Deja-vu (Deja vazut)

Déjà vu, expresie din limba franceză, înseamnă "deja văzut", şi constă în senzaţia puternică pe care un eveniment sau experiență în curs de experimentat o declanşează, privind faptul că au mai fost experimentate o dată în trecut, indiferent dacă acesta s-a întâmplat de fapt, în mod real, sau nu.
Există şi câteva variaţii, incluzând deja vecu = deja trăit, deja senti = deja simţit, deja visite = deja vizitat. Termenul a fost ales în 1876 de către francezul Emile Boirac, unul dintre primii care au studiat fenomenul.
Cercetările au relevat faptul că aproximativ două treimi din populație au avut experiențe déjà vu.
De multe ori deja vu este confundat cu alte fenomene, gen: experienţe precognitive (senzaţia că ştii exact ce urmează să se întâmple, şi chiar se întâmplă), halucinaţii (determinate de boli sau medicamente/ droguri),amintiri false (determinate de schizofrenie). Spre deosebire de adevăratul deja vu, care durează în jur de 10-30 de secunde, celelalte fenomene pot dura mult mai mult.
Cele mai multe senzaţii de deja vu, se pare ca au loc în timpul dialogului cu alte persoane, când oamenii au impresia că au mai auzit, candva, exact aceleaşi replici, ca au fost martorii aceluiasi dialog, putand anticipa replicile. Acest fenomen, insa, se poate datora fenomenului telepatic, prin care este perceput gandul interlocutorului, inainte de rostirea verbala a lui.
Exista peste 40 de teorii privind apariția și cauza deja-vu, variind de la erori ale procesului de memorare până la reîncarnare. Fiecare cercetător care a studiat femonenul deja vu i-a dat definiţii particulare, şi a stabilit categorii pentru factorii care generează un deja vu.
Una din teorii afirmă că deja vu poate fi determinat de 3 categorii de factori :
1. disfuncţie biologică (ex: epilepsia),
2. familiaritate implicită,
3. percepţie divizată.
Deja vu este un fenomen greu de studiat, deoarece apare spontan, durează puţin, şi nu are manifestări fizice. Din cauza asta nu a putut fi stabilită încă o explicaţie definitivă.
Teoria telefonului mobil, sau atenţia împărţită/ percepţie divizată : pentru a lansa această teorie, Dr. Alan Brown a făcut un experiment în care un grup de subiecţi trebuia să privească nişte fotografii cu locaţii şi să spună care le sunt familiare. Înainte de asta, subiecţilor le-au fost arătate o parte din fotografii la viteză foarte mare – 10 fotografii în 20 de milisecunde – suficient pentru creier să le înregistreze dar insuficient pentru subiecţi să le conştientizeze.
Rezultatul experimentului a fost că fotografiile neconştientizate, dar înregistrate, le-au fost familiare într-un procent mult mai mare decât celelalte fotografii arătate în experiment.
Asta înseamnă că atunci când atenţia ne este distrasă de la o anumită activitate, înregistrăm totuşi tot ce este în jurul nostru, dar nu conştientizăm. Apoi când putem să ne concentrăm pe ceea ce facem, lucrurile din jurul nostru ni se par deja familiare chiar dacă nu ar trebui să fie.
Un exemplu concre t: intrăm într-o casă în timp ce vorbim cu gazda şi putem experimenta un deja vu. Lucrurile au funcţionat aşa : înainte să ne uităm atent la cameră, creierul a procesat deja vizual/ fonic împrejurimea, iar când vine timpul să percepem normal camera, avem senzaţia că am mai fost acolo.
Psihologul Edward B. Titchener în 1928, a explicat fenomenul déjà vu ca fiind cauzat de o percepţie parţială a unui obiect sau o situație, înainte ca creierul să fi terminat construirea unei percepții pe deplin conștiente asupra experienței, percepția parțială generând un fals sentiment de familiaritate.
