Codependenţa

Codependenţa reprezintă un complex de reacţii atitudinale (idei, emoţii, afecte, sentimente, raţionamente, decizii, acţiuni comportamentale) faţă de o persoană dependentă (de alcool, droguri, etc.), care permit şi încurajează inconştient dependenţa, şi protejează faţă de anumite consecinţe sociale defavorabile ale dependenţei sale, mascând adevărul (de exemplu, anunţând la locul de muncă că este bolnav, dar în realitate persoana este prea beată sau drogată pentru a se putea prezenta la locul de muncă).
Codependenţa cuprinde orice fel de activitate care protejează şi scuteşte persoana
dependentă, în a recunoaşte adevarata natură şi consecinţele pe lungă durată a comportamentului său.
Codependenţa trebuie înţeleasă prin prisma faptului că se bazează pe reacţii normale, dar care devin tot mai exagerate, din anumite motive, devenind deci tot mai ...anormale, datorită exagerării unei comportament prin care cineva depăşeşte limitele normale ale grijii şi protecţiei pentru alte persoane, în detrimentul grijii şi stimei faţă de propria persoană.
Afectează mai ales membrii familiilor, în care unul dintre ei suferă de o dependenţă de : alcoolism, droguri, medicamente, jocuri de noroc, sau de muncă.
Termenul este de import, a apărut în limba română prin anii ‘90, nu figurează în Dex-ul limbii române, luând naştere în urma observaţiei faptului că nu doar persoanele dependente au probleme în cadrul familiei, ci şi ceilalţi membrii, cât şi cei apropiaţi lor. Semnificaţia termenului s-a extins, unii oameni ajungând să îl utileze şi în mod greşit, chiar şi în locul termenului "dependenţă".
CON- CO- (lat. co[n]- ) = element de compunere însemnînd „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive și a unor verbe.
DEPENDÉNȚĂ = situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare, de supunere. Din fr. dépendance. Relație reciprocă; reciprocitate; corelație.
Medical : stare de intoxicație cronică, rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament, și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție.

Codependenţii sunt, în general, persoanele cele mai apropiate : soţia, mama, soţul, fraţii, surorile, prietenii, colegii de servici, etc.
Codependenţii nu cauzează dependenţa, nu pot fi acuzaţi pentru dependenţa altei persoane, de aceea ei nu trebuie să se simtă vinovaţi. Excepţiile întăresc regula, existând şi cazuri în care crearea dependenţei este favorizată de comportamentul persoanelor foarte apropiate, în special ale partenerului de viaţă, când acesta devine sursa unor numeroase şi constante frustrări.
În general codependenţa este, în aparenţă, instinctivă, puţin (insuficient) conştientizată, şi relativ bine intenţionată. Ea reflectă o înţelegere neadecvată şi incompletă a patologiei prezente în cazul dependenţei, o insuficientă cunoaştere şi înţelegere a consecinţelor comportamentului de codependenţă. De aceea codependentul trebuie să facă eforturi susţinute pentru a deveni conştient de factorii şi condiţiile de care depinde acest comportament, şi să descopere metode de a demonta comportamentul său excesiv de îngăduitor.
Membrii familiei tind să reacţioneze într-un mod necorespunzător (codependent), tipic şi previzibil. Pe măsură ce dependenţa progresează, ei trec printr-o gamă largă de trăiri emoţionale de teamă, furie, singurătate, neputinţă, durere, vină, ruşine, în măsura în care relaţiile interpersonale se depreciază progresiv. Pentru a se putea proteja de aceste trăiri negative, fiecare membru al familiei îşi dezvoltă un comportament adaptativ de tip defensiv, care va deveni cu timpul parte a problemei familiale. Suferinţa emoţională acutizată îi conduce pe mulţi oameni să solicite consiliere şi terapie psihologică.
