DEOCHIUL - UN ATAC PSIHO-ENERGETIC ?

DEOCHIUL - UN ATAC PSIHO-ENERGETIC ?

ORICINE POATE DEOCHIA ŞI POATE FI DEOCHIAT !
Sinteză din cartea "Leacuri magice din Carpaţi", cu adăugiri şi sublinieri personale.
Cele mai răspândite descântece româneşti sunt probabil cele "de deochi", numit şi "săgetătură".
În dicţionarul manuscris al cărturarului care a fost Marele-vornic Iordache Golescu, există următoarele însemnări :
"Dăochez însemnează că vatăm cu ochii, cu vederea, cu uitătura.
Adică uitându-mă la oarece, se vatămă acel lucru atât de rău şi pătimeşte atât de mult, încât, de este copil sau vreo vită, peşin se îmbolnăveşte şi moare. De este sticlă, crapă, plezneşte. De este vas de pământ, se sfărâmă, se sparge. De este casă, se prăpădeşte. De este vie, se strică viţa cu totul, de nu mai dă rod. Şi multe asemenea zic pentru dăochiat, încât nu este de crezut; dar se întâmplă de multe ori mari boale, mari vătămături şi mari stricăciuni, mai ales şi mai des la copii. Şi, după cum zic, cel ce are această patimă, când dăoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are şi mare şi înfocată dragoste şi plăcere către acel lucru ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu. Dohtoria dăochiatului nu este alta decât, după obiceiul vechiu, cel ce dăoache vreun copil, să scuipe asupra copilului de trei ori sau să dea semn de la el însuşi şi cu acel semn să-l afume pe copil. Cel ce nu voeşte să se dăoache, scuipă de trei ori în sânul său. Ca să nu să dăocheze copiii, obişnuiesc doicile de atârnă la capul copiilor usturoiu sau un semn de postav roşu, sau vreun ban mare de argint, de aur, sau scule frumoase, care se zic semne de dăochiat, ca, uitându-se cel ce dăoche la copil, să vază mai întâiu acele semne. Şi, aşa mergând vederea, uitătura întâiu la acele semne, se risipeşte pe acolo veninul dăochiului şi scapă copilul. Iar usturoiul în adevăr este dohtorie împotriva dăochiatului, că iuţimea lui birueşte iuţimea ochilor înveninaţi a celui dăochietor".
Cum se provoacă deochiul : se poate provoca simplu, prin privire (prin "uitătură"), sau cu vorba.
1) privirea poate afecta sănătatea cuiva, sau să aducă, într-un fel sau altul, vătămare, nu numai omului (în special copilului), ci chiar şi vitelor şi plantelor. Uneori efectele acestei priviri pot fi resimţite chiar de obiectele neînsufleţite. Urmările nefaste ale simplei priviri, dar care este "însoţită" de anumite GÂNDURI ŞI SENTIMENTE, fără a se recurge la vreo formulă sau ceremonie magică, constituie caracterul propriu al deochiului, care îl deosebeşte de toate celelalte mijloace întrebuinţate de cineva cu scopul de a vătăma, cum sunt vrăjite farmecele, blestemele, etc.
Această "uitătură", căreia i se atribuie o putere magică foarte mare, adeseori este îndreptată către cineva, sau către ceva, fără nici o răutate, fără nici o intenţie voluntară de a-i aduce un neajuns. Ba chiar dimpotrivă, ea poate să fie plină de dragoste sau de admiraţie. Puterea dăunătoare a acestei priviri este, în cazul acesta, independentă de voinţa cuiva, este un fel de vrajă involuntară. Personal, atribui influenţa, gândurilor şi sentimentelor emanate oarecum inconştient şi instinctiv, cum sunt de exemplu cele ce exprimă invidia.
2) Când cineva exprimă prin cuvinte admiraţia de care este cuprins faţă
de o persoană frumoasă, sănătoasă, fericită sau înzestrată cu calităţi
deosebite, sau când aduce peste măsură laude aceluia ce posedă aceste însuşiri.
Chiar însuşi vorbitorul se poate deochea singur, atunci când îşi exprimă verbal deplina mulţumire faţă de starea sa, sau când arată că este peste măsură de fericit !
CINE poate fi deocheat : oricine, dar, dintre fiinţele omeneşti, copiii sunt cei mai expuşi deochiului. Este de ajuns ca un copil să fie frumos sau să pară foarte deştept, pentru ca lumea, mirându-se de el şi "lăudându-l" inadecvat, exagerat, fără a întrebuinţa formula obişnuită de protecţie "să nu-i fie de deochi !", să-l "învenineze" cu deochiul. Această credinţă este răspândită la toate popoarele.
Oamenii mari, în special flăcăii şi fetele frumoase, mirele şi mireasa, dar uneori şi oamenii slăbănogi sau bolnăvicioşi, sunt expuşi deochiului.
Lăuzele sunt adesea în primejdia de a fi deocheate. De aceea, moaşa, îndată după facere, înainte de a lăsa pe cineva străin să intre în casă, suflă peste capul lăuzei şi-i descântă de deochi.
În afară de fiinţele omeneşti, pot fi deocheate animalele domestice, în special caii şi vitele cornute, mai ales când se remarcă prin frumuseţea lor. Mânjii, viţeii, mieii şi iezii sunt cei mai expuşi a fi deocheaţi. Afară de acestea, ca şi când ar fi însufleţite, pot fi deocheate plantele de tot felul, legumele şi grânele, florile, poamele şi copacii.
EFECTELE deochiului : deochiul prezintă simptome specifice, după care se poate recunoaşte că cineva este deocheat :
- deocheatul capătă deodată, ca din senin, mari dureri de cap.