Explicația cea mai acceptată în prezent privind déjà vu, explică acest fenomen ca fiind o anomalie a memoriei, ce conferă impresia falsă că o experiență este reamintită, nu că acesta este un act de previziune, precogniţie, sau profeție. Această explicație este susținută de faptul că sensul de "amintire" a experienţei, la momentul prezent, este puternic prezent, în cele mai multe cazuri, dar că circumstanțele în care experiența anterioară a fost trăită (când, unde și cum experiența a avut loc), sunt incerte sau considerate a fi imposibile.
De asemenea, pe măsură ce trece timpul, subiecții pot prezenta o amintire puternică de a fi avut o experiență tulburătoare de déjà vu, dar au puține amintiri, sau chiar nici o amintire, privind specificul evenimentului sau circumstanței care au făcut obiectul déjà vu-ului. Acest lucru poate fi produs de o suprapunere între sistemele neurologice responsabile pentru memoria pe termen scurt, și cele responsabile pentru memoria pe termen lung, rezultând amintiri de evenimente recente, percepute eronat că fiind experimentate în trecutul mai îndepărtat.
O teorie afirmă că evenimentele sunt stocate în memorie, înainte ca partea creierului responsabilă cu conştientizarea experienţei să primească informația și să o proceseze complet. Însă această explicație a fost criticată, deoarece creierul nu ar fi capabil să stocheze informații, fără o intrare senzorială întâi.
O altă teorie sugerează că creierul poate procesa informațiile senzoriale, poate chiar toate datele senzoriale, ca o "memorie-in-progres", și că, prin urmare, în timpul evenimentului în sine, consideră unele date memorate a fi amintiri din trecutul mai îndepărtat.
Legătura cu tulburările psihice : Cercetătorii au încercat să stabilească o legătură între déjà vu și psihopatologiile grave, cum ar fi schizofrenia, anxietatea, tulburarea disociativă de identitate, dar nu au reușit să găsească o corelaţie cu valoare de diagnostic. Nu pare a exista o asociere specială între déjà vu și schizofrenie, sau alte afecţiuni psihice. Cea mai puternică asociaţie a déjà vu cu patologia, este cea cu epilepsia de lob temporal. Această corelație a determinat pe unii cercetători să speculeze că experiența déjà vu este, probabil, o anomalie neurologică în legătură cu descărcarea electrică necorespunzătoare de informaţii, în creier. Deoarece majoritatea oamenilor suferă un ușor, dar non-patologic, episod epileptic, în mod regulat, care în mod frecvent apare chiar înainte de a adormi, s-a presupus că o similară uşoară aberație neurologică apare în experiența déjà vu, rezultând senzații eronate privind memoria.
Deși nu există în prezent o genă asociată cu déjà vu, gena LGII de pe cromozomul 10, este studiată privind o posibilă legătură. Anumite forme ale genei sunt asociate cu o formă uşoară de epilepsie, și, deși nu există nici o certitudine, déjà vu apare destul de des în timpul crizelor, pentru ca cercetătorii să aibă suficiente motive să suspecteze existenţa unei legături.
Farmacologie : Anumite medicamente cresc șansele de apariţie a déjà vu la consumatorii lor. De asemenea, unele medicamente, atunci când au fost luate împreună, au fost implicate în cauzarea fenomenului déjà vu. Taiminen și Jääskeläinen (2001) au raportat cazul unui bărbat sănătos psihic, care a început să experimenteze senzaţii intense şi recurente de déjà vu, după consumarea substanţelor amantadina și fenilpropanolamina, împreună, pentru ameliorarea simptomelor de gripă. pacientul a găsit experiența atât de interesantă, încât el a dat curs complet tratamentului sau medicamentos, după care a raportat experienţa psihologilor, pentru a deschide un studiu de caz. Datorită acțiunii dopaminergice a medicamentelor, și a rezultatelor anterioare privind stimularea creierului cu electrozi (de exemplu Bancaud, Brunet-Bourgin, Chauvel, şi Halgren, 1994), Taiminen și Jääskeläinen au speculat faptul că déjà vu apare ca un rezultat al acțiunii hyperdopaminergice, în zonele meziale temporale ale creierului.