Faza de negare este o fază incipientă, ce constă în refuzul de a crede sau accepta faptul că dependentul are o problemă reală privind consumul substanţelor de care a ajuns dependent, chiar dacă este pus în faţa evidenţei. Atât persoana dependentă, cât şi persoanele apropiate, care sânt afectate, încearcă să protejeze dependentul şi
dependenţa sa, faţă de alţi oameni, pretinzând că nu există nici o problemă reală, mascând seriozitatea reală a problemei.
Motivele care conduc la codependenţă sânt variate, mai jos fiind prezentate câteva. Motivaţia codependentului se bazează întotdeauna pe anumite interese : dragoste, compasiune, teamă, ruşine, comportamente de supravieţuire..., reacţiile sale nefiind niciodată pur instinctive sau instinctuale, măsura conştientizării fiind variabilă.
1. Tendinţa binevoitoare de a proteja şi ajuta persoana dependentă, din compasiune şi milă faţă de ea.
2. Tendinţa de a păstra o relaţie cât mai normală, echilibrată, şi la fel de apropiată, din dragoste şi iubire.
3. Credinţa şi speranţa în faptul că prin minimalizarea şi ignorarea problemei, ea nu va mai evolua, va regresa, şi chiar va dispărea, reprezentând ceva trecător, temporar.
4. Percepţia faptului că manifestarea îngăduinţei reprezintă o reacţie normală, crezând că astfel (re)acţionează în mod pozitiv.
5. Teamă faţă de furia, ameninţările, şi comportamentul violent al persoanei dependente...

Într-o familie în care apare un dependent, de regulă, membri familiei ajung să îşi concentreze tot mai multă atenţie şi energie asupra problemelor acestuia. Nevoile personale afective, şi chiar şi cele materiale, ajung să fie tot mai mult neglijate, echilibrul lor emoţional ajungând să fie tot mai afectat. Când unul dintre părinţi devine dependent de alcool, acest fapt ajunge să afecteze în mod grav atmosfera şi echilibrul familial, cât şi situaţia ei materială. Familia ajunge să se confrunte cu probleme numeroase şi variate : lipsa de comunicare, izolarea afectivă, agresivitate, lipsuri materiale acute.
Codependenţa are un puternic impact asupra copiilor şi adolescenţilor care au un părinte dependent, sau, mai grav, amândoi părinţii dependenţi, fiind obligaţi să preia multe dintre responsabilităţile părintelui devenit iresponsabil, trebuind uneori să renunţe chiar şi la şcolarizare, pentru a munci, în scopul de a-şi sprijini financiar familia. Simţindu-se ignoraţi şi neglijaţi, lipsiţi de afecţiune, tandreţe şi iubire, copii dependenţilor vor căuta acceptare şi aprobare, ca o compensare, în relaţii de dependenţă faţă de persoane şi grupuri extrafamiliale, care pot avea chiar preocupări şi influenţe negative, distructive. Stima de sine scăzută îi determină să creadă că lumea nu îi poate accepta, şi de această percepţie profită oamenii şi grupurile care, în schimbul oferirii unei false acceptăi totale şi pline de bunăvoinţă, încearcă să profite în felurite moduiri şi scopuri de ei, ajungând să îşi pună în pericol sănătatea, libertatea, şi chiar viaţa.
Aceşti copii şi adolescenţi trebuie sprijiniţi, pentru a deveni conştienţi de propria valoare, de nevoile lor afective reale, pentru a găsi o modalitate de a le îndeplini, în acord cu reperele sociale şi morale. Demersul trebuie să aibă în vedere recâştigarea autonomiei psihologice, şi a armoniei în relaţiile cu propria persoană, precum şi cu toţi ceilalţi oameni.
Toate persoanele codependente prezintă, în viaţa de zi cu zi, mai multe manifestări, rezultat al suferinţei interioare pe care o trăiesc. Aceste persoane au stimă de sine foarte scăzută, sunt nesigure, dependente de relaţiile cu ceilalţi, de la care aşteaptă în permanenţă aprobare şi încurajare. Pentru a avea încredere în părerile şi în sentimentele lor, oamenii codependenţi au nevoia de a primi confirmarea de la ceilalţi, ajungând astfel să aibă mai multă încredere în ceilalţi decât în propria persoană. De asemenea, în încercarea de a se feri de suferinţă, de sentimentul de abandon trăit în familie, ei au tendinţa de a-i controla pe ceilalţi, de a deţine controlul asupra relaţiilor, devenind astfel mult mai preocupaţi de problemele şi nevoile celor din jur, cu care intră în relaţie, decât în ceea ce priveşte propriile lor nevoi.