- cel mai cunoscut simptom este căscatul încontinuu, deşi omului nu îi este somn. Dacă o babă descântă cuiva, presupunând că acela este deocheat, şi ea începe să caşte în timp ce rosteşte decântecul, este un semn de netăgăduit că bolnavul este (era) deocheat. Cu cât descântătoarea cască mai mult, cu atât şi vindecarea este mai sigură. (Tot astfel se crede şi în Franţa.)
- copiii, şi chiar oamenii mari, când sunt deocheaţi, uneori se aprind la faţă şi au călduri, ori le ţiuie urechile.
- bolnavii, de li se întâmplă sa fie deocheaţi, sunt apucaţi de vărsături sau le curge sânge din nas.
- animalele, în special caii, vitele şi mieii, când sunt deocheate, le vezi tremurând, încep să tânjească şi, în cele din urmă, se prăpădesc.
- plantele, florile se veştejesc la puţin timp de la deochi, pomii nu mai dau roade şi încep să se usuce.
PROTECŢIE / VINDECARE : Un mijloc de a evita URMĂRILE NEFASTE ALE "LAUDELOR" ŞI ADMIRAŢIEI (Ex : "Mânca-l-aş de copil frumos"), EXPRIMATE PRIN PRIVIRE ŞI LIMBAJ este expresia rostită : "Să nu-i fie de deochi!" sau "Să nu mă deochi!", şi altele de felul acesta, care FUNCŢIONEAZĂ DREPT DESCÂNTEC = MIJLOC DE PROTECŢIE PSIHOENERGETIC EMIS MENTAL.
Stingerea cărbunilor : pentru a şti dacă cineva este deocheat, i se sting cărbuni. Descântătoarea aduce întâi apă neâncepută de la un izvor, de la o fântână sau de la o apă curgătoare din apropiere. Cea mai bună este însă apa adunată din stropii de la roata morii.
În Transilvania, românii şi saşii procedau la fel, aruncând într-un pahar cu apă 3 sau 9 cărbuni aprinşi. Făceau cruce deasupra paharului cu mâna sau cu un cuţit, îi dădeau copilului bolnav să bea puţin din apă, iar restul o turnau la ţâţâna uşii. Bolnavul se socoteşte că este deocheat dacă tăciunii s-au aşezat pe fundul paharului.
Paza de deochi : Cel mai sigur şi mai răspândit mijloc, când este vorba să fereşti un copil, un om mare, o vită, o floare sau un pom, este să nu te miri de frumuseţea sau de alte calităţi ale lor, să nu le aduci laude, şi de a scuipa sau a face gestul scuipatului asupra lor, de trei ori în şir, zicând: «ptiu! ptiu! ptiu! să nu-i fie de deochi!» sau «de nu s-ar deochea !».
Dar nu numai copilul sau omul adult trebuie scuipat ca să fie ferit de
urmările funeste ale deochiului, ci şi animalele. Dacă vezi ceva frumos, un viţel, o vacă sau o scroafă care a fătat mulţi pureci, ca să nu îi deochi, trebuie să îi scuipi şi să zici: «să nu-i fie de deochi!».
Un fel special de a păzi copilul de deochi este acela când se face pe
fruntea copilului, de către mama sa, un "benghi" cu cenuşă, cu noroiul de pe tocul sau de pe talpa încălţămintei, amestecat cu puţin scuipat, ori cu funingine, cu cărbune sau cu cerneală. La aromâni, mamele obişnuiesc, pe lângă benghiul făcut pe fruntea copilului cu cărbune, să îi mai înnegrească şi vârful nasului sau să îi facă un semn negru pe locul unde se îmbină sprâncenele.
Copilul nou-născut, pentru a fi apărat de deochi, trebuie cântărit înainte
de a i se face prima baie. Acest obicei îl au şi sârbii, dar nu spun nimănui cât trage copilul la cântar. Şi huţulii se feresc de deochi cântărindu-se.
Copilul nu trebuie lăsat, până nu împlineşte un an, să se uite în oglindă,
căci se poate deochea singur - credinţă foarte răspândită la români.
PROTECŢIA PRIN "AMULETE" şi "TALISMANE" - cel mai sigur mijloc de protecţie. Cea mai simplă "amuletă" se obţine prin legarea la gât şi în păr (la boneţică, căciuliţă), a unui ŞNUR ROŞU sau o PANGLICĂ ROŞIE, cercei, fundiţe, agrafe ROŞII la fete, etc. Culoarea roşie joacă un mare rol, căci fiind foarte "bătătoare la ochi", reuşeşte să distragă privirea celui care, cu voie sau involuntar, poate provoca deochiul. Aşadar o căciuliţă / boneţica roşie, este şi mai eficientă. Această credinţă privind culoarea roşie este foarte veche.
O amuletă întrebuinţată în Ţara-Haţegului este un săculeţ cu cărbuni, care se pune copilului la gât.
Altă amuletă contra deochiului, întrebuinţată la aromâni, este purtarea
unor coarne de bubulic, insecta «Lucanus cervus», pe care românii o numesc «răgace», «rădaşcă» sau «boul-lui-Dumnezeu». Şi în Bucovina, fetele înşiră coarnele acestei insecte ca mărgele, iar băieţii le leagă la chiotorile cămăşilor, ca să nu se deoche. Tot în Bucovina, femeile
poartă coarne de rădaşcă în păr, ca să nu li se deoache părul.
Dintre metale, AURUL trece drept un bun apărător contra deochiului. De aceea, se coase la scufiţa copilului, pe lângă altele, şi o monedă de aur. Tot astfel se procedează la bulgari şi la saşii din Transilvania.