţumiri va tinde să
devină tot mai mult, din supraunitar, subunitar. Oamenii la care raportul este subunitar, reprezintă excepţiile de la regula generală, care este elaborată pentru media (majoritatea) populaţiei. Dacă eşti cu adevărat interesat să verifici adevărul afirmaţiilor mele, păstrează asupra ta o hârtie şi un instrument de scris, şi notează-ţi fiecare trăire emoţională, plăcută sau neplăcută, trăite în decursul unei zile obişnuite.
Dacă raportul va fi supraunitar, eşti un om normal. Dacă este subunitar, eşti o persoană de excepţie, un focar de influenţă pozitivă pentru toţi cei din jurul tău, un vindecător al rănilor emoţionale omeneşti, un om binecuvântat...

În privinţa egoismului, se pot opera, în mod conştient, anumite transformări atitudinale. Dar nu există, însă, nici o nevoie sau dorinţă, care să nu aibă o anumită doză de egoism în ea. Condiţiile de viaţă terestră impun prezenţa obligatorie a egoismului, într-o anumită măsură, în orice faci. Legarea Spiritului de materie determină necesitatea prezenţei şi manifestării egoismului.
Că prezenţa egoismului, în gândurile şi comportamentul propriu, este mai mult, mai puţin, sau deloc conştientizată, reprezintă o altă problemă...