Există multe cazuri în care relaţia dintre părinte şi copilul ajuns la vârsta adolescenţei, sau chiar la vârsta adultă, este extrem de tensionată şi conflictuală, părintele încercând să impună, să deţină şi să păstreze controlul asupra vieţii copilului, în timp ce acesta se revoltă permanent. Dincolo de această revoltă, se constată că, în situaţii cotidiene, copiilor dezvoltaţi în astfel de relaţii, le lipsesc deprinderile pentru o viaţă independentă, aceştia căutând în permanenţă confirmări din partea celorlalţi.
Aceste manifestări ale suferinţei psihice sunt întâlnite la mulţi dintre oamenii din jurul tău.

Pentru copilul ce are un părinte dependent, lumea exterioară îi pare a fi tot timpul şocantă, invazivă, agresivă, şi îi ia mult timp să se obişnuiască cu regulile ei ciudate, deoarece nu le înţelege logica, părându-i-se ilogice. Nu reuşeşte să se adapteze, sau cel puţin aşa i se pare lui. Ajunge să îi placă să fie apreciat, deoarece aprecierea altora constituie pentru el un semn că reuşeşte să fie "aşa cum trebuie", adică un copil ...normal. Din această cauză, are mereu tendinţa "normală" de a-şi modifica şi verifica permanent comportamentul, pentru a se înscrie cu exactitate pe linia de comportament care vede că face plăcere adulţilor, prin care le poate câştiga lor aprecierea. Face tot timpul "ce trebuie", şi "cum trebuie", şi nici nu îndrăzneşte să îşi pună întrebarea dacă el îşi doreşte vreodată ...altceva.
Copilul se identifică şi preia instinctiv modelele oferite de părinţii săi, şi, din această cauză, ajunge să fie complet bulversat de modelul părintelui dependent, pe care nu îl poate înţelege nicicum, nu îi poate înţelege rolul, scopul şi rostul. Copilul ajunge să preia, inevitabil, anumite tipare, de la părinţi, fără să poată conştientiza acest fapt, ceea ce se va reflecta puternic în viaţa sa de om adult. El va avea multiple probleme din această cauză, şi nu va putea conştientiza sursa şi modul lor de soluţionare, cât timp nu conştientizează această legătură, faptul că el a rămas şi este încă sub influenţa părinţilor săi, datorită prezenţei acestor tipare de gândire şi comportament. Acesta este secretul ascuns al multora dintre reacţiile tale, care îţi creează probleme relaţionale cu partenerul de viaţă, copii tăi, prieteni, colegi, cunoştinţe, necunoscuţi, etc. Cel ce toată viaţa sa face, tot timpul, ceea ce vor alţii, şi cum vor alţii, inevitabil va ajunge să se întrebe cine este de fapt el, neştiind cine şi ce este, deoarece nu a îndrăznit să îşi pună întrebări, să se gândească să opună vreo rezistenţă, să recunoască faptul că ar putea dori să facă altceva decât ceea ce vor alţii, şi se aşteaptă alţii să facă, de la ...el...

Despre frica ce întreţine codependenţa :
Teama şi frica îşi au rolul şi scopul lor bine stabilit, privind adaptarea omului la mediul natural şi cel social. Doar insuficienţa şi excesul sânt dăunătoare. De aceea, nu trebuie niciodată să încerci să scapi total de frică, ci doar să înveţi să o controlezi, pentru a o păstra în limitele normale. Frica nu este duşmanul tău, ci prietenul tău, deoarece rolul ei este să te apere şi să te ferească ! Din păcate, toţi oamenii cad în capcana de a confunda mesagerul cu ştirea însăşi pe care o aduce, fiind convinşi de faptul că un mesager care aduce ştiri neplăcute, ar trebui ...ucis cu sânge rece...