Explicaţii pe baza memoriei : Asemănarea dintre un stimul care provoacă déjà-vu, și existente, dar diferite, urme din memorie, poate conduce la senzaţie. Astfel, confruntarea cu ceva care evocă asociațiile implicite a unei experiențe, şi senzaţia că ea nu poate fi amintită, poate conduce la un déjà vu.
În efortul de a reproduce experimental senzația, Banister și Zangwill (1941), au folosit hipnoza pentru a oferi participanților o amnezie posthipnotică privind materialele pe care le-au văzut deja. Când acestea au fost mai târziu reîntâlnite, activarea restricționată cauzată de amnezia posthipnotică a dus la 3 din cei 10 participanți la raportarea a ceea ce autorii au numit "paramnezie". Explicațiile pe baza memoriei pot duce la dezvoltarea unor metode experimentale non-invazive, prin care déjà vu poate fi produs, permiţând testarea în condiții experimentale, bine controlate.
Cleary sugerează că déjà vu poate fi o formă de recunoaștere pe bază de familiaritate (recunoașterea faptului că se bazează pe un sentiment de familiaritate cu o situație), și că metodele de laborator de sondare a recunoaşterii pe bază de familiaritate sunt promiţătoare privind cercetrea déjà vu în condiţii de laborator . Un studiu recent, care a folosit tehnologia realităţii virtuale, a raportat experiențe deja-vu ce au susținut această idee. Această investigare a realităţii virtuale a sugerat că similitudinea dintre înfăţişarea spațială o unei noi scene, și aspectul unei scene experimentate anterior, existente în memorie, dar care nu poate fi amintită, poate contribui la manifestarea unui déjà vu. În cazul în care scena experimentată anterior, existentă în memorie, nu revine în conştienţă, ca un răspuns la vizualizarea scenei noi, ea poate exercita în continuare un efect, un sentiment de familiaritate cu noua scenă, care este subiectiv percepută ca un déjà vu, sau de a fi fost acolo înainte, în ciuda faptului că subiectul ştie că nu a fost.
O altă posibilă explicație a fenomenului déjà vu este prin "cryptomnesia", care apare în cazul în care informațiile învăţate sunt uitate, dar cu toate acestea ele rămân stocate în creier, și, cazuri asemănătoare invocă cunoștințe depozitate, ceea ce conduce la un sentiment de familiaritate din cauza situației, evenimentului, sau conținutului emoțional / vocal, cunoscut sub numele de "déjà vu".
Unii experți sugerează că memoria este un proces de reconstrucție, mai degrabă decât o rememorare a evenimentelor fixe, stabilite. Această reconstrucție provine din componente stocate, implicând dezvoltări, distorsiuni și omisiuni. Fiecare rechemare succesivă a unui eveniment, este o rechemare a ultimei reconstrucții. Sensul propus al recognitiei (deja vu) implică realizarea unei bune potriviri între experiența prezenta și datele noastre stocate. Această reconstrucție, cu toate acestea, poate diferi acum mult față de evenimentul original, pe care noi ştim că nu l-am mai experimentat înainte, chiar dacă ne pare similar.
Parapsihologie : Unii parapsihologi au pledat pentru alte interpretări ale déjà vu. Ian Stevenson şi alţi cercetători au afirmat că unele cazuri de déjà vu ar putea fi explicate pe baza reîncarnării. Anthony Peake a scris că deja vu reprezintă experiențe care apar deoarece oamenii trăiesc viața lor, nu pentru prima dată, ci cel puțin a doua...

Oamenii au o memorie buna pentru obiecte. Daca vezi un obiect familiar, intr-o situatia nefamiliara, de obicei recunosti acel obiect, chiar daca poate nu mai stii de unde. Poti observa in casa unor prieteni o vesela pe care o aveau si bunicii tai, fara a sti exact de ce ti se pare cunoscuta. Configurarea este cea care da sentimentul de deja-vu. Iar aceasta experienta este doar o reactie a sistemului prin care memoria iti spune ca esti intr-o situatia familiara.