Să stai cu fricile tale la masă, la o discuţie faţă în faţă, în care să le priveşti în ochi, cu... prietenie, reprezintă o bună decizie pe care o poţi adopta. Teama şi frica sunt simpli mesageri, care slujesc intereselor şi scopurilor tale, însă tu nu conştientizezi asta...
NU FRICA TA SCAPĂ DE SUB CONTROL, CI IMAGINAŢIA TA PRIVIND REPETAREA UNOR POSIBILE SCENARII VIITOARE, CARE TE VOR FACE DIN NOU SĂ SUFERI, CA ÎN TRECUT, SAU POSIBIL CHIAR MAI RĂU. ELE PRODUC FRICA EXCESIVĂ, GROAZA. GÂNDURILE TALE, PROIECŢIILE TALE NEGATIVE PRIVIND VIITORUL TĂU...
ŞI CUM DE CEEA CE ŢI-E FRICĂ NU SCAPI, TU ATRAGI ASTFEL RĂUL ASUPRA TA, ÎN VIAŢA TA, ÎN VIITORUL TĂU, DE FAPT, PRIN CONVINGEREA FAPTULUI CĂ SCENARIILE PE CARE LE ÎNTREŢII CONTINUU ÎN MINTEA TA SE VOR PRODUCE.
GÂNDINDU-TE LA RĂU, TU ATRAGI RĂUL ÎN VIAŢA TA !
"TOTUL ESTE SPIRIT, UNIVERSUL ESTE MENTAL." TU ÎŢI INFLUENŢEZI UNIVERSUL VIEŢII TALE, PRIN MINTEA TA, PRIN GÂNDURILE PE CARE LE EMIŢI. TOTUL ESTE O PROBLEMĂ DE CONŞTIENTIZARE ŞI CONTROL AL MINŢII !
Nu ai, şi nu ai avut, niciodată, nici un duşman, în realitate, ci doar în imaginaţia ta. Acum ai un motiv plauzibil să ...zâmbeşti ! Ba chiar să fii... vesel
www.universulspiritual.twilight-mania.com/t203-frica#284

Codependentul foloseşte problemele altora ca scuză şi mijloc de a ocoli propriile sale probleme. Pare să îi placă dramele crizelor celorlalţi, deoarece vorbeşte despre ele de câte ori are ocazia de a conversa cu cineva, dar niciodată despre el şi problemele sale, evitând cu frică apropierea de un subiect pe această temă.
Discutând despre probleme grozave ale altor persoane, problemele tale personale par, prin comparaţie, banale şi copilărești, şi tinzi să le acorzi tot mai puţină atenţie şi importanţă. Cu cât discuţi mai mult despre alţii, şi tot mai puţin despre tine, cu atât mai mult îţi va fi din ce în ce mai greu, şi ţi se va părea tot mai greu şi mai complicat, să te (re)centrezi pe problemele tale.
Dacă vrei să îţi fii de ajutor ţie însuţi, începe să vorbeşti cu curaj altora, despre tine însuţi, şi despre problemele tale. Caută oameni care ştiu să asculte, chiar dacă nu vor şi nu ştiu să dea sfaturi şi sprijin competent. Un excelent rezultat vei obţine şi dacă postezi despre tine şi problemele tale, pe un blog personal, pe bolgul tău. Această atenţie pe care ţi-o vei (re)acorda ţie însuţi, te va ajuta foarte mult să conştientizezi mai bine şi mai corect cine eşti tu, şi ceea ce este bine pentru tine să faci în continuare.
Dacă vrei să ajuţi pe altul, întreabă-l despre el, întreabă-l despre viaţa lui, despre succesele şi eşecurile sale, despre bucuriile şi problemele sale, cum se simte, ce face, ce îşi doreşte, şi... ascultă poveştile sale. Ascultă-le, fără să îl condamni, chiar dacă îl judeci în mintea ta, şi fără să te oferi să îi dai vreun sfat, dacă el nu îţi cere în mod expres opinia. A asculta, cu adevărat, este o artă, şi există foarte puţini artişti care practică această formă de artă, în mod ...profesionist...
Cel ce se arată continuu foarte interesat de ceilalţi, de viaţa celorlalţi, are un nivel scăzut al stimei faţă de sine însuşi. Şi, de fiecare dată când se comportă ca și cum viaţa altuia ar fi mai importantă decât a lui însuşi, el se răneşte pe sine. Acest comportament distructiv trebuie să înceteze, dacă vrea să înveţe şi să asimileze valoarea propriei sale experienţe.
(Re)Centrarea pe tine constituie începutul (re)construirii stimei de sine proprii. (Re)Învaţă să vorbeşti despre tine însuţi, să acorzi astfel atenţia şi importanţa necesară emoţiilor, sentimentelor, realizărilor, grijilor, trebuinţelor, necesităţilor, suferinţelor, bucuriilor... tale...
Succes !

Mulţi oameni au observat faptul că nu îşi pot rezolva singuri problemele lor, decât cu ajutor din afară. Mulţi oameni se tem să rămână "singuri cu gândurile lor". De ce ? Deoarece ei nu conştientizează realitatea şi adevărul privind originea şi provenienţa acelor gânduri de care se ...tem ! Acea teamă, şi acea frică de a rămâne singuri cu aceste gânduri care îi invadează, care "le vin", ar trebui să le dea de gândit, şi să mediteze la această situaţie, având curajul să descopere şi să accepte... adevărul. Un adevăr ascuns de toate sistemele educaţionale şi majoritatea religiilor...

Greşeala comună, a tuturor, constă în faptul de a considera toate gândurile care "le vin", drept “gândurile mele”. Tu crezi că toate gândurile care “îţi vin”, sunt “ale tale”. Cât timp eşti convins de asta, tu te vei lupta cu un adversar invizibil, necunoscut şi neconştientizat, fiind convins, de fapt, că tu îţi eşti propriul tău …adversar, deoarece
gândurile negative, care îţi fac rău,şi de care simţi că trebuie să scapi, sunt… “ale tale”…
Trezeşte-te ! Acesta este un coşmar. Tu nu te lupţi cu tine însuţi !
Acele gânduri nu sunt deloc “ale tale” ! Dacă le vei studia, foarte atent, vei putea conştientiza faptul că tu te-ai lăsat manipulat, până acum, având impresia că tu asculţi de gândurile (sfaturile, opiniile, sugestiile) …tale. Recunoaşte faptul că ele nu sunt ale tale, ci vin din afara ta, şi ai fost indus în eroare datorită faptului că aceste sugestii telepatice tu le percepi …mental, şi de aici iluzia că ar fi ale tale, emise de mintea ta. Ai fost un copil, păcălit … copilăreşte… E timpul să te… maturizezi…
E timpul să te… trezeşti…
Cum ? Începe aşa : reciteşte aceste rânduri, de la început, fiind foarte atent la vocea interioară pe care o “auzi” citind în gând, în gândul tău, în mintea ta. Citeşte şi reciteşte, până înveţi să cunoşti această “voce”, şi să o deosebeşti de celelalte, care te
sugestionează în permanenţă, prin gânduri şi idei care… îţi vin… Învaţă să discriminezi în mod corect natura gândurilor tale, de natura gândurilor altora. Învaţă să recunoşti sugestiile care “îţi vin”, drept ceea ce sunt ele cu adevărat : sugestii ! Învaţă să nu te mai laşi sugestionat, învăţând să depistezi cazurile şi situaţiile în
care eşti sugestionat.
Din acest moment, tu nu te mai lupţi cu tine însuţi ! Din acest moment, adversarul nu mai este chiar aşa de…ascuns şi invizibil. Cu fiecare sugestie, tu îi vei simţi prezenţa…
Această conştientizare îi va reduce drastic puterea sa asupra ta, care se baza pe inconştienţa ta privind existenţa sa…
Dă-i …bătaie ! Succes !